Towards a Reversal of the Situation in the Near East

Scris de Marco_polo2013 Joi Noi 05, 2015 11:20 pm

http://www.informationclearinghouse.info/article43339.htm

By Thierry Meyssan

The days of the « Arab Spring » are almost over. As of now, the White House and the Kremlin are redesigning the contours of the « Greater Middle East ». However, their agreement, which was concluded before the Russian military intervention in Syria, could still be modified by the changes in the balance of power. There is no proof that Moscow will accept the stabilisation of Syria or ignore the partition of Turkey and Saudi Arabia which are soon to begin. In any event, the coming upheaval will modify the status quo which has been in place for the last five years. Most of the powers implicated are therefore scrambling to change sides before the other players.

November 05, 2015 "Information Clearing House" - "Voltaire Network " - Whatever its home country, the Press is currently too occupied with analysing the position of its own State in the Near East conflict to take any note of the ongoing global negotiations between the White House and the Kremlin [1]. As a result, it is misinterpreting certain secondary events. In order to clarify the current diplomatic agitation, we have to revisit the USA-Russian agreement of last September.

The public part of this agreement was formulated by Russia in a document distributed on the 29th September at the UN Security Council [2]. It indicates that in order to re-establish peace and stability in North Africa and the Near East, it is essential – and sufficient -

(1) to apply the resolutions of the Security Council – which notably implies the retreat of Israël to its 1967 borders – and

(2) to combat terrorist ideology – in other words, to fight the Muslim Brotherhood, created by the United Kingdom and supported by Turkey, and the Wahhabism propagated by Saudi Arabia.

It had originally been planned that Russia should call for the adoption of a resolution to this end during the Security Council meeting of the 30th September. However, the United States opposed this initiative less than one hour beforehand [3]. Sergey Lavrov therefore presided over the talks without mentioning his project. This major event can only be interpreted as a tactical disagreement which must not block a strategic agreement.

On the 20th October, at the Kremlin, President Vladimir Putin received his Syrian counterpart, Bachar el-Assad, in the presence of his Ministers for Defence and Foreign Affairs, the General Secretary of the Russian Council for National Security and the head of the secret services. The meeting concerned the application of the Russia-US plan, including the agreement of the Geneva Communiqué of 30th June 2012 [4]. President el-Assad pointed out that he was following the instructions of this Communiqué, and in particular, that he had integrated into his government the opposition parties who had requested participation, as required by the description in the Communiqué of a Transitional Governing Body.

Having verified that they both had the same understanding of the Geneva Communiqué, Russia and the United States decided to bring the dissident states into line, meaning France, Turkey and Saudi Arabia. Since they understood that the French position was not based on any realistic interests, and could only be explained by a colonial fantasy and the corruption of the French government by Turkish and Saudi money [5], the White House and the Kremlin decided to act only upon the source of the problem, in other words, Turkey and Saudi Arabia. On the 23rd October, John Kerry and Sergey Lavrov therefore received their Turkish and Saudi counterparts in Vienna. No final text was published. However, it seems that Russia threatened the two guests without the United States coming to their defence.

Frightened by the idea of a possible agreement between Russia and the United Sates against Turkey and Saudi Arabia, France convened a « working dînner » (rather than a « diplomatic summit ») in Paris. Germany, Saudi Arabia, the United Arab Emirates, the United States, Italy, Jordan, Qatar, the United Kingdom and Turkey « evoked » (rather than « decided») the fate of Syria. The format of this meeting corresponded to the meeting of the « Core Group » of the « Friends of Syria », with the exception of Egypt, who had already secretly joined with Syria. The fact of having been obliged to invite the United States polluted the atmosphere of the meeting, and once again, no final text was published.

Finally, on the 30th October, the United States and Russia gathered a wider learned assembly which included all the participants of the two previous meetings, plus Egypt, China, Iraq, Iran, Lebanon, Oman, the European Union and the United Nations. While the Press revelled in the presence of Iran, which had been refused participation in any discussion on settlement since the beginning of the conflict, it said nothing about the return of al-Sissi’s Egypt, which had originally been excluded by France, but which is now entering the international stage thanks to the discovery of its new petrol reserves. The Press also said nothing about the persistent absence of the major regional power, Israël. This last point can only be explained in the case that the Hebrew state had previously obtained a guarantee that it would be able to realise one of its war objectives, the creation of a colonial state in Northern Syria.

The participants were all required to sign a final declaration which only Russia and Iran saw fit to publish [6]. There’s a good reason for this oversight – it signals the defeat of the US hawks. Indeed, in point 8 of the text, it is stated that the « political process » - (and not the « transition phase ») will be led by the Syrians, owned by the Syrians, and that the Syrian people will decide the future of Syria. This weighty formulation invalidates Feltman’s document, which, for more than three years, had constituted the objective of several US hawks, the Frençh, the Turks and the Saudis – in other words, the total and unconditional capitulation of the Syrian Arab Republic [7].

The US project continues, despite the agreement with Russia

The next logical step should therefore be the reigning in of Turkey, Saudi Arabia and France, which should be feasible while the original US objectives are pursued.

As for Turkey, whatever the result of the general elections of the 1st November, and especially in the case of a victory for the AKP – the Justice and Development Party [8], the civil war will probably continue and spread [9] until the country is split in two, followed by the fusion of Turkish Kurdistan, Iraqi Kurdistan and a Syrian Arab territory occupied by the Syrian Kurds and the United States. Already, the YPG (People’s Protection Units) and the United States are working together to conquer an Arab territory in Northern Syria. The YPG, who, until last month, was receiving its weapons and pay from Damascus, has now turned against the Syrian Arab Republic. Its militia are invading the conquered villages, expelling teachers, and enforcing the ’Kurdisation’ of schools. Kurdish, which had previously been spoken and taught in schools, has now become the unique and obligatory language. The militia of the Syrian Arab Republic, particularly the Assyrians, are now reduced to the weaponised defence of their schools against their Kurdish compatriots [10].

As for King Salman of Saudi Arabia, he will have to swallow his defeat in Yemen – a neighbour which, officially, he had invaded in support of its absent President, but in reality, in order to exploit, with Israel, the petrol of the « Empty Quarter » [11]. One after the other, the United Arab Emirates and Egypt have left the Coalition, the former after having suffered heavy losses amongst their officers, and the latter more discretely, leaving the military operations entirely in the hands of the Israelis. The Houthis, pushed northward by the bombing, have made several incursions into Saudi Arabia where they destroyed military air bases and equipment. The Saudi soldiers, almost all of whom are foreigners fighting under the Saudi flag, have deserted en masse, obliging the King to issue a statutory order against desertion. In order to avoid a military disaster, Saudi Arabia therefore solicited the help of new allies. In exchange for money, Senegal sent 6,000 men, and Sudan 2,000. Mauritania is hesitating to send a contingent. It’s rumoured that the King has also contacted the private army Academi (ex-Blackwater/Xe) which is currently recruiting mercenaries in Columbia. This fiasco is directly imputable to Prince Mohammed ben Salmane, who lays claim to the initiative for this war. In this way, he is weakening the authority of his father, King Salman, and causing discontent among the two clans which are excluded from power, those of ex-King Abdallah and Prince Bandar. Logically, the conflict should lead to a sharing of the inheritance between the three clans, and consequently the separation of the Kingdom into three different States.

It is only after these new conflicts that peace can come to the region, except for the Arab part which is colonised by the new Kurdistan, destined to become the focal point for the expression of regional antagonism in place of Palestine.

But even if it is already written, the future remains uncertain. The reversal of the balance of power between Washington and Moscow [12] will have modified their agreement./

The rats are leaving the ship

While bad losers announce without blinking that the military intervention in Syria is not producing the results hoped for by Moscow, the fleeing jihadists are gathering in Iraq and Turkey. The US Chief of Staff, General Joseph Dunford, admitted during a Senate hearing on the 27th October that the war was evolving in favour of the Syrian Arab Republic [13]. And NATO Supreme Commander General Philip Breedlove declared during a Pentagon Press conference on the 30th October, that it is an understatement to say that the situation is evolving from day to day and is now threatening the security of Europe [14].

We are obliged to note that the alliance between the partisans of chaos and the partisans of recolonisation will not only lose in Syria, but that the Atlantic Alliance itself can no longer pretend to excercise global domination. As a result, a sudden storm of agitation is blowing through the chancelleries, many of whom are now declaring that it is time to reach a peaceful solution – which suggests that until now, they thought differently.

The primary consequences of the forthcoming « U-turns » concerning Syria will be the consecration of the international rôle of the Islamic Republic of Iran and the Federation of Russia – two actors that the Western Press were presenting, only four months ago, as being totally isolated and in danger of suffering terrible economic difficulties. These two powers are now major military forces - regional for Iran and global for Russia. The second consequence will be President el-Assad remaining in power - the man whom, for the last five years, everyone has been clamouring that « he had to go. »

In this context, war propaganda continues unchecked, with the affirmation that either the Russian or Syrian bombing is killing civilians. These charges are upheld by the central organisation of terrorist groups, the Muslim Brotherhood, by way of their Syrian Observatory for Human Rights. Or else it is claimed that Russia is anxious to negociate rapidly because its intervention is costing a lot of money – as if they had somehow overlooked budget issues during the long preparation phase. Never short of a bright idea, the Director of the CIA, John Brennan, pretends that Russia is preparing to drop President el-Assad, even though President Putin himself had mocked this attempt at auto-persuasion a few days earlier, at the Valdai International Discussion Club.

In France, the revolt is gaining the political class. The four principal right-wing leaders, Dominique de Villepin, François Fillon, Alain Juppé and Nicolas Sarkozy have each declared that it is absurd to alienate Russia and refuse to admit defeat in Syria. However, Alain Juppé, who played a central rôle at the beginning of the war, particularly by signing a secret treaty with Turkey, persists in conserving the objective of overthrowing the Syrian Arab Republic later on. On the left, several leaders are planning trips to Damascus for the near future.

The panic at these evident changes is, in fact, general. Nicolas Sarkozy rushed to President Putin’s side, as did German Vice-Chancellor Sigmard Gabriel [15]. He pleaded the case for closing the book on the disputes and bitterness of the past, and renewing dialogue with Russia. It’s about time.

Keep in mind :
The Vienna Declaration and Programme of Action of the 30th October 2015 modifies the Geneva Communiqué of the 30th June 2012. There will be no « transition phase » in Syria because the Syrian Arab Republic has won the war, but there will be a « political process » which will be determined by the people’s vote.
The war in Syria should end within the next few months, except for the North, where the United States and Israël are attempting to create an independent colonial state dominated by the Kurds.
New wars are in preparation – first of all around a pseudo-Kurdistan imposed on colonised non-Kurdish populations, then in Turkey and Saudi Arabia, in order to divide these large states into several smaller states, in conformity with the 2001 plan for the « remodelling of the Wider Middle East ». Washington will not hesitate to destroy her own disobedient allies, while Moscow wants to finish with the Muslim Brotherhood and Wahhabism.
The opposition in France, and all of the ruling class in Germany, have taken note of the rise of Russian and Iranian power and the coming fall of Turkey and Saudi Arabia. As a result, they are seeking to modify their politics.

Thierry Meyssan, French intellectual, founder and chairman of Voltaire Network and the Axis for Peace Conference. His columns specializing in international relations feature in daily newspapers and weekly magazines in Arabic, Spanish and Russian. His last two books published in English :9/11 the Big Lie and Pentagate.

Translation - Pete Kimberley

Scris de Marco_polo2013 Joi Noi 05, 2015 11:21 pm

Thierry Meyssan

De zile de la «Primăvara arabă» sunt aproape peste. Ca de acum, Casa Albă și Kremlin sunt reproiectarea conturul "Orientul Mijlociu Extins". Cu toate acestea, acordul lor, care a fost încheiat înainte de intervenția militară rusă în Siria, ar putea încă fi modificat de schimbările din balanța de putere. Nu există nici o dovadă că Moscova va accepta stabilizarea Siria sau ignora partiția de Turcia și Arabia Saudită, care sunt în curând pentru a începe. În orice caz, revolta care vine va modifica status quo-ul, care a fost în vigoare pentru ultimii cinci ani. Cele mai multe dintre puterile implicate sunt, prin urmare, de codare pentru a schimba părți înainte de ceilalți jucători.

11.05.2015 "Informații Clearing House" - "Voltaire rețea" - indiferent de țara sa de origine, presa este prea ocupat cu analiza poziția statul său în conflictul Orientul Apropiat pentru a lua orice act de negocierile globale în curs de desfășurare între Casa Albă și Kremlin [1]. Ca urmare, acesta este misinterpreting anumite evenimente secundare.Pentru a clarifica agitația diplomatică actuală, trebuie să ne revizuim acordul SUA-rus din septembrie anul trecut.

Partea publică a acestui acord a fost formulată de Rusia într-un document distribuit pe 29 septembrie, la Consiliul de Securitate al ONU [2]. Aceasta indică faptul că, în scopul de a restabili pacea și stabilitatea în Africa de Nord și Orientul Apropiat, este esențial - și suficient -

(1) să aplice rezoluțiile Consiliului de Securitate - care presupune în special retragerea Israelului de a frontierelor sale 1967 - și

(2) pentru a combate ideologia terorismului - cu alte cuvinte, pentru a lupta Fratia Musulmana, creat de Regatul Unit și susținut de Turcia, iar wahhabismul propagate prin Arabia Saudită.

Acesta a fost inițial planificat că Rusia ar trebui să apel pentru adoptarea unei rezoluții în acest sens în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al 30 septembrie. Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii s-au opus acestei inițiative mai puțin de o oră înainte [3]. Prin urmare, Serghei Lavrov a prezidat discuțiile, fără a menționa proiectul său. Acest eveniment major poate fi interpretat doar ca un dezacord tactic care nu trebuie să blocheze un acord strategic.

Pe data de 20 octombrie, la Kremlin, presedintele Vladimir Putin a primit omologul său sirian, Bachar el-Assad, în prezența miniștrilor lui de Apărare și Afaceri Externe, Secretarul General al Consiliului rus de Securitate Națională și șeful secretul Servicii. Reuniunea în cauză aplicarea planului Rusia-SUA, inclusiv acordul Comunicatul de la Geneva 30 iunie 2012 [4]. Președintele el-Assad a subliniat că el a fost urmând instrucțiunile din acest Comunicat, și, în special, că a integrat în guvernul său partidele de opoziție care au solicitat participarea, în conformitate cu descrierea din comunicatul de un organism de conducere de tranziție.

După ce a verificat că ambele au aceeași înțelegere a Comunicatului de la Geneva, Rusia și Statele Unite ale Americii a decis să introducă statelor disidente în linie, ceea ce înseamnă Franța, Turcia și Arabia Saudită. Din moment ce ei au înțeles că poziția franceză nu a fost bazată pe orice interese realiste, și ar putea fi explicat doar printr-o fantezie colonial și corupția guvernului francez de bani turcă și Arabia [5], Casa Albă și Kremlin a decis să acționeze numai la sursa problemei, cu alte cuvinte, Turcia și Arabia Saudită. Pe 23 octombrie, John Kerry și Serghei Lavrov, prin urmare, a primit omologii lor turci și Arabia în Viena. Nici un text final a fost publicat. Cu toate acestea, se pare că Rusia a amenințat cele două invitații fără Statele Unite vin la apărarea lor.

Speriat de ideea unui posibil acord între Rusia și satura Unite împotriva Turciei și Arabia Saudită, Franța a convocat un "dineu de lucru» (mai degrabă decât un "summit diplomatic»), în Paris. Germania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Italia, Iordania, Qatar, Marea Britanie și Turcia "evocat» (mai degrabă decât "a decis») soarta Siriei. Formatul acestei întâlniri a corespuns reuniunea "Core Group» a «Prietenii Siriei", cu excepția Egiptului, care a deja a intrat în secret cu Siria. Faptul de a fi fost obligați să invite Statele Unite poluat atmosfera reuniunii, și încă o dată, nici un text final a fost publicat.

În cele din urmă, pe 30 octombrie, Statele Unite și Rusia s-au adunat un ansamblu mai larg învățat care a inclus toți participanții din cele două reuniuni anterioare, plus Egipt, China, Irak, Iran, Liban, Oman, Uniunii Europene și Organizației Națiunilor Unite. În timp ce presa desfăta în prezența Iranului, care a fost refuzată participarea în orice discuție pe de decontare de la începutul conflictului, a spus nimic despre revenirea din Egipt Al-Sissi, care au fost inițial excluse de către Franța, dar care este intra acum scena internațională datorită descoperirea de noi rezerve de petrol. Presa, de asemenea, nu a spus nimic despre lipsa persistentă a puterii regionale majore, Israel. Acest ultim punct poate fi explicată doar în cazul în care statul evreu a obținut în prealabil o garanție că va fi în măsură să realizeze unul dintre obiectivele sale de război, crearea unui stat colonial în nordul Siriei.

Participantii au fost toate necesare pentru a semna o declarație finală, care numai Rusia și Iranul cuviință să publice [6]. Exista un motiv bun pentru acest control - semnalează înfrângerea Hawks SUA. Într-adevăr, la punctul 8 din textul, se afirmă că "politica de proces» - (și nu "de tranziție de fază") va fi condus de sirieni, deținute de sirieni, și că poporul sirian va decide viitorul Siria. Această formulare greu invalidează documentului Feltman, care, timp de mai mult de trei ani, a constituit obiectivul mai multor Hawks noi, franceză, turcii și saudiții - cu alte cuvinte, capitularea totală și necondiționată a Republicii Arabe Siriene [7] .

PROIECTUL SUA CONTINUĂ, ÎN CIUDA ACORDULUI CU RUSIA

Prin urmare, următorul pas logic ar trebui să fie domnea în Turcia, Arabia Saudită și Franța, care ar trebui să fie fezabil în timp ce obiectivele inițiale din SUA sunt urmărite.

În ceea ce privește Turcia, indiferent de rezultatul alegerilor generale din 1 noiembrie, și mai ales în cazul unei victorii pentru AKP - Partidul Justiției și Dezvoltării [8], războiul civil va continua, probabil, si de a difuza [9] până când țară este împărțită în două, urmată de fuziunea Kurdistanului turc, irakian Kurdistan și un teritoriu sirian arab ocupat de kurzi sirieni și Statele Unite ale Americii. Deja, YPG (Unități Poporului de protecție) și Statele Unite lucrează împreună pentru a cuceri un teritoriu arab în nordul Siriei. YPG, care, până luna trecută, a fost primit armele și să plătească din Damasc, a transformat acum împotriva Republicii Arabe Siriene. Miliție sa sunt invadeze satele cucerite, expulzarea profesori, și aplicarea "Kurdisation" de școli. Kurdă, care a fost vorbită și predată anterior în școli, a devenit acum limba unic și obligatoriu. Miliția din Republica Arabă Siriană, în special asirienii, sunt acum reduse la apărarea weaponised de școlile lor împotriva compatrioților lor kurzi [10].

În ceea ce pentru regele Salman al Arabiei Saudite, el va trebui să înghită înfrângerea din Yemen - un vecin care, oficial, el a invadat în sprijinul Președintelui sarcina de absent, dar în realitate, în scopul de a exploata, cu Israelului, benzină cu «Quarter gol» [11]. Unul după altul, Emiratele Arabe Unite și Egipt au părăsit coaliția, fostul după ce a suferit pierderi grele în rândul ofițerilor lor, iar acesta din urmă mai discret, lăsând operațiunile militare în întregime în mâinile israelienilor. Cele Houthis, împinse spre nord de bombardamentele, au făcut mai multe incursiuni în Arabia Saudită, unde au distrus baze aeriene și echipamente militare. Soldații saudite, aproape toate din care sunt străini de luptă sub steagul Arabia, au dezertat în masă, obligând pe rege să emită un ordin legal împotriva dezertare. Pentru a evita un dezastru militar, Arabia Saudită, prin urmare, a solicitat ajutorul unor noi aliați. În schimbul banilor, Senegal trimis 6.000 de bărbați, și Sudan 2.000. Mauritania este ezită să trimită un contingent. Se zvonește că regele a contactat, de asemenea, armata Academi privat (ex-Blackwater / Xe), care este în prezent de recrutare mercenari în Columbia. Acest fiasco este direct imputabilă Prince Mohammed ben Salmane, care pretinde la inițiativa acest război. În acest fel, el slăbește autoritatea tatălui său, regele Salman, și provocând nemulțumiri în rândul celor două clanuri care sunt excluse de la putere, cele ale ex-regelui Abdallah și Prince Bandar. În mod logic, conflictul ar trebui să conducă la o împărțire a moștenirii între cele trei clanuri, și, în consecință separarea Regatului în trei state diferite.

Este numai după ce aceste noi conflicte care pacea poate veni în regiune, cu excepția părții arabe, care este colonizat de noul Kurdistan, destinat să devină punctul focal pentru exprimarea antagonism regional în loc de Palestina.

Dar, chiar dacă este deja scris, viitorul rămâne incert. Inversarea echilibrului de putere între Washington și Moscova[12] va fi modificat acordul. /

ȘOBOLANII PĂRĂSESC NAVA

În timp ce învinși rele anunta fără să clipească faptul că intervenția militară în Siria nu produce rezultatele așteptate de către Moscova, jihadiștii fugari se adună în Irak și Turcia. SUA Șeful Statului Major, generalul Joseph Dunford, a recunoscut în timpul unei audieri Senat pe 27 octombrie că războiul a fost evoluează în favoarea Republica Arabă Siriană [13]. Și Comandantul Suprem General al NATO, Philip Breedlove a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Pentagon pe 30 octombrie, că este o afirmație de a spune că situația evoluează de la o zi la alta și amenință acum securitatea Europei [14].

Suntem obligați să rețineți că alianța dintre partizanii haos și partizanii recolonizare nu va pierde doar în Siria, dar că Alianța atlantică se nu mai poate pretinde la exercițiu dominația globală. Ca urmare, o furtună bruscă de agitație este suflare prin cancelariile, dintre care mulți sunt acum declară că este timpul pentru a ajunge la o soluție pașnică - ceea ce sugerează că până în prezent, au crezut altfel.

Consecințele primare ale viitoarei «U-se transformă» în ceea ce privește Siria va fi consacrarea rolului internațional al Republicii Islamice Iran și Federația Rusă - doi actori care de Vest presa au fost prezentarea, în urmă cu doar patru luni, ca fiind total izolat și în pericol de a suferi teribile dificultăți economice. Aceste două puteri sunt acum forțe militare majore - regionale pentru Iran și la nivel mondial pentru Rusia. Cea de a doua consecință va fi președinte el-Assad rămas la putere - omul pe care, în ultimii cinci ani, toată lumea a fost inghesuie că "a trebuit să meargă. »

În acest context, propaganda de război continuă necontrolat, cu afirmația că nici bombardarea rusă sau sirian este uciderea civililor. Aceste taxe sunt susținute de către organizația centrală a grupurilor teroriste, Fratia Musulmana, prin intermediul Observatorului sirian lor pentru Drepturile Omului. Sau altceva, se pretinde că Rusia este nerăbdător să negocieze rapid, deoarece intervenția sa este costă o mulțime de bani - ca și cum ar fi trecut cu vederea într-un fel probleme de buget în timpul fazei de pregătire lung. Niciodată scurt de o idee strălucită, directorul CIA, John Brennan, pretinde că Rusia se pregătește să renunțe la președintele el-Assad, chiar dacă președintele Putin însuși a batjocorit această încercare de auto-convingere o câteva zile mai devreme, la Valdai International Discuție Club.

În Franța, revolta câștigă clasei politice. Cei patru principalii lideri de dreapta, Dominique de Villepin, François Fillon, Alain Juppé și Nicolas Sarkozy au declarat că fiecare este absurd să-și înstrăineze Rusia și refuză să recunoască înfrângerea în Siria. Cu toate acestea, Alain Juppé, care a jucat un rol central, la începutul războiului, în special prin semnarea unui tratat secret cu Turcia, persistă în conservarea obiectivul de a răsturna Republica Arabă Siriană mai târziu. În partea stângă, mai mulți lideri sunt de planificare excursii la Damasc pentru viitorul apropiat.

Panica la aceste schimbări evidente este, de fapt, general. Nicolas Sarkozy s-au grabit la partea președintelui Putin, la fel ca german vice-cancelar Sigmard Gabriel [15]. El a pledat cazul pentru închiderea cartea despre disputele și amărăciune din trecut, și de reînnoire a dialogului cu Rusia. Era și timpul.

Tine minte :
Declarația de la Viena și Programul de acțiune de 30 octombrie 2015 modifică Comunicatul de la Geneva din 30 iunie 2012 Nu va fi nici o "fază de tranziție" în Siria, deoarece Republica Arabă Siriană a câștigat războiul, dar nu va fi un "proces politic »care va fi determinată de votul poporului.
Războiul din Siria ar trebui să se încheie în următoarele câteva luni, cu excepția Nord, în cazul în care Statele Unite și Israel sunt încercarea de a crea un stat colonial independent dominat de kurzi.
Noi războaie sunt în curs de pregătire - în primul rând în jurul unei pseudo-Kurdistan impuse populațiilor non-kurde colonizați, apoi în Turcia și Arabia Saudită, în scopul de a împărți aceste state mari în mai multe state mai mici, în conformitate cu planul de 2001, pentru « remodelarea Orientul Mijlociu extins ".Washingtonul nu va ezita să distrugă propriile aliații neascultători, în timp ce Moscova vrea să termine cu Fratia Musulmana și wahhabismul.
Opoziția din Franța, și toate clasei conducătoare din Germania, au luat notă de creșterea puterii Rusiei și Iranului și căderea venirea Turcia și Arabia Saudită. Ca urmare, ele sunt în căutarea de a modifica politica lor.

Thierry Meyssan, franceză intelectual, fondator si presedinte al Voltaire rețea și axa de Conferința de Pace. Coloane sale specializate în relațiile internaționale dispun în cotidiene și reviste săptămânale în limba arabă, spaniolă și rusă.Ultimele sale două cărți publicate în limba engleză: 9/11 Big Lie și Pentagate.

Traducerea - Pete Kimberley

Towards a Reversal of the Situation in the Near East