AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

„Capătul” sec al domnului Ciolacu: PSD se resetează cu același sistem de operare

In jos

„Capătul” sec al domnului Ciolacu: PSD se resetează cu același sistem de operare Empty „Capătul” sec al domnului Ciolacu: PSD se resetează cu același sistem de operare

Mesaj Scris de Admin Mier Noi 27, 2019 7:46 am

Deși la CEx-ul de aseară nu a căzut niciun „capăt” (am încheiat citatul din Marcel Ciolacu, „locțiitorul” doamnei Dăncilă la conducerea partidului), PSD anunță că o va lua de la capăt.
Este foarte bine că, așa cum ne comunică același domn Ciolacu, s-a ajuns la concluzia că „nu trebuie făcut un măcel", (Doamne ferește de așa ceva), ci doar o resetare a partidului. Totuși, domnule Ciolacu, vă spun eu ca IT-st, după o resetare se mai schimbă imaginea o vreme, însă tot cu același sistem de operare veți rămâne, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
PSD-ul a acreditat, de-a lungul timpului, ideea că demisia ar fi un gest de slăbiciune, încât acum oamenii chiar cred acest lucru. Doamna Dăncilă, stați liniștită, toți considerăm gestul dumneavoastră ca fiind doar unul serios întârziat, în niciun caz nu-l percepem ca pe o formă de slăbiciune. Când o dai de gard cu guvernul țării și cu partidul din care faci parte, demisia este o necesitate urgentă. Și da, ai nevoie de un minimum de înțelegere și de demnitate ca să te retragi.
Așa că, după CEx-ul de ieri, PSD-ul are un nou capăt. Pardon, a luat-o de la capăt. Și-au schimbat șefii portofoliile între ei, adică s-a resetat. Dacă dau, așa cum intenționează, cu o bidinea peste sigla și numele partidului, „noul PSD” va fi gata de votat în 2020. Reforma s-a înfăptuit printr-o scoatere la vopsea întru prostirea încă o dată a alegătorilor.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10765
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum