Tăcerea în fața Grupului Infracțional Organizat nu e nici curaj, nici normalitate

Scris de MIKUTZA CE KURAI Mar Apr 21, 2015 1:09 pm

http://inliniedreapta.net/tacerea-in-fata-grupului-infractional-organizat-nu-e-nici-curaj-nici-normalitate/

„După consultarea cu președintele intrăm în normalitate” (Victor Ponta, 20 aprilie 2015)
„Cu acest tip de consultare intrăm în normalitate. Cred că este un pas, un nou pas făcut spre altfel de politică, o politică a normalităţii.” (Klaus Iohannis, 20 aprilie 2015)
„Președintele trebuie să aibă curajul să nu se exprime în fiecare chestiune. Nu cred ca trebuie sa comentez eu personal orice eveniment.” (Klaus Iohannis, 20 aprilie 2015)

Și Președintele s-a dovedit a fi peste măsură de curajos. Când nu tace, vorbește prostii. A făcut-o și la discursul de 100 de zile când a refuzat să ia poziție față de mojicia ambasadorului rus la București. Iohannis a considerat că nu e de competența și datoria lui ca șef de stat să își consume din timpul prezidențial pentru a sancționa amenințările și jignirile ambasadorului la adresa presei românești și a unui important intelectual al statului care îi găzduiește ambasada mujicească. A considerat, în schimb, demn de timpul și statura sa prezidențială să numere postările de pe Facebook ale fostului Președinte și să îl numească „postac” – realitatea e că Iohannis are de 3 ori mai multe postări pe Facebook decât Băsescu.

Tot atunci, Președintele a consumat din energia și timpul prezidențial pentru a corecta un jurnalist care a spus că are pe Facebook 1 milion de like-rui, în loc de „un milion și jumătate!”(rostite grav și prezidențial). Secvența mi l-a adus pe Iohannis mai aproape de Ponta decât toți mahalachii din anturaj.

Și pentru că trăim într-o „nouă politică a normalității”, curajul prezidențial e molipsitor și radiază și spre prim-ministu, care din spășit și șovăitor și-a recăpătat impertineța golănească de altă dată.

„Poate ca scandalul de la Senat nu e chiar asa o chestie minora si uzuala intr-o democratie europeana. Poate ca actuala contraofensiva a coruptei clase politice nu e chiar „orice eveniment”, nici in ochii unei parti a publicului, nici in marea schema a istoriei contemporane a poporului roman”, notează azi pe Facebook Dragoș Paul Aligică. Poate KI dobândește curajul de a nu fi laș, sau lașitatea de se opune vocal încercării lui Ponta de anulare a independenței justiției.

$Tăcerea în fața Grupului Infracțional Organizat nu e nici curaj, nici normalitate 994477_452577408253752_446665478780146630_n1$

Klaus Werner Iohannis e un „empty suit”, s-a trezit cu o pălărie gigantică pe capul blond și deocamdată a arătat ce era de aratat – că USL trăiește.

Dar are, încă, o calitate. Nu e Ponta.

Atitudinea de calm și seriozitate săsescă, chiar dacă din ce în ce invizibile, poate fi încă deosebită de țopenia infantilă a la Viorel, și din acest punct în care ne aflam, există potențialul unor mai puțin daunătoare consecințe. Este un plus, singurul plus pe care îl avem, altul mai breaz și cu șanse la președinție nu s-a găsit.

Chiar dacă Iohannis se simte wunderbar printre porci transpirați ca Mahalache, ar trebui să fie cumva posibilă găsirea unei metode prin care președintele să fie strunit să facă ce trebuie. Poate o combinație de presiune dinspre cei care l-au votat și nu sunt deloc entuziasmați de linistea uselistă, și dată fiind situația regională volatilizată de agresiunea Rusiei, presiune dinspre aliații Romaniei din NATO (și UE). Ca urmare a presiunii, ca empty suit, formă fără fond, se amulează, e obligat să confrunte realitatea şi are şanse să o facă – Ponta nu are nici măcar formă, e neantul desăvârşit. Poate tot atunci Iohannis se va simți obligat să se prefacă, să pretindă, să mimeze, sa mintă cu nerușinare la televizor că nu îi plac porcii tranpirați și complicitatea cu aceștia, și de nevoie să îi dea 1 metru mai la o parte.

În cazul lui Ponta, impostura emană prin toți porii. La Iohannis impostura mimează decența și seriozitatea – eu vreau să o ascundă atât de bine încât să chiar devină decent și serios, chiar dacă se preface, să facă ce trebuie, când trebuie. În timp, poate va ajunge, cumva, să nu se mai simtă bine alături de cefele late de care s-a înconjurat.

$Tăcerea în fața Grupului Infracțional Organizat nu e nici curaj, nici normalitate 11156297_452577464920413_5001462619959436548_n1-600x600$

$Tăcerea în fața Grupului Infracțional Organizat nu e nici curaj, nici normalitate 11049117_452577641587062_2666978373553506108_n1-600x600$

$Tăcerea în fața Grupului Infracțional Organizat nu e nici curaj, nici normalitate Mihalache-600x600$