PSD VOR SĂ DUCĂ SCROAFA LA MONTĂ DAR EA E MOARTĂ ÎN COTEŢ

In jos

Dragnea a ajuns la capat chiar daca nu recunoaste si va continua sa faca rau Romaniei

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 4:17 am

Politica tine mult de aparente si simboluri, iar joi seara, presedintele PSD a pierdut orice posibilitate de a se prezenta in fata partidului ca un lider ce detine simbolurile puterii si "aparenta" ca e intangibil.


Un politician cu doua condamnari pentru coruptie, aflat sub amenintarea unei pedepse cu inchisoarea de trei ani si jumatate nu mai poate oferi nimic.



Cariera politica a lui Liviu Dragnea, in opinia mea, s-a incheiat. Asta nu inseamna ca nu vor mai fi tensiuni politice in Romania, ca presedintele Camerei Deputatilor nu va incerca sa-si pastreze puterea si influenta, dar de aceasta data nu mai depinde de el, ci de ceilalti, inamicii lui. Doamna Ecaterina Andronescu, marginalizata de Liviu Dragnea, e prima voce din PSD care i-a cerut sa actioneze cu responsabilitate.
"Cred ca noi trebuie sa ne linistim putin. E o pedeapsa grea, nimeni nu vrea nici pentru dusmani o asemenea pedeapsa. As face un apel la unitatea partidului si stiu ca domnul Dragnea va lua cea mai buna deizie. Cred ca trebuie sa avem mai intai o decizie in partid si apoi sa iesim public cu decizia pe care am luat-o", a declarat senatorul Ecaterina Andronescu.



PSD macinat de sindromul "Adrian Nastase"



Ultimii doi lideri ai PSD, atat Victor Ponta, cat si Liviu Dragnea, au preluat fraiele formatiunii social-democrate pentru ca au promis ca vor lupta pentru ca oamenii din partid sa fie deasupra legii.



Au promis ca vor aduce privilegiile din vremea regimului Adrian Nastase, astfel au primit aprobarea si sustinerea baronilor.



Niciunul dintre cei doi n-au reusit in operatiunea lor, desi au zguduit din temelii Romania prin crize politice repetate cum ar fi suspendarea presedintelui sau schimbarea legilor justitiei si a codurilor penale.



Liviu Dragnea a vorbit in partid de o astfel de strategie, iar acea sintagma "voi merge pana la capat" e adresata celor din partid, e o promisiune fata de ei. Cred ca a ajuns la capat pentru ca-i va fi greu sa fie credibil cand le promite "salvarea" atata timp cat n-a reusit sa se salveze pe el.




Liviu Dragnea cauta o solutie de supravietuire, dar supravietuirea nu mai depinde exclusiv de el si nici de oamenii lui - Foto Hepta.ro



"Romania se va elibera odata ce ei vor pierde controlul. Cativa colegi de-ai vostri au acceptat sa faca parte din planul asta si nu de acum, ci de anul trecut", a spus Liviu Dragnea intr-o sedinta de partid de la sfarsitul lunii trecute, conform unei persoane care a participat la acea intalnire.



Guvernarea cu orice pret. Dar cat costa cu adevarat?




Definitorie pentru atmosfera din tabara lui Liviu Dragnea este declaratia unui important sustinator al sau, e vorba de Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui: "Trebuie sa tinem cu dintii de aceasta guvernare". Chiar si cei aflati in cercul de putere al sefului PSD realizeaza ca pastrarea guvernarii a devenit o problema pentru care trebuie sa faca eforturi imense.
Conform mai multor surse, in jurul lui Gabriel Vlase, vicepresedintele PSD, cel nominalizat de Klaus Iohannis pentru a prelua functia de director al SIE, se afla in acest moment in jur de 20 de parlamentari. Acest grup de dizidenti nu va ezita sa-l izoleze pe Liviu Dragnea si sa preia fraiele partidului.In opinia mea, PSD va ramane la guvernare, sa repare ce a stricat Liviu Dragnea in acest an si jumatate daca e in stare, dar vom avea un nou executiv, probabil construit tot pe axa PSD-ALDE-UDMR, dar fara cercul de putere al lui Liviu Dragnea, la care o sa se asocieze si Victor Ponta. Va fi un guvern schimbat din temelii din care vor fi extrasi toti oamenii lui Liviu Dragnea.In acest moment, motiunea depusa de Ludovic Orban are mari sanse sa treaca. Ea va fi votata miercuri, iar Klaus Iohannis va avea din nou sansa sa numeasca un nou premier, iar de data aceasta nu cred ca va mai face compromisuri in fata lui Dragnea sau a lui Tariceanu.


Viorica Dancila, un instrument pentru Liviu Dragnea




In zilele urmatoare va fi o succesiune rapida de evenimente, iar Romania are sansa sa scape din zona gri in care a aruncat-o Liviu Dragnea in ultimul an si jumatate.In ciuda declaratiilor belicoase ale doamnei Viorica Dancila, va fi destul de dificil pentru ea sa adopte o ordonanta de urgenta prin care sa modifice codurile penale.
"Cred cu tarie in nevinovatia presedintelui PSD si il asigur de toata sustinerea mea la conducerea partidului si a Camerei Deputatilor- aceasta este singura atitudine corecta pentru respectarea prezumtiei de nevinovatie, asa cum ne cere Comisia Europeana, prin Directiva 2016/343. Consider ca cei care cer demisia presedintelui PSD, inainte de pronuntarea unei decizii finale, incalca grav Constitutia Romaniei, Directivele Europene si standardele Comisiei de la Venetia, care garanteaza toate prezumtia de nevinovatie", a anuntat Viorica Dancila intr-un comunicat dat publicitatii in numele PSD.



Viorica Dancila a sarit in apararea lui Liviu Dragnea, cerand si ea ajutorul Comisiei de la Venetia si Uniunii Europene - Foto Gov.ro



Premierul Dancila are insa o mare problema din cauza acelei povesti tenebroase cu mutarea ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim in urma careia, Ludovic Orban a facut o plangere pentru inalta tradare, plangere care a ajuns la DIICOT, fiind cercetata "in rem".Intreaga putere si influenta a lui Liviu Dragnea vine din Parlament, din faptul ca are sub control o majoritate. Intrebarea care se pune e daca un politician cu doua condamnari pentru coruptie mai poate pretinde ca are de partea sa majoritatea voturilor din Parlamentul Romaniei?Sa presupunem prin absurd ca PSD ramane strans unit in jurul lui Liviu Dragnea asa cum anunta premierul Romaniei in comunicatul ce pare a fi fost dictat de altcineva. Ce va face UDMR? Oricat de mult ar sustine modificarile legislatiei penale, totusi nu se mai poate asocia cu un politician condamnat de judecatori in doua cazuri de coruptie, e prea mult chiar si pentru intelegatorii lor alegatori.In opinia mea, situatia din Parlament a devenit extrem de volatila. Un singur lucru e cert, de astazi se poarta multe negocieri in care Liviu Dragnea nu mai are niciun rol.Aceasta situatie nu s-ar fi putut intampla daca, atunci in 31 ianuarie, cand Grindeanu si Iordache au dat Ordonanta 13, oamenii n-ar fi reactionat. Daca lumea n-ar fi iesit in strada si n-ar fi protestat constant impotriva abuzurilor facute de PSD, Liviu Dragnea ar fi fost "jupanul" tarii, ar fi incalecat Justitia asa cum a facut cu Guvernul si Parlamentul.
Romania ramane pe harta Europei datorita celor care nu au cedat si care au mers "pana la capat" pentru ca, intr-adevar, nu aveau ce pierde pentru ca in 30 de ani au ramas fara tara.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

PSD, condamnat de Dragnea. Sfarsitul a inceput

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 4:26 am

"DNA il protejeaza pe Dragnea", "Dosarul Bombonica e subtire". Sunt doar doua dintre tezele ultimelor luni doborate de sentinta pronuntata joi de ICCJ intr-un dosar cu presiuni de cosmar, cel putin cele mediatice. In acest dosar "subtire" au fost pronuntate 11 condamnari, in frunte cu a lui Liviu Dragnea.Daca in dosarul Referendumul, Liviu Dragnea a reusit fara mari eforturi o victimizare politica, transformand condamnarea legata de un episod politic extrem de tensionat si pasional in medalia de onoare a celui sacrificat pentru ceilalti, in acest dosar povestea e cu totul diferita. Intr-unul dintre cele mai sarace judete ale acestei tari, PSD platea cu banii publici ai Directiei pentru protectia copilului, oricum prea putini pentru nevoile judetului, angajatele PSD.E o poveste mizerabila despre jaf si sfidare, despre putere absoluta si cinism, pe care e foarte greu sa o transformi in eroism. Si aceasta poveste mizerabila chiar cred ca isi merita cu prisosinta pedepsele pronunţate.In mod normal, un condamnat definitiv, din nou condamnat in prima instanta, ar demisiona imediat din toate functiile, incepand cu cele de demnitate publica. Dar, in mod normal, un condamnat definitiv nu ajungea al treilea om in stat si premierul de facto al Romaniei. Asa ca nu am nicio asteptare ca Liviu Dragnea sa faca un pas inapoi. Deja apropiatii lui au inceput sa dea mesaje puternice de sustinere chiar somatii publice sa nu cumva sa demisioneze. Cel mai strident este cel al premierului Dancila, care ataca frontal justitia.CEX-ul de astazi nu e convocat pentru ca Liviu Drangea sa isi puna cu adevarat mandatul pe masa, ci pentru a obtine de la baronet o reconfirmare a puterii si o demonstratie de forta politica. Dragnea nu mai are multe de pierdut si singura sansa sa lupte pentru el e sa isi intareasca puterea.Deci de la Liviu Dragnea ma astept sa declanseze jihadul impotriva justitiei, astfel incat sa scape definitiv de aceasta condamnare. Ca va fi vorba din nou de OUG, ca va fi vorba de legi, ca va fi vorba despre suspendarea preseidntelui, nu va exista nimic prea mult, prea ticalos. Codul de procedura penala a fost mutilat, se pregateste mutilarea Codului penal, se vorbeste deschis despre abrogarea Legii 78 privind anticoruptia.
Intrebarea este ce va alege PSD.
Daca in iarna lui 2017, PSD inca putea pretinde ca modificarile legii penale nu sunt pentru Liviu Dragnea, acum orice virgula va fi modificata in legile penale va fi privita ca o certa dedicatie pentru condamnat. Si in tara, si in Europa, de unde au inceput sa vina mesaje de nervozitate tot mai intense.Pentru cei care cred ca protestul extraordinar din 2017 a fost inutil, condamnarea lui Dragnea este proba contrarie suprema. Daca OUG 13 ramanea in vigoare, Dragnea nu era astazi condamnat. Efortul acela minunat al romanilor a facut posibil actul de dreptate de astazi si el trebuie sa continue pentru a aminti PSD, Romaniei si lumii intregi ca puterea suprema este a unui infractor condamnat din nou.
PSD va ramane sub semnul acestei condamnari a lui Dragnea si orice va face tot despre aceasta condamnare va fi vorba in fiecare decizie pe care o va lua despre justitie si nu numai. Dictatorul a ajuns piatra de moara a partidului.
Am certitudinea ca exista in PSD si minti lucide care stiu asta. Ecaterina Andronescu i-a cerut voalat demisia lui Dragnea: "eu sper ca maine Comitetul Executiv sa ia o decizie inteleapta si de asemenea ii adresez rugamintea domnului Dragnea sa se gandeasca la faptul ca ne-am asumat responsabilitatea guvernarii si ca tara este mai importanta decat oricare dintre noi". Gabriela Firea a emis o lunga declaratie despre felul in care partidul va merge mai departe si in care nu apare nici macar o data numele lui Liviu Dragnea.Indiferent de demonstratia de forta a CEX-ului, intrarea PSD in trepidatii este inevitabila. Cat de repede vor duce ele la o ruptura depinde de rapiditatea cu care partidul va incepe sa resimta decontul politic pentru ca sta legat de un infractor.Sfarsitul a inceput. El poate sa fie doar al lui Liviu Dragnea sau poate sa fie si al PSD. Asta e alegerea partidului.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Capcana Dragnea pentru PSD

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 5:11 am

Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman îi pune pe liderii PSD în faţa unei situaţii complicate. În pofida declaraţiilor de susţinere a şefului lor, venite mai mult dintr-un automatism determinat de instinctul de conservare, liderii partidului au o mare dilemă la care sunt nevoiţi să răspundă: a fi sau a nu fi cu Dragnea?, A fi cu Dragnea înseamnă un război total, atât în plan intern, cât şi în plan extern. În acest scenariu, PSD riscă să devin tot mai izolat pe scena politică şi să radicalizeze disputele interne. Modificarea legilor justiţiei şi a Codului Penal, chiar şi cele necesare, solicitate de partenerii europeni, vor fi din ce în ce mai contestate şi greu de realizat. Cu Dragnea în fruntea PSD, orice încercare de schimbare în domeniul justiţiei va fi asociată cu ideea că social-democraţii fac acest demers „ca să-şi scape şeful de puşcărie“. Prejudiciul de imagine va fi imens şi va duce la pierderea electoratului, la amplificarea protestelor de stradă şi la o presiune accentuată din partea opoziţiei parlamentare şi a preşedintelui Klaus Iohannis de a da jos guvernul PSD. Va fi o situaţie în care supravieţuirea guvernului Dăncilă va fi pusă sub semnul întrebării. În plan extern, o ţară în care liderul celui mai important partid, care deţine şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este condamnat pentru a doua oară, devine un partener inacceptabil pentru statele din UE. Mai mult, social-democraţii români vor deveni „o piatră de moară“ pentru colegii din Partidul Socialiştilor Europeni (PSE), care vor fi puşi la colţ de adversarii din Partidul Popular European (PPE) şi acuzaţi că susţin un condamnat penal şi un guvern care i se subordonează total. Să nu uităm că alegerile europarlamentare au loc anul viitor, iar PSE nu doreşte să-şi asocieze imaginea cu un partid al cărui şef este condamnat penal. Pentru a-şi salva funcţia de preşedinte al PSD, Liviu Dragnea este dispus să renunţe la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, unde ar urma să-l propună pe Florin Iordache. În aceste condiţii, pragmatismul politic îi obligă pe liderii PSD să analizeze şi scenariul în care Liviu Dragnea pleacă din fruntea PSD, convins sau forţat. Faptul că Liviu Dragnea este cercetat şi în alte dosare penale (TelDrum şi Belina), creşte riscul ca actuala situaţie să se repete peste câteva luni sau un an, iar o a treia condamnare ar fi un dezastru nu numai pentru partid, ci şi pentru România .Scenariul „fără Dragnea“ oferă PSD câteva perspective interesante. În primul rând, posibilitatea de a-şi păstra guvernarea până în 2020. Majoritatea PSD-ALDE îi poate propune preşedintelui Iohannis un premier competent, care să fie acceptat de acesta. Un premier capabil să facă faţă cerinţelor pe care România şi le va asuma începând cu 1 ianuarie 2019 când va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Mai mult, majoritatea PSD-ALDE îşi poate continua în Parlament politica de modificare a legilor justiţiei şi a Codului Penal fără să fie acuzată că o face doar pentru un singur om, un demers extrem de important pentru mulţi dintre parlamenarii acestei majorităţi, care sunt obiectul unor cercetări penale. Conştient că situaţia nu-i este deloc favorabilă, Dragnea încearcă să-şi convingă colegii să rămână alături de el. Varianta „victimizării“ în lupta cu „statul paralel“ este una dintre opţiunile imediate ale liderului PSD. Totuşi, în condiţiile în care acelaşi complet de judecată a dat o soluţie favorabilă, de achitare, în cazul Călin Popescu Tăriceanu este puţin probabil ca scenariul „victimizării“ în lupta cu „statul paralel“ să mai funcţioneze. De subliniat că în cazul lui Dragnea toţi cei trei judecători l-au găsit vinovat, doi au cerut pedeapsa cu executare şi unul cu suspendare. Conform unor surse, pentru a-şi salva funcţia de preşedinte al PSD, Liviu Dragnea este dispus să renunţe la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, unde ar urma să-l propună pe Florin Iordache. Acest pas în spate, crede el, ar fi suficient pentru a liniştii apele, cel puţin până la o decizie definitivă a Curţii Supreme.


Citeste mai mult: adev.ro/paq1vq
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

EJECTAT de statul paralel (care se cacă pe el ) DADDY , „băiat“ de băiat a fost condamnat

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 5:23 am

În sfârşit, a venit şi ziua mult aşteptată, ziua deciziei în „cazul Dragnea“. Acesta este într-adevăr un „caz“ şi o sursă constantă de necaz. Liviu Dragnea intră în clasa „băieţilor deştepţi“, fiind cel mai „deştept“ dintre aceştia. Între altele, a promovat echitabil şi dreptul de a intra în viaţa politică a complementarelor lui, adică a „fetiţelor isteţe“, între care Vasilica, Olguţa, Carmen şi Gabriela (Firea-Firuţa) au şi plete pe umeri, dar şi coroane aurifere pe cap. Ca nişte mame protectoare, dânsele asociază recenta condamnare a lui Liviu Dragnea cu ideea de „sânge“, specifică unei răstigniri. Un „sânge politic“, zice inspirată doamna Firea, o „sângerare“ şi în fiinţa lui Liviu Dragnea, dar şi în fiinţa PSD-ului, completează Olguţa Vasilescu. Mai trebuie doar doi-trei paşi (sau doi şi jumătate) ca să ajungem până pe muntele Golgota (Carpaţii fiind deja „crucificaţi“). Răspunsurile date de către diverşi membrii ai PSD, la întrebările jurnaliştilor privitoare la recenta decizie, ar merita o investigaţie sociologică, dar nu una făcută de pseudo-sociologul Marius Pieleanu, care şi-a vândut deja „pielea“ Celui Întunecat, crezând că acesta din urmă ne-ar aduce Lumina. În mare, deci de la distanţă, răspunsurile intră în două categorii, intersectate. Unii recurg la nişte clişee penibile, prin care îşi declară solidaritatea deplină cu Şeful cel Mare, aşa cum făceau comuniştii de pe vremuri cu Tovarăşul. Alţii - mai puţini - rămân prudenţi şi amână răspunsul, recurgând la „şedinţa de mâine“, în care se va analiza, se va vedea, se va lua o hotărâre. Dar, şi unii şi alţii recurg la un argument juridic-forte, care este faimoasa „prezumţie de nevinovăţie. Ne-am mai referit la acest concept juridic, care este greşit interpretat, mai ales de cei ce cad „sub incidenţa lui“. În acest sens, credem şi noi că „mişcările străzii“ nu se vor linişti (chiar paşnice fiind ele), ci vor câştiga în amploare, pentru a salva România de la o dictatură virtuală, care se tot pregăteşte în taină. La nivelul simţului comun şi al Bunului simţ, oricare om îşi zice şi zice: dacă a ajuns să fie condamnat, fie chiar şi în prima instanţă, înseamnă că ceva nu este în regulă, pentru că „De unde nu este foc, nu iese fum“. Aceasta este o judecată morală, care ar putea să fie corectă în cele mai multe situaţii, dar în unele, mai puţine, să nu se adeverească. Rămânem atunci la conceptul juridic, care se numeşte „prezumţie de nevinovăţie“. În această expresie juridică, termenul de bază este acela de „prezumţie“. Putem lua orice Dicţionar - român sau străin -, pentru a vedea care este sensul acestui cuvânt, respectiv care sunt sinonimele lui. În esenţă, „prezumţia“ este o „presupunere“, o „bănuială“, o „ipoteză“, care s-ar putea să fie adevărată,  dar ar putea să fie şi falsă. În miezul acestor cuvinte sinonime stă cuvântul “POATE“. De la marele Sextus Empiricus încoace, cuvântul (sau conceptul) POATE este asociat cu două alternative: POATE CĂ DA şi POATE CĂ NU. Ceea ce înseamnă că “Prezumţia de nevinovăţie“ implică logic şi prin opoziţie, prezumţia inversă, adică PREZUMŢIA DE VINOVĂŢIE. Şi numai ultima decizie, numită „definitivă“ va hotărî dacă inculpatul este vinovat sau nevinovat. Deci invocarea „prezumţiei  de nevinovăţie“ în cazul lui Liviu Dragnea (ca şi în toate celelalte cazuri) este nesemnificativă, este sterilă şi retorică. Nu putem estima care a fost contribuţia „mişcărilor străzii“ în luarea deciziei de condamnare a „băiatului deştept“ Liviu Dragnea. Oricum, cei doi judecători (nu şi al treilea, strănepotul lui Iuda Iscariotul) au putut vedea susţinerea populară a demersului lor. Într-un articol-fulger, Liviu Avram atrage atenţia că această condamnare poate avea un „efect invers“, adică îi poate determina pe Liviu Dragnea „şi ai lui“ (cum zicea Klaus Johannis) „să facă totul“ - cum se spunea pe vremuri -, adică să facă orice, pentru a-l salva pe Şef şi „gaşca“ lui, devenită o „hidră“ cu nu se ştie câte tentacule (şi tentative). Ne putem aminti aici de mitul creştin al Genezei. Făcând toate cele ale Cerului şi Pământului, ca o încoronare a operei Lui, Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi Eva (El şi Ea). Le-a fixat doar interdicţia de a muşca din Mărul central, al Raiului. Îndemnaţi de Şarpe, ei au încălcat interdicţia, încât Dumnezeu i-a pedepsit, alungându-i din Rai. Acest mit a fost interpretat „în fel şi chip“, iar Hegel se referă la el (ca şi Lucian Blaga, în cultura noastră). Hegel face observaţia că după ce au fost blestemaţi, atenţia lui Adam şi a Evei s-a îndreptat spre propriul lor corp şi au observat că sunt goi. Atunci i-a încercat pentru prima dată sentimentul de ruşine, încât şi-au acoperit trupurile în zona lor erotică, a sexelor. Hegel afirmă că sentimentul de RUŞINE este cel care desparte ireversibil mediul uman de mediul animalier. Or, Liviu Dragnea „şi ai lui“ sunt capabili de orice, întrucât sunt lipsiţi de orice sentiment de ruşine, adică sunt nişte neruşinaţi. În acest sens, credem şi noi că „mişcările străzii“ nu se vor linişti (chiar paşnice fiind ele), ci vor câştiga în amploare, pentru a salva România de la o dictatură virtuală, care se tot pregăteşte în taină, încă de la alegerea „binomului caprovarzist“ PSD-ALDE în fruntea ţării. Unde sunt cei care participă la „mişcările străzii“ sau cei care, scârbiţi de orice politică, rămân dezamăgiţi şi tăcuţi acasă!? Unde este întreaga Românie, respectiv România unită!? Putem rezuma sintetic doar câteva elemente din strategia generală a actualei Puteri: 1) Ea a recurs la un „binom“(PSD-ALDE) pe care l-am numit „capro-varzist“, încercând să împace, cum zic românii „sula cu prefectura“. Călin Popescu Tăriceanu comentează scurt şi vag recenta condamnare a confratelui lui, întrucât stă la pândă ca să vadă ce şi cum mai poate valorifica datele istoriei. 2) Promovarea femeilor este un imperativ general, dar nu este imperativă promovarea unor „fetiţe isteţe“, crescute în vecinătatea ta, sau colaboratoare la diverse afaceri anterioare. Oricum, nu femei care se încurcă în gramatică, dar se descurcă în alte domenii, dubioase. 3) Legea este deasupra tuturor, deci şi a oricui, luat în parte. A modifica Legile în funcţie de interesele unui individ sau câţiva este curată nelegiuire. Aici, să  nu uităm: prezumţia de nevinovăţie este perfect egală cu opusa ei, prezumţia de vinovăţie. 4) Nici o politică şi nici o strategie nu pot bate Simţul comun (al evidenţelor) şi Bunul simţ (profund moral, deci profund uman). Ele exclud orice formă a lipsei de ruşine, a neruşinării. Merită să continuăm sistematic această inventariere, în speranţa că ne va ajuta să descifrăm mai bine acest mecanism original. P.S. Plecând de la Ex-ministrul Justiţiei, Florin Iordache, s-a cristalizat o axiomă strategică a PSD. În forma ei completă, ea sună aşa: „NOI facem tot ceea ce vrem, pentru că NOI putem!“. Nu este foarte clar aici care este aria semantică a lui NOI. În  cel mai bun caz, acest NOI cuprinde doar 17% din întreaga populaţia României. Unde sunt cei care participă la „mişcările străzii“ sau cei care, scârbiţi de orice politică, rămân dezamăgiţi şi tăcuţi acasă!? Unde este întreaga Românie, respectiv România unită!?
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

PSD după Dragnea

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 5:31 am

Marea dificultate a liderilor PSD nu este să-i ceară lui Liviu Dragnea să demisioneze, ci să explice propriilor militanți de ce s-au dezis de Liviu Dragnea. Mai ales după manifestația din 9 iunie.Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive este o veritabilă traumă pentru PSD. Este a doua oară când un președinte al partidului suferă o condamnare și am putea spune că social-democrații au trecut razant pe lângă a treia în cazul lui Victor Ponta. Dar de data aceasta e mai rău ca niciodată, căci partidul pare să-și fi epuizat resursele. PSD este un partid mare, neîndoielnic, dar nu mai are, după toate aparențele, oameni capabili să preia rolul conducător. Fostul președinte Traian Băsescu spunea recent la congresul PMP, vorbind despre situația generală a politicii, că astăzi nu mai sunt lideri și că partidele trebuie să se adapteze la această realitate. El se referea pesemne la un zeitgeist, la o situație identificabilă peste tot în lume, atâta doar că aici criza personalului politic este mult mai acută. Componența Cabinetului de la București pare să fie și ea expresia acestei precarități, căci cu fiecare schimbare de echipă (și au fost două până acum) standardele au scăzut tot mai mult. Este posibil ca PSD să fi ajuns la fundul sacului, chiar dacă se bucură pe mai departe de susținere populară.Reacțiile de primă instanță au fost înecate de emoție. Prim-ministrul, Viorica Dăncilă, a ținut în primul rând să-și exprime loialitatea, dar a făcut-o într-un mod care îi închide orice perspectivă, și destui alții au procedat la fel, într-o pornire pur afectivă. Singura reacție politică a aparținut Gabrielei Firea, primarul Capitalei care s-a prezentat dintr-o dată ca potențial candidat la șefia partidului. Ocolind cu grijă subiectul minat al justiției, Gabriela Firea a cerut totodată solidaritate și s-a disociat aluziv de Victor Ponta și de ceilalți care ”vorbesc din afara echipei”. În orice caz, discuția despre succesiunea lui Liviu Dragnea începe din acest moment să pară firească, chiar dacă nimeni nu va vorbi explicit despre asta.Un aspect politic mai puțin discutat, deși este întrucâtva uimitor, e ostilitatea cu care Liviu Dragnea este privit de opoziție și inclusiv de simpatizanții ei care manifestează cu regularitate în Piața Victoriei. Este uimitor, deoarece Liviu Dragnea nu este o figură clivantă cum se spune, nu are radicalitatea de ton a unui Traian Băsescu, nu are opinii tranșante, ci dimpotrivă este omul discursului învăluit și aluziv și o aparență conciliantă. Dar pesemne că adversarii au intuit că distrugând liderul, partidul va intra în derută.PSD a câștigat alegerile fără să spună prea multe lucruri explicit, dar în același timp votanții săi ”au înțeles”, adică au participat la același tip de comunicare aluzivă cu mesaje abia schițate, dar de aici vine și marea sa slăbiciune. Guvernul și partidul au insistat mereu în a spune că trebuie să aplice programul de guvernare în litera lui strictă, ceea ce paradoxal înseamnă mai curând că nu au un veritabil program. Desigur PSD are o listă întreagă de obiective bine precizate, dar un program este și mai mult și mai puțin decât atât. Un program are nevoie de un sistem de idei, de o ancoră doctrinară, ceea ce i-ar permite unui guvern să se abată de la litera programului și să rămână totodată perfect loial angajamentului său de principiu. Și în practică nici nu se poate altfel, căci un guvern nu poate lucra ca liderii de sindicat care primesc de fiecare dată un mandat imperativ.Or, când partidul nu are cu adevărat un program, liderul devine indispensabil. Fără program și fără un conducător capabil să asume responsabilitatea abaterii de la lista strictă de obiective, un partid e pierdut. Într-un anumit sens liderul ține loc de program nu doar prin capacitatea lui de a lua decizii, ci mai ales pentru că aderenții și simpatizanții se identifică cu el.Probabil că în clipa de față marea dificultate a PSD nu este să se dezică de Liviu Dragnea, să-i ceară acestuia demisia și așa mai departe, ci să explice propriilor votanți de ce s-au dezis de Liviu Dragnea. Mai ales după manifestația din 9 iunie. Liderii de rangul al doilea din PSD ”nu se tem” de Liviu Dragnea, ci de reacția militanților care vor vedea în acest gest o trădare. De aici și tentația de a contesta sentința de condamnare, de a ”rezista” , de a lupta ”până la capăt”. Așa se explică faptul că organizațiile locale ale PSD au dat în majoritatea lor comunicate de sprijin. În logica de până acum a partidului nu aveau încotro. Cam asta ar fi în acest moment situația PSD-ului, care, pur și simplu, nu vede continuarea. Până și ce se va întâmpla cu partidul după Dragnea ține acum de decizia lui Dragnea.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Ce se va întâmpla după condamnarea lui Dragnea

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 5:57 am

Este de înțeles de ce condamnarea lui Liviu Dragnea, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a căzut ca un trăznet peste PSD și ALDE. Își imaginau că această săptămână le va aduce cu totul și cu totul altceva. Aproape toți parlamentarii puterii erau convinși, joi, că după discursul Vioricăi Dăncilă ordinea de zi va fi suplimentată pe loc și li se va cere să voteze suspendarea președintelui. Au crezut până în ultima clipă că scenariul avansat de presă încă de acum o săptămână va deveni realitate.Nici prin cap nu le trecea că nominalizarea lui Gabriel Vlase la șefia SIE i-a încurcat, într-adevăr, planurile lui Dragnea, așa cum tot presa a scris zile în șir și că a decis amânarea suspendării. Doar când protestatarii au început să-i taloneze pe holuri au realizat că, în ziua aceea, ei sunt vânatul, nu Klaus Iohannis.La fel de convinși erau și că discuția cu Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia venit în vizită la București la începutul săptămânii, a mers excelent pentru Liviu Dragnea. Și că singurul scop al întâlnirii a fost să i se transmită din partea președintelui Trump că dacă modifică legea Energiei în favoarea americanilor poate face ce vrea cu Codurile penale, cu Koveși și chiar cu Iohannis.
Pentru că legea Energiei a fost modificată ”cum a vrut Trump”, pronosticul cvasi-unanim al parlamentarilor PSD și ALDE era, joi, că Liviu Dragnea va fi achitat. ”Gata, s-a terminat cu anticorupția. Ați văzut că americanu’ nu a mai zis nimic de justiție, de DNA, de statul de drept? El a venit să-și ia banii și pa. Dragnea a înțeles de mult asta. Le dă tot ce vor, le cumpără armele și în schimb nu o să se mai atingă nimeni de el. I-au dat mână liberă. Stop joc.”Astăzi, când Dragnea a primit a doua condamnare, pare și mai caraghioasă logica de marginea șanțului cu care operează mulți dintre cei care fac legile și de care depind toate proiectele importante ale țării. Pare și mai mare incompetența: joi s-au votat modificările la Legea Energiei, nu Legea ”Offshore”, care îi interesează cu adevărat pe americani și pe care Dragnea a amânat-o strategic pentru miercurea viitoare, ca să vadă mai întâi ce se întâmplă cu condamnarea sa.Pare și mai înfricoșătoare naivitatea și dependența lor de basmele de doi lei cu care îi îmbrobodesc Liviu Dragnea și câțiva sucitori de vorbe plătiți regește ca să vândă gogoși poporului pesedist. Pare și mai ruptă de realitate viziunea lor asupra exigențelor parteneriatelor strategice în care am intrat de bună voie și nesiliți de nimeni. Pare și mai schizofrenică înțelegerea lor asupra a ce trebuie să dăm și ce putem spera să primim ca urmare a apartenenței la NATO, la UE și a parteneriatului cu SUA.Pare și mai nevolnică convingerea lor că România și cetățenii ei nu sunt decât o marfă care poate fi târguită între doi golani și că țaranul șmecher cu dinții cariați ”îl va face” întotdeauna pe cowboy-ul cu pumnii mari și buzunarele pline, dar cam prostuț. Nu au înțeles și nu vor înțelege niciodată că Occidentul nu este un Teleorman, Olt sau Vaslui mai mare și mai rapace. Și nici că principiile contează. Și chiar dacă nu sunt respectate întotdeauna, încălcarea lor nu este regulă, ci excepție.Nu vor pricepe în veci că la șantaje precum cel cu Legea ”Offshore”, cu achizițiile de armament sau cu aruncarea în aer a țării, prin distrugerea statului de drept, nu se poate răspunde altfel decât cu pedepsirea șantajistului. De ce? Pentru că după primul șantaj acceptat și plătit va urma întotdeauna un altul și încă unul și tot așa. Odată intrat în cârdășie cu un infractor nu mai poți ieși din ea decât cu costuri enorme.De ce ne batem capul cu armatele mute și oarbe ale lui Dragnea și Tăriceanu? Pentru că de unii dintre membrii lor depinde schimbarea politică care ar putea duce la oprirea asaltului împotriva justiției, a instituției prezidențiale și a echilibrului puterilor în stat.Doar dacă un grup consistent de parlamentari PSD și ALDE vor înțelege că a doua condamnare a lui Dragnea reprezintă semnul clar că justiția nu a fost înfrântă și că nu vor putea câștiga războiul împotriva României pro-occidentale am putea asista la căderea guvernului Dăncilă și implicit la slăbirea strânsorii în care Dragnea și Tăriceanu au prins puterile executivă și legislativă.Din păcate, după cum sugerează detaliile prezentate la început, șansele ca un acces de conștiință sau măcar reînvierea instinctului de conservare să atingă concomitent, în zilele următoare, câțiva zeci de parlmentari ai puterii sunt minime. Singura speranță reală este ca nucleul din interiorul PSD care l-a susținut la începutul anului pe fostul premier Mihai Tudose în încercarea de a smulge guvernul din mâinile lui Liviu Dragnea să reia asaltul și să reușească ceea ce nu a putut în ianuarie. Să creeze o fractură majoră la nivelul liderilor locali cu greutate din partid.Chiar dacă o revoltă internă majoră nu ar însemna automat detronarea lui Liviu Dragnea, având în vedere că majoritatea membrilor Comitetului Executiv îi sunt în continuare loiali, efectele ei s-ar simți în mod cert în Parlament. Pentru că fiecare lider local controlează la rândul său mai mulți parlamentari pe care fie i-a pus pe liste, fie îi sunt obligați prin relații de afaceri.Mai departe, dezertarea unui număr semnificativ de pesediști ar putea să fie văzută de anumiți membri ALDE, sau poate chiar de către Tăriceanu, ca ocazia perfectă pentru a-și renegocia relația cu un PSD slăbit după condamnarea liderului. O trădare la momentul potrivit le-ar putea împlini multe dintre dorințele pe care Dragnea i le refuză acum.În acest context, este evident că marele semn de întrebare asupra urmărilor condamnării lui Dragnea vizează culisele jocurilor de la vârful PSD. Concret: și astă iarnă gruparea din spatele lui Tudose părea numeroasă și determinată să tranșeze lupta cu Dragnea. Și cu toate acestea, fostul prim-ministru i-a lăsat cu ochii în soare în momentul culminant.
A abandonat lupta înainte ca ea să înceapă. Nu în Comitetul Executiv, unde se știa că Dragnea are majoritatea și era previzibilă înfrângerea, ci în Parlament. La o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern s-ar fi văzut dacă Dragnea mai controlează sau nu partidul. Așadar, întrebarea de 1000 de puncte de azi: vor merge până la capăt, de această dată, Tudose și aliații săi? Cei care l-au convins să renunțe la luptă în ianuarie și-au schimbat părerea sau vor face aceeași mișcare și vor interveni în favoarea lui Dragnea, în ultimul moment?În cazul în care eșecul puciului de acum șase luni se va repeta, Dragnea nu doar că nu va păți nimic după condamnarea de azi, dar va ieși întărit. Să nu uităm că poziția de forță pe care a căpătat-o după rezolvarea episodului Tudose i-a permis să o impună pe Viorica Dăncilă în fruntea guvernului și să înceapă să submineze pe față puterile președintelui. Nici nu ar fi visat ca Iohannis să-i accepte, fără nicio rezistanță, un asemenea premier înainte de a demonstra că poate zdrobi orice revoltă internă!Dacă în ianuarie a fost atât de agresiv, imaginați-vă cum se va purta de mâine încolo (sau din această noapte), când nu își mai face absolut nicio iluzie! Nici față de americani, nici față de aliații săi din ”statul paralel”, nici față de președinte. Va declanșa un război total. Va da cu napalm.Toate promisiunile pe care le-a făcut cândva că nu va mai încerca să o ia pe scurtături, cu ordonanțe de urgență sau cu suspendarea lui Iohannis, nu vor mai valora absolut nimic. Toate schimbările legislative care ar putea anula efectele sentinței de azi vor deveni prioritate zero. La fel și suspendarea președintelui. Dacă adversarii săi din PSD și eventual din ALDE nu îl pot opri, nimeni și nimic nu îl mai poate opri. Prin mijloace politice, pașnice.Ceea ce înseamnă că singurul obstacol de care s-ar mai putea împiedica înainte de a prelua puterea deplină ar fi protestatarii. Numărul celor care vor ieși în stradă să ceară demisia lui Dragnea ar putea fi decisiv.Dacă demonstrațiile vor atinge amploarea celor din februarie 2017, forțele din PSD care l-ar vrea înfrânt pe Dragnea dar nu îndrăznesc încă să-l atace vor primi un impuls fără precedent. Pe de altă parte, protestele masive i-ar putea demotiva pe susținătorii liderului PSD din serviciile de informații, din justiție și din alte instituții. Ar fi un avertisment că riscă prea mult dacă vor continua să îl susțină.Așa se explică de ce au devenit jandarmii atât de agresivi în ultima perioadă. Liderul PSD pregătește de mult Ministerul de Interne pentru ce se va întâmpla dacă va fi condamnat, pentru a descuraja programatic participările masive la proteste. Știe că pe manifestanții ”Rezist” nu îi poate demobiliza, dar nu ei îl interesează pentru că știe și că nu va avea o problemă dacă numărul demonstranților rămâne la maxim câteva zeci de mii.Ce îl poate îngenunchia cu adevărat este exact ce l-a îngenunchiat și pe Ponta: proteste masive, cu sute de mii de oameni în toată țara. De aceea, de luni bune, prin intervențiile brutale ale jandarmilor, transmite celor care ies din casă doar în momente de criză maximă să nu se alăture nucleului dur de manifestanți, să nu riște.Știe că de furia a sute de mii de oameni nu se poate apăra, oricât de mulți șefi din așa-zisul ”stat paralel” a cumpărat. Când vor vedea puhoaiele de oameni invadând străzile își vor lua mâinile de pe el ca de pe un paria. Și mai știe că și în jurul lui e plin de ”Dragnea” care îi vor susura la ureche: ”șefu dă-ți demisia că e groasă, vine poporul peste noi și o să ne scoată de păr în stradă”. Așa cum l-a convins și el pe Ponta să-și accepte înfrângerea. Și ce rău doare când se răzbună istoria!
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Gelu Visan cu coaiele in lighean , dându-se pe tobogan ,mănîncă căcat : DRAGNEA REÎNCĂRCAT

Mesaj Scris de Admin la data de Vin Iun 22, 2018 6:15 am

DRAGNEA REÎNCĂRCAT

V-am spus că nu am încredere în Justiție, dintr-o mie de motive, dar în primul rând că este mafiotă. O Justiție în care ICCJ semnează un Protocol Secret cu Securitatea și se pune la dispoziția SRI este o justiție vândută, politică și ticăloasă, mai pe scurt, face Poliție Politică, nu justiție. Dacă vrei să-ți dai seama ce se va întâmpla, trebuie să vezi acțiunile pe care le face Securitatea.

DIVERSIUNEA

Securitatea este ușor de descifrat, iar acțiunile ei sunt previzibile. După ce l-a achitat pe Ponta și pe Tăriceanu, din motive diferite, dar cu aceeași țintă, a venit achitarea lui Ghiță. Lăsând la o parte că pe Ponta l-au achitat pentru a-și construi Securitatea încă un partid, de stânga de data aceasta, pe Tăriceanu l-au achitat pentru că în toamnă vor să tragă ALDE lângă PNL, cu sau, cel mai probabil, fără Tăriceanu, care va fi condamnat de a doua instanță. Inclusiv Ghiță va fi condamnat, achitarea lui în primă instanță fiind necesară pentru a-l îndepărta de Dragnea și a-l apropia de Ponta. Condamnarea Elenei Udrea a fost primul semnal că Securitatea recâștigă teren, iar acțiunile din ultima vreme, începând cu nerespectarea deciziei CCR, amenințarea lui Lăzăroiu, atacul Haștagian din Parlament au arătat că nu se lasă.In paralel, a mai fost lansată o diversiune, șantajul asupra lui Tarcea, despre care am vorbit public, precum și desecretizarea Protocolului cu ICCJ, menit să îl facă pe Helvigh erou; de fapt Helvigh este fix la fel ca predecesorul lui, Maior, un combinator, diferența fiind că Helvigh este un admirator declarat al lui Soroș. Toate acestea ne arătau că Dragnea va fi executat. Lucrurile sunt însă puțin mai complicate.
Condamnarea în primă instanță lui Dragnea îi face bine lui…Dragnea și lovește în plin Statul Paralel.Nu, nu am greșit, și o să vă arăt: Dragnea a fost convins că va putea cădea la pace cu Sistemul, motiv pentru care a crezut ce i s-a spus, că va fi achitat. Dealtfel, Helvigh a avut grijă să ne transmită tuturor că Dragnea va fi achitat. Au mizat pe adormirea lui Dragnea și pe efectul, au crezut ei, paralizant pentru PSD, al condamnării. Dacă ar fi fost achitat, tot războiul lui cu Statul Ascuns s-ar fi încheiat; cu un Dragnea crescând, însă, după condamnarea lui, l-au scos efectiv la luptă, pentru că nu mai are nimic de pierdut, ba-și dă și Seama că SRI l-a tras pe sfoară.Prostia SRI care l-a condamnat pe Dragnea este că au crezut că Dragnea va ceda și va demisiona, iar PSD-ul va deveni franjuri, tocmai bun de luat de Ponta. Dragnea, care a crezut că SRI va fi corect, tocmai a intrat cu un picior în pușcărie. Dacă intră și cu-al doilea, i se vor mai deschide încă vreo 22 de dosare, iese, dacă nu cu picioarele înainte, ci când va fi un bătrân nefolositor. Acum însă a aflat și Dragnea și PSD-ul ce vor să le facă: în primul rând destructurarea PSD și instituirea terorii în rândul conducerii lor. La ora la care discutăm, grupul Vlase-Tudose este activat, gata să predea PSD și capul lui Dragnea. Au omis însă un lucru:PSD este un mamut și nu se dă ușor distrus. In concluzie, astăzi este de fapt ziua în care Dragnea va începe să se bată cu Securitatea, luându-și tot partidul cu el. De fapt, Securitatea a reușit să trezească acest mamut, care fix de acum înainte va ataca. De data asta, atacul va fi devastator pentru Iohannis și Securitate. Condamnându-l pe Dragnea, l-a pus cu spatele la zid, nu mai are nimic de pierdut, doar să atace, de data asta având PSD-ul lângă el. Nu se va retrage, ci va ataca, iar Securitatea tocmai l-a reîncărcat.Va fi un război pe care tocmai ce l-a declanșat Securitatea. Nefiind pe terenul lor, Securiștii lui Iohannis tocmai ce au făcut o greșeală fatală: au unit PSD-ul în jurul lui Dragnea, care se va apăra cu armele politicii, teren pe care Securitatea nu-l cunoaște deloc. Din tot acest război, Iohannis și Securitatea vor ieși sfâșiați.Singura greșeală pe care ar putea-o face Dragnea ar fi să se retragă, mai ales că toți securiștii căcăcioși, activați la cheiță, îl sfătuiesc să facă ba un pas lateral, ba în spate, că îi vor binele. Și nu se va retrage, decât dacă vrea să îngroape PSD-ul odată cu retragerea sa.
Va fi interesant de urmărit.
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5304
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: PSD VOR SĂ DUCĂ SCROAFA LA MONTĂ DAR EA E MOARTĂ ÎN COTEŢ

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum