Dragnea, naucit de loviturile lui Iohannis si gafele incredibile ale lui Dancila

Scris de **Admin** Mier Mai 02, 2018 8:31 pm

http://www.ziare.com/liviu-dragnea/klaus-iohannis/dragnea-naucit-de-loviturile-lui-iohannis-si-gafele-incredibile-ale-lui-dancila-1512045

Ce sanse mai are doamna Viorica Dancila sa ramana premier dupa cererea de demisie venita din partea presedintelui Romaniei?

Foarte putine. Din punct de vedere politic, un astfel de mesaj transmis de Palatul Cotroceni are un efect devastator.

Modul monarhic in care si-a construit Klaus Iohannis mandatul de sef al statului ii ofera oportunitatea de a incarca mesajele cu o puternica simbolistica politica.

Vorbeste rar, nu intra in confruntari directe si, intotdeauna, se adreseaza cetatenilor, respectand la milimetru demnitatea pe care a primit-o in urma celui mai important scrutin din Romania.

De la iesirea lui Iohannis, fiecare zi petrecuta de Viorica Dancila in fruntea Guvernului va fi o povara suplimentara pe umerii majoritatii parlamentare. La acest fapt, trebuie adaugat si deposedarea, in urma cererii facute de Iohannis, a oricarei urme de autoritate de care se mai bucura premierul Dancila in fata membrilor Guvernului.

Daca nu era suficient, "interviul de salvare" oferit de premierul Romaniei postului Romania TV cred ca a avut un efect negativ asupra doamnei Dancila, mult mai nimicitor decat cererea de demisie transmisa de catre presedintele Iohannis.

Daca vreti, aparitia televizata a doamnei Dancila a confirmat ca Iohannis nu a exagerat cu nimic atunci cand i-a cerut sa demisioneze, considerand-o un pericol pentru Romania.

Un premier din ce in ce mai singur

Liviu Dragnea poate inchide ochii si poate spune ca nu-i pasa de mesajul transmis de seful statului, dar de la sfarsitul saptamanii trecute, doamna Dancila nu mai e un "instrument politic" util sefului PSD, ci o bomba cu ceas.

Si, aici, nu e vorba de imaginea sifonata a premierului, e vorba de faptul ca acesta a devenit definitia incompetentei si neadecvarii.

Orice decizie pe care o va lua va fi anulata de neincredere, nefiind sustinuta nici de opinia publica, nici de coalitia majoritara.

A sarit cumva domnul Tariceanu in apararea doamnei Dancila dupa interviul dezastru?

Orice politician care se asociaza cu doamna Viorica Dancila, o persoana care nu poate vorbi liber, are lacune mari de cultura generala, nu intelege mare lucru din ce se intampla in tara si in lume, va imprumuta ceva din "calitatile" acesteia.

O incercare nereusita a presedintelui PSD de a iesi din abis

In opinia mea, Liviu Dragnea a fost "pacalit" in problema mutarii ambasadei de catre consilierii sai israelieni care i-au facut un serviciu premierului Beniamin Netanyahu, sacrificandu-l pe seful PSD.

Probabil ca Dragnea a crezut ferm ca o astfel de operatiune politica ii va oferi o solutie de salvare in tara, o iesire din abisul in care s-a pierdut popularitatea domniei sale.

A obtinut exact contrariul, afundandu-se in intortocheatele canale diplomatice ale Uniunii Europene, ale SUA si ale Israelului, fiind forfecat de problemele complicate si greu de rezolvat in ce priveste echilibrul strategic din Orientul Apropiat.

Luna mai va fi decisiva in ce priveste confruntarea politica dintre alianta PSD-ALDE si restul Romaniei pe tema Legilor Justitiei si modificarea Codului Penal.

Aceasta confruntare are si o mare incarcatura politica, deoarece stoparea procesului de reducere a coruptiei din societatea romaneasca reprezinta obiectivul nedeclarat al actualului regim politic reprezentat de Liviu Dragnea si de Calin Popescu Tariceanu. Dar, in acest moment, relatia dintre cei doi nu merge foarte bine.

Familia traditionala poate fi o capcana mortala

Liviu Dragnea are o mare problema chiar in interiorul partidului si, conform mai multor surse, nu reuseste sa puna in miscare nici mitingul cu un milion de sustinatori si nici referendumul pentru "familia traditionala".

Sunt multe semne ca decizia de a merge intr-o astfel de directie poate insemna capatul drumului. Imaginati-va organizarea unui referendum pe care PSD si ALDE trebuie sa-l sustina material si doctrinar si care nu ar fi validat din cauza absenteismului. Ar trebui sa vina cel putin sase milioane de alegatori la vot pentru ca rezultatul referendumului sa fie legal.

Programul de guvernare al PSD, celebrul document promovat de liderul partidului, a ajuns o caricatura in care nu mai crede nimeni dupa haosul generat de Revolutia Fiscala si de Legea salarizarii unitare.

La asta adaugati prabusirea in sondaje, cele mai optimiste ii coteaza pe social-democrati sub 30 de procente, iar pe liderul partidului la sub zece procente sustinere.

Si pentru ca haosul sa fie complet, in Palatul Victoria, la "butoane" se afla doamna Dancila care nu stie si nu vrea sa stie ca echipa Rapid s-a nascut in cartierul Giulesti, acolo unde se afla si stadionul cu acelasi nume, o confuzie pe care o face de vreo trei saptamani cu o consecventa greu de explicat.

Mesajul in care cerea demisia premierului, urmat de decizia de a retrimite Legile Justitiei la CCR, concomitent cu sesizarea Comisiei de la Venetia in privinta acestora au reprezentat doua mutari care, cel putin deocamdata, au inclinat balanta in favoarea presedintelui Iohannis, oferind o mica urma de speranta oamenilor din aceasta tara care inca mai cred ca locul Romaniei e in Uniunea Europeana si in NATO, nu aruncata intr-o ferma de porci intre Kremlin si Teleorman.

Scris de **Admin** Mier Mai 02, 2018 8:38 pm

http://adevarul.ro/news/politica/ca-videle-poarta-noua-1_5ae9b12bdf52022f7580bbc0/index.html

Unora Providenţa le-a dăruit inteligenţă cu asupra de măsură. Cocoşului i s-a dat priceperea de a distinge între zi şi noapte şi a cânta la timpul potrivit. Mai vitregiţi sunt unii oameni politici. Şi supuşii lor. Miraculoasa pricepere a păsării care ne trezeşte la ţară cu un cucurigu cristalin, n-ar trebui, desigur, să ne umple de invidie. Înţelepciunea ei de a şti când vine timpul de a intra în scenă şi de a se retrage între celelalte galinacee fără să provoace zgomot inutil nu înseamnă că trebuie neapărat să vrem să fim cocoşi. Ori să aterizăm cu elicopterul într-o parcare de la mare. Mai degrabă ar fi normal să vrem, dacă ne oboseşte datoria civică, să fim obiecte. De pildă, o rachetă interstelară, la bordul căreia să evadăm pe veci de catastrofa politicianului incompetent, care nu se mulţumeşte să aiureze pe bandă rulantă, neghiob şi analfabet, ci insistă să fie şi ticălos şi sculă de tiran. Ne place să râdem plenar de astfel de specimene. Mai greu e să ne urnim precum slovacii sau armenii şi să-i dislocăm din bancurile despre ei spre a-i expedia unde le este locul. În opoziţie. Ori după gratii. Preferăm să ne visăm aiurea. Sau altceva.De pildă, unora le-ar plăcea să fie motostivuitori. Altora, dorinţă de intelectual, de amator de cărţi sf, să se prefacă într-un autovehicul selenar. Există şi dorinţe mai partinice, mai adecvate restauraţiei comuniste, cum ar fi visul prefacerii în strung. Sau, cine ştie, oarecum mai populist, mai sadic, plăcerea încălecării unei victime mai slabe chiar şi decât noi, fie ea doar bicicletă. Căreia să i se poată da vina pentru orice rău. Veţi întreba de ce să dăm vina pe bicicletă? Voi replica, scurt, cu o contraîntrebare, făcând uşor jenat cu ochiul: s-o dăm mai bine pe evrei? Pe Costa Rica? Pe Viorica Vasilica? Asupra ei, în bula mea, s-au năpustit cu furie toţi naratorii şi culegătorii de glume şi anecdote. Şi apropo de ea. Nu văd motivul pentru care avem bucuria de a jigni „oameni puternici“, despre care „s-a crezut că sunt femei“. Şi, culmea, în ciuda aparenţelor păpuşei coafate, poate chiar sunt. Mă năpădeşte, irepresibil, sentimentul, că această avalanşă de hohote exprimă esenţialmente, ca şi acum peste trei decenii, fatalism. De ce, mai degrabă decât de-ai certa, să nu urăm acestor inşi „puternici“ ce le-a dorit mama naţiunii veteranilor care „mai sunt în viaţă“? „O viaţă lungă“? N-am reuşit să aflu ce le doreşte celorlalţi, în speţă, vorba lui Mircea Duşa „trupurilor neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi“ care, după ce şi-au pus pielea la bătaie pentru ţară, n-au mai apucat indemnizaţiile mizere aruncate azi precum un os de ros eroilor patriei. Mă chinuie şi altă tristeţe. E cea izvorâtă din atitudinea noastră ofensatoare faţă de universul zoologic. Faţă de animale nu mai puţin inteligente decât cocoşul. În ce mă priveşte, n-am auzit de vreun pavian care să insiste să fie prim-ministru. Şi cu atât mai puţin de vreunul, care să reziste dorinţei replierii sale în peisaj, manifestate prin retragerea formală a încrederii şefului de hoardă de maimuţe urlătoare în prestaţia de ţopârlan a şefului-de-guvern-pavian. Melancolia supremă mă acaparează, însă, paradoxal, în siajul dozei zilnice de râs homeric, oferit cu generozitate de crăiasa gafelor în criză de „imunoglobină“. Care, la poarta bruxelleză, o poartă rămasă foarte nouă pentru ea şi după nouă ani de adăstat fără profit vizibil, a arătat că înţelege să considere şi Pakistanul şi Iranul ca fiind în UE. Şi care, la poarta mai veche, a Ţării Sfinte, he, he, n-a reuşit să-ngaime, în engleză, măcar un simplu thank you, în replică la salutul gazdei, dorindu-i, ca tot israelianul fericit de o proximă mutare a ambasadei la Ierusalim, un sincer bun venit. De unde până unde melancolia mea? Mărturisesc că e direct proporţională cu aerul de impotenţă ce răzbate din numărul imens de bancuri vehiculate în lumea bună pe tema celei care, în „douăzeci douăzeci“, are de gând să fi finalizat „stadioanele Giuleşti, Dinamo, Rapid şi Giuleşti“. S-admitem că fără precedent sunt ambele. Că niciodată, de la Ceauşescu şi Suzana Gâdea încoace, fie-le ţărâna cum au binemeritat de la români, nu s-au auzit atâtea nerozii. Şi atâtea bancuri politice. Or, în ecou, îmi piere râsul şi mă cotropeşte greaţa. Mă năpădeşte, irepresibil, sentimentul, că această avalanşă de hohote exprimă esenţialmente, ca şi acum peste trei decenii, fatalism. Pare progenitura aceleaşi neputinţe a românului care, umilit de întunericirea răspândită de minţile de politruci şi năpădit de foame, frig şi frică, e prea puţin capabil să emigreze, ori să iasă în stradă, să protesteze. Aşa că se refugiază în haz, în glume şi ghiduşii pe Facebook. Şi-o face nu doar spre a se răzbuna. Ci, mai cu seamă, spre a evada durabil din coşmarul cotidian. Comisia de la Veneţia încoace, legile justiţiei încolo, CCR în sus, Florin Iordache în jos, pe măsură ce, tăvălindu-ne de râs, ne complacem mai mult şi protestăm mai puţin, începe să ne piară şi ultima nădejde. Or, partea cea mai insuportabilă a acestui vis deloc hazliu, ba chiar urât cu spume, nu-i faptul că la cârma grotesc manipulată a ţării a ajuns şi, culmea, stăruie să mai rămână, în numele cleptocraţiei PSD-iste, o fiinţă parcă mai nevinovată decât mielul. E neruşinea. Dar nu a gospodinelor de prin Videle, ci a păpuşarului care le trage-n sfori nu doar pe ele, ci un popor întreg. E jena imposturii generalizate. Este ruşinea de ruşinea lor. Dar şi de-a noastră, de neputinţa celor slabi de a renunţa la ridiculizarea altora, la minte chiar mai slabi, deşi cu pâinea şi cuţitul, care le fac primilor în ciudă şi-n genere, ce le vrea muşchiul. Este ruşinea de un popor redus, o dată în plus, la ceva mai nefericit decât stadiul său vegetal. Nu cred că, spre a parafraza poezia Anei Blandiana dintr-un timp pe care-l credeam definitiv apus, „suntem un popor vegetal. De unde altfel liniştea“ în care ne acceptăm „desfrunzirea?“ În fond, desfrunzirea e un termen care mai implică un licăr de speranţă al toamnei într-o viitoare primăvară. Or, Comisia de la Veneţia încoace, legile justiţiei încolo, CCR în sus, Florin Iordache în jos, pe măsură ce, tăvălindu-ne de râs, ne complacem mai mult şi protestăm mai puţin, începe să ne piară şi ultima nădejde. Ne vom consola, pesemne, cu vreun mic şi-o bere din banii partidului. Şi contemplând pe îndelete Videle la poarta nouă. Petre Iancu - Deutsche Welle

Dragnea, naucit de loviturile lui Iohannis si gafele incredibile ale lui Dancila

Dragnea, naucit de loviturile lui Iohannis si gafele incredibile ale lui Dancila

Ca Videle la poarta nouă