AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

“The Lobby-That-Doesn’t-Exist”: Politicians and Pundits on Jewish Influence in France

In jos

CARE - “The Lobby-That-Doesn’t-Exist”: Politicians and Pundits on Jewish Influence in France Empty “The Lobby-That-Doesn’t-Exist”: Politicians and Pundits on Jewish Influence in France

Mesaj Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 1:26 am


There are few things as difficult to talk about as Jewish elites and Jewish ethnocentrism (which, translated into left-wing parlance, could be termed “Jewish privilege and Jewish racism”). For the French case, Paul-Éric Blanrue (see myprevious article on his work) usefully documents the numerous cases in which various prominent figures and journalists have spoken of Jewish ethnocentrism or “the Jewish lobby.”
Jewish influence is typically remarked upon by bragging activist Jews, by senior politicians near death, by uncritical commentators, or by critical commentators who, being swiftly punished, usually learn to keep quiet. The penalty for criticism, universal ostracism, is such that Blanrue speaks of “the-lobby-that-doesn’t-exist”: the lobby that everyone knows about and everyone knows must never be spoken about (lest they find themselves in the dock with Alain Soral and Dieudonné M’bala M’bala).
But prominent figures have spoken of Jewish power in France despite this threat. In 1995, President François Mitterrand, near the end of his life and on his last day in office, referred in private to “the powerful and harmful influence of the Jewish lobby in France.”[1] Mitterrand was specifically referring to the constant politico-media pressure that has made the Shoah “the official religion of the French Republic” (in the words of Jewish pundit Éric Zemmour[2]).
In 2007, former Prime Minister Raymond Barre, also close to death, told a radio station: “The Jewish lobby, not only concerning myself, is able to organize operations which are disgraceful. And I want to say it publicly!”[3] Left-wing and media Jews had called Barre an anti-Semite for a slip of the tongue following the 1980 Paris synagogue bombing. In the heat of the moment, he had said the attack had killed both “Jews” and “innocent Frenchmen,” seeming to insinuate the Jews were not innocent. Many Jews and leftists did not accept his swift apology on the matter, exploiting the incident for ideological and political gain.
The early 2000s saw increasing discussion of “the Jewish lobby” by various public figures and journalists, particularly with the steady rise to the presidency of Nicolas Sarkozy, who was more overtly pandering to Jewish groups than was traditionally the case in French politics. The homosexual billionaire and co-owner of the liberal Le Monde newspaper Pierre Bergé, who cannot be suspected of anti-Semitism, wrote in a 2001 book:
[There is] a certain Jewish lobby, whose obvious existence, I do not know why, is denied [ . . .] — [despite the fact] it presents itself as such — and which is as legitimate or illegitimate as the Protestant lobby, the gay lobby, the farmers’ lobby, or the feminist lobby.[4]
The statement clearly reflected the fact that Bergé as a high-level oligarch had had dealings with organized Jewish networks, whose legitimacy he does not contest, and had evidently been told not to discuss it. Similarly, the prominent writer and former center-right MP Dominique Jamet had also spoken of “a Jewish lobby” in France. The journalist Élisabeth Schemla said the reaction to Mel Gibson’s The Passion of the Christ had revealed “the birth of a Jewish lobby, in the full and respectable sense of the term.”[5]
In another register, Algerian Minister for Veterans Cherif Abbés blamed Sarkozy’s election on “the Jewish lobby, which has the monopoly on industry in France,”[6] an overstatement. Conversely, Jewish groups have occasionally bragged about being a lobby, as, for example, when the Union of Jewish Professionals of France (UPJF) gave an award to Sarkozy in 2006 for his work at improving relations between Paris, Washington, and Jerusalem.[7] In short, an ethnic lobby was openly working to distort French foreign policy to better serve perceived Jewish-Zionist interests.
Some Jews have been concerned that the lobby has become too overt. Julien Dray, a Jewish Socialist politician and the founder of SOS Racisme (a Socialist-aligned NGO designed to rabble-rouse Blacks and Arabs, and censor Whites), said in 2008:
We need to get out of this lobby logic and behave in a republican manner. Because if we are going towards a battle between lobbies, the Jewish lobby will lose. [. . .] I think there is a temptation in the community, these past years, to transpose the American model. This is a mistake: The Jewish community must keep its republican traditions and reject communitarianism.[8]
Incidentally, Dray had previously served as Socialist presidential candidate Ségolène Royal’s spokesman and his brother lives in Israel. His comments were made specifically at a time when Sarkozy, as both candidate and later as president, had successfully wooed many Jewish organizations who had traditionally sided with the left. Indeed, Blanrue compares French presidential candidates’ appearing at the Radio J Dinner, an event organized by a Jewish radio station, to American presidential hopefuls’ tradition of groveling before the American Israel Public Affairs Committee (AIPAC).
Dray’s criticism was a friendly, “internal” one and so was tolerated. The Egyptian-cosmopolitan “Islamologist” Tariq Ramadan[9] was in contrast strongly attacked for pointing out that ethnic bias motivated the pro-Israeli and anti-Palestinian position of many Jewish intellectuals:
Whether on domestic issues (the struggle against anti-Semitism) or on the international stage (the defense of Zionism), we are witnessing the emergence of a new attitude among certain intellectuals who are omnipresent on the media scene. It is legitimate to ask what principles and what interests they are defending above all. We clearly see that their political position responds to ethnic principles [principes communautaires], as Jews, or as nationalists, as defenders of Israel.[10]
Ramadan was roundly attacked — pointing out that some Jews are strongly influenced by their ethnic biases was considered “anti-Semitic” — and has since learned to stick to safer targets, such as indigenous Europeans. On the recent migrant invasion of Europe, he declared: “Europe needs immigrants. [. . .] White Switzerland [. . .] belongs to the past.”[11] Ramadan happily lives in Switzerland but, evidently, feels only contempt for the native population who has been gracious enough to host him.
The point is that all of these politicians and pundits have found that one could not seriously discuss the events of elite French national life without discussing the influence — at times subdued and in the background, at times frenetic and manifest — of Jewish legal, political, and cultural networks. What’s more, a number of Jewish media figures, such as Pierre-André Taguieff, Benard-Henri Lévy, Alain Finkielkraut, and Ruth Elkrieff, have on various occasions shut down any discussion of Jewish racism and influence.
How to speak about Jewish power?
Blanrue’s two books on Jewish influence are not entirely satisfactory in framing the issue, although this is perhaps understandable given the nature of French censorship legislation.[12] Sarkozy, the more moderate work, declines to use the term “Jewish lobby” and the euphemisms are sometimes frustrating. The more virile Jean-Marie is freer and more biting.[13] Blanrue argues Jewish influence is a legitimate question because:
Despite the silence of media professionals, the question of Jewish influence in France, whether concerning the presidential elections or any other event, remains relevant because of the size of the French Jewish community (the third in the world, making up about 600,000 people and placing it quantitatively just behind those of Israel and the United States), because of its media visibility, of the political, cultural, and economic weight which is ascribed to it, and also because of the stated objectives of some of its most prominent representatives.[14]
Blanrue however declines to use the term “Jewish lobby” because this would suggest ordinary Jews are guilty of the crimes of their elites and that, in any case, in France the use of this expression provokes too much emotion to allow for serene, rational discussion.[15]
Blanrue also declines to use the term “Zionist lobby,” although one wonders why. He cites Patrick Klugman, former head of the Union of Jewish Students of France (UEJF), a Socialist politician, and lawyer for SOS Racisme defending the hysterical FEMEN and persecuting nationalists, saying:
Zionism is what today links the greater part of the Jewish people, the Israeli component and the diaspora component. It is a kind of relationship between periphery and center. The center of the Jewish people, as much in demographic and in cultural terms with the rebirth of Hebrew, is in Israel. There are also other peripheral centers: France is one, the United States is another. When I meet an Argentinian Jew, there is a two-thirds probability that we be linked by a feeling of common belonging to a history and a project. Neither of us may be Israeli, but there is a fundamental cultural and ideological link which is Israel. [. . .] Whatever one’s feeling on Israeli policy, there is a link not of citizenship but of ideology, which we call Zionism.[16]
Klugman then starkly presents a kind of psychic and ideological unity binding the world’s Jews together, despite an infinitesimal minority of dissenters.
In any event, Blanrue prefers the term “Zionist networks”:
For my part, I prefer to speak of Zionist networks, or better still of pro-Israeli networks, a terminology which seems to me to better reflect reality in all its complexity [. . .]. The difference ? Networks are potential power lobbies, but not necessarily acting ones. Networks overlap, crisscross, sometimes join forces, compete, promote their interests, but there is no concerted strategy, no central command unit for the whole; networks can show differences. There is no hidden HQ, no “protocols” written by candle-lit men in hoods, during secret meetings in the underworld of the great capitals of the world. Let us leave these ideas of another time to professional conspiracy theorists, hungry for fantasy and secrets.
On the other hand, I will be led to mention and denounce the takeover that some these groups have achieved over the Jewish community, a sort of hostile takeover which contributes to spreading in an misinformed public opinion the idea that “the Jews” speak with one voice.[17]
Suffice to say that Jews in France are massively over-represented in the French political, cultural, legal, and oligarchic apparatus. This, in and of itself, means power in France is distorted by Jewish ethnic biases and perceived interests.[18] What’s more, these elites form specific networks that are often highly ethnically-conscious and work to promote particular ends, such as support for Israel, the sacralization of the Shoah, the persecution of the Front National, official censorship and informal ostracism of the politically incorrect, and so on.
Blacks and Muslims: Not as Protected as the “Vanguard of the Republic”
Blanrue also usefully documents the double standard whereby French public discourse accepts some criticism of Islam, immigration, and Gypsies, while being completely intolerant of any criticism of Jews and the Shoah-as-religion meme. This discrepancy in itself highlights Jewish cultural power.
Here it is probably useful to point out that Blanrue apparently converted to Islam in 2009.[19] Nonetheless, he is critical of immigration.[20] This is part of a wider trend among French writers, such as Alain Soral[21] and perhaps Michel Houellebecq,[22] who see Islam as a potential ally in restoring tradition and destroying Jewish-Zionist influence in France. Indeed, there is a tradition of dissident French writers converting to Islam, such as the traditionalist philosopher René Guénon and the revisionist historian Roger Garaudy.
In any event, Blanrue’s compilation of Islamophobic and “racist” statements shows the superior protection enjoyed by Jews in French public discourse.[23] Blanrue provides the following list:

  • Former President Valéry Giscard d’Estaing warning of an “immigration invasion” in 1991; the right-wing writer Renaud Camus warning of immigration leading to “le Grand Remplacement” (“the Great Displacement”) and later being purged for noticing Jews occupied all positions in a public radio show dedicated to “French culture”;
  • Houellebecq’s stating in 2001 that “the dumbest religion, it has to be said, is Islam”;
  • President Sarkozy’s declaring in 2007 that “African Man has not sufficiently entered history”;
  • Zemmour’s saying on television in 2010 that “[f]oreign-origin Frenchmen are stopped by police more often because the majority of drug dealers are Black or Arab”;
  • actress Véronique Genest declaring “I’m a bit Islamophobic. I don’t mind saying it”;
  • then-Interior Minister Manuel Valls declaring in 2013 that “the Roma [immigrants] are to return to Romania or to stay there”;
  • Jewish pundit Alain Finkielkraut complaining in 2014 that the French national football team was “Black, Black, Black” (using the English term);
  • numerous Islamo-critical or outright blasphemous magazine covers over the years, such as those of Charle Hebdo.[24]


There is nothing more legitimate than critical discussion of such cultural, religious, and ethnic issues, and especially of a group’s ethnocentrism or of demographic transformations of a country. Yet, there is never any similarly critical discussion of Jews in France, despite the fact that Jewish elites and culture, both through French Jews and the political and cultural power of the United States, are patently more influential than Islamic elites and culture.
Blanrue notes:
[E]xcesses on Arabs are allowed, those on Jews are forbidden. Manuel Valls, among others, has stated this in a tone that would not suffer contradiction: “The Shoah, the extermination of the Jews, the genocide, must be sacralized, sacred.” “The Jews are at the vanguard of the Republic.”[25]
Valls, who is now serving as Prime Minister, then openly declared that Jews are a “moral elite” in the French Republic and that we must all worship their real and imagined persecutions. Meanwhile comics like Dieudonné are censored and obscene rags like Charlie Hebdo get millions in public subsidies to insult Christianity, Islam, and French nationalists.
The late President Mitterrand’s former foreign minister, Roland Dumas, declared not too long ago that that the current Socialist Prime Minister Manuel Valls was under “Jewish influence,” notably because of his Jewish wife.[26] Blood runs thicker than water, and certainly direct family ties can bias one’s judgment or lead to conflicts of interest.
But that is quite secondary. Valls is a politician, the kind of “democratic politician” who lives only to serve those with the money and influence to get him in office, and in this he knows he needs “the-lobby-which-doesn’t-exist” and “the vanguard of the Republic” on his side.


 
[1] Paul-Éric Blanrue, Sarkozy, Israël et les Juifs (Embourg, Belgium: Éditions Oser Dire, October 2009, third edition), 29. I discuss this as well as Mitterrand’s right-wing background and European identity in Guillaume Durocher, “François Mitterrand: European Statesman, anti-American, & Judeophobe,” North American New Right, August 18, 2015.
[2] Éric Zemmour, “The Rise of the Shoah as the Official Religion of the French Republic,” The Occidental Observer, May 12, 2015.
[3] Blanrue, Sarkozy, 29.
[4] Ibid, 32.
[5] Ibid, 31-32.
[6] Ibid, 27.
[7]Ibid.
[8]Ibid, 30.
[9] Alain Soral has amusingly commented on the Ramadan case. In short, Ramadan is the grandson of the Egyptian founder of the Muslim Brotherhood, lives in Switzerland, teaches in British and Moroccan universities, and has launched an Islamic studies center financed by Qatar. Strangely, French media make a point of choosing Ramadan – who is not French – to represent the point of view of French Muslims. Soral has speculated that Ramadan’s objective role, as a rootless cosmopolitan promoted by the French media and financed by the Qatari and British governments, is to promote a pseudo-Islamic theology compatible with Imperial-American and Jewish-Zionist interests. He can be thought of as a Muslim ethnic activist working within the framework of and in collaboration with the wider American Empire. Alain Soral, Video of the Month, February 2012.
[10] Tariq Ramadan, “Critiques des (nouveaux) intellectuels communautaires,” Oumma, October 3, 2003. x
[11]Nadine Haltiner, “Tariq Ramadan: “L’Europe a besoin d’immigrés. Ils sont une aubaine économique,” Radio Télévision Suisse, September 6, 2015.
[12]For an overarching presentation of the issue, see Kevin B. MacDonald, “Understanding Jewish Influence I: Background Traits for Jewish Activism,” The Occidental Quarterly XXX.  and Kevin B. MacDonald, The Culture of Critique , preface to the first paperback edition,https://web.csulb.edu/~kmacd/books-Preface.html
[13]Paul-Éric Blanrue, Jean-Marie, Marine et les Juifs (Embourg, Belgium: Éditions Oser Dire, 2014).
[14]Sarkozy, 26.
[15]Sarkozy, 33-34.
[16]Sarkozy, 36
[17]Sarkozy, 37
[18] Guillaume Durocher, “‘As Happy as God in France: The State of French Jewish Elites,” The Occidental Observer, May 3, 2014.
[19]Blanrue quotes the Venetian writer and womanizer Giacomo Casanova saying: “Mohammedanism is more reasonable than Christianity.” In an interview, he explains that he converted to Islam in rejection of Western Mammonic decadence: “L’historien Paul-Éric Blanrue s’est converti à l’islam en 2009: ‘Devenir musulman a été pour moi une prise de conscience,’” Égalité et Réconciliation, March 13, 2011.
[20]Blanrue recently mocked Pope Francis’ suggestion that every parish host a migrant family on his blog. Paul-Éric Blanrue, “Modeste proposition,” Le Clan de Vénitiens, September 6, 2015.
[21]Soral once spoke favorably of Blanrue for his courageous work on the revisionist historian Faurisson. The two have since fallen out. I will not burden this article with details of the dispiriting tendency for French dissidents to bicker with one another. Perhaps such disputes are inevitable given the highly-independent personality type required of those who go against the grain.
[22]See Guillaume Durocher, “Houellebecq, Islam & the Jews: A Review of Michel Houellebecq’s Soumission,” North American New Right, February 26, 2015.
[23]Blanrue lists: Former President Valéry Giscard d’Estaing warned of an “immigration-invasion” in 1991; the right-wing writer Renaud Camus warning of immigration leading “le Grand Remplacement” (“the Great Displacement”) and later being purged for noticing Jews occupied all positions in public radio show dedicated to “French culture”; Houellebecq’s stating in 2001 that “the dumbest religion, it has to be said, is Islam”; President Sarkozy’s declaring in 2007 that “African Man has not sufficiently entered history,” Zemmour’s saying on television in 2010 that “[f]oreign-origin Frenchmen are stopped by police more often because the majority of drug dealers are Black or Arab,” actress Véronique Genest declaring “I’m a bit Islamophobic. I don’t mind saying it,” Jewish pundit Alain Finkielkraut complaining in 2014 that the French national football team was “Black, Black, Black” (using the English term), and numerous Islamo-critical or outright blasphemous magazine covers over the years, such as those ofCharle Hebdo.
[24]Jean-Marie, 11-13.
[25]Jean-Marie, 15.
[26]To not belabor the point, Manuel Valls himself has angrily told Jews questioning his commitment to Israel saying: “I am by my wife eternally attached to the Jewish community and to Israel. Come on!”
MARTOLOG
MARTOLOG

Mesaje : 132
Data de înscriere : 06/06/2013

Sus In jos

CARE - “The Lobby-That-Doesn’t-Exist”: Politicians and Pundits on Jewish Influence in France Empty "Lobby-ul-care-Doesn't-Perspectiva": Politicienii și Criticii pe Influența evreiești din Franța

Mesaj Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 1:30 am

Există câteva lucruri la fel de greu pentru a vorbi despre cum elitele evreiești și etnocentrism evreiesc (care, tradus în stânga limbajul, ar putea fi denumit "privilegiu evreiască și rasismul evreiesc"). Pentru cazul francez, Paul-Éric Blanrue (a se vedea meu articol anterior cu privire la munca sa) documentează util numeroasele cazuri în care diverse personalități și jurnaliști au vorbit de etnocentrism evreiești sau "lobby-ul evreiesc."
Influență evreiască este de obicei remarcat de către lauda evrei activiști, politicieni de rang înalt de aproape de moarte, de comentatori necritice, sau de comentatori critice care, fiind pedepsit rapid, de obicei, să învețe să tacă. Pedeapsa pentru critici, ostracizare universal, este de așa natură încât Blanrue vorbește despre "lobby--care-doesn't-există": lobby-ul pe care toată lumea știe despre și toată lumea știe nu trebuie niciodată vorbit despre (ca să nu se găsesc în boxa acuzaților cu Alain Soral și Dieudonné M'bala M'bala).
Dar figuri proeminente au vorbit de putere evreiești din Franța, în ciuda acestei amenințări. În 1995, președintele François Mitterrand, aproape de sfârșitul vieții sale și ultima sa zi în birou, se face referire în particular la "influența puternică și dăunătoare a lobby-ul evreiesc în Franța." [1] Mitterrand sa referit în mod special la politico constant presiune -media care a făcut Shoah "religia oficială a Republicii Franceze" (în cuvintele lui Pundit evreiești Éric Zemmour [2]).



În 2007, fostul prim-ministru Raymond Barre, de asemenea, aproape de moarte, a spus un post de radio: "lobby-ul evreiesc, nu numai în ceea ce privește mine, este capabil de a organiza operațiuni care sunt rușinoase. Și vreau să-l spun public! "[3] de stânga și mass-media de evrei au chemat Barre un antisemit pentru o alunecare a limbii ca urmare a bombardamentelor 1980 Sinagoga Paris. În căldura de moment, el a declarat că atacul a ucis ambele "evrei" și "francezi nevinovați", părând să insinueze evreii nu erau nevinovați. Mulți evrei și de stânga nu a acceptat scuzele lui rapid în această privință, exploatând incidentul de câștig ideologică și politică.
La începutul anilor 2000 a văzut creșterea discuție "lobby-ul evreiesc" de diverse persoane publice si jurnalisti, în special cu creșterea constantă a președinției de Nicolas Sarkozy, care a fost mai deschis proxenetism la grupurile de evrei decât a fost în mod tradițional în cazul în politică franceză. Miliardarul homosexual și co-proprietar al liberal Le Monde ziarul Pierre Bergé, care nu pot fi suspectat de antisemitism, a scris într-o carte 2001:
[Există] un anumit lobby evreiesc, a cărei existență evident, eu nu știu de ce, este negată [. . .] - [În ciuda faptului] că se prezintă ca atare -. Și care este la fel de legitim sau nelegitim ca lobby-ul protestant, lobby-ul gay, lobby-ul fermierilor, sau lobby-ul feminist [4]
Declarația a reflectat în mod clar faptul că Bergé ca oligarh la nivel înalt a avut relații cu rețelele evrei organizate, a căror legitimitate el nu contestă, și a fost evident spus să nu-l discutăm. În mod similar, scriitorul proeminent și fostul centru-dreapta MP Dominique Jamet a vorbit, de asemenea, de "un lobby evreiesc" în Franța. Jurnalistul Élisabeth Schemla spus reacția la Mel Gibson e Patimile lui Hristos a revelat "nașterea unui lobby evreiesc, în sensul deplin și respectabil al termenului." [5]
Într-un alt registru, ministrul algerian pentru veterani Cherif Abbes vina alegerile Sarkozy pe "lobby-ul evreiesc, care deține monopolul asupra industriei în Franța," [6] o exagerare. În schimb, grupurile de evrei au lăudat ocazional despre a fi un hol, ca, de exemplu, în cazul în care Uniunea a Profesioniști evrei din Franta (UPJF) a dat un premiu de Sarkozy în 2006, pentru munca sa la îmbunătățirea relațiilor dintre Paris, Washington, și Ierusalim. [ 7] Pe scurt, un lobby etnic a fost de lucru în mod deschis de a denatura politica externă franceză pentru a servi mai bine interesele evreiești-sionist percepute.
Unii evrei au fost îngrijorat de faptul că lobby-ul a devenit prea evidente. Julien Dray, un politician socialist evreu și fondatorul SOS Racisme (un ONG socialist-aliniat conceput pentru a rabble-Rouse negrii și arabi, și să cenzureze albii), a declarat în 2008:
Avem nevoie pentru a ieși din această logică lobby și să se comporte într-un mod republican. Pentru că dacă vom spre o luptă între lobby-uri, lobby-ul evreiesc va pierde. [. . .] Cred că există o tentație în comunitate, în acești ultimi ani, pentru a transpune modelul american. Aceasta este o greșeală:. Comunitatea evreiască trebuie să păstreze tradițiile sale republicane și respinge comunitarism [8]
De altfel, Dray a servit anterior ca purtător de cuvânt prezidențial Socialist Ségolène candidat Royal și fratele său trăiește în Israel. Comentariile sale au fost făcute în mod specific într-un moment în care Sarkozy, atât de candidat și mai târziu în calitate de președinte, a curtat cu succes multe organizații evreiești, care au fețe tradițional, cu stânga. Într-adevăr, Blanrue compară candidații la președinție franceză "care apar la dineul Radio J, un eveniment organizat de un post de radio evreu, a aspirante prezidențiale americane" tradiție a târăsc în fața lui Israel Comisiei american Afaceri Publice (AIPAC).
Critica Dray a fost un amical, o "interne" și așa a fost tolerat.Egiptean-cosmopolit "Islamologist" Tariq Ramadan [9] a fost în contrast puternic atacat pentru subliniind că părtinire etnică a motivat poziția pro-israelian și anti-palestinian a multor intelectuali evrei:
Fie pentru problemele interne (lupta împotriva antisemitismului) sau pe scena internațională (apărarea sionismului), asistăm la apariția unei noi atitudini în rândul anumitor intelectuali care sunt omniprezent pe scena mass-media.Este legitim să ne întrebăm ce principii și ce interese au apără mai presus de toate. Vedem clar că poziția lor politică răspunde principiilor etnice [Principescommunautaires], ca evreii, sau naționaliștii, ca apărători ai Israelului. [10]
Ramadan a fost fără menajamente atacat - subliniind că unii evrei sunt puternic influențate de prejudecățile lor etnice a fost considerat "antisemit", - și de atunci a învățat să rămânem la obiective mai sigure, cum ar fi europeni indigene. Pe recentainvazie migrant Europei, a declarat: "Europa are nevoie de imigranți. [. . .] Albă Elveția [. . .] Aparține trecutului. "[11]Ramadan trăiește fericit în Elveția, dar, evident, se simte dispreț doar pentru populația nativă care a fost destul de plin de har să-l găzduiască.
Ideea este că toate aceste politicieni si analisti au constatat că nu putea discuta serios evenimentele elita vieții naționale franceză fără a discuta influența - uneori subjugate și în fundal, uneori frenetice și evidente - de evreu juridice, politice, și rețele culturale. Ce e mai mult, un număr de figuri media evreiești, cum ar fi Pierre-André Taguieff, Benard-Henri Lévy, Alain Finkielkraut, și Ruth Elkrieff, au diferite ocazii închide orice discuție despre rasism evreiesc și influență.
Cum de a vorbi despre putere evreiască?
Blanrue lui două cărți despre influența evreiască nu sunt pe deplin satisfăcătoare în elaborarea problema, deși acest lucru este, probabil, ușor de înțeles, având în vedere natura legislației cenzura franceze. [12] Sarkozy, lucrarea mai moderat, refuză să folosească termenul de "lobby-ul evreiesc" și eufemismele sunt uneori frustrant. Mai mult viril Jean-Marieeste mai liber și mai musca. [13] Blanrue susține influența evreiască este o întrebare legitimă, deoarece:
În ciuda tăcerea de profesioniști mass-media, problema influenței evreiești din Franța, dacă în ceea ce privește alegerile prezidențiale sau orice alt eveniment, rămâne relevantă din cauza dimensiunii comunității evreiești francez (al treilea din lume, ceea ce face până aproximativ 600.000 de persoane și introducerea aceasta cantitativ chiar în spatele celor din Israel și Statele Unite), din cauza vizibilității sale mass-media, din greutatea politic, cultural, și economic care este atribuit la ea, și, de asemenea, din cauza obiectivelor declarate ale unora dintre reprezentanții săi cei mai proeminenți.[ 14]
Blanrue însă refuză să folosească termenul de "lobby-ul evreiesc", deoarece acest lucru ar sugera evreii de rând sunt vinovați de crimele de elitele lor și că, în orice caz, în Franța utilizarea acestei expresii provoacă prea multă emoție pentru a permite discuții senin, rațională . [15]
Blanrue asemenea refuză să folosească termenul de "lobby sionist", deși o întreabă de ce. El citează Patrick Klugman, fostul șef al Uniunii Studenților evrei din Franța (UEJF), un politician socialist, și avocatul pentru SOS Racisme apărarea Femen isterice și persecutarea naționaliști, spunând:
Sionismul este ceea ce leagă astăzi cea mai mare parte a poporului evreu, componenta israelian și componenta diaspora. Este un fel de relație între periferie și centru. Centrul poporului evreu, la fel de mult în demografice și din punct de vedere cultural cu renașterea ebraic, este în Israel. Există și alte centre periferice: Franța este una, Statele Unite ale Americii este un alt. Când mă întâlnesc cu un evreu argentinian, există o probabilitate de două treimi pe care le fi legate de un sentiment de apartenență la un comun de istorie si un proiect. Nici unul dintre noi poate fi israeliene, dar nu există o legătură culturală și ideologică fundamentală, care este Israel. [. . .] Orice unul se simte cu privire la politica israeliană, există o legătură nu a cetățeniei, dar de ideologie, pe care o numim sionismul. [16]
Klugman apoi starkly prezintă un fel de unitate psihică și ideologică obligatoriu evreii din lume împreună, în ciuda o minoritate infima de disidenți.
În orice caz, Blanrue preferă termenul de "rețele de sioniști":
Din partea mea, eu prefer să vorbesc despre rețele sioniste, sau mai bine a rețelelor pro-israeliene, o terminologie care mi se pare să reflecte mai bine realitatea în toată complexitatea sa [. . .]. Diferența ? Rețelele sunt potențiale lobby putere, dar nu neapărat în calitate cele. Rețele suprapun, crisscross, uneori își unesc forțele, concura, de a promova interesele lor, dar nu există o strategie concertată, nici o unitate de comanda central pentru întregul;rețelele poate arăta diferențe. Nu există nici o HQ ascuns, nu "protocoale", scrise de oameni la lumina lumânărilor în hote, în timpul întâlnirilor secrete în lumea interlopă a marilor capitale ale lumii. Să lăsăm aceste idei de un alt timp pentru a teoreticienii conspirației profesionale, foame pentru fantezie și secrete.
Pe de altă parte, voi fi condus să menționeze și să denunțe preluarea că unele aceste grupuri au realizat peste comunității evreiești, un fel de preluare ostilă, care contribuie la răspândirea într-o opiniei publice dezinformat ideea că "evreii" vorbi cu o singură voce. [17]
Este suficient să spun că evreii din Franța sunt masiv supra-reprezentate în aparatul politic, cultural, juridic, și oligarhic franceză. Acest lucru, în sine, înseamnă putere în Franța este distorsionată de prejudecăți etnice evreiești și de interese percepute. [18] Mai mult, aceste elite formează rețele specifice, care sunt adesea foarte etnic-conștient și lucrează pentru a promova anumite scopuri, cum ar fi suport pentru israel, sacralizarea de Shoah, persecuția a Frontului Național, cenzura oficială și ostracizarea informal al incorect politic, și așa mai departe.
Negrii și musulmanii: Nu la fel de protejate ca "avangarda Republicii"
Blanrue de asemenea, documente util dublu standard prin care discursul public francez accepta unele critici Islamului, imigrare, și țigani, fiind în același timp complet intoleranță de orice critică a evreilor și Shoah -ca-religie meme. Această discrepanță în sine subliniază putere culturală evreiască.
Aici este, probabil, util să se sublinieze că Blanrue aparent convertit la islam în 2009. [19]  Cu toate acestea, el critică de imigrare. [20] Aceasta este o parte dintr-o tendință mai largă în rândul scriitorilor francezi, cum ar fi Alain Soral [21] și probabil Michel Houellebecq, [22] care văd islamul ca un potențial aliat în restabilirea tradiție și distrugerea influență evreiască-sioniste din Franța. Într-adevăr, există o tradiție de disidenți scriitori francezi convertirea la islam, cum ar fi filosoful tradiționalist Rene Guenon și istoricul revizionist Roger Garaudy.
În orice caz, elaborarea Blanrue de islamofobice și declarații "rasiste" prezinta o protectie superioara se bucură de evrei în discursul public francez. [23] Blanrue prevede următoarea listă:

  • Fostul președinte avertisment Valéry Giscard d'Estaing a unei "invazii de imigrare" în 1991; scriitorul de dreapta Renaud Camus avertizarea de imigrație care să conducă la "Le GrandRemplacement" ("Marele deplasare") și mai târziu a fost curățat de observat evreii au ocupat toate pozițiile într-un spectacol public de radio dedicat "culturii franceze";
  • Houellebecq a afirmând în 2001 că "cea mai proastă religia, trebuie să fie spus, este Islam";
  • Președintele Sarkozy declarând în 2007 că "Omul din Africa nu a oferit suficient de istorie";
  • Spunând Zemmour pe televizor în 2010, că "[f] francezi oreign-origine sunt oprite de poliție mai des deoarece majoritatea traficanți de droguri sunt negru sau arab";
  • actrita Véronique Genest declarând: "Sunt un pic islamofobice. Nu mă deranjează să spunând că ";
  • atunci ministrul de interne Manuel Valls declarând în 2013, că "romii [imigranți] sunt să se întoarcă în România sau să rămână acolo";
  • Pundit evreiesc Alain Finkielkraut proteste în 2014 că echipa națională a Franței de fotbal a fost "negru, negru, negru"(folosind termenul în limba engleză);
  • numeroase magazine islamo-critice sau pur și simplu o blasfemie acoperă-a lungul anilor, cum ar fi cele de CharleHebdo. [24]

Nu este nimic mai mult decât legitimă discuție critică a astfel de probleme culturale, religioase, etnice și, și mai ales a etnocentrismului unui grup sau a transformărilor demografice ale unei țări. Cu toate acestea, nu există niciodată nici o discuție în mod similar critică a evreilor din Franța, în ciuda faptului că elitele și cultura evrei, atât prin evrei francezi și puterea politică și culturală a Statelor Unite, sunt evident mai influente decât elitele și culturii islamice.
Note Blanrue:
[E] xcesses pe arabi sunt permise, cele de pe evreii sunt interzise. Manuel Valls, printre altele, a afirmat acest lucru într-un ton care nu ar suferi contradicție: "Shoah, exterminarea evreilor, genocidul, trebuie sacralized, sacră." "Evreii sunt în avangarda Republicii". [25]
Valls, care este acum servește ca prim-ministru, apoi a declarat în mod deschis că evreii sunt o "elita morală", în Republica Franceză și că trebuie să ne închinăm toate prigonirile lor reale și imaginare. Între timp, cum ar fi benzi desenate Dieudonné sunt cenzurate si bucati obscene, cum ar fi Charlie Hebdo a obține milioane de oameni în subvenții publice să insulte creștinism, islam, și naționaliști francezi.
Fostul ministru de externe Președintele târziu Mitterrand lui, Roland Dumas, nu a declarat prea mult timp în urmă că actualul socialist prim-ministrul Manuel Valls a fost sub "influența evreiască", în special din cauza soției sale evreiești.[26] Blood ruleaza mai gros decât apă, și, desigur, legăturile de familie directă poate judecata părtinire una sau conduce la conflicte de interese.
Dar care este destul de secundar. Valls este un politician, un fel de "politician democratic" care trăiește doar pentru a servi cei cu bani și influență să-l în birou, iar în acest el știe că are nevoie ", a-lobby-care-doesn't-există" și "avangarda a Republicii" de partea lui.


 
[1]  Paul-Eric Blanrue, Sarkozy, Israel și les Juifs (Embourg, Belgia: Éditions Oser Dire, octombrie 2009, a treia ediție), 29. voi discuta acest lucru ca și fundal de dreapta și european identitatea Mitterrand în Guillaume Durocher, "FrançoisMitterrand: European Statesman, anti-american, siJudeophobe," America de Nord Noua Dreapta, 08.18.2015.
[2]  Éric Zemmour, "The Rise of Shoah ca religie Oficial al Republicii Franceze," Occidental Observer, 12 mai 2015.
[3]  Blanrue, Sarkozy, 29.
[4]  Ibid, 32.
[5]  Ibid, 31-32.
[6]  Ibid, 27.
[7] Ibid.
[8] Ibidem, 30.
[9]  Alain Soral a amuzantă comentat cu privire la caz Ramadan. Pe scurt, Ramadan este nepotul fondatorului egiptean a Frăției Musulmane, trăiește în Elveția, predă în universități britanice și marocane, și a lansat un centru de studii islamice finanțat de Qatar. Ciudat, mass-media franceză a face un punct de a alege Ramadan - care nu este franceza - de a reprezenta punctul de vedere al musulmanilor francezi.Soral a speculat că rolul obiectiv Ramadan lui, ca un cosmopolit fără rădăcini promovat de mass-media franceză și finanțat de către guvernele din Qatar și britanice, este de a promova o teologie pseudo-islamic compatibil cu interesele imperiale-americane și evreiești sioniste-. El poate fi considerat ca un activist etnic musulman de lucru în cadrul și în colaborare cu Imperiul larg american. Alain Soral, video lunii, februarie 2012.
[10] Tariq Ramadan, "criticile des (Nouveaux) intellectuelscommunautaires," Oumma, 3 octombrie, 2003. X
[11] Nadine Haltiner, "Tariq Ramadan:" L'Europe a besoin d'immigrés. ILS sont UNE aubaine économique, "Radio Televiziune Suisse, 6.9.2015.
[12] Pentru o prezentare general al problemei, a se vedea Kevin B. MacDonald, "Înțelegerea Influenta evreiesc I: Trasaturi de fundal pentru activismul evreiesc," Occidental trimestrial XXX. și Kevin B. MacDonald, Cultura Critique,Prefață la prima ediție paperback,https://web.csulb.edu/~kmacd/books-Preface.html
[13] Paul-Eric Blanrue, Jean-Marie, Marine et les Juifs(Embourg, Belgia: Éditions Oser Dire, 2014).
[14] Sarkozy, 26.
[15] Sarkozy, 33-34.
[16] Sarkozy, 36
[17] Sarkozy, 37
[18]  Guillaume Durocher: "la fel de fericit ca Dumnezeu în Franța: Statul elitelor evrei francezi," Occidental Observer, 3, 2014.
[19] Blanrue citează scriitorul venețian și afemeiat Giacomo Casanova spune: ". Mahomedanism este mult mai rezonabil decât creștinismul" Într-un interviu, el explică faptul că sa convertit la islam în respingerea decadenței Mammonic de Vest: "L'historien Paul-Eric Blanrue s "est converti à l'Islam en 2009:" Devenir musulman o été pour moi premiu une deconștiință, "Égalité et reconciliere, 13 martie de 2011.
[20] Blanrue batjocorit recent sugestia Papei Francisc ", care gazdă fiecare parohie o familie migrant pe blogul său. Paul-Eric Blanrue, "Modeste propunere," Le Clan de Vénitiens,9.6.2015.
[21] Soral a vorbit o dată favorabil de Blanrue pentru munca sa curajoasa pe istoricul revizionist Faurisson. Cei doi au căzut de la afară. Eu nu va povară acest articol cu detalii despre tendința dispiriting pentru dizidenții franceze ceartă unul cu altul. Poate că astfel de conflicte sunt inevitabile, având în vedere tipul de personalitate extrem de independent cerut de cei care merg împotriva curentului.
[22] A se vedea Guillaume Durocher, "Houellebecq, Islam si evreii: O revizuire a lui Michel Houellebecq Soumission,"America de Nord Noua Dreapta, 26.02.2015.
[23] liste Blanrue: Fostul președinte Valéry Giscard d'Estaing a avertizat de "imigrație-invazie", în 1991; scriitorul de dreapta Renaud Camus avertizarea de imigrație de conducere "LeGrand Remplacement" ("Marele deplasare") și mai târziu a fost curățat de observat evreii au ocupat toate pozițiile din spectacol public de radio dedicat "culturii franceze";Houellebecq a afirmând în 2001 că "cea mai proastă religia, trebuie să fie spus, este Islam"; Declarând în 2007 că "Omul din Africa nu a oferit suficient istorie," Președintele Sarkozy spune la televizor, în 2010, că "[f] francezi oreign-origine sunt oprite de poliție mai des deoarece majoritatea traficanți de droguri sunt negru sau arab," actrita Zemmour lui Véronique Genest declarând: "Sunt un pic islamofobice. Nu mă deranjează spunând că, "pundit evreu Alain Finkielkraut proteste în 2014 că echipa națională a Franței de fotbal a fost"negru, negru, negru "(folosind termenul în limba engleză), și numeroase reviste islamo-critice sau pur și simplu o blasfemie acoperă-a lungul anilor , cum ar fi cele ale Charle Hebdo.
[24] Jean-Marie, 11-13.
[25] Jean-Marie, 15.
[26] nu a bate zdravăn punctul, Manuel Valls, a declarat el furios evrei sub semnul întrebării angajamentul său în Israel a zis: "Eu sunt de soția mea veșnic atașat la comunitatea evreiască și în Israel. Haide!"
MARTOLOG
MARTOLOG

Mesaje : 132
Data de înscriere : 06/06/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum