AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

SILVICE.............

In jos

SILVICE............. Empty SILVICE.............

Mesaj Scris de ILUMINATI Mier Mai 13, 2015 10:11 pm

Comisia juridică a Camerei a respins cererea de reexaminare a Codului Silvic trimisă de președintele Iohannis considerând că motivele de respingere ale acestuia coincid cu interesele firmei austriece care deține monopolul defrișărilor încă din vremea lui Năstase (în faza sa austriacă acesta a oferit și Petrom către OMV) și respectat cu sfințenie până în zilele noastre. Austriecii l-au și avertizat în scris pe Ponta că dacă-i taie (la 30%) dreptul de a ne tăia pădurile, relațiile româno-austriece vor avea de suferit și se vor adresa tribunalului de la Washington. Ca răspuns ar merita o reducere la 20%. Oricum și Codul Silvic reduce tăierile într-o parte dar le mărește în alta. Cele mai active combatante silvice s-au dovedit doamnele Grațiela Gavrilescu, actualul ministru al mediului, cea care a reușit să mute un cuib de barză de pe un stâlp pe altul și fostele ministrese Doina Pană și Lucia Varga. Dna Sulfina Barbu n-a intervenit fiind prinsă în războiul înregistrărilor interne din PNL unde Atanasiu îi sortise dispariției pe cei din PDL. Ședința de împăcare a fost și ea înregistrată așa că s-a auzit o voce feminină strigându-i lui Atanasiu: „libidinos agramat”. Bine spus. Ne-ar plăcea să credem că era vocea dnei Boagiu. Copreședinta Alina Gorghiu și-a cerut scuze pentru episod: „regret că spațiul public a fost contaminat de mesajul că în PNL ar fi conflicte”. Aș, e numai lapte și fiere. Spațiul public e însă de mult contaminat de reziduuri: în aceeași zi liberalul Ionesie Ghiorghioni, vice la CJ Caraș-Severin a fost ridicat de DNA după un flagrant în care primea mită. Faptul că în plină ofensivă a DNA, Ionesie ăsta lua mită chiar în birou demonstrează de ce sunt necesare arestul preventiv și cătușele: altfel nu-și țin mâinile acasă nici morți. Evident, Ionesie a zis că-i „o înscenare” fiindcă are „mulți dușmani” - în frunte cu cinstea, decența și competența. Alții, mai deștepți, iau punga cu bani, tot la birou dar legal, pe statul de plată. Spre exemplu, directorul de la Transelectrica, Ion Teau are leafă de 5500 de euro lunar și primă anuală de 180.000 de euro. De ce să umbli cu punga prin cimitire, prin piețe sau prin parcări - când poți lua aproape aceeași sumă elegant, corect și legal? Ministrul economiei Mihai Tudose (foarte discret om, nimeni n-a auzit de el) a mărturisit că i-a mai tăiat din primă fiindcă inițial era de 400.000 euro: „atât am putut”. Teau a zis însă că a condus atât de bine Transelectrica încât a avut câștiguri de milioane de euro. Aha, și când Transelectrica are pierderi directorii aduc bani de-acasă? Dar și directorii plâng câteodată. Directorul Operei Române a fost reținut pentru contracte ilegale. Cosi fan tutte. Și tutele lor.
ILUMINATI
ILUMINATI

Mesaje : 387
Data de înscriere : 16/02/2013

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum