Paper Tiger Putin The Failure of Russia's Anachronistic Antagonism

Scris de ILUMINATI Vin Mai 01, 2015 7:40 am

https://www.google.ro/search?q=Foreign+Affairs&oq=Foreign+Affairs+&aqs=chrome..69i57j0l5.7825j0j7&sourceid=chrome&es_sm=0&ie=UTF-8

ADNOTAT

https://sites.google.com/site/sialtiiscriu/paper-tiger-putin-the-failure-of-russia-s-anachronistic-antagonism

Russian President Vladimir Putin is not as strong as he might seem, or, more important, as he might hope. Although Russia supports fighters in Ukraine, invaded Georgia in 2008, sold missile systems to Iran, and recently threatened Denmark and Lithuania with nuclear war, it is, in reality, a muted and restrained power operating in a system that no longer supports grand-scale intervention. If anything, Russia’s recent military and diplomatic adventures have revealed its desperate weakness. Meanwhile, its shift toward a self-defeating utilization of new forms of power (covert warfare, cyber conflict, and coercive energy policy) demonstrates the limitations it faces in coercing its neighbors.

FROM BAD TO WORSE

Russia’s involvement in the Ukraine conflict has not gone the way Putin intended. Betting that the West would decline to help new Ukrainian President Petro Poroshenko, Moscow attempted to strangle Ukraine’s economy, nullifying the bailout package and the gas deal that the two countries signed under former Ukrainian President Viktor Yanukovych’s rule in 2014. But Putin’s calculation proved incorrect; the West did offer financial support and training forces, granting Ukraine$17.5 billion in economic packages and loans to keep its economy afloat. Meanwhile, as the West was coming to Kiev’s aid, the price of oil collapsed, leaving Russia withbarely enough funds to even contemplate purchasing a quarter of the new T-50 stealth jets it had planned on acquiring. That, combined with Russian soldiers andmercenaries’ limited success in Ukraine so far, and the fact that the government had to move troops in from Siberia and force conscripts to sign up for the long term just to get enough boots on the ground at the border, a full-scale invasion of Ukraine seems unlikely, even as the ruble recovers.

For Russia, the story in Ukraine gets even worse. Russia’s involvement in Ukraine has roots in the nation’s role as a Soviet-era energy pipeline for natural gas sales from Russia to Western Europe. Until 2014, when civil strife began, 80 percent of Russian natural gas headed for Europe traversed through Ukrainian territory. To this day, gas supplies have been used as a political tool by Russia to keep Ukraine aligned with Moscow. But now, Russian pipelines in Ukraine operate at about half capacity, owing in part to Western sanctions, the effects of war, and a network of new pipelines that circumvent Ukraine. Thirty percent of all natural gas imported to the EU comes from Russia, where state-owned Gazprom has been charging countries different prices according to the their political stance. Bulgaria, the Czech Republic, and are being charged well above the EU average price, due in part to their supplying gas back into Ukraine after the Russian shutoff. On the other hand,Hungary and Slovakia are paying well below the average EU price, as these governments have shown more support for Putin. Now the EU is accusing the company of anticompetitive practices and formally bringing it up on legal charges. This could spell disaster for Gazprom’s revenues and further damage the energy export-driven Russian economy.

Things aren’t going much better for Russia in other parts of its foreign policy. In the wake of the impending Iranian nuclear deal, Russia resumed its S-300 surface-to-air missile sales to Tehran, a deal that was nixed in 2010 as sanctions on Iran mounted. Moscow officials declare that the sales abide by the framework of the tentative agreement between world powers and Iran. The United States has criticized the move as jeopardizing the final deal in June. The U.S.-Russian rivalry has continued even with the Soviet collapse, and this recent move by Russia can be seen in that context. Discord between the United States and Russia has moved from a geopolitical ideological rivalry to a regionally based, issue-centered rivalry. The fates of democracy, human rights, and economic independence within of post-Soviet states have been at the center of this animosity. Arms sales to U.S. adversaries by Russia and missile defense placements by the U.S. in Europe have also deepened the post–Cold War rivalry. The resumed sales demonstrate Russia’s desire to provoke the United States, even if the missiles themselves are unlikely to be a major factor in U.S. foreign policy considerations. These missile sales are an empty gesture, as the West is now very unlikely to attack Iran given that a nuclear deal seems imminent.

Russia is attempting to counter the EU’s growing economic might by creating its own economic free [url=#]trade[/url] zone, the Eurasian Union. As of now, the Eurasian Union only has four members: Russia, Armenia, Belarus, and Kazakhstan, and is a customs union that allows for the free movement of goods, services, and persons across borders. Other Eurasian countries, however, are looking westward, signing bilateral deals via the EU’s neighborhood policies.

este - Paper Tiger Putin The Failure of Russia's Anachronistic Antagonism Valeriano_putinthepapertiger

MAXIM ZMEYEV / REUTERS

Russian President Vladimir Putin attends a session during the Week of Russian Business, organized by the Russian Union of Industrialists and Entrepreneurs (RSPP), in Moscow, March 19, 2015.

Another source of Russian antagonism against the United States comes from the nation’s growing cyberpower status. Now considered the second strongestcyberpower after the United States, Russia has the capability to compromise government networks and e-mail accounts. Moscow’s capabilities, however, have created few real accomplishments. Attacks on the White House, the State Department, and the Defense Department achieved nothing of strategic value. Moscow’s attack against Estonian servers in 2007 only brought Tallinn closer to its NATO allies, aligning the nation within the Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence. Cyber disruption launched before the conflict in Georgia in 2008, which included denial of service attacks of Georgian government networks and telecommunications companies, did not do any damage nor help Russia achieve any strategic objectives. These cyber campaigns caused confusion and left some parts of the country in the dark, but it was conventional military attacks that secured the separatist territories of South Ossetia and Abkhazia for Russia.

Given that, as far as we know, Russia has not even tried cyber measures against Ukraine, one wonders what these methods really achieve for it. The recent attacks on the United States Department of State, Department of Defense, and White House, which involved a security breach on Obama’s non-classified computer network that could have revealed sensitive—but not classified—documents and messages, are troubling and notable, but they still do not constitute a successful operation. Penetrating the White House’s systems might seem scary, but if no classified information is compromised, little is accomplished. If anything, it is more of a wakeup call for the U.S. government to shore up the backdoors throughout its own systems. The United States is vulnerable, but it is not clear that Russia is able or even willing to exploit these weaknesses in a significant way

WHAT’S A WORLD TO DO?

Given that Russia’s bark is worse than its bite, there are several options for responding. John Mearsheimer advocates buffer-state status for Ukraine, a seemingly interesting proposition that avoids a full-scale war in the region. Yet given the troubled history of warfare and occupation within buffer states such as Afghanistan and Poland, this idea becomes a nonstarter. Furthermore, buffer-state status can lead to continuous territorial disputes. Leaving Ukraine in limbo between the West and Russia is not a solution that is fair to Ukraine or to any other interested party.
Letting Russia assert its regional interests has resulted in outcomes that counter its own goals. And that is why rushing to deal with a perceived Russian threat would be folly. Continued support for Western allies and investment in alternative energy sources and cyberdefenses as (opposed to cyberoffensive capabilities) would lead to continued stability in the international system despite Russia’s use of force. Pushing a confrontation between the West and Russia will only lead to a demonstration of the West’s own weaknesses; strategically incompatible goals, limited weapons supplies (excluding the United States), and the West’s own vulnerability when it comes to cybersecurity would lead the West to appear weak just as it attempts to look strong.

Scris de ILUMINATI Vin Mai 01, 2015 7:51 am

Faptul că Rusia şi-a aruncat în joc armele grele - tacticile de război hibrid, atacurile cibernetice, ameninţările energetice - arată că Moscova devine tot mai disperată în eforturile de a-şi controla vecinii. Preşedintele rus Vladimir Putin nu este atât de puternic pe cât vrea să pară, sau, mai important, pe cât speră, scrie „Foreign Affairs”. Deşi sprijină luptătorii separatişti din Ucraina, a invadat Georgia în 2008, a vândut rachete Iranului şi a ameninţat de curând Danemarca şi Lituania cu atacuri nucleare, Rusia este, în realitate, o putere amuţită şi restrânsă, care lucrează într-un sistem care nu mai poate suporta intervenţii la scară amplă. Analiştii străini argumentează că slăbiciunea Rusiei este demonstrată chiar de utilizarea noilor forme de putere - războiul ascuns, atacuri cibernetice, politică energetică ameninţătoare. Implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina nu s-a desfăşurat aşa cum intenţiona Putin. Prin pariul că Vestul va refuza să-l ajute pe preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, Moscova a încercat să sufoceeconomia Ucraine, să anuleze efectele benefice ale împrumutului de urgenţă şi să rupă contractul pentru furnizare de gaze naturale pe care-l semnase în timpul fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, în 2014. Calculele lui Putin s-au dovedit însă a fi incorecte, scrie „Foreign Affairs”. Vestul a oferit sprijin financiar Ucrainei, precum şi trupe care să instruiască armata, acordând 17,5 miliarde de dolari printr-o linie de finanţare . În timp ce Ucraina primea această perfuzie fără de care economia i-ar fi intrat în colaps, finanţele Rusiei se prăbuşeau odată cu preţul petrolului. În bugetul Rusiei s-a format rapid o gaură - el fusese calculat pe o estimare de preţ de 117 dolari pe barilul de ţiţei, însă cotaţia reală a coborât sub 60 de dolari pe baril. În acelaşi timp, rubla s-a depreciat masiv, pierzând 40% în faţa dolarului american în şase luni. Bugetul a încasat pierderi uriaşe şi din cauza veniturilor în scădere ale Gazprom. Dacă înainte de Euromaidanul din 2014 80% din gazul rusesc care intra în Europa o făcea prin Ucraina, gazoductele mai transportă acum doar jumătate din acel volum - parţial din cauza sancţiunilor internaţionale aplicate Rusiei, parţial din cauza războiului din Est, parţial din cauza rutelor alternative de transport care ocolesc Ucraina. O treime din gazele importate de EU vine din Rusia, însă statele plătesc preţuri foarte diferite, în funcţie de poţiile politice. Bulgaria şi Cehia, spre exemplu, plătesc tarife cu mult peste media din UE. Asta pentru că au revândut gaze Ucrainei după ce ruşii le impuseseră embargo. De cealaltă parte, Ungaria şi Slovacia beneficiază de preţuri cu mult sub medie, după ce guvernele lor au arătat sprijin pentru Putin. Toate acestea au determinat însă UE să lanseze o anchetă oficială asupra Gazpromului, pe care-l acuză de nerespectarea normelor de competitivitate. Nici măcar Uniunea Eurasiatică pe care Putin s-a chinuit s-o înfiinţeze în spaţiul ex-sovietic nu a reuşit să ofere economiei ruse impulsul de care are nevoie. Deocamdată, doar Armenia, Belarusul şi Kazakhstanul au aderat la zona de liber-schimb, în timp ce toate celelalte state ex-sovietice se uită către Vest - precum Ucraina, Moldova şi Georgia, care au semnat acorduri de asociere şi liber-schimb cu UE. Apoi, nici mercenarii şi soldaţii ruşi mobilizaţi în estul Ucrainei n-au înregistrat succesul scontat. În ceea ce priveşte vânzarea de rachete Iranului, gestul este catalogat de analişti drept unul gol, fără greutate militară, în contextul în care înţelegerea pe care SUA o vor semna cu Teheranul în vară limitează categoric programul nuclear iranian, scăzând astfel posibilitatea unui conflict armat între cele două. Un alt front pe care Putin a atacat în ultimul an este cel cibernetic. Experţii sunt de acord că Rusia este astăzi a doua forţă cibernetică din lume, după SUA, şi că are acum capacităţile necesare pentru a compromite şi avaria sisteme şi reţele guvernamentale. Cu toate acestea, atacurile asupra Casei Albe, a Departamentului de Stat şi a Departamentului Apărării nu au adus câştiguri, ba chiar dimpotrivă. Atacurile asupra serverelor estoniene, în 2007, n-au făcut altceva decât să consolideze relaţia Talinului cu NATO. Atacurile cibernetice asupra Georgiei, înainte de izbucnirea războiului din 2008, n-au reuşit să aducă Rusiei informaţii strategice sau să avarize sistemele georgiene - de aceea, notează analiştii, ruşii nu au folosit acum atacuri cibernetice împotriva Ucrainei. Concluzia analizei este răspunsul cel mai potrivit pentru o Rusie care „latră mai mult decât muşcă” presupune furnizarea de spijin aliaţilor Vestului, realizarea de investiţii surse alternative de energie şi consolizarea sistemelor defensive împotriva atacurilor cibernetice. Un conflict deschis între Vest şi Rusia n-ar face altceva decât să scoată la iveală şi slăbiciunile Vestului, mai scrie „Foreign Affairs”. Deja, legăturile economice strânse ale marilor puteri europene cu Rusia limitează masiv posibilitatea unor confruntări armate. Click pe infografie pentru a mări După ce Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au aplicat trei seturi de sancţiuni economice împotriva Rusiei ca urmare a acţiunilor acesteia în Ucraina, Kremlinul a decis să aplice sancţiuni în oglindă celor la care o supun UE şi SUA. Astfel, ruşii au interzis practic complet importurile de produse agroalimentare din Europa şi SUA. La începutul lunii august 2014, Rusia a decretat o „interdicţie totală” pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite. Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia. Principalele produse pe care le importă ruşii sunt maşini, echipamente şi produse alimentare. În cazul alimentelor, situaţia este cu adevărat ameninţătoare pentru ambele părţi: magazinele ruşilor ar putea rămâne cu rafturile goale, în timp ce industria agroalimentară europeană va încasa pierderi semnificative. Principalul efect al sancţiunilor anunţate de Kremlin esteo creştere imediată a ratei inflaţiei. De cealaltă parte, Rusia este cea mai mare piaţă de export pentru legumele şi fructele din UE. Europenii vând anual astfel de produse în valoare de două miliarde de euro în Rusia, iar Comisia Europeană a fost nevoită să intervină şi să pună la dispoziţia producătorilor afectaţi ajutoare în valoare totală de 125 de milioane de euro. Peste 40% din mâncarea pe care o consumă ruşii este importată. O trecere atât de abruptă de la produse de import la producţie autohtonă sau identificarea unor no, avertizează analiştii. Sancţiunile aplicate haotic nu fac altceva decât să scoată la lumină şi incapacitatea Rusiei de a-şi pune la punct sectorul agricol. Rusia are un potenţial agricol imens şi ar putea fi un exportator net de produse agroalimentare, însă lipsa unor politici coerente pentru reformarea industriei a dus la fragmentarea excesivă a sectorului, care mai are şi echipament vechi şi, per ansamblu, slab din punct de vedere financiar. UE este principalul partener [url=#]COMERCIAL[/url] al Federaţiei Ruse. Practic, aproximativ jumătate din schimburile comerciale ale Rusiei sunt cu UE. În ultimii 10 ani, valoarea comerţului dintre cele blocuri s-a triplat, ajungând la 336,5 miliarde de euro. Volumul bunurilor exportate de Rusia în UE a crescut de 3,5 ori, de la 64,5 miliarde de euro în 2002 la 213,3 miliarde de euro în 2012. În aceeaşi perioadă, valoarea bunurilor importate de Rusia din UE a crescut de 3,6 ori, de la 34,4 miliarde de euro la 123,2 miliarde de euro. Din cauza dependenţei Europei de gazul rusesc, ruşii continuă să înregistreze un surplus comercial semnificativ din relaţia cu UE, în ciuda faptului că valoarea importurilor Rusiei din UE creşte într-un ritm mai rapid decât exporturile acesteia în spaţiul comunitar. În schimb, pentru UE, Rusia este abia al treilea partener COMERCIAL, după China şi SUA. În ceea ce priveşte regiunile în care exportă UE, Rusia a urcat pe al doilea loc, după China, luând locul SUA, care a coborât pe a treia poziţie. Însă în ciuda surplusului COMERCIAL pe care-l înregistrează, relaţia comercială cu UE nu este deloc una favorabilă Rusiei. Rusia vinde europenilor materii prime - în special hidrocarburi (petrol şi gaze). De cealaltă parte, ruşii cumpără din UE produse cu valoare adăugată - maşinării şi echipamente, produse chimice, manufacturi şi produse alimentare. Iar dinamica relaţiilor comerciale UE-Rusia este dictată de afacerile dintre Moscova şi „motoarele” economiei europene. Pe primul loc în acest clasament se află Germania, cea mai mare şi cea mai performantă economie europeană. Valoarea schimburilor bilaterale cu Rusia se ridică la 75 de miliarde de euro, dintre care 36,2 miliarde reprezintă exporturi ale nemţilor în Rusia. Ruşii sunt mari amatori de maşini germane, exact aşa cum sunt clienţi importanţi ai marilor case italiene de modă. Însă nu doar produsele „made in Italy” sunt pe placul bogaţilor ruşi. La mare căutare sunt şi mărcile britanice. Deja, magazinele de lux din Londra anunţă că încasările lor suferă, în contextul în care numărul turiştilor ruşi a scăzut, precum şi sumele cheltuite de cetăţenii ruşi stabiliţi în Marea Britanie.

Citeste mai mult: adev.ro/nno6lr

Paper Tiger Putin The Failure of Russia's Anachronistic Antagonism

Paper Tiger Putin The Failure of Russia's Anachronistic Antagonism

Putin, tigrul de hârtie. De ce Rusia nu este deloc atât de puternică pe cât vrea să pară