Criminalizarea gândirii

In jos

Criminalizarea gândirii

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Aug 24, 2015 12:07 am


La finele secolului al XIX-lea existau ţări civilizate unde puteai fi întemniţat pentru “răspândirea necredinţei”. Pe vremea aceea, aşadar, era criminalizat prin lege ateismul.
Acum, iată, avem ţări care au în Constituţie o clară consacrare a libertăţii de gândire şi de exprimare, dar promulgă legi prin care este criminalizată propaganda de extremă dreaptă, dar nu şi aceea de extremă stângă. E mai clar conceptul de propagandă decât acela derăspândire? Dimpotrivă. Propaganda poate fi înţeles aşa: nu orice fel de răspândire de idei extremiste de dreapta ar fi o infracţiune, ci numai acea răspândire care ar intenţiona să facă prozeliţi. Dacă am avea această definiţie, i-ar reveni procurorului să probeze care intenţie ar fi prozelitară şi care nu. Avem a recunoaşte că ne vom afla în faţa unui mare spaţiu de arbitrar.
Cum să defineşti mai clar conceptul de promovare (propagandă) a ideilor deja infracţionalizate? În noua lege românească pe acest domeniu este folosit conceptul de promovare în loc de propagandă.
Pot să promovez într-un fel sau în altul un eveniment cultural (să zicem). Asta înseamnă că răspândesc în public o anumită publicitate a evenimentului. Dar cum ar fi când aş promova o idee de extremă dreaptă? Să zicem că ideea respectivă ar fi aşa: locuri de muncă numai pentru români; afară cu străinii din ţară!
Dacă aş fi avocat aş demonstra că ideea este extremistă, într-adevăr, dar nu este de extremă dreaptă, ci de extremă stângă, căci “afară cu străinii din ţară” face referire numai la locurile de muncă ocupate de străini, nu şi la proprietăţile pe care le-ar avea sau la afacerile pe care le-ar derula în ţară.
Cum extremismul de stânga nu a fost criminalizat în legea românească, iată că mi-aş putea salva clientul printr-o sofistică ideologică destul de banală.
Alt termen ambiguu din legea noastră este acela de cult. Cultul unor personalităţi considerate vinovate pentru extremism de dreapta a fost infracţionalizat. Cum demonstrez vinovăţia? Dacă am sentinţe anterioare pentru ea, e gata demonstrată. Dar dacă nu am? Dar dacă produc o carte elogioasă despre acea personalitate, fără să mă refer elogios la faptele extremiste pentru care a primit, cândva, o sentinţă? Ar fi şi acesta un fapt de cult în favoarea acele personalităţi? Ce va hotărî judecătorul? Să luăm cazul Petre Ţuţea. Am produs cartea aceea care îi elogiază personalitatea, dar nu am vorbit acolo de fapte pentru care a făcut puşcărie. Procurorul poate să considere că m-am făcut vinovat de o faptă de cult. Avocatul meu va aduce documentele prin care se va demonstra că sentinţa împotriva lui Ţuţea s-a dat pe temeiul unor acuzaţii de spionaj, fără vreo legătură cu ideile de extremă dreaptă. Ce va hotărî judecătorul? Poate considera că este de maximă notorietate publică faptul că Ţuţea s-a exprimat întotdeuna în calitate de personalitate de extremă dreaptă, aşadar elogiul meu n-are cum să nu fie contaminat de această imagine publică a lui Ţuţea şi îmi dă trei ani de puşcărie. La puşcărie stau şi mă gândesc: nu era mai bine să nu fi publicat cartea? Păi, de ce să nu o fi publicat, dacă în Constituţie scrie că este permisă libertatea de exprimare? Iar Constituţia nu permite ca exprimarea liberă să fie confundată cu acţiunea liberă.Legea “Antonescu cel mic“ (căci ăla mare nu mai poate face legi) are elemente de neconstituţionalitate clare. Propaganda extremistă era deja interzisă (fără să fie criminalizată) prin alte legi. Noutatea legii Antonescu stă în infracţionalizarea cultului şi în criminalizarea propagandei.
Dar ce judecător va şti de unde încep propaganda şi cultul şi până unde poate merge răspândirea unei idei fără să fie promovare vinovată, sau până unde poate merge admiraţia publică pentru cineva fără să fie cult?
Antonescu cel mic a vrut să fie mare. Nu i-a reuşit micuţa lovitură de stat din 2012. Iată că i-a reuşit o mare lovitură împotriva libertăţii de exprimare. Cine s-ar fi aşteptat ca noua poliţie a gândirii să fie opera unui liberal?
O lege de tip “Antonescu cel mic” n-ar fi fost posibilă în SUA. Iată de ce. Serviciile de intelligence ale SUA s-au folosit de personalităţi ale extremei drepte (nazişti notorii, uneori) în lupta lor împotriva comunismului pe vremea Războiului Rece. Din moment ce nu toţi naziştii au primit condamnări penale, cei rămaşi în libertate au fost de folos intereselor anti-comuniste ale Occidentului. Nici vânătorii de nazişti nu au putut proba fapte criminale sau antisemite pe seama tuturor naziştilor rămaşi în libertate, aşa că mulţi dintre ei au putut fi reinstrumentalizaţi într-o direcţie în care mai devreme se înregimentaseră de bunăvoie: lupta împotriva comunismului bolşevic.
Ar fi fost o dezonoare pentru legislativul SUA dacă, la capătul Războiului Rece, ar fi dat o lege prin care să fie infracţionalizată prezenţa acestor oameni în spaţiul public. E drept, însă, că nu s-a gândit niciun primar american să boteze o stradă cu numele unui nazist. Bunul-simţ a fost de ajuns. N-a fost nevoie de legi.
Aparenţa că bunul-simţ românesc n-ar avea un astfel de discernământ e dată – în mintea celor care n-au încredere în puterea de judecată a autorităţilor noastre – de o realitate culturală de azi: mult mai mulţi intelectuali ai dreptei interbelice se bucură azi de popularitate decât personalităţile stângii. Dar acesta e un fapt fără vreo vină penală. Am trăit, după 1990, ani în care a trebuit să recuperăm opera culturală a unor personalităţi de dreapta, iar nu a unor personalităţi de stânga.
Cât despre popularitatea intelectualilor de dreapta ar trebui să fii destul de obtuz (sau rău intenţionat) ca să tragi concluzia că tocmai pentru nişte episoade legionare din tinereţea lor au devenit ei, azi, mai populari decât puţinii noştri mari intelectuali de stânga. Da, în România avem această asimetrie a simpatiei publice. Ce ar fi de criminalizat aici? Da, ar fi ceva. Să “criminalizăm” felul în care şcoala de azi îşi face datoria de educator naţional. Acest educator naţional nu mai ştie azi să formeze absolvenţi cu un discernământ puternic, bazat pe cultură, cu o bună viziune de ansamblu asupra lucrurilor şi a istoriei.
Am văzut o dezbatere televizată în care un invitat îşi făcea cruci când, pe telefon, alt invitat explica diferenţa dintre conceptul de neam şi conceptul de naţiune. Nu apucase cel de la telefon să spună care e diferenţa dintre comunităţile de sânge şi cele care pun în comun doar nişte valori culturale (cetăţenia, de pildă). Invitatul care îşi făcea acele cruci era un tânăr şcolit după 1990. Şi era cel mai vehement şi mai neargumentativadversar al legii “Antonescu cel mic”.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 4661
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum