Complexul Game of Thrones – Iohannis SRI Dragnea. Rezultate reci ale primului an de guvernare PSD

In jos

Complexul Game of Thrones – Iohannis SRI Dragnea. Rezultate reci ale primului an de guvernare PSD

Mesaj Scris de Admin la data de Sam Ian 20, 2018 7:44 am

În auto-analiza politică românească nu există dorinţa/putirinţa de a contextualiza fenomene, de a observa dincolo de poveşti rudimentare cu aer mitologic. Politica e o scenă şi pe ea ai aceleaşi personaje tipice cu mişcări predeterminate, la această viziune comod romantică se opreşte tot. Viziune comodă şi pentru elite, şi pentru elitele contestatare.
Avem o viziune Game of Thrones asupra politicii pentru că avem o clasă de mijloc profund needucată, politic şi nu numai. Politica nu e film, nici scenetă, nici doar un joc al puterii şi libidoului (ba e unul însetat de putere, ba e unul dominat misterios de femei). Dacă iei şi rezumi “analiza” tefelistă a crizelor cu PSD te înfiori: avem inamici prost îmbrăcaţi cu dinţii stricaţi care ne atacă ţara. De aici mai avem un pas până la politici de eugenie.
După ce Iohannis a acceptat nominalizarea PSD, s-a declanşat o scenetă a disperării cu “IOhannis, trădătorul, cinicul etc.”. Trecem peste faptul că Iohannis însuşi şi-a alimentat imaginea de haiduc de Sibiu şi că şi-a luat ce merita. Dar de data asta chiar nu erau alte opţiuni.
Problema cu viziunea tip Game of  Thrones e că umpli golurile din demonstraţie cu dragoni, ierni grele, zombies şi tot ce mai poate produce mintea prea odihnită. De aia şi e de mare succes serialul, pentru că promovează o naraţiune despre o luptă politică unde nu prea există luptă politică, există joc narativ elementar, intrigă de salon şi sabie în ţeastă. Aceeaşi e şi problema cu alte filme “politice”, House of cards de exemplu, personajele nici nu pot tuşi fără să conspire, fără să fie “rele” sau măcar “machiavellice”.
Încercări de căutare prin resorturile mai adânci ale politicii româneşti am tot avut pe acest blog. Luptele interne din PSD sunt totuşi şi lupte între lider şi un cerc mai larg de lideri locali PSD. Din ultima bătălie, baronii au ieşit învingători (baronii au fost dominaţi autoritar de Năstase, dar şi de Ponta prin Ghiţă; momentele lor de măreţie au fost pe vremea lui Geoană şi încearcă un reviriment în domnia lui Dragnea).
Şi nu sunt lupte, sunt adaptări la modificări semnificative în capitalismul periferic european. Politica PSD de anul trecut chiar a fost social-democraţie pentru bogătani, în ciuda unor timide contraexemple cu salariul minim şi altele asemenea. De fapt s-au mărit teribil rentele din politică, pentru a echilibra teribilele rente din zona instituţională.
Mai adâncă a fost lupta ca salariul unui funcţionar politic, primar sau funcţionar, să fie la nivelul salariulului unui procuror. Încercaţi să mai vedeţi şi aşa lupta corupţi-anticorupţi, s-ar putea să se mai oxigeneze creierul ambelor taberele după atâta fantasy cu statul paralel şi cu Dragnea, liderul peste white walkers de Teleorman.
La fel cum util ar fi să vedeţi cât de “teleormăneni” sunt tinerii revoluţionari bucureşteni când le arăţi vreun patron mare sau vreun CEO. Ce e un vătaf local pentru un teleormănean tot aia e şi un mare şef de coporaţie pentru iubitorii de democraţie. N-avem din păcate nici o mişcare de emancipare, avem o luptă în funcţie de stăpâni. În Cluj şi Bucureşti stăpânii sunt altfel decât în Teleorman, dar mişcarea nu e de emancipare reală. Democraţia românească nu mai face altceva decât să aducă şefi locali în inima unor oraşe dominate de mare capital şi de alte forţe complet ostile intermediarilor politici. PSD-ul post-Ghiţă a readus aer în plămâni reţelelor medii de capitalişti autohtoni, au putut să pătrundă din nou în marea plăcintă care părea că e rezervată marelui business sau capitalului autohton controlat tot de la centru de forţe netransparente.

Se spune că există şi adevăr în chestiunea cu statul paralel. Sigur că există, dar n-are rost terminologia, luptele instituţionale şi politice sunt mai simple. După nişte algeri câştigate se schimbă mai greu puterea în unele instituţii, iar aceste inerţii sunt la noi virusate şi de politici elitiste de salarizare şi de forţă disproporţionată în servicii, dar şi în companii de stat, companii de reglementare etc. Avem un stat netransparent care asigură o izolare de furia pieţei libere pentru tot soiul de “elite”. Căutaţi cu atenţie să vedeţi câţi liberali au intrat “nepotist” în reţeaua asta de bani de la stat pe nimic. A, simt o disperare pentru că ştiu că vor fi înlocuiţi mai devreme sau mai târziu. De aici şi “radicalismul” unora.
Politicile se văd şi în hăul inegalităţilor care se tot adânceşte. Criza a întărit rezistenţa împotriva redistribuirii. PSD reprezintă numai o oarecare revigorare a micului şi mediului patron autohton de a mai recupera ceva din marea plăcintă a câştigurilor.
Îi va sări în cap SRI-ul, aripa isterică cea care promovează insurecţia anti-PSD?, aşa sună o întrebare fantasy care presupune că SRI face tot şi toate şi că diverşi generali de la SPP-SRI etc. fac jocuri politice. Întrebarea sună conspiraţionist-fantasy, răspunsul s-ar putea să fie dur: instituţiile sunt ceva mai perene şi mai solide decât funcţiile politice. Înainte ne plângeam de politizare. Acum politizarea înseamnă mai nimic pe lângă birocratizare şi secretizare. Deci serviciile fac politică pentru că nu se mai percep ca instituţii, ci ca SRL. Nu sunt stat paralel, sunt idealul businessului necontrolat. Orice capitalist visează să fie şi puţin sereist.
Aşa că să nu vă miraţi dacă îşi aminteşte cineva să investigheze cum au fost totuşi luate casele alea de familia Iohannis. Briocraţia, rentierismul, elite înţepenite în funcţii şi bani, extrem de puţin mobile au ocupat scena politică şi instituţională.
Dacă luaţi la numărat businessurile lucrative din ultimii ani, toate sunt oferite prin delegări ale statului către privaţi întru cocoşarea cu taxe informale a populaţiei: de la preţuri pe energie, până la contor obligatoriu de gaze. Statul e un partener debil al capitalului în căpuşarea populaţiei prin taxare şi lipsire de drepturi. Taxele formale sau informale (mi-am amintit şi de cadoul cu asigurări obligatorii făcut de alt guvern companiilor din piaţă) nu sunt pentru redistribuire, sunt extragerea şi ultimelor fărâme de la cetăţenii care nu au securitatea unui loc de muncă foarte bun sau siguranţa unor rente.
Efectul? Sunt mici “treziri” cataleptice în faţa unei noi măriri de preţuri, în faţa unei noi vulnerabilităţi apărute în bugetul familial. Vai, ce ne-a lovit? Păi nimic. În timp ce voi interpretaţi Game of Thrones, jocul era de fapt unul economic, politic cu rezultat unic.
Aşadar, în loc s-o ardem prin labirintul libidoului politic, să constatăm după un an nişte chestiuni simple:

  • Tudose, înainte să zboare a avut o grijă mare: să-l dea jos pe şeful de la ANRM pentru că ăla ceruse banii pe redevenţe recalculaţi, după o furăciune istorică constatată de Curtea de Conturi şi confirmată apoi în justiţie (la ICCJ). Pe scurt, timp de mai multe guvernări, ANRM a tolerat o calculare greşită a redevenţelor după un preţ de referinţă mult mai mic. Pagubă de peste un miliard de euro. Ca alţii înaintea lui TUdose, când e vorba de taxat marile companii, imediat se ia decizia care trebuie…

  • Anul PSD 2017 a însemnat redistribuire spre vârf. Degeaba au apărut nişte măriri de pensii, de salarii minime, totul s-a topit în inflaţii şi în ce au supt pieţele “libere” de energie, bancare etc. Vorbesc despre pensii mici. Au crescut teribil pensiile mari. Ăştia nu numai că nu fac impozitare progresivă, dar nici creşterile nu le fac progresiv.

  • un exemplu teribil de conlucrare nesimţită este cel denunţat de, ei da!, Traian Băsescu – afaceriştii în dezvoltare imobiliară din PSD şi PNL au votat săptămânile trecute o amnistie fiscală practic pentru datorii incredibile adunate – iar Iohnnis le-a promovat fără să zică nici pâs. Deci da, PSD e discreţionar, dar astea sunt lucrurile care contează – produc bani, se scutesc de dări prin legi, şi apoi taxează mijlocul şi baza din mediul privat îngheţând atenţia bugetarilor cu diverse minciuni sau chiar stimulente

  • au câştigat şi mulţi inamicii tradiţionali ai PSD, corporatiştii bine plătiţi din IT, avocaţi, consilieri de diverse forme, toată birocraţia formată prin externalizarea birocraţiei de stat, au făcut şi fac bani cu lopata. Pentru că PSD respectă banul şi atât. De aia dă ajutoare sociale la cea mai bine plătită categorie profesională din România. Nu pentru că-s “strategici”, ci pentru că le respectă patronii.

  • au pierdut la greu oameni pe care ar trebui să-i vizeze politici social-democrate. Şi vor pierde la greu “aspiranţii” la clasa de mijloc. Tot scandalul revoluţiei fiscale arată că viziunea e unică: consolidarea status quo-ului, o inegalitate strigătoare la cer.

  • aşa că, da, putem vedea anul trecut ca pe o luptă eroică cu forţele răului. Sau putem vedea simplu un an foarte bun pentru cei 10-15 din vârful piramidei veniturilor şi averilor, indiferent că sunt prieteni sau inamici PSD. PSD a vrut să-şi consolideze suporterii de business şi a reuşit, a vrut să stipendieze cu rente grase soldaţii din teritoriu şi a reuşit. Restul, muriţi. N-aveţi oricum partid.

  • în tot acest timp, opoziţia n-a venit decât de la grupuri privilegiate care şi-au simţit ameninţat statutul, zona secretă, DNA, funcţionărimea bine plătită din fonduri europene şi alţii. Din nou, n-are rost s-o ardem cu eroisme. Mai mult, aşa cum tot atrage atenţia de ani de zile Ciprian Şiulea, războiul lor, al instituţiilor de forţă, a făcut praf speranţa de a avea luptă partinică cât de cât democratică. Netransparenţă totală, “decapare”, folosirea justiţiei ca politică în văzul lumii (adică ne amintim de infractor doar când nu stă cuminte şi nu mai fură discret, ci are aspiraţii “la centru”). Corupţia a tot crescut, PSD vrea să fure şi el legal aşa cum corporaţiile fură legal – pe înţelesul tuturor, vrea şi Firea o cotă parte din târguşoare şi concertuţe, nu doar Veolia să care bani cu camionul. Radicalizarea părţilor s-a produs concomitent cu radicalizarea diferenţelor între venituri şi privilegii într-un ocean de joburi de rahat.



  • închei de aceea cu maxima anului: este criză de angajaţi, nu mai avem oameni care să muncească. Păi e inflaţie de joburi care sunt practic sclavie. Munca oferită în cele mai multe cazuri este un compromis inacceptabil sau o invitaţie la supravieţuire disperată.

avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5336
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum