AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Dîncu ia “portofelul apărării”

In jos

Dîncu ia “portofelul apărării” Empty Dîncu ia “portofelul apărării”

Mesaj Scris de Admin Mier Noi 24, 2021 8:53 am

Dîncu ia “portofelul apărării”
consultările de la Cotroceni, privind numele viitorului premier, au fost pur formale. Klaus Iohannis a decis demult: Nicolae Ciucă. Dacă reuniunea cu partidele PNL, PSD și UDMR a avut asperitățile pietrei seci, zumzetele din alcovurile, poreclite birouri politice, au fost savuroase. Ludovic Orban a părăsit budoarul cocotelor politice. A luat-o pe cont propriu.
De departe maxima zilei nominalizării a fost vorba tăioasă, oltenească, a Olguței Vasilescu: “„Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului,” cu aluzie la defuncta echipă câștigătoare, rămasă fără carduri și conturi.
Pentru a nu se lăsa mai prejos decât colegii noii alianțe, Marcel Ciolacu a produs un act ratat. A informat ziariștii că “Vasile Dîncu va ocupa portofelul de la Apărare.” Apoi, s-a corectat: “portofoliul.” Din psihologie se știe că uneori subconștientul trădează anumite gânduri. Nu știm dacă greșeala n-a fost voluntară, dar ce știm sigur e că urmează o serie de achiziții militare fără niciun pic de transparență. Ce are Vasile Dîncu, ‘dom profesor, cu apărarea, cu oastea, cu milităria? Cum ce? A recrutat odată, băiet fiind.

Nu vom avea un guvern civil pentru că avem un general la comanda lui

E un deliciu să urmărești cum se trag demolatorii din PNL de păr. Raluca, Dulcinea lui Brukenthal, l-a luat de ciuf pe Florin Cîțu și i-a cerut demisia. Sigur că era nervoasă că n-a primit și ea un portofel, pardon, un portofoliu.
Primul care s-a dezis, de Florin „Cel aprig terminat la carieră,” a fost firește Rareș Bogdan, poreclit Contele Anulăm Pensiile Speciale în Treizeci de Zile.
Marcel Ciolacu a reușit să negocieze exemplar. Le-a luat liberalilor ministerele cu bani mulți, l-a încercuit pe premier, luându-i secretariatul general al Guvernului (antic și acceptat), lăsându-l cu secretara care din caporal s-a trezit colonel.

Ciolacu i-a dat decisiva lui Ciucă

Cum vor mai trece baronii galbeni ca un gălbenuș prin porțile guvernului, când SGG-ul, inima guvernului, e în palmele foștilor inamici? Liderul social democrat i-a dat decisiva lui Ciucă, atunci când i-a luat de sub nas ministerul finanțelor, mama tuturor  mamelor proiectelor.
La Digitalizare, portofoliul, nu portofelul nou creat pentru băiatul care face selfie în baie, Florin Roman, e fără buget. Marele în clanță, va fi un fel de fast-checker de rețele sociale. Fost ziarist, absolvent, printre altele, al Colegiului Național de Apărare, Roman civilu’ a scăpat porumbelul: “nu va fi nicio morișcă a premierului.” Un pur adevăr. În schimbul postului de șef de cabinet, liberalii au dat toate ministerele cu bani, rămânând cu praful de pe toba internelor, justiției și energiei. Cât despre Aurescu, să fim serioși. El e creația lui Adrian Năstase, nu a turnătorului Quintus.

A căzut președintele de fazan?

PNL e tacâmul lipsă de la popota guvernamentală. Barosanii PSD au ras totul: arsenal, veselă și pocaluri aurite. Să fii căzut președintele de fazan? N-avea de ales. Pe ulița cealaltă stătea suspendarea în negru cu o coasă.
Marcel Ciolacu a fost investit cu putere. E al treilea om în stat, după doi ani de dietă, în opoziție. Mai suplu, mai puțin gratinat ca fostul președinte al Camerei Deputaților, și-a luat un fel de turn de fildeș, de unde veghează ca nu care cumva să intre troienii în casa coaliției. Nici că se putea pentru el un post mai bun. Are timp de strategii, de ascuțit săbiile și de jucat bridge. După investire, a anunțat că nu va pune armura pe manechin, ci va fi cerberul guvernului. Pentru cei care mai știu infernul lui Dante, câinii de pază erau tocmiți pentru a nu lăsa pe nimeni să plece, nu se ocupau de cei care intenționau să intre. Buzoianul va fi cu ochii cât cepele, atunci când bucătăresele vor coace cu prea mult ulei. Buget mic, atenție la polonic!
Ionel Dancă, fostul purtător de cuvânt al PNL, spune că partidul liberalilor s-a predat inamicului.
Astăzi, cei 17 defectați din partidul butonieră la mânecile de chelner ale lui Iohannis ies în fața catafalcului – ce duce trupul neînsuflețit al celui ce putea să fie marele Partid Național Liberal – și-și pun cenușă-n cap. Înspre ce zări o vor lua, după demisie? Nici Sfântul Așteaptă nu pare a ști. Cu toții au un singur crez, autointitulat ducomanie. Spre unde? Profeții vorbesc despre un culoar german, de tip Alexandru Averescu.
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 10767
Data de înscriere : 05/11/2012

https://amintiridespreviitor.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum