Ieri s-au împlinit 71 de ani de la detonarea de către americani a bombei atomice deasupra orașului japonez Nagasaki. În istoria cunoscută a Umanității bomba atomică a fost folosită doar de două ori ca armă: la Hiroshima și la Nagasaki, prima pe 6 august 1945 iar cea dea doua pe 9 august 1945.
Desigur, învingătorii rescriu istoria, iar propaganda americană motivează că decizia de a ucide cu bombe atomice sute de mii de japonezi a ajutat la capitularea mai rapidă a Japoniei și la salvarea de vieți omenești, grăbind sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Așa o fi ?!
Evident că nu. În realitate, termenii capitulării se discutau asiduu la Tokio cu luni de zile înainte de lansarea primei bombe atomice, însă guvernul militar fascist nu reușea să negocieze cu administraţia Roosevelt / Truman un mod de a pune capăt în mod onorabil războiului. Singurul obstacol în calea capitulării a fost insistența administraţiei americane de predare necondiționată, ceea ce însemna că împăratul Hirohito, pe care japonezii îl considerau o zeitate, și-ar fi pierdut statutul său imperial – o cerere intolerabilă pentru generalii japonezi, care din acest motiv au prelungit războiul și au împiedicat Japonia să se predea cu câteva luni mai devreme.
În contextul în care armata rusă declarase război împotriva Japoniei la 8 august și avansa traversând Manciuria cu speranța de a recâștiga teritoriile pierdute în favoarea Japoniei în dezastruosul războiul ruso-japonez din urmă cu 40 de ani, Japonia avea tot interesul de a încheia o pace cât mai rapidă, însă în condiții onorabile.
 
Intrarea Rusiei în război a reprezentat un stimulent puternic pentru Japonia de a pune capăt războiului rapid și a preferat mai mult predarea către SUA, mai degrabă decât în faţa Rusiei. Un sfârşit rapid al războiului era important de asemenea pentru SUA, care nu vroia să cedeze prea mult din influența de pe noua hartă geopolitică, în concurența ce se prefigura cu Rusia.
Și atunci, de ce a fost nevoie să fie folosită bomba atomică ?
Reluând puțin istoria acestei teribile arme de distrugere în masă, descoperim că savanții germani testaseră pentru prima dată teribila armă în regiunea Thuringia, în estul Germaniei, efectuând teste cu o bombă cu diametrul de 1,5 metri pe prizonierii ruși – conform mărturiei istoricului Matthia Uhl.
Înspăimântat și dezgustat de teribila forță distructivă a armei atomice precum și de efectele pe termen lung ale radioactivității remanente, Hitler ar fi ordonat abandonarea proiectului utilizării armei atomice ca armă de război, declarând că preferă ca cel de-al treilea Reich să fie instaurat cu mijloacele militare clasice, într-un război onorabil, iar nu prin acte de genocid.
Genocid pe care guvernul SUA nu s-a sfiit să îl comită împotriva japonezilor. De altfel, Guvernul American are o lungă tradiție în exterminarea populațiilor, fiind singurul Stat (în afară de Israel) care a luat ființă prin linșajul sistematic al nativilor ce trăiau inițial pe teritoriile respective.
Însă pentru a înțelege cum s-a ajuns la lansarea celor două bombe, haideți să aprofundăm un pic istoria construirii lor, respectiv să vedem cine sunt cei ce au lucrat la proiectul primelor două bombe atomice americane și care era etnia din care proveneau.
Albert Einstein (1879–1955), evreu german, considerat un geniu si cel mai mare om de stiinta din istoria moderna il convinge (impreuna cu evreul Leo Szilard) pe presedintele american Franklin Delano Roosevelt de necesitatea fabricarii bombei atomice, iar acesta in AUGUST 1939 autorizeaza inceputul cercetarilor (Manhattan Project). Dar razboiul a inceput in SEPTEMBRIE … Bomba este functionala de abia in 1945 si pe ultima suta de metri a razboiului este lansata asupra civililor din Hiroshima si Nagasaki. Daca mai intarziau putin, nu mai aveau motiv s-o foloseasca …
SUBLINIEZ: nu guvernul a cerut savantilor descoperirea unei super arme, ci savantii au cerut guvernului construirea ei. 
Albert Einstein, ateu, socialist si un oponent aprig al nationalismului declara intr-o scrisoare deschisa catre Adunarea Generala a ONU, 1947:
   “Pentru a atinge scopul final – care este o singura lume, nu doua lumi ostile – un astfel de Guvern Mondial Partial nu trebuie niciodata sa actioneze ca o alianta împotriva restului lumii. Singurul pas adevarat catre un guvern mondial, este Guvernul Mondial însusi.“ 

   Sa vedem cine au fost ceilalti savanti ce si-au adus aportul la sinistra arma:
   J. Robert Oppenheimer (1904–1967), evreu american, director al Manhattan Project, supranumit “tatal bombei atomice“ a depus eforturi deosebinte pentru realizarea ei la Los Alamos National Laboratory.
   In 1933 invata sanscrita si citeste Bhagavad Gita scrisa in limba de origine. Invatatura aceasta orientala avea sa-i devina filosofia vietii. (NOTA 3)
   Referitor la Trinity test (denumirea primei testari a unei explozii nucleare realizate pe teritoriul SUA pentru studierea grozaviei ce va fi la scurt timp lansata asupra civililor japonezi), Oppenheimer cita din Bhagavad Gita:
   “Dacă lumina a o mie de sori ar exploda odată pe cer, ar fi ca frumuseţea celui puternic. Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor
   Tot in anii 30 este influentat de idei comuniste. (NOTA 4)
   Niels Bohr (1885–1962), evreu danez, premiul Nobel 1922. Participant principal la Manhattan Project. Cunoscut ca fiind prim consultantul “tatalui bombei atomice“
   Isidor Isaac Rabi (1898–1988), evreu din imperiul austro-ungar, laureat Nobel, director asociat din 1940 la Massachusetts Institute of Technology, in cadrul departamentului ce a dezvoltat constructia bombei atomice. Fost student al lui Oppenheimer. Era unul din putinele exceptii caruia i se permiteau intrari – iesiri din ultra secretul Los Alamos.
   Victor Frederick Weisskopf (1908-2002), evreu din imperiul austro-ungar, ATEU , a lucrat la Los Alamos, in cadrul Manhattan Project.
   David Joseph Bohm (1917–1992), evreu american, contributii majore in fizica, filozofie, neuropsihologie si in Manhattan Project. Activist Young Communist League si mai apoi legaturi cu organizatii comuniste.

   Nicholas Kurti (1908–1998), evreu ungur, fizician, a lucrat la proiectul bombei atomice.
   Sir Rudolf Ernst Peierls (1907–1995), evreu german, fizician, rol major in programul nuclear britanic. Cand Hitler a venit la putere studia cu bursa Rockefeller la Cambridge University. A ramas in Marea Britanie. In martie 1940, impreuna cu Otto Robert Frisch (1904–1979), evreu austriac descriau teoretic cum se poate produce o bomba atomica pe baza uraniu 235, folosind mai putin de 1 kg. Astfel se alatura Manhattan Project si Los Alamos Laboratory.
   Iata Frisch-Peierls memorandum scrisa de cei doi in martie 1940 si care dovedeste ca stiau foarte clar efectele macabrei bombe la care lucrau:
   “Strictly Confidential
   Memorandum on the properties of a radioactive “super-bomb”
   The attached detailed report concerns the possibility of constructing a “super-bomb” which utilizes the energy stored in atomic nuclei as a source of energy. The energy liberated in the explosion of such a super-bomb is about the same as that produced by the explosion of 1000 tons of dynamite. This energy is liberated in a small volume, in which it will, for an instant, produce a temperature comparable to that in the interior of the sun. The blast from such an explosion would destroy life in a wide area. The size of this area is difficult to estimate, but it will probably cover the centre of a big city.
   In addition, some part of the energy set free by the bomb goes to produce radioactive substances, and these will emit very powerful and dangerous radiations. The effect of these radiations is greatest immediately after the explosion, but it decays only gradually and even for days after the explosion any person entering the affected area will be killed.
   Some of this radioactivity will be carried along with the wind and will spread the contamination; several miles downwind this may kill people. “
   Sir Francis Simon, nascut Franz Eugen Simon (1893-1956), evreu german, fizician, a descoperit metoda separarii isotopului Uranium-235, contributie majora la crearea bombei. A colaborat cu Nicholas Kurti iar tehnologia a fost transferata la Manhattan Project.
   Edward Teller (1908–2003), evreu ungur, “parintele“ bombei cu hidrogen. Membru  Manhattan Project, fondator si director Lawrence Livermore National Laboratory. A promovat nuclear testing program. De asemenea Strategic Defense Initiative al lui Ronald Reagan. A fost recrutat de Nelson Aldrich Rockefeller  in Special Studies Project (finantat de Rockefeller Brothers ) care il avea ca director pe Henry Kissinger.
   Leó Szilárd (1898–1964), evreu ungur, fizician, a lucrat la Manhattan Project. Dupa aparitia nuvelei sf  The World Set Free scrisa de stangistul, eugenistul si globalistul H. G. Wells a devenit in 1932 primul savant cunoscut ce a dorit cu ardoare crearea unei bombe atomice.
   Este momentul sa ne amintim si de un alt sinistru personaj:
   Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), Secretary of War, guvernator general in Filipine si secretar de stat, membru Skull and Bones. Cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, seful Manhattan Project. A fost influentat decisiv in activitate de Elihu Root, pe care l-a avut ca model. A continuat activitatea aceluia de reorganizare a armatei. Sa ne reamintim ca Elihu Root a fost membru fondator Council on Foreign Relations si primul ei chairman.
   Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt: “cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa  traga primul foc, dar  fara prea mare pericol pentru noi?
ÎN CONCLUZIE, realizăm că absolut ÎNTÂMPLĂTOR, toți cei implicați în proiectul primei bombe atomice erau EVREI. Bine, și ce-i cu asta, veți spune ? Este doar o dovadă că evreii sunt deștepți, ei sunt geniali și de-aia conduc planeta. Ar fi minunat dacă ar fi geniali ÎN BINE. Însă faptele lor și rezultatele lor amare îi arată că sunt însuflețiți de geniul răului. Doi evrei (Marx și Engels) au inventat cea mai criminală doctrină politică din istoria Umanității: comunismul. Și tot ei au inventat cea mai distrugătoare armă: bomba atomică.
Problema nu este aceea că le-au inventat, dar le-au și folosit, pe alții. O să vă întrebați: dar ce ce ar fi vrut evreii să dea cu bomba atomică peste japonezi ? Un prim răspuns îl regăsim în ideologia talmudică rabinică: conform scrierilor rabinice, doar evreii sunt oameni, creații ale lui Dumnezeu, restul oamenilor de altă etnie decât evreii fiind doar goimi, adică animale. Evreii cred că ceilalți oameni, neevrei, nu au nici o valoare pentru că nu sunt fii legământului cu Iehova, legământ încheiat de poporul lui Israel, și ca atare, pot fi uciși, jefuiți, mințiți, păcăliți fără nici o pedeapsă. Ba chiar talmudismul rabinic îndeamnă la astfel de fapte, pe care le consideră virtuoase. Însă evreii nu recunosc public toate aceste lucruri, căci ar însemna ca lumea să îi vadă așa cum sunt în realitate și să îi izoleze. De aceea, ei acționează mereu șerpește, fie prin intermediari, fie schimbându-și de formă numele, valorile, mimând onestitatea și respectul față de neevrei, tocmai pentru a-i induce pe aceștia în eroare.
Pentru testarea în război a bombelor atomice, comitetul „Ţintă” din Washington, DC, a făcut o listă a orașelor japoneze relativ nedeteriorate care urmau să fie excluse din campaniile de bombardare cu bombe convenționale (folosind napalm) care au ars din temelii mai mult de 60 din marile orașe japoneze în prima jumătate a anului 1945. Această listă a orașelor protejate au inclus, la un moment sau altul, Hiroshima, Niigata, Kokura, Kyoto și Nagasaki. Aceste oraşe relativ intacte s-au situat în afara limitelor de atentate încendiare teroriste, dar au fost păstrate ca posibile tinte pentru noile arme cu „mecanisme” de distrugere în masă.
Curiozitatea științifică a fost o motivație în alegerea orașe vizate. Militarii şi oamenii de ştiinţă aveau nevoie să ştie ce avea să se întâmple cu clădirile intacte – şi cu locuitorii vii ai acestora – cănd armele atomice urmau să explodeze deasupra lor. Erau necesare două explozii, căci se punea întrebarea care bombă este mai distructivă: cea pe bază de uraniu 235 – folosită la Hiroshima, sau cea pe bază de plutoniu, folosită la Nagasaki !?
 În mod ironic, înainte de 6 respectiv 9 august, locuitorii din Hiroshima și Nagasaki s-au considerat norocoşi pentru că nu au fost bombardaţi la fel de mult ca în alte orașe. Dacă ar fi bănuit ce îi așteaptă !
Bombardarea Catedralei creștine din Nagasaki
Devreme, în dimineața zilei de 9 august 1945, o Superfortareata B-29, care a fost botezata „maşina lui Bock”, a decolat de pe insula Tinian din Pacificul de Sud, împreună cu rugăciunile și binecuvântările preoţilor luterani şi catolici, și s-a îndreptat spre Kokura, prima ţintă. Bomba cu plutoniu de pe „maşina lui Bock” avea numele de cod „Fat Man” (Grasul), numită astfel după Winston Churchill.
Singurul test în domeniu (al cărui nume de cod a fost, în mod blasfemiator, „Trinity”) al unei arme nucleare a avut loc doar cu câteva luni mai devreme, (16 iulie 1945) la Alamogordo, New Mexico. Lava de rocă topită care a rezultat din căldura exploziei (de două ori temperatura soarelui) poate fi încă găsită şi azi în acel loc. Se numește trinitită.

Realitatea a ceea ce s-a întâmplat la Hiroshima a devenit greu evidentă pentru liderii militari fascişti din Tokyo. A fost nevoie de 2-3 zile după ce Hiroshima a fost arsă înainte ca Consiliul Suprem de Război al Japoniei să fie capabil să înțeleagă chiar și parțial ce s-a întâmplat acolo, pentru a lua decizii raționale și pentru a discuta din nou posibilitatea capitulării.
Dar era deja prea târziu, pentru că în timp ce Consiliul de război se întâlnea în acea dimineaţă la Tokyo, „maşina lui Bock” și restul flotei de B-29 se apropiau deja de Japonia – nedetectate de radar. Lansarea celei de a doua bombe a fost inițial planificată pentru 11 august, dar a fost prognozată vreme rea, iar misiunea a fost mutată în data de 9 august.
Cu instrucțiuni să lanseze bomba doar pe vizibilitate bună, „maşina lui Bock” a ajuns la ținta primară, dar Kokura era acoperită de nori. Deci, după ce ar fi dat roată oraşului de trei ori în mod inutil, negăsind nicio breşă intre nori, și, datorită nivelului scăzut de combustibil pierdut în timpul acestui proces, avionul s-a îndreptat spre ținta secundară, Nagasaki. Aceasta este povestea oficială. În opinia mea, s-a vrut de la început nimicirea comunității creștine din Nagasaki ca un act de ură iudaică luciferică, un veritabil ritual de magie neagră de final de război.
Istoria creștinismului din Nagasaki
Nagasaki este celebru în istoria creștinismului japonez. Nu numai că era locul cu cea mai mare biserică catolică din Orient, Catedrala Sf. Maria (finalizată în 1917), dar a avut, de asemenea, cea mai mare concentrare de creștini botezați din toată Japonia. Era o mega biserică a timpului său, cu 12.000 de membri botezați.
Nagasaki a fost locul unde legendarul misionar iezuit, Francis Xavier, a organizat o biserică-misiune în 1549. Comunitatea creștină a supraviețuit și a prosperat timp de mai multe generații. Cu toate acestea, la scurt timp după ce Xavier a înfiinţat biserica din Japonia, a devenit evident pentru conducătorii japonezi că interesele comerciale portugheze și spaniole erau să exploateze Japonia, și nu a durat prea mult timp până ce toți europenii să fie expulzați din țară -, precum și religia lor străină. Toate aspectele legate de creștinism, inclusiv noii convertiți japonezi, au devenit ținta persecuțiilor brutale.
Din 1600, a fi creștin era o crimă capitală în Japonia. Creştinii japonezi care au refuzat să renunțe la noua lor religie au suferit torturi și chiar răstigniri similare cu persecuțiile romane din primele trei secole ale creștinismului. După ce domnia terorii a luat sfârşit, părea că creștinismul japonez a fost distrus.
Cu toate acestea, 250 ani mai târziu, în anii 1850, după ce coercitiva diplomaţie a canonierelor dusă de comandorul Perry a forţat deschiderea unei insule offshore pentru scopurile comerciale americane, s-a descoperit că existau mii de creștini botezați în Nagasaki, trăindu-şi credinţa într-o existență subterană, complet necunoscută guvernului – care ar fi început imediat o altă epurare. Dar din cauza presiunii internaționale, persecuțiile au fost oprite curând, și creştinismul din Nagasaki a ieşit la lumină. Și prin 1917, cu nici un ajutor din partea guvernului, comunitatea creștină japoneză în creștere a construit imensa catedrală Urakami, în cartierul River Urakami din Nagasaki.
Acum s-a dovedit, ca un mister al binelui şi răului, că masiva catedrală a fost unul din cele două repere din Nagasaki cu privire la care bombardierul „masina lui Bock” fusese informat, căci, căutând un loc pentru a lansa bomba de la 9.300 de metri altitudine, el a identificat catedrala printr-o breşă între nori şi a ordonat lansarea.
La 11:02 am, în timpul slujbei de dimineaţă, comunitatea creştină din Nagasaki a fost fiartă, evaporată și carbonizată într-o minge de foc radioactivă arzândă care a explodat la 500 de metri deasupra catedralei. Pe sol se afla persecutatul, vibrantul, supravieţuitorul centru al creştinismului japonez.
 
Numărul creştinilor morţi din Nagasaki
Deoarece Catedrala a fost epicentrul exploziei, cei mai mulți creștini din Nagasaki nu au supraviețuit. 6000 dintre ei au murit instantaneu, inclusiv toți cei care au fost la slujbă în acea dimineață. Din cei 12.000 de membri ai bisericii, 8.500 au murit ca rezultat direct al bombei. Trei ordine de maici si şcoala fetelor creștine au dispărut transformate în fum negru sau bucăţi de resturi carbonizate. Zeci de mii de japonezi şintoişti sau budişti nevinovați au murit de asemenea instantaneu și sute de mii au fost răniţi mortal, unii ai căror descendenți sunt încă în proces de moarte lentă din cauza unor afecţiuni maligne trans-genetice și deficiențelor sistemului imunitar cauzate de mortalul plutoniu.
Ceea ce guvernul imperial japonez nu a putut face în peste 200 de ani de persecuție, şi anume să distrugă creștinismul japonez, creștinii americani au făcut în 9 secunde. Chiar și astăzi, cei care sunt membri ai bisericilor creștine din Japonia reprezintă o fracțiune de 1% din populație, iar participarea medie la slujbele creștine este de 30. Ceea ce e sigur, e că decimarea oraşului Nagasaki, la sfârșitul războiului, a mutilat ceea ce la un moment dat a fost o biserică înfloritoare.
Așa că atunci când evreii sioniști de la conducerea Israelului sau a SUA ne mai vorbesc despre pericolul terorismului sau despre holocaust, trebuie să le amintim că EI sunt TERORIȘTII și CRIMINALII care au ras de pe fața pământului orașe întregi. Ei sunt cei ce trebuie verificați de ONU, trebuie dezarmați și condamnați de tribunalul penal internațional de la Haga pentru crime de război, crime împotriva Umanității.
Japonia ar trebui să ceară Israelului și SUA despăgubiri imense pentru pierderile umane și materiale provocate de bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Adică evreii au dreptul să plângă și să se victimezeze an de an condamnând holocash-ul, iar japonezii nu ?
La fel cum nemții sunt în permanență ținuți cu capul plecat pentru pretinsul holocash împotriva evreilor, în același fel ar trebui ca evreii și americanii să poarte povara păcatelor înaintașilor lor și să plătească moral și material, pentru aceste crime. Să le amintim de fiecare dată când întâlnim un evreu sau un american că istoria lor se întemeiază pe crimă și genocid și trebuie să le fie rușine pentru asta.
Iar atâta vreme cât mai există încă și puțina libertate de exprimare de care ne mai bucurăm, trebuie să rostim cu voce tare aceste adevăruri și să le facem cunoscute, pentru că numai în acest mod putem evita ca pe viitor astfel de crime monstruoase la adresa Umanității să nu mai fie comise.