AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.

SERIAL Uraganul anticorupţie pe axa Washington - Bruxelles - Bucureşti.Cum a influenţat Occidentul transformarea justiţiei

In jos

 SERIAL Uraganul anticorupţie pe axa Washington - Bruxelles - Bucureşti.Cum a influenţat Occidentul transformarea justiţiei   Empty SERIAL Uraganul anticorupţie pe axa Washington - Bruxelles - Bucureşti.Cum a influenţat Occidentul transformarea justiţiei

Mesaj Scris de Amedeo la data de Mier Iun 03, 2015 12:29 am

În episodul de astăzi vă arătăm cum şi de ce s-a implicat Occidentul în construirea fenomenului care a măturat reţelele de influenţă din România postcomunistă. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ SERIAL Ce e în mintea procurorilor anticorupţie. Bucuriile, temerile ş... SERIAL Cum îşi închipuia Sistemul anticorupţia. Vîntu: „Luai trei-patr... SERIAL La început a fost PNA. Cum am încercat să intrăm în Uniunea Eur... După Revoluţia din 1989, politica externă a României s-a întors cu faţa către Occident. Vestul ne-a primit cu braţele deschise şi chiar a făcut eforturi pentru a ne atrage în sfera sa de influenţă, finanţând masiv societatea civilă, presa şi partidele prooccidentale de la începutul anilor ’90. Pentru marile puteri, România conta, în principal, din două motive: poziţionarea strategică pe harta intereselor geopolitice şi oportunitatea de a deschide o nouă piaţă pentru investitori. Liderii de la Bucureşti au transmis semnale pozitive în ambele direcţii, însă în spatele zâmbetelor binevoitoare aruncate partenerilor externi, şi-au urmărit mai departe interesele personale. În anul 2000, exasperată că fondurile pe care le pompează în spaţiul ex-comunist nu produc rezultate, Banca Mondială a realizat un studiu prin care a încercat să identifice cauzele blocajului. A constatat că România a fost acaparată de aşa-numiţii „insideri“. Oameni de afaceri foarte puternici, care, folosindu-se de influenţa politică, creaseră economia de piaţă din interiorul statului şi stabiliseră regulile în interesul lor, rezultând un comportament monopolist care blocase dezvoltarea. Era, de fapt, o definiţie mai pretenţioasă a corupţiei.  Trecuseră zece ani de la prăbuşirea comunismului şi Occidentul constata cu dezamăgire că România nu devenise  un teren sigur pentru investiţii şi nici o ţară cu instituţii puternice pe care s-o poată transforma într-un aliat. În 1999, când NATO a avut nevoie de acordul României pentru a trece cu avioanele sale către Iugoslavia, Parlamentul a aprobat survolul. Însă presa a speculat că balanţa a fost înclinată de Sorin Ovidiu Vîntu prin cei aproximativ 30 de senatori şi deputaţi pe care îi controla. Ziarele vremii se întrebau ce garanţii poate prezenta România dacă într-o situaţie atât de gravă decizia a stat la mâna unui afacerist controversat? Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, la începutul anilor 2000, puterile occidentale au hotărât să se implice direct în eradicarea corupţiei din România. Implicarea Occidentului în lupta anticorupţie din România Americanii – pragmatici, românii – ascultători  2001. După atentatele de la 11 septembrie, preşedintele american George W. Bush reconfigura politica externă a Statelor Unite şi anunţa că Alianţa Nord-Atlantică (NATO) se va extinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră. O lună mai târziu, premierul Adrian Năstase făcea o vizită în SUA, iar în primăvara anului următor tânărul Victor Ponta, pe atunci şeful Corpului de Control al Guvernului, declara: „Americanii, ca întotdeauna, sunt nişte oameni pragmatici şi au venit şi ne-au spus: ar fi bine ca până la admiterea în NATO să faceţi următoarele lucruri. Ne-au spus să înfiinţăm o structură specializată de combatere a corupţiei şi să alocăm resursele necesare“. Guvernul Năstase se conforma şi, pe 4 aprilie 2002, emitea o ordonanţă de urgenţă prin care lua fiinţă Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA). Occidentul a avut o contribuţie directă la construirea acestei instituţii. În acea perioadă, România nu urmărea doar intrarea în NATO, ci şi integrarea în Uniunea Europeană, cu care începuse negocierile de aderare pe 15 februarie 2000. Instituţiile de la Bruxelles au susţinut financiar proiectul de înfiinţare al PNA şi au trimis experţi care să supravegheze implementarea. Banca Mondială a acordat şi ea un grant de 250.000 de dolari, iar Ambasada Statelor Unite a pus la dispoziţie aparatură şi stagii de instruire a procurorilor. Ambasada S.U.A. a sprijinit din start  P.N.A, inclusiv cu aparatura necesară  desfăşurării activităţii. De asemenea, au fost organizate împreuna numeroase acţiuni de instruire şi perfecţionare a personalului operativ. Ioan Amarie, procuror-şef al PNA în perioada 2002-2005   Pentru că se arătase ascultătoare, pe 21 noiembrie 2002, la summit-ul NATO de la Praga, România era invitată să înceapă convorbirile de aderare. Două zile mai târziu, George W. Bush venea în vizită la Bucureşti. În faţa mulţimii adunate în Piaţa Revoluţiei, Ion Iliescu îl asigura pe preşedintele Statelor Unite că România „va ataca frontal fenomenul corupţiei“ şi că „va accepta cu bucurie consultanţa instituţiilor americane abilitate în domeniu“. Adevăratele intenţii ale regimulu Iliescu-Năstase n-au trecut însă niciodată mai departe de stadiul acestor declaraţii sforăitoare. Ţinut sub control politic, PNA-ul n-a reuşit să facă dosare importante, iar corupţia, în loc să se diminueze, a devenit şi mai răspândită. Occidentul s-a simţit păcălit şi a aşteptat rezultatul prezidenţialelor din 2004, când Traian Băsescu a câştigat alegerile în faţa lui Adrian Năstase cu un program axat tocmai pe reformarea justiţiei. „Americanii, evident“ Băsescu a declarat şi el război corupţiei şi a impus-o la Ministerul Justiţiei pe Monica Macovei, recomandată de activitatea în zona societăţii civile şi de experienţa acumulată vreme de şapte ani la Consiliul Europei. Era un nume agreat de occidentali şi nu puţini au fost cei care au speculat că a fost sugerat din exterior. Sorin Ovidiu Vîntu mai speculează şi acum: „Americanii, evident! Ea a lucrat într-o instituţie Soros până atunci, într-un ONG. Doar nu credeţi că a găsit-o Băsescu pe Monica Macovei. I s-a impus!“. Traian Băsescu neagă orice influenţă externă şi spune că a ales-o pe Monica Macovei documentându-se din presă: „În deciziile mele n-am avut niciodată recomandări de numiri sau de poziţii publice“. Pentru a putea construi o strategie de luptă împotriva corupţiei, Macovei a aprobat un audit juridic independent al activităţii PNA de până atunci şi a încredinţat această misiune celor de la Freedom House, un institut de cercetare finanţat de guvernul american. În frunte cu Adrian Năstase, Opoziţia a acuzat că licitaţia a fost atribuită „cu dedicaţie“ şi că Freedom House finanţase în trecut inclusiv organizaţia APADOR-CH, în care activase Monica Macovei. Principalele recomandări ale auditului Freedom House au fost o reorganizare a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) şi un ajutor mai susţinut din partea serviciilor de informaţii. Pornind de la aceste direcţii, PNA s-a transformat în DNA, a încheiat un protocol de colaborare cu SRI şi a primit o infuzie de procurori din tânăra generaţie, în frunte cu Daniel Morar, numit la conducerea instituţiei. Occidentul a pus din nou umărul pentru ca această reorganizare să iasă cât mai bine. Monica Macovei povesteşte: „Am vorbit cu ambasadele străine să vină să facă traininguri şi am primit sprijin din partea americanilor şi a Uniunii Europene. Ne-au ajutat cu tot felul de aparatură. Îmi amintesc că americanii cumpăraseră nişte năsturaşi care înăuntru aveau camere de luat vederi. Sunt lucruri utile, pentru că procurorii nu lucrează numai cu martori şi cu procese-verbale, au nevoie şi de alte dotări“. America – superhelpfull Influenţa Vestului în evoluţia fenomenului anticorupţie din România s-a făcut şi prin conexiunile din societatea civilă. Alina Mungiu, implicată de-a lungul timpului în mai multe ONG-uri prooccidentale, povesteşte: „Prin 2003, după ce am moderat o masă rotundă la OSCE pe tema anticorupţiei, mă trezesc că vine un american la mine cu un CD. Şi îmi spune: «Dacă ai vreodată ocazia să faci ceva, aici, pe discul ăsta, se află toată legislaţia şi toate formulele pe care poţi să le adopţi. Cam asta este best practice in the world. Numele acestui domn era Stuart Gilman, un mare consultant în materie de anticorupţie. Am luat discul şi i l-am dat Monicăi Macovei după ce a venit la Ministerul Justiţiei. Apoi, prin 2005, am mers câteva luni la Washington. M-am dus şi la Office of Ethics (n.r. – agenţie finanţată de guvernul american) şi le-am spus: «Am o  prietenă ministru al Justiţiei. Vrea să facă chestia asta». Şi ăia imediat ne-au dat ce au avut şi a fost superhelpfull (de mare ajutor – n.r.)”. Până la urmă ce au vrut americanii şi n-a fost dezirabil? Au vrut ca România să fie o ţară normală, în care corupţia să fie combătută, o ţară cu principii, o ţară cu valori. E cât se poate de firesc. Nu au nicio legătură ambasadele cu instrumentarea dosarelor. Daniel Morar, procuror-şef al DNA între 2005 şi 2013   Mesajul politicului către DNA: „Ajunge! E destul“ Începând din toamna lui 2005, când DNA-ul a început să funcţioneze şi să producă dosare din ce în ce mai importante, implicarea occidentală s-a concentrat pe protejarea procurorilor şi a instituţiilor cărora politicienii încercau să le oprească elanul. S-a întâmplat, spre exemplu, în februarie 2006, când intervenţia ambasadelor străine a obligat Parlamentul să renunţe la încercarea de a scoate anchetarea senatorilor şi a deputaţilor de sub competenţa DNA. Politicienii n-au renunţat nicio clipă la ideea că vor păcăli Bruxelles-ul cu câteva dosare, iar după ce vom fi acceptaţi în Uniunea Europeană vor pune frână anticorupţiei. Daniel Morar povesteşte o întâmplare memorabilă: „Prin 2006, un membru al Guvernului care reprezenta România în procesul de aderare mi-a spus: «Domnule Morar, daţi-mi un dosar şi rezolvăm integrarea». După ce am intrat în Uniunea Europeană, iar DNA-ul cerceta tot mai mulţi demnitari – aceeaşi persoană îmi zice: «Domnule Morar, ajunge! E destul! Suntem integraţi în Uniunea Europenă, nu e nevoie să mai provocăm agitaţie“. Mi-am dat seama că acest oficial nu privea anticorupţia decât ca un instrument diplomatic – ne-am integrat în UE, acum să o lăsăm mai moale“.   Toţi magnaţii luaţi la ochi de SUA au fost condamnaţi În 2007, Ambasada SUA a redactat o analiză intitulată „Banii şi politica: cine deţine cu adevărat puterea în România?“. Era un document intern care a ajuns în spaţiul public în 2011, în urma scandalului „WikiLeaks“, şi care făcea un top al celor mai influenţi oameni de la noi din ţară. În fruntea listei se aflau Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Ioan Niculae şi Gigi Becali. Cu toţii şi-au pierdut ulterior influenţa în urma problemelor pe care le-au avut cu justiţia. Ultimii patru au primit condamnări cu executare în diverse dosare, iar Dinu Patriciu a murit înainte de sentinţa din dosarul „Rompetrol“, în care ceilalţi doi inculpaţi, Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş, au fost condamnaţi la închisoare cu executare.  În aprilie 2007, la numai câteva luni după ce România fusese acceptată în Uniunea Europeană, Monica Macovei a fost schimbată cu Tudor Chiuariu, cel pe care Traian Băsescu îl numea „un tânăr mafiot obraznic“. Noul ministru al Justiţiei a lansat un mesaj de forţă către Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând revocarea lui Doru Ţuluş, şeful secţiei a II-a din DNA. Occidentul a intervenit din nou: „Demiterea lui Ţuluş a fost oprită după ce, la audierea din CSM, s-au prezentat ambasadorul Marii Britanii, ambsadorul Olandei şi ambasadorul Statelor Unite“, îşi aminteşte Monica Macovei. Apoi continuă: „Două luni mai târziu, am avut informaţii din minister că se pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care DNA va fi comasată cu DIICOT. Am dat informaţia mai departe, iar Tăriceanu a primit un telefon din afara ţării şi i s-a spus «să nu faci asta». Au sperat că îi vor păcăli pe occidentali, dar din fericire nu le-a mers“.  Corupţia ca armă a Federaţiei Ruse Occidentul a continuat să fie vigilent în toţi aceşti ani şi să apere fenomenul anticorupţie ori de câte ori a fost nevoie. Ultima intervenţie a avut loc la mijlocul lunii trecute, când reprezentanţii mai multor ambasade străine i-au cerut explicaţii lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, despre noile modificări făcute în Codul Penal. „Susţinerea ambasadelor şi a Comisiei Europene contează foarte mult. E foarte important ca în această luptă să nu te simţi singur“, spune Laura Codruţa Kövesi, actuala şefă a DNA, pe care Ambasada Statelor Unite a premiat-o anul trecut pentru contribuţia adusă la reformarea justiţiei. Din perspectiva celor anchetaţi, suportul occidental se transformă însă într-o mare conspiraţie. Sorin Ovidiu Vîntu vorbeşte despre o bătălie care se duce între mediul de afaceri autohton şi interesele străine. „Faptul că se decimează clasa oamenilor de afaceri este un lucru extrem de dăunător naţiei. Din momentul în care Băsescu a dat ţara pe mâna americanilor, s-a terminat. Însă sistemul a pierdut doar o bătălie, nu şi războiul. În final îi vom alunga pe americani de aici“. Alina Mungiu zâmbeşte ironic: „Am dat ţara pe mâna americanilor? Am dat-o atunci când am vrut să intrăm în NATO“. Societatea civilă ştie că are mai multe argumente ca oricând pentru a sublinia importanţa anticorupţiei, devenită un factor determinant în contextul geopolitic din estul Europei. „Eu am de mult timp convingerea că există o strategie a Rusiei de a distruge pe dinăuntru anumite state prin corupţie pentru a le putea lua înapoi sub influenţa sau chiar puterea directă a Rusiei. E un moment de cumpănă şi trebuie să realizăm că e important să ne apărăm noi instituţiile, nu să aşteptăm să ni le apere alţii“, spune Monica Macovei. Sunt 15 ani de când puterile occidentale hotărau să se implice în diminuarea corupţiei de la noi din ţară. România nu pare încă pregătită să-şi apere singură instituţiile, dar nici nu mai este acelaşi stat vulnerabil de la începutul anilor 2000, aliatul care nu prezenta nicio garanţie în ochii partenerilor externi. Credibilitatea României pare să fi crescut invers proporţional cu decăderea marilor îmbogăţiţi ai tranziţiei. Sorin Ovidiu Vîntu, omul la mâna căruia s-a spus că au stat americanii în 1999 pentru a putea trece cu avioanele către Iugoslavia, este acum doar un cetăţean inofensiv, urmărit de procurori şi consolat de perenitatea vechiului său cinism: „Eu nu mă lupt ca americanii, eu îi înjur. Hai să fim serioşi, suntem ca elefantul cu şoricelul. Nu pot eu să mă mai lupt cu ei. Tot ce mai pot face e să îi înjur“. Celelalte episoade ale serialului: Episodul 1: Anticorupţia. Istoria unui fenomen care transformă România Episodul 2: La început a fost PNA. Cum am încercat să intrăm în Uniunea Europeană "pe blat" Episodul 3: Zece ani de DNA. Oamenii care au pornit „buldozerul” Episodul 4: Cum îşi închipuia Sistemul anticorupţia. Vîntu: „Luai trei-patru granguri şi-i băgai la zdup să pui frână. Eu, Năstase, Voiculescu şi era OK” Episodul 5: România coruptă în 30 de cadre şi scurt-metrajul unui sfârşit de carieră. Fost ministru achitat: „DNA ştia precis că bate câmpii” Episodul 6: Ce e în mintea procurorilor anticorupţie. Bucuriile, temerile şi frustrările celor care i-au încătuşat pe marii corupţi



Citeste mai mult: adev.ro/npbzb7
&
Amedeo
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum