“Statul Islamic” şi Europa: rezistenţa în faţa barbariei

Ceea ce criza umanitară fără predecent a reuşit să elimine, poate pentru totdeauna, este falsul sentiment de izolare şi de siguranţă pe care Europa l-a nutrit, în anii din urmă. Dincolo de iluziile naşterii unei lumi mai bune, din care violenţa să fie alungată, se află realitatea barbariei în plină expansiune.

În această nouă ecuaţie a politicii internaţionale, un fapt se cere acceptat, fără ezitare: cu fiecare petec de pământ pe care îl ocupă în Siria, în Irak şi în Libia, Statul Islamic devine o forţă formidabilă în aria geografică a Mediteranei. Statul Islamic este, în această vară agitată şi traumatizantă, un vecin pe care nu îl mai putem ignora. Europa este obligată să privească acest nou chip al ororii. Existenţa lui este un dat politic care ne modelează viitorul însuşi.

Statul Islamic nu este exclusiv o afacere politică arabă. El nu este un fenomen de violenţă localizat în spaţii îndepărtate, aride sau exotice. El nu este un accident care va trece asemeni unei furtuni teribile în deşert. Califatul pe care Statul Islamic îl edifică în Orient este imaginea statală a unei viziuni totalitare. Scopul său este prin excelenţă unul universal. Zelul său misionar se hrăneşte din exterminarea duşmanilor pe care îi inventează şi îi denunţă.

Statul Islamic se află, în vara lui 2015, în imediata noastră proximitate geografică, pe cale de a avea o prezenţă stabilă in aria Mediteranei.Avansul său este formidabil, iar succesul său nu ţine doar de o conjunctură oarecare. Statul Islamic se legitimează ca o alternativă la proiectele eşuate din lumea arabă. Pentru cei care îl susţin, pentru fidelii acestei religii politice, vechile entităţi cu care s-a operat până acum sunt irelevante. Acest Califat ce face apel la originile luptei islamice este viitorul care va elimina toate celelalte forme de organizare socială.

Statul Islamic nu este înclinat spre compromis, de vreme ce misiunea sa este una divină. Ca şi în cazul totalitarismelor seculare, justificarea acţiunilor sale trimite la o logică a interpretării istoriei. Statul Islamic se percepe ca pe sine ca pe un agent al schimbării ce regenerează şi purifică.

În fapt, inamicul cu care Statul Islamic alege să ducă bătălia, până la capăt, este modernitatea însăşi. O modernitate pe care o denunţă, ca pe un fapt satanic. Deşi este parte a modernităţii tehnologice, de unde şi accentul pe comunicarea sofisticată în reţelele sociale, Statul Islamic nu este parte a modernităţii intelectuale. Ambiţia sa este de a distruge temelile statalităţii în lumea arabă, de a nivela graniţele şi de a ataca, frontal, demnitatea şi libertatea femeii.

În acest din urmă punct, este important să reafirmăm un fapt esenţial. Statul Islamic nu este doar un totalitarism ce practică purificarea etnică şi genocidul, dar şi unul care mizează pe deposedarea femeii de demnitatea ei.

Dată fiind natura lui misionară, Statul Islamic nu este reţinut de graniţe şi poate imagina coaliţii de organizaţii locale, care să acţioneze mai mult sau mai puţin independent. Nigeria, Mali sau Somalia sunt ţintele acestei ofensive continue. Pemtru cei care vor să aibă imaginea viitorului islamist, soarta fetelor răpite în Nigeria de “Boko Haram” furnizează indicii suficiente. Ordinea religiei politice este o formă instituţionalizată de sclavie şi de viol.

Izolaţionismul, retragerea în faţa acestui avans al barbariei nu pot decât să accelereze această prăbuşire a statalităţii în bazinul Mediteranei şi în Africa. Criza refugiaţilor este o hârtie de turnesol care dovedeşte amploarea acestei tragedii politice şi umanitare. Acceptarea datoriei de intervenţie apare ca unica manieră în care se poate opri această ofensivă a totalitarismului islamic.

Valorile pe care ne fondăm societăţile sunt cele care ne definesc. Inamicul pe care îl confruntăm este unul redutabil şi motivat ideologic. Frontul de luptă cu Statul Islamic nu este doar în Orient, ci şi în Europa însăşi, acolo unde radicalizarea fundamentalistă alimentează ura din care se naşte violenţa.

Acel contract al cetăţeniei, evocat şi în alte ocazii, este cel în numele căruia avem dreptul la un viitor care se opune celui al barbariei. Nu putem negocia egalitatea între bărbaţi şi femei, nu putem negocia egalitatea în faţa legii, nu putem negocia pluralismul. Ideea de cetăţenie pe care o avem este incompatibilă cu proiectul islamist. Iată ceea ce nu trebuie să uităm, în aceste clipe.

Consolidarea Statului Islamic, în Orientul Mijlociu sau în Africa de Nord, este o ameninţare directă şi teribilă pentru Europa. Solidaritatea cu cei care i opun este forma prin care ne apărăm înseşi valorile şi modul nostru de a fi, ca societate. Un Califat ridicat pe ruinele statelor arabe este începutul sfârşitului pentru libertatea noastră.