Bolșevicii evrei sau urmașii lor fac din nou legea în România!

In jos

Bolșevicii evrei sau urmașii lor fac din nou legea în România!

Mesaj Scris de ion_pribeagu la data de Mier Dec 27, 2017 3:38 am

NOUL TERORISM INTELECTUAL
 
Vara  trecutã (Nota red. „Justițiarul”: este vorba de anul 2010), o serie de organizatii din tarã (LICAR, UMRL, AFDPR, AVMR, AC, etc.) s-au adresat Justitiei române pentru a deschide procesul comunismului si un grup de parlamentari europeni au lansat un apel cerând statelor ex-comuniste sã nu mai întârzie judecarea crimelor totalitarismului marxist. Acestor initiative, puterea de la Bucuresti le-a rãspuns prompt, ca deobiceiu printr-o nouã diversiune, creând „Comisia privind Holocaustul si consecintele lui în România”. Dupã 1989, de fiecare datã cã în România este vorba de a face procesul comunismului, românii sunt supusi santajului cu antisemitismul. Desi este insinuat si nu declarat, scopul acestor campanii de propagandã – culpabilizarea colectivã a românilor – nu este mai putin evident. Cum evident este si caracterul indiscutabil rasist al acestui demers.
Acuzatia difuzã si confuzã de antisemitism este folositã de putere, întotdeauna solidarã cu acuzatorii împotriva românilor, pentru a-i reduce la tãcere prin intimidare pe cei cãrora nu le mai poate interzice prin teroare, deopotrivã, sã ridice o privire criticã asupra totalitarismului marxist, comparându-i crimele cu ale celui hitlerist, si sã revendice închiderea complectã si eliminarea definitivã a parantezei totalitare, fãrã de care România nu va fi nici independentã, nici democratã. Dar stabilirea adevãrului si restabilirea continuitãtii statale întrerupte de ocupatia sovieticã implicã lichidarea pozitiilor hegemonice detinute de cãtre oligarhia creatã de Stalin prin atribuirea mandatului de administrator colonial unui grup alogen – „minoritatea imperialã”, cum o numesc unii sovietologi, – care nu acceptã nici sã renunte la privilegiile constituite prin crimã, jaf si fraudã, nici sã-i fie date în vileag nelegiuirile.
În mod scandalos, cei care au instaurat la noi acest regim de naturã criminalã si de obârsie strãinã, trãgând un folos personal din crimã, pe care au erijat-o în mod de a guverna, pretind acum cã, în România, ei, organizatorii terorii si beneficiarii persecutiilor politice, ar fi fost prigoniti, ba, culmea, cã si totalitarismul instaurat de ei ar fi avut conotatii antisemite!
Recursul sistematic la santajul cu antisemitismul, ca mijloc de a preveni si împiedica tragerea ei la rãspundere, îi aduce oligarhiei coloniale sovietice solidarizarea evreimii internationale si sprijinul formidabilului aparat propagandistic al mass-media controlate de evrei. De aceea îl si foloseste. Dincolo de scandalul pe care, din totdeauna, îl produc neadevãrul si nedreptatea, este ciudat cã cercurile evreiesti care se solidarizeazã împotriva românilor cu minoritatea colonialã la putere nu înteleg cã, procedând astfel, îi cautioneazã pe cei responsabili de crimele totalitarismului marxist si recunosc implicit cã acest regim politic a fost agreat de ei – ceea ce este de naturã sã acrediteze teza cã a fost dorit de evrei sau chiar întemeiat de ei. Or, sustinerea cãlãilor nu poate decât sã aducã ostilitatea victimelor, iar simpatia pentru totalitarismul marxist nu poate decât sã îmbogãteascã argumentarul antisemitilor.
Nucleul intelectual al oligarhiei coloniale sovietice, care-i asigurã acesteia pãstrarea hegemoniei ideologice acaparând structurarea discursului politic ti asumându-si rolul de politie a gândirii – prin decretarea a ceea ce este politically correct si fulminarea de excluderi sociale la adresa celor care se abat de la normele post-marxismului oficial -, este în continuare format din membrii grupului mandatat în 1945 de Kremlin pentru a concepe si elabora strategia de distrugere a României si a exercitã acest magister nu sunt altii decât apropiatii (rudele si acolitii) celor care au planificat la noi genocidul marxist, adicã dezumanizarea persoanei (îndobitocirea omului prin distrugerea constiintei si a demnitãtii) si eradicarea identitãtii nationale (destructurarea si obliterarea factorilor determinanti ai specificului românesc).
Principalii responsabili ai cortegiului de orori generate de realizarea acestui proiect – exterminarea în massã, sistematizarea torturii, reeducãrile, lagãrele de muncã silnicã, etc. –, nu sunt executantii acestor crime – securistii – ci autorii lor, cei care le-au imaginat, le-au programat si le-au justificat. Locul tainic în care mandatarii Moscovei, initial numiti de Stalin, pregãteau lichidarea României si anihilarea românilor, sectia ideologicã a CC. al PCR, era domeniul rezervat al strãinilor, Internationala marxistã neputând încredinta unor români distrugerea propriei lor tãri si a propriului popor. Un veteran al acestei oculte, care si astãzi semneazã cu numele conspirativ de agent sovietic (Pavel Câmpeanu), scrie în oficiosul establishmentului intelectual marxist – gazeta „22” (nr. 9/2001) – cã, pânã la mijlocul anilor ’80, în acest departament al partidului unic nu pãtrunsese încã „niciun etnic român” (acest lucru fiind adevãrat si pentru conducerea Securitãtii, cât a durat marea teroare, din 1948 pânã în 1955). Iatã deci, din sursã autorizatã, confirmarea explicitã a naturii implicit rasiste (anti-românesti) a dictaturii impuse si mentinute de o armatã de ocupatie, camuflatã în haine civile sub Gheorghiu-Dej si în straie tãrãnesti de distrugãtorul satului românesc – Ceausescu.
Mizând pe faptul cã, de frica santajului cu antisemitismul, presa româneascã nu va îndrãzni sã publice nicio dezmintire sau punere la punct, precum si pe lipsa de memorie si de informare a opiniei publice, cei care au preluat de la marii preoti ai marxismului misiunea distrugerii specificului românesc – nu prin teroare, ci prin prin culpabilizare, denigrare si ridiculizare, si nu în numele marxismului, ci al ideilor astãzi politically correct – încearcã sã-si construiascã o legitimitate socialã si sã-si refacã o virginitate moralã plângându-se c-ar fi fost persecutati de cãtre regimul instaurat de propria lor familie, sub care s-au bucurat numai de privilegii, unii din ei mergând pânã la a poza în victime ale unui pretins antisemitism.
Spre pildã, mai recent, dl. Andrei Oișteanu (tot un nume conspirativ) – fiul si nepotul unor notorii agenti sovietici, fratii Oigenstein, amândoi membri ai ocultei mentionate mai sus, si unul din post-marxistii care vrea sã-i învete pe români ce este democratia dupã ce familia lui i-a pus capãt si i-a „lichidat moral si fizic” pe democrati. De altfel, în melodramatica prosopopee pe care i-o publicã „22”-ul, dl Oisteanu recunoaste fãrã sã vrea privilegiile de care se bucura în momentul „prigoanei” pe care o descrie. Într-adevãr, cine în România, în afara odraslelor de nomenclaturisti si a agentilor în misiune putea, pânã în 1989, pleca sã studieze în Occident (mai cu seamã în SUA si când era vorba de materii supuse strictului control al politiei gândirii, exercitat pânã atunci de propriul sãu unchi, Leonte Rãutu)?
În fruntea Institutului pentru Studierea Holocaustului în România, creat ca mijloc de a contracara procesul comunismului, Presedintele Iliescu i-a numit pe niste strãini, ceea ce denotã lipsa oricãrui simt al demnitãtii nationale, care sunt si niste verificati dusmani ai românilor. Este vorba de dnii Radu Ioanid (tot un nume conspirativ), director la Muzeul Holocaustului de la Washington – deja însãrcinat de dl Iliescu cu culpabilizarea Armatei române, cãreia îi tine prelegeri despre pretinsa ei implicare în Holocaust -, Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel, si Jean Ancel de la Institutul Yad Vashem. Cel dintâi este fiul unui agent sovietic, recrutat si format la Moscova în aceeasi perioadã cu Ion Iliescu, si a unei nomenclaturiste de rang înalt (din învãtãmântul politic al PCR), deci un privilegiat si un beneficiar maxim al totalitarismului marxist. El însusi a fost un important complice al puterii comuniste, fiind principalul colaborator al altui mare dusman al românilor – Rabinul Mozes Rosen, plenipotentiarul lui Ceausescu în relatiile cu SUA, care a declarat în 1990 cã „pentru evrei, o Românie comunistã este mai bunã decât una democratã”. Dl. Ioanid este legat de Presedintele Iliescu prin nevoia de a-si proteja pãrintii si a se proteja pe sine de tragerea la rãspundere care ar decurge din darea în vileag a rolului pe care l-au jucat pânã în 1990 (si chiar dupã) si cunoasterea adevãrului despre activitatea lor antidemocraticã si antiromâneascã.
Dl. Elie Wiesel s-a afirmat ca dusman al românilor prin insistenta cu care persevereazã sã atribuie autoritãtilor române arestarea sa si a familiei sale, la Sighet, dupã ce în multiple rânduri i s-a atras atentia cã, în acel moment, Maramuresul depindea de guvernul de la Budapesta, Transilvania de Nord fiind anexatã la Ungaria în septembrie 1940. Nici credibilitatea dlui Ancel nu este mai putin îndoielnicã, respectul dsale pentru adevãr ne fiind mai prejos decât cel de care dã dovadã laureatul Premiului Nobel. Cifrele pe care le înainteazã (dupã 1984) – atribuind regimului Antonescu rãspunderea pieirii a 410.000 evrei români – tin de imposibilitatea practicã, vãdita lor „umflare” denotând intentii clar inamicale fatã de România. Din coroborarea datelor furnizate de sursele cele mai autorizate – conducerea laicã si religioasã a comunitãtilor evreiesti si Institutul national de Statisticã din România – reiese cã totalul populatiei evreiesti a teritoriilor rãmase sub autoritatea statului român dupã 30 august 1940, cca. 330.000 de persoane (la care s-au adãogat cei aproximativ 100.000 de evrei care s-au refugiat în timpul rãzboiului din tãrile vecine – numai din Ungaria, peste 80.000 în vara lui 1944) era inferior sumei prezentate de dl Ancel. Cum populatia evreiascã a României era, în ciuda pierderilor din Transnistria, sensibil mai importantã la sfârsitul rãzboiului decât la venirea la putere a lui Antonescu, este clar cã niciun om de bunã credintã nu poate lua în serios afirmatiile dlui Ancel. Iar dacã dsa include în calculele sale populatia evreiascã a provinciilor anexate de vecinii României în urma Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, nici statul antonescian, nici românii în genere, nu pot fi tinuti responsabili de soarta ei.
Atitudinile acestor domni ne îndrituiesc sã deducem cã înversunarea cu care domniile lor sfideazã adevãrul sustinând niste imposibilitãti practice – în ciuda desmintirilor pe care li le aduce materialitatea faptelor – este motivatã de ostilitatea fatã de poporul român si de vointa de a-i dãuna prin calomnie.
Supravietuitorii universului concentrationar marxist îsi aduc bine aminte cã, în perioada de mare teroare (1948-1955), conotatia antisovieticã sau/si antisemitã a oricãrui capãt de acuzatie – de la omisiune de denunt si agitatie publicã pânã la uneltire contra ordinii sociale si înaltã trãdare –, era determinantã pentru calificarea ca „fascist” a inculpatului, aceasta constituind o circumstantã agravantã pe care anchetatorii urmãreau sistematic s’o „dovedeascã” prin mãrturisiri si mãrturii smulse de securisti gratie metodelor pe care le stim. Ca urmare a acestui lucru, sute de mii de români, din care multi au pierit în cursul detentiei, au fost pe nedrept condamnati.
Respectul fatã de adevãr si fatã de dreptate ar trebui sã-i determine pe purtãtorii de cuvânt ai unui popor care de la intrarea sa în istorie s-a afirmat prin acuta luciditate a conducãtorilor sãi si prin setea sa de justitie, sã se desolidarizeze de aceia care, colaborând cu ocupantul sovietic si fãcându-se instrumentele totalitarismului marxist (nu mai vorbesc de cei direct vinovati de crimele acestuia), s-au discreditat prin caracterul funciar antiromânesc si antidemocratic al activitãtii lor din perioada 1945-1989, indiferent dacã sunt sau nu evrei. De asemenea, este deosebit de important, atât pentru cauza evreiascã în genere, cât si spre îmbunãtãtirea relatiilor dintre evrei si români, ca persoanele însãrcinate cu clarificarea unor chestiuni atât de delicate cum sunt proportiile efective (si exacte) ale suferintelor prin care evreii din România au trecut în timpul ultimului rãzboi mondial si a rolului însemnat pe care o serie de evrei l-au jucat în instaurarea si mentinerea regimului totalitar marxist, sã nu fie recrutate din rândurile celor interesati sã ascundã adevãrul si sã camufleze realitatea.
În fine, orice colaborare cu persoane atât de evident si de grav compromise de rolul pe care l-au jucat pânã în 1990 (si, cu „mineriadele”, dupã aceea), cum este d-l Ion Iliescu, are un efect contraproductiv, atât pentru restaurarea democratiei în România, cât si pentru intersele evreilor din tarã si din strãinãtate, deoarece oprobriul cu care s-au acoperit membrii nomenclaturii marxiste se rãsfrânge inevitabil asupra tuturor celor care se asociazã cu ei.
Din pãcate însã, membrii cercurilor evreiesti care fac presiuni asupra României preferã sã adopte pozitii duplicitare si sã reactioneze în mod discriminatoriu, practicând indignarea selectivã. Astfel, la orice comemorare a lui Antonescu au reactii deplasate (maresalul este cel care a refuzat sã-i predea pe evrei nemtilor precum si sã se alinieze la politica rasialã a celui de al III-lea Reich) si ne bombardeazã cu proteste vehemente, în care românii (ale cãror sacrificii din Rusia i-au salvat pe evreii din România de soarta celor din Ungaria) sunt acuzati de antisemitism atunci când unei strãzi i se dã numele lui Antonescu, sau i se inaugureazã acestuia un bust în curtea bisericii ctitorite de el.
O întelegere care urmãreste sã-i impunã unui tert un punct de vedere sau o decizie care-l priveste direct, fãrã ca el sã fie consultat sau fãrã ca pozitia lui sã fie luatã în consideratie, se numeste conspiratie. Prin urmare, românii sunt pe deplin îndreptãtiti sã considere coniventa dintre responsabilii totalitarismului marxist si cei care vorbesc în numele evreimii internationale, pe care o constatã de fiecare datã când este vorba de a face procesul comunismului, ca fiind o conspiratie îndreptatã împotriva aspiratiei lor legitime la restaurarea democratiei – imposibilã fãrã prealabila stabilire a adevãrului cu privire la nelegiuirile din perioada comunistã si fãrã a face dreptate românilor, spre contopirea ei în imperiul marxist universal si a lor în massa informã a populației acestui stat global.
                                                         Ion Varlam, „Căminul Românesc”, publicatie a românilor din Elveția

ion_pribeagu

Mesaje : 173
Data de înscriere : 15/02/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum