Ridicați-vă, „pentru o lopată de rumen” pământ!…

Scris de **Admin** Joi Mai 09, 2019 1:57 am

http://www.ziarulnatiunea.ro/2019/05/06/cezar-adonis-mihalache-ridicati-va-pentru-o-lopata-de-rumen-pamant/

Când spuneam că o să-i lăsăm să-și facă enclave pe pământurile noastre „doar prin cimitire”, ne refeream strict la ei, cei încă vii prin scârbavnica politichie maghiară! Lor le „rezervam” dreptul unei enclave de un metru pătrat (poate!) de pământ, acolo unde să se îngroape dimpreună cu ura, minciunile, trădările și veninul lor.

Dar ei au răstălmăcit-o și pe asta!… Au întors-o și au așezat-o cum le-a căzut bine. S-au luat de morții noștri, s-au luat de noi, iar noi tot lâncezim. Or, sunt momente în istorie în care viperele, nu trebuie doar alergate și alungate cu furcile, ci trebuie strivite! Trebuie îndepărtate, trebuie scuipate afară din brazdele noastre toate aceste „semințe” otrăvite. Iar un asemenea moment nu a venit „acum”, pentru că el s-a cerut mereu a fi împlinit, dar astăzi chiar înspre acolo ne forțează partea revanșard-revizionistă a politichiei maghiare să ajungem.

Furia pe care ar fi trebuit să o resimțim în fața monstruozității de care au dat dovadă politicienii maghiari cerându-ne să ne ținem morții acasă, în cimitirele nostre, să nu-i aducem în „casele lor”, părți din pământurile noastre fiind tratate, de drept și definitiv!, ca fiind „ale lor”, ar trebui să fie atât de mare încât nici nu ar trebui să mai spunem ceva. Cu fălcile încleștate și cu mâinile pe armele dreptății! Așa ar trebui să fim după gestul lor de a se fi pus „de veghe secuiască” și la porțile cimitirului harghitean din Valea Uzului.

Astăzi ne interzic să ne aducem morții în cimitirele „lor”. Mâine, vor trece la noi, cei vii, interzicându-ne, nu doar să intrăm în cimitirele rezervate și garantate politic de către PSD ca enclave de maghiarofobie, pentru că acolo o să ajungem în acest abuz al aberațiilor, ci să mai intrăm în satele și orașele noastre, pentru că nu doar cimitirele le vor străjui ei cu acei secuii „cu arma în mână”…

Și parcă până și noaptea minții se stinge în absurd după cererea maghiarimii politice. Să nu „calce” picior de român, nici măcar mort (!), iată, în cimitirul lor. Apoi, nici picior de român viu, nu?!…

Dar nu este doar vina lor. Ei doar se folosesc de ceea ce le-am oferit noi la preț de arginți: slăbiciuni, lipsă de reacție, dezinteres. Dar mai ales, aceea indiferență față de aplecarea continuă spre trădare a cozilor de topor, atât a celor de la guvernare, dar și a celor de prin aproape întreaga politichie românească.

În mod cert, nu ar fi îndrăznit să-și dea atât de fățiș arama de tupeu pe față dacă Ministrul Apărării ar fi fost ferm. Căci, el este întâiul vinovat. Nu primăriile, nu autoritățile locale. Pentru că, în aplecarea de cauciuc al acelui justificativ „să nu-i supărăm, să nu le deranjăm sensibilitățile”, instituția a încercat să aducă mormintele și efigiile recunoștinței pentru ostașii români, din Dărmănești, Bacău, în Harghita, în Valea Uzului, printr-un inexplicabil și inacceptabil tertip, voalat sub explicația, ce a sunat din start a justificare, a intenției de a se face un „Cimitir Militar Internațional”.

Or, cum să te trateze veneticii dacă tu te pui de la început în genunchi?! Cum să umbli cu asemenea măscări de „poate o merge și așa”, poate trece, pe pământurile unde ostașii și-au dat viața pentru acel „Pe aici nu se trece!”…

Ce înseamnă tot acest comportament de ordonanță din partea acelei instituții care ar trebui să fie osatura Dreptății și a Demnității, măcar istorice, în societate? Pentru a ne onora soldații la noi acasă nu avem nevoie de etichetele justificative ale inaugurării unui cimitir militar internațional!

Pe pământurile noastre, eroii sunt părți din trupul țării. Sunt la ei acasă în gloria veșnică și au o singură casă: Cimitirul Eroilor Români. Fără „note” explicative, fără justificări puerile, fără, căci asta o să urmeze, plăcuțe bilingve…

Morții noștri sunt acasă în oricare colț al gliei. Și nu au nevoie de dezlegare de la maghiarimea politică pentru a li se găsi locul de odihnă într-un anume loc.

Trebuie să deschidem ochii! Pentru că acest întreg tertip cu morții noștri în (ne)cimitirele „lor” constituie doar o altă pregătire a „terenului”. Pentru că nu morții îi interesează pe cei din politichia maghiară, la cât sunt de oportuniști, de „taylleranzi”, ca orice politician de altfel, nu ar avea nici o problemă să profaneze mormintele, să dezvelească lespezi și să folosească și oasele pe post de argumente. Nu despre morții este vorba aici, nici despre păstrarea eternei recunoștințe într-o delimitare de (cimitir de) enclavă, în care să nu calce picior „străin” (căci asta am devenit pe pământurile noastre, între țărușii lor), ci despre noi, cei încă nedorit de vii pentru aceste otrepe.

Astăzi ne alungă, prin morții noștri, din cimitire; mâine însă ne vor izgoni pe noi de pe pământurile noastre. Iar dacă morții nu mai simt poate înjosirea, noi vom trăi din adâncul fiecărei fibre umilința unei neputințe postdecembriste.

Români, ridicați-vă! Căci, nici Gheorghe și nici Ion nu o vor mai putea face singuri de sub lespezile peste care au curs umorile trădării, neputinței, nepăsării și indolenței noastre.