AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II)

In jos

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Empty Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II)

Mesaj Scris de Admin Mar Apr 18, 2017 6:03 pm

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I)
Surprinzătoarele lovituri ordonate de preşedintele Donald Trump asupra Siriei sunt o premieră în politica americană față de conflictul levantin. Ce pagube reale a provocat ea? Care a fost contextul politic și diplomatic american în care au fost decise? Care a fost reacţia Rusiei, cât de importante sunt şi ce implicaţii directe au măsurile sale de retorsiune? Sunt câteva dintre întrebările la care încercăm să răspundem în continuare.
Atacul cu rachete ordonat de preşedintele Donald Trump asupra aeroportului militar sirian Al-Chaayrate a marcat o premieră în politica militară a SUA faţă de acest conflict ce durează de şase ani şi, pe de altă parte, a însemnat revenirea la intervenţionismul american în diferite părţi ale lumii, opţiune pe care noul şef al Casei Albe o repudiase cu tam-tam atât înainte, cât şi după preluarea funcţiei. Cum s-a văzut, atacul au mers până acolo încât, în interiorul SUA, a creat un soi de unanimitate, satisfăcându-i până şi pe cei care nu-l agreează pe Trump. La fel pe plan internaţional, în Europa, cei mai prompţi în a-l saluta fiind liderii care se distanţaseră foarte vocal de el: preşedintele Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel.
Totodată, prin rachetele trimise asupra Siriei, preşedintele american a ţinut să demonstreze că poate lua o iniţiativă militară în cazul unei ţări în care Rusia este implicată direct, iar asta, într-un moment în care în SUA sunt în curs trei investigaţii iniţiate de cele două comisii ale Congresului pentru servicii secrete şi, respectiv, FBI, anchete care privesc presupusele legături între membri ai anturajului lui Trump şi agenţi secreţi ruşi. Totul în condiţiile în care, înaintea alegerilor prezidenţiale, Donald Trump vorbise despre o resetare a raporturilor cu Rusia lui Putin, idee care, după venirea lui la Casa Albă, s-a lovit de rezistenţa aparatului de stat. De fapt, cred că asta este una dintre cheile celor 59 de rachete trimise asupra Siriei.

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Valeri-gherasimov-16-15
Cu o lună înainte de atacul american în Siria, șeful Statului Major al Armatei Ruse, Valeri Gherasimov, s-a întâlnit în Turcia cu omologul american Joseph Dunford
O lovitură anunțată
În al doilea rând, faptul că SUA au avertizat Rusia despre iminenţa loviturii dovedeşte că ambele superputeri militare se concertează în cele mai delicate chestiuni care le privesc direct. Că este aşa, o vom dovedi în continuare.
În al treilea rând, trebuie discutat despre acea reuniune secretă între apropiaţi ai lui Trump şi Putin, ce a avut loc în însulele Seychelles, pe 11 ianuarie, cu câteva zile înaintea învestirii noului preşedinte al SUA. Ea a fost dezvăluită de Washington Post, unul dintre cele mai reputate ziare americane, cel care a descoperit Scandalul Watergate în urma căruia preşedintele Richard Nixon a demisionat.
În al patrulea rând, trebuie evidenţiat faptul că, după două luni şi jumătate petrecute la Casa Albă, preşedintele Trump l-a eliminat din foarte puternicul Consiliu Naţional de Securitate Naţională pe Steve Bannon, eminenţa sa cenuşie, înlocuindu-l cu un general, ceea ce, la prima vedere, ar întări aripa belicoasă de la Casa Albă. Pe site-ul Politico, biograful lui Trump, Michael D’Antonio, scria că „există pericolul ca el să nu asculte suficient civilii în comparaţie cu militarii“, idee pe care un reputat ziar parizian o combate, arătând că, în mod ironic, în ochii aliaţilor SUA ori ai numeroşilor aleşi şi observatori americani, generalii pe care preşedintele şi i-a adus alături sunt mai pacifişti decât consilierii civili, printre care se află sulfurosul Bannon.
„Donald este fascinat de militari după ce, la 13 ani, a fost trimis la o şcoală militară. De atunci, el este convins că versiunea hollywoodiană a unui general din Al Doilea Război Mondial reprezintă adevăratul leadership. (…) Pericolul constă în faptul că el nu ascultă suficient civilii în comparaţie cu militarii.“ Michael D’Antonio, biograful lui Trump
Manipularea mediatică
Pe urmă, între numeroasele analize consacrate implicaţiilor loviturii americane din Siria, nu puteau să lipsească beneficiile pe care preşedintele Trump le-a obţinut de pe urma ei. Apoi, deşi pare paradoxal, şi omologul lui rus a avut parte de aşa ceva.
În context, semnalăm că, ţinând seama de unele precedente de-a dreptul şocante în domeniul manipulării mediatice – minciunile Administraţiei Bush privind aşa-zisul arsenal chimic al Irakului, pentru a justifica invadarea acestei ţări; incidentul armat dintr-o piaţă din Sarajevo, din 1994, pentru diabolizarea sârbilor bosniaci, sau motivele fabricate de Administraţia Clinton pentru bombardarea fostei Iugoslavii, în 1999 etc. – agenţiile de presă sunt foarte prudente când vorbesc despre „presupusul atac chimic“ din Siria, invocat de Trump în operaţiunea sa militară surpriză.
Întâlnirea secretă din Seychelles
Luni, 3 aprilie, ziarul Washington Post dezvăluia că, pe 11 ianuarie a avut loc o întâlnire secretă între emisari ai lui Donald Trump, care, peste 9 zile, urma să devină preşedinte al SUA, şi ai lui Vladimir Putin. O atare ştire nu putea decât să tulbure şi mai mult apele în complicata afacere privind conivenţa între Rusia şi apropiaţi ai lui Trump în preajma scrutinului prezidenţial american. Este un nou episod care, după prezenţa ambasadorului rus la anumite reuniuni ale republicanilor, a creat probleme lui Trump şi colaboratorilor lui, între care se afla şi gen. Michael Flynn, consilier prezidenţial, care a demisionat repede.
Potrivit cotidianului amintit, Emiratele Arabe Unite sunt cele care au organizat reuniunea secretă, obiectivul ei fiind „stabilirea unui canal oficios de comunicare între Moscova şi Washington“, după cum susţin mai multe surse contactate de ziarul citat. Dacă identitatea emisarului rus nu a putut fi stabilită, despre cel american s-a aflat că ar fi fost Erik Prince, fondator al Academiei foste Blackwater, o societate militară privată. Autorităţile americane interogate de Washington Post au declarat că „Prince s-a prezentat drept un trimis neoficial, dar care se bucură de încrederea lui Trump“.
Emisarul lui Trump, șeful mercenarilor de la Blackwater
Evident, a fost contactată şi Casa Albă, care a spus că „nu are cunoştinţă despre aceste întâlniri“, adăugând că Prince „nu are niciun rol în tranziţia Obama – Trump“. Un purtător de cuvânt a repetat acest ultim argument şi a apreciat că este vorba despre „o invenţie pură“. „Această întâlnire nu are nimic de-a face cu preşedintele Trump.“ Fără a fi membru oficial al echipelor lui Trump, Prince nu-i este străin, scrie ziarul Huffington Post în ediţia sa americană.
Pe lângă că a fost văzut în Trump Tower în decembrie 2016, Washington Post notează că el este cel care a finanţat cu 250.000 de dolari campania magnatului imobiliar. Fără a mai ţine seama că este un apropiat al lui Steve Bannon, mâna dreaptă a lui Trump, nimeni altul decât fratele lui Betsy DeVos, aleasă de preşedinte spre a deveni ministru al Educaţiei.
Reuniunea secretă a durat două zile, Emiratele Arabe Unite organizând-o şi spre a vedea, între altele, dacă Rusia ar putea pune un fel de frână relaţiilor sale cu Iranul. Aceasta a trezit interesul FBI în amintita sa anchetă privind o potenţială intervenţie a Moscovei în prezidenţialele americane din noiembrie 2016, mai scrie ziarul amintit. În ceea ce le priveşte, autorităţile din Seychelles au declarat că nu sunt la curent cu reuniunea respectivă, dar au adăugat că hotelurile de lux de pe insulă sunt ideale pentru acest gen de întâlniri. „Acest lucru nu mă surprinde. Arhipelagul Seychelles este un loc unde se poate petrece bine, departe de ochii mass-media. Acest lucru este spus chiar şi în broşurile noastre turistice. Cred că, de data asta, presa a simţit totuşi ceva“, a declarat Barry Faure, responsabil în Ministerul de Externe al insulelor.
[size]
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) 32376482810_a9c0d6afad_k-750x501
[/size]
Un Război Rece cu alți actori
Ce legătură ar avea întâlnirea cu subiectul nostru? Înainte de toate, ar trebui reamintit că ziarul Washington Post este recunoscut pentru soliditatea informaţiilor sale. Apoi, ştiut fiind că serviciile secrete americane nu-l prea plac pe Trump, nu este deloc exclus ca ele să fie la originea acestei scurgeri de informaţii. Totodată, recurgerea la un asemenea tip de emisari este o tradiţie în viaţa politică americană, ea devenind tradiţională. Amintim, în context, că, în realizarea schimbului superspionului sovietic Rudolf Abel cu pilotul american de pe avionul U-2, Francis Garry Powers, operată pe Podul Spionilor din Berlinul Occidental, Administraţia Kennedy a fost reprezentată cu succes de avocatul James B. Donovan, care ulterior a avut acelaşi rol eficient în tratativele cu Cuba lui Fidel Castro.
În fine, în discuţiile din Seychelles, unul dintre subiectele abordate l-a reprezentat contracararea ştirilor privind contactele anturajului lui Trump cu „diplomaţii“ ruşi din SUA. Din această perspectivă, ideea unor scenarii bazate pe tot felul de afaceri murdare, inclusiv bombardamente „chirurgicale“ cu rachete Tomahawk, de genul celui din Siria, nu se exclude deloc. În politică, întrucât au ce apăra ori promova, îndeosebi cei „mari“ operează cu pragmatism şi cinism absolute.
Moscova, avertizată de Statele Unite
Ştirea este oficială: cu câteva ore înaintea atacării cu rachete a bazei aeriene Al-Chaayrate, din regiunea Homs, SUA au avertizat Rusia despre eveniment. Evident, s-a ţinut seama de recentele cazuri similare din trecut: atacarea fostei Iugoslavii în primăvara anului 1999, invadarea Irakului în martie 2003 etc.
De data asta, un motiv în plus îl reprezenta prezenţa unor avioane şi a unor militari ruşi în locul respectiv. În plus, în toamna anului 2015, militarii ruşi şi cei americani ce acţionează în zonă au creat un comitet de coordonare şi informare, spre a preveni incidente armate între cele două părţi. Astfel, cpt. Jeff Davis, purtător de cuvânt la Pentagon, declara că „s-au luat toate măsurile pentru a executa loviturile cu minimum de riscuri“ pentru personalul aflat pe aeroport şi îndeosebi pentru ruşii de acolo. „Loviturile nu au vizat oamenii“, iar ruşii au fost preveniţi înaintea atacului. Totul s-a făcut prin mijlocirea liniei de comunicaţie specială, „având loc mai multe conversaţii cu ruşii“.
De asemenea, după „intrarea în pâine“ a lui Trump, în Antalya (Turcia) a avut loc, pe 7 martie, o întâlnire a şefilor armatelor rusă, gen. Valeri Gherasimov, americană, gen. Joseph Dunford, şi turcă, gen. Hulusi Acar, în care, între altele, era normal să se discute şi cooperarea lor militară din Siria şi întreaga regiune.
Rusia a avut o reacție „de ochii lumii“
Înştiinţarea americană privind declanşarea atacului cu rachete pare să fi avut un efect vizibil. Dacă, la început, secretarul de Stat american Rex Tillerson declara că s-a dorit ca baza aeriană să devină „inoperabilă“, iar Pentagonul, în cunoscutul stil triumfalist, vorbea despre distrugerea aviaţiei militare siriene şi a instalaţiilor de pe aeroportul Al-Chaayrate, inclusiv a pistei de decolare, după nici 24 de ore, elemente vizibile incontestabile dovedeau că pista este funcţională, de pe ea decolând avioane Suhoi Su-24 din dotarea armatei siriene, care au şi bombardat poziţii ale rebelilor, precum şi avioane ruseşti. În fine, Moscova susţinea că doar 24 dintre cele 59 de Tomahawk şi-au atins ţinta, dar, chiar şi aşa, pagubele par neînsemnate.
Pe scurt, nu numai că informarea ruso-americană a existat, dar ea şi-a dovedit eficienţa şi la nivelul Siriei! Este una dintre feţele ascunse ale tipului de război murdar din zilele noastre. Sigur, trebuie evocată aici declaraţia premierului rus, Dmitri Medvedev, care arăta că atacurile americane cu rachete de croazieră au fost „ilegale“ şi „la un pas de a provoca o confruntare militară cu armata Rusiei“, dar eu le circumscriu retoricii politicianiste publice, normală în atare cazuri.
Cum arată atât de bine în voluminoasa lui carte de memorii Anatoli Dobrînin, fost ambasador al URSS la Washington între 1962 şi 1986, adică aproape un sfert de veac!, chiar şi în perioada cea mai neagră a Războiului Rece, una vorbeau părţile între patru ochi şi altceva declarau în public! Nu cred că lucrurile s-au schimbat azi.
[size]
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Trump_mattis
[/size]
James Mattis, șeful Pentagonului, l-a eclipsat pe secretarul de Stat al SUA și are un ascendent în fața comandantului suprem
Generalii lui Trump, mai puţin belicoşi decât consilierii civili?
Mulţi comentatori avizaţi se întreabă cui îi datorează Trump schimbarea cu 180 de grade a poziţiei publice privind Siria şi, implicit, ordinul atacării ei cu rachete. Întrebare justificată, dacă ţinem seama că atât înaintea învestirii, cât şi ulterior, în completarea echipei sale, el a mizat cu precădere pe generali, fapt ce a adus aminte de slăbiciunea sa pentru generalul George Patton, erou al celui de Al Doilea Război Mondial. Astfel, când, la începutul lunii decembrie 2016, a anunţat că l-a ales pe gen. James Mattis (poreclit Mad Dog) spre a fi şeful Pentagonului, el revenind la formula privind un militar ca şef al armatei, care nu mai fusese folosită din timpul Războiului Rece, de pe vremea preşedintelui Dwight D. Eisenhower, Trump declara atunci că acesta este „cel care se apropie cel mai mult de general“ (adică de Patton – n.n.).
În plus, Mattis nu împlinise şapte ani de la trecerea în rezervă, aşa cum cere legea, pentru a ocupa un atare post guvernamental. Oricum, după ce şi-a preluat postul, gen. Mattis a călătorit mult în străinătate, menţinându-şi viziunea tradiţională privind politica externă, mult mai liniştită decât cea a lui Trump, punându-l, totodată, în umbră pe secretarul de Stat, Rex Tillerson.
24 dintre cele 59 de rachete Tomahawk lansate de marina americană și-au atins ținta, a anunțat Rusia, iar pagubele produse sunt reduse, raportat la arsenalul folosit.
Un președinte fascinat de militari
Pe urmă, amănunt foarte interesant!, încă din campania electorală, Trump se distanţase de intervenţionismul dezastruos din anii Bush şi, în pofida unor opinii contrare avute de-a lungul timpului, el afirma că a fost mereu împotriva războiului din Irak. Ulterior, cum observa un gazetar străin, a recunoscut că „banii nu au împiedicat eşecul“: „Orientul Mijlociu este într-o situaţie mult mai rea decât acum 16 sau 17 ani. Am cheltuit şase mii de miliarde de dolari şi avem un cuib de viespi, o dezordine ca niciodată până acum“.
Totuşi, după ce a făcut campanie afişând talentele sale de negociator şi a pledat pentru „relaţii mai bune cu toată lumea“, începând cu Rusia, după învestitură el şi-a înmulţit semnalele belicoase: a pus în gardă în mod foarte apăsat Iranul, în pofida – sau din cauza – acordului nuclear promovat de Obama; a anunţat că va spori substanţial bugetul Apărării şi a numit trei generali în posturi strategice cheie.
„Donald este fascinat de militari după ce, la 13 ani, a fost trimis la o şcoală militară“, afirma în Politico, biograful lui, Michael D’Antonio. „De atunci, el este convins că versiunea hollywoodiană a unui general din cel de Al Doilea Război Mondial reprezintă adevăratul leadership“, spunea el, referindu-se la Patton. „Pericolul constă în faptul că el nu ascultă suficient civilii în comparaţie cu militarii.“ În mod ironic, cei trei generali care-l consiliază pe Trump – reputaţi şi respectaţi – sunt consideraţi „porumbei“ în comparaţie cu unii consilieri civili, etichetaţi ca „ulii“.
[size]
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Atac_racheta
[/size]
În noaptea de 6 aprilie, Donald Trump a ordonat lansarea a 59 de rachete asupra Siriei
Orientul Mijlociu, „școala de cadre“ a Armatei SUA
„Secretarul Apărării, James Mattis, este extrem de competent, generalul Herbert Raymond McMaster (consilier pentru securitate naţională, cel care, potrivit unor opinii autorizate, a contribuit la eliminarea din Consiliu a incomodului Bannon – n.n.) are o excelentă înţelegere a mizelor securităţii naţionale, ca şi secretarul pentru Securitate Internă, John Kelly“, opina col. Peter Mansoor, comandant de brigadă în Irak în 2003-2004. McMaster i-a succedat gen. Michael Flynn, nevoit să demisioneze după ce ascunsese faptul că vorbise cu ambasadorul rus la Washington. Ca şi el, şi aceşti generali au fost în Irak, în acel război criticat mereu de Trump.
După ce salută „competenţa“ echipei pentru securitate naţională a lui Trump, el îşi exprimă neliniştea în faţa unei politici externe prea „militarizate“, în detrimentul „uneltelor diplomatice“. De altfel, după ce şeful Casei Albe a vorbit despre o posibilă dezangajare diplomatică şi prin tăierea de fonduri, peste 120 de generali şi amirali în retragere i-au adresat o scrisoare în care îi cereau să nu reducă bugetul Departamentului de Stat, ei arătând că acesta şi Agenţia pentru Dezvoltare sunt „cruciale pentru prevenirea conflictelor şi punerea cât mai puţin posibil în pericol a vieţii bărbaţilor şi femeilor noastre în uniforme“. În fine, un alt amănunt demn de atenţie în acest context complex: în timpul campaniei electorale, o parte a elitei republicane a fost contra lui Trump, în vreme ce elita militară l-a sprijinit deschis.
O decizie luată în cadru restrâns
În cazul atacării bazei militare din Siria, dintre consilieri şi miniştri, la rampă au ieşit Rex Tillerson, care spunea că s-a dorit ca aceasta să devină „neoperabilă“ şi că rachetele au vizat pistele de aterizare şi structurile sale, ele repurtând un „succes covârşitor“, şi gen. H.R. McMaster, care a opinat că este posibil ca acest atac să „producă o schimbare majoră în calculele lui Assad“, el avansând ipoteza că poziţia de negociere a regimului de la Damasc a avut de suferit.
Pe scurt, potrivit unor indicii convergente, decizia atacului s-a luat în cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională, Trump neconsultând nici Congresul, nici ONU, nici NATO şi nici aliaţii tradiţionali, doar pe unii, ca Marea Britanie, informându-i în prealabil.



DUMITRU CONSTANTIN
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Empty Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (II)

Mesaj Scris de Admin Mar Apr 18, 2017 6:04 pm

Atacul cu rachete ordonat de preşedintele Donald Trump asupra aeroportului militar sirian Al-Chaayrate a marcat o premieră în politica militară a SUA faţă de acest conflict ce durează de şase ani şi, pe de altă parte, a însemnat revenirea la intervenţionismul american în diferite părţi ale lumii. Cât de mult a avut de câștigat președintele Trump de pe urma acestei decizii și cât au beneficiat rivalii săi politici? Cum a fost văzută acţiunea punitivă americană în Rusia și în lumea arabă?
„A luat toată lumea din scurt. Trimiţând, în noaptea de 7 aprilie, 59 de rachete asupra bazei aeriene din Siria, Trump a dovedit din nou cât este de imprevizibil. Până acum, linia preşedintelui american pe plan internaţional părea clară: limitarea rolului SUA în diferite tratate, atât comerciale, cât şi militare, cu scopul de «a reda Americii grandoarea ei». Pe 30 martie, Tillerson, apoi Nikki Halley, reprezentanta SUA la ONU, declarau că, pentru Washington, plecarea lui Assad nu este o «prioritate». Dar, în decurs de o săptămână, totul s-a schimbat (...). Dincolo de repercusiunile încă incerte asupra geopoliticii mondiale, această răsturnare de situaţie ar putea servi interesele preşedintelui american pe plan extern, precum şi în politica internă“, scrie Huffington Post, care, în context, prezintă şapte avantaje pe care le-ar fi obţinut şeful Casei Albe.
„Rachetele Tomahawk au scris un nou capitol despre voinţa fermă a administraţiei americane de a-i reda Americii prestigiul pierdut de Obama.“ Cotidianul saudit Asharq Al-Awsat
Cele şapte beneficii ale lui Trump
1. Trump este la locul lui şi vrea să se ştie
Loviturile din Siria reprezintă prima lui luare de poziţie, total independentă de moştenirea politică a lui Obama, fiind şi un mijloc de delimitare de predecesorul lui. Punând în aplicare ameninţările sale în câteva ore, Trump încearcă (în fine?) să îmbrace costumul de şef al executivului? „Brusc, i se acordă încredere cuvântului său. Este o lovitură mediatică“, opinează Pierre Guerlain, profesor de civilizaţie americană, citat de ziarul amintit. Totuşi, nimic nu garantează că, în domeniul popularităţii, acest pariu nu va fi riscant într-o ţară traumatizată de războiul din Irak şi Afganistan, populaţia americană fiind foarte puţin favorabilă unei noi intrări într-un război. Iar decizia lui Trump din 7 aprilie nu este una fără riscuri pentru cota sa de popularitate, în scădere de la debutul mandatului.
2. Impresionarea Chinei, Coreei de Nord şi Iranului
Hazard al calendarului, loviturile americane în Siria au fost declanşate chiar în momentul în care Trump îl avea ca oaspete pe preşedintele chinez, Xi Jinping, un moment perfect pentru el de a-şi arăta muşchii în faţa unei Chine cu care are raporturi delicate. Întâlnirea celor doi lideri mondiali se arăta „foarte dificilă“, fiind marcată de convorbiri delicate privind deficitul comercial şi utilizarea armei nucleare de către Coreea de Nord. Dar decizia surprinzătoare a lui Trump a basculat priorităţile şi a trimis un mesaj particular puternic în Asia: preşedintele este „dispus să ia măsuri decisive, când trebuie“, după cum spunea Tillerson. Pe scurt, pentru Coreea de Nord, ca şi pentru Iran şi chiar pentru China şi restul Asiei, mesajul e foarte clar: lui Trump, imprevizibil mai mult ca niciodată, nu îi este teamă să pună ameninţările în practică!
3. Distanţarea de Rusia
Ajuns la Casa Albă, Trump şi-a anunţat imediat opţiunile: relaţiile SUA – Rusia trebuie să evolueze, el chiar spunând că speră „într-o bună relaţie“ cu omologul său rus. Dar această dorinţă afişată, adăugată bănuielilor privind ingerinţa Moscovei în campania prezidenţială, i-a creat probleme în final, după ce deja fusese acuzat de Hillary Clinton că este „marioneta“ lui Putin. Acum, atacând protejatul acestuia din Orientul Mijlociu, el i-a dat cu tifla preşedintelui rus, care consideră gestul american drept o „agresiune împotriva unui stat suveran“. Acest atac va fi suficient pentru a linişti opinia publică naţională şi a elimina bănuielile privind ingerinţa rusă? Nu este sigur, întrucât, cum spuneam, încă din iulie, FBI a lansat deja o anchetă. În schimb, el „dă o lovitură considerabilă relaţiilor dintre Rusia şi SUA, aflate deja într-o stare proastă“, a declarat presei purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
4. Aliaţii? Nu e cazul
După alegerea sa, Trump nu a contenit să se ia de NATO, pe care l-a apreciat „învechit“ şi un hău financiar pentru SUA, reproşându-i, totodată, că nu face prea multe împotriva terorismului. Prin atacul de vineri, preşedintele american a acţionat solitar în faţa unei comunităţi internaţionale care se teme să acţioneze. Preluând temporar şi brusc conducerea unei comunităţi internaţionale ezitante, SUA au decis în mod vizibil să dea un exemplu, reafirmând capacitatea lor, atât pe plan militar, cât şi diplomatic, de a se lansa într-o ofensivă unilaterală. Fără a se bucura, dar şi fără a condamna revirimentul surprinzător al lui Trump, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a mulţumit să spună că Alianţa „va suporta toate eforturile internaţionale, cu scopul de-a aduce pacea şi o soluţie politică în Siria“.
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Trump_dosar_siria
Trimiţând, în noaptea de 7 aprilie, 59 de rachete asupra bazei aeriene din Siria, Trump a dovedit din nou cât este de imprevizibil
5. A face pe placul industriei americane de armament
SUA rămân principalul exportator mondial de arme şi deţin 33% din piaţă, devansând Rusia şi China. În pofida acestui loc dominant şi a bugetului colosal (582,7 miliarde dolari în 2017) alocat Apărării, retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu şi tăierile operate de Administraţia Obama au răcit într-un fel ambiţiile industriaşilor. Ajuns la putere, Trump, care a făcut din securitatea Americii una dintre priorităţile sale, l-a prins pe picior greşit pe predecesorul său şi s-a declarat în favoarea unei revalorizări a bugetului Apărării, propunând o „creştere istorică“, spre a „reconstrui“ armata şi a face faţă unei lumi „periculoase“. Anunţul a provocat imediat o creştere a acţiunilor întreprinderilor care au contracte cu Pentagonul. Acum, trimițând cele 59 de rachete Tomahawk, care costă circa 832.000 de dolari, el a dat un puternic semnal pozitiv uneia dintre puternicele industrii americane, care ar putea fi interpretat ca o promisiune pentru un viitor înfloritor pentru cea producătoare de armament.
6. Pacea cu tenorii republicani
Între Trump şi republicani există relaţii complicate. O parte dintre aleşi (republicani, ca şi democraţi) au denunţat ofensiva americană ca un act anticonstituţional, dar pentru tenorii din „Grand Old Party“ a venit ora ralierii, inclusiv pentru cei nemulţumiţi de reducerea bugetului alocat domeniului extern, în profitul cheltuielilor militare. Printre aceştia se află influentul John McCain, senatorul Lyndsey Graham, fostul candidat la prezidenţiale Marco Rubio şi Paul Ryan, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, care au salutat în termeni entuziaşti loviturile din Siria. Într-un comunicat comun, ei apreciază că, „spre deosebire de precedenta administraţie, preşedintele Trump (...) merită să fie susţinut de poporul american“.
7. Deturnarea atenţiei (cu riscurile şi pericolele sale)
Nu doar pentru cei mai avizaţi observatori este limpede că primele luni ale lui Trump la Casa Albă sunt departe de a fi un succes în domeniul intern. El a ieşit slăbit din aproape toate reformele pe care a încercat să le realizeze, iar pentru a face uitat acest lucru, ce era mai bun decât o deturnare a atenţiei spre ceva foarte grav pe plan extern? Atacând Siria şi provocând frisoane Rusiei, Trump a redirijat atenţia lumii, a mass-media şi a americanilor acolo unde-i convenea: departe de problemele referitoare la gestionarea Americii intra-muros. Evident, adevăratul test pentru el este ce va fi după. Iar acest lucru are efect imediat, pentru că decizia lui surprinzătoare va marca o turnură în relaţiile ruso-americane în plin război contra terorismului. Ca urmare, SUA riscă să se preteze la un veritabil joc echilibristic, de o parte, lupta contra terorismului în Siria, azi aflat total sub egida Moscovei; de cealaltă parte, trebuie să fie capabilă să critice şi chiar să sancţioneze deciziile controversate ale lui Assad. Dar, după cum opina Antony Blinken, fost oficial sub preşedinţia lui Obama, „aceasta presupune ceva pentru care administraţia are puţin interes: democraţia inteligentă“.
33% din piața mondială a armelor sunt deținute de companiile americane, unii dintre cei mai mari beneficiari ai potențialei implicări a SUA în războiul din Siria
Represaliile Rusiei
În noile condiţii, Donald Trump trebuie să reacţioneze la represaliile Moscovei, pe care, în mod superficial, unii le consideră „simbolice“. Totuşi, să nu se uite că aceasta a tăiat imediat legăturile cu amintitul comitet militar mixt din Siria, decizie care ar putea avea efecte incalculabile nu numai pe plan militar regional. De asemenea, nu este deloc exclus să se consemneze o escaladare a tensiunii dintre Washington şi Moscova. Până atunci, notăm că atacul american a oferit Rusiei un pretext ideal pentru a-şi mări grupul naval de luptă din largul coastelor siriene. Astfel, aceasta a trimis imediat în Mediterana fregata Amiral Grigorovici, dotată cu rachete de croazieră Kalibr. Fregata va ajunge în portul sirian Tartus, unde Rusia are o bază navală.
Poziția lumii arabe
Hrăniţi de decenii cu ura faţă de America, supăraţi de primele declaraţii şi măsuri ale preşedintelui american la adresa lumii musulmane, arabii au avut probleme în a se bucura deschis de loviturile americane în Siria, nota publicaţia pariziană Courrier International, care a realizat o sinteză a reacţiilor din presa şi lumea arabă.
Neliniştea este evidentă în rândurile opoziţiei siriene, a cărei presă, răspândită între Istanbul, Gaziantep (estul Turciei) şi regiunile siriene care nu sunt sub controlul regimului Assad, nu s-a pronunțat doar la loviturile americane. În schimb, presa oficială a regimului Assad, obişnuită cu limbajul de lemn, a scos la iveală obişnuitele clişee „antiimperialiste“, Trump fiind acuzat că este noul aliat al Daech-ISIS –Statul Islamic şi al terorismului internaţional. Să recunoaştem, lui îi va fi foarte greu să contracareze această acuză în momentul în care Statul Islamic i-a mulţumit pentru atacarea bazei aeriene siriene, alte grupări rebele, unele legate de Al-Qaida, făcând la fel!
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Senator_john_mccain_promotes_camp_eggers_marine_in_afghanistan_(4760298687)
John McCain, senatorul acuzat de Trump că doreşte să înceapă "al treilea război mondial", a lăudat decizia preşedintelui de a lansa atacul asupra Siriei
Condamnare și laude
Astfel, în cotidianul oficial din oraşul Alep, Al-Jhamahir, articolul principal condamna „agresiunea americană şi diferitele comploturi ale SUA ce vizează ţările arabe“. Nu era uitat nici „regimul fascist din Arabia Saudită“, ţară aflată pe acelaşi plan al inamiciţiei cu Israelul. La fel sunt tratate ţările din Golf. În schimb, tonul este radical schimbat în cotidianul saudit Asharq Al-Awsat, care, ca şi alte publicații finanţate de regimul wahabbit, îl aplaudă pe preşedintele american. Autorul articolului scrie: „Putem afirma că lumea întreagă, şi nu numai Siria, a devenit o nouă realitate: preşedintele Trump ne-a surprins. Ceea ce Obama a fost incapabil să facă în şase ani în care mii de sirieni au căzut victime ale laşităţii sale, Trump a reuşit în mai puţin de trei zile după măcelărirea din Khan Cheikun. Rachetele Tomahawk au scris un nou capitol despre voinţa fermă a administraţiei americane de a-i reda Americii prestigiul pierdut de Obama“.
„Elogiul agresiunii americane“
Felicitările nu sunt la ordinea zilei în cotidianul arab de stânga Al-Arabi-Al-Jadeed, care apare la Londra. Pe un ton amar, autorul îşi titrează astfel editorialul, „Elogiul agresiunii americane“, şi scrie că „realizările «ucigaşe» ale clanului Assad, tatăl şi fiul, permit azi unui criminal de război ca premierul Benjamin Netanyahu să arate lumii compasiunea sa pentru copiii sirieni... şi împing sirienii să se felicite şi să acopere cu elogii agresiunea americană împotriva regimului lor“.
În fine, cunoscutul cotidian francofon L’Orient-Le Jour din Beirut recadrează evenimentul. „Cât de simbolică şi de surprinzătoare este ea, lovitura americană nu modifică cu nimic datele de pe terenul sirian. Şi nimic nu a arătat, deocamdată, că Washingtonul are intenţia să revadă priorităţile sale şi să se angajeze înainte de toate împotriva lui Assad. SUA se vor confrunta repede cu aceeaşi dilemă ca şi administrațiile precedente. O politică ce vizează căderea regimului sirian va fi în mod dur sinonimă cu o escaladare cu Moscova... Mai mult decât al nu ştiu câtelea reviriment al politicii americane în Siria, loviturile (de la 7 aprilie – n.n.) seamănă mai curând cu «one shot», al cărui obiectiv principal este de a da un mesaj puternic restului lumii.“
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I-II) Siria
În Siria, sângele cere sânge şi, astfel, poporul sirian scindat ajunge să elogieze intervenţiile străine (ruse, iraniene, americane, turce), la rândul lor aducătoare de moarte
Loviturile americane văzute de la Moscova
Tot Courrier International a realizat şi o sinteză a reacţiilor din presa moscovită, care, imediat după atacul american cu rachete asupra Siriei, a reluat integral aprecierile lui Putin, care-l califica „o agresiune împotriva unui stat suveran, o încălcare a normelor de drept internaţional sub un pretext viclean“. El a apreciat, totodată, că operaţiunea „va provoca grave prejudicii relaţiilor ruso-americane şi va constitui un obstacol în vederea creării unei coaliţii internaţionale împotriva terorismului“. În context, cotidianul Komersant îl cita pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, potrivit căruia sistemul sirian de apărare antirachetă va fi întărit. De altfel, potrivit lui, „doar 24 dintre cele 59 de rachete Tomahawk au atins aerodromul, punctul în care au căzut celelalte 35 nefiind cunoscut deocamdată“. El a mai afirmat că „forţele grupărilor Al-Nosra şi Daech au lansat un atac asupra poziţiilor siriene imediat după atacul american“.
„Războiul trebuie dus la bun sfârşit“ de Rusia
Revista Expert, apropiată de poziţiile Kremlinului, reia argumentele prin care Moscova a apărat responsabilitatea lui Assad în atacul din oraşul Khan Cheikum, care a servit drept pretext pentru loviturile ordonate de Trump. „Assad nu este masochist... El nu ar fi comis un act de sinucidere politică într-un moment în care Washingtonul renunţase la ideea răsturnării lui de la putere, Occidentul nu mai susţinea opoziţia armată, iar forţele guvernamentale repurtaseră o serie de victorii pe teren. Notăm că Moscova ceruse o anchetă internaţională privind posibilitatea existenţei a unei uzine chimice sau a unui depozit în care s-ar păstra gaz sarin, sub controlul opoziţiei siriene. Indiferent ce va fi, războiul trebuie dus la bun sfârşit şi, de preferinţă, câştigat“, nota revista amintită.
„Rusia fie îşi întăreşte prezenţa în Siria, cu riscul unei confruntări militare directe cu SUA, fie se retrage din conflict, ceea ce va provoca grele pierderi de imagine, înainte de toate, pentru preşedintele Putin.“
Nezavisimaia Gazeta
O alegere dificilă pentru Kremlin
Cunoscutul cotidian moscovit Nezavisimaia Gazeta aprecia încă din titlu că nu există motive de îngrijorare. În fapt, dacă Trump a decis să lovească fără să aştepte concluziile anchetei internaţionale, faptul se datorează poziţiei adoptate de opoziţia democrată, el dorind să se arate ferm imediat ce i s-a ivit ocazia. „În aceste condiţii, Rusia trebuie să facă o alegere dificilă: fie îşi întăreşte prezenţa în Siria, cu riscul unei confruntări militare directe cu SUA, fie se retrage din conflict, ceea ce va provoca grele pierderi de imagine, înainte de toate, pentru preşedintele Putin.“
Dialogul Putin - Trump va continua
Cronicarul de la influentul site Vzgliad nu se teme de o escaladare a conflictului dintre americani şi ruşi şi explică în cinci puncte pentru ce dialogul Trump – Putin nu va fi rupt: „1. Americanii au făcut cu adevărat o demonstraţie de forţă, o acţiune de comunicare care nu are nicio semnificaţie militară serioasă şi, mai ales, nu are nimic dintr-o confruntare cu Rusia. 2. Washingtonul ne-a informat despre atac, Trump dorind să fie sigur că militarii noştri vor fi evacuaţi. 3. Trump a dorit să ridice tonul pe frontul extern, dar mai ales pe cel intern: «Obama nu făcea decât să pălăvrăgească, eu lovesc, iată cine este adevăratul lider!». 4. Aceste lovituri schimbă ceva? În Siria, în mod sigur, nimic, iar în raporturile ruso-americane, cu atât mai mult. Putin înţelege perfect motivările care au susţinut decizia lui Trump. Iată pentru ce preşedintele se va limita la declaraţia sa «ameninţătoare». 5. Dacă, din întâmplare, Kremlinul ar refuza vizita lui Rex Tillerson la Moscova (prevăzută pentru 11-12 aprilie), acest lucru nu ar mai fi deloc esenţial. A menţine dialogul cu Trump rămâne un fapt de actualitate“.
Sigur că mai sunt destule întrebări despre actualul stadiu al relaţiilor dintre Rusia şi SUA şi, în context, despre hăţişul situaţiei din Siria şi Orientul Mijlociu, despre dedesubturile diferitelor declaraţii şi acţiuni ale Moscovei şi Washingtonului, dar un lucru apare drept cert: concertarea ruso-americană funcţionează, retorica politicianistă făcând parte din arsenalul marilor puteri.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum