The Dönmeh: The Middle East’s Most Whispered Secret (Part I -II)

Scris de ce e val ca valul trece Dum Noi 29, 2015 3:56 am

The Dönmeh: The Middle East’s Most Whispered Secret (Part I )

http://www.strategic-culture.org/news/2011/10/25/the-doenmeh-the-middle-easts-most-whispered-secret-part-i.html

There is a historical “eight hundred pound gorilla” lurking in the background of almost every serious military and diplomatic incident involving Israel, Turkey, Iran, Saudi Arabia, Iraq, Greece, Armenia, the Kurds, the Assyrians, and some other players in the Middle East and southeastern Europe. It is a factor that is generally only whispered about at diplomatic receptions, news conferences, and think tank sessions due to the explosiveness and controversial nature of the subject. And it is the secretiveness attached to the subject that has been the reason for so much misunderstanding about the current breakdown in relations between Israel and Turkey, a growing warming of relations between Israel and Saudi Arabia, and increasing enmity between Saudi Arabia and Iran…

Although known to historians and religious experts, the centuries-old political and economic influence of a group known in Turkish as the “Dönmeh” is only beginning to cross the lips of Turks, Arabs, and Israelis who have been reluctant to discuss the presence in Turkey and elsewhere of a sect of Turks descended from a group of Sephardic Jews who were expelled from Spain during the Spanish Inquisition in the 16th and 17th centuries. These Jewish refugees from Spain were welcomed to settle in the Ottoman Empire and over the years they converted to a mystical sect of Islam that eventually mixed Jewish Kabbala and Islamic Sufi semi-mystical beliefs into a sect that eventually championed secularism in post-Ottoman Turkey. It is interesting that “Dönmeh” not only refers to the Jewish “untrustworthy converts” to Islam in Turkey but it is also a derogatory Turkish word for a transvestite, or someone who is claiming to be someone they are not.

The Donmeh sect of Judaism was founded in the 17th century by Rabbi Sabbatai Zevi, a Kabbalist who believed he was the Messiah but was forced to convert to Islam by Sultan Mehmet IV, the Ottoman ruler. Many of the rabbi’s followers, known as Sabbateans, but also “crypto-Jews,” publicly proclaimed their Islamic faith but secretly practiced their hybrid form of Judaism, which was unrecognized by mainstream Jewish rabbinical authorities. Because it was against their beliefs to marry outside their sect, the Dönmeh created a rather secretive sub-societal clan.

The Dönmeh rise to power in Turkey

Many Dönmeh, along with traditional Jews, became powerful political and business leaders in Salonica. It was this core group of Dönmeh, which organized the secret Young Turks, also known as the Committee of Union and Progress, the secularists who deposed Ottoman Sultan Abdulhamid II in the 1908 revolution, proclaimed the post-Ottoman Republic of Turkey after World War I, and who instituted a campaign that stripped Turkey of much of its Islamic identity after the fall of the Ottomans. Abdulhamid II was vilified by the Young Turks as a tyrant, but his only real crime appears to have been to refuse to meet Zionist leader Theodore Herzl during a visit to Constantinople in 1901 and reject Zionist and Dönmeh offers of money in return for the Zionists to be granted control of Jerusalem.

Like other leaders who have crossed the Zionists, Sultan Adulhamid II appears to have sealed his fate with the Dönmeh with this statement to his Ottoman court: “Advise Dr. Herzl not to take any further steps in his project. I cannot give away even a handful of the soil of this land for it is not my own, it belongs to the entire Islamic nation. The Islamic nation fought jihad for the sake of this land and had watered it with their blood. The Jews may keep their money and millions. If the Islamic Khalifate state is one day destroyed then they will be able to take Palestine without a price! But while I am alive, I would rather push a sword into my body than see the land of Palestine cut and given away from the Islamic state.” After his ouster by Ataturk’s Young Turk Dönmeh in 1908, Abdulhamid II was jailed in the Donmeh citadel of Salonica. He died in Constantinople in 1918, three years after Ibn Saud agreed to a Jewish homeland in Palestine and one year after Lord Balfour deeded Palestine away to the Zionists in his letter to Baron Rothschild.

One of the Young Turk leaders in Salonica was Mustafa Kemal Ataturk, the founder of the Republic of Turkey. When Greece achieved sovereignty over Salonica in 1913, many Dönmeh, unsuccessful at being re-classified Jewish, moved to Constantinople, later re-named Istanbul. Others moved to Izmir, Bursa, and Ataturk’s newly-proclaimed capital and future seat of Ergenekon power, Ankara.

Some texts suggest that the Dönmeh numbered no more than 150,000 and were mainly found in the army, government, and business. However, other experts suggest that the Dönmeh may have represented 1.5 million Turks and were even more powerful than believed by many and extended to every facet of Turkish life. One influential Donmeh, Tevfik Rustu Arak, was a close friend and adviser to Ataturk and served as Turkey’s Foreign Minister from 1925 to 1938.

Ataturk, who was reportedly himself a Dönmeh, ordered that Turks abandon their own Muslim-Arabic names. The name of the first Christian emperor of Rome, Constantine, was erased from the largest Turkish city, Constantinople. The city became Istanbul, after the Ataturk government in 1923 objected to the traditional name. There have been many questions about Ataturk’s own name, since “Mustapha Kemal Ataturk” was a pseudonym. Some historians have suggested that Ataturk adopted his name because he was a descendant of none other than Rabbi Zevi, the self-proclaimed Messiah of the Dönmeh! Ataturk also abolished Turkey’s use of the Arabic script and forced the country to adopt the western alphabet.

Modern Turkey: a secret Zionist state controlled by the Dönmeh

Ataturk’s suspected strong Jewish roots, information about which was suppressed for decades by a Turkish government that forbade anything critical of the founder of modern Turkey, began bubbling to the surface, first, mostly outside of Turkey and in publications written by Jewish authors. The 1973 book, The Secret Jews, by Rabbi Joachim Prinz, maintains that Ataturk and his finance minister, Djavid Bey, were both committed Dönmeh and that they were in good company because “too many of the Young Turks in the newly formed revolutionary Cabinet prayed to Allah, but had their real prophet [Sabbatai Zevi, the Messiah of Smyrna].” In The Forward of January 28, 1994, Hillel Halkin wrote in The New York Sun that Ataturk recited the Jewish Shema Yisrael (“Hear O Israel”), saying that it was “my prayer too.” The information is recounted from an autobiography by journalist Itamar Ben-Avi, who claims Ataturk, then a young Turkish army captain, revealed he was Jewish in a Jerusalem hotel bar one rainy night during the winter of 1911. In addition, Ataturk attended the Semsi Effendi grade school in Salonica, run by a Dönmeh named Simon Zevi. Halkin wrote in the New York Sun article about an email he received from a Turkish colleague: “I now know – know (and I haven’t a shred of doubt) – that Ataturk’s father’s family was indeed of Jewish stock.”

It was Ataturk’s and the Young Turks’ support for Zionism, the creation of a Jewish homeland in Palestine, after World War I and during Nazi rule in Europe that endeared Turkey to Israel and vice versa. An article in The Forward of May 8, 2007, revealed that Dönmeh dominated Turkish leadership “from the president down, as well as key diplomats . . . and a great part of Turkey’s military, cultural, academic, economic, and professional elites” kept Turkey out of a World War II alliance with Germany, and deprived Hitler of a Turkish route to the Baku oilfields.” In his book, The Donme: Jewish Converts, Muslim Revolutionaries and Secular Turks, Professor Marc David Baer wrote that many advanced to exalted positions in the Sufi religious orders.

Israel has always been reluctant to describe the Turkish massacre of the Armenians by the Turks in 1915 as “genocide.” It has always been believed that the reason for Israel’s reticence was not to upset Israel’s close military and diplomatic ties with Turkey. However, more evidence is being uncovered that the Armenian genocide was largely the work of the Dönmeh leadership of the Young Turks. Historians like Ahmed Refik, who served as an intelligence officer in the Ottoman army, averred that it was the aim of the Young Turks to destroy the Armenians, who were mostly Christian. The Young Turks, under Ataturk’s direction, also expelled Greek Christians from Turkish cities and attempted to commit a smaller-scale genocide of the Assyrians, who were also mainly Christian.

One Young Turk from Salonica, Mehmet Talat, was the official who carried out the genocide of the Armenians and Assyrians. A Venezuelan mercenary who served in the Ottoman army, Rafael de Nogales Mendez, noted in his annals of the Armenian genocide that Talat was known as the “renegade Hebrew of Salonica.” Talat was assassinated in Germany in 1921 by an Armenian whose entire family was lost in the genocide ordered by the “renegade Hebrew.” It is believed by some historians of the Armenian genocide that the Armenians, known as good businessmen, were targeted by the business-savvy Dönmeh because they were considered to be commercial competitors.

It is not, therefore, the desire to protect the Israeli-Turkish alliance that has caused Israel to eschew any interest in pursuing the reasons behind the Armenian genocide, but Israel’s and the Dönmeh’s knowledge that it was the Dönmeh leadership of the Young Turks that not only murdered hundreds of thousands of Armenians and Assyrians but who also stamped out Turkey’s traditional Muslim customs and ways. Knowledge that it was Dönmeh, in a natural alliance with the Zionists of Europe, who were responsible for the deaths of Armenian and Assyrian Christians, expulsion from Turkey of Greek Orthodox Christians, and the cultural and religious eradication of Turkish Islamic traditions, would issue forth in the region a new reality. Rather than Greek and Turkish Cypriots living on a divided island, Armenians holding a vendetta against the Turks, and Greeks and Turks feuding over territory, all the peoples attacked by the Dönmeh would realize that they had a common foe that was their actual persecutor.

Challenging Dönmeh rule: Turkey’s battle against the Ergenekon

It is the purging of the Kemalist adherents of Ataturk and his secular Dönmeh regime that is behind the investigation of the Ergenekon conspiracy in Turkey. Ergenekon’s description matches up completely with the Dönmeh presence in Turkey’s diplomatic, military, judicial, religious, political, academic, business, and journalist hierarchy. Ergenekon attempted to stop the reforms instituted by successive non-Dönmeh Turkish leaders, including the re-introduction of traditional Turkish Islamic customs and rituals, by planning a series of coups, some successful like that which deposed Prime Minister Necmettin Erbakan’s Refah (Welfare) Islamist government in 1996 and some unsuccessful, like OPERATION SLEDGEHEMMER, which was aimed at deposing Prime Minister Recep Tayyip Erdogan in 2003. Some Islamist-leaning reformists, including Turkish President Turgut Ozal and Prime Minister Bulent Ecevit, died under suspicious circumstances. Deposed democratically-elected Prime Minister Adnan Menderes was hanged in 1961, following a military coup.

American politicians and journalists, whose knowledge of the history of countries like Turkey and the preceding Ottoman Empire, is often severely lacking, have painted the friction between Israel’s government and the Turkish government of Prime Minister Erdogan as based on Turkey’s drift to Islamism and the Arab world. Far from it, Erdogan and his Justice and Development Party (AKP) seem to have finally seen a way to break free from the domination and cruelty of the Dönmeh, whether in the form of Kemalist followers of Ataturk or nationalist schemers and plotters in Ergenekon. But with Turkey’s “Independence Day” has come vitriol from the Dönmeh and their natural allies in Israel and the Israel Lobby in the United States and Europe. Turkey as a member of the European Union was fine for Europe as long as the Dönmeh remained in charge and permitted Turkey’s wealth to be looted by central bankers like has occurred in Greece.

When Israel launched its bloody attack on the Turkish Gaza aid vessel, the Mavi Marmara, on May 31, 2010, the reason was not so much the ship’s running of the Israeli blockade of Gaza. The brutality of the Israelis in shooting unarmed Turks and one Turkish-American, some at point blank range, according to a UN report, indicated that Israel was motivated by something else: vengeance and retaliation for the Turkish government’s crackdown on Ergenekon, the purging of the Turkish military and intelligence senior ranks of Dönmeh, and reversing the anti-Muslim religious and cultural policies set down by the Dönmeh’s favorite son, Ataturk, some ninety years before. In effect, the Israeli attack on the Mavi Marmara was in retaliation for Turkey’s jailing of several top Turkish military officers, journalists, and academics, all accused of being part of the Ergenekon plot to overthrow the AKP government in 2003. Hidden in the Ergenekon coup plot is that the Dönmeh and Ergenekon are connected through their history of being Kemalists, ardent secularists, pro-Israeli, and pro-Zionist.

With tempers now flaring between Iran on one side and Israel, Saudi Arabia, and the United States on the other, as the result of a dubious claim by U.S. law enforcement that Iran was planning to carry out the assassination of the Saudi ambassador to the United States on American soil, the long-standing close, but secretive relationship between Israel and Saudi Arabia is coming to the forefront. The Israeli-Saudi connection had flourished during OPERATION DESERT STORM, when both countries were on the receiving end of Saddam Hussein’s Scud missiles.

(to be continued)

Dönmeh: Cele mai șoptit Secret Orientul Mijlociu a (partea I)

http://www.strategic-culture.org/news/2011/10/25/the-doenmeh-the-middle-easts-most-whispered-secret-part-i.html

Există un istoric "gorilă opt sute de lire", ascuns în fundal de aproape orice incident militar și diplomatic grave implicând Israel, Turcia, Iran, Arabia Saudită, Irak, Grecia, Armenia, kurzii, asirienii, și câteva alte jucători în Orientul Mijlociu și sud-estul Europei. Este un factor care este, în general, șoptit doar la receptii diplomatice, conferințe de presă, și cred că sesiunile cisternă datorită exploziv și caracterul controversat al subiectului. Și este secretiveness atașat la subiectul care a fost motivul pentru atât de mult neînțelegere despre defalcarea curent în relațiile dintre Israel și Turcia, o încălzire în creștere a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, și creșterea dușmănie între Arabia Saudită și Iran ...

Deși cunoscut istoricilor și experților religioase, influența politică și economică vechi de secole de un grup cunoscut în limba turcă drept  de "Dönmeh"  abia începe să traverseze buzele de turci, arabi, și israelieni care au fost reticenti in a discuta despre prezența în Turcia și în alte  de o sectă de turci coborât dintr-un grup de evrei sefarzi, care au fost expulzați din Spania în timpul Inchiziției spaniole în secolele 16 și 17.  Aceste refugiați evrei din Spania s-au salutat să se stabilească în Imperiul Otoman și-a lungul anilor au convertite la o sectă mistică a Islamului care în cele din urmă amestecat evrei Kabbala și sufi islamice credinte semi-mistice într-o sectă care în cele din urmă promovat secularismul în post-otomane Turcia.  Este interesant faptul că "Dönmeh" se referă nu numai la evrei "convertiți nedemn de încredere," la islam în Turcia, dar este, de asemenea un cuvânt peiorativ turcă pentru un travestit, sau cineva care pretinde a fi cineva pe care nu sunt.

Secta Donmeh al iudaismului a fost fondata in secolul 17 de catre rabinul Sabbatai Zevi, un cabalist care credea că era Mesia, dar a fost nevoit să se convertească la Islam prin Sultan Mehmet IV, domnitorul otoman. Mulți dintre adepții rabinului, cunoscut sub numele de Sabbateans, dar, de asemenea "cripto-evrei," a proclamat public credința lor islamică, dar practicat în secret forma lor hibrid a iudaismului, care a fost nerecunoscute de către autoritățile de masă rabinice evreiești. Pentru că a fost împotriva convingerilor lor să se căsătorească în afara sectă acestora, Dönmeh a creat un sub-social clan destul de secretos.

Creșterea Dönmeh la putere în Turcia

Mulți Dönmeh, împreună cu evreii tradiționale, a devenit lideri politici și de afaceri puternice în Salonic. Am T a fost acest grup de bază de Dönmeh, care a organizat secrete Junii Turci,  de asemenea, cunoscut sub numele de Comitetul Uniunii și Progres, seculariștii care depuse sultanul otoman Abdulhamid II în revoluția 1908 a proclamat post-otoman Republica Turcia după primul război mondial I, și care a instituit o campanie care dezbrăcat Turcia de o mare parte din identitatea islamică după căderea turcilor. Abdulhamid II a fost defăimat de tinerii turci ca un tiran, ci doar sa crimă pare să fi fost de a refuza să se întâlnească lider sionist Theodore Herzl în timpul unei vizite la Constantinopol în 1901 și respinge ofertele sioniste și Dönmeh de bani în schimbul sioniștii la se acordă controlul Ierusalimului.

Ca și alți lideri care au trecut sioniștii, Sultan Adulhamid II pare să fi pecetluit soarta lui cu Dönmeh cu această afirmație la curtea sa otoman: "Recomandă Dr. Herzl nu să ia orice măsuri suplimentare în proiectul său. Eu nu pot da chiar o mana de sol de acest teren pentru că nu este a mea, aparține întregii națiuni islamice. Națiunea Islamică luptat jihad de dragul acestui teren și l-au udat cu sângele lor. Evreii pot păstra banii și milioane lor. În cazul în care statul Khalifate islamic este o zi distrusă, atunci ei vor fi în măsură să ia Palestina fără un preț! Dar în timp ce eu sunt în viață, mi-ar împinge mai degrabă o sabie în corpul meu decât vedea țara Palestinei tăiere și având în vedere departe de statul islamic. "După înlăturarea sa de către Ataturk Young Turk Dönmeh în 1908, Abdulhamid II a fost închis în cetatea Donmeh de Salonic. A murit la Constantinopol în 1918, la trei ani după Ibn Saud fost de acord să o patrie evreiască în Palestina și un an de la Domnul Balfour deeded Palestina departe de a sioniștii în scrisoarea sa către baronul Rothschild.

Unul dintre liderii Junilor Turci din Salonic a fost Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turcia. Când Grecia realizat suveranitatea asupra Salonic în 1913, multe Dönmeh, pretenții la re-clasificate evreiască, sa mutat la Constantinopol, mai târziu re-numit Istanbul. Alții mutat la Izmir, Bursa, și Ataturk de capital nou-proclamat și scaun viitoare a puterii Ergenekon, Ankara.

Unele texte sugerează că Dönmeh numerotate nu mai mult de 150.000 și au fost găsite, în principal în armată, guvernul, și de afaceri. Cu toate acestea, alți experți sugerează că Dönmeh poate fi reprezentat 1,5 milioane de turci și au fost chiar mai puternic decât crezut de mulți și extins la fiecare aspect al vieții din Turcia.  Un influent Donmeh, Tevfik Rustu Arak, a fost un prieten apropiat și consilier Ataturk și a servit ca ministru de externe al Turciei 1925-1938.

Ataturk, care a fost raportat el însuși un Dönmeh, a ordonat ca turcii abandoneze propriile nume musulman-arabe.  Numele primului împărat creștin al Romei, Constantin, a fost șters de cel mai mare oras din Turcia, Constantinopol.Orașul a devenit Istanbul, după ce guvernul Ataturk în 1923 a obiectat la numele tradiționale.  Au fost multe întrebări despre nume propriu Ataturk, deoarece "Mustapha Kemal Ataturk", a fost un pseudonim. Unii istorici au sugerat că Ataturk a adoptat numele lui, deoarece el a fost un descendent al nimeni altul decât Rabbi Zevi, Mesia auto-proclamat al Dönmeh!  Ataturk desființat, de asemenea, utilizarea Turciei a scenariului arabă și forțat țara să adopte alfabetul de vest.

Modern Turcia: o stare sioniste secret de controlat de Dönmeh

Rădăcinile evreiești Ataturk lui suspectate puternice, informații despre care a fost suprimată de zeci de ani de un guvern turc, care a interzis orice critică a fondatorului Turciei moderne, a început bule la suprafata, în primul rând, cea mai mare parte in afara de Turcia și în publicații scrise de autori evrei.  1973 carte, Evreii secrete, de rabinul Joachim Prinz, susține că Ataturk și ministrul său de finanțe, Djavid Bey, au fost atât comise Dönmeh și că acestea au fost în companie bună, deoarece "prea multe turcilor tineri din nou format revoluționar Cabinetului sa rugat la Allah , dar a avut profetul lor reale [Sabbatai Zevi, Mesia de Smirna]. "In The Forward din 28 ianuarie, 1994, Hillel Halkin a scris în The New York Sun că Ataturk a recitat evreiesc Șema Israel (" Ascultă Israele "), spunând că a fost "rugăciunea mea prea." Informațiile sunt relatat de la o autobiografie de jurnalist Itamar Ben-Avi, care pretinde Ataturk, apoi un tânăr căpitan de armată turcă, a dezvăluit că era evreu într-un bar de hotel din Ierusalim o noapte ploioasă în timpul iernii de 1911. În plus, Ataturk a participat la școala de grad Șemsi Effendi în Salonic, condusă de un Dönmeh numit Simon Zevi.  Halkin scris in articol New York Sun despre un e-mail primit de la o a coleg turc: "Știu acum - știu (și eu nu au o fărâmă de îndoială) - că familia tatălui lui Ataturk fost într-adevăr de stoc evreiești ".

Am T a fost de Ataturk și sprijinul tinerilor turci "pentru sionism, crearea unui patrie evreiască în Palestina, după primul război mondial și în timpul regimului nazist în Europa, care îndrăgit Turcia în Israel și vice-versa.  Un articol in transmite din 8 mai 2007 a arătat că Dönmeh dominat de conducere turcă "din partea președintelui jos, precum și diplomați cheie. . . și o mare parte a militare a Turciei, elitele culturale, academice, economice, și profesional ", ținut Turcia dintr-un alianță al doilea război mondial cu Germania, și lipsit Hitler a unui traseu turc de campurile petroliere Baku." În cartea sa, The Donme: Convertește evrei, musulmani revoluționari și laice turci, profesorul Marc David Baer a scris că mulți avansat la pozițiile înălțat pe sufiți ordinele religioase.

Israelul a fost întotdeauna reticente în a descrie masacrul turc a armenilor de către turci în 1915 ca "genocid". Acesta a fost întotdeauna crezut că motivul pentru reticență a Israelului nu a fost de a supărat legăturile militare și diplomatice strânse Israelului cu Turcia. Cu toate acestea, mai multe dovezi se descoperit că genocidul armean a fost în mare măsură activitatea conducerii Dönmeh a Tinerilor Turci. Istoricii, cum ar fi Ahmed Refik, care a servit ca un ofițer de informații în armata otomană, a afirmat că  a fost scopul de Junii Turci pentru a distruge armenilor, care au fost cea mai mare parte creștină. Junii Turci, sub conducerea lui Ataturk, de asemenea, expulzat creștinii greci din orașele turcești și a încercat să comită un genocid de asirieni, care erau, de asemenea, în principal, Christian-scară mai mică.

Unul Young Turk de la Salonic, Mehmet Talat, a fost oficial care a efectuat genocidul armenilor și asirienii. Un mercenar venezuelean care a servit în armata otomană, Rafael de Nogales Mendez, a menționat în analele sale de genocidul armean care Talat a fost cunoscut sub numele de "ebraică renegat de Salonic." Talat a fost asasinat în Germania în 1921 de un armean a cărui familie intreaga a fost pierdut în genocidul comandat de "renegatul ebraic."  Se crede de unii istorici din genocidul armean care armenii, cunoscut sub numele de oameni de afaceri au fost bune, vizate de Dönmeh-business savvy, deoarece acestea au fost considerate a fi concurenți comerciali.

Nu este, prin urmare, dorința de a proteja alianța israeliano-turc, care a provocat Israelul să evite orice interes în urmărirea motivele din spatele genocidului armean, dar anii Israel și Dönmeh de k nowledge că a fost conducerea Dönmeh de Junii Turci care nu numai a ucis sute de mii de armeni și asirieni, dar care, de asemenea, ștampilată vamale, musulmane tradiționale a Turciei și moduri.  Cunoasterea că a fost Dönmeh, într-o alianță naturală cu sioniștii din Europa, care au fost responsabile pentru moartea a creștinilor armeni și asiriene, expulzarea din Turcia creștinilor ortodocși greci, și eradicarea cultural și religios de tradițiile islamice turcești, ar emite mai departe în regiune o nouă realitate. Mai degrabă decât ciprioții greci și turci care trăiesc pe o insulă divizată, armeni care deține o răzbunare împotriva turcilor, și grecii și turcii rivale asupra teritoriului, toate popoarele atacat de Dönmeh vor da seama că au avut un inamic comun, care a fost persecutor lor actuale.

Provocatoare regulă Dönmeh: lupta Turciei împotriva Ergenekon

Este purjarea aderenții kemaliste de Ataturk și regimul său Dönmeh seculară care se află în spatele investigarea conspirație Ergenekon din Turcia. Descrierea Ergenekon lui potrivește complet cu prezența Dönmeh în diplomatic, militar Turciei, judiciară, religios, politic, academic, de afaceri, și ierarhia jurnalist.  Ergenekon a încercat să oprească reformele instituite de liderii turci non-Dönmeh succesive,  inclusiv re-introducerea obiceiurile tradiționale turcești islamice și ritualuri, printr-o planificare o serie de lovituri de stat, unele de succes cum ar fi ceea ce depus prim-ministrul Necmettin Erbakan Refah (Welfare) guvern islamist în 1996 și  unele pretenții, cum ar fi LUCRU SLEDGEHEMMER, care a avut ca scop destituirea prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan în 2003.  Unele islamiste înclinat reformiști, inclusiv președintele turc Turgut Ozal și prim-ministrul Bulent Ecevit, a murit în condiții suspecte. Destituit ales în mod democratic prim-ministru Adnan Menderes a fost spânzurat în 1961, în urma unei lovituri de stat militare.

Politicienii americani și jurnaliști, a căror cunoaștere a istoriei de țări precum Turcia și Imperiul Otoman precedent, este de multe ori grav lipsesc, au pictat frecarea dintre guvernul Israelului și guvernul turc prim-ministrului Erdogan ca pe baza derivă Turciei de a islamismului și Emiratele Arabe lume. Departe de ea,  Erdogan și formațiunea sa, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), pare să fi văzut în cele din urmă un mod de a se elibereze de sub dominația și cruzimea Dönmeh, fie sub formă de adepți kemaliste de Ataturk sau intriganți naționaliste și plottere în Ergenekon.  Dar, cu "Ziua Independenței" a Turciei a venit vitriol din Dönmeh și aliații lor naturale în Israel și lobby Israel în Statele Unite și Europa.  Turcia ca stat membru al Uniunii Europene a fost bine pentru Europa, atât timp cât Dönmeh rămas responsabil și permis averea Turciei de a fi jefuit de bancherii centrali ca a avut loc în Grecia.

Când Israelul a lansat atacul sângeros pe nava turcă ajutor Gaza, Mavi Marmara, pe 31 mai, 2010, motivul pentru care nu a fost atât de mult de rulare a navei a blocadei israeliene din Gaza. Brutalitatea israelieni în fotografiere turci neînarmați și un turco-american, unii la punctul gama gol, potrivit unui raport al ONU, a indicat faptul că Israelul a fost motivată de altceva: răzbunare și represalii pentru represiunea guvernului turc de pe Ergenekon, purjarea de militare și de informații rândurile de conducere turci de Dönmeh, și inversarea politicile religioase și culturale anti-musulmane stabilite de fiul favorit al Dönmeh, a Ataturk, unele nouăzeci ani înainte.  De fapt, atacul israelian asupra navei Mavi Marmara a fost în represalii pentru a Turcia întemnițarea de mai mulți ofițeri de top turci militari, jurnaliști, academicieni și, toate acuzat de a fi parte a parcelei Ergenekon de răsturnare a guvernului AKP în 2003.  Ascuns în lovitura de stat complot Ergenekon este că Dönmeh și Ergenekon sunt conectate prin istoria lor de a fi kemaliști , seculariștii înfocați, pro-israelian, și pro-sionist.

Cu tempereaza evazata acum între Iran, pe de o parte, și Israel, Arabia Saudită și Statele Unite ale Americii, pe de altă, ca urmare a unei creanțe dubioase de aplicare a legii din SUA care Iranul a fost de planificare pentru a efectua asasinarea ambasadorului saudit în Emiratele Statele pe teritoriul american, relația de lungă durată aproape, dar secretos între Israel și Arabia Saudită vine în prim-plan. Conexiunea israeliano-Arabia a înflorit în timpul funcționării Desert Storm, atunci când ambele țări au fost pe la sfârșitul primirea de rachete Scud lui Saddam Hussein.

(va urma)

Scris de ce e val ca valul trece Dum Noi 29, 2015 4:05 am

http://www.strategic-culture.org/news/2011/10/26/the-doenmeh-the-middle-easts-most-whispered-secret-part-ii.html

What will surprise those who may already be surprised about the Dönmeh connection to Turkey, is the Dönmeh connection to the House of Saud in Saudi Arabia.

An Iraqi Mukhabarat (General Military Intelligence Directorate) Top Secret report, “The Emergence of Wahhabism and its Historical Roots,” dated September 2002 and released on March 13, 2008, by the U.S. Defense Intelligence Agency in translated English form, points to the Dönmeh roots of the founder of the Saudi Wahhabi sect of Islam, Muhammad ibn Abdul Wahhab. Much of the information is gleaned from the memoirs of a “Mr. Humfer,” (as spelled in the DIA report, “Mr. Hempher” as spelled the historical record) a British spy who used the name “Mohammad,” claimed to be an Azeri who spoke Turkish, Persian, and Arabic and who made contact with Wahhab in the mid-18th century with a view of creating a sect of Islam that would eventually bring about an Arab revolt against the Ottomans and pave the way for the introduction of a Jewish state in Palestine. Humfer’s memoirs are recounted by the Ottoman writer and admiral Ayyub Sabri Pasha in his 1888 work, “The Beginning and Spreading of Wahhabism.”

In his book, The Dönmeh Jews, D. Mustafa Turan writes that Wahhab’s grandfather, Tjen Sulayman, was actually Tjen Shulman, a member of the Jewish community of Basra, Iraq. The Iraqi intelligence report also states that in his book, The Dönmeh Jews and the Origin of the Saudi Wahhabis, Rifat Salim Kabar reveals that Shulman eventually settled in the Hejaz, in the village of al-Ayniyah what is now Saudi Arabia, where his grandson founded the Wahhabi sect of Islam. The Iraqi intelligence report states that Shulman had been banished from Damascus, Cairo, and Mecca for his “quackery.” In the village, Shulman sired Abdul Wahhab. Abdel Wahhab’s son, Muhammad, founded modern Wahhabism.

The Iraqi report also makes some astounding claims about the Saud family. It cites Abdul Wahhab Ibrahim al-Shammari’s book, The Wahhabi Movement: The Truth and Roots, which states that King Abdul Aziz Ibn Saud, the first Kingdom of Saudi Arabia monarch, was descended from Mordechai bin Ibrahim bin Moishe, a Jewish merchant also from Basra. In Nejd, Moishe joined the Aniza tribe and changed his name to Markhan bin Ibrahim bin Musa. Eventually, Mordechai married off his son, Jack Dan, who became Al-Qarn, to a woman from the Anzah tribe of the Nejd. From this union, the future Saud family was born.

The Iraqi intelligence document reveals that the researcher Mohammad Sakher was the subject of a Saudi contract murder hit for his examination into the Sauds’ Jewish roots. In Said Nasir’s book, The History of the Saud Family, it is maintained that in 1943, the Saudi ambassador to Egypt, Abdullah bin Ibrahim al Muffadal, paid Muhammad al Tamami to forge a family tree showing that the Sauds and Wahhabs were one family that descended directly from the Prophet Mohammed.

At the outset of World War I, a Jewish British officer from India, David Shakespeare, met with Ibn Saud in Riyadh and later led a Saudi army that defeated a tribe opposed to Ibn Saud. In 1915, Ibn Saud met with the British envoy to the Gulf region, Bracey Cocas. Cocas made the following offer to Ibn Saud: “I think this is a guarantee for your endurance as it is in the interest of Britain that the Jews have a homeland and existence, and Britain’s interests are, by all means, in your interest.” Ibn Saud, the descendant of Dönmeh from Basra, responded: “Yes, if my acknowledgement means so much to you, I acknowledge thousand times granting a homeland to the Jews in Palestine or other than Palestine.” Two years later, British Foreign Secretary Lord Balfour, in a letter to Baron Walter Rothschild, a leader of the British Zionists, stated: “His Majesty’s government view with favor the establishment in Palestine of a national home for the Jewish people . . .” The deal had the tacit backing of two of the major players in the region, both descendant from Dönmeh Jews who supported the Zionist cause, Kemal Ataturk and Ibn Saud. The present situation in the Middle East should be seen in this light but the history of the region has been purged by certain religious and political interests for obvious reasons.

After World War I, the British facilitated the coming to power of the Saud regime in the former Hejaz and Nejd provinces of the Ottoman Empire. The Sauds established Wahhabism as the state religion of the new Kingdom of Saudi Arabia and, like the Kemalist Dönmeh in Turkey, began to move against other Islamic beliefs and sects, including the Sunnis and Shi’as. The Wahhabi Sauds accomplished what the Kemalist Dönmeh were able to achieve in Turkey: a fractured Middle East that was ripe for Western imperialistic designs and laid the groundwork for the creation of the Zionist state of Israel.

Deep states and Dönmeh

During two visits to Turkey in 2010, I had the opportunity of discussing the Ergenekon “deep state” with leading Turkish officials. It was more than evident that discussions about the Ergenekon network and its “foreign” connections are a highly-sensitive subject. However, it was also whispered by one high-ranking Turkish foreign policy official that there were other “deep states” in surrounding nations and Egypt, Saudi Arabia, Jordan, and Syria were mentioned by name. Considering the links between Ergenekon and the Dönmeh in Turkey and the close intelligence and military links between the Dönmeh-descendent Sauds and Wahhabis in Arabia, the reports of close links between ousted Egyptian President Hosni Mubarak and his intelligence chief Omar Suleiman and the Binyamin Netanyahu government in Israel may be seen in an entirely new light… And it would explain Erdogan’s support for Egypt’s revolution: in Turkey, it was a democratic revolution that curbed the influence of the Dönmeh. The influence of Wahhabi Salafists in Libya’s new government also explains why Erdogan was keen on establishing relations with the Benghazi-based rebels to help supplant the influence of the Wahhabis, the natural allies of his enemies, the Dönmeh (Ergenekon) of Turkey.

Erdogan’s desire to set the historical record straight by restoring history purged by the Kemalists and Dönmeh has earned him vitriolic statements from Israel’s government that he is a neo-Ottomanist who is intent on forming an alliance with the Muslim Brotherhood in the Arab countries. Clearly, the Dönmeh and their Zionist brethren in Israel and elsewhere are worried about Dönmeh and Zionist historical revisionism, including their role in the Armenian and Assyrian genocide, and their genocide denial being exposed.

In Egypt, which was once an Ottoman realm, it was a popular revolution that tossed out what may have amounted to the Dönmeh with regard to the Mubarak regime. The Egyptian “Arab Spring” also explains why the Israelis were quick to kill six Egyptian border police so soon after nine Turkish passengers were killed aboard the Mavi Marmara, some in execution style, by Israeli troops. Dönmeh doctrine is rife with references to the Old Testament Amalekites, a nomadic tribe ordered attacked by the Hebrews from Egypt by the Jewish God to make room for Moses’s followers in the southern region of Palestine. In the Book of Judges, God unsuccessfully commands Saul: “Now go and strike Amalek and devote to destruction all that they have. Do not spare them, but kill both man and woman, and infant, ox, and sheep, camel and donkey.” The Dönmeh, whose doctrine is also present in Hasidic and other orthodox sects of Judaism, appear to have no problem substituting the Armenians, Assyrians, Turks, Kurds, Egyptians, Iraqis, Lebanese, Iranians, and Palestinians for the Amalekites in carrying out their military assaults and pogroms.

With reformist governments in Turkey and Egypt much more willing to look into the background of those who have split the Islamic world, Ataturk in Turkey and Mubarak in Egypt, the Sauds are likely very much aware that it is only a matter of time before their links, both modern and historical, to Israel will be fully exposed. It makes sense that the Sauds have been successful in engineering a dubious plot involving Iranian government agents trying to assassinate the Saudi ambassador to Washington in an unnamed Washington, DC restaurant. The Iraqi intelligence report could have been referring to the Zionists and Dönmeh when it stated, “it strives to . . . [the] killing of Muslims, destructing, and promoting the turmoil.” In fact, the Iraqi intelligence report was referring to the Wahhabis.

With new freedom in Turkey and Egypt to examine their pasts, there is more reason for Israel and its supporters, as well as the Sauds, to suppress the true histories of the Ottoman Empire, secular Turkey, the origins of Israel, and the House of Saud. With various players now angling for war with Iran, the true history of the Dönmeh and their influence on past and current events in the Middle East becomes more important.

Dönmeh: Cele mai șoptit Secret Orientul Mijlociu a (Partea II)

Ce va surprinde pe cei care ar putea fi deja surprins legătura Dönmeh în Turcia, este conexiunea Dönmeh la Casa de Saud din Arabia Saudită. O Mukhabarat (Direcția de Informații Generale Militare) raportul Top Secret irakian, "apariția de wahhabismului și istoric de rădăcini, "din septembrie 2002 și lansat pe 13 martie 2008, de la apărarea adversă Intelligence Agency din SUA într-o formă engleză tradus, indică rădăcinile Dönmeh de fondatorul sectei Wahhabi saudit a Islamului, Muhammad ibn Abdul Wahhab. O mare parte din informații sunt spicuite din memoriile unui "Mr. Humfer, "(cum scris în raportul DIA", a spus Hempher ", ca scris recordul istoric) un spion britanic care a folosit numele de" Mohammad, "a pretins a fi un azer care vorbea limba turcă, persană, și arabă și care a făcut de contact cu Wahhab la mijlocul secolului al 18-lea, cu o vedere de a crea o sectă a Islamului, care va aduce în cele din urmă cu privire la o revoltă arabă împotriva otomanilor și să deschidă calea pentru introducerea unui stat evreiesc în Palestina. Memoriile Humfer sunt povestite de scriitorul otoman și amiralul Ayyub Sabri Pașa în lucrarea sa 1888, "începutul și răspândirea wahhabismul." În cartea sa, The Dönmeh Evreii, D. Mustafa Turan scrie ca bunicul Wahhab lui, Tjen Sulayman, a fost de fapt Tjen Shulman, un membru al comunității evreiești din Basra, Irak. Raportul de informații irakian prevede, de asemenea, că, în cartea sa, The Dönmeh Evreii și originea Wahhabi saudite, Rifat Salim Kabar arată că Shulman în cele din urmă stabilit în Hejaz, în satul Al-Ayniyah ceea ce este acum Arabia Saudită, în cazul în care nepotul său fondat secta Wahhabi a Islamului. Raportul de informații irakian afirma ca Shulman a fost izgonit din Damasc, Cairo, și Mecca pentru său "escrocherie". În sat, Shulman doritã Abdul Wahhab. Fiul Abdel Wahhab lui, Muhammad, a fondat wahhabismul moderne. Raportul irakian face, de asemenea, unele pretenții uimitoare despre familia Saud. Se citează carte Abdul Wahhab Ibrahim al-Shammari lui, mișcării Wahhabi: adevărul și rădăcini, care prevede că King Abdul Aziz Ibn Saud, primul Regatul Arabiei Saudite monarh, a fost coborât de la Mordechai bin Ibrahim bin Moishe, un negustor evreu, de asemenea, de la Basra. În Nejd, Moishe alăturat tribul Aniza si-a schimbat numele in Markhan bin Ibrahim bin Musa. În cele din urmă, sa căsătorit cu Mordechai pe fiul său, Jack Dan, care a devenit Al-Qarn, pentru o femeie din tribul Anzah a Nejd. Din această unire, pe viitor sa născut familie Saud. Documentul de informații irakian arată că cercetătorul Mohammad Sakher a făcut obiectul unui contract de crimă saudit lovit de examinare lui a radacinile evreiesti de Sauds ". În cartea Said Nasir lui, Istoria Saud Familiei, se susține că în 1943, ambasadorul saudit la Egipt, Abdullah bin Ibrahim Al Muffadal, plătit Muhammad al Tamami de a crea un arbore genealogic arată că Sauds și Wahhabs au fost o familie care coborât direct din profetului Mahomed. La începutul primului război mondial, un ofițer britanic evreu din India, David Shakespeare, sa întâlnit cu Ibn Saud în Riyadh și mai târziu a condus o armată saudit care a învins un trib, spre deosebire de Ibn Saud. In 1915, Ibn Saud sa întâlnit cu reprezentantul britanic la regiunea Golfului, Bracey Cocas. Cocas făcut următoarea ofertă de Ibn Saud: "Cred ca aceasta este o garanție pentru rezistenta, deoarece este în interesul Marii Britanii că evreii au o patrie și existență, și interesele Marea Britanie sunt, prin toate mijloacele, în interesul dumneavoastră." Ibn Saud, descendent de Dönmeh din Basra, a răspuns: "Da, în cazul în care recunoașterea mea inseamna atat de mult pentru tine, recunosc mie de ori acordarea unui patrie a evreilor din Palestina sau altele decât Palestina." Doi ani mai târziu, British Secretarul de Externe Lord Balfour, într-o scrisoare a lui Walter Rothschild Baron, un lider al sioniștilor britanice, a declarat: "Vedere guvernul Maiestății Sale cu favoarea stabilirea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu. . . "Tranzactia a avut sprijinul tacit a doi dintre cei mai importanti jucatori din regiune, atât din descendent Dönmeh evrei care au sprijinit cauza sionista, Kemal Ataturk și Ibn Saud. Situația actuală din Orientul Mijlociu ar trebui să fie văzut în această lumină, dar istoria regiunii a fost curățit de anumite interese politice și religioase, din motive evidente. După primul război mondial, britanicii facilitat venirea la putere a regimului Saud în foști Hejaz și Nejd provincii ale Imperiului Otoman. Cele Sauds stabilite wahhabismul ca religie de stat a noului Regatul Arabiei Saudite și, la fel ca Dönmeh kemalistă în Turcia, a început să se miște împotriva altor credințe și secte islamice, inclusiv sunniții și shiitilor. Wahhabi Sauds realizat ceea ce au fost kemalistă Dönmeh capabil să realizeze în Turcia: o fractură Orientul Mijlociu, care a fost copt pentru desene sau modele imperialiste occidentale și a pus bazele pentru crearea statului sionist Israel. Statele profundă și Dönmeh parcursul a două vizite în Turcia din 2010, am avut ocazia de a discuta "stat profund" Ergenekon cu conducere oficialii turci. A fost mai mult decât evident că discuțiile despre rețeaua Ergenekon și conexiunile sale "străine" sunt un subiect extrem de sensibil. Cu toate acestea, a fost, de asemenea, șoptit de un oficial politica externă a Turciei că au existat alte "state profunde" in tarile din jur și Egipt, Arabia Saudită, Iordania, Siria și au fost numiți pe nume de rang înalt. Având în vedere legăturile dintre Ergenekon și Dönmeh în Turcia și inteligența aproape și legăturile militare dintre Sauds Dönmeh-descendente și Wahhabi în Arabia, rapoartele legături strânse între demis președintele egiptean Hosni Mubarak și șeful său de informații Omar Suleiman și guvernul Binyamin Netanyahu în Israel pot fi văzute într-o lumină cu totul nouă ... Și ar explica sprijinul Erdogan pentru revoluția din Egipt: în Turcia, a fost o revoluție democratică care temperată influența Dönmeh. Influența Wahhabi Salafists în noul guvern Libia explică, de asemenea, de ce Erdogan a ținut cu privire la stabilirea relațiilor cu rebelii Benghazi bazate pe pentru a ajuta înlocui influența Wahhabi, aliații naturali ai dușmanilor sale, Dönmeh (Ergenekon) din Turcia. Dorința lui Erdogan a stabilit recordul istoric drept prin restabilirea istoriei epurat de kemaliști și Dönmeh a ia adus declarații vitriolice din guvern Israelului că el este un neo-Ottomanist care este intentia pe formarea unei alianțe cu Fratia Musulmana din țările arabe. În mod evident, Dönmeh și frații lor sioniste din Israel și din alte părți sunt îngrijorați Dönmeh și revizionismul istoric sionist, inclusiv rolul lor în genocidul armean și asiriană, precum și negarea lor genocid a fi expuse. În Egipt, care a fost odată un tărâm otoman, a fost o revoluție populară, care aruncat ceea ce ar putea fi ridicat la Dönmeh cu privire la regimul Mubarak. Egiptean "primăvară arabă", de asemenea, explica de ce israelienii s-au grăbit să-l omoare șase poliției de frontieră egiptene atât de curând după nouă pasageri turci au fost uciși la bordul Mavi Marmara, unele în stil execuție, de către trupele israeliene. Doctrină Dönmeh este plină de referințe la Vechiul Testament Amalec, un trib nomad ordonate atacat de evrei din Egipt de către Dumnezeu evreiesc pentru a face loc pentru urmașii lui Moise în regiunea de sud a Palestinei. În Cartea Judecătorilor, Dumnezeu poruncește, fără succes, Saul: "Acum du-te și bate pe Amalec și dedice la distrugere tot ceea ce au. Nu le cruța, dar ucide atât bărbat și femeie, și copil, bou, și oaie, cămilă și măgar. "The Dönmeh, a cărui doctrină este, de asemenea, prezent în secte ortodoxe hasidice și alte iudaismului, par să aibă nici o problemă substituirea armenilor , asirienii, turci, kurzi, egipteni, irakieni, libanezi, iranieni, și palestinieni pentru Amalec în realizarea atacurile militare și pogromuri. Cu guvernele reformiste în Turcia și Egipt mult mai dispuși să se uite în fundal a celor care au împărțit lumea islamică, Ataturk în Turcia și Mubarak în Egipt, Sauds probabil foarte mult conștienți de faptul că aceasta este doar o chestiune de timp înainte de legăturile lor, atât moderne și istorice, Israel va fi pe deplin expus. Este logic că Sauds au avut succes în domeniul ingineriei un complot dubios care implică agenți guvernului iranian încearcă să-l asasineze pe ambasadorul saudit la Washington intr-un restaurant Washington, DC anonim. Raportul de informații irakian ar fi putut fi referindu-se la sioniștii și Dönmeh atunci când a declarat, "se straduieste sa. .. [i] uciderea musulmanilor, distrugere, și promovarea tulburările. "De fapt, raportul de informații irakian a fost referindu-se la Wahhabi. Cu noua libertate în Turcia și Egipt pentru a examina trecutul lor, există mai multe motive pentru Israel și susținătorii săi, precum și Sauds, pentru a suprima reale istoriile Imperiului Otoman, Turcia seculară, originile lui Israel, și Casa de Saud. Cu diferite jucători pescuit sportiv acum pentru război cu Iranul, adevarata istorie a Dönmeh și influența lor asupra trecut și evenimentele curente din Orientul Mijlociu devine mai importantă.

The Dönmeh: The Middle East’s Most Whispered Secret (Part I -II)

The Dönmeh: The Middle East’s Most Whispered Secret (Part I -II)

The Dönmeh: The Middle East’s Most Whispered Secret (Part II)