Punctul de vedere al unui român cu privire la „holocaustul din România”!

In jos

Punctul de vedere al unui român cu privire la „holocaustul din România”!

Mesaj Scris de Admin la data de Dum Aug 06, 2017 6:17 am

Textul de mai jos este urmat de traducerea sa în limba engleză. A fost scris pentru a fi răspândit printre cei care nu cunosc adevărul privind contenciosul româno-evreiesc. Adevărul despre faptele abominabile puse pe seama românilor de propaganda sionistă! Textul, scris de autor în limba română, prin grija colegilor săi a fost tradus în engleză, pentru a căpăta o circulație internațională. Facem apel la cititorii acestui text să ostenească câteva momente și să transmită mai departe textul și mai ales traducerea la colegi, cunoscuți, publicații, ONG-uri interesate, site-uri și bloguri. Speranța cea mare ne-o punem în Internet că ar putea sparge blocada mediatică ridicată în calea adevărului. Firește, cei care au altă părere sunt invitați să combată textul de față uzând de armele disputei civilizate de ideii. Autorul își pune site-ul la dispoziția unei atfel de dispute:www.ioncoja.ro

                                    Comisia Anti-Wiesel, Uniunea Vatra Românească

 
 
„Iar noi, evreii, îi suntem şi îi rămânem recunoscători poporului român.”
   Holocaustul din România – o minciună riscantă pentru sioniști
Evreii bișnițari, prin liderii lor, când au „ales” să acuze România de holocaust au luat o decizie greșită și extrem de riscantă. În felul acesta ei s-au pus în dezacord nu numai cu faptele și cu documentele existente, dar și cu cei mai importanți evrei din România acelor ani: 1940-44. Acuzația de Holocaust s-a pronunțat la începutul anilor 1990. Până atunci, opinia cea mai răspândită era cea formulată de Wilhelm Filderman și de Moshe Carmilly Weinberger, anume că în România a fost o „oază” de pace și salvare pentru evrei în perioada nazistă. (L-am citat pe alt mare evreu, Randolph Braham…)
Wilhelm Filderman, considerat la vremea sa „cel mai important evreu din Europa”, a fost liderul evreilor din România până în 1945. În fața tribunalului din Geneva, în 1955, el a declarat:
„În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:
– Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică.”
Această poziție Wilhelm Filderman a afirmat-o de mai multe ori, în scris sau cu ocazia unor conferințe.
Fără echivoc este și poziția lui Moshe Carmilly Weinberger, fost rabin Șef al Clujului, oraș aflat la acea vreme(1940-44) sub administrație ungară:
„Atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiaţii evrei şi a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale. (…) Evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi; lumea şi–a pierdut umanitatea, la fel şi iubirea creştinească a aproapelui. Poporul român s–a străduit în schimb să–şi salveze credinţa în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem şi îi rămânem recunoscători poporului român pentru aceasta.”
Rabinul Moshe Carmilly a avut ocazia să cunoască direct soarta evreilor din Transilvania, unii aflați sub guvernarea Budapestei, a regimului Horthy, alții aflați sub guvernarea Bucureștiului, a mareșalului Ion Antonescu. În mod explicit și deschis Ion Antonescu a refuzat ca evreii din România să fie deportați la Auschwitz și lagăre de concentrare naziste. Guvernul ungar a expediat la Auschwitz câteva sute de mii de evrei…
Pe același ton sunt și mărturiile lui Alexandru Șafran, rabinul Șef al României din acei ani, a scriitorilor evrei Marius Mircu, Vasilii Grossman, Minei-Grunberg, a lui Siegfrid Jagendorf, lider al evreilor deportați în Transistria.

                                De ce atâta minciună? Israel în România

Propaganda sionistă anti-românească susține că au existat trei momente în care anti-semitismul românilor a căpătat forme și dimensiuni criminale:
– Pogromul din București, ianuarie 1941, când sunt înregistrate 126 victime, inclusiv vestiții evrei „uciși” la Abatorul din București. Autorii pogromului sunt considerați legionarii.
S-a dovedit însă că în realitate „rebeliunea” a fost o diversiune pusă la cale de evreii din Partidul Comunist, cu susținerea Moscovei, pentru a-i compromite pe legionari și a-i scoate de la guvernare.
– Pogromul de la Iași, iunie 1941. De data aceasta au existat victime reale, evrei care au fost uciși, pedepsiți astfel pentru colaborare cu inamicul sovietic încă din primele ore ale războiului. Au existat două categorii de evrei pedepsiți pentru aceste acte de trădare: evrei arestați de poliția română din Iași și evrei arestați de poliția militară germană din Iași. Evreii arestați de poliția română au fost judecați și condamnați la închisoare, iar în august 1944 au fost cu toții eliberați. Repet: toți evreii arestați de poliția română la Iași în iunie 1941 au fost în viață în august 1944 și eliberați. Victime au fost numai printre evreii arestați de poliția militară gemană. După război, s-au ținut două procese având ca subiect pogromul de la Iași: unul la Haifa, altul la Cernăuți. Cu aceleași rezultat: identificarea și condamnarea vinovaților. Niciun român printre ei. Numai militari germani!
Evreul Minei Grunberg a scris în anul 1971 o carte, urmare a unei cercetări istorice, prin care a constatat că numărul evreilor victime la Iași a fost în jur de 500… După 1990, rabinul Mozes Rosen a „corectat” acest număr și a stabilit că au fost peste „10.000” de morți. Cadavrele acestora nu au fost nici până azi descoperite…
Pogromul de la Iași a fost real, chiar dacă după 1990 s-au umflat cifrele. Dar nu-i mai puțin adevărat că evreii au încălcat legile războiului și s-au expus singuri unui risc major. E foarte probabil că pentru gestul lipsit de loialitate al unor bezmetici au plătit mai ales evreii nevinovați. Dar asta este altă problemă!
La 21 iunie 1941 România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice pentru eliberarea Basarabiei, răpită de Rusia în 1940. În acest război România s-a confruntat cu o problema „evreiască” în sine rușinoasă pentru evrei: din cei peste 1 miliona de evrei din România, majoritatea nu-și ascundeau atașamentul față de Moscova, de comunism. Iar zeci de mii de evrei din România efectiv au conspirat sau au luptat propriu zis împotriva României, a țării în care locuiau de mai multe generații!
Atașamentul evreilor din România față de Uniunea Sovietică, al evreilor din Moldova și Basarabia îndeosebi, a obligat autoritățile române la măsuri speciale. Printre care și aceea de a nu recruta evrei în acea perioadă, deoarece nu se putea conta pe loialitatea lor. Cu alte cuvinte evreii au fost scutiți de război, li s-a …interzis să meargă să moară pe front, să moară la Cotul Donului sau la Stalingrad…
În schimb, li s-a cerut o contribuție materială sporită la cheltuielile de război, ceea ce evreii interpretează și azi ca o discriminare și un abuz din partea autorităților românești și se declară și azi victime ale unei legislații anti-evreiești… Nota bene: 800.000 de români au pierit în WW2. Printre ei niciunul dintre cei un milion de evrei rezidenți în România!…
Au murit însă aproape 300.000 de evrei în Holocaustul organizat de români în Transnistria… Cel puțin aceasta este teza oficială pe care o susțin evreii, fără să aducă însă nicio dovadă cât de cât serioasă cu privirea la
– intenția guvernului Ion Antoneascu de a produce un genocid, de a provoca moartea în masă a evreilor
– producerea unor execuții în masă ori a altor evenimente care ar fi putut cauza moartea unui număr așa de mare de persoane.
Cu alte cuvinte, lipsesc nu numai documentele privind producerea sau intenția de a produce un genocid, dar lipsesc și urmele acestui carnagiu
înfiorător: lipsesc cadavrele victimelor! Nu a rămas nicio urmă materială a acestui presupus genocid. Nici măcar o mărturie credibilă, a unor martori autentici. Nicio consemnare în presa evreiască din România sau în vreun document produs de Comunitatea Evreiască în perioada 1940-45.
Dimpotrivă, martori autentici, nemijlociți, ca Jagendorf și Grossman, care au lăsat consemnări scrise amănunțite, vorbesc de un regim de protecție a evreilor români strămutați în Transnistria.
Pentru înțelegerea situației care a dus la deportarea evreilor în Transnistria este necesar să se știe că:
În vara anului 1940 partea de Est a României, provinciile Basarabia și Bucovina, a fost ocupată samavolnic de URSS, în urma tratatului Molotov – Ribbentrop din 1939. Invazia sovietică a însemnat o mare tragedie pentru românii din zonele respective. Mulți români au fost asasinați ori deportați în Siberia. În aceste provincii trăiau și foarte mulți evrei. Din păcate, majoritatea evreilor s-au alăturat ocupantului sovietic și s-au dedat la acțiuni violente, criminale împotriva românilor, a vecinilor și colegilor români, cu o sălbăticie care a depășit vestita cruzime rusească.
În iunie 1941 românii intră în război împotriva URSS pentru eliberarea Basarabiei și în câteva luni reușesc să-i alunge pe sovietici. Odată cu aceștia se refugiază în Rusia și zeci de mii de evrei, mai ales evrei care se știau pasibili de judecată pentru crimele săvârșite în cele 12 luni de ocupație rusească.
Restul evreilor, care au rămas în Basarabia și Bucovina, au fost deportați în Transnistria din două motive:
– ca să nu se abată asupra lor furia localnicilor români, care suferiseră atât de mult de pe urma evreilor colaboraționiști cu ocupantul sovietic
– ca să se asigure autoritățile românești că evreii nu se vor deda la acte de sabotaj în spatele frontului. Lipsa de loialitate a evreilor față de statul român, față de români, fusese dovedită cu asupra de măsură. Nimeni nu mai putea avea încredere în evreii din Basarabia.
Alături de aceștia au mai fost strămutați, cu familii cu tot, și evrei din alte localități, care erau cunoscuți ca membri ai Partidului Comunist sau agenți ai Puterilor Aliate.
Evreii strămutați în Transnistria erau evrei asupra cărora era foarte probabil că se va abate furia și dorința de răzbunare a românilor din Basarabia și Bucovina, pentru cât rău le făcuseră evreii românilor sub ocupația sovietică (iunie 1940 – iunie 1941) a celor două provincii românești. Deportați în Transnistria, evreii „au sărit din lac în puț”, adică au ajuns în situația paradoxală de a fi nevoie să fie apărați de jandarmii români în fața ucrainenilor localnici, doritori să omoare orice evreu, după anii de înfometare criminală prin care a trecut Ucraina în deceniul 1930.
Precum se știe, pentru moartea prin înfometare a milioane de ucrainieni au fost acuzați bolșevicii evrei, și asta nu fără temei!
Evreii nu se grăbesc să afle, să stabilească numărul evreilor uciși de ucraineni în timpul ocupației germane a Ucrainei. Deschiderea acestui subiect ar duce la dezvăluirea publică a rolului jucat de comisarii sovietici evrei în tragedia trăită de Ucraina în deceniul 1930. Rolul acelor comisari evrei a fost decisiv în producerea Holocaustului din Ucraina.
După 1990, istoricii sioniști au recurs la o minciună complementară, pentru a obține un număr cât mai mare de victime: românii nu i-au ucis numai pe evreii strămutați din România în Transnistria, ci și pe evreii localnici, cetățeni sovietici, ucraineni.
Din păcate pentru evreii holocaustizanți, evreii care au murit în Transnistria nu au lăsat nicio urmă a tragediei trăite. Nici măcar propriul cadavru! Nicio groapă comună a cadavrelor nu a fost găsită. Nici măcar una mai mică, de 3-4 persoane. La această obiecție – unde sunt cele aproape 300.000 de cadavre?, de mai multe ori reprezentanții celor care ne acuză de aceste crime au răspuns, inclusiv în dezbateri publice, televizate, au răspuns cu toată seriozitatea cum că „cadavrele evreilor au fost mâncate de câini”!
Alți evrei zic că alți evrei au avut o „soartă” mai bună: „cadavrele lor au fost mâncate de …ceilalți evrei”, înnebuniți de foametea endemică care a bântuit prin lagărele din Transnistria…
Așadar, la întrebarea unde sunt cadavrele evreilor uciși în Transnistria, circa 300.000 de cadavre, răspunsul sionist este „cadavrele au dispărut pentru că au fost mâncate!” Multe dintre ele au fost mâncate de evreii ceilalți, care numai așa au putut supraviețui. Celelalte cadavre au fost mâncate de alte jivine: câini, șobolani, vulturi, ciori, lupi, hiene… N-a mai fost nevoie de nicio groapă comună!
…Acesta este nivelul de seriozitate la care se discută acuzația de genocid, cea mai grea acuzație care se poate aduce unui om, unui popor!
Nota bene: Evreii angajați în această acțiune de calomniere a poporului român sunt puțini la număr și de o calitate intelectuală foarte joasă. Deși se pretind a fi istorici și specialiști, până în 1990 s-au ocupat cu propaganda comunistă, marxist-leninistă, prin esența ei mincinoasă. Rămași fără ocupație după 1990, au descoperit altă minciună de pe urma căreia să trăiască bine: holocaustul din România! Sunt în pierdere de teren, de credibilitate. Nu acceptă nicio dezbatere publică pe tema holocaustului și, cu ajutorul unor politicieni corupți, încearcă să introducă un regim de teroare, de ostracizare a adversarilor de idei, dând legi copiate după cele din Vest, legi de condamnare a celor care neagă Holocaustul provocat de Germania nazistă.
Acest subiect – holocaustul nazist, ne este quasi-necunoscut. Știu doar că, în ciuda nenumăratelor filme făcute la Hollywood de mari regizori, acest holocaust este contestat de niște ingineri anonimi. Nu vrem să avem nimic de-a face cu această poveste, la fel cum nici Ion Antonescu nu a vrut să trimită evrei români în lagărele naziste. „Fiecare cu evreii lui!”, le-a spus Mareșalul. Acesta este și principiul nostru: fiecare cu holocaustul de care este acuzat!…
Greșeala cea mai mare făcută de cei care au inventat Holocaustul din Transnistria, din România, constă în faptul că pentru noi in-existența acestui Holocaust din Transnistria este ușor de demonstrat. Iar odată ce este respins Holocaustul din Transnistria, mulți se vor gândi, ca un gest reflex, să nege sau măcar să se îndoiască și de Holocaustul nazist, german.
Asta se cheamă pe românește Tu l’as voulu, George Dandin!… Deci nu este vina noastră dacă textele noastre le vor fi utile și altor adversari ai sionismului!
Noi, cei ce negăm holocaustul din Transnistria, nu trebuie să apelăm la expertize tehnice, inginerești, laborioase și nu suficient de concludente, privitoare la camerele de gazare, la cuptoarele dela Auschwitz, Buckenwald etc… Noi suntem în situația comodă de a nega capacitatea câinilor din Transnistria de a devora 300.000 de cadavre de evrei!… Este o sarcină ușoară pentru noi! Căci nu ne rămâne decât să constatăm mai întâi că evreii se contrazic, unii dintre ei susținând că de foame bieții evrei erau nevoiți să mânânce ei câinii de pripas… Alți evrei susțin că, din cauza foamei, erau nevoiți să mănânce orice, inclusiv cadavrele evreilor morți deja.
Nouă ne este mult mai ușor să negăm holocaustul din Transnistria decât le este celor care neagă existența camerelor de gazare sau capacitatea cuptoarelor de la Auschwitz de a face scrum milioane de cadavre… Această situație ne pune, fără voia noastră, în avangarda negaționiștilor. E o postură pe care nu am ales-o noi, ci ne-a adus aici prostia și imprudența evreilor sioniști care ne-au acuzat de ceva ce n-am făcut!
Îi va bate Dumnezeu pe evreii cărora le-a fost greu să se arate recunoscători față de omenia tradițională a românilor, de care au avut parte nu numai în vremea holocaustului. Evrei care cunosc adevărul și, în loc să arate adevărul, să ne fie recunoscători, iar împreună, români și evrei, să salvăm de la uitare nenumăratele „scene mișcătoare de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa”, epigonii lui Filderman și Carmilly Veinberger s-au întrecut în a inventa scene abjecte, paranoice, odioase, veritabile infamii, făcând ei propriu zis de rușine numele de om, de evreu! Numele acestor ne-oameni, nu toți evrei, nici nu merită să fie pomenite în acest text.
Dar lucrul cel mai odios la care s-au pretat susținătorii holocaustului din Transnistria, ai genocidului din România, a fost să distrugă, să sustragă ori să ascundă documentele referitoare la situația evreilor din România acelor ani. Atingem astfel capitolul cel mai scandalos al diversiunii numite Holocaustul din România!
A existat o presă bogată, activă, scoasă de evrei în acei ani. Acea presă, după 1990, nu mai poate fi consultată de nimeni… Nu se mai știe unde se află. Până în 1990 se afla în custodia Federației Comunităților Evreiești din România. De câțiva ani buni presa evreiască din anii războiului și din anii care au urmat nu mai poate fi consultată de nimeni. Și asta pentru că în presa contemporană cu evenimentele nu se vorbește nimic de genocid, de holocaust, de zeci de mii de evrei asasinați pe bandă rulantă în Transnistria.
Nu poate fi abordat un subiect de istorie recentă, un subiect de asemenea anvergură ca genocidul, fără să apelezi la documente. Iar printre documente, presa contemporană cu evenimentele cercetate este de prin rang ca valoare, ca sursă de informații. Nu se poate face un studiu, un raport asupra Holocaustului din România, fără să cauți în presa vremii ecoul acelei tragedii, relatările de la fața locului, mărturiile unor victime, ale unor martori etc. Și cu toate acestea, istoricii mercenari care au scris vestitul „raport” Elie Wiesel pe această temă nu au fost deloc deranjați că nu li s-a permis accesul la presa evreiască din acea vreme!…
La fel, la un moment dat s-a aflat de existența la Paris a unui Jurnal ținut de însuși Wilhelm Filderman!… Ce document istoric, de valoare neprețuită!… Acest Jurnal, în intenția autorului, trebuia să ajungă după moartea sa în posesia Academiei Române. A ajuns la Tel Aviv, căci Mossadul a sustras manuscrisul Jurnalului ținut de Wilhelm Filderman, și nimeni nu are voie să-l citească, nici măcar „istoricii” evrei dedicați Holocaustului!… Nota bene: să nu uităm detaliul care dă valoare maximă Jurnalului: autorul a fost ani de zile liderul evreimii din România! Nici măcar unul ca Filderman nu poate fi convocat ca martor al suferințelor evreiești din acei ani?! Este admisibil ca mărturia sa să fie ascunsă printr-o acțiune de tip terorist, executată de o instituție a statului Israel?!
Altă potlogărie sionistă: După război imediat, în 1945, Congresul Mondial Evreiesc a procedat în modul cel mai rațional și mai corect cu putință: a alcătuit un chestionar cu aproape o sută de întrebări, privitoare la suferințele prin care au trecut evreii din România sub guvernarea antonesciană. Întrebările erau concepute în așa fel încât să nu rămână neînregistrat și neconsemnat pentru istorie niciun aspect din durerosul capitol al suferințelor îndurate de bieții evrei. Tot ce se știa ori se putea imagina pe acest subiect a fost cuprins în suita de întrebări.
Chestionarul a căpătat forma unei broșuri A5, cu 20 de pagini, intitulat Dosarul suferințelor unei familii de evrei. S-au strâns astfele câteva zeci de mii de dosare, un material informativ de prima mână ca autenticitate. Deoarece pe seama acelui material, pe seama mărturiilor cinstite a sute de mii de evrei direct implicați în evenimente, nu se putea dovedi nicicum producerea unui genocid, a unui holocaust, acel fond de arhivă a fost distrus după 1990…
Și ultima măgărie pe care o mai amintim: deseori evreii sioniști se văd obligați să-i recunoască lui Ion Antonescu că a fost corect față de evrei din momentul în care s-a văzut că războiul va fi pierdut de Hitler. Antonescu s-a gândit că va avea de dat socoteală după război, și atunci, din prudență, a schimbat și politica față de evrei…
Este ceva adevărat în această idee, Ion Antonescu a fost conștient că, în momentul când se va instaura pacea, va avea de dat socoteală pentru faptele sale, indiferent de rezultatul final. Drept care a strâns două lăzi de documente privitoare la politica guvernului său față de evrei. Aceste documente, în loc să ajungă în Arhiva Națională, au fost luate cu japca de sovietici după război și ținute la secret. Profesorul Gheorghe Buzatu, care știa de existența „lăzilor”, în deplasările sale la Moscova a încercat să le dea de urmă. Nu a reușit să afle ce conțineau aceste documente, ci a aflat numai unde au ajuns: după 1990, statul Israel, profitând de debandada din primele luni de după căderea URSS, le-a cumpărat de la custodele vremelnic al documentelor. Probabil că prețul oferit depășea orice posibilitate de refuz!… Românilor le rămâne numai speranța că rușii au apucat să fotocopieze acel tezaur de informații pe care rușii nu aveau niciun drept să-l înstrăineze…
Altminteri, la documentele respective nu au acces nici istoricii evrei holocaustizanți! De ce? Pentru că nu este exclus ca la un moment dat unui astfel de istoric să i se facă rușine, să aibă mustrări de conștiință și să dea totul în vileag… Jean Ancel a fost la un pas de acest gest!…
Lista cu documentele distruse de activiștii evrei ai Holocaustului din Transnistria este mult mai lungă. E vorba de documente din care rezultă clar că în România, în Transnistria, nu a fost niciun holocaust. Strădania evreilor sioniști, a statului Israel chiar, de a distruge dovezile nevinovăției noastre sunt însă, într-un fel, lipsite de sens. Căci noi, românii, nu avem nevoie de nicio dovadă! După regulile jocului nu e de datoria noastră, a românilor, a celor acuzați, să demonstrăm că nu am ucis 270.000 de evrei, ci este obligația celor ce acuză să-și argumenteze acuzațiile… Ceea ce până azi nu s-a întâmplat!
Eu n-aș putea decât cu oarecare dificultate să demonstrez că nu l-am ucis pe JFK, dacă cineva m-ar acuza de acel asasinat. Mi-ar fi greu să dovedesc că în ziua aceea nu eram în Dallas. Nu pot să dovedesc că eram în altă parte a lumii. Mă voi prevala însă de un principiu juridic cunoscut dintotdeauna și voi cere celui care mă acuză să dovedească el că eu am fost la fața locului, în Dallas.
La fel cerem și noi celor care ne acuză de genocid să vină cu dovezile, cu argumentele serioase din care să rezulte realitatea indubitabilă a holocaustului, a vinovăției românilor!
Bun! S-au priceput să distrugă dovezile nevinovăției noastre! Dar asta nu e destul! Mai presus de orice evreii trebuie să aducă ei dovezile vinovăției noastre!
Nu au venit însă până acum decât cu acuzații, reluate de mii de ori într-o mass media pe care o controlează. Acuză și atât. Refuză orice confruntare publică de argumente și dovezi. Căci noi avem dovezile, nenumărate, cu privire la distrugerea și tăinuirea dovezilor care ne dez-incriminează! Ne dez-vinovățesc! Dovezi ale unor veritabile crime săvârșite azi, în zilele noastre! Căci nu există crimă mai mare decât să acuzi de crimă pe cineva care, știi bine, este nevinovat…
Să fim bine înțeleși: crimele de care ne acuză evreii pălesc, sunt mici copilării în raport cu crima săvârșită de evreii sioniști, care îi acuză pe români în fals și fac tot ce pot ca să ascundă că românii i-au salvat la greu, le-au întins o mână de ajutor deseori riscând mult!
Pe scurt, pe evreii care ne acuză de genocid, fără a avea vreo probă serioasă, îi acuzăm noi de sperjur, de obstacularea justiției, a adevărului istoric. Și avem dovezi o mie!… E drept, nu atât de multe cum sunt victimele provocate printre români de minciunile sioniste!
                                                                                 ***
În încheiere avem de răspuns la o întrebare: care este explicația acestui comportament aberant, atât de străin naturii umane? Ce i-a determinat pe evrei – pe unii evrei, fie!, să se abată atât de rău de la morala propriei identități? De la principiile pe care le-au ilustrat în istorie alți evrei, mulțimi de evrei?!
Cei care au comentat pe marginea acestei întrebări au identificat sau invocat mai multe explicații. Explicații, nu justificări!… Una dintre ele nu lipsește din niciun comentariu serios pe marginea contenciosului româno-evreiesc. Este vorba de așa numitul proiect ISRAEL ÎN ROMÂNIA!
Afirma deunăzi unul dintre holocaustologi – gura păcătosului!, că istoria modernă și contemporană a României nu poate fi despărțită de anti-semitismul din România. E foarte adevărat! E foarte și numi parțial adevărat! Căci mai trebuie amintită și cauza acestui anti-semitism: intenția și strădania evreimii mondiale de a face un stat al evreilor pe teritoriu românesc. Intenția aceasta a devenit manifestă, adică a produs evenimente social-politice după 1829!…
Din 1829 și până azi proiectul Israel în România produce nenumărate evenimente istorice, unele majore, și de fiecare dată românii sunt pe post de victime. Ultima oară în decembrie 1989, „revoluția” și anii de „tranziție” care au urmat, tranziția României de la starea de stat suveran și independent, la statutul de colonie a Israelului, pe cale de a se desăvârși în zilele noastre.
Dar despre acest subiect – cel mai dureros din istoria modernă a României, cu proxima ocazie.
                                                                                                                               Ion Coja
                                                                                                             În numele Comisiei Anti-Wiesel
                                                                                                                         15 august 2015
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5336
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum