SOV păşunînd văcuţa mov: Adevăr, percepție, manipulare

In jos

SOV păşunînd văcuţa mov: Adevăr, percepție, manipulare

Mesaj Scris de Admin la data de Mar Iul 10, 2018 8:44 pm

X/*/X

Generație, citește acest material cu atenție și încearcă să-l înțelegi! El poate părea greoi la început dar, dacă vei avea capacitatea să-l înțelegi, va fi un instrument de lucru extrem de util atunci când vei prelua puterea, iar până atunci te va ajuta să gândești cu propriu-ți creier.
Adevărul asupra unei realități este doar acela pe care tu ești dispus să-l accepți. Cheia reușitei oricărei manipulări constă în capacitatea manipulatorului de a descifra care este tipul de adevăr pe care ești dispus să-l accepți, iar în jurul acelui adevăr se poate țese orice tip de minciună, minciună care, în mintea ta, se transformă în adevăr. Acest tip de manipulare este unul pe termen scurt și urmărește obținerea unui anumit tip de comportament vizavi de un eveniment specific.
Un alt tip de manipulare, și cel mai sigur, este acela de a-ți pregăti capacitatea de acceptabilitate asupra unui anumit tip de adevăr. Acest tip de manipulare se face pe termen lung și constă în repetarea la nesfârșit, prin toate mijloacele, a unor cuvinte sau concepte formulate în funcție de nivelul intelectual al celui sau celor pe care vrei să-i manipulezi.
Hai să luăm cazul concret al României și al modului în care dușmanii noștri au manipulat și manipulează în continuare această nație de aproape 30 de ani.
1.Imediat după 1989, două au fost manipulările majore la care a fost supusă nația:
Industria noastră este un morman de fiare vechi.
Orice relație economică sau comercială cu Rusia presupunea obligatoriu că ești KGB-ist, comunist sau amândouă.
Consecințe:
Aproape toate capacitățile noastre industriale s-au vândut pe prețuri de nimic, s-au închis, s-au vândut pe bune la fier vechi, milioane de muncitori rămânând pe drumuri.
Am pierdut cea mai importantă piață de desfacere a grosului industriei românești, locul produselor noastre fiind rapid ocupat de produsele „amicilor” noștri din occident.
Realitatea:
Industria noastră era una dintre cele mai puternice industrii din Europa, echipată tehnologic la vârf sau aproape de vârf, fiind astfel o competitoare extrem de incomodă pentru industria vestului.
Rusia acelor vremuri nu mai avea nimic de a face cu ideologia comunistă, ea făcând eforturi reale în adoptarea unui sistem capitalist.
2.O altă manipulare începută încă din timpul „Războiul Rece” și continuată și astăzi:
Cultura și civilizația vestului este net superioară culturii și civilizației estului.
Locuitorii vestului sunt ființe superioare în timp ce în est locuiesc ființe inferioare.
Consecințe:
Ni s-a format convingerea fermă că este o mare onoare pentru noi dacă suntem acceptați în ceea ce a fost denumit „clubul select” al țărilor civilizate.
Ca ceea ce ne spun „ființele superioare din vest” este literă de evanghelie și trebuie să ne supunem. Ni s-a dezvoltat astfel un dureros complex de inferioritate.
Realitatea:
Dacă discutăm de civilizația materială, evident că vestul a luat-o cu mult înainte grație ideologiei capitaliste, ideologie în centrul căreia se aflau cultul banului și corupția. În rest, toate celelalte componente ale culturii și civilizației erau comparabile și, nu în puține locuri, tranșate în favoarea estului (educație, literatură, știință…)
Toți românii care au plecat să muncească în vest și-au dat seama că cetățenii acelor state nu le sunt cu nimic superiori. Sunt ființe umane cu plusurile și minusurile lor, numărul proștilor de acolo fiind comparabil cu numărul proștilor de la noi, la fel și numărul ticăloșilor sau al mizerabililor. Singurul lor plus ar fi acela că sunt ceva mai dezinhibați decât noi.
3.O altă manipulare la fel de nocivă este și aceea că locuitorii Transilvaniei sunt mai cu moț decât locuitorii celorlalte două provincii istorice românești:
Că sunt mai serioși și mai harnici.
Că sunt mai occidentali decât restul miticilor din regat și al țăranilor din Moldova.
Consecințe:
Crearea falsei iluzii că cei din Transilvania țin pe umerii lor trândavii din regat și Moldova.
Credința că locul lor este mai degrabă alături de occidentali, via Ungaria, decât alături de Muntenia și Moldova.
Realitatea:
Nu sunt nici mai serioși și nici mai harnici decât locuitorii celorlalte provincii.
Numărul uriaș de imigranți din Muntenia și Moldova face ca occidentalizarea României să fie uniformă pe toată suprafața ei.
Această ultimă manipulare are rostul de a crea premisa ruperii Transilvanei de restul țării și se bazează pe repere istorice de influențe culturale. Din această perspectivă, putem spune că, grație influenței slave, moldovenii sunt mai sensibili și mai romantici iar regățenii, urmarea a influenței fanariote, sunt mai iuți la minte și mai pragmatici. În realitate, generație, toate aceste însușiri există în fibra întregii nații românești. Suntem și romantici, și sensibili, și iuți la minte, și pragmatici, și muncitori, și serioși. Ne lipsesc doar elitele, educația, autorespectul, motivația și entuziasmul dat de aceasta și liderul. Când vom reuși să acoperim aceste lipsuri cu uriașele resurse de toate tipurile pe care le avem, țara noastră se va impune în Europa și-n lume, fără a mai fi tutelată de nimeni și fără a mai putea fi manipulată, așa cum încă se întâmplă.
Toate aceste manipulări plus multe altele, au făcut din nația noastră o nație nesigură, cu un profund sentiment de inferioritate și insecuritate, fără repere morale, fără a mai putea distinge între bine și rău, exprimându-se în sloganuri și formulări inepte de genul: corupția ucide, decizia instanțelor nu se comentează, americanii ne apară de ruși, rușii vor să ne invadeze, fără UE suntem ca și morți. Dacă le iei pe fiecare în parte, generație, și le gândești puțin, vei descoperi întreaga lor inepție.
Corupția nu ucide, ea îmbogățește pe unii în defavoarea altora.
Când niște judecători dezumanizați condamnă o mamă care a furat un salam ca să-și hrănească pruncii la trei ani de pușcărie, atunci ești obligat să dai cu animalele alea de pământ.
Americanii ne folosesc drept un avanpost de al lor în coasta rușilor și a UE, servindu-și propriile interese, fără ca noi să avem altceva de câștigat decât ura vecinilor noștri.
Rușilor nici prin cap nu le trece să ne invadeze.  Ei ne tratează doar ca pe un stat ostil și, urmare a instalării de armament american aici, ca pe o posibilă țintă.
În privința apartenenței la UE, România nu câștigă nimic. Mai mult chiar, a pierdut enorm.
Recrearea CAER-ului ar fi o soluție alternativă infinit mai profitabilă din punct de vedere economic decât apartenența la actualul bloc economic unde nu vindem mai nimic, puținele noastre produse fiind considerate sub standardele de calitate impuse, iar în ceea ce privește așa zisele fonduri pe care ni le-au alocat, au avut grijă să nu aibă cine să le acceseze, sau cum să la acceseze.
În acest material ți-am arătat, generație, unele dintre modalitățile prin care ești manipulată să accepți niște idei false drept adevăruri care-ți aparțin. Cei care fac asta sub masca ipocrită a prieteniei sunt în realitate cei mai aprigi dușmani ai tăi. Sunt cei care vor să-ți ia totul, fără a oferi la schimb altceva decât umilire și dispreț.
Printre rămășițele sistemului sanitar
Generație, se spune că după ce ai împlinit 40 de ani, dacă te trezești dimineața din somn și nu te doare nimic, înseamnă că ești mort. Sărit binișor de cifra fatidică, nici eu nu fac excepție de la regulă. Din fericire pentru mine, mă trezesc totuși, iar atunci când o fac evaluez intensitatea durerilor și, dacă ele nu sunt mai mari decât în ziua precedentă, îmi încep voios o nouă zi de pușcărie.
Într-o zi totuși, constat că-i nașpa rău și solicit medicului zonei o internare pentru stabilirea cauzelor nefericiri mele. Așa se face că în urmă cu aproximativ o lună intru în contact cu sistemul sanitar de stat, fiind internat la unul dintre cele mai prestigioase spitale din București. Prima constatare a fost una frivolă: majoritatea zdrobitoare a asistentelor medicale tinere erau urâte cu spume. A doua, mai puțin frivolă, a fost aceea că două dintre ele, cele care mi-au învinețit tot antebrațul în încercarea, reușită în final, de a-mi preleva câteva mostre de sânge, erau și vai mama lor în meserie. O impresie puternică mi-au făcut infirmierele. Tot timpul în mișcare, atente și triste. Una dintre ele avea să-mi povestească ce rău i-a căzut când a văzut că a rămas cu 300 de lei mai puțin la banii primiți în mână, în condițiile în care medicii și asistentele (adică și fătucile alea care habar n-au să țină o seringă în mână) primiseră majorări salariale substanțiale.
Dincolo de pățania cu cele două nașparlii, contactul cu medicii mi-a arătat că cea mai mare problemă a sistemului nostru sanitar nu este cea a lipsurilor materiale, ci lipsa calității umane și profesionale a majorității cadrelor medicale din noua generație. Cu excepția a doi seniori (unul fiind șeful secției unde am fost cazat iar celălalt la Institutul Paulescu) care au avut răbdarea și bunul simț să-mi explice natura problemelor pe care le am, fără grosolănie și fără obediență, celelalte întâlniri cu lumea halatelor albe au avut darul de a-mi traumatiza firea simțitoare. Una a avut loc în cabinetul ORL alt spitalului în care eram. Intru, salut respectuos cele patru femei aflate în cabinet, care, nepercepând vreun pericol din parte-mi, își văd în continuare de treabă, fără a simți nevoia să răspundă salutului, o forma arhaică și neproductivă a manifestării bunului simț, în opinia lor. Din grupul celor patru, fără să mă întrebe ceva, o piticanie de sex feminin, veștedă, încruntată și înarmată cu o chestie din oțel de vreo juma’ de metru, se proțăpește în fața mea și-mi ordonă scurt să deschid gura. Știind ce urmează, încerc timid să-i explic că, având un reflex de vomă extrem de pronunțat, dacă îmi înfige chestia aia în gură, consecințele pot fi cu adevărat mizerabile. De parcă n-ar fi auzit nimic din ce i-am spus, piticania se îndreaptă spre mine, ridică fieroaica la nivelul umărului și, ca o spadasină din filmele de capă și spadă, se pregătește de atac. În acel moment un gând scârbos îmi străbate ființa: să las piticania să-și facă damblaua, iar când spatula îmi va declanșa știutul reflex, să-i tapetez părul, figura și halatul cu resturile nedigerate ale prânzului proaspăt îngurgitat. Autorespectul învinge totuși scârboasa idee, îi prind mâna aflată într-o încercare de a-mi străpunge apărarea și i-o îndepărtez delicat.
Doamnă, îi zic, nu putem găsi împreună o altă modalitate de investigație?
Revoltată și fără să-mi răspundă, îmi întoarce spatele și, în timp ce se îndrepta spre un micuț birou, descifrez printre bolboroselile care îi însoțeau pașii cuvintele nesimțit și pușcărie. Fără cardul de platină care să-mi fâlfâie atârnat de o ureche sau fără bancnota de 500 de euro lipită pe frunte, pentru idioata aia nu eram nici pacient, nici client; eram doar un nesimțit venit din pușcărie, adus special pentru a-i face zob feng-shui-ul.
O a doua întâmplare a avut loc la Institutul Paulescu. Acolo am fost consultat pentru început de un medic specializat în probleme de diabet. Un senior din vechea gardă, cu barbișon albit de timp și un comportament profesional impecabil. După ce mi-a explicat ca unui profan, în termeni simpli și accesibili, cum se comportă maladia în care era specializat, a făcut abstracție, cu eleganță, de atitudinea mea îndărătnică și mi-a prescris un tratament care, în opinia lui, aveau să-mi „îndulcească” intru-câțiva efectele netotului ăluia de diabet. Generație, orice medic cu bun simț, știință de carte și vocația pentru această profesie, știe că psihicul conduce maladia. De aceea, el încearcă să-i explice pacientului cum activează maladia, cauzele acesteia și remediile pe care medicina le cunoaște. În felul acesta creierul uman va lupta împreună cu tratamentul prescris la însănătoșirea bolnavului. Dacă la informațiile pe care ți le dă, medicul mai adaugă un zâmbet și un pic de compasiune, efectele asupra psihicului tău sunt de-a dreptul miraculoase. Revenind la întâmplare, următorul consult urma să fie făcut de un medic specializat în gastro-enterologie. Ajung într-un cabinet alăturat, unde se aflau trei birouri ocupate de niște tinere îmbrăcate în halate albe și un al patrulea birou liber, care era al d-nei doctor.
Momentan lipsește, dar urmează să apară în curând.
Le spune una dintre ocupantele cabinetului celor doi gardieni care mă însoțeau. Unul dintre ei așează pe biroul doctoriței dosarul meu medical și ne punem pe așteptat. După vreo 15 minute, pe ușă își face apariția, furtunos, o slăbănoagă cu puțin peste 30 de ani, acră, nervoasă și urâtă. Fără să se uite pe dosarul medical aflat pe biroul ei, se proțăpește în fața mea cu o privire ce venea de dincolo de galaxia noastră și, cu o voce plină de toată mârlănia unei mahalale tigănești, mi se adresează abrupt:
Cum te cheamă și ce vrei?
Deschid gura, hotărât să-i răspund în aceeași notă, și să-i spun că vreau una scurtă și pe datorie dacă se poate, fiindcă mi-am uitat portofelul în celulă. Dar, la ideea că dihania m-ar putea lua în serios și ar accepta, un val de spaimă mi-a încleștat maxilarele și repede-repede am părăsit cabinetul.
Fără a pica în păcatul generalizării, totuși cele două cazuri pe care ți le-am prezentat, generație, reprezintă regula în sistemul medical, iar seniorii, excepția. Din nefericire, la fel ca în aproape toată societatea românească, dezumanizarea a devenit un numitor comun și în sistemul sanitar.
Dacă mai adaug faptul că am consumat o roabă din pilulele care mi-au fost prescrise, fără a simți vreo îmbunătățire a stării mele de sănătate, atunci se poate trage concluzia fermă, că nu banii sunt principala problemă a sistemului nostru sanitar, ci calitatea extrem de precară, atât pe plan uman cât și pe cel profesional a majorității medicilor și asistentelor care astăzi primesc niște lefuri nejustificat de mari raportate la gradul lor de utilitate socială. În loc să premiem excelența într-un domeniu, îi investim pe dobitoci cu un capital simbolic nemeritat, capital simbolic care le umflă buzunarele cu banii din salarii și șpăgi.
Închei prin a-ți spune, generație, că atunci când am intrat în primul spital, flancat de cei doi gardieni, cele 30-40 de persoane care așteptau în hol pentru a intra pe la diverse cabinete, oameni simpli cu fețe triste și boțite de durere sau ridicat de pe scaune și m-au salutat prin scurte aplecări ale capului în timp ce treceam printre ei. Asta mi-a arătat că, în ciuda tuturor campaniilor duse împotriva mea, unii dintre români au înțeles că cei care acum opt ani m-au luat în captivitate și mă țin prizonier și astăzi, nu sunt doar dușmanii mei, ci și ai lor. Și sper, generație, că în curând îți vei da seama că sunt și ai tăi.
Oricum, periplul meu prin sistemul sanitar autohton, mi-a arătat că numărul incompetenților fuduli l-a depășit cu mult pe cel al profesioniștilor decenți, că prevalează aroganța, proasta creștere, dezumanizarea și neștiința de carte. Sistemul sanitar românesc suferă de aceleași boli de care suferă sistemul politic, sistemul juridic, sistemul de educație etc.: este dezumanizat, incompetent și mare risipitor de resurse financiare.
 
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 5367
Data de înscriere : 05/11/2012

Vezi profilul utilizatorului http://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum