Dacă tot este atât de darnic şi de responsabil, de ce să mai schimbăm PSD-ul în 2016?

In jos

Dacă tot este atât de darnic şi de responsabil, de ce să mai schimbăm PSD-ul în 2016?

Mesaj Scris de Marco_polo2013 la data de Mar Sept 01, 2015 9:19 pm


S-ar putea întreba alegătorul. Sau, dacă Liviu Dragnea este un politician atât de raţional şi de responsabil, cum îl laudă chiar liberalii, şi dacă el şi PSD-ul se înţeleg atât de bine cu preşedintele, şi vor să se lase folosiţi de acesta şi, la rândul lor să-l folosească pentru binele poporului, nu ar fi domnul Dragnea cel mai bun să conducă guvernul PSD de după alegeri? Şi să se jertfească şi PNL-ul pentru binele ţării şi să rămână în opoziţie ca să supravegheze guvernarea? Sau poate să facă un armistiţiu pe termen lung, aşa cum a propus (iarăşi) raţionalul domn Dragnea, să facă un plan pentru următorii 20-30 de ani, ei să ne conducă şi noi să fim fericiţi?Minunea, magia şi politica
Minunea este o lucrare a lui Dumnezeu prin care realitatea este schimbată în bine în profunzime. Ea poate fi o întoarcere a unui destin ce se îndrepta către un rău, aparent, de neocolit, o manifestare de putere, de rezistenţă imposibilă pentru un om normal în faţa unui crunt accident, a unei boli terminatoare sau a unor chinuri la care îl supun alţii, o schimbare de profunzime a unei persoane sau mai multor persoane ca urmare a unei experienţe limită... Toate aceste manifestări ale lui Dumnezeu au ca obiectiv mântuirea noastră. De aici o conotaţie pozitivă pentru cuvintele din familia acestui substantiv.
Magia poate fi vrajă, şi atunci schimbă realitatea în rău, sau iluzionism-scamatorie-şarlatanie, caz în care nu o schimbă, ci numai o ascund, o ocultează. În acest al doilea caz, ea ridică perdele de fum, montează jocuri de lumini, umbre şi sunete, amestecă proiecţii iluzorii, pentru ca subiectul să creadă că realitatea este alta. Sau hipnotizează, condiţionează, sugestionează subiectul în acelaşi scop.
Politica lucrează cu magie şi este, chiar şi la originea formulei actuale a democraţiei, magie. Principala preocupare a politicienilor, imediat după cea a îmbogăţirii personale, este de a ne face să credem că ei nu sunt tâlhari şi căpcăuni, ci feţi-frumoşi, care se jerfesc pentru ţară şi nu jertfesc ţara pentru ei. De aceea sunt foarte circumspect când aud despre minuni în politică şi mai ales nu cred în minuni care vorbesc despre sute de politicieni transformaţi  peste noapte în persoane raţionale, înţelepte şi responsabile. Ceea ce nu înseamnă că nu aştept şi accept cu bucurie să fiu contrazis de realitate. 
PSD surround, stereo, 3 D, ceaţă, sclipici, dans şi bune maniere
PSD-ul face de ceva vreme – ticluit sau doar oportunist – un joc dublu pe cele două dimensiuni importante pentru români: una cea a veniturilor, importantă în orice clipă, şi una a liniştei, înţelegerii, conlucrării, păcii şi armoniei politice, importantă în ultimii ani ca urmare a diabolizării lui Traian Băsescu şi implicit al modului său de  a se mişca în politică.
Pe de o parte, incisivul şi neastâmpăratul domn Ponta, descălecat de la partid, dar încă călare la guvern, loveşte nemilos electoratul cu măriri de pensii şi salarii. O face după ureche, mai mult sau mai puţin iresponsabil, dar mai mereu vesel, anunţând procente şi cifre de ansamblu fără a fi făcut calcule – la recenta ordonanţă privind mărirea salarilor personalului din domeniul medical s-a stabilit, după adoptarea ei, să se facă şi studiul de impact!!! – dar pe covârşitoarea majoritate a celor vizaţi, îi interesează banii nu calculele, aşa că Guvernul, domnul Ponta şi, în final, PSD-ul pică bine.
Pe de altă parte, vine raţionalul şi responsabilul domn Dragnea care deschide orizontul partidului de guvernământ către Preşedinţie şi Opoziţie, ca un om aşezat şi cumpătat, cu adevărat deschis dialogului dar şi analizelor temeinice pentru fundamentarea măsurilor, care ne aduce liniştea şi armonia politică.
Imaginea PSD-ului, care rezultă din combinarea efectelor psihologice ale celor două comportamente, aparent opuse şi cauzate de ciocniri interne între cei doi, dar ambele „îmbucurătoare” pentru cei mulţi, suprapusă peste imaginile Preşedinţiei şi Opoziţiei şi parazitându-le pe acestea, folosindu-le ca fundal pentru a-şi spori puterea de hipnoză, este astfel una a partidului interesat de ţară şi de fiecare cetăţean în parte, din tot spectrul profesional, politic, sau de vârstă.
Victor Ponta face acest joc în perspectiva viitorului către care proiectează imaginea unui erou popular gata de orice sacrificiu pentru binele semenilor săi – chiar aceea de a-şi părăsi avantajele şefului celui mai mare partid şi de apăstra doar muncile herculeşti ale şefului de guvern. El arată astfel consecvenţă în a aplica ceea ce a promis, este un politician de cuvânt, responsabilitatea îl duce chiar până la a risca să intre în coliziune cu partidul său condus acum cu mai multă cumpătare de domnul Dragnea. Că face acest lucru urmărindu-şi metodic ideea de a proiecta în viitor imaginea unui prim ministru capabil şi omenos, sau că o face doar pentru a se contra cu domnul Dragnea şi cu PNL-ul şi a le da acestora dureri de cap bugetare în următorii doi ani, în final, din punctul de vedere al imaginii, este, pentru cei mai mulţi, mai puţin important. Rămâne ideea că domnul Ponta ne-a dat şi nu ne-a luat ca alţii.
Liviu Dragnea interpretează aria concordiei, a păcii şi liniştei politice, poate pentru că are degetele strânse într-o uşă, poate pentru că vrea să-i dea peste nas domnului Ponta, poate pentru că merge mai curând cu firea şi cu figura lui de om serios, sau poate toate la un loc. O poate interpreta însă şi în duet organizat (plus uşa şi figura) cu domnul Ponta, un politician încă tânăr, în cădere în ultima vreme, dar cu posibilităţi mari de revenire (mai ales dacă în memoria populară rămâne ca Ponta cel Bun), care se poate întoarce peste 3-4-5 ani ca o nouă mare şi ultimă speranţă a românilor.
Fie că cei doi sunt în înţelegere şi doar simulează lupta dintre ei, sau este cu adevărat un mic măcel intern în PSD, imaginea şi sunetul filmului proiectat de cei doi acoperă aproape întreaga comunicare şi dezbatere zilnică, punând PNL-ul pe o poziţie de ţuţer ameţit. Căci cine sporeşte veniturile populaţiei bugetare? PSD-ul. Şi cine ne aduce liniştea după care tânjeau vreo 80 % dintre români? PSD-ul. Şi cine se preocupă de viitorul nostru chiar şi pe termen lung? Tot PSD-ul. Şi atunci, perntru ce mai e nevoie de ceilalţi?
Tot pentru imagine. Să se poată spune că avem democraţie. Exact cum făcea şi partidul comunist după 1944 (pe atunci Partidul Muncitoresc Român), care a îngăduit, până pînă în 1953, de dragul democraţiei, ceva floricele politice în jurul său. Iată, de exemplu, rezultatele alegerilor din 1948:
Câştigător cu 405 mandate Blocul Democraţiei Populare format  din Partidul Muncitoresc Român (PSD în 2015), Frontul Plugarilor (ALDE), Partidul Național Popular (UNPR), Uniunea Populară Maghiară (UDMR). Au mai intrat PNL-Bejan cu 7 mandate şi PŢD-dr Lupu cu două mandate.
USL-ul să trăiască, România să-nflorească?
Dar care Românie? A lor, sau a noastră?
În actuala conjunctură putem spune că Usl-ul s-a reunit, în formula cu PSD-ul la guvernare şi PNL-ul în opoziţie constructivă, adică inversul anilor 2006-2008. Oricum, pe ansamblu, între politica celor două partide nu există decât diferenţe nesemnificative, ambele promovând o politică populistă a risipirii banului public, a descurajării investiţiilor particulare, a unui aparat bugetar clientelar supradimensionat. Un exemplu îl constituie Codul Fiscal în jurul căruia liberalii s-au învârtit ca hipnotizaţi arătând că habar nu au cu ce se mănâncă: l-au votat, l-au contestat, şi-au contestat propriile propuneri (de ex. TVA 19 %), au negociat, a rămas ca-n gară, apoi au negociat din nou, au renunţat la cerinţele liberale şi au ales calea populismului socialist în dauna dezvoltării economice. La fel au făcut şi între 2006 şi 2008, când erau ei la guvernare.
Teoretic, pe drumul pe care au fost înghesuiţi de către PSD, fără prea multe opţiuni şi posibilităţi de a mişca în front, PNL-ul de astăzi pare a nu mai avea decât două posibilităţi:

  • fie iese la bătaie (dar pentru asta trebuie să aibă cu adevărat o viziune proprie şi oameni în stare să se bată pentru ea şi să o aplice) cu riscul pierderii alegerilor de anul viitor dar al construirii unei identităţi şi al păstrării unei alternative politice la cea actuală;


  • fie se complace în această formulă a aşa-zisului armistiţiu politic, refăcând USL-ul (sau doar scoţându-l din nou la vedere, căci poate el nu a fost niciodată rupt), primind eventual nişte posturi şi sume generoase din buget către aleşi lor locali şi către afacerile din ograda liberală (cum făceau ei pe vremea lui Tăriceanu cu aleşii şi afacerile din ograda socialistă) şi leşină în final extatic în braţele musculoase ale muncitorilor politici socialişti.



Din câte se vede, în pană de idealuri, idei şi oameni hotărâţi, PNL-ul a optat deja. Mai ales că, mai nou, poziţia de „partid al preşedintelui” pare să fi fost ocupată de PSD.

Marco_polo2013

Mesaje : 244
Data de înscriere : 20/06/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum