DE CE, OARE, RADU GYR?

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

DE CE, OARE, RADU GYR?

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Sept 04, 2015 1:28 am


După cum am aflat noi, românii, poetul Radu Gyr se află printre cei chemaţi de Alexandru Florian, preşedintele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", în faţa unui tribunal cominternist şi stalinist, să fie condamnat, a cincea oară, după ce a mai fost aruncat în temniţă de Carol al II-lea şi de comuniştii români, sub comandă sovietică, de patru ori. Că aşa-i pe la noi! Aşa-i când legile României încap, să fie făcute de mântuială, pe mâna unor neisprăviţi! Ce ruşine!
Cine a fost Radu Gyr? El este cel care a scris acea poezie teribilă, anticomunistă, „Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!", una dintre poeziile confiscate de cenzura vremurilor roşii, sovietice, incriminată de autorităţile comuniste ale timpului, care a determinat tribunalul cominternist şi stalinist al „obsedantului deceniu" din acea „eră a ticăloşilor", să-l condamne pe Radu Gyr la moarte, „pentru incitare la revoltă." Poezia aceasta, circula, în cele vremuri, din temniţă în temniţă, în mai multe variante, cea recunoscută de poet fiind aceasta: „Nu pentru - o lopată de rumenă pâine, / Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, / Ci pentru văzduhul tău liber de mâine, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, / Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane, / Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane. // Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, / Ci ca să aduni, chiuind pe tăpşane, / O claie de zări şi-o căciulă de stele, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi / Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane, / Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Şi, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte / Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, / Pe toate ce slobode-ţi râd înainte, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Ridică-te, Ioane, pe lanţuri, pe funii, // Ridică-te Gheorghe, pe sfinte ciolane, / Sus, pe lumina din urmă-a furtunii, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!".
Suntem în secolul al 21-lea, din mileniul al treilea, şi nu-ţi vine să crezi că, pentru faptul că a „îndrăznit" să recite câteva versuri din poezia lui Radu Gyr, un tânăr a fost acuzat, culmea, în anul 2012, de Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, tocmai de… antisemitism! Să vezi şi să nu crezi! Este acolo, în acea poezie a revoltei împotriva apăsării comuniste a ţăranilor Gheorghe şi Ion, mereu batjocoriţi, vreo idee sau un cuvânt împotriva evreilor? Nu! De ce, oare, acel Centru pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, după atâta amar de vreme, consideră poezia drept „atitudine scandaloasă, revoltătoare şi împotriva legislaţiei în vigoare"? De ce, oare, o asemenea atitudine, o asemenea reacţie absurdă, cu totul nelalocul ei? A fost cumva, vreodată, ne întrebăm, poetul Radu Gyr condamnat de vreo instanţă a celor vremuri triste ale României, sub cizma şi tancul comunist sovietic, pentru antisemitism? Nu. Însă pentru acea poezie anticomunistă - „Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!" - da! El a fost condamnat la moarte! De ce un neisprăvit consideră că acel tânăr care recita poezia lui Radu Gyr se face vinovat „de incitare la extremism, de ignorare deliberată a antisemitismului promovat de legionari?!". Doamne, oare din ce noapte a minţii pot ţâşni asemenea gânduri, asemenea absurdităţi, asemenea tâmpenii? Unde se va ajunge astfel? Continuând aşa, se va ajunge să fie judecat până şi poetul naţional Mihai Eminescu pentru poezia şi publicistica lui? Doamne, ce vremuri am ajuns să trăim noi, românii, în această junglă postdecembristă a României?! Dacă mulţi Gheorghe şi Ioni, apăsaţii vremurilor, ei deposadaţii de pământ, de bunuri, cărora li s-au luat vaca, calul, plugul, carul, speranţele, fiind vârâţi de-a valma în CAP, model al colhozurilor sovietice, li s-au luat toate, până şi bruma de nădejde de după război, dacă au luptat atunci pentru „văzduhul liber de mâine" (dar care mereu întârzie!), pentru „sângele neamului curs printre şanţuri", „pentru lacrima soarelui pus în lanţuri", să poată bea „libertatea din ciuturi", pentru cei care, în noiembrie 2012, şi azi, pentru Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului înseamnă „ignorarea deliberată a antisemitismului promovat de legionari"? Dacă Gheorghe şi Ion se ridică „pe lanţuri, pe funii", „sus, pe lumina din urmă-a furtunii", iar cineva „îndrăzneşte" să recite versurile poetului Radu Gyr înseamnă că dovedeşte „atitudine scandaloasă (…), incitare la extremism şi ignorare a antisemitismului promovat de legionari"? Doamne, multe tâmpenii pot să zacă în găoacea întunericului, ignoranţei şi teribilismului periculos! Iată că am trăit s-o aflăm şi s-o vedem şi pe asta! Unde se va ajunge, oare, în această Românie, ca o corabie în derivă, mereu împinsă spre pericolul stâncilor, dacă astfel se va continua prin apariţia unor legi stupide, antinaţionale, anticonstituţionale, cominterniste şi staliniste?
Nu cumva, cuiva i-ar putea trece prin minte că şi poezia „Iisus în celulă" să fie considerată tot „o ignorare deliberată a antisemitismului provocat de legionari"? O redăm aici: „Az' noapte Iisus a intrat la mine-n celulă. / O, ce trist, ce înalt era Christ! / Luna-a intrat după El în celulă / Şi-L făcea mai înalt şi mai trist. // Mâinile Lui păreau crini pe morminte, / Ochii adânci ca nişte păduri. / Luna-L bătea cu argint pe veşminte, / Argintându-I pe mâini vechi spărturi. // M-am ridicat de sub pătura sură: / - Doamne, de unde vii? Din ce veac? / Iisus a dus lin un deget pe gură / Şi mi-a făcut semn ca să tac... // A stat lângă mine pe rogojină... / - Pune-mi pe răni mâna ta. / Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină, / Parcă purtase lanţuri, cândva... // Oftând, Şi-a întins truditele oase / Pe rogojina mea cu libărci. / Prin somn lumina, dar zăbrelele groase / Lungeau pe zăpada Lui vărgi. // Părea celula munte, părea Căpăţână, / Şi mişunau păduchi şi guzgani. / Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână, / Şi am dormit o mie de ani... // Când m-am trezit din grozava genună, / Miroseau paiele a trandafiri. / Eram în celulă şi era lună, / Numai Iisus nu era nicăieri... // - Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele. / Din lună venea fum de căţui. / M-am pipăit, şi pe mâinile mele / Am găsit urmele cuielor Lui..."
Cine a fost Radu Gyr? Născut la Câmpulung Muscel, în 5 martie, anul 1905, licenţiat în litere, poet care, într-adevăr, ca alţi foarte mulţi tineri din generaţia lui, a simpatizat cu mişcarea legionară, a fost arestat şi, după ce Ion Antonescu a lichidat Garda de Fier, internat în lagăr de către stăpânirea carlistă. A fost o primă a lui condamnare sub Carol al II-lea. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, la scurt timp după ce, la 23 august 1944, tancurile sovietice au ocupat România, nu în urma unui armistiţiu, ci, de fapt, a unei capitulări necondiţionate, Radu Gyr plăteşte, din nou, de data aceasta sub comunişti, legionarismul cu zece ani de temniţă (1945-1955), autorul poemului „Iisus în celulă" făcând parte din „lotul de criminali de război." Oare pentru ce crimă? Nici aşa nu a fost destul! Pentru că a scris şi a fost răspândită, în toate temniţele din România, poezia „Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!", a fost condamnat la moarte, „pedeapsă apoi comutată la 25 de ani de muncă silnică". O poezie pe care criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu o consideră „un strigăt de revoltă împotriva comunismului, în anii tragici în care ţăranii noştri erau deposedaţi, forţat, de pământ, de către ocupanţii sovietici, în complicitate cu comuniştii români (…) Este o poezie plină de dramatism, de o mare forţă expresivă, care a intrat, definitiv, în conştiinţa românilor, ca „Luceafărul" sau „Moartea căprioarei", şi nu poate fi scoasă de acolo, nici măcar de Radu Ioanid (n.n. - directorul Muzeului Holocaustului de la Washington)".
E mare păcat că, atunci când i se cerea o părere despre poezia lui Radu Gyr - „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", domnul Nicolae Manolescu, în locul unei păreri autorizate, ca apreciat critic literar în domeniu, ezitant, o scaldă în două ape şi consideră poezia „mediocră literar".
Nu contestă nimeni că Radu Gyr a fost simpatizant legionar! Fiind în preajma unor mari personalităţi ale vremii, unii fiindu-i eminenţi profesori de elită intelectuală, unii chiar prieteni, de vârstă apropiată, precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ovid Densuşianu, N. Cartojan, P.P. Negulescu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Dan Botta, Nichifor Crainic, George Murnu, Ion Pillat, Gib Mihăescu, Vasile Voiculescu, cu opţiuni pentru „tradiţionalism şi autohtonism politic", Radu Gyr a fost „un om de dreapta", un intelectual şi un poet, „câştigat politic mişcării legionare căreia i se alăturase în epocă o întreagă galerie de tineri entuziaşti" - scria Barbu Cioculescu, în postfaţa la „Anotimpul umbrelor". „Radu Gyr nu s-a înscris în categoria sanguinarilor vindicativi (…) Şirul suferinţelor lui începe în 1938, când, la instituirea dictaturii carliste, este închis în lagăr - la Vaslui, Miercurea Ciuc, Râmnicu Sărat -, de unde este eliberat în toamna anului 1940. În perioada guvernării legionare este numit director general al teatrelor şi operelor din România, timp în care, sfidând legislaţia rasială, semnează decretul pentru înfiinţarea Teatrului Evreiesc «Baraseum» din Bucureşti, după câte se pare, „unic în lume, ca instituţie, la acea dată". Teatrul acesta, o spune şi profesorul Ion Coja, „funcţionează şi azi, cu cea mai îndelungată existenţă şi activitate din lume (…) Înfiinţat pe vremea lui Ion Antonescu, de un poet cu rang de ministru legionar, Radu Gyr i-a dat şi o subvenţie substanţială!".
Ciudate şi încurcate mai sunt, uneori, căile vieţii!
După înăbuşirea rebeliunii legionare, împreună cu alţi 86 de intelectuali, Radu Gyr este judecat şi „condamnat la 12 ani de închisoare". Pedeapsa-i este preschimbată şi Radu Gyr este trimis, ca simplu soldat, pe frontul de Răsărit, în cadrul acelor „batalioane de sacrificiu ale liniei întâi de foc". Pe frontul rusesc este grav rănit, revine în ţară şi scrie, în anul 1942, „Poeme de război", carte care, după 23 august 1944, îi va atrage lui Radu Gyr ura sovieticilor şi a slugilor lor comunişti români, fiind, din nou, supus unei prigoane dure. Şi ajunge, din nou, pe banca acuzaţilor, judecat fiind în cel de-al doilea proces al „criminalilor de război", şi condamnat tot la 12 ani de închisoare, de muncă silnică. Este eliberat în anul 1956. Peste doar doi ani, în 1958, Radu Gyr este iar judecat şi condamnat la moarte, de data aceasta, pentru poemele publicate, printre ele aflându-se şi „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Aşteaptă, un an de zile, în celula morţii, execuţia. Într-un târziu, i se anunţă comutarea pedepsei la muncă silnică pe viaţă. „Dramatismul - şi poate mai potrivit ar fi termenul de tragism - vieţii lui Rdau Gyr, ani îndelungaţi în recluziune cu permanentă ameninţare a exterminării, ni se revelează în halucinantele sale poeme şi balade de temniţă, de front, cu dimensiunile imediate ale terorii, omeneşte simţite şi înfruntate."
În anul 1963 este graţiat. Grav bolnav, ocolit de toţi, într-o mare însingurare, după o zbuciumată viaţă, Radu Gyr, care mereu a suferit, în urma opţiunilor lui, delicat, de o deosebită civilitate, a trecut la cele veşnice la 29 aprilie 1975.
Acesta a fost Radu Gyr, cu viaţa, cu zbuciumul, cu poezia lui. Iar azi, când Radu Gyr este trecut, tocmai de urmaşi ai unor torţionari de prin acel „obsedant deceniu", printre „interzişii" secolului 21 din mileniul trei, nu poţi, ca român, să nu te întrebi, pe bună dreptate: este poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" o proslăvire a legionarismului?
Este ea, cumva, după capul şi mintea unora, „o instigare la extremism?" Poezia este o clară poziţie anticomunistă a acelor vremuri în care, sub cnutul bolşevic al comuniştilor sovietici, are loc acea colectivizare forţată! Ce viaţă de om! Ce suferinţe a îndurat poetul Radu Gyr, de fiecare dată aruncat în închisori de cei veniţi la putere! Întemniţat la Aiud, vreme de 16 ani, Radu Gyr a ajuns, Doamne, în ce ţară trăim, ca, în anul 2015, să fie pus, din nou, la „index", în cel mai pur stil cominternist şi stalinist! Ai impresia că „era ticăloşilor", din acel „obsedant deceniu", încă nu s-a încheiat! Oare unde vom ajunge în România de azi, continuându-se lucrurile tot aşa?
Făcându-se mereu pe placul celor străini de neamul nostru, dar şi de Dumnezeu, încetul cu încetul, din cultura românească vor fi eliminate, după ce „stăpânii" vor bate cu pumnul în masă, poeziile lui Eminescu - „Doina", „La arme", publicistica lui, poezia „Noi vrem pământ" a lui George Coşbuc, poezia „Unde sunt cei care nu mai sunt?", a lui Nichifor Crainic, şi el acum interzis prin stupida lege, „Steagul" lui Şt. O. Iosif? Chiar acolo s-a ajuns în întunecimea, în noaptea minţii unora? Poezia lui Radu Gyr - „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - este expresia unui destin aparte în viaţa românească, a unei existenţe uimitor de tragice. Motiv întemeiat să reluăm cuvintele lui Barbu Cioculescu: „Între poemele de front ale lui Radu Gyr, baladele din temniţă şi creaţia lui «târzie», epoci s-au scurs, transformându-l pe poet în supravieţuitor şi cronicar, în judecător şi împricinat la propriul tribunal, iar, în unele cazuri, în ultimul martir, în cel din urmă soldat. Ba chiar, în fantoma soldatului, sub succesivele statui ale istoriei".
Suficiente argumente să ne întrebăm, ca români: chiar de ce a fost trecut Radu Gyr printre „interzişii" Legii 217/2015 şi ai lui Alexandru Florian? Oare, odată cu Radu Gyr nu-i încriminat un întreg popor român, de grăbiţi contabili contemporani, porniţi să inventeze şi să inventarieze „vini" 
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3363
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum