AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

În realitate, în toată istoria sa, Rusia a fost un stat agresor ( Ivan Lenski )

In jos

fost -  În realitate, în toată istoria sa, Rusia a fost un stat agresor ( Ivan Lenski ) Empty În realitate, în toată istoria sa, Rusia a fost un stat agresor ( Ivan Lenski )

Mesaj Scris de Marco_polo2013 Sam Aug 08, 2015 12:55 am

De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după o doza de propaganda a Kremlinului, scrie editorialistul Ivan Lenski, pe site-ulru.krymr.com.
Redam textul adaptat in limba romana
De fapt, totul este complet diferit. Și nu doar diferit, dar exact opus. Să ne întoarcem la istorie.
Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratulu în anul 1900, spunea că, „în ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire”.
Practic, in toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine. Să dau câteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia.
1558. Razboiul Livonian. A fost un război pentru teritoriile actualelor tari baltice si Belarus. Defensiv acest razboi nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pura împotriva unui stat vecin. Rusia a câștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi-a dorit foarte mult teritoriile Livoniei. Istoricii sovietici spun că războiul s-a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite. Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.
1654. Războiul cu Polonia și „unirea” cu Ucraina. Această poveste este plina de pete negre. Ucrainenii se intreaba si astazi cine l-a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki sa decida pentru întreaga Ucraina? Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris „Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s-a gândit la crearea unui stat comun cu Moscova. Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pana la dorința de „unire”… Documentul istoric original privind „unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut si cel mai probabil nu intamplator. Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s-a grăbit să-si alipeasca intreaga tara. Asta nu va aminteste despre nimic?
Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarasi, agresiuni deghizate. La inceput, Rusia le-a motivat de apararea comercianti rusi oprimati de otomani, apoi si-a amintit de crestinii din Balcani.
1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare. Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuie să ocupe cetatea turceasca Azov. Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi războiul de apărare. Cu Turcia rusii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pamant.
1700. Marele război cu Suedia. Temeiul  – Rusia avea nevoie neaparata de acces la mare, deși rusii nu au fost niciodata vazuti la Marea Baltică. Pretextul traditional cu apararea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur si simplu ei nu erau acolo. Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit „pamant rusesc stramosesc”. Apoi au fost alipite alte teritorii  „stramosesti” – Finlanda, tarile baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că rusi nu se gaseau acolo nici pomina.
1772-1775 ani. Au fost trei impartiri ale Poloniei. Prusia a propus împaratesei Ekaterina să imparta Polonia. Ea evident ca nu a refuzat. Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tarziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze. De fapt, nu era nimic mai mult decât rezistența populației la invazia unui agresor strain.
1783. Anexarea Crimeei. Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare. A fost agresiune pura, justificata de preintampinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea. Justificarea anexarii cu apararea ortodocșilor nu poate fi luata de buna, pentru ca in Crimeea acestia erau o minoritate absolută. Si, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea până la anexarea ruseasca, au fost alungati de acolo după capturarea peninsuleis, deși acestia sunt ortodocși. Iata asa o grija mare fata de fratii crestini.
1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus. Se pare ca a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influenta Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar ca se pastreaza tacerea cu privire la Imereti. Ce s-a întâmplat de fapt? De când regatul independent georgian a devenit dintr-o dată o parte a Imperiului Rus? Sau anexarea Georgiei pe bucati este o alta traditie ruseasca in regiune?
fost -  În realitate, în toată istoria sa, Rusia a fost un stat agresor ( Ivan Lenski ) Ursul-rus-300x163
[url][/url]
Războiul Crimeii 1853-1856. Ei bine, aici pare a fi un razboi de aparare. Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cand vorbesc despre acest razboi, istoricii rusi uita sa mentioneze ca, in paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani. Câteva puteri si-au unit fortele pentru a tine piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.
Rusia isi facuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe intre ei, ca Moscova efectua o alipire „pașnica”. Asa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.
Secolului XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei „apararii active”.
Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea. Oricine l-a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, insotit de genocidul populatiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, asa ca despre ce fel de alipire pasnica a Caucazului poate fi vorba?
În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez. Despre acest razboi istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut si șters din cărțile de istorie. Rusiei nu-i place să vorbească despre infrangeri.
1939. Armata muncitoresc-taraneasca a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei. Desigur, totul in scop de pace. Nici despre aceste pagini de istorie rusilor nu le place să-și amintească.
1939. Războiul sovieto-finlandez. Agresiva aramata finlandeza, cu 60 de  tancuri, a atacat în pașnica URSS, care intamplator avea la granita cu Finlanda 2.300 de tancuri. Evident ca lumea nu a crezut asa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l-a exclus din randul membrilor săi. Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tacerea de istoriografia sovietică si ruseasca.
1940. Absolut „pașnică” anexarea țărilor baltice. Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanieni visau cu ochii deschis intrarea in frateasca Uniune Sovietică.
1941. Marele Război pentru Apărarea Patriei. Aici, aparent, razboiul este defensiv. Dar povestea e mai complicata. Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene si proliferarea „revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.
Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiza împotriva Germaniei. Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul miselesc. Și cum altfel – URSS se  pregătea pentru ofensiva și şi-a luat-o în dinți. Istoricii rusi tac atunci cand este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei. Lipsa de amenajari defensive și concentrarea unui numar mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.
Următorii pasi de politică „pașnică” a URSS? Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968.
1979. Afganistan. Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să-şi ceară iertare pentru afganii uciși.
2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.
fost -  În realitate, în toată istoria sa, Rusia a fost un stat agresor ( Ivan Lenski ) Alcoolism-rusia
[url][/url]
2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei. Ca si alta data in istorie, Rusia a atacat o tara vecina in momentele de slabicune interna.
Noi teritorii
De ce Crimeea? De ce nu Alaska. Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, „pamant rusesc stramosesc”. Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia „omuletilor verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas. Rusia ataca numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.
Si totusi, de ce Rusia nu se poate opri? La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila sa dezvolte teritoriile detinute deja, si cu toate acestea continua expansiunea. De ce Yakutia, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decât Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie? Raspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodaririi. De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a carei granite sunt neschimbate de aproape 800 de ani.
Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic. Pompeaza resursele in avanatajul unei duzine de „imperialisti”.
Toti acestia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatatie coloniala. Cetățeanul de rand al Imperiului trebuie sa se multumeasca cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moarta, alimentatie surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.
Un „dumnezeu” inamovibili la Kremlin, orașe plictisitoare de cenusii. Scari de bloc jegoase – locatari care nu se ingrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orase, tara?

Marco_polo2013

Mesaje : 247
Data de înscriere : 20/06/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum