AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.

Între acte.....

In jos

Între acte..... Empty Între acte.....

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Feb 18, 2020 12:23 am

Miniștrii lui Orban (aceiași, că sunt de neînlocuit!) de-abia au intrat la audieri (furtunoase, mie-mi spui?) iar votul pentru învestirea (căderea) guvernului are loc abia pe 24 februarie.Dar chiar dacă totul ar decurge cum își doresc Iohannis și Orban, anticipatele ar fi abia la sfârșitul lui iunie. Cu doar câteva luni înainte de cele la termen. Mult zgomot pentru puțin. Orban susține însă că fără anticipate PSD aruncă țara în aer blocând toate măsurile guvernului iar PSD pretinde că, dimpotrivă, anticipatele aruncă țara în aer. Oricum o dăm, tot în aer suntem. CE sancționează drastic România pentru deficitul bugetar excesiv în care ne-a lăsat guvernarea nesăbuită a PSD – unde șeful Comisiei de Prognoză, inculpatul Ghizdeanu, împărțea bani cu nemiluita (falsificând actele) primăriilor indicate de Dragnea. În aceste condiții era aproape fatal ca liderii PSD să fure și din propria casă: hoțul trezorier Drăghici e anchetat pentru că a furat bani din alocația partidului. Periculos partid. Și perfid. Întors în PSD, Gușă a descoperit că PSD a plătit presa ca să-i execute incomozii din partid. Nicio noutate. Țuțuianu și Corina Crețu au declarat demult că PSD plătea A3 ca să-i atace. Și nu e un secret că pesediștii se înregistrează, se șantajează, se torpilează și se denunță reciproc. Partid interlop. Până și fostul ministru PSD Vulpescu a recunoscut (într-un Raport amestecat) structura clientelară a partidului în timpul lui Dragnea. Asta e rețeta rapoartelor comuniste: Ceaușescu l-a dezavuat pe Dej, Iliescu l-a dezavuat pe Ceaușescu și tot așa. Reformă în genunchi. „Ar trebui un raport măcar o dată pe an” a declarat Vulpescu satisfăcut. Așa rar? De-aia PSD n-are democrație, ci cleptocrație. Ca dovadă, Bădălău, condamnat pentru furt în tinerețe, a ajuns ministru al economiei iar acum e propus de PSD la Curtea de Conturi – un fel de casă conspirativă unde nu te mai găsește nimeni. Așteptând audierile în Parlament, Orban a negociat cu partidele (în vederea anticipatelor) pentru a le convinge să nu-l voteze. Le-o fi cântat Orban (căci voce are) melodia aia masochistă: „Aruncă-mă, trântește-mă pe jos și lasă-mă plângând”? PSD nu vrea însă anticipate (unde s-ar reduce la jumătate) dar a decis să nu se mai vaite: „Să nu mai spunem că ne e frică de alegeri – a ordonat Paul Stănescu –, să spunem că vrem anticipate”. Orban a recunoscut și el că „e posibil ca guvernul să fie învestit cu voturile PSD”. Asta ar fi la ultima strigare când, după ce ar lăsa guvernul să se tăvălească pe jos de două ori, PSD l-ar vota și l-ar lega de scaun: șezi binișor, fă-te că lucrezi și nu țipa, că te tai. Gurile rele au insinuat chiar că PSD și PNL au făcut blat împărțindu-și punctele. Aiurea. Nimeni nu face blat cu PSD fiindcă aștia fură și blatul. Deocamdată ne aflăm între acte și nimeni nu știe cum va arăta scena finală. Oricând e posibilă o lovitură de teatru. În pauze, USR și PLUS au anunțat că se îndreaptă spre fuziune. Mă rog, când se unesc 14% cu 3% nu prea mai e fuziune. E friptură cu garnitură de legume. Ca desert, cică la Primăria Capitalei (unde Firea suferă de sabotaje la rațiune) ar putea candida însuși Rareș Bogdan (privighetoarea Ardealului) – ceea ce l-a întărâtat pe Băsescu: „Îi bat pe Firea și Rareș Bogdan la un loc”. Când nu sunt de față. Fără violență! Raluca Turcan (ea o fi? căci pare complet răscroită) ne-a asigurat însă că „PNL mizează pe cartea sincerității”. Pardon? În politică (vorba cuiva) asta e ceva care nu există. 
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 8634
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum