Obama Risk A Global Catastrophe

Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 11:09 pm

Obama Risk A Global Catastrophe

President Obama is caught between the harsh realities of the Mideast and the fantasy world of Washington’s warmongers, but he prefers to risk a global catastrophe than to stand up to the neocons, the liberal hawks, the Israelis and the Saudis, a dilemma that Daniel Lazare explains.

By Daniel Lazare

October 03, 2015 "Information Clearing House" - "Consortiumnews"- “Only odd-numbered world wars start in Sarajevo.” That was the joke during the 1992-1995 Bosnian War. Though it turned out not to be true, fortunately, a strange echo occurred a few years later when NATO military commander General Wesley Clark threatened to shoot down Russian planes flying paratroopers into Kosovo, prompting a British general to refuse on the grounds that “it’s not worth starting World War III.”

But war among the great powers may now be in the offing in Syria, where the conflict seems to be exploding on a new and grander scale. Instead of two players, NATO and Russia, it now includes a half dozen or more: the U.S., France and Great Britain, plus Russia, Iran, Israel, Saudi Arabia and the other Arab gulf states. Where the conflicting claims of Bosnians, Serbs and Croats were difficult enough to sort out in former Yugoslavia, the struggle over Syria is an immense tangle in which a growing list of combatants struggle to impose their disparate points of view.

The upshot is a game of chicken that is bigger, bloodier and more intractable than anything in decades. Recognizing that an Islamic State takeover in Syria will lead to another round of jihad in Chechnya, Vladimir Putin sees no alternative but to step up support for the besieged government of Bashar al-Assad. Refusing to stand by while fellow Shi‘ites are slaughtered, Iran sees no alternative but to step up support as well.

Determined to halt any expansion by Iran or Hezbollah on its border, Israel increasingly tilts toward ISIS and Al Qaeda, while the Saudis – more and more paranoid about a “Shi‘ite crescent” extending from Yemen to Bahrain, Syria and even the kingdom’s own Eastern Province – have vowed to intensify their support for the Sunnis.

Too much is at stake for anyone to back down. An Israeli-Russian rapprochement, which could conceivably defuse the crisis, has long been an intriguing possibility. Israel has refused to condemn Russia’s annexation of Crimea. After all, Israel’s huge Russian immigrant population tilts toward Putin, while the only monument to the victorious Red Army outside the former Soviet bloc lies in the seaside town of Netanya, about ten miles north of Tel Aviv – all of which suggests that it is better disposed to Russia than is generally realized.

If Putin could engineer an agreement that would allow Assad to hold onto power while reining in Hezbollah, Israel would conceivably go along. But Israel fears that Hezbollah will take advantage of any such truce to build up its missile arsenal, which is why in the end it will almost certainly say no.

Besides, as Prime Minister Benjamin Netanyahu told the General Assembly on Thursday, it regards ISIS and Iran as common enemies, “and when your enemies fight each other, don’t strengthen either one – weaken both.” Hence, its policy is to prolong the deadlock even though the results in the end may prove more dangerous for the Jewish state rather than less.

Finally, there is the United States. It has a relatively young, hip, liberal president who opposed the 2003 invasion of Iraq. It also has military expenditures bigger than those of the next nine most powerful countries combined. So surely it has both the good sense and the clout to see that disaster is averted.

But, no, the U.S. is too beholden to the Israelis, to the Saudis, and to an increasingly Strangelovian foreign-policy establishment at home to act independently.

Foot-Dragger-in-Chief

Barack Obama has long cultivated a Yoda-like air of detachment and inscrutability as hawks tried to push him in an ever more bellicose direction. Yet, despite his administration’s saber rattling, he backed off from bombing Syria in 2013 when Putin arranged for Assad to jettison his chemical-weapons arsenal.

Obama also has refused consistent Turkish demands to open up a no-fly zone in Syria’s north, which would inject the U.S. military directly into the battle to topple Assad’s Baathists. But Obama has let the CIA channel funds to thousands of rebels, many of them Islamists allied with Al Nusra Front, Al Qaeda’s official Syrian affiliate. He has not blocked the Saudis from supplying Al Nusra with U.S.-made high-tech TOW missiles.

The ultimate absurdity occurred two weeks ago when White House Press Secretary Josh Earnestblamed U.S. war hawks for forcing the President to embark on a $500-million program to teach anti-Assad rebels how to battle Islamic State even though he knew all along that it wouldn’t work. “But I think it’s also time for our critics to ‘fess up in this regard as well,” Earnest said. “They were wrong.”

What was this other than a confession by the Obama administration that it is too weak to say no? It knows that its Syria policy is a disaster, but it is too worried about what the Israelis, Saudis or Washington’s neocons might say to embark on anything different.

So the U.S. is unable to apply the brakes either. Ordinarily, the press might be expected to inject a note of reason except that the major media outlets so far seem as confused (or misleading) as anyone. Anne Barnard and Neil MacFarquhar’s front-page story in Friday’s New York Times is typical of the muddled thinking that passes for journalism these days.

Rife with innuendo, it charges that Russia has intervened in Syria in order to embarrass Obama – “always a consideration for Mr. Putin” — and predicts that “the glow of early Russian successes will almost certainly fade … as the realities of Syria’s grim, four-year civil war slowly assert themselves. Mr. Assad’s forces are worn down and demoralized, and they are in control of only about 20 percent of Syria’s territory.”

True enough, although they might have added that if the Syrian military is showing signs of exhaustion, it is because the U.S. and its allies have poured “hundreds of millions of dollars and tens of thousands of tons of military weapons” into the arms of the opposition, as Vice President Joe Biden let slip in a talk at Harvard’s Kennedy School last October.

Barnard and MacFarquhar also report that Assad “is vilified by many in the majority Sunni population,” which may also be true, although they might have noted the longstanding campaign by the U.S. and its allies to stir up sectarian hatred in the first place. (Assad is an Alawite, an offshoot of Shia Islam.)

In a secret 2006 diplomatic cable made public by Wikileaks, for example, then-U.S. Ambassador to Syria William V. Roebuck urged Washington to “play on Sunni fears of Iranian influence” in order to weaken the Assad regime. Although reports that Iranian Shi‘ites are proselytizing among poor Sunnis are “often exaggerated,” Roebuck said, “oth the local Egyptian and Saudi missions here (as well as prominent Syrian Sunni religious leaders) are giving increasing attention to the matter and we should coordinate more closely with their governments on ways to better publicize and focus regional attention on the issue.”

The reports of Shi’ite proselytizing were exaggerated yet Roebuck advised blowing them up all the more.

Prescient Warnings

In August 2012, the Defense Intelligence Agency warned that Salafists, the Muslim Brotherhood and Al Qaeda – all fiercely anti-Shi‘ite – were the main driving forces behind the anti-Assad rebellion, that they were seeking to establish a “Salafist principality in eastern Syria,” and that they were attempting to drum up an anti-Shi‘ite jihad among “the rest of the Sunnis in the Arab world,” which is “exactly what the supporting powers to the opposition” – i.e. the West, the Gulf states, and Turkey – “want in order to isolate the Syrian regime.”

In his remarks at the Kennedy School last October, Biden that the Gulf states flooded the Syrian rebels with arms and money because “they were so determined to take down Assad and essentially have a proxy Sunni-Shia war.” Sectarianism didn’t just arrive from the sky — rather America and its Gulf allies did their best to nurture and expand it.

Barnard and MacFarquhar go on to say that with Islamic State advancing on Homs and Damascus from the east, “rival insurgents were putting new pressure on the Syrian coastal provinces, where Mr. Assad’s support is strongest. The fighters advancing on that front were not from the Islamic State but from the Army of Conquest, a group that includes an affiliate of Al Qaeda known as the Nusra Front and other Islamist groups, including several more secular groups that have been covertly armed and trained by the United States.”

In other words, U.S.-backed forces are working hand-in-glove with Al Qaeda as they advance on coastal provinces where Syria’s Shi‘ite population is concentrated. They might have added that this is a bloodbath in the making that America and its allies are doing everything to foment. But instead they criticize Putin for trying to stop it.

Instead of clearing up the confusion, the press compounds it – and hence adds to the danger of a wider conflict. The Times is even more hypocritical in its opinion pages. Its lead editorial accuses Putin of “escalat[ing] the bloody conflict” – as if the U.S. and its allies had not already ratcheted it up as high as possible – and complains that intervention “risks bringing Russia into direct confrontation with the United States,” even though Putin is acting at the invitation of the Syrian government while the United States flouts international law by sending in warplanes without Syrian government permission.

“This move by President Vladimir Putin complicates an already chaotic battlefield and will certainly make a political settlement even harder to achieve,” the editorial adds. Yet it is the U.S. that has helped prevent a political settlement by demanding that Assad step down as a precondition for any further talks.

The Times says that Assad’s “hold on power has weakened as the Syrian Army has lost ground not only to the Islamic State, which is trying to establish a caliphate in Syria and Iraq, but also to a coalition of insurgent groups that is opposed to the Islamic State” – without acknowledging that the same groups, as its own journalists report, are also allied with Al Qaeda.

“Mr. Putin could have prevented the turn to violence back in 2011 by persuading his ally not to attack peaceful antigovernment protesters,” the editorial adds. But it is unclear how Putin could have pulled off such a feat since the U.S. failed to prevent its ally Saudi Arabia from sending in troops to crush mass protests the same year in Bahrain or from conducting nightly bombing raids in Yemen that so far this year have killed more than 2,300 civilians.

The Times faults Putin for “not try[ing] to work out a plan with the Americans to ensure their respective warplanes would not come in contact,” but then says the United States “rightly rejected a Russian warning after the airstrikes started to avoid Syrian airspace and halt their attacks on the Islamic State.”

It concludes by declaring that “Obama will have to work with America’s partners on a unified response to Russia’s moves and seek a way to end the war,” which means acceding to Saudi vows that support for the rebels “will be intensified.”

The effect is to encourage more of the same mindless confrontationalism that has already plunged Syria into catastrophe. What will Obama do if Russia continues to bomb rebels supported by the U.S. and Saudis? Will he step up military aid or send in jets to chase Russian fighters off? What if U.S. and Russian planes exchange fire? Will he back away from a showdown or allow himself to be maneuvered into a broader conflict?

No one knows. But with the warmongers in control in Washington, the fighting can only spread.

Daniel Lazare is the author of several books including The Frozen Republic: How the Constitution Is Paralyzing Democracy (Harcourt Brace).

Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 11:12 pm

Riscul Obama pt.o catastrofă globală

Președintele Obama este prins între realitățile dure ale Orientul Mijlociu și lumea fantastică a warmongers Washington, dar el preferă să riște o catastrofă globală decât să se ridice la neoconservatorii, Hawks liberale, israelieni și saudiți, o dilemă care explică Daniel Lazare. De Daniel Lazare

10.3.2015 "Informații Clearing House" - "Consortiumnews" - "războaie mondiale Numai ciudat numerotate-incepe in Sarajevo." Asta a fost o glumă în timpul 1992-1995 bosniac război. Deși sa dovedit a nu fi adevărat, din fericire, un ecou ciudat a avut loc câțiva ani mai târziu, când NATO comandant militar general Wesley Clark a amenințat că va trage în jos avioane rusești care zboară parasutisti în Kosovo, fapt care ia determinat un general britanic a refuza, pe motiv că "nu este în valoare de pornire al treilea război mondial. "

Dar războiul dintre marile puteri pot fi acum în perspectivă, în Siria, în cazul în care conflictul pare să fie explodează pe o scară nouă și mai maret. În loc de doi jucători, NATO și Rusia, include acum o jumătate de duzină sau mai multe: Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie, plus Rusia, Iran, Israel, Arabia Saudită și alte state arabe din Golf. În cazul în care pretențiile contradictorii dintre bosniaci, sârbi și croați au fost destul de dificil pentru a sorta în fosta Iugoslavie, lupta de peste Siria este o incurcatura imensă în care o listă tot mai mare de combatanți se luptă să impună punctele lor de vedere disparate.

Rezultatul este un joc de pui, care este mai mare, sângeroase și mai greu de rezolvat decât orice din ultimele decenii. Recunoscând că o preluare stat islamic în Siria va duce la o nouă rundă de jihad în Cecenia, Vladimir Putin vede nici o altă alternativă decât să-și intensifice sprijinul pentru guvernul asediat de Bashar al-Assad. Refuzul de a sta în timp ce colegii de siiti sunt sacrificate, Iran vede nici o altă alternativă decât să își intensifice sprijinul, de asemenea.

Hotărât să suspende orice extindere de Iran sau Hezbollah la frontiera sa, Israel înclină tot mai mult spre ISIS și Al Qaeda, în timp ce saudiții - mai mult paranoic despre o "semiluna șiită" se extinde de la Yemen către Bahrain, Siria și chiar regatului propriu Eastern Province - au promis să-și intensifice sprijinul pentru sunniții.

Prea mult este în joc pentru oricine să dea înapoi. Un apropierea israelo-rus, care ar putea dezamorsa conceivably criza, a fost mult timp o posibilitate intrigant. Israelul a refuzat să condamne anexarea de către Rusia a Crimeei. La urma urmei, frumos populația imigrantă rus Israelului înclină spre Putin, în timp ce doar monumentul victoriei Armatei Roșii în afara fostului bloc sovietic se află în orașul de pe litoral Netanya, aproximativ zece mile nord de Tel Aviv - toate sugerează că este mai bine dispuse în Rusia decât este, în general realizat.

Dacă Putin ar putea inginer un acord care ar permite Assad să dețină pe putere în timp ce Reining in Hezbollah, Israel va merge de-a lungul teoretic. Dar Israelul se teme că Hezbollah va profita de orice astfel de armistițiu pentru a construi arsenalul său de rachete, care este motivul pentru în cele din urmă va spune aproape sigur nu.

În plus, ca prim-ministru Benjamin Netanyahu a declarat Adunării Generale joi, ea privește ISIS și Iran ca dușmani comune ", iar atunci când vrăjmașii voștri lupta reciproc, nu să consolideze una -. Slăbi atât" Prin urmare, politica sa este de a prelungi impasul chiar dacă rezultatele în cele din urmă se poate dovedi mai periculos pentru statul evreu, mai degrabă decât mai puțin.

În fine, există Statele Unite. Ea are un relativ tânăr, hip, președintele liberal care sa opus invaziei Irakului din 2003. De asemenea, are cheltuielilor militare mai mari decât cele din următoarele nouă țări cele mai puternice combinate. Deci, cu siguranță că are atât bunul simț și influenta pentru a vedea care este dezastru evitat.

Dar, nu, Statele Unite ale Americii este prea îndatorat israelieni, la saudiții, și să o unitate de politica externă din ce Strangelovian la domiciliu pentru a acționa independent.

Foot-Dragger-in-Chief

Barack Obama a cultivat mult timp un aer Yoda-ca de detașare și imposibilitatea de a fi ca Hawks încercat să-l împingă într-o direcție tot mai belicos. Cu toate acestea, în ciuda administrația lui sabie zăngănit, a retras de la bombardarea Siria în 2013, atunci când Putin a aranjat ca Assad să abandonăm arsenalul său chimic arme.

Obama, de asemenea, a refuzat cererile turci consistente pentru a deschide o zonă de interdicție aeriană în nordul Siriei, care ar injecta armata americană direct în lupta pentru răsturna Baathists lui Assad. Dar Obama a lăsat fondurile canal CIA a mii de rebeli, mulți dintre ei islamiștilor aliat cu Al Nusra Front, afiliat sirian oficial Al Qaeda. El nu și-a blocat saudiții de la Al Nusra furnizarea cuSUA-a făcut rachete TOW high-tech.

Final Absurditatea a avut loc în urmă cu două săptămâni, când Casa Albă Secretarul de presă Josh Earnest acuzat Hawks război americane pentru forțarea președintelui să se angajeze într-un program de 500 de milioane $ pentru a preda rebelii anti-Assad cum să lupte stat islamic, deși știa tot timpul că Nu ar 't de muncă. "Dar cred că, de asemenea, de timp pentru critici noastre la" fess în acest sens, precum ", a spus Earnest. "Ei au fost greșit."

Ce a fost asta, altele decât o mărturisire de administrația Obama că este prea slab pentru a spune nu?Se știe că politica sa Siria este un dezastru, dar este prea îngrijorat de ceea ce israelienii, saudiții sau neoconservatorii de la Washington ar putea spune să se angajeze pe ceva diferit.

Deci SUA nu este în măsură să se aplice frânele, fie. De obicei, presa ar putea fi de așteptat pentru a injecta o notă de motiv, cu excepția că mass-media majore măsura pare ca confuz (sau care induc în eroare), ca oricine. Anne Barnard și Neil MacFarquhar de poveste de pe prima pagină din vineriNew York Times este tipic al gândirii confuze care trece pentru jurnalism în aceste zile.

Rife cu aluzii, se încarcă că Rusia a intervenit în Siria, în scopul de a ras Obama - "întotdeauna o considerație pentru domnul Putin" - și prezice că "strălucirea de succese rusești anticipate va dispărea aproape sigur ... ca realitățile lui Siriei sumbre, de patru ani de razboi civil afirme încet ei înșiși. Forțele domnului Assad sunt purtate în jos și demoralizat, iar acestea sunt în controlul de numai aproximativ 20 la suta din teritoriul Siriei. "

Este adevărat, deși s-ar putea fi adăugat că în cazul în care armata siriană dă semne de epuizare, este pentru că Statele Unite și aliații săi au turnat "sute de milioane de dolari și zeci de mii de tone de arme militare" în brațele opoziție, în calitate de vicepreședinte Joe Biden alunecare într-o discuție la Kennedy School de la Harvard în octombrie anul trecut.

Barnard și MacFarquhar de asemenea raportează că Assad "este umilit de mulți în rândul populației majoritare sunnit", care poate fi, de asemenea, adevărat, deși s-ar putea au remarcat campania de lungă durată de către SUA și aliații săi pentru a se amestecă până ură sectar, în primul rând. (Assad este un Alawite, o ramură a islamului Shia.)

În secret 2,006 cablu diplomatic făcute publice de WikiLeaks, de exemplu, atunci Ambasadorul SUA în Siria William V. Roebuck a cerut la Washington de a "juca pe temerile sunniți de influență iraniană", în scopul de a slăbi regimul Assad. Deși rapoarte care siiti iranieni sunt prozelitism printre sunniti sărace sunt "de multe ori exagerate", Roebuck a spus, " OTH misiunile locale egiptene și Arabia here (ca și liderii religioși sunniți sirieni proeminenți) dau o atenție sporită la problema iar noi ar trebui să coordoneze mai strâns cu guvernele lor cu privire la modalitățile de a face publice mai bine și să se concentreze atenția regionale pe această temă. "

Rapoartele prozelitism siit au fost exagerate încă Roebuck sfătuiți suflare-le tot mai mult.

Avertismente spusele

În luna august 2012, Defense Intelligence Agency a avertizat că Salafists, Fratia Musulmana si Al Qaeda - toate cu înverșunare anti-șiit - au fost principalele forțe motrice revolta anti-Assad, care au fost încercarea de a stabili un "principat Salafist în estul Siriei ", și că au fost încercarea de a tambur unui jihad anti-șiit printre" celelalte sunniții din lumea arabă ", care este" exact ceea ce puterile de sprijin opoziției "- adică Occident, Gulf state, și Turcia - "vreau, pentru a izola regimul sirian."

În remarcile sale de la Școala Kennedy octombrie anul trecut, Biden că statele din Golf inundat rebelii sirieni cu arme și bani, pentru că "au fost atât de hotărâți să ia în jos și, în esență, au Assad un război Sunni-Shia proxy." Sectarismul nu a ajuns doar din cer - destul de America și aliații săi din Golf au făcut tot posibilul pentru a hrăni și să se extindă o.

Barnard și MacFarquhar continua sa spun ca cu statul islamic avansarea pe Homs și Damasc din est, "insurgenți rivale s-au pune presiune asupra nou provinciile de coastă, în cazul în care sprijinul siriene domnului lui Assad este cel mai puternic. Luptătorii avansează pe acest front nu au fost de la stat islamic, dar din Armata de Conquest, un grup care include un afiliat de Al Qaeda cunoscut sub numele de Frontul Nusra și alte grupuri islamiste, inclusiv mai multe grupuri mai seculare care au fost pe ascuns armate și instruiți de către Statele Unite. "

Cu alte cuvinte, forțele americane sprijinite lucrează mână în mână cu-Al Qaeda, deoarece avans pe provinciile de coastă în cazul în care este concentrată populația siit Siriei. S-ar putea fi adăugat că acest lucru este o baie de sânge în devenire că America și aliații săi fac totul pentru a instiga. Dar în schimb, acestea critica Putin pentru încercarea de a opri.

În loc de compensare până confuzie, presa se compușii - și, prin urmare se adaugă la pericolul unui conflict mai larg. Times este chiar mai ipocrit în paginile sale de opinie. Sa editorial plumb acuză Putin a "escalat [ING] conflict sângeros" - ca și în cazul în care Statele Unite și aliații săi nu au deja declansate sus cât mai mare posibil - și se plânge că intervenția "riscuri aduc Rusia în confruntare directă cu Statele Unite, "chiar dacă Putin acționează la invitația guvernului sirian, în timp ce Statele Unite ale Americii flouts dreptul internațional, prin trimiterea în avioanele fără permisiunea guvernului sirian.

"Aceasta miscare de președintele Vladimir Putin complică o câmp de luptă deja haotic și va face cu siguranță o reglementare politică, chiar mai greu de realizat", adaugă editoriale. Cu toate acestea, este din SUA, care a ajutat la prevenirea unei soluții politice de cerând ca Assad pas în jos ca o condiție prealabilă pentru orice discuții ulterioare.

Times spune că "lui Assad păstreze puterea a slăbit ca armatei siriene a pierdut teren nu numai în statul islamic, care încearcă să stabilească o califat în Siria și Irak, dar și la o coaliție de grupuri insurgente care se opune stat islamic "- fără a recunoaște că aceleași grupuri, ca și propriile jurnaliști raporta, de asemenea, aliat cu Al Qaeda.

"Dl. Putin ar fi putut preveni rândul său, la violență din nou în 2011 de către convinge aliatul său nu a ataca protestatarii pașnici antiguvernamentale ", adauga editoriale. Dar nu este clar modul în care Putin ar fi putut scos o astfel de feat, deoarece SUA nu a reușit să prevină aliatul Arabia Saudită de la trimiterea de trupe pentru a zdrobi proteste în masă în același an în Bahrain sau de la efectuarea bombardamentelor nocturne din Yemen care până acum în acest an au a ucis mai mult de 2300 de civili.

Cele Times defecte Putin pentru "nu încercați [ING] de a lucra un plan cu americanii pentru a se asigura avioane lor nu va veni în contact", dar apoi spune Statele Unite "au respins în mod întemeiat o avertizare rus după loviturile aeriene au început să evite sirian spațiului aerian și oprească atacurile lor asupra statului islamic. "

Acesta concluzionează declarând că "Obama va trebui să lucreze cu partenerii din America pe un răspuns unificat pentru mișcări Rusiei și să caute o modalitate de a pune capăt războiului", ceea ce înseamnă aderarea la jurămintele Arabia că sprijinul pentru rebelii "vor fi intensificate."

Efectul este de a încuraja mai multe de aceeasi confrontationalism absurdă care a aruncat deja Siria în catastrofă. Ce va face Obama dacă Rusia continuă să bombardeze rebeli sprijinite de SUA și saudiții? El va intensifica ajutor militar sau trimite în jeturi să-și alunge luptători ruși off? Ce se întâmplă dacă SUA și avioane rusești schimb de focuri? El înapoi de la o confruntare sau va permită să fie manevrat într-un conflict mai larg?

Nimeni nu stie. Dar cu warmongers in controlul în Washington, lupta se poate raspandi numai.

Daniel Lazare este autorul mai multor carti, inclusiv Republica Frozen: Cum Constituția paralizează Democrație (Harcourt Brace).

Obama Risk A Global Catastrophe

Obama Risk A Global Catastrophe

TRADUCERE CU google translate