„Pentru că o fac în numele naţionalităţii lor, a cărei salvgardare este mult mai importantă decât toată democraţia lumii!”

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

„Pentru că o fac în numele naţionalităţii lor, a cărei salvgardare este mult mai importantă decât toată democraţia lumii!”

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Ian 29, 2017 2:25 pm

Doamnelor şi domnilor,
Distinşi colegi,
Constituţia României, atunci când spune că România este un stat naţional, consfinţeşte astfel cel mai important drept pe care neamul românesc şi l-a dobândit prin prestaţia sa istorică: dreptul de a avea un stat propriu. Spre deosebire de toate statele care ne înconjoară şi de încă multe altele, statul românesc nu s-a înfiinţat printr-o hotărîre luată la vreun conclav diplomatic sau în cancelaria vreunui imperiu. România nu a apărut pe harta lumii prin efectul unor semnături aruncate pe un petec de hârtie – l-am citat pe Petre Ţuţea, ci statalitatea românească s-a împlinit prin înţelepciune şi trudă, prin har politic şi putere de sacrificiu, prin jertfă! Statalitatea noastră este una din cele mai vechi din Europa şi din lume, numărând, de la descălecat şi până azi, şapte secole de existenţă necurmată, şapte sute de ani de manifestare a românilor ca subiect activ în istorie, iar nu ca obiect pasiv al istoriei!
Această ispravă, vecină cu miracolul istoric, este opera românilor, de aceea statul închegat de ei se şi cheamă, în cele din urmă şi definitiv, România!
Voinţa românilor, a celor ce-şi ziceau români şi vorbeau româneşte între ei, străduinţa lor şi nu a altora este cea care a asigurat, necontenit, viaţa social-politică şi spirituală pe aceste meleaguri, între Nistru, Dunăre şi Tisa! Când şi când, fireşte, mai putea fi consemnată, ba într-un colţ de ţară, ba într-o margine de veac, prezenţa ori contribuţia unor minoritari, când armeni, când greci, când evrei, când maghiari, când turci sau slavi ş.a.m.d. Le mulţumim tuturor şi ne bucurăm de cei pe care îi mai avem astăzi alături de noi! Dar atrag atenţia că cei care mereu şi pretutindeni sunt prezenţi în acest spaţiu făcând istoria acestor locuri, sunt toţi numai de un singur neam, neam românesc!… Acesta este înţelesul pe care se cuvine să-l dăm propoziţiei cu care începe Constituţia României: România este stat naţional.
Acest înţeles aşadar nu se reduce la simplul calcul aritmetic, numărându-ne pe toţi, se constată că 90% din locuitorii acestei ţări sunt români. Ci el consemnează acelaşi procent net majoritar şi pe axa timpului, a istoriei, a diacroniei. Suntem cei mai mulţi şi atunci când îi numărăm pe cei care, de-a lungul veacurilor, au asudat şi au sângerat pentru acest pământ, au murit pentru el!
Spun toate astea, lucruri binecunoscute, ca să mă întreb: oare această realitate, atât de impozantă şi de hotărîtoare, este consemnată cum se cuvine în Constituţie şi în legile noastre?
Constituţia unei ţări este, precum se ştie, un grupaj de principii din care trebuie să curgă, să izvorască toate legile acelei ţări. Iată, de exemplu, o mulţime de legi şi practici actuale pornesc din acel articol de Constituţie care spune că “economia României este economie de piaţă”. Altele decurg din afirmaţia că “România este stat de drept”. Vin, ca parlamentar român, vin în faţa domniilor voastre, şi vă întreb – vă întreb eu mai întâi ca să nu apucaţi dumneavoastră să mă întrebaţi primii şi să mă luaţi la rost, cerându-mi socoteală pentru ce se întâmplă la Bucureşti, pe dealul Mitropoliei – vă întreb, din legile elaborate în aceşti ultimi cinci ani de zile, care lege decurge din prevederea constituţională potrivit căreia România este stat național? Care lege? …Nici una! Nu am făcut nicio lege prin care, din caracterul naţional al statului român, din această realitate să facem principiu coordonator al vieţii noastre politice, să deducem din ea toate consecinţele care se impun!
Vă rog să luaţi aminte la faptul că însuşi acest segment de populaţie care dă caracter national românesc statului nostru, segmentul majoritar, nu are nici nume şi nici identitate, nu are atât în textul Constituţiei, cât şi în textul legilor noastre! În aceste texte se vorbeşte bunăoară despre “cetăţenii” ţării, se vorbeşte despre “poporul” român, dar acest concept, de popor român, îi include pe toţi cetăţenii României! Se mai vorbeşte în Constituţie despre minoritari, despre drepturile care li se asigură celor de altă etnie, dar despre etnia românească, despre noi, despre populaţia majoritară, cea propriu-zis românească, nu se spune niciun cuvânt! Nici că există şi nici la ce foloseşte ea!
Mă grăbesc cu o precizare: dacă cer, şi cer asta, ca şi noi, majoritarii, să căpătăm identitate în textul Constituţiei şi al legislaţiei româneşti, să căpătăm identitate în mintea şi în sufletul guvernanţilor, al instituţiilor noastre publice, dacă cer asta o fac nu pentru a pretinde şi pentru noi drepturi speciale, specifice, aşa cum au toţi minoritarii din România! Dimpotrivă, consider că populaţia majoritară, conştientă de acest statut, asumându-şi-l, capătă nu un plus de drepturi în comparaţie cu minoritarii, ci un plus de obligaţii şi îndatoriri specifice!
Există obligaţii pe care noi, românii, ca majoritari, trebuie să ni le asumăm tocmai pentru a păstra caracterul naţional românesc al statului. Iar asigurarea acestui caracter naţional românesc îmi permit să spun că este principala funcţie a statului naţional numit România! Aceste obligaţii nu le putem impune decât majoritarilor, ca semn al menirii cu care te încarcă norocul (sau nenorocul!) de a te naşte român! Ca semn al asumării acestei meniri!
Şi trebuie spus foarte deschis că în momentul de faţă, adică de vreo cinci ani încoace, guvernarea de care am avut parte nu a făcut prin nimic dovada că este conştientă de această funcţie vitală a statului naţional român, a structurilor de putere. Dimpotrivă, felul în care – şi am să dau câteva exemple, felul în care se îngăduie de cinci ani de zile ruşinosul export de copii, felul în care este privită, ca o fatalitate inevitabilă, exodul peste graniţă al tinerilor, de regulă al celor mai dotaţi tineri, nu al handicapaţilor, uşurinţa cu care este acceptată încetăţenirea în România a mii de indivizi afro-asiatici, extrem de dubioşi în privinţa calităţii lor umane, şi mai ales absenţa oricărei iniţiative legislative care să stopeze declinul demografic al neamului, declin demografic care se înregistrează pentru prima oară în istoria neamului nostru acum, în ultimii cinci ani!, într-un cuvânt, nepăsarea totală a guvernanţilor noştri, dar şi a opoziţiei, a întregii clase politice nepăsare faţă de ceea ce se cheamă “zestrea genetică” a acestui neam, toate acestea ne obligă să tragem concluzia că în ultimii cinci ani s-a menţinut caracterul antinational, antiromânesc al guvernării de care am avut parte după 23 august 1944. Din acest punct de vedere fundamental şi, aş zice, esenţialmente esenţial, în România nu s-a schimbat nimic în Decembrie 1989!
Cer aşadar ca în România populaţia majoritară românească, etnia românească să devină şi ea subiect de drept, alături de minorităţi! Minorităţi care, fiecare, au câte o uniune naţională, a maghiarilor, a croaţilor, a germanilor, a turcilor, a ucrainienilor, organizaţii în care, dacă vrei să te înscrii, nu eşti primit pentru că eşti român!… Numai românii nu au o uniune a lor şi numai a lor! Evident, nu cer să ne facem şi noi o asemenea organizaţie, dar cer să nu se uite nicio clipă şi de nimeni să nu se uite că mai existăm şi noi şi că noi dăm conţinut şi consistenţă acestui stat! Avem nevoie de această limpezire explicită a lucrurilor mai întâi prin consecinţa logică a textului din Constituţie, pentru a face pe înţelesul tuturor ce va să zică aceea că “România este stat naţional”.
Mai apoi şi în principal avem nevoie să conştientizăm această realitate pentru a putea face faţă tuturor celor care contestă caracterul national al statului roman şi mai ales pentru a face faţă celor care acţionează, repet: acţionează, unii în taină, alţii la lumina zilei, acţionează pentru a submina caracterul naţional, adică românesc, al statului nostru, al teritoriului românesc!
E singurul nostru câştig sigur de după Decembrie 1989: am descoperit cu toţii că pe lumea asta nu există numai antisemitism. Anticomunism şi antifascism. Există şi un foarte activ anti-românism! Nu de ieri şi nici de alaltăieri! Iar ţinta principală a vastului program anti-românesc este caracterul naţional românesc al statului român! Căci pe cât s-a văzut că suntem noi de nepăsători cu propriul nostru statut de populaţie majoritară, pe atât sunt alţii de preocupaţi să ne submineze acest statut! Nu de azi şi nici de ieri! Ci de foarte multă vreme!
Am astfel în vedere în primul rând cele două provincii româneşti asupra cărora ofensiva antiromânismului s-a concretizat în chipul cel mai evident printr-o acţiune de subminare a românităţii acestor ţinuturi: Transilvania şi Basarabia. În Basarabia, după 1812, iar în Transilvania după 1867, s-a declanşat un amplu şi dureros proces de colonizare a mii de ruşi, respectiv maghiari, concomitent cu o politică de intimidare şi, propriu-zis, alungare a românilor din sălaşul lor. Acest atac la caracterul naţional românesc al unor ţinuturi dintotdeauna româneşti ne pune pe noi, etnia românească sau neamul românesc, cum om vrea să ne zicem, ne pune în postura de legitimă apărare! Ne-a fost atacată fiinţa cu gândul de a fi răpusă, ne-a fost contestat dreptul la existenţă. Asemenea vexaţie nu poate să rămână fără replică! Iar replica noastră ne este îngăduit s-o dăm oricât de aspră o vom considera necesar să fie!
Din păcate, replica noastră mai mult a lipsit!
A lipsit în primul rând în perioada interbelică, de după 1 Decembrie 1918, când autorităţile româneşti nu au făcut nimic împotriva acelor hoarde de colonişti ruşi sau maghiari a căror prezenţă în Basarabia, respectiv Transilvania, reprezenta consecinţa insuportabilă, inacceptabilă a unui atentat minuţios organizat şi desfăşurat, atentat la statutul românilor de populaţie majoritară, statut căpătat în mii de ani de dăruire şi jertfă!
Fireşte, nu alta este situaţia şi a Bucovinei!
Cei un milion de unguri din Transilvania nu sunt nici pe departe cu toţii urmaşi ai maghiarilor stabiliţi în Transilvania în urmă cu o mie de ani. Foarte mulţi dintre ei sunt stabiliţi în Ardeal după 1867, după instaurarea dualismului, şi colonizarea lor în Transilvania s-a făcut pentru a falsifica istoria, pentru a modifica cifra demografică din Transilvania, la vremea aceea, ca şi azi, net favorabilă românilor majoritari.
Alţi maghiari au ajuns în Transilvania în anii ocupaţiei hortyste, tot în scopul de a submina românitatea Ardealului! Ei, bine, prezenţa acestor maghiari, câteva sute de mii, existenţa lor în România nu reprezintă nimic altceva decât consecinţa inacceptabilă a unei politici ostile, făţiş duşmănoase faţă de interesele româneşti. O asemenea politică ne pune în legitimă apărare şi îndreptăţeşte orice replică din partea noastră, inclusiv alungarea din ţară a intruşilor, aşa cum s-a şi întîmplat în cazuri similare prin alte părţi! Dacă nu împingem lucrurile până acolo nu e pentru că nu am avea acest drept, ci pentru că nu ne stă în caracter, cum spun mahalagiii bucureşteni. Dar o reacţie la această manevră antiromânească nu ne este iertat să nu avem!
Putem măcar aprecia nu atât care, ci câţi dintre maghiarii de azi din Transilvania sunt, ei sau părinţii lor sau părinţii părinţilor lor, în situaţia de a fi atentat astfel la statutul românilor de populaţie majoritară. Le mai putem acorda acestor maghiari drepturile îndeobşte recunoscute minoritarilor? Evident, nu! Astfel că atunci când guvernanţii noştri examinează cu capul plecat cererile şi pretenţiile nemăsurate ale maghiarilor, ei ar trebui să le atragă atenţia petiţionarilor că milionul de maghiari mereu invocat este mai mic cu câteva sute de mii. Drept care şi pretenţiile să fie micşorate proporţional!
În ţările baltice, ţări democratice, luate sub pulpana lor ocrotitoare de către ţările democratice apusene, povestea cu egalitatea între cetăţeni n-a fost acceptată prosteşte, ca la noi! Astfel că acei ruşi (sau rusofoni) veniţi în ultimii 50 de ani pentru a subţia procentul de baltici, pentru a anula caracterul naţional al statelor baltice, acei ruşi nu mai au drept de vot, în anumite situaţii, când e să se ia hotărâri de importanţă naţională! De ce procedează atât de ne-democratic acei bravi letoni, estoni şi lituanieni? Pentru că o fac în numele naţionalităţii lor, a cărei salvgardare este mult mai importantă decât toată democraţia lumii! Pentru că o fac în replică legiuită şi firească împotriva celor ce au atentat la caracterul naţional al statelor respective! O asemenea crimă nu poate fi trecută cu vederea decât la Bucureşti!…
Fie ca întâlnirea noastră de aici, din Iaşii lui Grigore Vodă Ghica şi ai lui Eminescu, să pună capăt acestei stări de inconştienţă a clasei noastre politice, stare de inconştienţă şi ignoranţă vecină cu trădarea de neam!
Ne întâlnim aici ca să declanşăm un vast proces de cercetare sistematică, academică, ştiinţifică, o cercetare exhaustivă a drepturilor noastre de români! Ele ne-au fost grav încălcate şi în Basarabia şi Bucovina, şi în Transnistria! Noi trebuie să ştim şi să aducem la cunoştinţă şi a celorlalţi, a lumii întregi, în ce fel a fost agresată fiinţa românească în Transilvania sau Basarabia sau Bucovina. Nivelul ştiinţific al informaţiilor pe care le vom pune astfel în circulaţie este o garanţie a credibilităţii de care se vor bucura aceste informaţii!
O astfel de temă de cercetare ştiinţifică va fi şi tentativa de rusificare, respectiv maghiarizare prin colonizare a unor provincii dintotdeauna româneşti. Se vor cerceta metodele, strategiile, efectivele, rezultatele. Dar şi soluţiile! Soluţiile de anulare a efectelor pe care le mai are până azi politica de colonizare concepută la Moscova ori Budapesta, împotriva intereselor vitale româneşti. Oricât ar părea de greu, de imposibil chiar, soluţiile există, ele pot fi găsite! Ce face omul tot omul desface! Numai ce face Domnul nu se mai poate întoarce! Vom găsi soluţii, dar cu o condiţie: să existe şi să funcţioneze fără ezitare voinţa de a găsi aceste soluţii, de a nu lăsa lucrurile la voia întâmplării, la voia a ceea ce au plănuit alţii!
În acest context, simt nevoia, stimaţi prieteni şi colegi, să vă mărturisesc cât de dureros resimt presiunea din ce în ce mai greu de suportat a unui viitor românesc pe care ni-l pregătesc alţii, îl pregătesc fără să ne întrebe, fără să ne spună nimic, dar sunt foarte liniştiţi şi siguri pe ei că nu vor fi de nimeni deranjaţi! Ne-am grăbit, în Decembrie 1989, să ne angajăm că vom renunţa la orice planificare, fiind planificarea ceva tipic comunist! Şi asta este, probabil, singura promisiune pe care guvernanţii noştri au respectat-o suspect de sârguincioşi! Trăim de atunci la voia întâmplării, adică exact cum trebuie ca să putem fi surprinşi în planificarea făcută de alţii!…
Salut, de aceea, această întrunire românească, la care sunt bineveniţi şi fraţii noştri minoritari ce s-au învrednicit să simtă româneşte, atunci când nevoia o cere şi să ni se alăture cu bună credinţă! O astfel de acţiune, precum cea de faţă, exprimă, înainte de toate, voinţa noastră de a nu-i lăsa pe alţii, pe neprieteni, să dispună de viitorul nostru!
Dacă mă gândesc bine, prin organizarea acestei acţiuni şi prin declanşarea astfel a celor viitoare, pe care în bună parte noi avem a le hotărî aici şi acum, se poate spune că, în sfârşit, ne-a venit mintea cea de pe urmă a românului.
Mulţumescu-ţi, Doamne!
Ion Coja
*
Notă Textul de mai sus a fost rostit la Iași, în 1994 (?), la un conclav unionist organizat de dl Mircea Druc.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 3363
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum