Cum au „borbelyt” cei de la UDMR apa, aerul și fraierul. De contribuabil român

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cum au „borbelyt” cei de la UDMR apa, aerul și fraierul. De contribuabil român

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Iul 28, 2016 11:59 pm


Despre codrii din România știm că sunt extrem de prietenoși cu oamenii, că sunt frate cu românul și destul de nepăsători în ceea ce-i privește (din codru rupi o rămurea, ce-i pasă codrului de ea) – motiv care ar explica de ce nu s-au apărat când au apărut prin preajma lor, cu începere de prin anii 90, tot felul de indivizi, care cu câte o drujbă în mână, care cu câte un certificat de moștenitor fals. Doar s-au legănat, până au ajuns la pământ. Ce credeți, într-o confruntare gen Alien versus Predator, dintre Kerestoy Attila, Drujba lui Dumnezeu și Șobolanul Rozaliu secondat de “Tata Socru” Ilie Sârbu, cine ar învinge?
Înainte de a pătrunde în ceea ce a mai rămas din codrii Patriei şi înainte de a tulbura apa cristalină a pâraielor de munte, nu strică să vă încărcați cu puţină răbdare față de cum înțeleg o parte bună a semenilor noștri să interacționeze cu Natura. Există și semne bune de când s-au mai închis gaterele (sau au crescut amenzile pentru cei prinși că aruncă rumegușul prin pâraie): acestea au reînceput să redevină cristaline. Dar, pentru a fi cu adevărat vrăjiți, nu vă recomand să vă uitaţi prin jur – țineți ochii închiși. Căci, orice pârâiaş e ca o cronică a “civilizaţiilor” care s-au succedat pe-aici. În albie găsim toate straturile istoriei româneşti. Putem avea parte de o istorie a furtunilor de pe meleagurile strămoşeşti. Sunt prin albii trunchiuri de pe vremea lui Burebista, copaci din vremea năvălirilor tătărăşti, de pe vremea austriecilor, a comuniştilor – de la primul copac prăbuşit în pârâu până la ultimul, căzut victimă la ultima furtună (sau drujbă, mă rog), toţi sunt acolo. Dar, mai des avem parte de spectacolul de pe margini, unde, agăţate în crengi, flutură, mândre ca flamura naţională, cele mai colorate pungi şi cele mai extravagante ambalaje. Pe la câte-un baraj, sticlele şi bidoanele de plastic se zbat ca nişte păstrăvi disperaţi, încercând să sară peste zid. Dintotdeauna pârâul a fost cea mai la îndemână groapă de gunoi a românului. I s-a spart o oală, i s-a rupt o furcă, sau i s-a stricat soba? În vale cu ea… Lăturile care-i prisosesc, gunoiul pe care n-are unde-l pune? La apă, că apa spală totul – dacă nu, duce gunoiul la alții…
Pe drumuri şi prin poieni, nu mai puţin, e împrăştiată o întreagă avuţie naţională: şuruburi, bucăţi la lanţuri, cutii, plasticuri, jante, funii de sârmă etc. Ce-i de la centrele de recoltare a deșeurilor, în loc să cumpere capace de canale și șine de cale ferată, ar ieşi mai în câştig dacă ar organiza câte-o excursie. O astfel de nonşalanţă nu dovedeşte altceva decât că românul se simte acasă oriunde s-ar afla. Se-ntâmplă, de-o pildă, să trebuiască să bagi ceva la maț (că numai așa mai pot unii tresări la frumusețile Naturii: un foc zdravăn, sfârâit de mititei și grătare, câte o mașină cu portierele căscate din care evadează decibeli muzicali și beroase la pet, fără număr, fără număr)? Te oprești la primul luminiș cu soare și puțin mal de pârâu prin apropiere – în mijlocul pustietăţilor. Ce faci cu ambalajele goale, brusc nefolositoare? Că doar n-o să le cari până în primul oraş? Le-arunci unde te găseşti. Poate doar cu vreo cincizeci de metri mai încolo, în caz că mai adaşti la umbră şi există riscul să te vadă cineva chiar lângă gunoaiele aruncate şi astfel să te bănuiască. Românul nu vrea să fie copleșit de ruşine, el nu vrea să știe că este necivilizat (cel puțin nu din privirile altora), aşa că mai bine-și aruncă mai încolo resturile, ca să pară că-s lăsate de altul. Unde nu-s pâraie binefăcătoare, le ţine locul pădurea.
Care pădure, i-a găsit UDMR o întrebuințare mai bună. Câţiva şmecheri vorbtori de limbă maghiară s-au prins, încă de la începutul anului 1990, că pot să joace frumos pe cartea apărării drepturilor minorităţilor şi, în numele unor idealuri măreţe, să-şi umple conturile, protejaţi de justiţie, sub o umbrelă politică. Aşa că autonomia UDMR a fost câştigată încă din primul an al regimului Iliescu. Liderii UDMR, au reuşit să obţină singura autonomie pe care şi-o doresc cu adevărat, cea politico-economică, restul fiind bla-bla-bla pentru secuii naivi care oricum trăiesc într-o sărăcie cruntă deși UDM este la guvernare non-stop încă din 1996!
Autonomia hoţiei instituţionalizate este cea care-i interesa pe liderii UDMR. Cu Marko Bela, un preşedinte la fel de sărac şi de cinstit ca Iliescu al nostru, UDMR şi-a tras trei judeţe pe care să le mulgă după bunul plac. Iliescu şi toţi care au urmat după el au pus o cortină de fier în jurul celor trei regiuni ca nu cumva să treacă pe acolo nici un procuror sau poliţist care să-i deranjeze pe cei aflaţi perpetuu la putere. Şi timp de mai bine de două decenii, nici nu i-a deranjat. Nu l-au deranjat pe Verestai Attila care a “borbelyt” pădurile din Covasna şi Hargita. Nu l-au deranjat nici pe Tancsos Barna, un puştan care, în ultimul deceniu s-a perindat prin diverse funcţii înalte la Bucureşti – de la şefia Administraţiei Domeniilor Statului, la secretar de stat în ministerul Agriculturii, fiind permanent acolo unde se impart terenuri la preţuri mici, subvenţii preferențiale, sau fonduri europene. Şi, ghiciţi cine sunt beneficiarii favorizaţi de Barna?
Acolo unde au fost bani mulţi, acolo a fost şi Borbely. De departe însă, cel mai “tare” şi perpetuu ministru al UDMR a fost Laszlo Borbely, care şi-a extins sfera de influenţă ieşind de după cortina de fier pusă de Iliescu să protejeze afacerile UDMR. Ceea ce i-a fost fatal, că l-a văzut, de sub legăturica de la ochi, Jutiția. Sau l-o fi mirosit, cert este că numai după ce s-a lăcomit la alte sfere de influență a ajuns Bobely să aibă probleme cu legea. Încă de când conducea MLPAT, asupra lui Borbely au început să planeze suspiciuni, în special cu privire la modul de alocare a fondurilor pentru programele destinate infrastructurii şi a licitaţiilor legate de blocurile ANL – câştigate surprinzător de firme din judeţul Mureş, fieful ministrului. Timp de opt ani Borbely a avut pe mână bugetul României pentru dezvoltare şi amenajare a teritoriului, între 1996 – 2000 ca secretar de stat la MLPAT, iar între 2004 – 2007 ca ministru delegat la Ministerul Transporturilor, unde s-a ocupat tot de problemele legate de dezvoltare. Toate posturile lui Borbely au fost intens negociate de UDMR, în special în 2004, când pentru el şi pentru Iuliu Winkler au fost înfiinţate două posturi de miniştri delegaţi: pe lângă Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Industriilor şi Comerţului. Pentru ca, în ultimul an al legislaturii, 2008, Coaliţia de guvernare de atunci (cea cu PNL) să-i facă lui Laci propriul Minister al Dezvoltării. Ca ministru al Mediului, Borbely a stat pe o grămadă de bani. Fondurile Romsilva, cele ale Regiei Apele Române, Fondul de Mediu şi gestionarea unei părţi a fonduilor pentru programele naţionale de investiţii în reţele de apă şi canalizare. Și de aici, intrăm în fondul altor probleme.
Este simplu să faci afaceri în România: trebuie doar să fii încuscrit cu cine trebuie, să faci parte din partidul aflat la guvernare și să te doară-n bască de lege. În fond legea are atâtea portițe încât tot ceea ce nu este interzis expres se poate face. De aceea cuvântul posibil există aproape în fiecare lege sau normă legală din România – să poată și judecătorii interpreta, să mănânce și gura lor flămândă ceea ce li se dă pentru a se putea profita din orice poziție de fătuca aia oarbă și cu balanța. Așa și cu firma Lescaci-Com din Negrești-Oaș (care acum l-a pus sub lupa DNA și pe Laszlo Borbely): trebuia doar să aibă patronul potrivit pentru a deveni buricul României în ceea ce privește lucrările hidrologice (mai ales cele pentru situații de urgență). Și ce-i mai fain și mai cu folos ca și patron de firmă cu abonament la banii statului decât să fii ginerele reprezentantului statului? Firma care, încă din guvernarea lui Adrian Năstase, a încasat mai multe sute de miliarde de lei din lucrări cu Apele Române și Ministerul Apărării Naționale, este patronată de către ginerele fostului prefect de Satu Mare, Gheorghe Ciocan (alintat “Taurul din Certeze”). Ajuns deputat în Parlamentul României, prin pilelele, cunoștințele și relațiile sale, a ajuns firma din Negrești –Oaș (o localitate de 10.000 de locuitori, multora din România complet necunoscută) să facă cele mai tulburi afaceri cu apele revărsate la fiecare inundație anuală.
Afacerile noastre cresc odată cu apa. De altfel, printre ultimele lucrări (și cea mai dezastruoase în consecințe), este celebrul dig de la Săucești. După ce au prins și contractul baban cu încredințare directă pentru construirea digului de la Șerbănești, firma Lescaci Com a mai câștigat un alt contract frumușel cu Administrația Bazinală Siret. Este vorba despre lucrări pentru reducerea gradului de risc de inundații pe râul Bistrița in județul Neamț. Valoarea contractului: 29.052.345 lei fără TVA. Cam așa se fac banii. Vă veți întreba cum de câștigă societatea contracte sub toate partidele perindate pe la putere? Simplu: de-a lungul vremii au câștigat așa de mulți bani din afacerile cu statul, mai ales prin lucrări pe îndiguiri, încât nu pot fi săriți din schemă. De altfel, de parcă numai în orășelul din nord-vestul României s-au prăsit toți specialiștii în lucrări hidrotehnice, Administrația Bazinală Siret a acordat, prin încredințare directă și unei alte societăți din Negrești-Oaș, Laurențiu H (acționar și administrator Grigore Huja), un contract în valoare de 8 190 829 de lei pentru ,,Amenajare albie râu Siret la A.I. Cuza, jud. Iași”. Banii acordați proveneau dintr-un program finanțat de comunitatea europeană. Societățile acestea două au intrat în sistem pe vremea când Adrian Năstase era premier. Și au rămas bine înfipte acolo, în ciuda articolelor apărute în presa vremii cu privire la unele neregularități din activitatea lor (lanțul cumătrocrațic, numai încredințări directe, adică nici o licitație, numai abonament la banul public) și a faptului că s-au tot schimbat guvernările. Fie oamenii aceștia din Negrești-Oaș sunt super profesioniști și fac treaba beton, fie cotizează în campaniile electorale la partidele politice. Care o fi fiind varianta câștigătoare în cazul de față? Mai ales că, dintr-o pură întâmplare, Gheorghe Ciocan şi Ioan Mircea Paşcu – fost ministru PSD al Apărării – împart aceeaşi casă de vacanţă, iar ginerele lui Ciocan a obţinut un contract de reamenajare a cazarmei de la Eforie Sud din fonduri ale MAp (un milion de euro).
Asta până când procurorii DNA - Oradea au descins într-o dimineaţă la mai multe imobile aflate în proprietatea rudelor fostului prefect de Satu Mare, Gheorghe Ciocan. Percheziţiile au avut loc la domiciliul lui Ioan şi Vasile Ciocan din localitatea Certeze, judeţul Satu Mare, la firma SC Lescaci Com SRL administrată de cei doi, şi la o adresă din Capitală. De-a lungul timpului, presa a scris despre afacerile acestei societăţi comerciale cu statul. În 2004, poliţistul Matei Mărgărit care a investigat firmele rudelor prefectului a fost şicanat şi reclamat la parchete doar pentru că a avut “tupeul” să strice  “ploile” celor din clanul Oşenilor. Dosarul DNA are la bază exact acele lucruri despre care presa a tot scris. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că se verifică şi legăturile familiei Ciocan cu fostul ministru al apărării, Ioan Mircea Paşcu.
Potrivit procurorilor DNA, Ioan Ciocan acționarul unic al LESCACI COM este cel care prin intermediul lui “Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului și Pădurilor, a cumpărat influența” ministrului Laszlo Borbely. Potrivit datelor oficiale postate pe e-licitatie.ro, compania lui Ioan Ciocan ar fi câștigat numai în 2010-2011 patru contracte în valoare de 84 milioane lei de la instituții din subordinea Administrației Naționale „Apele Române”, instituție aflată în subordinea ministerului condus de Lazslo Borbely. Așa că, deocamdată, nu ne rămâne decât să așteptăm să auzim țipetele victimelor procurorilor băsiști, să știm și noi care-i lanțul slăbiciunilor în afacerile mai tenebroase la care cumătrocrația s-a abonat să le facă numai cu bugetul statului.
Că doar n-o fi politicianul UDMR vinovat că i-au lăsat românii atâția bani nesupravegheați pe mână?
Articol publicat în Academia Cațavencu nr. 10 (1209) 27 iunie – 17 iulie 2016
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3246
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum