AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.

Verificarea şi sancţionarea abuzurilor în cazul Mariana Rarinca vs Livia Stanciu

In jos

Verificarea şi sancţionarea abuzurilor în cazul Mariana Rarinca vs Livia Stanciu Empty Verificarea şi sancţionarea abuzurilor în cazul Mariana Rarinca vs Livia Stanciu

Mesaj Scris de Amedeo la data de Mier Iun 03, 2015 12:36 am

INTERPELARE:
Mai mulţi procurori şi judecători au încălcat cu rea credinţă norme de drept material şi procesual penal, aducând vătămări grave unui simplu cetăţean, achitat definitiv după ce a fost ţinut 191 de zile în stare de arest, în cazul Mariana Rarinca versus Livia Stanciu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care poate avea actualmente în România conotaţiile şi valenţele celebrului caz Dreyfus din Franţa sfârşitului de secol XIX:
I. În cauză au fost încălcate, în opinia mea (de cetăţean şi de parlamentar, dar şi de fost procuror) norme imperative privind competenţa materială şi teritorială, pretinsa infracţiune de şantaj, pentru care a fost arestată, trimisă şi judecată şi condamnată în primă instanţă doamna Mariana Rarinca nefiind de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi în nici un un caz a structurii centrale a acestei instituţii, ci de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Raţiunea art. 13¹ din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este de a pedepsi mai sever infracţiunea de şantaj săvârşită de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei unei persoane juridice fără scop patrimonial, având în vedere că o astfel de persoană îşi poate folosi influenţa ori autoritatea în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Potrivit acestui text de lege, subiectul activ al infracţiunii de şantaj trebuie să deţină o astfel de funcţie, ori, în speţă, nu doamna Mariana Rarinca deţinea o astfel de funcţie, ci subiectul pasiv al pretinsei infracţiuni de şantaj, doamna Livia Stanciu, care era preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorii de caz nu au arătat în rechizitoriul emis în cauză motivele pentru care au făcut aplicaţiunea art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, raportat la calitatea de subiect activ al pretinsei infracţiuni de şantaj a doamnei Mariana Rarinca.
În compenţa materială a DNA este, de exemplu, infracţiunea de şantaj imputată ex-preşedintelui Traian Băsescu de către senatorul Gabriela Vrânceanu Firea, dar în acest caz DNA nu a dovedit acelaşi zel în a se sesiza, cazul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare, în cazul Rarinca trebuiau să se aplice regulile generale de competenţă materială şi teritorială, respectiv plângerea penală trebuia adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, urmărirea penală trebuia efectuată de această unitate de parchet, iar cauza trebuia judecată de instanţele din Galaţi, fiind întrunite primele trei cazuri din ordinea de prioritate pentru competenţa teritorială: locul săvârşirii infracţiunii, locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul şi locuinţa suspectului sau inculpatului.
Oare de ce nu a sesizat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de ce nu a dorit ca procesul să se desfăşoare la instanţele din Galaţi? De ce nu s-a sesizat DNA şi în cazul şantajului de care este acuzat fostul preşedinte Traian Băsescu?
II. În cauză nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de şantaj imputată doamnei Mariana Rarinca.
În principal, din probele administrate în cauză nu rezultă faptele reale sau imaginare compromiţătoare cu a căror dare în vileag ar fi ameninţat-o inculpata Mariana Rarinca pe persoana vătămată Livia Stanciu, care trebuie să fie determinate prin indicarea de persoane şi de acţiuni sau inacţiuni circumstanţiate ca timp, loc şi mod de producere. Potrivit rechizitoriului, inculpata i-a comunicat persoanei vătămate că îi va aduce la cunoştinţă astfel de fapte determinate prin expedierea unui fax la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (locul său de muncă), în data de 09.06.2014, dar acest fapt nu s-a mai produs, întrucât în dimineaţa zilei respective DNA a efectuat percheziţii la domiciliul şi la locul de muncă al inculpatei, iar după aceste acte procedurale a dispus reţinerea acesteia, punându-se întrebarea dacă DNA nu a urmărit, în primul rând, să împiedice divulgarea unor fapte compromiţătoare pentru preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În subsidiar, arăt că din probele administrate în cauză nu rezultă fără echivoc că inculpata ar fi solicitat persoanei vătămate suma de 20 000 de euro invocată de aceasta, ci doar suma de 2.400 de euro, reprezenând datorii ale persoanei vătămate şi ale soţului decedat.
III. În cauză nu au fost întrunite condiţiile şi cazurile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, având în vedere că doamna Mariana Rarinca nu s-a sustras urmăririi penale, nu a încercat să infuenţeze martori sau să distrugă probe, nu a pregătit şi nu a săvârşit o nouă infracţiune şi, ce este esenţial, nu prezenta o stare de pericol pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatei Mariana Rarinca (191 de zile) a fost excesivă, depăşind un termen rezonabil, raportat la periculozitatea socială a faptei şi a persoanei, chiar dacă termenul maxim de 180 de zile prevăzut de art. 23 alin. 5 din Constituţia României nu a fost depăşit în cursul urmăririi penale ci în cursul judecăţii.
De ce a mai fost menţinută doamna Mariana Rarinca în stare de arest după ce a fost trimisă în judecată la 20 de zile de la începerea urmăririi penale?
IV. În cauză a fost înregistrat un exces de forţă din partea instituţiilor judiciare ale statului.
Pentru anchetarea unei infracţiuni de drept comun imputată unui simplu cetăţean au fost delegaţi doi procurori de către conducerea DNA, iar în luarea şi prelungirea arestării preventive, precum şi în judecarea contestaţiilor împotriva acestei măsuri restrictive de libertate, au fost implicaţi 10 judecători. DNA a efectuat trei percheziţii domiciliare în cauză, respectiv la locuinţa inculpatei, la locuinţa unui fiu al acesteia şi la punctul de lucru al întreprinderii sale individuale. În percheziţia domiciliară a unui simplu cetăţean au fost implicaţi nouă angajaţi ai statului (un procuror, doi ofiţeri de poliţie judiciară şi şase agenţi mascaţi). În timpul percheziţiei nu s-a permis norei inculpatei să se deplaseze la un magazin alimentar ca să cumpere lapte pentru copil. După percheziţie, cei doi fii ai inculpatei au fost duşi cu forţa de la Galaţi la Bucureşti, la sediul central al DNA, deşi, având calitatea de rude gradul întâi cu inculpata, nu aveau obligaţia să dea declaraţii de martor şi acest fapt trebuia să le fie adus la cunoştinţă de organele judiciare înaintea plecării din Galaţi. În Penitenciarul Târgşor, inculpata a fost mutată arbitrar, la un moment dat, din camera în care a fost încarcerată, pentru a nu intra în contact vizual şi verbal cu fostul adjunct al procurorului general al României, Angela Nicolae, care era încarcerată într-o cameră apropiată.
V. Procurorii DNA au manifestat exces de zel, cu rea credinţă, în cauză.
Plângerea penală a persoanei vătămate Livia Stanciu a fost înregistrată personal de procurul Marius Iacob, adjunctul procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu de procurorul de serviciu din ziua respectivă (04.06.2014). În aceeaşi zi, conducerea DNA a delegat doi procurori (Iulian Păncesu şi Carmen Damian) să cerceteze plângerea, care au audiat-o deîndată pe persoana vătămată şi au declanşat urmărirea penală, solicitând şi obţinând interceptarea convorbirilor inculpatei şi desemnând un colaborator cu altă identitate decât cea reală, care a încercat din ziua următoare să obţină probe prin acţiuni provocatoare.
Procurorii de caz au dispus reţinerea inculpatei după 5 zile de la la înregistrarea plângerii persoanei vătămate, în ziua efectuării percheziţiei domiciliare, şi au solicitat arestarea preventivă a acesteia în ziua următoare. Procurorii de caz au finalizat urmărirea penală şi au sesizat instanţa de judecată prin rechizitoriu după 20 de zile de la înregistrarea plângerii persoanei vătămate, manifestând o celeritate mai puţin întâlnită. Procurorii de caz au formulat cereri multiple şi nejustificate de prelungire a arestării preventive. Procurorul de şedinţă a solicitat în faza de apel aplicarea unei pedepse mai mari de trei ani cu închisoare cu executare. Iar procurorul şef al DNA a introdus contestaţie în anulare după achitarea definitivă a inculpatei Mariana Rarinca, invocând un motiv discutabil de incompatibilitate, care, în mod normal, ar fi trebuit invocat de către persoana vătămată în cursul judecării apelului.
Nu în ultimul rând, procurorii DNA au sesizat (nelegal) Tribunalul Bucureşti ca instanţă de fond, apreciind probabil că, împreună cu ”partenerii” de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Serviciul Român de Informaţii, vor putea controla şi influenţa mai sigur şi eficient, la instanţele din Bucureşti, ”câmpul tactic” devoalat recent de către Dumitru Dumbravă, directorul Direcţiei Juridice a SRI.
VI. În cauză există suspiciuni că ar fi fost încălcat dreptul la apărare al inculpatei, drept prevăzut de art. 24 din Constituţia României şi de art. 10 din Codul de procedură penală, având în vedere că avocatul ales a renunţat să o mai apere la un moment dat, iar alţi avocaţi au refuzat să angajeze cauza, cel mai probabil din cauza temerii faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care avea statut de persoană vătămată, şi faţă de DNA, care a instrumentat dosarul de urmărire penală.
În condiţiile pronunţării unei hotărâri definitive de achitare a inculpatei Mariana Rarinca pentru infracţiunea de şantaj, coroborând încălcările de drept material şi de drept procesual penal cu excesul zel şi de forţă al DNA, raportat la calitatea de persoana vătămată a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care la ultimele două bilanţuri anuale s-a declarat ”partener de nădejde” al DNA şi care avea interesul ca inculpata să fie pusă în imposibilitate, prin percheziţie domiciliară, arestare preventivă şi condamnare cu executare, să dezvăluie public fapte compromiţătoare despre persoana sa, în cauză se conturează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorii DNA care au efectuat urmărirea penală şi de către judecătorii care au dispus arestarea preventivă ori prelungirea acesteia, a complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu de către procurorii şefi ai DNA, Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob, precum şi a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare de către preşedintele Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie.
Având în vedere că în speţă ne aflăm în faţa unui abuz judiciar evident (nu a unei erori judiciare) şi ţinând cont că preşedintele României, Klaus Iohannis, a dat de înţeles că este doar preşedintele instituţiilor, nu şi al cetăţenilor, că CSM a manifestat o atitudine părtinitoare şi proteguitoare faţă de instituţiile judiciare implicate (care a devenit de altfel un obicei al acestei instituţii abilitate cu cercetarea şi sancţionarea disciplinară a magistraţilor), că nici unul din ONG-urile care clamează apărarea drepturilor omului nu a adoptat o atitudine favorabilă inculpatei achitate definitiv şi că majoritatea presei a manifestat o atitudine partizană, incorectă şi anormală, vădit favorabilă şefelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA (în genul atitudinii prostatale manifestate de o parte a presei franceze în cazul Dreyfus), vă solicit domnule ministru al Justiţiei ca, în condiţiile în care procurorii din România se afla sub autoritatea dumneavoastră, conform art. 132 alin. 1 din Constituţie, şi aveţi calitatea de membru de drept al CSM, potrivit art. 133 alin. 2 lit.a din Constituţie, să dispuneţi următoarele:
I. Sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv prin transmiterea prezentei interpelări, pentru a se efectua cercetări asupra persoanelor menţionate în alineatul precedent, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor arătate mai sus.
II. Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii cu solicitarea ca Inspecţia Judiciară să efectueze verificări cu privire la activitatea necorespunzătoare a procurorilor şi judecătorilor implicaţi în cauză, sub aspectul criticilor formulate în interpelare, urmând ca, după finalizarea inspecţiei şi aplicarea de sancţiuni disciplinare magistraţilor vinovaţi, să efectuaţi şi următoarele:
1. În conformitate cu prevederile art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, să propuneţi preşedintelui României revocarea din funcţiile de conducere a procurorilor vinovaţi, inclusiv a procurorilor şefi ai DNA.
2. În conformitate cu prevederile art. 53 alin. 6 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, să iniţiaţi sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la cererea unei treimi din numărul membrilor, pentru a propune preşedintelui României revocarea din funcţie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Solicit să-mi transmiteţi răspuns scris şi verbal privind demersurile şi constatările efectuate, precum şi măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate.
Solicit răspuns cât mai urgent posibil întrucât intenţionez să sesizez şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi Comisia pentru apărarea drepturilor omului din Senatul României, în vederea efectuării unei anchete parlamentare cu privirile la nelegalităţile şi abuzurile comise în cazul Rarinca, care se conturează a fi, prin derapaje şi urmări, implicări şi complicităţi, un abuz fără precedent în perioada postcomunistă.
Domnule ministru, vă recomand să citiţi (sau să recitiţi) articolul ”J´ acuse”, publicat de scriitorul Emile Zola referitor la cazul Dreyfus, care a fost adevărată piatră de hotar pentru justiţia franceză, şi să dovediţi fermitate şi imparţialitate în găsirea unei soluţii corecte şi echitabile între statul represiv, reprezentat în speţă de şefii justiţiei române, şi un simplu cetăţean, care să fie benefică tinerei noastre democraţii şi bunului mers al justiţiei. Este absolut inadmisibil ca, în plin secol XXI şi într-un stat membru al Uniunii Europene, să foloseşti cea mai înaltă funcţie din magistratură pentru satisfacerea unui interes sau a unui moft personal.
Cu consideraţie,
Senator
Valer Marian
Amedeo
Amedeo

Mesaje : 84
Data de înscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum