MONUMENT ANTIROMÂNESC (ŞI) LA LUDUŞ! Încă o „lecţie de sfidare” faţă de România:

In jos

MONUMENT ANTIROMÂNESC (ŞI) LA LUDUŞ! Încă o „lecţie de sfidare” faţă de România:

Mesaj Scris de Admin la data de Joi Noi 23, 2017 1:55 am

Patriotismul nu incită la ură
Cuprinşi de o frenezie hungarofobă împinsă până la sadism nevrotic, în deja obişnuitul lor dispreţ faţă de orice normă de convieţuire paşnică, mai ales atunci când îşi propun să cinstească memoria celor care de-a lungul istoriei au necinstit Ţara în care au migrat, România, încălcându-i ostentativ Legea fundamentală prin aceea că nu o respectă (Art. 51), nu îi sunt cetăţeni fideli (Art. 50, 1), se raportează la ea ca şi cum nu ar avea niciun fel de obligaţii (Art. 15, 1), o defăimează îndemnând la ură naţională, la discriminare, separatism şi violenţă publică (Art. 49, 1) etc., liderii UDMR nu ratează niciun prilej să se manifeste astfel, sub masca unui fals patriotism sintetizat atât de bine de cel mai mare poet al Ungariei, Ady Endre: „Am învăţat… că este patriotic să înjuri germanii, sârbii, românii, slovacii. Aşa să fie? Dacă este aşa, eu declar solemn că nu sunt patriot” („Nagyvarodi Naplo”, 16 iunie 1903). De hungarismul acesta de paradă politică, al unui mult invocat drept istoric milenar axat pe obţinerea de drepturi pe care, de altfel, maghiarii nu le-au acordat niciodată altor naţionalităţi, ca să nu mai vorbesc de faptul că până şi în zilele noastre ei nu doresc, pur şi simplu, egalitatea cu românii, ci drepturi suplimentare, s-au delimitat şi alţi intelectuali de vază ai ţării vecine: Bela Bartok, Jozsef Attila, Albert Szentgorgyi etc.. Aceste câteva exemple pozitive sunt suficiente, desigur, ca să înţelegem că nu toţi maghiarii sunt la fel, căci, după cum ştim cu toţii, nici nu există pădure fără uscături… Şi încă mai ştim şi o vorbă sfântă, atât de potrivită şi pentru acei concetăţeni maghiari care scot sabia urii interetnice, sub pretextul inaugurării pe tot cuprinsul Transilvaniei a unor monumente istorice cu simbolistică antiromânească, „cine seamănă vânt, culege furtună”… Cam cu un astfel de limbaj i s-a adresat şi preşedintele Ceauşescu, în 1988, omologului său maghiar Gyula Horn, iar tot cam asta a vrut să spună şi generalul Paul Keller, de la tribuna Alba-Iuliei, la aniversarea a 72 de ani de la Marea Unire, când invoca faptul că doar Armatei a IV-a Transilvania (al cărei comandant a fost) îi sunt suficiente nu mai mult de 48 de ore ca să ocupe Budapesta! Cu siguranţă că, aducându-şi aminte de memorabila zi de 3 august 1919, ora 16, când Armata Română cucerea Budapesta, acest general român şi-a dorit să fixeze şi mai bine în anumite conştiinţe gestul caporalului Bivolaru, din Severin, de a aşeza prea hulita de ei opincă românească în vârful steagului Ungariei, de pe sediul Parlamentului ungar, unde a stat o săptămână, în timp ce pe celebra stradă Andrassy avea loc defilarea de onoare a Diviziei I-a a armatei noastre, în faţa generalului-comandant Gheorghe Mărdărescu, numai aşa, ca un fel de răspuns potrivit la atâta batjocură adusă de maghiari Naţiunii Române de-a lungul unui mileniu însângerat…
Petofi Şandor… la Luduş?!
În obişnuita pompă a discursurilor cu impregnaţii naţionaliste ale hungariştilor, în frunte cu fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor (de profesie medic veterinar), s-a inaugurat, la finele anului trecut, la Luduş un monument istoric pe al cărui postament tronează bustul revoluţionarului paşoptist Petofi Şandor - un şovin perceput în mediile lor ca fiind poetul naţional al Ungariei! Până aici, să zicem, ar cam fi în regulă… Ceea ce nu ştiu însă luduşenii, în special consilierii români (PDL a votat în acelaşi ton cu UDMR, iar PSD s-a abţinut şi doar PNL a fost împotrivă) care au fost de acord cu amplasarea acestui monument antiromânesc, este ce anume a reprezentat Petofi Şandor pentru istoria unei ţări care, iată, îi găzduieşte bustul. Îmi rezerv o minimă datorie morală, acum, când parcă unii politicieni de-ai noştri s-au prăbuşit definitiv sub „hipnoza” unei nepermise lipse de demnitate naţională, votând de-a valma astfel de monumente insultătoare şi pe la Târgu-Mureş sau la Valea lui Mihai în Bihor, că acest scriitor, Petofi Şandor, a folosit în lirica sa cele mai injurioase poezii la adresa românilor! Obraznic, dar şi de un cinism nemaiîntâlnit în literatura universală, Petofi Şandor i-a numit pe români cu apelative greu de suportat chiar şi de hârtie: gunoaie, scârboşi, păduchi, corbi hulpavi, mişei etc.. Pe când era la vârsta de 25 de ani, nu numai că a adresat poporului maghiar chemarea de a se ridica „împotriva acestei turme nemernice” (a românilor - n.a.), dar, devenind mâna dreaptă a generalului Bem, cu grad de maior, a plecat la război împotriva românilor din Transilvania şi ar fi murit la 31 iulie 1849 în bătălia de la Sighişoara. Am scris ar fi murit pentru că trupul nu i-a fost găsit, iar istoricul maghiar Lendvai subliniază că ar fi cerut azil politic în Rusia, unde ar fi şi murit în 1894! Oricum ar fi, însă, trebuie reţinut că nu toţi românii intraţi în politică sunt dispuşi la concesii când este vorba de onoarea Patriei! Este şi cazul primului primar al Clujului, Alexandru Şerban, care, după 1989, şi-a păstrat verticalitatea declarând că „urmează a fi schimbată strada Petofi, care poartă numele unui poet care n-a fost câtuşi de puţin prieten al poporului român”. S-a auzit, politrucilor români?
Trădătorii istoriei naţionale
Că noi, românii de jos, am fost trădaţi în sentimentele cele mai profunde de cei de sus, în această politică iresponsabilă de compromitere dezolantă a propriei noastre identităţi naţionale în ce priveşte conservarea monumentelor, ne-o dovedeşte şi situaţia de la Arad, acolo unde s-a pus punct final unei revoluţii, cea de la 1848-49, în care maghiarii se fac vinovaţi de masacrarea a circa 40.000 de români! Ordinele pogromului antiromânesc au fost date atunci de 13 generali, motiv pentru care toţi au fost judecaţi şi executaţi din ordinul comandantului armatei austriece. Şi aici, la Arad, cu un tupeu incalificabil, maghiarii de după 1989 au exercitat presiuni pentru reamplasarea „Monumentului libertăţii”, dedicat celor 13 criminali! Ce credeţi că s-a întâmplat, în condiţiile în care absurdul situaţiei a fost înţeles corect de edilii arădeni, care au refuzat în 1999 să dea curs iniţiativei maghiare? „Marele” om de cultură Andrei Pleşu, în ton cu fostul prim-ministru de tristă amintire Adrian Năstase, a semnat actul cu pricina şi… „problema” cu monumentul antiromânesc s-a rezolvat! La fel de vinovat ca Pleşu este şi fostul ministru al Culturii, academicianul Răzvan Theodorescu!
De nenumărate ori - fie că au ştiut sau nu ce decizii iau! -, „anesteziatele” noastre autorităţi politice şi culturale, centrale sau locale, au manifestat aceiaşi indolenţă crasă şi în aprobarea inaugurării unor monumente istorice ale altor criminali de război maghiari (cum ar fi Lajos Kossuth, Albert Wass, Marton Aron etc.), în timp ce bustul fostului şef al Statului Român, Ion Antonescu, aceşti impostori au acceptat fără pic de demnitate şi bărbăţie să fie prigonit, izgonit şi „ascuns” de ochii românilor săi din (şi în) Bucureşti, Cluj-Napoca, Sărmaşu (judeţul Mureş) etc..
Un alt exemplu dezonorant îl reprezintă „grupul statuar Matei Corvin” din Cluj-Napoca, unde românul Matei Corvin (regele Ungariei) este prezentat artistic ca un învingător în faţa căruia, deşi Ungaria nu a cucerit niciodată Moldova, steagul Moldovei este aplecat! Ca să „salveze” cumva situaţia, marele nostru istoric Nicolae Iorga a menţionat expres pe o tăbliţă anexată pe monument că, de fapt, Matei a fost învins la Baia (până şi istoricul maghiar Lendvai precizează că acest rege, de origine română, deşi n-a repurtat „niciun război victorios”, a „întrupat strălucirea naţiunii ungare şi apogeul puterii ungare”). Bineînţeles, „tăbliţa” savantului român, care punea în ordine realitatea istorică, a fost îndepărtată de autorităţile române, evident, la presiunea maghiarilor!
Vandalizarea monumentelor istorice româneşti!
Dacă monumentele maghiare anterior enumerate tronează bine-mersi în public, sub un soare care îşi revarsă generos razele şi peste cei buni şi peste cei răi, în schimb monumentele ridicate celor mai de seamă români au fost devastate de maghiari, de-a lungul vremii (în special între anii 1940-44), când, sub teroarea imperativă şi inumană a maghiarilor, nenumăraţi români din Transilvania au fost asasinaţi şi expulzaţi, ceea ce l-a determinat pe primul ministru al Ungariei de atunci, Teleky Pal, „patronul ororilor”, să declare în Parlamentul de la Budapesta, în octombrie 1941, că „asemenea fapte opresive luate împotriva unei populaţii paşnice şi dezarmate sunt incompatibile cu ţinuta unui stat civilizat” (iar în scrisoarea sa de adio, înainte de se sinucide prin împuşcare, poate cuprins şi de remuşcările faţă de violenţa antiromânească, a scris: „Suntem cea mai detestată naţiune şi vom deveni profanatori de cadavre. Sunt vinovat că nu v-am oprit!”).
Din respect faţă de adevărul istoric, care ţine în acest caz de barbarismul şi păgânismul din om, vă prezint faptele reprobabile săvârşite de maghiarii fanatici împotriva monumentelor cu simboluri scumpe pentru Naţiunea Română: bustul poetului George Coşbuc din Năsăud a fost tăiat cu bomfaierul şi aruncat în WC; obeliscul lui Mihai Viteazul de la Guruslău a fost aruncat în aer; la Oradea au distrus statuile regilor Ferdinand I şi Carol al II-lea, a reginei Maria, a lui Delavrancea, a generalului Traian Moşoiu, a lui Mihai Eminescu (au aruncat-o în Crişul Repede); troiţa lui Baba Novac de la Cluj-Napoca a fost deteriorată; statuia lui Nicolae Bălcescu de la Sovata a fost devastată la 10 martie 1990; după 1989, maghiarii au făcut presiuni ca monumentul ecvestru al lui Avram Iancu de la Târgu-Mureş să fie mutat în Ţara Moţilor, iar „Lupoaica” de la Cluj-Napoca nu a scăpat nici ea de obsesiile lor naţionalist-şovine! Nu cred că ar mai fi ceva de spus. Decât, sigur, să ne împrejmuim cu semnul sfintei şi dătătoarei de viaţă cruci!
Epilog
Români! Oricât de îndurerat ar fi trecutul nostru în relaţiile cu maghiarii (atunci când ne gândim că aceştia au invadat în Podişul Transilvaniei, după ce ni l-au ucis pe Voievodul Gelu (850-901); sau că ni l-au ars pe rug în centrul Clujului pe Baba Novac, „mâna dreaptă” a lui Mihai Viteazul; sau că ni i-au arestat şi executat prin tragere pe roată pe Horea şi Cloşca; sau că pe Emil Rebreanu l-au spânzurat, pe Octavian Goga şi Liviu Rebreanu i-au condamnat la închisoare, iar pe Ioan Slavici l-au arestat etc.), să ne ridicăm gândul la Dumnezeu, căci răzbunarea a Lui este, nu a noastră, dar să luăm aminte că toţi avem datoria sacră să veghem la integritatea teritorială a Ţării, prin folosirea ori de câte ori este nevoie a armei legii, pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Şi, nu în ultimul rând, cum ne şi spunea poetul George Coşbuc, să fim gata cu preţul vieţii să ne apărăm pământul, dar şi, evident, credinţa strămoşească, personificând mesajul din poezia sa „Moartea lui Gelu” (Gelu a fost un brav român pe al cărui monument, la Gilău, stă scris: „Aici a căzut jertfă în urmă cu 1100 de ani Voievodul Gelu, erou şi martir al luptei de apărare a Transilvaniei împotriva triburilor maghiare”):
„Şi-armat voi ieşi eu afară,
Şi veseli vom trece noi iar
Prin suliţi şi foc înainte
Să ţie potrivnicii minte
Că-s vii când e vorba de ţară
Şi morţi-n morminte!”.
prof. Costel Neacşu (Sibiu),
Liga Scriitorilor din România
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5337
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum