Ucigașii cu simbrie

Scris de **Admin** Lun Noi 08, 2021 8:05 am

Ucigașii cu simbrie
https://romanialibera.ro/op-ed/ucigasii-cu-simbrie/

Ar fi nedrept acum, ca toate roșiile modificate genetic să fie aruncate doar în capul președintelui, în timp ce o întreagă clasă politică nu este dispusă să ia măsuri de forță într-o situație extremă. Cu atât mai mult cu cât presa usr-istă îl atacă acum pe adeptul tăcerilor nesemnificative, nu din considerente umanitare, ci pentru că s-a debarasat de marii revoluționari cu bufeuri, paiațele oportuniste ale sistemului.

La un semn, lunetiștii virtuali au luat la ochi cuplul prezidențial. Dintr-o dată, cei doi au devenit, Nefastul cu a sa Nefastă, o adevărată piază rea pentru toată lumea. Regia acestui spectacol de sunet, lumini și fum e bine cunoscută. Se montează ușor scena, iar caravana cu decibelii mâniei își susține cu osârdie programul. Spectacolul indignării e mare aducător de profit în spațiul public românesc, atunci când e bine orchestrat. Dezumflând mereu gogoașa altora se umflă gogoașa indignării doar ca spectacol și fără nicio finalitate concretă. Unora nu le ajunge să fie doar profitori oportuniști, vor să pozeze și în inversul lor, proiectându-se ca niște eroi justițiari, sfinți politici care pun icoana deasupra la troacă.

Așa cum ne-a demonstrat infernul pe care-l parcurgem acum, că printre politicieni avem ucigași cu simbrie, în presă avem și umaniști cu simbrie. Toți acești anti-Iohaniști conjuncturali n-au sărit să-l tragă de mantie pe nefastul urmaș politic al lui Carol cel Mare, în perioada valului trei din primăvara acestui an, când dezastrul a avut proporții mai mici decât acum, dar tot dezastru s-a numit. Acționând în blocuri de comandă, acești ”deontologi” transformă presa într-o servitoare isterică și zeloasă care se perindă pe la acareturile tuturor stăpânilor.

De când a început pandemia, toate valurile au fost prost gestionate de autoritățile române, iar în perioadele de acalmie unii au preferat refugiul la ”pășunea snobilor”, chemându-i cu crosa în aer și pe foștii oameni ai muncii de la orașe și sate, pe pășunile mioritice pe care altădată pășteau animalele strămoșești, care acum tulbură mediația veganilor ecologiști, adepții transhumanței de laborator. Alții s-au dus pe la festivaluri și chermeze toată vara, pentru că asta înseamnă mai nou sezonul estival la români, un spectacol continuu cu lăutari de toate genurile muzicale. Atunci nu săreau deontologii la beregata nimănui, acum că o cere interesul politic le-a intrat imediat în erecție principiul.

E adevărat că nici poziția celor care până acum îl atacau zi și noapte pe președinte și care acum se sucesc, pentru că nu vor să audă vocile false ale huiduitorilor oportuniști, nu stă în picioare. Un gazetar de conștiință urmărește și acuză din principiu, nedreptatea, nu din dorința de-a se diferenția cu orice preț de turmă. Cât privește soarta guvernării, ea nu mai poate avea o miză pentru un cetățean lucid. Nu ne-au folosit la nimic nici majoritățile anterioare, pentru că în România toți politicienii sunt fără portofoliu, doar niște sinecuriști care conduc eventual afacerile din ministere, nicidecum activitățile propriu-zise.

Votul pentru certificatul digital se amână probabil până după ce trece valul patru, iar cum românii între valuri reușesc să-și provoace amnezie temporară, astfel încât pierd din vedere și din minte complet pandemia, așteptăm valul cinci pentru noi dezbateri inutile și sterile la căpătâiul morților.

Până atunci, românii continuă să trăiască momente de groază, asemănătoare cu cele rememorate de bătrânul Octavian Paler, care nu putea uita secvența din copilăria sa, în care un batalion sovietic a străbătut în amiaza mare micul său sat de munte, timp în care toți sătenii au stat cu porțile zăvorâte, ferestrele acoperite, culcați pe burtă și cu răsuflarea întretăiată. Sentimentul colectiv era că sunt cu toții doar niște ”viermi care pot fi cu ușurință striviți sub talpa istoriei”. Atunci ne-a lovit ”teroarea istoriei” și era inevitabilă resemnarea mioritică, acum am fi putut interveni, dar am preferat să ne punem masca pe ochi, nu pe gură și nas. Din păcate, cei mai mulți dintre români au nevoie de botnița legii pentru a respecta legile bunului simț.

Cât privește înălțarea la piramide, nu credem că aici s-a produs o mare revelație de conștiință. Să se fi gândit Sfinxul nostru, că pe cât de angoasant poate fi neantul, pe atât de sufocantă poate părea uneori și veșnicia. A dura la nesfârșit ca o piramidă nesimțită!