România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Scris de **Admin** Vin Oct 15, 2021 12:41 am

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

https://www.contributors.ro/romania-octombrie-2021-esec-statal-si-paralizie-politica/

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea. Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări astfel cum este el, dincolo de fardul mediatic: lipsit de empatie, ezitant, autocratic, inept,incapabil de acţiune în vederea apărării binelui comun. Divorţul dintre stat şi cetăţeni este realitatea dramatică pe care nu o mai putem ignora. Impasul în care ne aflăm este consecinţa politicilor duse de un an şi jumătate de cei care ne-au asigurat că sunt deţinătorii adevărului suprem.

Eşecul statului român este eşecul încercării de a clădi şi întări încrederea socială. În aceste momente discordia pare să fie atotstăpânitoare. Un aer de agresivitate şi de vulgaritate domneşte în spaţiul public, iar invectiva şi ordinele cazone sunt singurele tipare stilistice în care această comunicare publică se poate realiza. Capitalul social al încrederii este pe cale să dispară şi o dată cu el posibilitatea de a întemeia în legitimitate un set de soluţii acceptate social.

Paralizia politică ce a urmat moţiunii de cenzură nu face decât să accentueze senzaţia de claustrare colectivă. Partidele fostei coaliţii de guvernare au reuşit să compromită, de o manieră dramatică, nu doar şansele minimei asanări instituţionale, ci şi perspectivele unei elementare decenţe a actului de guvernare. Retras în opoziţie, PSD a fost revitalizat graţie acestei serii de erori monumentale. Ca de atâtea ori, PSD se reinventează exploatând falimentul competitorilor săi. Şi este o chestiune de timp până când urnele vor acorda PSD majoritatea necesară spre a a forma cabinetul.

Paralizia politică este inseparabilă şi de conduita prezidenţială. Şeful de stat, atât de preocupat de majestatea simbolică a oficiului său, este mai puţin atent la semnele vremurilor noastre. Dincolo de mandatul de premier- desemnat încredinţat lui Dacian Cioloş, opţiunea Cîţu rămâne, probabil, alegerea ultimă a lui Klaus Iohannis. Sanşele ca USR şi PNL să restaureze încrederea cerută spre a alcătui o coaliţie viabilă sunt reduse. În absenţa alegerilor anticipate, ( improbabile acum), un cabinet fragil minoritar va fi, cel mai probabil, scenariul instituţional urmat.

Şi poate că toate aceste calcule de strategie pot oferi şefului de stat iluzia menţinerii puterii. Dincolo de aritmetica voturilor din Parlament se află însă impasul ai cărui prizonieri suntem, cu toţii. Stările excepţionale, invocate ca unic remediu, sunt menţinute inerţial, deşi potenţialul lor autentic de a oferi un cadru de acţiune eficient este mai degrabă limitat. Impuse ca o soluţie destinată să asigure timpul necesar întăririi sistemului sanitar ele sunt, în România de astăzi, panaceul fără de care guvernarea nu mai poate fi imaginată.

Eşecul statului român este însoţit,invariabil, de impunitate şi de ipocrizie. Cetăţenii acestei ţări sunt vinovaţi, niciodată cei ce conduc. Transformarea spitalelor din România ( administrate clientelar ) în anticamere ale morţii , iată un detaliu pe care omnipotentul CNSU îl ignoră. Restrângerea exerciţiului drepturilor constituţionale este calea aleasă, de vreme ce sistemul de patronaj şi de influenţă nu poate fi afectat în nici un fel. Mizând pe înfricoşare, statul român a subminat, tenace, încrederea ce stă la temelia comunităţii civice. Promisiunile neonorate au hrănit neîncrederea.

Conversaţia firească dintre stat şi societate este întreruptă în România: ipoteca deceniilor risipite în post-comunism iese la lumină acum. Statul vorace şi cleptocratic este incapabil să iasă din cadrele care îi sunt familiare. Inegalitatea, arbitrariul şi indiferenţa sunt temeliile pe care s-a clădit. Demnitatea umană şi limitarea puterii prin constituţionalism îi sunt străine. Impasul colectiv de acum este simptomul unei metastaze. Statul român merge mai departe, neabătut, indiferent, suveran şi iresponsabil.

Firul roșu al catastrofei duce la Cotroceni

Vă mai amintiți cazul Caracal, cu Alexandra, fetița răpită care a sunat la 112 înainte să fie ucisă? Povestea ei a revoltat și îndurerat o țară întreagă. Vedeai oamenii dând vina pe cine apucau, de la sistemul corupt în general la te miri ce personaje locale.

Doar în ultima săptămână am avut peste 1.000 de cazuri Caracal. Doar că oamenii aceia nu au fost uciși de vreun descreierat, ci au murit sufocați în secțiile de Terapie Intensivă. Dacă am avea înregistrări cu toți acești oameni cerând ajutor, revolta noastră ar fi de mii de ori mai mare. Dar nu avem.

Tocmai de aceea, tragediile, zecile de mii de oameni care au murit devin de cele mai multe ori statistici. Iar depersonalizarea asta ne face să uităm că, dincolo de oamenii responsabili de viețile lor care au refuzat să se protejeze sau vaccineze, mai avem și responsabili în instituțiile statului. De la întregi partide antivacciniste precum AUR până în fruntea statului. La premier și la președinte.

’’Un stat eșuat’’, spunea Klaus Iohannis acum puțin timp, după încă un incendiu în secțiile de ATI pentru bolnavii de COVID, de parcă ar fi dentist la Vânju Mare, nu de atâția ani președintele României.

Tot Klaus Iohannis vorbea despre o catastrofă în privința pandemiei, de parcă vorbim de vreun accident feroviar petrecut în câteva secunde, nu despre ceva cu care ne confruntăm de ani buni.

Și, totuși, această catastrofă nu este deloc străină de locatarul de la Cotroceni. Pandemia a fost gestionată de guvernele girate de el, iar ultimul, cel condus de Florin Cîțu, are un bilanț dezastruos.

S-a scris și spus destul despre cum a anunțat șeful statului sfârșitul pandemiei și alte asemenea declarații care au pregătit valul 4.

S-a scris și spus prea puțin despre ce NU a făcut șeful statului pentru a da încredere în autorități, a convinge oamenii să se vaccineze în număr mare și a da impresia că avem totuși un lider la timonă. Ca să fim corecți până la capăt, Iohannis a avut câteva momente bune în primăvara lui 2020, de câteva ori chiar intervenind pentru a presa Guvernul să vireze în direcția bună. Dar prea puține.

Iar în 2021 a părut să fi abandonat de tot lupta cu pandemia, ba chiar a mers în direcția opusă.

Dacă declarații precum cea în care îndemna oamenii să joace golf într-o perioadă în care mormanele de cadavre începeau să se adune pot fi trecute la gafe stupide și lipsă de fler față de ce simte societatea, chestie care n-ar trebui să ne șocheze, proclamarea finalului pandemiei și tolerarea cvasi-dezinteresului premierului Cîțu față de gestionarea valului 4 au fost de-a dreptul periculoase.

Cireașa de pe tort – sau mai curând de pe colivă – a venit însă în această toamnă.

Atunci când toți specialiștii avertizau că următorul val al pandemiei tocmai își arată colții, Iohannis a girat atât o criză guvernamentală care a dus la ruperea coaliției de guvernare, cât și un comportament nesăbuit al premierul Cîțu în lupta de a câștiga șefia PNL cu riscul ascunderii sub preș a bombei virusologice care stătea să explodeze.

Nu are nimeni dintre cei care se pricep la politică vreo iluzie că premierul Cîțu ar fi acționat altfel decât cu acordul președintelui Iohannis atunci când a forțat USR să iasă de la guvernare, lăsând un guvern minoritar - condus de un premier care a făcut erori catastrofale în gestionarea pandemiei - să facă față situației tot mai grave, cu sute de morți pe zi.

Dar șeful statului nu s-a oprit aici. Desemnarea ca premier a lui Dacian Cioloș de la USR reprezintă încă o mutare cinică în jocul ăsta politic.

Șansele ca Dacian Cioloș să ajungă premier sunt infime, iar dacă acest lucru se întâmplă printr-o minune sau pentru că unul dintre PSD sau PNL decide să arunce pisica moartă în curtea unuia pe care îl va da jos după 2 luni, guvernul acela va fi măcelărit și cu puteri mult reduse.

Orice altceva în afara unei coaliții PNL-USR-UDMR conduse de un liberal (altul decât Florin Cîțu) nu este decât o cacealma a președintelui pentru că va fi măcinată de probleme. Iar asta înseamnă că președintele prelungește criza politică pentru a-și face jocurile de putere. În cel mai rău moment posibil.

Da, aici suntem. Iar asta nu e totul, pentru că jocul de putere al președintelui va continua și la următoarea desemnare de premier. Și poate continua mult și bine, până în 2024, când sunt primele alegeri. Pentru că noi nu avem instrumente de a acționa asupra lui.

O suspendare are șanse mici și e greu de crezut că se găsește o majoritate care să încerce așa ceva. Nu imposibil, dar greu, cel puțin acum.

Protestele de stradă anti-Iohannis sunt nerecomandate în pandemie și oricum nu pare el omul care să țină seama de ele. Între timp, pentru multe decizii importante ne bazăm pe un om care pare să nu aibă vreun obiectiv strategic în afară de consolidarea puterii personale.

Se spune că se vede cine ești cu adevărat în momentul în care ai rămas fără alibiuri. Klaus Iohannis nu mai are niciunul de când Dragnea și PeeSeeDee nu mai sunt la putere.

Și atunci îl vedem exact așa cum speram să nu fie când l-am votat.

Omul nu dă niciun semn că îi pasă.