Trump: Mă folosesc de presă în același fel în care presa se folosește de mine: pentru a atrage atenția

Capitolul 2. Mass-media noastră politică „imparțială”

O perioadă îndelungată am fost omul pe care mass-media i-a plăcut să-l urască.

Nu mi-a luat mult timp pentru a afla cum cât de necinstită poate fi media politică. La prima dezbatere republicană, jurnalista de la Fox, Megyn Kelly, și-a manifestat clar ostilitatea față de mine. Și, desigur, la a doua dezbatere, aproape toata lumea m-a atacat, deoarece majoritatea procentajelor lor din sondaje se scufundau, în timp ce ale mele erau în creștere.

Sunt, probabil, o persoană controversată. Spun ce gândesc. Nu aștept să aud ce are de spus cel ce face sondajele, pentru că eu nu folosesc persoane care fac sondaje de opinie. Mass-media adoră sinceritatea mea. Ei știu că nu am de gând să mă eschivez sau să ignor întrebările lor. Nu am nici o problemă să spun lucrurilor pe nume. Aceste dezbateri prezidențiale, în mod normal, ar fi atras câteva milioane de telespectatori, dar în prima noapte am avut 24 de milioane de persoane care au deschis televizorul, iar a doua dezbatere a atras un număr similar. Acestea au fost cele mai mari audiențe din istoria Fox News și CNN, mai mari decât cele de la finala NBA, World Series, și decît cele mai multe retransmisii din Liga de fotbal american (NFL).

De ce credeți că oamenii au deschis televizorul? Pentru a auzi întrebările urâte? Pentru a urmări o bandă de politicieni sforțîndu-se să pretindă că sunt din afara sistemului (așa cum sunt eu cu adevărat) astfel încât să poată avea mai mult succes? Adevărul este că eu le dau oamenilor ceea ce au nevoie și merită să audă – exact ceea ce nu obțin de la politicieni profesioniști: Adevărul cu a mare. Țara noastră este o harababură chiar acum și nu avem timp să pretindem altceva. Nu avem timp de pierdut pentru a fi corecți politic.

Îi ascultați pe politicienii și este ca și cum aceștia vorbesc dintr-un scenariu intitulat „Cât de plictisitor pot fi cu adevărat?” A le urmări pe unele dintre aceste persoane în timp ce sunt intervievate e la fel de pasionant ca și cum ai aștepta să se usuce vopseaua. Le este atât de frică să nu se încurce în propriile lor cuvinte, terifiate că vor spune ceva care nu e în textul scris dinainte sau să deraieze de la mesaj – aceasta e formula pe care o folosesc, „să deraieze de la mesaj”- că sunt paralizate verbal. Vor face tot ce vor putea pentru a evita să răspundă la o întrebare – iar media joacă acest joc cu ei.

Obiectivul acestui joc este să apară gânditori în timp ce încă mai arată ca un tip (sau tipă) normal, cu care ar fi plăcut să bei o bere. Cei ce fac sondaje de opinie le spun cum să placă la toată lumea, fără a supăra pe nimeni. Aceiași politicieni care promit cu siguranță că vor să le țină piept dușmanilor noștri nu știu să răspundă direct și franc reporterilor. Nu joc acest joc, pentru că eu sunt un om de afaceri de mare succes și am mintea setată asupra faptului că această țară are nevoie să iasă singură din adâncul tuturor problemelor noastre și a celor 19 miliarde de dolari ce le datorăm.

La prima dezbatere, am răspuns unei întrebări dușmănoase a lui Megyn Kelly la întrebarea adversă spunându-i, „Cred că problema cea mare pe care această țară o are este aceea de a fi politically correct. Am fost provocat de atât de mulți oameni, că n-am avut timp să fiu corect politic. Și, ca să fiu sincer cu tine, nici această țară nu mai are timp. Această țară are necazuri mari. Nu mai câștigăm. Pierdem în fața Chinei. Pierdem în fața Mexicului, atât în comerț cât și la frontieră. Pierdem în fața Rusiei, a Iranului și a Arabiei Saudite”.

Nu mă laud când spun că sunt un câștigător. Am experiență în a câștiga. Asta e ceea ce se cheamă leadership. Asta înseamnă că oamenii mă vor urma și vor fi inspirați de ceea ce fac. De unde știu? Am fost un lider întreaga mea viață. Mii dintre angajați mei știu că-mi țin cuvîntul și că-i voi ajuta să fie la înălțimea situației. Uneori pot fi modest, injectând un pic de umor, amuzîndu-mă sau chiar glumind. Ne simțim bine. Spun ceea ce gîndesc, și toți cei ce mă cunosc într-adevăr apreciază asta.

Cu problemele cu care ne confruntăm, aceste dezbateri au devenit „Trump versus Ceilalți”. Atacurile vin spre mine din toate direcțiile, pentru că toți știu că sunt singurul care vorbește despre schimbarea într-adevăr a acestei țari și de a face din nou America măreață. Moderatorii citesc un citat de-al meu (sau interpretează greșit un citat de-al meu) și apoi roagă pe altcineva să îl comenteze. Am temperamentul care convine? Aș conduce țara ca o afacere? Când am „devenit de fapt un republican”? Aceste schimburi de replici fac bune programele TV. Din păcate, sunt urmărite ca și cum ar fi întreceri sportive.

Și ghiciți de ce? Puține, dacă chiar niciuna dintre aceste întrebări, nu ajung la miezul a ceea ce nu este în regulă cu țara noastră și la ceea ce contează cu adevărat pentru americani. Aceasta ia o turnură personală, deoarece politicienii (și acoliții lor jurnaliști) știu că publicul nu vrea să audă de detaliile schimbării noastre de vestă în ce privește acordul nuclear cu Iranul sau de propunerile pentru a acoperi deficitul federal care vor face să sîngereze contribuabilul american. Schimburile personale dintre mine și ceilalți devin evenimentul principal al dezbaterii și centrul atenției știrilor timp de săptămâni. Ați vrea să credeți că Fox News și CNN ar putea face mai bine. Ca să se consemneze, socotesc că CNN și Fox m-au tratat rău. Cu toate acestea, s-ar putea imagina că o rețea de știri majoră și-ar lua responsabilitățile mai în serios și ar folosi aceste dezbateri pentru a ajuta publicul să decidă cine are cel mai bun plan pentru a face țara noastră măreață din nou.

Dar ei au ratat această ocazie.

Întregul format al dezbaterii a mers bine pentru mine. Poporul american este inteligent și și-a dat seama destul de repede care au fost motivele reale care fac să se intensifice atacurile personale împotriva mea. Dintr-o lovitură am obținut mai multe minute, o acoperire mai multă pe prima pagină, mai multe solicitări pentru interviuri decât oricine altcineva – și cel mai important pentru America – ocazia de a vorbi direct cu oamenii.

Există mulți reporteri pentru care am mult respect, mai ales în mass-media financiară. Când jurnaliștii financiari îți iau un interviu, știu ce fac, și-ți pun întrebări directe, care pot oferi informații importante pentru publicul lor. Sunt bani în joc și ei nu joacă același jocuri stupide „de-a prinselea” așa cum face mass-media politică. Nu își pot permite asta.

Nu mă deranjează să fiu atacat. Mă folosesc de presă în același fel în care presa se folosește de mine: pentru a atrage atenția. Odată ce am această atenție, depinde de mine să o folosesc în avantajul meu. Am învățat cu mult timp în urmă că, dacă nu ți-e frică să vorbești liber și onest, jurnaliștii vor scrie despre tine sau te vor ruga să vii în emisiunile lor. Dacă faci lucrurile un pic diferit, dacă spui lucruri șocante și dacă ripostezi, ei te adoră. Așa că, uneori, fac comentarii scandaloase și le dau ceea ce ei așteaptă- telespectatori și cititori – pur și simplu pentru a demonstra o idee. Sunt un om de afaceri cu un brand de vânzare. Când a fost ultima dată când ați văzut un semn agățat în afara unei pizzerii susținând „Cea de a patra cea mai buna pizza din lume”?! Dar acum eu îmi folosesc talentele, șlefuite de-a lungul anilor de succes imens, pentru a-i inspira pe oameni să creadă că țara noastră poate fi mai bună și din nou măreață și că putem schimba lucrurile.

Costul unui anunț pe o pagină întreagă din New York Times poate merge pînă la 100.000 $, dacă și nu mai mult. Dar, atunci când ei scriu un articol despre una dintre afacerile mele, nu mă costă un cent, și obțin publicitate mult mai importantă. Eu și media avem o relație din care tragem profit reciproc: ne dăm unul altuia cea ce fiecare are nevoie. Și acum mă folosesc de această relație pentru a vorbi despre viitorul Americii.

Mulți oameni cred că fac bine cu presa. Poate că fac, uneori, dar cine crede că mă pot folosi de presă greșește absolut. Nimeni nu se poate folosi de presă. E prea mare, prea larg răspândită. Pentru mine, a fost absolut necesar să încerc să construiesc relații cu reporterii. Există mulți jurnaliști pe care-i respect. Printre cei mai buni oameni pe care îi cunosc personal sunt și jurnaliști. Sunt cinstiți, decenți și harnici; aduc cinste profesiei lor. Dacă mă înșel sau comit o greșeală, ei îmi comunică asta în mod corect. Nu am nici o problemă cu asta. Greșeala mă deranjează, nu comunicarea.

Dar există, de asemenea, multe cazuri când cred că media este violentă și grosieră, atât cu oameni ca mine, cît și cu procesul. Cuvântul cheie este „acuratețe”. La fel ca în orice altă profesie, există oameni care nu sunt buni. Nu există nici o îndoială că având în vedere toată presa de care am avut parte, atât bună, cât și rea, am întâlnit cu siguranță oameni la ambele capete ale lanțului alimentar, atât cel de foarte sus, cât și cel mai de jos. Vreau să spun, în partea cea mai de jos sunt ființe abjecte, necinstite. I-am văzut pe acești așa-numiți jurnaliști mințind fără rușine. Spun asta, deoarece incompetența nu poate explica lucrurile inexacte pe care le scriu. Nu există nici o altă explicație.

Imaginea pe care mi-am creat-o prin media mi-a permis să construiesc unul dintre cele mai mari branduri de lux din lume. Oamenii cumpără apartamentele mele, cumpără eticheta mea, și joacă pe terenurile mele de golf, deoarece știu că, dacă mi-am pus numele pe ceva, trebuie să fie de calitate superioară. De ce credeți că NBC mi-a dat propria emisiune, „The Apprentice” („Ucenicul”)? Au făcut-o, pentru că am imaginea unui mare angajator care poate să se arate dur. Rezultatul a fost unul dintre cele mai de succes show-uri din istoria televiziunii. Sunt singurul șef din lume care saltă viitorul statut al unei persoane concediind-o.

Uneori, adevărul doare, dar, uneori, aceasta este singura modalitate de a fi mai bun. Și o mulțime de telespectatori mi-au spus că, urmărind emisiunile mele, au învățat cum să fie mai eficienți la locurile lor de muncă, astfel încât să evite să fie concediați.

Nu mă deranjează critica. Oamenii spun că sunt sensibil, dar de fapt sunt insensibil. Am o soție minunată și frumoasă. Am miliarde de dolari. Copiii mei sunt directori extrem de inteligenți și realizați care lucrează cu mine. Am o grămadă de potențiale proiecte uriașe care stau pe biroul meu. Nu pot să intru într-o încăpere sau să merg pe stradă, fără ca oamenii să alerge spre mine și să-mi spună că sunt entuziasmați de ideea că țara noastră va fi din nou cîștigătoare. Prin urmare, critica nu mă deranjează, și nu mă poate răni. Am avut putere și am avut profit, dar acum este timpul pentru a-i ajuta pe oameni să aibă o voce și pentru a mă asigura că oamenii sunt auziți. Fac acest lucru pentru a face din nou țara noastră măreață.

Cu nu prea mult timp în urmă, mulți experți reputați mă tot întrebau dacă eram serios. Am crezut că au pus întrebarea greșită. Ceea ce ar fi trebuit să întrebe era dacă eram serios cu privire la viitorul țării noastre. Nu am fost niciodată mai serios despre altceva în viața mea.

În căutarea de rating, fiecare emisiune se zbate să se vorbească despre ea. Problema e că ei nu-și fac treaba. Ei nu sunt interesați în informarea publicului. În schimb, ei joacă propriul lor de joc „de-a prinselea”. Așa cum am spus, o parte din media politică este necinstită. Nu le pasă să publice adevărul, nu doresc să citeze remarcile mele în întregime, și nu vor să se deranjeze să explice ceea ce am vrut să spun. Ei știu ce am spus, dar citează trunchiat sau interpretează astfel încît dau spuselor mele un sens diferit.

Mi-am amintit de acest comportament, atunci când am anunțat că voi candida pentru președinție pe 16 iunie la New York Am vorbit pe larg despre o mulțime de subiecte diferite. Am enumerat o mulțime din problemele cu care ne confruntăm: imigrația ilegală, sub ocuparea forței de muncă, un produs intern brut în scădere, un arsenal nuclear în curs de îmbătrânire, și terorismul islamic. Am vorbit în detaliu despre toate acestea. Pe ce s-a concentrat media? S-a concentrat pe faptul că am spus că Mexicul ne-a trimis peste granița noastră din sud oamenii săi cei mai răi. „Ei ne trimit oameni care au o mulțime de probleme”, am spus. „Și ei aduc aceste probleme la noi”.

Imediat după ați auzit că Trump a spus că toți imigranții sunt criminali. Nu asta a fost ce am spus, dar asta a făcut o știre mai bună pentru mass-media. Le-a dat și cîteva titluri tari. Ceea ce am spus a fost că printre toți imigranții ilegali care provin din Mexic sunt și oameni destul de răi, unii dintre ei, violatori, alții, traficanți de droguri, unii dintre ei venind aici pentru a trăi în afara sistemului; și ar fi mai bine să luăm măsuri imediate și dure vizînd închiderea granițelor noastre pentru acești „ilegali”.

Oamenii care mă cunosc știu că nu i-aș insulta pe hispanici sau pe oricare alt grup de oameni. Am făcut afaceri cu mulți hispanici. Am trăit toată viața mea în New York. Știu cât de minunată poate fi cultura Latino. Cunosc contribuțiile pe care le Hispanicii le aduc țării noastre. De-a lungul anilor am angajat multe persoane hispanice harnice. Am un mare respect pentru persoanele hispanice, dar nu asta e ceea ce a comunicat mass-media.

Iată ce a comunicat mass-media: TRUMP ÎI NUMEȘTE CRIMINALI PE TOȚI IMIGRANȚII și TRUMP ÎI NUMEȘTE PE TOȚI MEXICANII VIOLATORI!

Complet ridicol.

Una dintre problemele pe care le are presa politică cu mine este aceea că nu mă tem de ea. Alții aleargă în jurul ei practic cerșind atenție. Eu nu. Oamenii reacționează pozitiv la ideile mele. Aceste tipuri de media vând mai multe reviste când fața mea este pe copertă sau când eu particip la o emisiune, pentru că prezența mea aduce o audiență mai mare decât atrag în mod normal aceste emisiuni. Și ceea ce-i amuzant este că pentru a obține această atenție cel mai bine pentru ei se dovedește a fi de a mă critica. Dar americanii încep să înțeleagă asta. Și-au dat seama în cele din urmă că o mare parte din presa politică nu încearcă să le ofere oamenilor o prezentare corectă a problemelor importante. În schimb, încearcă să manipuleze oamenii – și alegerile – în favoarea candidaților pe care ei doresc să-i vadă aleși. Aceste companii media sunt deținute de miliardari. Aceștia sunt oameni inteligenți, care știu ce candidat le va fi favorabil și găsesc astfel un mijloc de a susține persoana pe care o doresc.

Ar fi imposibil pentru mine să estimez de câte ori am fost intervievat și de cât de mulți reporteri. Nici nu pot să vă spun pe cât de multe coperte de reviste am apărut. Recent, am fost intervievat de moderatorul radio conservator Hugh Hewitt. A numit interviul „Cel mai bun interviu din America”. Iată ce s-a întâmplat. În timpul show-ului, el a început să-mi pun o serie de întrebări despre un general iranian și despre diverși lideri teroriști. „Îl aștept pe următorul comandant șef al armatelor noastre care să știe cine este Hassan Nasrallah, și Zawahiri, și al-Julani, și al-Baghdadi. Știți despre cine vorbesc fără a utiliza fișele?” Ce întrebare ridicolă. Nu cred că faptul de a cunoaște numele fiecărui lider terorist cu mai mult de un an înainte de alegeri este un test de a afla dacă cineva este calificat sau nu pentru jobul de președinte. Nu ne jucăm Trivial Pursuit (joc de tip Cunoștințe generale n. n). Fiecare întrebare pusă de Hugh a fost de acest gen. Am notat în trecere că nu a pus prea multe întrebări legate de politica noastră economică sau despre reformarea sistemului de impozitare – lucruri pe care toată viața mi-am petrecut-o stăpânindu-le. În schimb, mi-a pus aceste întrebări de tip „Te-am prins!” care s-au dovedit a fi nimic, cu excepția faptului că a fost capabil să citească niște nume și le pronunțe în mod corect. Crede cineva că George W. Bush si Barack Obama ar putea numi liderii tuturor organizațiilor teroriste? (Nu că acestea ar fi standardul!) Oamenii văd dincolo de acest nonsens. Avem probleme reale și eu vorbesc despre cum să le rezolvăm, iar media continuă să joace aceleași jocuri vechi. Totuși, la finele programului, a fost corect cu mine. De atunci a spus lucruri super despre mine. Dar fiecare întrebare capcană era de tipul „Te-am prins, te-am prins, te-am prins!”. I-am dat lui Hewitt cel mai bun răspuns posibil: Acei oameni, despre care mă întrebi, probabil, nici măcar nu vor mai fi acolo într-un an. Ar fi trebuit adăugat că dacă America nu face lucrurile corect, nici noi nu vom mai fi de ajutor.

Să vă spun ceva: Când am nevoie să știu ceva, eu știu. Când m-am decis să construiesc cel mai frumos complex de golf din lume, în Aberdeen, Scoția, nu am știut numele oficialilor scoțieni care vor fi implicați în acest proiect – dar până când ne-am apucat de muncă, am știut fiecare persoană pe care era necesar să cunosc. Probabil că i-am întâlnit pe cei mai mulți dintre ei. La începutul oricărui fel de proiect cunosc ceea ce trebuia să cunosc – apoi obțin informațiile necesare pentru a mă asigura că proiectul se va face de manieră să-mi satisfacă criteriile. Și am directori executivi dotați, care știu cum – așa cum sugerează titlul lor – să execute. Deci, acesta e modul meu de lucru: găsesc oamenii care sunt cei mai buni din lume la ceea ce trebuie făcut, apoi îi angajez să-l facă, și apoi îi las să îl facă… dar mereu supraveghez asupra lor. În această țară avem lideri militari mari. Noi producem cei mai buni ofițeri și soldați din lume. Și avem niște bărbați și femei cu adevărat inteligente care lucrează în comunitatea noastră de informații. Acești oameni petrec toată ziua, în fiecare zi, lucrând la probleme serioase. Acești profesioniști sunt adevărații experți. Ei cunosc toți jucătorii. Unul dintre motivele pentru care am avut succes în afaceri este că am angajat cei mai buni oameni. I-am plătit bine, și i-am păstrat să lucreze pentru mine. Sunt momente în care mă întâlnesc cu cineva care lucrează de cealaltă parte a afacerii. Poate că nu m-au bătut, dar mi-au dat bătăi de cap. Respect asta. De fapt, respect acest lucru atât de mult încât, uneori, îi angajez de la compania pentru care negociau. Deși realist, nu pot da vina cu adevărat pe Hugh Hewitt, pentru că a făcut ceea ce a făcut. La fel ca Megyn Kelly, el și-a dat seama că cel mai bun mod de a atrage atenția este de a-l ataca pe Donald Trump. Grație micului nostru dialog, tipul ăsta a făcut atîtea știri cum nu va face probabil în întreaga sa carieră.

Nu de numele liderilor teroriști îi păsa lui – ci de propriul său nume.

Și a mers asta pentru el. Este pur și simplu același joc vechi, unde oamenii sunt puși pe ultimul loc. Și acest lucru trebuie să se schimbe. A cerși atenție rezumă problema cu care ne confruntăm în cazul presei din această țară. E atât de multă concurență că ei sunt mai preocupați în a-și amuza audiența decît în a informa publicul. Le place de mine, pentru că îi ajut să atragă mai mulți telespectatori. Mă urăsc, pentru că știu că nu am nevoie de ei. Am învățat cu mult timp în urmă cum să vorbesc direct cu oamenii care contează – cu americanii de rând, care sunt sătui de politicienii de carieră.

Aceștia sunteți, probabil, voi –americanii adevărați – motivul pentru care am scris această carte.”

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-marti-15-noiembrie-2016/