Russia vs. "Pan-Turkism": problems and opportunities from Gasprinsky to Hitler and NATO

Scris de MIKUTZA CE KURAI Dum Dec 06, 2015 12:06 pm

http://fortruss.blogspot.ro/2015/12/russia-vs-pan-turkism-problems-and.html

“Pan-Turkism: from a peaceful cultural movement to a weapon of anti-Russian hegemons”

In the context of openly hostile manifestations from the side of Turkey and the fully logical decision of the Ministry of Culture of the Russian Federation on suspending contacts with the international organization TURKSOY, some intellectuals have voiced disapproving comments on the policies of the Russian leadership. In fact, however, restructuring policies aimed at contemporary Pan-Turkist structures has been long overdue.

What is Pan-Turkism? Various referential publications give this phenomenon a very contradictory identification and evaluation. And the problem is not only the position of the authors of encyclopedias and scientific articles. The very content of Pan-Turkism itself has repeatedly and radically changed over the time of its existence. In fact, in the shortest possible time.

One of the founders of Pan-Turkism is the well-known Crimean-Tatar cultural figure Ismail Gasprinsky. The second half of the 19th century was the time of the establishment of a number of idealistic national-cultural movements and the activism of Ismail Gasprinsky is no exception. He became interested in the prospects of creating a common Turkic language without Persian and Arabic borrowings. But it became clear that this idea was profoundly utopian since Turkic languages spread among separately existing peoples over centuries have insurmountable differences. Politically, Ismail saw the Turkic peoples as unified either under the patronage of or within the framework of Russia where, in is opinion, the best conditions would be created. Ismail Gasprinsky was more than upset by Russo-Turkish conflicts and believed that they were only the fault of the West. As we see, there is nothing bad and destructive here if one does not consider its kind of national-cultural utopianism, and its thoughts are quite reasonable and constructive.

But, unfortunately, Ismail Gaprinsky’s followers cruelly perverted his ideas. A number of new Pan-Turkists, on both the territory of the Russian Empire and Turkey, began to develop an openly anti-Russian discourse “under its banner.”

The idea of Pan-Turkism, in conjunction with Turkish nationalism, was taken up by the Young Turks.

Under the slogans of Pan-Turkism and Turkism, a monstrous crime was committed: the genocide of the Armenian people on the territory of Turkey.

Rivers of blood were shed on the territory of Soviet Central Asia under its slogans and with foreign support.

A significant portion of the Pan-Turkists considered its ideas to be an alternative to both simultaneously Islamization and national modernization along the Western model. It was a kind of “national hegemony with a Turkish accent.” For some time, the wings of Pan-Turkism were clipped by Mustafa Kemal Ataturk who professed a secular version of Turkish nationalism and at least declared friendly relations with the USSR. But after the Ataturk’s death, the “third birth” of Pan-Turkism began. Relations between Ankara and Moscow worsened. In Turkey, although it formally remained neutral, pro-German and pro-Fascist forces gained weight and Pan-Turkism, in the event of a major war, opened fabulous prospects for Turkey.

The role of Turkey in the events of the Second World War is overall unpleasant.

At a time when the West (including the “Euro-Atlantic” area and the fascist bloc) opposed the USSR and Czechoslovakia, Ankara’s sympathies were definitely with the West. It is difficult to determine when relations between the former allies began to deteriorate. For some time, Turkey was more or less in the orbit of British influence, but in 1941 German influence became more felt. On June 18, 1941, 4 days after the Third Reich’s attack on the Soviet Union, the Germano-Turkish Agreement was signed. Berlin pressured Ankara to agree to the final decision of entering the war. Ankara tried to stall the point in order to get certain guarantees. However, the nature of its military preparations left no doubt as to the real goals of Turkey.

The country began mobilizing and concentrating three quarters of its roughly million-man army on the Soviet-Turkish border. “Border incidents” came to take place. Historians agree that the go-ahead for Turkey’s participation in the war was supposed to be the victory of Nazi forces at Stalingrad. But, as we all know, thanks to the fantastic courage of Soviet soldiers and the talent of Soviet generals, this never happened. And the pendulum of Turkish politics again swung in the direction of neutrality. Nevertheless, Turkey managed to have a huge, destructive impact on the actions of the anti-Hitler coalition. The need for the Soviet leadership to constantly pay attention to an obviously hostile neighbor and maintain a group of 200,000 Soviet troops kept in a small area on the Soviet-Turkish border seriously helped Hitler...

As regards the actual interests of the Pan-Turkists, these were made by the authorities of the Third Reich itself. Hitler, along with his entire entourage, relied on a number of odious leader such as Seydametov, Validov, and Veli Kayum Khan, and began to try to foment Pan-Turkist fascist sentiment among Turkic Muslims. Before the war, similar initiatives were taken with the Poles, but did not have any concrete result. The Germans, in a sense, succeeded. Representatives of the Eastern Nations en masse began to join the Wehrmacht and the SS (the largest case was the service of Crimean Tatars to the Nazis), and carry out reconnaissance and sabotage assignments from the Abwehr. If some Turkic peoples only imitated a desire to serve the Third Reich in order to get weapons and escape from captivity and later continue the struggle against Nazism, then the others served Hitler faithfully...

In 1945, when all the endeavors of Hitler failed for obvious reasons, his vision of Pan-Turkism, on the contrary, did not disappear. These ideas, together with a number of goals, were gladly picked up by American and British intelligence agencies. Yesterday’s spies of Hitler and invaders went to serve London and Washington along with his former agents and subordinates. Persons recruited by the Abwehr in the name of the Turkistan of Hitler began to be sent to carry out subversive activities in Central Asia under the command of former participants in the anti-Hitler coalition. The irony of fate...

Turkey made political maneuvers. Moscow was willing to “pay its bills” in 1942, regaining former Soviet territories in the Caucasus and the right to control over the straits. But the West, naturally, could not allow this, so it took Turkey under its wings and included it in NATO. Turkey became a beachhead for Western intelligence agencies against the Soviet Union. How this happened was reported to Moscow by the legendary Soviet agent Kim Philby, who officially was a high-ranking member of British intelligence.

However, Turkey could not even dream of doing anything against the mighty Soviet Union alone, so Pan-Turkist ideas were taken from the practical to the theoretical plane until the 1990’s.

The hour of Turkey came with the 1990’s. Against the background of the “parade of sovereignties” in 1991, Ankara, without wasting any time, rushed to spread its influence in the former Soviet republics of Central Asia and in the regions of the Russian Federation inhabited by Turkic-speaking peoples.

Ankara sought to increase its influence in every sense, but the main “bridge” to former Soviet territories was represented by “cultural-educational” programs. Like mushrooms after rain, NGO’s under the auspices of Turkey presenting the Pan-Turkist plan arose. They actively worked on academic exchange programs. “Schools” sponsored by Ankara worked in seeking to take on the education of the children of local elites and the most capable students - people of Turkic heritage. Literature promoting the idea of Pan-Turkism spread. Moreover, the countries which experienced the severe crisis of the 1990’s, including Russia, had nothing with which to oppose this policy....Moreover, it was obvious that Turkey was warming its hands at the fire of its “Western friends.”

After Russian policy began to rapidly change in the early 2000’s, the US had to drop the mask and go into battle with an open visor. On the eve of the NATO summit in Istanbul in 2004, a program was started with the name “The Wider Middle East and North African Initiative” which, in fact, already covered the entire Islamic world. The results of the implementation of this project can be seen in the cases of Libya, Tunisia, Syria, and Egypt. And this was only the beginning. Among its first tasks, it started working on the territory of the former Soviet Union. Its base for realizing its goals was, just as 70 years ago, Turkey, in which “Pan-Turkism under the pretext of neo-Ottomanism” was inflated.

Therefore, the suspension of contacts with the “International Organization for Turkic Culture”, which had observer status in six Russian regions, by Russian authorities looks like a logical and timely move.

And it is very symptomatic that the Russian “free” press immediately began to print the comments of representatives of the creative class and its public figures who “suffered” due to the ending of “cultural contacts”...

Now, of course, a public vacuum in the space of these organizations has arisen. How and with what can it be filled? There is no need to reinvent the wheel. It helps to go back to the basics and recall the ideas of Ismail Gasprinsky, as with the ideas of the Eurasianists. The Turkic peoples, like other peoples of the East, make up a major part of the contemporary Russian people. Rus and Russia have always existed as a landscape on the border between the forest and the great steppe. Russia has a powerful potential for Eurasian unification on the basis of equality and mutual respect. Economically, this trend has already been outlined by the Eurasian Economic Union. Now, its cultural outline should be considered. After all, Russia is not Europe and not Asia. It is a unique civilization which many have correctly called “Eurasian.”

Scris de MIKUTZA CE KURAI Dum Dec 06, 2015 12:06 pm

"Pan-turcism: de la o mișcare culturală pașnică la o armă de hegemonilor anti-ruse"

În contextul manifestărilor ostile în mod deschis din partea Turciei și decizia pe deplin logică a Ministerului Culturii al Federației Ruse privind suspendarea contactelor cu organizații internaționale TURKSOY, unii intelectuali și-au exprimat comentarii dezaprobatoare cu privire la politicile conducerii ruse. Cu toate acestea, de fapt, politicile de restructurare care vizează structurile Pan-Turkist contemporane a fost așteptată de mult timp.

Ce este Pan-turcism? Diverse publicații referențiale dau acestui fenomen o identificarea și evaluarea foarte contradictorii. Iar problema nu este numai poziția autorilor enciclopedii și articole științifice. Foarte Conținutul Pan-turcism sine în mod repetat și radical sa schimbat în momentul existenței sale. De fapt, în cel mai scurt timp posibil.

Unul dintre fondatorii Pan-turcism este bine-cunoscut figura cultural Crimeea-tătară Ismail Gasprinsky. A doua jumătate a secolului 19 a fost timpul stabilirea unui număr de mișcări național-culturale idealiste și activismul de Ismail Gasprinsky nu este o excepție. El a devenit interesat de perspectivele de a crea un limbaj comun turcică fără persane și arabe împrumuturi. Dar a devenit clar că această idee a fost profund utopic deoarece limbi turcice răspândite între popoare separat existente peste secole au diferențe insurmontabile. Punct de vedere politic, Ismail văzut popoarele turcice ca unificat, fie sub patronajul sau, în cadrul Rusia, unde, în opinia este, s-ar fi creat cele mai bune condiții. Ismail Gasprinsky fost mai mult decât supărat de conflicte ruso-turce și au crezut că au fost doar din vina Occidentului. După cum vom vedea, nu este nimic rău și distructiv aici dacă nu ia în considerare acest tip de utopism național-culturale, și gândurile sale sunt destul de rezonabil și constructiv.

Dar, din păcate, urmașii Ismail Gaprinsky lui pervertit cruzime ideile. O serie de noi Pan-Turkists, atât pe teritoriul Imperiului și Turcia rus, a început să dezvolte un discurs deschis anti-rus "sub stindardul său."

Ideea de Pan-turcism, în colaborare cu naționalismul turc, a fost preluat de tinerii turci.

În conformitate cu lozinci de Pan-turcism și turcism, o crimă monstruoasă a fost comisă: genocidul poporului armean pe teritoriul Turciei.

Râuri de sânge s-au vărsat pe teritoriul sovietic Asia Centrală sub lozinci sale și cu sprijin extern.

O parte semnificativă a Pan-Turkists considerat ideile sale să fie o alternativă la ambele simultan islamizarea și modernizare națională de-a lungul modelul occidental. A fost un fel de "hegemonie naționale cu un accent turcesc." De ceva timp, aripile de Pan-turcism au fost tăiate de Mustafa Kemal Ataturk, care a mărturisit-o versiune seculara a naționalismului turc și cel puțin a declarat relații de prietenie cu URSS. Dar, după moartea lui Ataturk, "al treilea nașterea" de Pan-turcism început. Relațiile dintre Ankara și Moscova înrăutățit. În Turcia, deși a rămas în mod oficial neutră, forțele pro-germane și pro-fasciste castigat in greutate si Pan-turcism, în cazul în care un război major, a deschis perspective fabuloase pentru Turcia.

Rolul Turciei în evenimentele din al doilea război mondial este în general neplăcut.

Într-un moment când Occidentul (inclusiv zona "euro-atlantic" și blocul fascist) s-au opus URSS și Cehoslovacia, simpatiile Ankara au fost cu siguranta cu Occidentul. Este dificil de a determina când relațiile dintre foștii aliați au început să se deterioreze. De ceva timp, Turcia a fost mai mult sau mai puțin în orbita de influență britanică, dar în 1941 influența germană a devenit mai simțit. La 18 iunie, 1941, 4 zile după atac al Treilea Reich cu privire la Uniunea Sovietică, a fost semnat Acordul de germano-turc. Berlin presiuni Ankara să fie de acord cu decizia finală de a intra în război. Ankara a încercat să stagneze la punctul în scopul de a obține anumite garanții. Cu toate acestea, natura preparatelor sale militare nu a lăsat nici o îndoială cu privire la obiectivele reale ale Turciei.

Țara a început mobilizarea și concentrarea trei sferturi din aproximativ armatei sale de milioane de om la granița sovieto-turc."Incidente de frontieră", a venit să aibă loc. Istoricii sunt de acord că unda verde pentru participarea Turciei în război a fost trebuia să fie victoria forțelor naziste de la Stalingrad. Dar, după cum știm cu toții, datorită curajul fantastic de soldați sovietici și talentul de generali sovietici, aceasta nu sa întâmplat niciodată. Și pendulul de politica turcă execută din nou în direcția de neutralitate. Cu toate acestea, Turcia a reușit să aibă un impact enorm, distructiv pe acțiunile coaliției anti-Hitler. Nevoia de conducerea sovietică să acorde o atenție în mod constant la un vecin, evident ostilă și să mențină un grup de 200.000 de trupele sovietice păstrate într-o zonă mică la granița sovieto-turc a ajutat serios Hitler ...

În ceea ce privește interesele reale ale Pan-Turkists, acestea au fost făcute de către autoritățile de-al treilea Reich în sine.Hitler, împreună cu întreaga sa anturaj, bazat pe un număr de lider odios, cum ar fi Seydametov, Validov, și Veli Kayum Khan, și a început să încerce să instige Pan-Turkist sentiment fascist printre turcice musulmani. Înainte de război, au fost luate inițiative similare cu polonezii, dar nu a avut nici un rezultat concret. Germanii, într-un sens, a reușit. Reprezentanții Organizației Națiunilor Est în masă a început să se alăture Wehrmacht și SS (cel mai mare caz a fost serviciul de tătarilor din Crimeea a naziștilor), și să efectueze de recunoaștere și sabotaj sarcini de Abwehr. Dacă unele popoare turcice imitat doar o dorință de a servi-al treilea Reich, în scopul de a obține arme și de a scăpa din captivitate și mai târziu să continue lupta împotriva nazismului, apoi ceilalți servit cu credință ... Hitler

În 1945, atunci când toate eforturile lui Hitler nu a reușit, din motive evidente, viziunea sa de Pan-turcism, dimpotrivă, nu a dispărut. Aceste idei, împreună cu o serie de obiective, s-au luat cu bucurie de către agențiile americane și britanice de informații. Spionii de ieri a lui Hitler și invadatori dus să servească Londra și Washington, împreună cu foștii săi agenți și subordonații. Persoanele recrutate de către Abwehr-ului, în numele Turkestan de Hitler a început să fie trimise să desfășoare activități subversive în Asia Centrală sub comanda foști participanți din coaliția anti-Hitler. Ironia sorții ...

Turcia a realizat manevre politice. Moscova a fost dispus să "plătească facturile" în 1942, fostele teritorii sovietice recâștigarea din Caucaz și dreptul de a controla peste strâmtori. Dar Occidentul, în mod natural, ar putea să nu permită acest lucru, așa că a luat Turcia sub aripile sale și a inclus-o în NATO. Turcia a devenit un cap de pod pentru agențiile occidentale de informații împotriva Uniunii Sovietice. Cum sa întâmplat acest lucru a fost raportat la Moscova de către legendarul agent sovietic Kim Philby, care a fost în mod oficial un membru de rang înalt al serviciilor secrete britanice.

Cu toate acestea, Turcia nu putea nici măcar să viseze de a face ceva împotriva singur puternic Uniunea Sovietică, așa idei Pan-Turkist au fost luate de la practice pe planul teoretic pana in anii 1990.

Ora Turciei a venit cu anii 1990. Pe fondul de "parada suveranităților" în 1991, Ankara, fara a pierde în orice moment, s-au grabit sa se raspandeasca influența în fostele republici sovietice din Asia Centrală și în regiunile Federației Ruse locuite de popoare turcice de limbă.

Ankara a căutat să sporească influența în toate sensurile, dar principalul "podul" de foste teritorii sovietice a fost reprezentat de programe "cultural-educative". Ca ciupercile după ploaie, ONG-uri sub auspiciile Turciei prezintă planul Pan-Turkist apărut. Ei au lucrat în mod activ la programele de schimb academic. "Școlile", sponsorizat de Ankara a lucrat în încercarea de a lua cu privire la educația copiilor elitelor locale și studenții cei mai capabili oameni - de patrimoniu turcice. Literatura promovarea ideii de Pan-turcism răspândit. Mai mult decât atât, țările care se confruntă criza severă din anii 1990, inclusiv Rusia, nu a avut nimic cu care să se opună acestei politici .... Mai mult decât atât, era evident că Turcia a fost incalzirea mâinile la focul de ei "prieteni de Vest."

După politica rusă a început să se schimbe rapid la inceputul anilor 2000, SUA a trebuit să renunțe la masca și du-te în luptă cu un vizor deschis. În ajunul summit-ului NATO de la Istanbul din 2004, un program a fost început cu numele de "Inițiativa Orientul Mijlociu extins și din Africa de Nord", care, de fapt, a acoperit deja întreaga lume islamică. Rezultatele implementarea acestui proiect se poate vedea în cazurile Libiei, Tunisia, Siria și Egipt. Și acesta a fost doar începutul. Printre primele sale sarcini, a început să lucreze pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Baza sa de a realiza obiectivele sale a fost, în urmă cu 70 de ani la fel de, Turcia, în care "Pan-turcism sub pretextul neo-otomanism" a fost umflat.

Prin urmare, suspendarea contactelor cu "Organizația Internațională pentru Cultură turcă", care a avut statut de observator în șase regiuni din Rusia, de către autoritățile ruse arata ca o mișcare logică și în timp util.

Și este foarte simptomatic faptul că rus presa "liberă" a început imediat pentru a imprima comentariile reprezentanților clasei creative și figuri publice care "a suferit" din cauza încetarea "contacte culturale" ...

Acum, desigur, un vid publică în spațiul acestor organizații a apărut. Cum și cu ce poate fi umplut? Nu este nevoie să reinventeze roata. El ajută să se întoarcă la elementele de bază și amintesc de ideile Ismail Gasprinsky, ca și în ideile eurasianiști. Popoarele turcice, ca și alte popoare din Orient, constituie o parte importantă a poporului rus contemporan. Rus și Rusia au existat întotdeauna ca un peisaj de pe granița dintre pădure și mare stepa. Rusia are un potențial puternic pentru unificarea Eurasia, pe baza de egalitate și respect reciproc. Punct de vedere economic, această tendință a fost deja subliniat de către Uniunea Economică Eurasia. Acum, ar trebui să fie luate în considerare conturul său cultural. La urma urmei, Rusia nu este Europa și nu din Asia. Este o civilizație unică pe care mulți au numit corect "eurasiatic."

Russia vs. "Pan-Turkism": problems and opportunities from Gasprinsky to Hitler and NATO

Russia vs. "Pan-Turkism": problems and opportunities from Gasprinsky to Hitler and NATO

Re: Russia vs. "Pan-Turkism": problems and opportunities from Gasprinsky to Hitler and NATO