România, o nouă medalie la gîtul americanilor

Scris de MIKUTZA CE KURAI Mar Aug 25, 2015 6:24 am

De mult timp, m-am cam săturat să privesc aşa-zisele televiziuni de ştiri din România. Indiferent ce se întîmplă în ţară sau în lume, meniul este identic: sînge, scandal, violuri, „vedete”, politicieni, aceştia din urmă în funcţie de înclinările patronului, sau politica de lustruire a momentului. Am auzit astfel că Antena 3 începe să se reorienteze către Noua Udrea a politicii momentului, Alina Gorghiu, indiferent cum îi pui accentul, care, ca şi predecesoarea sa în ale fiţelor politice, încearcă să ne intre în casă chiar şi cînd nu sîntem, insistînd penibil şi ilegal să i se deschidă pentru că ea este deputatul de sector, sau de proximitate. Mai nou, o altă scenetă video face deliciul iubitorilor de „gorghisme”, o nouă iniţiativă blondistă ne intră în case prin intermediul televiziunilor: doamna Alina sare coarda. Trec peste faptul că din clip se poate constata că, după zeci de ani, Alinuţa a căpătat ceva forme şi se poate lăuda că îi saltă şi ei tricoul, uimeşte cu adevărat imaginea satisfacţiei care se citeşte pe chipul ei în momentele acelea, ca şi cînd ar fi descoperit formula matematică a fericirii.

Cred că nici Newton, cînd i-a căzut mărul în cap şi a descoperit Legea Gravitaţiei Universale, nu a avut un orgasm intelectual mai profund. Probabil şi doamna Gorghiu a descoperit sărind coarda o nouă lege a Codului fiscal şi din cauza asta era aşa de fericită. Marile descoperiri, à la Newton sau Arhimede, vin din mici plăceri neglijate. Revenind la udrisme, să notăm că dacă veritabila Udrea, în urma celebrului salt cu paraşuta, a declarat că numai unii oameni dau un înţeles aparte cuvîntului paraşută şi că ea este mîndră de acest nume, doamna Gorghiu va avea ocazia să restabilească onoarea sintagmei coardă. Cum spunea şi Arghezi, „din bube, mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” De ce nu s-a filmat dîndu-se cu trotineta, cu cercul, jucînd şotron, chiar şi pe împuşcatelea? Cine i-a ales ca imagine bicicleta care te duce cu gîndul la o biciclistă celebră şi coarda? Dar ştiu că se orientează, nu glumă.

* * *

Să revin însă la subiect. Spuneam că programele de ştiri şi talk-showrile au devenit atît de previzibile, anoste şi enervante, încît nu mai am ce face şi trec peste ele. Sînt zile întregi cînd evit să mai mă opresc la aceste programe şi caut filme sau, de cele mai multe ori, „History”, deşi şi acolo se repetă multe emisiuni, dar prefer să văd de 10 ori acelaşi episod din războiul depozitelor decît o „coardă”. Privind acest program am avut ocazia să mai învăţ cîte ceva din zbuciumata istorie a partenerului strategic . Cineva spunea cîndva că istoria S.U.A. a intrat în Guinness Book drept cea mai minusculă carte, dar nu cu referire la format, ci la conţinut. Unii oameni răutăcioşi spun că şi celebra poveste cu „Albă ca Zăpada” este mai lungă decît istoria formării S.U.A., dar eu cred că este o răutate. Păi dacă luăm numai istoria colonizării, a sclavagismului, a decimării, masacrării, holocaustului pieilor roşii, sau în ultimă instanţă, a războaielor şi conflictelor internaţionale în care au fost implicaţi militarii sau serviciile americane, am umple Pentagonul, cea mai mare clădire din lume, cu volume. Dar unii, maliţioşi spun că istoria lor e scurtă. Păreri şi păreri! Îmi amintesc că şi despre Pămînt se spun multe, unii că e lung, alţii că e lat aşa că eu zic să fim mai moderaţi. Într-o seară, privind programul despre care vorbeam, în cadrul emisiunii „Pawn Stars” am aflat că S.U.A. au avut, între 1850-1853, un preşedinte pe care l-a chemat Millard Fillmore, despre care eroii serialului spuneau că ar fi unul din cei mai detestaţi preşedinţi. Părerea lor, dar cum de îndrăznesc să spună aşa? Ei nu au S.T.S. care să îi înregistreze? În fine, acest preşedinte a fost amintit pentru că cineva venise să vîndă o medalie pe care el o emisese, o aşa-zisă medalie a păcii pe care o împărţea cu dărnicie şefilor de trib indieni după ce le omora nevestele şi copiii, le lua pămîntul şi îi băga în rezervaţie. Se spunea acolo, în emisiune, că bătrînii şefi de trib erau foarte mîndri de acele medalii şi mulţi le atîrnau la gît la ceremonii – cele mai multe, funerare, probabil – şi chiar se îngropau cu ele, atît de mult le plăceau. Aşa am aflat că obiceiul de a da medalii în schimbul pămîntului şi libertăţii a fost instituit de George Washington, primul şi, zic ei, cel mai mare preşedinte al S.U.A. Păi, da, cu asemenea idei, e normal să rămîi în Istorie!

* * *

Acest obicei s-a păstrat pînă în zilele noastre şi funcţionează ca un ceas elveţian. Nu este misiune, răzbel, conflict cît de mic pentru care să nu se emită o medalie, o diplomă, o monedă, sau „coin” spun ei, care să imortalizeze momentul şi astfel, chiar şi peste 200 de ani, cineva va găsi, va vinde sau cumpăra, deci va promova memoria sau istoria acelui act. Culmea este că medaliile oferite şefilor de trib erau numite medalii ale păcii şi erau făcute din cel mai pur argint, ca să nu se deterioreze în timp. Se numărau şefii şi şefuleţii de trib „cu priză la alegători”, se făceau monedele, apoi se împărţeau cu dărnicie. Dacă între timp unii dintre ei ieşeau din sistem pe cale naturală, ca pensionarii noştri, pînă să primească legile „reparatorii” – monedele erau returnate trezoreriei, care le topea şi făcea altele, pentru alte „păci”, alte triburi, alţi preşedinţi. Astăzi, cum spuneam, e moda „coinurilor”. Acestea se dau pentru orice misiune cît de mică, iar soldaţii americani le împart cu dărnicie tuturor celor care apleacă gîtul, de la simplu privat la general. Spre deosebire de fostele medalii, actualele monede sînt mai mici, şi nu din argint, ci din metal ordinar. Nici nu s-ar putea altfel, căci la cît de multe conflicte, donatori şi degrabă primitori sînt acuma, dacă s-ar da medalii de argint, războaiele nu ar mai fi rentabile, S.U.A. nu ar cîştiga cît ar pierde şi le-ar bate nenea Washington obrazul de acolo, de sus, actualilor guvernanţi. Dacă „Iraqi Freedom”, de exemplu, ar fi fost de argint, la cîte s-au împărţit, nu s-ar fi scos pîrleala nici dacă „extrăgeau” tot petrolul din întreaga istorie a Babilonului.

* * *

Iată de ce eu privesc acum cu „speranţă şi încredere” la noua (e)misiune americană în România. E imposibil să nu facă ei o monedă şi pentru noi, fie că îi vor spune „Deveselu Scouts” , „Black See Sheep” , „Chevron Piss” „Roşia Montana Gold”, sau cum i-or mai spune. Poate fac mai multe, că bătălii vor fi multe prin zonă, iar şefi de trib, căcălău, căcărău, sau pontărău, că nu mai ştiu cum se spune. Sînt convins că vom vedea curînd o monedă ceva, împărţită de bravii călăraşi care defilau acum ceva timp călare pe tancurile lor minunate spre Cincu, iar şefii de trib civil, dar şi căpeteniile luptătoare îşi vor îmbogăţi colecţia de „coinuri” pe care să le arate prietenilor şi nepoţilor, mîndri că au participat la misiune, numai că nu ştiu cîţi vor mai prinde pensia. Nu ar fi exclus ca pe unii din ei medaliile atîrnate de gît să-i ducă la beci, nu la paradă, pentru că, deşi par făcute din metal ieftin, mult aur va curge prin ele. Istoria arată că oamenii nu se schimbă, sînt la fel, indiferent cum ar arăta ei şi unde ar trăi. Cristofor Columb şi colonizatorii, cuceritorii Lumii Noi au luat ochii şi aurul băştinaşilor pe care i-au cucerit, cu armele, sau cu „farmecul” lor, cu mărgele de sticlă, oglinzi şi alte lucruri de doi bani. Astăzi, noii băştinaşi sînt cuceriţi cu „coinuri”, insigne, gadgeturi, diplome de merit, titluri, funcţii, scaune, voturi, dosare. Scopul fiind acelaşi, dar adevăratele medalii nu au fost niciodată cele puse la gîtul învinşilor, ci cele care se puneau la gîtul învingătorilor.

P.S.: Apropo de „Iraqi Freedom”, pe „coin” scrie „misiune îndeplinită”. Ce glumă! Sau să înţelegem că actuala situaţie din Irak este ceea ce şi-au propus strategii?

Colonel (r) MARIN NEACŞU