Resurrection of the Saviors

In jos

Resurrection of the Saviors Empty Resurrection of the Saviors

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Mai 26, 2019 1:36 am

Resurrection of the Saviors A7fdc1e03568b1a469acd738a4bbb812-800x445
By Kersey Graves
From The World’s Sixteen Crucified Saviors [1875]
WE find presented in the canonized histories of several of the demigod Saviors the following remarkable coincidences appertaining to their death:—
1. Their resurrection from the dead.
2. Their lying in the tomb just three days.
3. The resurrection of several of them about the time of the vernal equinox.
The twenty-fifth of March is the period assigned by the Christian world generally for the resurrection of Christ, though some Christian writers have assigned other dates for this event. They all agree, however, that Christ rose from the dead, and that this occurred three days after the entombment. Bishop Theophilus of Cesarea remarks, relative to this event, “Since the birth of Christ is celebrated on the twenty-fifth of December, . . . so also should the resurrection of Jesus be celebrated on the twenty-fifth of March, on whatever day of the week it may fall, the Lord having risen again on that day.” (Cent. ii. Call. p. 118.) “All the ancient Christians,” says a writer, “were persuaded that Christ was crucified on the twenty-third of March, and rose from the dead on the twenty-fifth.” And accordingly Constantine and contemporary Christians celebrated the twenty-fifth of March with great eclat as the date of the resurrection. The twenty-third and twenty-fifth, including the twenty-fourth, would comprise a period of three days, the time of the entombment.
Now mark, Quexalcote of Mexico, Chris of Chaldea, Quirinus of Rome, Prometheus of Caucasus, Osiris of Egypt, Atys of Phrygia, and “Mithra the Mediator” of Persia did, according to their respective histories, rise from the dead after three days’ burial, and the time of their resurrection is in several cases fixed for the twenty-fifth of March. And there is an account more than three thousand years old of the Hindoo crucified Savior Chrishna, three days after his interment, forsaking “the silent bourn, whence (as we are told) no traveler ever returns,” and laying aside the moldy cerements of the dead, again walking forth to mortal life, to be again seen, recognized, admired, and adored by his pious, devout and awe-stricken followers, and thus present to the gaze of a hoping yet doubting world “the first fruits of the resurrection.”
At the annual celebration of the resurrection of the Persian Savior “Mithra the Mediator,” more than three thousand years ago, the priests were in the habit of exclaiming in a solemn and loud voice, “Cheer up, holy mourners; your God has come again to life; his sorrows and his sufferings will save you.” (See Pitrat, p. 105.) The twenty-fifth of March was with the ancient Persians the commencement of a new year, and on that day was celebrated “the feast of the Neurone” and by the ancient Romans “the festival of the Hilaria.” And we find the ancients had both the crucifixion and resurrection of a God symbolically and astronomically represented among the plants. “Their foundation,” says Clement of Alexandria, “was the fictitious death and resurrection of the sun, the soul of the world, the principle of life and motion.” The inauguration of spring (the twenty-fifth of March), and the summer solstice (the twenty-fifth of June), were both important periods with the ancients.
Hence, the latter period was fixed on as the birthday of John the Baptist (as marked in the almanacs), when the sun begins to decline southward—that is, decrease. How appropriately, therefore, John is made to say, “I shall decrease, but he shall increase.” And the consecrated twenty-fifth of March is also the day marked in our calendars as the date of the conception and annunciation of the Blessed Virgin Mary. And it was likewise the period of the conception of the ancient Roman Virgin Asteria, and of the ever-chaste and holy virgin Iris, as well as the time of the conjugal embrace of the solar and lunar potentates of the visible universe. May we not, then, very appropriately exclaim of religion and astronomy, “what God hath joined together, let no man put asunder.”
With respect to the physical resurrection of the Christian Savior, it may be observed that, aside from. the physical impossibility of such an occurrence, the account, as reported to us by his four “inspired” Gospel biographers, are so palpably at variance with each other, so entirely contradictory in their reports, as to render their testimony as infallible writers utterly unworthy of credence, and impels us to the conclusion that the event is both physically and historically incredible. There is scarcely one incident or particular in which they all agree. They are at loggerheads,—1. With respect to the time of its discovery. 2. The persons who made the discovery (for no witness claims to have seen it). 3. With respect to what took place at the sepulchre. 4. What Peter saw and did there. 5. And as to what occurred afterward, having a relation to that event.
1. Relative to the time the witness or witnesses visited the sepulchre and learned of the resurrection, Matthew (chap. xxviii.) tells us, “It was at the end of the Sabbath, as it began to dawn;” but according to Mark (xvi.), the “Sabbath was past, and the sun was rising;” while John (chap. xx) declares “it was yet dark.” Now there is certainly some difference between the three periods, “the dawning of the day,” “the rising of the Sun,” and “the darkness of night.” If the writers were divinely inspired, there would be a perfect agreement.
2. With respect to the persons who first visited the sepulchre, Matthew states that it was Mary Magdalene and another Mary; but Luke says it was “Mary Magdalene and Joanna, and Mary the mother of James, and other women;” while, according to John (and he virtually reiterates it), Mary Magdalene went alone. It will be observed, then, that the first “inspired” and “infallible” witness testifies there were two women; the second that there were four; and the third witness declares there was but one. What beautiful harmony! No court in the civilized world would accept such discordant testimony!
3. And in relation to what took place at the tomb, Matthew testifies that “the angel of the Lord” sat upon a stone at the door of the sepulchre, and told the women their Lord was risen. But Luke steps forward here, and avers that instead of an angel they found two men there, not outside, but inside, and not sitting, but standing. But Mark sets the testimony of both these “inspired” witnesses aside by affirming there was but one man there, and he was sitting. While Matthew says “they,” St. John says “she” (speaking of the person or persons who left the sepulchre). According to Matthew the angel who rolled away the stone from the sepulchre sent a message to the disciples. But Mark affirms that it was not an “angel” outside, but a “young man” inside, who did this. And here the question naturally arises: Why was it necessary for a being who could say, “I have power to lay down my life and take it up again” (John), to have an angel to roll away the stone from the sepulchre, Certainly, if he possessed such omnipotent power, he needed no aid from any being to perform such an act.
4. And relative to Peter’s visit to the tomb, there is a total disparity in the testimony of the witnesses. According to Luke, he did not go into the sepulchre, but only stooped down and looked in. But Mark affirms he did go in, and that it was the disciple who went with him who stooped down.
5. And with respect to the events which occurred immediately subsequent to the resurrection, there is no less discrepancy, no nearer agreement, in the testimony of the evangelical witnesses. Matthew says that when Christ’s disciples first met him after the resurrection, they worshiped him, and held him by the feet. (Matt. xxviii. 9) Strange, indeed, and wholly incredible, if John is a reliable witness, for he affirms he did not allow even his best and dearest friend (Mary) to touch him. And then John combats this testimony of his by declaring he invited the skeptical Thomas, not only to touch him, but to thrust his hand into his side for tangible proof of his identity.
6. And why, let us ask here, was not the skeptical Thomas damned for his doubting, when we, who live thousands of miles from the place, and nearly two thousand years from the time, are often told by the priesthood we must “believe or be damned?”
7. And if Thomas was really convinced by this occurrence, or if it ever took place, why have we no account of his subsequent life? What good was effected by his convincement if he never said or did anything afterward?
8. John tells us Mary first saw Christ, after his resurrection, at the tomb, but Matthew says it was on her way home she first saw him.
9. We are told by Luke (xxiv. 36) that when Christ appeared to his disciples on a certain occasion, they were frightened, supposing it to be a spirit. But John (XX. 20) says they were glad. Which must we believe?
10. According to Matthew, the disciples were all present on this occasion; but according to John, Thomas was not there.
11. Here let it be noted that none of the narrators claim to have seen Christ rise from the tomb, nor to have got it from anybody who did see it. The only proof in this case is their declaration, “It came to pass.”
12. And we are prompted to ask here, how “it came to pass” that the chief priests and pharisees cherished sufficient faith in Christ’s resurrection to set a watch for it, as Matthew reports, when his own disciples were too faithless in such an event to be present, or to believe he had risen after the report reached their ears; for we are told some doubted. (See Matt. xxiii.)
13. And how came Matthew to know the soldiers were bribed to say Christ’s body was stolen away by his disciples, when the disclosures of such a secret would have been death under the Roman government.
14. And their confession of being asleep, as related by Matthew, would have subjected them to the same fatal penalty by the civil rulers of Rome.
15. And if the soldiers were all asleep, can we not suggest several ways the body may have disappeared without being restored to life?
16. And here we would ask if Christ rose from the dead in order to convince the world of his divine power, why did not the event take place in public? Why was it seen only by a few credulous and interested disciples?
17. And if such an astonishing and miraculous event did occur, why does not one of the numerous contemporary writers of those times make any allusion to it? Neither Pliny, Tacitus, nor Josephus, who detail the events very minutely, not only of those times, but of that very country, says a word about such a wonder-exciting occurrence. This fact of itself entirely overthrows the credibility of the story.
18. And the fact that several Christian sects, which flourished near those times, as the Corinthians and Carpocratians, etc., rejected the story in toto, furnishes another powerful argument for discrediting it.
19. And then add to this fact that his own chosen followers were upbraided for their unbelief in the matter.
20. And what was Christ doing during the forty days between his resurrection and ascension, that he should only be seen a few times, and but a few minutes at a time, and by but a few persons, and those interested?
21. And we would ask, likewise,—What more can be proved by Christ’s physical resurrection than that of the resurrection of Lazarus, the widow’s son, and several cases related in the Old Testament, or the numerous cases reported in oriental history?
22. And what analogy is there in the resurrection of the dead body of a perfect and self-existent God and that of vile man?
23. And why should Christ be called “the first fruits of the resurrection,” when so many cases are reported as occurring before his?
24. And why do Christians build their hopes of immortality almost entirely upon Christ’s alleged resurrection, in view of the numerous facts we have cited showing it to be a mere sandy foundation?
25. Of course no person who believes in modern spiritualism will discredit the story of Christ being visually recognized after his death as a spirit—for they have ocular proof that many such cases have occurred within the last decade of years. But it is the story of his physical resurrection we are combating—the reanimation of his flesh and bones after having been subjected three days to the laws of decomposition. Neither science nor sense can indorse such a story.
26. It was a very easy matter, and very natural to mistake Christ’s spiritual body for his physical body; for such mistakes have been made a thousand times in the world’s history.
27. Is it not strange, in view of the countless defects in the story of Christ’s physical resurrection as enumerated above, that the orthodox Christian world should rely upon it as the great sheet anchor of their faith, and as their chief and almost their only hope of immortal life?

Mesaje : 8329
Data de înscriere : 05/11/2012

Sus In jos

Resurrection of the Saviors Empty Re: Resurrection of the Saviors

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Mai 26, 2019 1:38 am

Învierea celor care-i fac rău
De Kraves Graves 
din cei Șaisprezece Saviori Răstigniți din lume  [1875]
Noi descoperim în istoriile canonizate ale câtorva dintre Saviorii demigodi următoarele coincidențe remarcabile care aparțin morții lor:
1. Învierea lor din morți.
2. Mântuirea lor în mormânt la doar trei zile.
3. Învierea câtorva dintre ei în legătură cu timpul echinocțiului de iarnă.
Cea de a douăzeci și cinci martie este perioada dată de lumea creștină în general pentru învierea lui Hristos, deși unii scriitori creștini au atribuit alte date pentru acest eveniment. Toți sunt de acord, totuși, că Hristos a înviat din morți și că acest lucru a avut loc la trei zile după înmormântare. Episcopul Theophilus de Cesarea remarcă, în legătură cu acest eveniment: "De la nașterea lui Hristos se celebrează la douăzeci și cinci decembrie,. . . tot așa și învierea lui Isus să fie sărbătorită în ziua de douăzeci și cinci martie, în orice zi a săptămânii, dacă Domnul va învia din nou în acea zi "(Apocalipsa Apocalipsa 118)." Toți creștinii din vechime, "spune un scriitor", au fost convinși că Hristos a fost răstignit la douăzeci și trei martie și a înviat din morți la douăzeci și cinci. eclat  ca data învierii. Cele douăzeci și trei și douăzeci și cinci, dintre care douăzeci și patru, ar cuprinde o perioadă de trei zile, ora încoronării.
Acum, marca Quexalcote din Mexic, Chris de Chaldea, Quirinus de Roma, Prometheus din Caucaz, Osiris din Egipt, Atys din Frigia și "Mithra Mediatorul" din Persia au crescut, după istoria lor, de la morți după trei zile "înmormântarea și timpul învierii lor este stabilit în mai multe cazuri pentru ziua de 25 martie. Și există un cont de peste trei mii de ani de vechime a mântuitorului Hindus răstignit, Mărturisitorul Chrishna, la trei zile după încheierea lui, părăsind "cursa tăcută, de unde niciun călător nu se mai întoarce" mortul, din nou plimbându-se în viața muritoare, să fie din nou văzut, recunoscut, admirat și adorat de urmașii săi evlavioși, devotați și uciși și, astfel, prezentând ochii unei lumi sperante, dar îndoielnice "primele roade ale Înviere."
La celebrarea anuală a învierii Salvatorului Persic "Mithra Mediatorul", cu mai bine de trei mii de ani în urmă, preoții aveau obiceiul de a exclama cu voce solemnă și tare: "Bucurați-vă, plini de sfinți; Dumnezeul vostru a revenit la viață; necazurile și suferințele lui te vor mântui "(vezi Pitrat, p. 105). Cea de a douăzeci și cinci martie a fost cu vechii persani începutul unui nou an și în acea zi a fost sărbătorită" sărbătoarea neuronului " și de către vechii romani "Festivalul de Hilaria". Și noi găsim că anticii au avut atât răstignirea, cât și învierea unui Dumnezeu reprezentat simbolic și astronomic printre plante. "Fundația lor," spune Clement de Alexandria, "a fost moartea și învierea fictivă a soarelui, a sufletului lumii, a principiului vieții și a mișcării.
De aceea, ultima perioadă a fost fixată ca ziua de naștere a lui Ioan Botezătorul (așa cum este marcat în almanahuri), când soarele începe să scadă spre sud - adică, să scadă. Cât de adecvat așadar, Ioan este chemat să spună: "Voi scădea, dar el va crește". Și consacratul douăzeci și cinci martie este și ziua marcată în calendarele noastre ca dată a concepției și a vestirii Fecioarei Mary. Și a fost, de asemenea, perioada de concepție a vechiului Asteriu al fecioarelor romane și a Irisului virgina permanentă și sfântă, precum și a timpului îmbrățișării conjugale a potentatului solar și lunar al universului vizibil. Nu putem deci să exclamăm în mod corespunzător religia și astronomia, "ceea ce Dumnezeu sa unit, nu lăsa nici un om să se împace".
În ceea ce privește învierea fizică a Mântuitorului creștin, se poate observa că, în afară de. imposibilitatea fizică a unui astfel de eveniment, contul, așa cum ne-a raportat cei patru biografi ai lui "inspirați", sunt atât de palpabil de diferiți unul cu celălalt, atât de contradictoriu în rapoartele lor, încât să facă ca mărturiile lor ca scriitori infailibili să fie total nevrednici a credinței și ne obligă la concluzia că evenimentul este incredibil din punct de vedere fizic și istoric. Nu este un singur incident sau un caz particular în care toți sunt de acord. Sunt la bordură, -1. În ceea ce privește momentul descoperirii sale. 2. Persoanele care au făcut descoperirea (pentru că nici o declarație nu a văzut-o). 3. Cu privire la ceea ce a avut loc la mormânt. 4. Ce a văzut Petru și a făcut acolo. 5. Și în legătură cu ce sa întâmplat după aceea,
1. Relativ la momentul în care martorul sau martorii au vizitat mormântul și au învățat despre înviere, Matei (cap. Xxviii.) Ne spune: "A fost la sfârșitul Sabatului, când a început să se zăresc", dar după Marcu (xvi), "Sabatul trecea și soarele se înălța", în timp ce Ioan (capul xx) declară că "era încă întuneric". Acum există cu siguranță o diferență între cele trei perioade ", zorii zilei , "Înălțarea Soarelui" și "întunericul nopții". Dacă scriitorii  ar fi fost  inspirați de Dumnezeu , ar exista un acord perfect.
2. În ceea ce privește persoanele care au vizitat prima dată mormântul, Matei declară că era Maria Magdalena și o altă Maria; dar Luca spune că "Maria Magdalena și Ioana și Maria, mama lui James și alte femei", în timp ce, conform lui Ioan (și o reiterează practic), Maria Magdalena a mers singură. Se va observa, deci, că primul martor "inspirat" și "infailibil" mărturisește că există două femei; al doilea că erau patru; iar al treilea martor declară că nu există decât unul. Ce armonie frumoasă! Nici o instanță din lumea civilizată nu ar accepta o astfel de mărturie discordantă!
3. Și în legătură cu ceea ce a avut loc la mormânt, Matei mărturisește că "îngerul Domnului" stătea pe o piatră la ușa mormântului și le spunea femeilor că le-a înviat Domnul. Dar Luke merge mai departe aici și se oprește că în loc de un înger au găsit doi bărbați acolo, nu  în afară, dar înăuntru, și nu așezat, ci în picioare. Dar Mark pune deoparte mărturia celor doi martori "inspirați", afirmând că nu era decât un singur om acolo și stătea acolo. În timp ce Matei spune "ei", Sf. Ioan spune "ea" (vorbind despre persoana sau persoanele care au părăsit mormântul). Potrivit lui Matei, îngerul care a îndepărtat piatra de la mormânt a trimis un mesaj ucenicilor. Dar Mark afirmă că nu era un "înger" afară, ci un "tânăr" înăuntru, care a făcut asta. Și aici se ridică în mod firesc întrebarea: De ce era necesar pentru o ființă care să poată spune: "Am puterea să-mi dau viața și să o iau din nou" (Ioan), pentru a avea un înger care să îndepărteze piatra de la mormânt, Cu siguranță, dacă ar fi avut o putere atotputernică, nu avea nevoie de nici un ajutor de la orice ființă pentru a efectua un astfel de act.
4. Și în legătură cu vizita lui Petru la mormânt, există o disparitate totală în mărturia martorilor. Potrivit lui Luke, el nu a intrat în mormânt, dar doar sa aplecat și sa uitat înăuntru. Dar Mark afirmă că a intrat și că ucenicul a fost cel care sa dus cu el, care sa aplecat în jos.
5. Și în ceea ce privește evenimentele care au avut loc imediat după înviere, nu există nici o discrepanță mai mică, nici un acord mai apropiat, în mărturia martorilor evanghelici. Matei spune că atunci când discipolii lui Hristos l-au întâlnit pentru prima dată după înviere, i s-au închinat și l-au ținut lângă picioare. (9) Ciudat, într-adevăr, și cu totul incredibil, dacă Ioan este un martor de încredere, el afirmă că nu a permis nici măcar celui mai bun și cel mai drag prieten (Maria) să-   l atingă . Iar apoi Ioan se luptă cu această mărturie a lui, declarând că la invitat pe scepticul Thomas, nu numai să-l atingă, ci să-și împingă mâna în partea lui pentru a dovedi tangibilă identitatea sa.
6. Și de ce, să ne întrebăm aici, nu a fost blestemat de Thomas, sceptic pentru îndoielile lui, când noi, care trăim mii de kilometri de la locul respectiv și aproape două mii de ani de atunci, sunt adesea spus de preoție că trebuie " credeți sau fiți blestemați? "
7. Și dacă Thomas ar fi cu adevărat convins de acest eveniment sau dacă ar fi avut loc vreodată, de ce nu am avut nici o legătură cu viața lui ulterioară? Ce bine a fost făcut prin convingerea lui dacă nu a spus niciodată sau nu a făcut ceva după aceea?
8. Ioan ne spune că Maria la văzut pe Hristos, după învierea sa, la mormânt, dar Matei spune că era pe drum spre casă și la văzut prima oară.
9. Ni se spune lui Luca (36) că atunci când Hristos a apărut discipolilor săi într-o anumită ocazie, ei au fost speriați, presupunând că este un spirit. Dar Ioan (XXI.20) spune că s-au bucurat. Ce trebuie să credem?
10. Potrivit lui Matei, ucenicii au fost toți prezenți cu această ocazie; dar, conform lui Ioan, Thomas nu era acolo.
11. Aici trebuie să remarcăm că nici unul dintre naratori nu susține că l-au văzut pe Hristos să se ridice din mormânt și nici să-l fi luat de la cineva care la văzut. Singura dovadă în acest caz este declarația lor, "Sa întâmplat".
12. Și suntem îndemnați să întrebați aici cum "sa întâmplat" că preoții și fariseii au prețuit suficientă credință în învierea lui Hristos pentru a-și pune un ceas, după cum spune Matei, când ucenicii săi erau prea credincioși într-o astfel de să fie prezent sau să creadă că a înviat după ce raportul a ajuns la urechile lor; pentru că ni sa spus că se îndoiesc. (Vezi Mat. Xxiii.)
13. Și cum a venit Matei să știe că soldații au fost mituiați pentru a spune că trupul lui Hristos a fost furat de ucenicii săi, când dezvăluirea unui astfel de secret ar fi fost moartea sub guvernul roman.
14. Și mărturisirea lor de a fi adormit, așa cum a fost legată de Matei, i-ar fi supus aceleași pedepse fatale de către conducătorii civili ai Romei.
15. Și dacă soldații au fost adormiți, nu putem sugera mai multe moduri în care corpul ar fi dispărut fără a fi restaurat la viață?
16. Și aici ne-am întreba dacă Hristos a înviat din morți pentru a convinge lumea puterii sale divine, de ce nu a avut loc evenimentul în public? De ce a fost văzut doar de câțiva ucenici creduli și interesați?
17. Și dacă s-ar produce un astfel de eveniment uimitor și miraculos, de ce nici unul dintre numeroșii scriitori contemporani din acele vremuri nu face aluzie la el? Nici Pliny, Tacitus, nici Josephus, care detaliază evenimentele foarte puțin, nu numai din acele vremuri, ci din aceeași țară, spun un cuvânt despre o astfel de apariție extraordinară. Acest fapt în sine înlătură în totalitate credibilitatea povestirii.
18. Și faptul că mai multe secte creștine, care au înflorit în acele vremuri, precum corintenii și carpocrațienii etc., au respins povestea în întregime, oferă un alt argument puternic pentru discreditarea ei.
19. Și apoi adăugați la acest fapt că propriii săi adepți au fost îndemnați pentru necredința lor în această chestiune.
20. Și ce făcea Hristos în timpul celor patruzeci de zile dintre învierea și înălțarea lui, că el ar trebui să fie văzut doar de câteva ori și numai câteva minute la un moment dat și de cîțiva oameni și cei interesați?
21. Și noi vom cere, de asemenea, - Ce mai multe pot fi dovedite prin învierea fizică a lui Hristos decât cea a învierii lui Lazăr, fiul văduvei și a mai multor cazuri legate în Vechiul Testament sau numeroasele cazuri raportate în istoria orientală?
22. Și ce analogie există în învierea trupului mort al unui Dumnezeu desăvârșit și de sine însușit și al unui om prost?
23. Și de ce ar trebui Hristos să fie numit "primele roade ale învierii", când sunt raportate atât de multe cazuri ca întâmplări înaintea lui?
24. Și de ce creștinii își construiesc speranțele de nemurire aproape în întregime asupra presupusii învieri a lui Hristos, având în vedere numeroasele fapte pe care le-am citat, care arată că este o simplă fundație de nisip?
25. Desigur, nici o persoană care crede în spiritualismul modern nu va discredita povestea lui Hristos fiind recunoscut vizual după moartea sa  ca spirit - pentru că au dovadă oculară că multe asemenea cazuri au avut loc în ultimul deceniu al anilor. Dar povestea învierii lui fizice pe care o luptăm - reanimarea trupului și a oaselor sale după ce a fost supusă timpului de trei zile legilor descompunerii. Nici știința și nici simțul nu pot încorpora o astfel de poveste.
26. A fost o chestiune foarte ușoară și foarte natural să greșești corpul spiritual al lui Hristos pentru corpul său fizic; pentru că astfel de greșeli au fost făcute de o mie de ori în istoria lumii.
27. Nu este ciudat, având în vedere nenumăratele defecte din povestea învierii fizice a lui Hristos așa cum este enumerată mai sus, că lumea creștină ortodoxă ar trebui să se bazeze pe ea ca pe o mare ancoră a credinței lor și ca pe șeful și aproape singura lor speranța vieții nemuritoare?

Mesaje : 8329
Data de înscriere : 05/11/2012

Sus In jos


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum