VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2)

Scris de ILUMINATI Sam Aug 22, 2015 11:08 pm

Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1)

http://politeia.org.ro/eveniment/momentul-23-august-44-destinul-generalilor-1/17653/

Prima Parte

Am vorbit ieri de “Poarta Iaşiului” si l-am descris ca un marsav act de tradare. Bineinteles ca nu putem denumi altfel un asemenea fapt. In articolul de astazi voi incerca sa urmarim destinele celor care au pregatit “momentul 23 August ’44” si au facilitat catalizarea lui pana la comiterea unor fapte grave care in razboi sunt socotite ca tradare. Multi dintre cei care au fost activi in tratativele cu sovietici au jucat la doua capete, alti chiar la trei. Din nefericire majoritatea au imbracat haina militara si au purtat epoleti cu grad de general. Majoritatea lor au murit in inchisorile comuniste ale anilor ’50 – un fel de reparatie morala mai mult decat istorica.

VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2) Generalii-1

Constantin Sănătescu, a fost șef al Casei Militare Regale (20 martie 1943 – 24 ianuarie 1944) și apoi mareșal al Palatului (1 aprilie 1944 – 23 august 1944). Combatant în ambele războaie mondiale si comandant militar al Bucureștiului pe timpul rebeliunii legionare, Generalul Sănătescu, în calitate de comandant al Corpului 8 armată, a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanșat la Dorohoi în anul 1940. Generalul Sănătescu era in relatii extrem de proaste cu Ion Antonescu din moment ce acesta a trecut Nistrul. Dupa 23 august ’44 a fost Premierul Romaniei de doua ori, intre 23 august – 3 noiembrie 1944 si 4 noiembrie – 5 decembrie 1944. În anul 1999, la Editura Humanitas, a apărut cartea Jurnalul Generalului Sănătescu, cred ca merita citita cu respectul istoric meritat. La data de 8 noiembrie 1947 , in varsta de 62 de ani a decedat fiind ultimul general al Armatei Române Regale înmormântat, în 1947, cu onoruri datorate gradului său.

Dumitru Dămăceanu, colonel, ulterior fiind promovat ca general de brigadă. Dumitru Dămăceanu cu gradul de colonel, a fost șef al Statului Major al Comandamentului Militar al Capitalei. În acțiunea forțelor din jurul Regelui Mihai, a avut un rol important în pregătirea și desfașurarea acțiunilor militare de rupere de Puterile Axei din vara anului 1944, și continuarea războiului alături de Aliați. Avansat la gradul de general la 29 august, a făcut parte din Comisia română condusă de Barbu Știrbey care, la 12 septembrie 1944, a semnat la Moscova, Convenția de Armistițiu dintre România și Națiunile Unite. A jucat la doua capete incercand sa impace si “capra si varza”, din nefericire pentru el “lupul” nu a fost de acord! . La începutul anilor ’50 a fost degradat, arestat, i s-a intentat un proces. După detenție, în anii ’60 a fost reabilitat, redându-i-se gradele militare în rezervă. A decedat la 27 septembrie 1978, in varsta de 82 de ani.

VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2) Trupe-rusesti-1

Aurel Aldea, general si mare dusman a lui Ion Antonescu, care l-a pensionat in mijlocul razboiului din cauza Raportului despre Rebeliunea Legionara. În luna aprilie 1941, a fost numit la conducerea comisiei care cerceta activitatea foștilor legionari. Raportul final cuprindea 320 de pagini, fiind înaintat Ministerului războiului. Concomitent, a redactat un raport confidențial, predat de către ministrul războiului, mareșalului Ion Antonescu. În raport, Aldea îl vedea responsabil pe mareșal pentru rebeliunea legionară. La scurt timp dupa acest raport, Aurel Aldea a fost pensionat, fapt care a produs sporirea adversiunii față de mareșalul Ion Antonescu. Începând cu anul 1942, a discutat cu generalii Mihail Racoviță și Constantin Niculescu situația de pe frontul de est și situația politică internă, concepând un plan pentru răsturnarea regimului Antonescu și trecerea României de partea Aliaților. Planul presupunea ca generalul Aldea să ia legătura cu sovieticii, trecând linia frontului prin zona de acțiune a Armatei a 4-a, comandate de Mihail Racoviță, însă planul a eșuat din cauza împotrivirii generalului Ilie Crețulescu.

VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2) Generalii-2-287x300

Aldea a a instituit în toamna anului 1945, un comandament central al mișcării naționale de rezistență. În acest sens, a luat legătura cu delegații organizației Haiducii lui Avram Iancu pentru găsirea unui adăpost, în nordul Transilvaniei, în schimbul a 500.000 lei, pentru rege, dacă situația politică din țară cerea asta. Aldea s-a adresat și lui Iuliu Maniu, cerâdu-i să-i recomande un om de încredere pentru a-i indica un adăpost în Munții Sebeșului. În acest sens a început să aibă discuții cu Ionel Pop, recomandat de Maniu, discuții însă neîncheiate din cauza arestării generalului. Aurel Aldea a fost arestat la data de 27 mai 1946, fiind învinuit, prin Ordonanța definitivă nr. 6125 din 7 noiembrie 1946, semnată de judecătorul instructor militar special, generalul Ion Codreanu, de complotarea întru distrugerea unității statului român, de răzvrătire și insurecție armată, de procurarea de documente publice interesând ordinea în stat. Aldea a primit “temniță grea pe viață” si decedat la data de 17 octombrie 1949 în penitenciarul Aiud, la varsta de 62 ade ani.

Ioan Mihail Racoviță. Autorul militar al operatiuni “Poarta Iaşiului”. In perioada 24 ianuarie – 31 iulie 1944, generalul de corp de armată Mihail Racoviță a condus Armata a IV-a, dupa ’44 a devenit Ministru al Apărării în perioada 23 august 1944 – 5 noiembrie 1944 în guvernul Sănătescu. În perioada 1 mai 1946 – 27 decembrie 1947, generalul de corp de armată Mihail Racoviță a îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1. In 1950, a fost arestat si condamnat la “temniță grea pe viață”. A murit la varsta de 65 de ani, in data de 28 June 1954 la Sighet.

Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor

http://politeia.org.ro/eveniment/momentul-23-august-44-destinul-generalilor-3/40117/

Astazi ne aducem aminte de istoria neamului si de cei care au scris-o cu sangele lor.

Astazi ne aducem aminte de inaintasii nostri adormiti sau veterani, si ii cinstim pentru patriotismul lor curat, pentru credinta lor in Dumnezeu, pentru jertfa de pe front si pentru prigoana suferita din partea comunistilor “eliberatori”, ai caror urmasi pangaresc ziua de azi cu mesajele electorale.

Astazi ne amintim si de †Theophyle, cel care ne-a lasat articolul de mai jos, publicat in ziua de 23 august 2013.

Tuturor eroilor neamului cazuti pe campurile de lupta intru apararea patriei: vesnica lor pomenire!

Iar celor vii, care lupta in numele Romaniei in teatrele de operatiuni de pretutindeni alaturi de partenerii NATO sau care stau de veghe in tara: onoare si cinste!

Si, sa nu uitam: “La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Acest eveniment a trimis in prizonierat rusesc 175.000 de militari romani, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din armata sovietica“.

Partea a doua

Proclamaţia Regelui Mihai I către ţară, 23 august 1944 :

“Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, […] Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită. […] Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre libere luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui.[…] Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei poporului şi este un trădător de ţară.[…] Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate…”

*******

Gheorghe Mihail a fost numit Șeful Statului Major la 23 August 1944. În divergențele dintre familia regală și Mareșalul Ion Antonescu, generalul Mihail a avut o atitudine strict profesională care a justificat pozițiile Regelui Mihai si de facto l-a transferat pe Maresalul Ion Antonescu. După înlăturarea Regelui Mihai, generalul Mihail a fost arestat pe data de 20 ianuarie 1948. A fost deținut și anchetat până la condamnarea sa la 12 ani de detenție riguroasă și confiscare a averii din data de 23 ianuarie 1957. A fost eliberat de la închisoarea de la Jilava pe data de 10 octombrie 1957, pe baza decretului de amnistie din 25 septembrie 1957. A decedat in 1982 la varsta de 95 de ani.

VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2) Generalii-3

Gheorghe Avramescu. La sfârșitul anului 1943, generalul Gheorghe Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944. La data de 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a IV-a, în lipsa comandantului de drept, generalul Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud – Focșani – Nămoloasa – Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului. După arestarea lui Antonescu la data de 23 august 1944, generalul Avramescu s-a reîntors la comanda unui corp de armată, pentru ca pe 4 septembrie 1944 să fie numit în fruntea noii Armate a 4-a, pe care a condus-o în luptele din Transilvania. Pe 25 octombrie 1944, militarii români de sub comanda Generalului Avramescu au eliberat Careiul, ultima localitate românească dintre cele cedate prin Dictatul de la Viena din 1940. Trupele comandate de Avramescu au continuat luptele forțând cursul râului Tisa, pe valea Hernadului și prin Muntii Hegyalja, până în Slovacia.

În cadrul colaborării cu Armata Roșie, armata română a avut numeroase probleme. Generalul Avramescu a protestat de mai multe ori față de proasta aprovizioanare a trupelor din subordinea sa și a misiunilor de luptă peste posibilitățile lor. În ceea ce privește aprovizionarea, mareșalul Rodion Malinovski i-a răspuns că proasta aprovizionare se datorează “sabotajului ofițerilor din vechiul regim”. Pe 2 martie 1945, la ora 13.00, Generalul Avramescu a fost convocat la comandamentul Armatei a 40-a sovietice. G-ralul Avramescu sosește la 2 martie 1945 chemat de urgență la comandamentul g-ralului Jmacenko pentru a prezenta un raport. Este însoțit de doi ofițeri și de garda sa personală comandată de locotentul Alexandru Doroftei care rămân toți în anticameră Avramescu este invitat în mașina NKVD-ului cu destinația București fără să mai ia contact cu garda personală. Probabil că Avramescu și-e exprimat nedumerirea observând lipsa gărzii personale dar Jmacenko s-a grăbit să-l asigure că totul este în regulă și că el va fi dus la București escortat numai de militari sovietici. Odată în mașină, văzându-se flancat de doi ofițeri NKVD iar alături de șofer, un general NKVD, Avramescu intră la bănuieli. În clădirea comandamentului lui Jmacenko, el predase pistolul de serviciu. Sovieticii nu l-au controlat corporal deoarece Avramescu ar fi realizat intențiile rușilor și s-ar fi creat un incident deoarece garda personală ar fi intervenit în caz că acesta ar fi fost în pericol. Avramescu avea însă un mic revolver Browning ascuns în brâu de care nu se despărțea niciodată. Evident că nu se putea folosi de revolver fiind flancat de cei doi ofițeri. Se gândea că a doua zi, parte din familia lui se va îndrepta fără să știe spre dezastru, atrasă în cursă de acel bilet. Singura soluție, și aceea cu puțini sorți de izbândă, ar fi fost să provoace un incident care să fie observat de cineva care ar fi putut să alerteze vreun militar din armata română. Ocazia o pierduse însă în clădirea comandamentului datorită stratagemei sovieticilor. O nouă ocazie se ivește în momentul atacului avionului german. În confuzia creată de atac, Avramescu reușește să iasă din mașină, să scoată revolverul, să schimbe câteva focuri cu agenții NKVD-ului ca până la urmă să fie și el împușcat. G-ralul NKVD a mușamalizat împrejurările sfârșitului generalului român de teamă că va fi tras la răspundere pentru că a scăpat de sub control un prizonier important.

*******

Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea – sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii “Portii Iasilor”.

Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

VA MAI AMITITI DE THEOPHYLE ? Momentul 23 August ’44 – Destinul Generalilor (1 - 2) Mihai-susaikov-1

*******

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca “act de înalta tradare”, iar altii ca “grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.
În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin “armistitiu” dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.

Bibliografie, note si citate:

Drama generalilor români, Alesandru Duțu și Florica Dobre (1997). Editura Enciclopedică
Aurică Simion – “Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944” Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.
Historia – 23 August 1944 – Salvarea României sau trădare naţională?

***

Partea intai o puteti citi aici. Am ales sa postez partea a doua a serialului scris acum cativa ani de†Theophyle pentru ca ea contine proclamatia Regelui Mihai.

Din partea intai a postarii puteti merge la articolul foarte bun de aici despre tradarea de la Iasi.

Va propun sa cititi si acest articol despre Jocul de-a istoria, dar mai ales acesta despre Regele Mihai, asa cum il arata arhivele americane. Veti putea vedea a finalul articolului despre Regele Mihai cat de amanuntit si ireprosabil s-a documentat †Theophyle pentru a scrie aceste postari.

Va urez o duminica placuta!