AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Interne Carmen Dan și a premierului Viorica Dăncilă!

In jos

Dragnea - Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Interne Carmen Dan și a premierului Viorica Dăncilă! Empty Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Interne Carmen Dan și a premierului Viorica Dăncilă!

Mesaj Scris de Admin Vin Noi 22, 2019 10:28 am

Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Interne Carmen Dan și a premierului Viorica Dăncilă! Conform informațiilor noastre, Dăncilă s-a speriat, a început să pună întrebări și Dragnea i-a ordonat să plece în concediu. Însă Dăncilă nu a plecat în străinătate așa cum în mod fals a declarat în nenumărate rânduri, ci la o vilă la Neptun. Dar tot complice rămâne pentru că, practic, în toată perioada în care ea a fost în „concediu”, șefia Guvernului a fost exercitată în mod abuziv de Liviu Dragnea și Carmen Dan!
Sursele noastre spun că lucruri uluitoare vor ieși la iveală în perioada următoare.
Vă mai aduceți amănuntul ăsta? Act grav de intimidare. Inspecția Judiciară a descins la Parchetul General cu câteva ore înainte de audierea lui Liviu Dragnea și a cerut tot dosarul referitor la violențele din 10 august


Doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins în dimineața zilei de vineri 16 septembrie 2018 la secția Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august. Verificarea intempestivă a avut loc cu câteva ore înainte de audierea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul violențelor din 10 august în calitate de martor.
”Pretextul a fost să-l audieze pe procurorul Corbu și să ia actele din dosarul violențelor din 10 august făcut de procurorul Bogdan Pârlog ca să-i verifice activitatea, însă inspectorii de la IJ au luat la studiat tot dosarul. Nu doar li s-au comunicat actele procurorului Pârlog, dar li s-a predat tot dosarul să-l vadă câteva ore. Insistau sa li se pună la dispoziție toate documentele, să vadă unde s-a ajuns cu ancheta. Vizita a fost una neanunțată. Așa că au putut să-l liniștească cât de cât pe Dragnea. înainte de audierea lui la Parchet”, au declarat atunci pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției Judiciare.
Potrivit unor experți în drept penal consultați de G4Media.ro, Inspecția nu avea nici o competență să verifice o lucrare de urmărire penală în curs. ”Nu au nicio competență. Nu aveau voie să vadă dosarul. Codul de Procedură Penală stabilește clar cine și în ce condiții are acces la lucrările de urmărire penală. Inspecția Judiciară nu are. Au comis infracțiunea prevăzută de art 300 din Codul Penal”, a declarat un expert în drept penal pentru G4Media.ro.
Articolul 300 din Codul Penal definește infracțiunea de uzurparea funcției: ”Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Nimeni n-a pățit nimic. Încă...
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Dragnea - Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Interne Carmen Dan și a premierului Viorica Dăncilă! Empty Hai cu pușcăria! Pe 10 august, Dăncilă era pe Litoral, la o vilă de protocol! Plecarea ei în „concediu”, la comanda lui Dragnea!

Mesaj Scris de Admin Vin Noi 22, 2019 10:31 am

Hai cu pușcăria! Pe 10 august, Dăncilă era pe Litoral, la o vilă de protocol! Plecarea ei în „concediu”, la comanda lui Dragnea! Viorica Dăncilă se afla în România, pe Litoral, la Neptun, într-o vilă de protocol, pe 10 august când tinerii României și românii veniți din diaspora au fost gazați, răniți și umiliți de jandarmi! Conform informațiilor noastre, plecarea ei în „concediu” a fost ordonată de Dragnea, care a considerat-o prea slabă pentru scenariul pus la cale. Sursele noastre spun că lucruri uluitoare vor ieși la iveală în perioada următoare.
Dăncilă a mințit că era în concediu în străinătate în ziua de 10 august.
Joi, într-un dialog cu jurnalista Epoch Times Loredana Diacu, Dăncilă n-a mai spus că era plecată în străinătate în ziua de 10 august, așa cum a declarat în nenumărate rănduri:
Reporter: Referitor la 10 august. Aţi spus că aţi fost în concediu pe 10 august. Ne puteţi spune unde eraţi în seara zilei de 10 august?
Viorica Dăncilă: În concediu.
Reporter: Unde anume eraţi în concediu?
Viorica Dăncilă: În concediu.
Valeriu Steriu (purtătorul de cuvânt PSD): Mulţumim!
Reporter: Aveaţi legătură telefonică? Ştiaţi ce se întâmplă în ţară ca premier al României? Presupun că puteaţi fi găsită şi în Zanzibar dacă eraţi plecată. Întrebarea mea este: spuneţi că veţi fi un preşedinte care luptă pentru fiecare român. Dacă eraţi la curent cu ceea ce se întâmpla în Piaţa Victoriei şi aţi văzut imagini cu bătrâni gazaţi, cu femei gazate, cu copii gazaţi, de ce nu aţi dat un telefon să cereţi oprirea acelei intervenţii în forţă?
Viorica Dăncilă: Dvs încercaţi să lipiţi anumite evenimente de mine. Nu o să vă iasă.
Reporter: Eraţi premierul României în seara zilei de 10 august.
Valeriu Steriu: Mulţumim mult!
Viorica Dăncilă: Să vă spun de ce. Am lăsat, i-am lăsat toate atribuţiile mele vicepremierului. Deci, ştiţi foarte bine acest lucru. Nu puteam pleca în concediu până când nu lăsam atribuţiile, din punct de vedere organizatoric, unui vicepremier. Deci acest lucru este un lucru pe care îl face orice premier când pleacă în concediu. Mai mult decât atât, repet, trebuie să lăsăm justiţia să stabilească vinovaţii. Pentru că au fost vinovaţi şi de o parte şi de altă. O colegă de-a dvs a început şi mi-a spus că au fost sesizări, că au fost grupuri violente care încercau să pătrundă în Palatul Victoria. Haideţi să vedem întâi care este adevărul, pentru că dacă nu ştim adevărul şi stabilim noi vinovaţii pe baza unor scenarii, sau pentru că vrem să acuzăm o persoană sau alta, nu este un mod corect de abordare. Haideţi să vedem ce spune justiţia şi cine va fi vinovat va plăti. Vă asigur că nu am nicio legătură cu dosarul 10 august.
Valeriu Steriu: Ultima întrebare.
Reporter: Voiam să ştiu doar dacă aţi pus mâna pe telefon, dacă aţi încercat să vă interesaţi cu ce se întâmplă cu adevărat în Piaţă, şi dacă aţi făcut vreo încercare de a opri.
Viorica Dăncilă: Ce voiaţi să opresc? Grupurile care încercau să intre în Palatul Victoria? Vă daţi seama că nu mi-am dorit acele violenţe şi i-am condamnat pe cei care au recurs la violenţă şi din partea jandarmeriei şi din partea unor oameni care au venit acolo să recurgă la astfel de lucruri. Dar, acest lucru… nu puteam eu să mă duc acolo şi să opresc ceea ce se întâmplă acolo. Îngrijorarea mea era legată de cei care erau loviţi sau cei care au suferit în urma celor întâmplate în Piaţa Victoriei. Deci nu ştiu. Încercaţi neapărat să îmi găsiţi o vină în evenimentele din 10 august. Dacă se va găsi că Viorica Dăncilă are cea mai mică vină sau implicare acolo, eu mă pun la dispoziţia organelor de anchetă. Dar nu am nicio vină. Vă garantez că nu am niciun amestec în ceea ce s-a întâmplat pe 10 august, în Piaţa Victoriei.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10753
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum