Succesul lui Donald Trump, eşecul unor politici impuse de Sistem

Scris de **Admin** Mier Noi 09, 2016 8:56 pm

Dacă soarta preşedintelui american s-ar fi decis în România, Clinton ar fi cîştigat alegerile cu 85 la sută din voturi. Nu pentru că românii ar fi mai mult democraţi decît republicani, ci pentru că noi părem mult mai dispuşi decît publicul american să ne lăsăm manipulaţi! În America, acest risc este infinit mai mic pentru că democraţia nu se lasă atît de uşor călcată în picioare de către forţele oculte, aşa cum se întîmplă la noi!
Donald Trump a cîştigat fotoliul de preşedinte al SUA pentru că a înţeles vuietul popular, în care se distingea un mesaj clar: politicienilor nu le pasă de noi! Iar el, deşi este miliardar şi face parte din clasa politică, a avut curajul să vină cu un mesaj catalogat drept „populist”, prin care anunţa schimbarea paradigmei politice, în sensul că predictibilitatea, atît de trîmbiţată ca fiind etalonul stabilităţii, trebuie să fie schimbată cu asumarea unei radicale schimbări, chiar dacă va provoca iniţial un şoc puternic pe pieţele financiare!
Semnalul cel mai puternic dat de americani este că nu mai cred în predicţiile „analiştilor înregimentaţi”, cei care au devenit în ultimii ani (la fel ca la noi!) portavocile politicienilor, renunţînd astfel la analizele obiective în favoarea unor contracte de PR politic în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi!
În acest sens, avem un precedent recent: Brexit! Şi acum cîteva luni, aceiaşi analişti spuneau că nu este posibil ca britanicii să voteze pentru ieşirea din UE, ignorînd un lucru elementar: faptul că oamenii începuseră să vadă în birocraţia de la Bruxelles o risipă financiară uriaşă pentru ca „Sistemul” să-şi perpetueze influenţa, un sistem care este din ce în ce mai depărtat de oameni şi, în acelaşi timp, din ce mai apropiat de vîrful Puterii! Consecinţa a fost acel vot surprinzător, prin care britanicii au deschis Cutia Pandorei în întreaga Europă, care acum este obligată să-şi schimbe şi ea paradigma!
Dar analizele sofisticate care o dau drept cîştigătoare sigură pe Hillary Clinton nu au ţinut cont de cîteva lucruri simple care anunţau alt rezultat. De ce era, din punctul nostru de vedere, previzibil un eşec al lui Hillary Clinton, mai degrabă decît un succes al lui Donald Trump? Iată cîteva argumente care nu ţin atît de ideologiile sau programele politice, cît de percepţia imaginii candidatului considerat favorit (aici este resortul „votului negativ”, în sensul că totdeauna „favoritul” este în vizorul opiniei publice, nu „outsider”-ul):
- Hillary Clinton este soţia lui Bill Clinton, iar un succes al ei era văzut ca un al treilea mandat al soţului său;
- implicarea directă a lui Barack Obama în favoarea lui Hillary Clinton a creat impresia că mandatul acesteia va fi, de fapt, un al treilea mandat al lui Obama;
- exacerbarea „feminismului” ca fiind înlocuitorul principiului competenţei.
Mulţi vor crede că astfel de motive sînt derizorii, însă atrag atenţia că votul este popular şi este dat de oricare dintre cetăţeni, deci şi de masa uriaşă a electoratului care, din diferite motive, nu are acces la analizele sofisticate, dar vrea să-şi spună părerea prin simpla exercitare a dreptului la vot!
Din acest punct de vedere, principala eroare a Partidului Democrat a fost aducerea pentru prima oară în competiţie a unei femei în situaţia în care sondajele arătau o bătălie strînsă. Astfel de experimente radicale nu se fac decît atunci cînd sondajele ar fi arătat că Democraţii vor cîştiga detaşat, indiferent de numele candidatului! Aşa cum au făcut acum opt ani cu candidatul de culoare Barack Obama. Încă un nou experiment într-un timp atît de scurt era prea mult pentru americani! Faptul că Hillary Clinton a fost percepută de electorat mai degrabă ca femeia-candidat decît ca politician experimentat a avut o importanţă colosală în rezultatul final al alegerilor din SUA!
De asemenea, victoria lui Donald Trump reprezintă un devastator eşec al banilor lui George Soros, care a finanţat şi susţinut prin metodele sale specifice campania lui Hillary Clinton! După cum se vede, şi în România oamenii s-au cam prins că darurile otrăvite ale lui Soros au născut monştri propagandişti care sînt în stare, în schimbul gologanilor, să spună că orăcăitul broaştei este mai frumos decît glasul priveghetoarei. Faptul că reţeaua lui Soros a împrăştiat în toată lumea, inclusiv în România!, ideea că americanul Trump este un rău imens al planetei i-a revoltat pe alegători. În SUA, o asemenea revelaţie a electoratului a făcut-o pe Clinton să piardă instant cîteva procente, căci americanii s-au săturat de jocurile de culise ale Sistemului şi vor ca acum cuvîntul lor să fie ascultat şi să conteze!
Spuneam la început că, în România, Clinton ar fi cîştigat cu 85 la sută, dar trebuie să completez: în România, miliardarul (la noi, baronul, mogulul) Donald Trump ar fi fost arestat de Kovesi, iar Iohannis l-ar fi numit imediat „penal”, aruncîndu-l în gura ONG-iştilor aceluiaşi Soros!
Ce ar trebui să învăţăm şi noi din aceste alegeri din SUA, dacă tot ne închinăm la „licuriciul” cel mare? În primul rînd, că o campanie care să se desfăşoare liber tot timpul, inclusiv în ziua alegerilor, este benefică! Ea îi ajută pe oameni să fie informaţi direct, prin prestaţia candidaţilor. Faptul că la noi, de vineri dimineaţa şi pînă duminică seara, nimeni nu mai are voie să facă vreo campanie, nu face altceva decît să lase terenul liber pentru forţele oculte sau serviciile secrete să se implice şi să influenţeze prin mijloace discrete opţiunile electoratului! Acolo unde tace opinia liber exprimată creşte forţa manipulării celor care ştiu să lucreze bine în tăcere!
În al doilea rînd, electoratul trebuie să înceapă să gîndească cu mintea lui (aia, puţină, de la Dumnezeu, cum spunea Vitoria Lipan) şi să renunţe la „axiomele” aşa-zisei „elite” intelectuale şi politice, căci, în toţi aceşti ani de la Revoluţie, aceasta le-a dat mereu o lumină orbitoare, după care s-au aşezat la masa Puterii, înfruptîndu-se din bucate! E de ajuns să invocăm scandalul dintre Andrei Pleşu şi Traian Băsescu, ori celebra sintagmă a lui Cărtărescu („Băsescu este un preşedinte pentru alte coordonate istorice”) sau scîrba lui Patapievici cînd i se aminteşte că este „intelectualul lui Băsescu”! Asta e! Oportunismul, totuşi, nu este o calitate!
Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l înveţe românii este că ambasadorul SUA nu este şeful României, ci doar un reprezentant diplomatic al ţării sale la noi în ţară. După cum am văzut cu toţii, ce a făcut în ultima vreme Hans Klemm în România nici nu ar fi îndrăznit cineva să încerce să facă în America! Manipulările fără perdea ale lui Klemm trebuie acum să înceteze, ca şi susţinerea deşănţată a instituţiilor de forţă şi decorarea şefilor acestora, astfel încît opinia publică să poată să susţină fără teamă respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti!
Concluzia este simplă: democraţia şi libertatea sînt noţiuni care se adresează direct oamenilor şi nu au nevoie de intermediari, căci nu totdeauna sfătuitorii sînt mînaţi de bune intenţii. Lecţia americană din acest an este una simplă: POWER TO THE PEOPLE, cum spuneau cîndva cei de la Beatles! Pînă şi profesorul Iohannis are de învăţat din ea şi să renunţe la păgubosele lui sloganuri cu „Premierul Meu”, „Guvernul Meu” sau „Parlamentul Meu”.
Am spus de atîtea ori: Democraţia este un lucru atît de simplu, cîtă vreme libertatea oamenilor este respectată! Doar restul este politică! Asta s-a întîmplat acum în America, nimic mai mult. Oamenii au decis cine le va fi preşedinte şi, de mîine, se vor duce la serviciu cu sentimentul că ţara asta mare şi puternică este a lor. Indiferent cu cine au votat!
http://www.cotidianul.ro/succesul-lui-donald-trump-esecul-unor-politici-impuse-de-sistem-290931/

Scris de **Admin** Mier Noi 09, 2016 9:02 pm

Victoria lui Donald Trump e o victorie care ar trebui să ne bucure. Pentru că e o victorie împotriva sistemului, împotriva a ceea ce mulţi s-au obişnuit să considere că ar fi bunul-simţ în politică, adică şi împotriva aşa-ziselor politici corecte, al căror rezultat catastrofal asupra mersului lumii îl ştim cu toţii.

Răţoiul Donald, cu măcăitul lui răguşit, a acoperit trilurile de privighetoare ale lui Hillary, răţuşca cea frumoasă. Triluri mincinoase, de cele mai multe ori. Triluri stipendiate cu zeci, poate sute de milioane de dolari, dacă nu chiar mai serios, din pungile doldora ale unor finanţatori dubioşi printre care, la loc de frunte, se numără Soros, amic şi de-al nostru, de pe la loviluţie încoace, dacă nu de mai devreme.

Primul efect, simţit cu multe ore înainte ca lucrurile să fi fost tranşate, s-a simţit pe pieţele bursiere din lumea întreagă, trecute toate pe roşu. Pieţe care trăiesc, desigur, tot prin resurse ale sistemului. Acesta a fost şi primul semn al victoriei, precum şi al structurilor care încep să se clatine.

De la bun început, Trump a fost candidatul tranşant, la care funcţionează dictonul românesc „Ce-i în guşă, şi-n căpuşă!”. Frizând bădărănia, a vorbit de-a valma despre atitudinea lui nu tocmai ortodoxă faţă de femei, ca şi despre felul cum a fentat sistemul de impozitare din SUA, totul în condiţii de legalitate. A îndrăznit să vorbească despre o schimbare a politicii americane faţă de ruşi, care, s-ar putea spune, într-o anumită măsură a provocat ripostele agresive ale noului ţar de la Răsărit. Pentru că, într-adevăr, fără a oferi o reală securitate ţărilor din prima linie expuse unei asemenea agresiuni, începând cu Ucraina, Siria şi cuprinzându-ne chiar pe noi, SUA, NATO, ca şi UE au încurajat ţările respective la o atitudine, să-i zicem, recalcitrantă şi provocatoare faţă de marele Urs. Nu am nimic împotriva acesteia, dar în momentul în care ursul a reacţionat, sprijinul efectiv împotriva lui s-a redus la vorbe goale şi sancţiuni economice fără vreun efect considerabil. Ba, atunci când a fost acordat, a dus la apariţia monstruozităţii cu numele Stat Islamic, de care americanii nu mai ştiu cum să se spele pe mâini, unul din artizani fiind chiar doamna Clinton. Nu că ar fi fost vreo noutate în politica americană, căreia îi datorăm de altfel şi invadarea Irakului în 2003, doar pentru că, vezi Doamne, ar fi deţinut arme chimice. Pe care l-a repetat apoi Franţa prin instrumentarea doborârii lui Gaddafi, când şi acesta şi Saddam Hussein, în ciuda faptului că erau dictatori, constituiau un pilon de stabilitate în lumea arabă. Rezultatele s-au văzut şi se văd în continuare.

O atitudine la fel de tranşantă o are Trump în privinţa refugiaţilor, şi nu mă pronunţ acum asupra metodelor prevăzute pentru stoparea fenomenului, limitându-mă doar la gravitatea problemei şi necesitatea de a-i găsi rezovarea. În fond, SUA, la fel ca popoarele Europei, au tot dreptul să se apere împotriva acestor uriaşe valuri imigraţioniste punând adeseori în discuţie însăşi fiinţa naţională a popoarelor respective, o problemă pe care politicile corecte mai sus amintite o privesc cu laxitate şi nemărginit dispreţ.

De acum putem urmări cu speranţă, dar şi cu o anume îngrijorare, evoluţia fenomenelor. Dacă Donald Trump se va dovedi un iresponsabil, totul se va prăbuşi, începând cu statul american şi poate cu lumea întreagă, în cazul că orice semn de slăbiciune de dincolo de Ocean le va oferi ruşilor o nouă încurajare pentru a păşi mai departe în încercarea, şi ea iresponsabilă, de a cuceri noi zone de influenţă. Dar dacă va conduce cu o mână de fier o politică externă echilibrată dând tuturor urşilor pestelabeatunci când va fi cazul, punând în acelaşi timp pe baze noi establishmentul din propriaţară, vom avea motive de bucurie. O Americă puternică şi corectă poate fi o garanţie pentru perspective mai bune în lumea întreagă.

http://www.cotidianul.ro/ratoiul-donald-a-invins-sistemul-se-clatina-290919/

Succesul lui Donald Trump, eşecul unor politici impuse de Sistem

Succesul lui Donald Trump, eşecul unor politici impuse de Sistem

Răţoiul Donald a învins, sistemul se clatină