Jaguar și căruța europeană a lui Ponta

In jos

Jaguar și căruța europeană a lui Ponta

Mesaj Scris de Marco_polo2013 la data de Vin Aug 14, 2015 3:28 am

O informație de acum câteva zile, puțin comentată cu excepția presei de specialitate, anunța o investiție de 1,8 miliarde de euro a Jaguar Land Rover pentru o uzină nou nouță în Slovacia. Știrea mai spunea că firma britanică a luat în considerație la un moment dat și o locație în România, lângă Brașov, „dar a renunțat repede din cauza infrastructurii”. În economia reală, investitorii aleg țările din jur și renunță „repede” la România. În economia virtuală a lui Ponta, avem creștere de peste 5% și ne pregătim să mărim salariile bugetarilor.
Dacă, și este un mare „dacă”, prezumăm că peste o sută de ani totul va fi (mai) bine în această țară, urmașii noștri vor fi uimiți să afle că abia în iunie 2015 s-a realizat prima conexiune de autostradă între România și Vestul Europei, cea de la Nădlac. Ne place să ne considerăm o parte legitimă a Occidentului, dar ne-a luat 25 de ani să realizăm această conexiune esențială pentru economia românească și sub 700 de kilometri de autostradă. În acest timp, polonezii, care au inventat „terapia de șoc” și n-au experimentat nici măcar recesiune darămite criza din 2008, se apropie de 3000 de kilometri, asta dacă mai are cineva nostalgia lui Ion Iliescu și a reformelor „graduale”.
Ai fi zis că într-un sfert de veac, marile centre urbane ale țării vor fi fost deja legate între ele prin căi ferate și aeroporturi, că am fi avut deja pusă la punct infrastructura care să conecteze România de Vestul Europei, cu centre modale de transport, care să ofere opțiuni de călătorie rapidă necesare unei lumi care se mișcă din ce în ce mai repede și unei economii în plină dezvoltare. Pentru că dacă nu intri în ritmul lumii reale, riști să rămâi în afara istoriei și să faci din România, Muzeul European al Satului. Ținutul Amish în varianta dâmbovițeană.
Ceea ce surprinde neplăcut în știrea despre Jaguar este „rapiditatea” cu care au renunțat la varianta Brașov/România, în pofida avantajelor evidente: locație excelentă pentru o uzină de automobile, cu potențial de dezvoltare enorm, taxe mici și forță de muncă ieftină și bine calificată. Criteriul a fost infrastructura, adică lipsa autostrăzilor și a unui aeroport internațional. Și mai îngrijorător este cât de mult s-au schimbat lucrurile în cinci-șase ani. Prin 2009, Mercedes a luat serios în considerare să construiască o fabrică de 1,2 miliarde de euro undeva lângă Timișoara, dar au ales în cele din urmă să o facă peste drum, în Ungaria. Colegii noștri au realizat în 2012, când a fost inaugurată uzina un reportaj despre această investiție ratată, în care infrastructura a jucat un rol esențial. Ceea ce s-a schimbat evident în rău este dacă acum șase ani, România se afla în competiție cu Ungaria, acum nici măcar nu s-a calificat în preliminarii, ca să împrumutăm un termen fotbalistic. Este din ce în ce mai greu să te deplasezi în România, după cum o dovedeşte şi articolul nostru de ieri. Jaguar reprezintă cel mai trendy/cool brand automobilistic astăzi și faptul că au ales Slovacia, devenită un fel de centru mondial al producției de automobile, înseamnă că partida este aproape pierdută pentru România. Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia și Turcia sunt deja mari puteri ale industriei auto, cu mii de locuri de muncă create în industriile adiacente, în vreme ce România riscă să rămână definitiv în urmă în condițiile în care, fără exporturile de la Dacia, balanța comercială ar fi dezechilibrată grav.
 

Și ce face Guvernul României, indiferent care, deși acesta e mai prost ca altele? De când a venit Ford la Craiova n-a fost în stare să construiască, deși a promis că o va face, cei aproximativ 250 de kilometri de autostradă până la București sau o rută feroviară viabilă care să asigure transportul spre Constanța și, în consecință, fabrica de la Craiova funcționează ca să nu se închidă. Mai mult, același guvern îi scoate din minți pe cei de la Dacia-Renault, care amenință pe bună-dreptate că pleacă în Africa dacă nu se face Pitești-Sibiu, pe care fostul ministru Rus anunțase că nu mai vrea s-o facă.
Din incompetență și corupție, România riscă să piardă și investițiile pe care le are, darămite să atragă unele noi. Dacă ar fi avut o infrastructură adecvată, astăzi am fi avut și Mercedes și Jaguar, pentru că, la condiții de infrastructură egale, Transilvania bate orice competiție din Europa Centrală. Ceea ce înseamnă investiții de trei (3) miliarde de euro duse.
Și în acest context mai degrabă trist, Ponta are prostul gust să anunțe că „potrivit datelor INS, față de luna mai 2015, exporturile din luna iunie 2015 au crescut cu 6,3% (total de 4767,0 milioane euro). Pentru întreg semestrul I din acest an, creșterea exporturilor este de 5,9% - cu grupa mașinilor și echipamentelor de transport având o pondere de 44,6% din totalul exporturilor!” Păi, această creștere s-a făcut ÎMPOTRIVA politicii dezastruoase a guvernului, nu CA URMARE a ei! Guvernul este responsabil de stagnare și frânarea dezvoltării, nu de creștere. Mai rău, acum a apucat-o pe calea spre pierzanie deschisă de guvernul Tăriceanu, stimulând consumul prin reduceri de taxe și creșteri de salarii în domeniul bugetar -adică stimulând economia virtuală - și reducând investițiile în infrastructură, adică în economia reală, cea care creează locuri de muncă, bunăstare și crește competitivitatea. Adevărul simplu este că economia reală se mută în Slovacia iar noi rămânem la propriu, din cauza unui guvern corupt și incompetent, de căruța europeană.

Marco_polo2013

Mesaje : 244
Data de înscriere : 20/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum