SFIDĂRILE LUI IOHANNIS (I - II)

Scris de Marco_polo2013 Vin Apr 01, 2016 2:19 am

http://www.cuvantul-liber.ro/news/89467/61/SFIDaRILE-LUI-IOHANNIS-I

„Radiografia" faptelor primului om în stat, concepută prin prisma conţinutului cărţilor sale „Pas cu pas" (I) şi „Primul pas" (II), conduce la concluzia că, dincolo de discrepanţa dintre vorbe şi fapte, avem de-a face cu un preşedinte cu porniri anticonstituţionale şi antidemocratice. Ca să elimin din start eventuala suspiciune nefondată a cârcotaşilor, avizi să mă acuze de partizanat şi tendenţiozitate pentru acest text imparţial, menţionez că nu sunt membru de partid şi nici controlat de vreun serviciu secret.
Propagandist al noii ordini
„Aruncaţi privirea printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci se săvârşeşte în vremea voastră un lucru pe care nu l-aţi crede, dacă vi l-ar povesti cineva". (Sfântul Prooroc Avacum).
După ce România avea să fie atacată şi ocupată în mod şiret în 1989, printr-un terorism care a lăsat în urmă 1.104 morţi şi multă suferinţă naţională, nu ne-am imaginat că noii stăpâni, în anii 2004 şi 2007, vor fi atât de cinici încât, cu surle şi trâmbiţe festive, ne vor face să le primim sclavia cu atâta... bucurie! Noua lor cucerire, România, ajungea astfel o simplă rotiţă, în angrenajul general, prin care aceştia şi-au manifestat, plenar, interesele strategice ale marilor concerne multinaţionale care, susţinând din umbră promisiunea electorală a necesităţii schimbării, ca pe o condiţie a prosperităţii, i-au transformat pe atâţia lideri mondiali, inclusiv pe cei 4 preşedinţi postdecembrişti ai României, fără a-l exclude chiar şi pe preşedintele Obama (care s-a folosit în campania electorală de sloganul „Schimbare"), în marionete ale marilor proiecte care stau la baza implementării Noii Ordini Mondiale!
Bineînţeles că mulţimile, amăgite fiind de Presa aliniată noilor directive trasate de slugile statului fundamentalist secular Occidental, post-iluminist, nu au înţeles capcana pe care fidelii schimbării le-au întins-o şi, crezând că interesele lor vor fi reprezentate spre mirajul unui alt stil de viaţă mai bun, au fost puse în situaţia de a vedea cum sunt conduse injust de persoane, ele însele manevrate, executante de ordine, supuse unui imperialism planetar prin care se urmăreşte de fapt îndobitocirea şi distrugerea omului, controlul total şi puterea globală pentru a submina şi distruge naţiuni, culturi, familii, religii, tradiţii populare etc. De la această linie de demarcaţie, impusă, nu avea cum să se abată nici preşedintele Iohannis (mai ales prin natura conexiunilor sale cu structurile diabolice ale Masoneriei) care, pricepând sau fiind „ajutat" să înţeleagă cum „bate vântul noii ordini" dinspre Washington, cu al său vârf de lance numit U.E., s-a raliat rapid pe poziţia electorală a lozincii schimbării, însă desigur nu a uitat cine îi sunt stăpânii şi a plecat în S.U.A. Imediat după câştigarea alegerilor, chiar înainte să-şi ia oficial în primire mandatul, iar relaţia pro-U.E. şi-a exprimat-o din start: „Preşedinţia va avea şi ea un aport... pentru a căpăta un profil mai vizibil în cadrul U.E." (II, pg.201). Desigur, nu a uitat nici de mâna forte a U.E., Germania, ţara care i-a răsplătit din plin serviciile de adâncă loialitate, nu numai decorându-l cu înalte distincţii, ci şi trimiţându-i ca susţinător „camuflat" în campania prezidenţială pe ministrul de Interne al landului Bavaria... Cu toate acestea, probabil crezând că suntem nişte naivi, preşedintele Iohannis afirmă: „Germania nu se amestecă în politica de la noi, nici măcar cu sfaturi "(I, pg.35)! Dacă ar fi să-i dăm crezare, despre un aşa-zis neamestec al Germaniei în problemele României, cum s-ar înţelege oare faptul că, în întâlnirea lui cu cancelarul A. Merkel, acesta a pus „un accent aparte... pe restaurarea bisericilor fortificate" (I, pg.36) ale etnicilor germani din România, iar pe C. Begner (secretar de stat în Ministerul de Interne) îl consideră ca fiind „un lider foarte implicat (...) a fost partenerul direct al F.D.G.R. în relaţia cu Germania" (I, pg.36)? Ce să mai zicem, însă, pentru ce a mai fost distins, oare, acest loial promotor al intereselor germane în România? În orice caz, cunoscătorii ştiu - dincolo de impunerile politice ale Berlinului faţă de Bucureşti - cât de grosolan a fost amestecul mai multor ambasade în firava noastră „democraţie"! Şi, pentru a ilustra aceasta, aş vrea să reamintesc nu numai faptul că Occidentul este cel care i-a corupt pe corupţii noştri din politică, urcându-i în funcţii, ci şi ingerinţele inadmisibile pe care le-a făcut faţă de un stat pretins suveran: „Amestecul ambasadorilor S.U.A. şi Marii Britanii în dreptul suveran al Parlamentului de a legifera (...) Liderii partidelor parlamentare au acceptat o umilinţă care nu s-a petrecut nici pe vremea lui Carol al II-lea... şi anume au semnat un angajament că o anumită lege se va vota în Parlament într-un anumit fel, că aşa vrea un anumit partener (...) astfel de ingerinţe reprezintă o gravă încălcare a Convenţiei de la Viena, din 1961, cu privire la relaţiile diplomatice (...) într-un parteneriat real există respect şi reciprocitate de atitudine...
Pe aceste meleaguri, amintirea komisarilor sovietici care controlau ministerele şi serviciile secrete este încă vie ". (O. Ştireanu, ziarul „Azi" ).
Cu alte cuvinte, nu preşedintele Iohannis poate să facă şi să dreagă, cum a lăsat amăgitor impresia unor mase pe care le-a aţâţat, spre dezlănţuire, ci doar de capacitatea lui de a transpune în practică ceea ce îi va dicta puterea din spatele marilor puteri! Este doar un simplu executant, cu iz de reformator, care îşi asumă în nume propriu paradigma propulsării omului de tip nou într-o altfel de ordine, cu inşi „reeducaţi" soft pentru a fi lipsiţi de individualitate valorică, depersonalizaţi, nonconformişti, emancipaţi, diferiţi, anarhici... Vorbim deci de facilitatea apariţiei pe scena istoriei a unui alt fel de om, deschis la nou, care să răspundă idealurilor unui altfel de preşedinte...

http://www.cuvantul-liber.ro/news/89517/61/SFIDaRILE-LUI-IOHANNIS-II

Teorii electorale atipice, confuze şi ilegale

„Nimeni nu este mai presus de lege" (art. 16, 2 din Constituţie);

„Cred că s-a ajuns la o fază critică a războiului dintre marile grupuri de interese care îşi dispută România" (procuror A. Lele)

Scoaterea în faţă a lui Iohannis, pentru a candida la Preşedinţia României, s-a făcut într-un mod pe cât de rapid, pe atât de enigmatic şi surpinzător! Nu se ştie exact ce raţiuni au stat în spatele deciziei liderului liberal C. Antonescu să îl primească în P.N.L. şi să îl propulseze chiar la vârf, în ciuda membrilor mai vechi ai partidului, dar cert este că - în cele din urmă - Iohannis avea să-l detroneze de la conducere chiar pe binefăcătorul său şi, după o impardonabilă tergiversare a Î.C.C.J. într-un dosar în care actualul preşedinte era acuzat de incompatibilitate, acesta a devenit candidatul la cea mai înaltă funcţie din stat din partea A.C.L. (o alianţă şifonată în ochii electoratului din cauza implicării multor lideri din P.D.L. şi P.N.L. în infracţiuni concretizate în dosare penale)! Cu astfel de oameni compromişi „în spate", care au contribuit din plin la dezastrul României în vremea lui Băsescu (şi acesta l-a sprijint indirect pe Iohannis), Iohannis s-a „trezit" peste noapte în ipostaza unui personaj gen „Albă ca zăpada", împins într-o campanie electorală atât de nepregătit încât până şi „strategul" său, C. Antonescu, l-a privit cu rezerve pe motivul că „nu aş fi avut un program sau că nu l-aş fi convins să mă voteze" (II, pg.105)! Şi astfel, cu toate că a pierdut lamentabil primul tur de scrutin, dar câştigându-l pe al doilea (şi) cu sprijinul românilor din Diaspora, Iohannis a ajuns la conducerea României (şi) în baza unor declaraţii de intenţii programatice aflate în flagrantă contradicţie cu fişa noului său post şi a legilor ţării!

Astfel, dacă promisiunea „ciudată" că va promova „o altă direcţie, un alt model de viaţă şi un alt fel de politică" (II, pg.12) a fost înţeleasă sub aspectul unui altfel de preşedinte decât dezamăgitorul său predecesor, prin restul de idei „vizionare" a proclamat instaurarea în România a unei paradigme politice care să vizeze schimbarea din temelii a clasei politice, ceea ce se constituie într-un atac pe faţă la temelia Statului de drept şi a legilor adiacente în vigoare! Sigur, această sfidare de nepermis a lui Iohannis faţă de modul în care se face politică în România vine în dorinţa poporului de înnoire a clasei politice, dar repetatele lui declaraţii anarhice nesocotesc faptul că astfel de schimbări politice se fac prin vot, nu prin forţă şi ameninţare cu forţa, nici prin ingerinţe inter-instituţionale menite să satisfacă aberaţiile anticonstituţionale venite de la un înalt demnitar „împins de la spate" propagandistic de forţe politice (sic!) externe şi de unii indivizi de pe la noi „certaţi" cu tot ceea ce înseamnă legea!

Şi acum, pas cu pas, să urmărim împreună „firul" logicii prezidenţiale pe baza căruia mi-am încropit argumentaţia de mai sus... „Proiectul pentru ţară" (II, pg.12) al candidatului prezidenţial Iohannis, conceput electoral pentru o „Românie corectă" (I, pg.159) şi „prosperă" (II, pg.45), stă mărturie - cu toate că „statul român este un stat normal, care funcţionează după acelaşi principiu ca toate celelalte democraţii" (II, pg.101), însă pasibil de un „regres al democraţiei" (II, pg.132) doar dacă... ar fi câştigat Ponta - pentru modul halucinant cum acesta a emis public unele afirmaţii radicale care zdruncină efectiv cadrul constituţional : „ne batem cu întregul sistem, pentru că noi credem că întreaga construcţie a partidului - stat P.S.D. şi a sateliţilor lui nu i se potriveşte României" (I, pg. 159); „nu cu persoana lui Victor Ponta îmi propun să mă lupt, ci cu un sistem pe care el îl reprezintă" (II, pg.39); P.S.D. are „nevoie de reformă" (II, pg.146) şi „va fi obligat să o facă" (II, pg.47), iar la două zile (!) după câştigarea alegerilor prezidenţiale - chiar în faţa „colegilor" săi din P.N.L. (II, pg.203) - Iohannis susţinea: „vrem să preluăm puterea, pentru că numai aşa putem realiza o schimbare profundă a clasei politice" (II, pg.203; I, pg.66)... pentru a spune „un NU ferm vechiului mod de a face politică" (II, pg.254) şi a realiza o „reformă din interiorul partidelor politice" (II, pg.254) care să conducă la „reconstrucţia instituţiilor" (II, pg.242)! Oare în baza căror legi, stimaţi cititori, se pot încadra astfel de deziderate ale preşedintelui nou ales? Să fie oare aceasta explicaţia pentru care, cum spunea C. Antonescu la un post TV, acţiunea anticorupţie nu are ca scop pedepsirea infractorilor, ci înlocuirea clasei politice cu „un regim prezidenţial" în care puterea va trece din mâinile partidelor politice (Parlament, Guvern) în mâinile Parchetelor şi serviciilor secrete „la acoperire"? Ce ar putea să însemne „faptele" (I, pg.5) acestea, dacă nu o încălcare a Constituţiei şi a asigurărilor personale că va fi un preşedinte „mediator şi integrator" (I, pg.160), care garantează „statul de drept şi... independenţa Justiţiei" (I, pg.60)! Cum de a ajuns Iohannis să conteste moral litera şi spiritul Constituţiei, având „în spate" şi un staff compus din unii politicieni aşi în materie de corupţie, este o problemă pe care reprezentanţii C.C.R. cu siguranţă nu ar putea să o explice studenţilor de la Drept - ştiindu-se că pluralismul politic este o valoare supremă (art.1, alin.3), garantată de democraţia constituţională (art.8, 1), activă conform legii, protejată în faţa acţiunilor neconstituţionale (art.40, 2) şi intrată în sfera de atribuţii a Parlamentului (art.73, 3b) - fără a le stârni zâmbete de ironie!

Pur şi simplu, imaginaţia „reformatorului" unei noi moralităţi şi a schimbării clasei politice, Iohannis, a luat-o cu mult înaintea realităţii cadrului legislativ existent şi, cu un „meşteşug" rar întâlnit, ne-a vorbit în campania prezidenţială despre „domnia legii" (I, pg.177) fiind înconjurat, printre „miile de activişti din ACL" (II, pg.14), de o alianţă politică încropită „la plesneală", „într-o oră" (I, pg.145), reprezentată de „colegii din PNL" (II, pg.203) şi, atenţie, de un P.D.L. care ne-a distrus ţara sub „bagheta" lui Băsescu (auziţi, stimaţi cititori, ce ne spune Iohannis despre „extraordinara" ACL: „Alături de mine se aflau toţi... personalităţi puternice care au lăsat ceva în urmă... Omul de bază - adică cel ce s-a ocupat şi de campania dubios finanţată a preşedintelui Băsescu - n.a. - a fost dl. Vasile Blaga, care a acceptat să fie şef de campanie electorală" - I pg.151/158). Ce să mai zicem, oameni buni, la aserţiunea lui Iohannis că, aşa „a luat naştere o echipă mare" (II, pg.25)! Consider însă că, despre oamenii „de încredere" din campania prezidenţială a lui Iohannis merită să scriu, separat, în subcapitolul următor...