AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

CEASURI ȘI ORE

In jos

CEASURI ȘI ORE Empty CEASURI ȘI ORE

Mesaj Scris de Admin Joi Mai 28, 2015 11:36 pm

PSD și-a ținut C.Ex. unde a luat act de demisia lui Dragnea dar l-a păstrat „coordonator” - practic în aceeași funcție dar fără titlu: „dl. Dragnea rămâne în continuare pertenerul meu” a precizat Ponta. Ideea ar fi că Dragnea n-a fost condamnat pentru corupție ci pentru coordonarea fraudării voturilor. Adică a colaborat fără poliție politică, vorba CNSAS. Cât despre scrisoarea lui Tăriceanu către Iohannis unde-i cerea demiterea dnelor Stanciu (ÎCCJ) și Kovesi (DNA), până și premierul a observat că scrisoarea a greșit adresa: „președintele și dacă ar vrea nu poate schimba conducerile ÎCCJ și DNA”. Dar de unde să știe Tăriceanu așa ceva? Cum dl. Predoiu l-a numit „servitorul mafiei”, Tăriceanu s-a răzbunat imediat pe fostul său partid: „PNL se înscrie în tradiția totalitară a lui Stalin”. Până nu-l pomenește pe Stalin, Călin nu se simte liberal. Ponta a intervenit și el împotriva lui Predoiu: „nu mă așteptam la asemenea mizerie, să văd un individ pe care Tăriceanu l-a pus ministru cum îl înjură mai ceva ca la stadion, nu credeam că se poate așa ceva”. Sfântă fecioară! Dar când un individ pe care Băsescu l-a pus prim-ministru, l-a tot înjurat fără jenă, nu era mizerie? Individul e Tăriceanu. Valabil și pentru Ponta. După logica fanariotă a lui Ponta, cineva numit într-o funcție rămâne subordonat pe viață numitorului neavând voie să ridice vocea împotriva lui, nici să scrie cărți despre el. Altfel trădează trădările. Ponta are voie: pus ministru de Geoană, l-a exclus din partid de două ori. Și-a luxat și piciorul după atâtea eforturi reformiste iar Geoană a trebuit să renunțe la cele trei ceasuri primite cadou de la Vanghelie. Mai are 21 de ceasuri și află dacă rămâne doar martor. Suspect e oricum. Și în PNL a sunat ceasul despărțirii de neuroparlamentarele Norica Nicolai și Renate Weber care au refuzat să urmeze partidul în PPE și au rămas în ALDE: „s-a pus capăt unui soi de bigamie politică” a explicat Crin Antonescu. S-au emancipat și femeile. Nu-și mai țin nici ele fundul într-o singură barcă. Între timp CSM nu mai prididește sancționând declarațiile unor politicieni care „afectează independența justiției”. Dl. Băsescu e campion la aceste afecțiuni. I s-a alăturat și Tăriceanu. Sincer vorbind, politicienii respectivi își afectează de fapt propria independență: e semn că au un scop, un caz sau un necaz în justiție. Așa-i cu oaspeții nepoftiți. Când nu intră mascații DNA pe ușă intră hoții cu cagule pe geam. Ușor desprins din cotidian președintele s-a întâlnit de urgență cu Ponta și Isărescu pentru a discuta despre aderarea la zona euro în 2017 sau 2019 sau 2022. Chiar că e o urgență: cândva sau niciodată. Întrebarea e alta: când vor adera la realitate?
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum