AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

RĂZBOI? NU, LINȘAJ!

In jos

 RĂZBOI? NU, LINȘAJ! Empty RĂZBOI? NU, LINȘAJ!

Mesaj Scris de Admin Mier Mar 23, 2016 7:57 am

După fiecare atentat comis de islamiști, liderii europeni nu uită să le reamintească celor cărora ar trebui să le asigure securitatea, că “suntem în razboi împotriva terorismului”. Prin urmare, aflându-ne în război, este normal să acceptăm și riscurile lui: să fim răniți sau uciși. Cu toate că este evidentă, este necesar ca liderii politici să reamintească ciclic această realitate – nu au ce să facă, terorismul se află într-o ofensivă permanentă, care, spun tot ei, va dura zeci de ani. Autoritatea și prestigiul liderilor fac astfel ca sacrificiile umane să fie mai ușor de suportat, să pară chiar necesare și logice, pentru că făra ele, nu-i așa?, niciun război nu poate fi câștigat. Așa că, cei care așteaptă disciplinați să le vină rândul în coada formată din “ofrande” pentru zeul războiului nu se mai gândesc că un război adevărat nu înseamnă numai obligația de a te lăsa ucis, ci și dreptul de a ucide; nu înseamnă numai defensivă pașnică, ci și atac letal. Ba, mulți dintre ei consideră provocatoare și belicoasă retorica emfatică a conducătorilor, deși aceștia clamează razboiul cu un adversar, pe care nici măcar nu au curajul să-l privească în ochi și să-i spuna pe nume: Islam și terorism islamic.
În condițiile acestea – când, dacă primești o bătaie soră cu moartea înseamnă că lupți – este de la sine înțeles ca liderii celor bătuți și călcați în picioare, “generalii”, să susțină ca sunt/suntem în război cu agresorul, chiar dacă acesta rămane în continuare neidentificat. Iar cei zdrobiți și făcuți una cu pământul nu au cum să nu simtă nevoia de a le admira generozitatea și spiritul de sacrificiu. Pentru că, deși nu ei sunt cei grav raniți sau uciși, “generalii” europeni dau dovada de solidaritate și curaj când spun “suntem în război”, atunci când ar putea foarte bine să-și exprime echidistanța, rostind adevărul: “sunteți în război”. Pentru că nu ei, ci noi, “ofrandele”, plătim prețul în sânge pe altarul transformat în câmp de bătălie.
“Iubesc moartea, așa cum voi iubiți viața”, le-a spus Mohamed Merah negociatorilor care încercau să-l mențina în viața și după ce omorâse. A ales să-și întâlnescă marea dragoste. Iar ca Mohamed Merah sunt mai toți agresorii cu care, se zice, europenii se află în război. Pentru că iubesc moartea dau șpagă ca să o întâlnească mai repede. Iși plătesc conducătorii, ca în Siria și Irak, ca să poata avea mai repede onoarea de a ucide luîndu-și viața. În razboiul din Irak, trupele Gardienilor Revoluției au rămas în câteva luni fără generali și zeci de ofițeri superiori. Aceștia au murit sfârtecați de explozii, în centrele de comandă atacate de către shahizii Statului Islamic. În războiul acela, conducătorii știu că pot fi oricând răniți grav sau uciși, ei fiind țintele principale. Pentru că uciderea conducătorilor demoralizează trupele adversarului.
În originalul lor “război”, europenii o duc rău cu securitatea personală, dar se prezintă excelent din punct de vedere moral. Niciunul dintre conducătorii lor nu au fost răniti sau uciși. Dacă în vremuri de pace, cei care iubesc mai mult viața decât moartea îi atacă, uneori, lovindu-i cu ouă, murdărindu-i cu frișcă sau stropindu-i cu apă, acum, în vremuri de război, cei care iubesc mai mult moartea decat viața nu îi ating nici cu o floare! Deși “generalii” europeni sunt, ca de obicei, în prima linie: își fac selfie-uri în mijlocul “refugiaților”, strâng mâini prin taberele imigranților (împânzite de teroriști, dacă ar fi sa-i credem pe șefii serviciilor secrete), taie panglici inaugurale la moschei și în centrele de azilanți, depun coroane la locul masacrelor și participă la marșuri de solidaritate chiar pe străzile prospăt spălate de sângele celor uciși.
Curios, nu? Suntem într-un război în care, în tabara atacată, mor numai soldații, nu și ofițerii lor! De ce? Pentru că nu vrea dușmanul! Dacă ar fi altfel, cine i-ar mai încuraja pe europeni, după fiecare execuție, cu îndemnul războinic “Uniți, cu toții, contra urii”? Cine le-ar mai spune că principalul pericol care-i pândește este islamofobia? Cine i-ar mai convinge că linșajului trebuie să i se spună acum, război?
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum