“DREAPTA” FRANCEZĂ MERGE, CU ALI JUPPÉ ȘI SARKOZY, SPRE MOHAMMED BEN ABBES

Scris de **Admin** Sam Oct 01, 2016 10:00 am

“Nu ne vom mai mulțumi cu o integrare care nu funcționează. Vom cere asimilarea. Din momentul în care deveniți francezi, strămoșii voștri sunt galii.” Cine crede că Marine Le Pen le-a pus pumnul în piept, iar, imigranților musulmani, se înșeală. Cel care cere imperativ, doar e urmașul galilor, este Nicolas Sarkozy! Dar nu Sarkozy – Sarkozy, ci ăla aflat în campanie electorală – în Franța urmează alegerile pentru desemnarea candidatului “dreptei” la președinție. Pentru că Sarkozy-Sarkozy, de felul lui, stă rezemat de stâlpul care marchează centrul politic, dar cu ambele picioare și sufletul în tabăra stângii, foarte conștient că strămoșii stângii franceze au fost “galii” Marx, Marcuse, Gramsci, Derrida samd.

Sarkozy a fost politicianul de “dreapta” care s-a pronunțat în favoarea acordării dreptului de vot pentru străini – măsură atât de dragă stângii franceze, și nu numai ei, care consideră că umanitatea nu este legată de vreun loc anume. El a lansat, în 2003, pe vremea când era ministru de interne, Consiliul Francez al Cultului Musulman și tot el a salvat, în 2008, cand era președinte, cu banii contribuabililor, organul de presă al Partidului Comunist, L’Humanite, aflat în faliment. El a ținut, tot în 2008, celebrul discurs în care a apărat metisajul obligatoriu și tot el a suprimat expulzarea imigranților condamnați pentru delicte comise pe teritoriul Franței, la sfârșitul pedepsei, pentru că stânga considera acest lucru drept o “dublă pedeapsă”! Și dacă a înșelat-o cu cineva pe Carla Bruni, a fost doar cu imigrația, diversitatea și deschiderea. Cum ar fi făcut orice bun socialist.

Când aleargă însă după voturi, Nicolas Sarkozy se schimbă complet. Devine de dreapta…fără ghilimele. Un De Gaulle redivivus. Știe că nu se va chinui veșnic – o campanie electorală are început și sfârșit. A mai trecut prin asta. Cu două luni înainte de a fi ales președinte, le-a promis francezilor, era de dreapta atunci, că va pune capăt valului de “căință”. Adică, cu el la Elysee, Franța nu va mai trebui să-și ceară scuze că a fost imperiu. La două luni după ce a fost ales și-a revenit și a virat la stânga: s-a dus în Senegal și, în patru rânduri, ca să nu existe dubii, a afirmat că în opinia lui “colonizarea a fost o mare greșeală.” Să-l înțelegem, pentru că a fi de dreapta, azi, în Franța nu mai e o alegere, ci un păcat.

Acum a redevenit, iar, disident și se împotrivește, rebel, ideologiei dominante. Cel care, când era președinte, vorbea despre islam de-i făcea pe socialiști să-și ia notițe, ca să știe și ei ce să zică altora, le spune acum francezilor: “Barbarii ne atacă pentru că ei cred ca suntem slabi.”

Și nu se mulțumește numai cu asta: aprinde torța identitații naționale și o agită patriotic pe sub ochii electoratului, încălzind inimile de dreapta mereu dornice să palpite la chemarea potemkiniadelor purtătoare de speranțe deșarte: “Eu sunt Francez, voi sunteți Francezi, noi suntem Francezi. Franța este un organism, este o stare de spirit, este un suflet.” În urmă cu un an și jumătate spunea altceva: “N-am vorbit niciodată de identitatea națională cât timp am fost președinte, ci am spus că vreau să apăr valorile Republicii.” Acum a uitat de “metisajul obligatoriu” – unul din obiectivele stângii – și avertizează asupra pericolului ca civilizația europeană să dispară: “Inevitabil, civilizația europeană, care este încă vazută ca dominantă, realizează că nu mai reprezintă nici 10% din populația lumii. Civilizația europeană simte că a devenit minoritară.”

Si cu strategia asta a plecat de nicăieri și l-a ajuns în sondaje pe Alain “Ali” Juppé! Pe Juppé care își onorează porecla. Alain “Ali” Juppé, cel care spunea în 2011: “Să nu-i stigmatizăm dinainte pe cei care se consideră islamiști. Sunt oameni atașati islamului, care, totodată, sunt gata să accepte regulile de bază ale democrației franceze.” a fost, până de curând, sabia în vârful căreia votanții “dreptei” franceze visau să-l scoată din Elysee pe socialistul Hollande.

Numai că, acela care s-a opus interzicerii vălului islamic în universități și care a spus, după ce prietenii lui, islamiștii, au ucis câteva sute de francezi: “Islamofobia este un pericol mortal, un pericol de război. Această mișcare detestabilă nu trebuie lăsată să se dezvolte.” simte acum, nu în spate ci alături de el, prezența unui adversar redutabil. Alegătorii de dreapta francezi sunt fericiți: au acum două săbii.

Însă stânga franceză, care îl consideră pe Juppé cel mai bun înlocuitor al lui Francois Hollande, nu e greu de ghicit de ce, este ferm hotărâtă să nu-l abandoneze. “Liberation” a anunțat déjà că mai mult de 10% din votanții lui Hollande se pregătesc să participe la primarele “dreptei”, ca să-l voteze pe AliJuppé.

Stânga știe că Juppé nu va trăda. Nu va trăda nici Sarkozy – “dreapta” franceză și-a făcut, de zeci de ani, o datorie de onoare din a “finisa” proiectele implementate de stânga, după ce aceasta a părăsit conducerea – dar limba lui bifurcată le aduce aminte francezilor că au avut rădăcini. Și stânga nu acceptă așa ceva – sub ea amintirea trecutului a devenit ilegală. Însă Juppé – liderul “dreptei” – e omul potrivit. Liniștit, ca Hollande, dar nu atât de cretin, nu trebuie abandonat. Pentru că Juppé a declarat în urmă cu un an “este intolerabil să spunem că Franța este o țară de rasă albă” – și a cerut sancționarea lui Nadine Morano, care a susținut că este – iar acum amendează televizat “isteria nerezonabilă a dreptei față de musulmani” și cere să fie stopate “confuzia” și “frenezia” promovate de principalul său adversar, Sarkozy. Și face asta sperând să ajungă candidatul “dreptei”. Are șanse. Iar dacă Juppé câștigă anul viitor, francezii vor înlocui un președinte socialist și democrat, cu unul democrat și socialist. Au mai făcut-o. S-au obișnuit și le place.

Pe 31 martie 1990, la Congresul dreptei franceze (RPR – UDF) pe probleme de imigrație, Valery Giscard d’Estaing spunea: “Nu vom accepta nici xenofobia, nici francofobia. Franța nu este o țară de imigrație și noi vom produce mijloacele necesare, atât legale cât și administrative, pentru a gestiona o cotă zero de imigrație.” Iar Congresul a hotărât, atunci, patru măsuri importante: închiderea frontierelor, suspendarea imigrației, rezervarea ajutoarelor sociale numai pentru cetățenii francezi și incompatibilitatea Islamului cu legile Franței.

După 26 de ani, programul acesta aparține Frontului Național, iar “dreapta” franceză și-a însușit supusă, înselându-și alegătorii, programul stângii! Sau cum scria Michel Houellebecq în “Supunere”: “Adevărata agendă a UMP (dreapta franceza n.a.), ca și cea a socialiștilor, este dispariția Franței, integrarea ei într-un ansamblu federal european. Alegătorii lor, desigur, nu împărtășesc acest obiectiv; șefii partidelor au izbutit însă, ani la rând, să bage subiectul sub preș.”

Anul viitor, unul dintre cei doi, Ali sau Sarkozy, îl va înlocui pe Hollande spre bucuria mereu entuziastului electorat de dreapta francez, care-și va trage, încă odată, preșul de sub picioare. Și va face asta până când se va împlini profeția lui Houellebecq: stânga și “dreapta” îl vor vota președinte pe Mohammed Ben Abbes.