Ayatollahul Daniel

Scris de **Admin** Mar Noi 03, 2015 5:04 am

http://www.conteledesaintgermain.ro/ayatollahul-daniel/03-11-2015

&

https://postarilegerulienealezilei.wordpress.com/2015/11/03/ayatollahul-daniel/

Sună a blasfemie? Priviți-l!

Omul ăsta nu știe să râdă. Luați-i la rând pozele din Google – Preafericitul Daniel – Imagini și convingeți-vă! Din sute de fotografii este neposomorât în două sau trei, dintre care, una, cea cu Traian Băsescu. Acolo par amândoi rumeni de har, ca după o cupă de vin liturgic.

Apoi căutați, la fel, pe Google, poze cu un ayatollah. Nu contează cu care dintre ei. Veți găsi aceeași scrutătură întunecată, tăioasă, inchizitorială, mustrătoare, fără vreo urmă de dragoste, compasiune sau măcar indulgență în geometria ei.

Cum să te simți ocrotit de un astfel de ambasador în ceruri? Cum să nădăjduiești alinare de la o atare uitătură piezișă, fără rotunjimi?

Se zice despre Preafericitul Daniel că ar fi mai mult om de afaceri decât patriarh. Și, mai mult decât atât, că-și conduce turma de ierarhi cu mână de fier. Prea puțin mă interesează. Dacă ei îl acceptă, jug bun.

Are însă niște îndatoriri elementare față de enoriașii simpli și mulți, mai ales când aceștia sunt în suferință. Și acum, sunt.

Valul de indignare populară iscat de lipsa de empatie a capului bisericii ortodoxe române cu credincioșii traumatizați de cele întâmplate la clubul Colectiv crește de la zi la zi, alimentat chiar de trufia Patriarhului. Nu numai că acesta pare a fi uitat ce-i smerenia, refuzând să coboare în mijlocul celor care așteaptă ceva de la el, pentru a-i asigura personal de respectul său, dar comunică și cu arțag, prin purtătorul de cuvânt, plesnind cu vorba către nemulțumiți în loc de a accepta mustrarea și a oferi și obrazul celălalt.

Nu, nu-i suficient că preoții, în biserici, se roagă și pentru nefericiții acestei tragedii. Biserica nu-i atât de încăpătoare ca țara. Din biserică nu se fac transmisii televizate în toate casele de români cum s-au făcut de la altarul în aer liber improvizat la locul jertfei atâtor nevinovați.

Nu, nu-i suficient ca în momentele de cumpănă ale unei națiuni rănite să-i ceri acesteia să se târască, după alinare, spre sălașurile preoților. Și preoții, ca și medicii, în situații excepționale ar trebui să se ducă ei spre cei în nevoie. Medicii au făcut-o din plin.

Cea mai stupidă explicație pe care purtătorul de cuvânt al Patriarhului a livrat-o pentru faptul că Preafericitul nu a catadicsit să aprindă o lumânare și să spună o rugăciune la locul tragediei a fost aceea că nu s-a dorit să se interpreteze o astfel de atitudine ca un joc de imagine. Vai, câtă modestie!

Președintele Poloniei, ambasadorii la București ai SUA și Franței, arhiepiscopul Ioan Robu, nu au putut rezista ispitei de a ieși la rampă. Doar Preafericitul Daniel a știut cum să se păzească de capcana perversă a diavolului.

Putem judeca și în termeni de marketing non-acțiunea Patriarhului în legătură cu ultimele evenimente. Cota de piață a a ortodoxiei a scăzut în raport cu cea a catolicismului după comportamentul diametral opus al liderilor celor două biserici dominante din România.

Arhiepiscopul Ioan Robu a știut, cu înțeleaptă modestie, să arate și să transmită mulțimii emoție și solidaritate. Preafericitul Daniel, înțepenit în granitul funcției, a fost asociat indiferenței, răcelii și aroganței statuare. Păcat!

Singurul beneficiar real al acestei pasivități pravoslavnice este, așa cum spuneam, Biserica Catolică.

Dacă aceasta s-a dovedit mai atentă la nevoile oamenilor, la așteptările lor, la tot ceea ce înseamnă slujire de semeni, bravo ei. Nu înseamnă nicidecum că i se poate imputa goana după imagine ori vreun alt fel de culpă. Înseamnă, la limită, că a fost capabilă să asigure un management superior al situației. Adică să-l depășească pe Preafericitul Daniel exact acolo unde acesta se considera mai redutabil.