The Hope Behind Putin’s Syria Help

Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 10:38 pm

http://original.antiwar.com/mcgovern/2015/10/04/the-hope-behind-putins-syria-help/

&

https://sites.google.com/site/halucinationnoapteamintii/the-hope-behind-putin-s-syria-help

Russia’s airstrikes on rebel strongholds in Syria, now in their fifth day, are a game-changer. To borrow an aphorism from philosopher Yogi Berra, “The future ain’t what it used to be.” Yogi also warned, “It’s tough to make predictions, especially about the future.”

What follows, then, will focus primarily on how and why the violence in Syria has reached this week’s crescendo, the magnitude of the tipping point reached with direct Russian military intervention in support of Syria’s government, and the self-inflicted dilemma confronting President Barack Obama and his hapless advisers who have been demanding “regime change” in Syria as the panacea to the bloody conflict.

Think of this piece as an attempted antidote to the adolescent analysis by Steven Lee Myers front-paged in Sunday’s New York Times, and, for that matter, much else that’s been written about Syria in the Times and other mainstream U.S. news outlets. Many articles, in accusing Russian President Vladimir Putin of bad faith, have willfully misrepresented his vow to strike at all “terrorist groups” as meaning only the Islamic State as if Al Qaeda’s Nusra Front and other violent extremists don’t qualify as “terrorists.”

However, if Washington finally decides to face the real world – not remain in the land of make-believe that stretches from the White House and State Department through the neocon-dominated think tanks to the editorial pages of the mainstream media – it will confront a classic “devil-you-know” dilemma.

Does Washington really think that Syrian President Bashar al-Assad, as demonized as he has been as a key player in a conflict blamed for killing more than 250,000, is worse than the beheaders of the Islamic State or the global-terrorism plotters of Al Qaeda? Does President Obama really think that some surgical “regime change” in Damascus can be executed without collapsing the Syrian government and clearing the way for an Islamic State/Al Qaeda victory? Is that a gamble worth taking?

President Obama needs to ask those questions to the State Department’s neocons and liberal interventionists emplaced by former Secretary of State Hillary Clinton, who – like Israel’s leaders – positively lust for Assad’s demise. “Regime change” in Syria has been on the Israeli/neocon to-do list since at least the mid-1990s and the neocon idea last decade was that Assad’s overthrow would immediately follow the Iraq “regime change” in 2003, except the Iraq scheme didn’t work out exactly as planned.

But there may be some reason to hope. After all, Obama showed courage in overcoming the strong resistance of the neocons to the recent nuclear deal with Iran. So, he may have the intelligence and stamina to face them down again, although you wouldn’t know it from his recent rhetoric, which panders to the war hawks’ arguments even as he resists their most dangerous action plans.

At his news conference on Friday, Obama said, “in my discussions with President Putin, I was very clear that the only way to solve the problem in Syria is to have a political transition that is inclusive — that keeps the state intact, that keeps the military intact, that maintains cohesion, but that is inclusive — and the only way to accomplish that is for Mr. Assad to transition [out], because you cannot rehabilitate him in the eyes of Syrians. This is not a judgment I’m making; it is a judgment that the overwhelming majority of Syrians make.”

But Obama did not explain how he knew what “the overwhelming majority of Syrians” want. Many Syrians – especially the Christians, Alawites, Shiites and secular Sunnis – appear to see Assad and his military as their protectors, the last bulwark against the horror of a victory by the Islamic State or Al Qaeda’s Nusra Front, which is a major player in the so-called “Army of Conquest,” as both groups make major gains across Syria.

Obama’s cavalier notion, as expressed at the news conference, that “regime changes” are neat and tidy, easily performed without unintended consequences, suggests a sophomoric understanding of the world that is stunning for a U.S. president in office for more than 6 ½ years, especially since he adopted a similar approach toward Libya, which now has descended into violent anarchy.

Obama must realize that the alternative to Assad is both risky and grim – and some of the suggestions coming from presidential candidate Clinton and other hawks for a U.S. imposition of a “no-fly zone” over parts of Syria would not only be a clear violation of international law but could create a direct military clash with nuclear-armed Russia. This time, the President may have to get down off his high horse and substitute a reality-based foreign policy for his rhetorical flourishes.

Yet, it is an open question whether Obama has become captive to his own propaganda, such as his obsession with Syria’s use of “barrel bombs” in attacking rebel strongholds, as if this crude home-made weapon were some uniquely cruel device unlike the hundreds of thousands of tons of high explosives that the United States has dropped on Iraq, Syria, Afghanistan and other countries in the last dozen years.

Does Obama really think that his “humanitarian” bombs – and those given to U.S. “allies” such as Saudi Arabia and Israel – don’t kill innocents? In just the past week, a Saudi airstrike inside Yemen reportedly killed some 131 people at a wedding and an apparent U.S. attack in Kunduz, Afghanistan, blasted a hospital run by Doctors Without Borders, killing at least 19 people.

(By contrast, too, The New York Times treated the Kunduz atrocity gingerly, with the cautious headline, “US Is Blamed After Bombs Hit Afghan Hospital,” noting that Defense Secretary Ashton Carter extended his “thoughts and prayers to everyone afflicted” and added that a full investigation is under way in coordination with Afghanistan’s government to “determine exactly what happened.” Surely, we can expect the slaughter to be dismissed as some unavoidable “accident” or a justifiable case of “collateral damage.”)

With Obama, one cannot exclude the possibility that he has become so infatuated with his soaring words that he actually believes what he told the West Point graduating class on May 28, 2014; but if he does, someone needs to give him a quick reality check. He told the graduates:

“In fact, by most measures, America has rarely been stronger relative to the rest of the world. Those who argue otherwise … are either misreading history or engaged in partisan politics. … So the United States is and remains the one indispensable nation. That has been true for the century passed and it will be true for the century to come.

How We Got Here

The world could have taken a very different direction after the fall of the Berlin Wall in November 1989, the evaporation of the Warsaw Pact in February 1991, and the breakup of the Soviet Union in December 1991. Those developments left the United States in a virtually unchallenged position of power — and wise leaders might have seized the opportunity to wind down the world’s excessive investment in military hardware and war-like solutions.

But the U.S. government chose a different course, one of “permanent” global hegemony with American troops as the world’s “armed-up” policemen. Gulf War I, led by the United States in January-February 1991 to punish Iraq for invading Kuwait the previous summer, injected steroids into leading arrogant neocons like Paul Wolfowitz – already awash in hubris.

Shortly after that war, Gen. Wesley Clark recalled Wolfowitz (then Undersecretary of Defense for Policy) explaining the thinking: “We learned [from Gulf War I] that we can use our military in the region, in the Middle East, and the Soviets won’t stop us. And we’ve got about five or ten years to clean up those old Soviet client regimes – Syria, Iran, Iraq before the next great superpower comes on to challenge us.”

Clark highlighted this comment in an Oct. 3, 2007 speech, apparently thinking this might somehow enhance his credentials as a contender for the Democratic presidential nomination (see this highly instructive eight-minute excerpt).

Clark added that neocons like Bill Kristol and Richard Perle “could hardly wait to finish Iraq so they could move into Syria. … It was a policy coup. … Wolfowitz, [Vice President Dick] Cheney, [Defense Secretary Donald] Rumsfeld, and you could name a half-dozen other collaborators from the Project for a New American Century. They wanted us to destabilize the Middle East, turn it upside down, make it under our control.” [See Consortiumnews.com’s “Neocon ‘Chaos Promotion’ in the Mideast.”]

The ideology of the Project for the New American Century (PNAC) was summarized in a 90-page report published in 2000 and titled, Rebuilding America’s Defenses: Strategies, Forces, and Resources For a New Century, which advocated a Pax Americana enforced by the “preeminence of U.S. military forces.”

The report emphasized that the fall of the Soviet Union left the U.S. the world’s preeminent superpower, adding that the U.S. must work hard, not only to maintain that position, but to spread its military might into geographic areas that are ideologically opposed to its influence, subduing countries that may stand in the way of U.S. global preeminence.

PNAC’s dogma, in turn, had antecedents in “A Clean Break: A New Strategy for Securing the Realm,” a study written in 1996 for Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu as he was running for the election of his first government. That study was chaired by arch-neocon Richard Perle, who later served as Chair of Defense Secretary Rumsfeld’s Defense Policy Board (2001-2003); the majority of the study contributors were also prominent American neocons.

Here’s what Perle and associates, many of whom later found influential posts in the Bush/Cheney administration, had to say on Syria: “Given the nature of the regime in Damascus, it is both natural and moral that Israel abandon the slogan ‘comprehensive peace’ and move to contain Syria, drawing attention to its weapons of mass destruction program [sic], and rejecting ‘land for peace’ deals on the Golan Heights. …

“Israel can shape its strategic environment, in cooperation with Turkey and Jordan, by weakening, containing, and even rolling back Syria. This effort can focus on removing Saddam Hussein from power in Iraq – an important Israeli strategic objective in its own right – as a means of foiling Syria’s regional ambitions.”

Why Won’t Assad Do What He’s Told?

Given the hangover from the neocon binge during the Bush/Cheney years, one might say that President Obama was “under the influence” when he began calling for Assad to “step aside” in August 2011. Then-Secretary of State Hillary Clinton chimed in, too,telling ABC, “Assad must go – the sooner the better for everyone concerned.”

The violence in 2011 was the catalyst for the civil war – as Assad’s forces cracked down on an “Arab Spring” uprising that while largely peaceful included extremist elements who killed police and ambushed troops. But the repeated unconditional-surrender demands from Secretary Clinton and other U.S. leaders that “Assad must go,” plus “covert” U.S. support for rebels fighting against Syrian government forces, surely raised expectations that Assad would bow out, making the capture of Damascus a promising prize for a variety of Sunni militants.

Particularly pathetic has been Washington’s benighted, keystone-cops support for so-called “moderate” rebels – an embarrassing fiasco if there ever was one. For a while, the “mainstream media” actually was taking note of this disaster within a disaster, after the Pentagon recently acknowledged that its $500 million project had produced only four or five fighters still in the field.

Even earlier, President Obama recognized the fallacy in this approach. In August 2014, he told New York Times’ columnist Thomas Friedman that trust in rebel “moderates” was a “fantasy” that was “never in the cards” as a workable strategy. But Obama bent to political and media pressure to “do something.”

As journalist Robert Parry pointed out, “Official Washington’s most treasured ‘fantasy’ … is the notion that a viable ‘moderate opposition’ exists in Syria or could somehow be created. That wish-upon-a-star belief was the centerpiece of congressional [approval in September 2014 of] a $500 million plan by President Barack Obama to train and arm these ‘moderate’ rebels.”

Even Pentagon-friend Anthony Cordesman of the Center for Strategic and International Studies recently conceded that “what is very clearly not happening is there has not been any meaningful military action or success on the part of any of the rebels that we have trained.”

Cordesman described the state of play in Syria as “convoluted,” noting that “In addition to Iran’s involvement in the conflict, Qatar, Saudi Arabia and Turkey have all sponsored armed groups in Syria, making it a surreal proxy playground, even by Middle East standards.”

Yet, this past week, the “moderate” Syrian rebels sprang back to prominence, at least in the mainstream U.S. media, when Russian planes began bombing targets associated with the Army of Conquest, a coalition which is dominated by Al Qaeda’s Nusra Front. This militant coalition suddenly was redefined as “moderate,” as part of the argument that Russia should only be attacking Islamic State targets.

The U.S. media also has downplayed where the Islamic State (also known as ISIS, ISIL or Daesh) came from. It was an outgrowth of the Sunni resistance to the U.S. invasion of Iraq in 2003 when the group was known as “Al Qaeda in Iraq.” It later splintered off from Al Qaeda over a tactical dispute, whether a fundamentalist Sunni caliphate should be started now (the ISIS view) or whether the focus should be on mounting terror attacks against the West (Al Qaeda’s view.)

Putin Chides US Failures

Putin reminded the world of this embarrassing history – and other damaging consequences of U.S. interventionism – during his Sept. 28 speech to the UN General Assembly when he noted: “The so-called Islamic State has tens of thousands of militants fighting for it, including former Iraqi soldiers who were left on the street after the 2003 invasion.

“Many recruits come from Libya whose statehood was destroyed as a result of a gross violation of UN Security Council Resolution 1973. And now radical groups are joined by members of the so-called ‘moderate’ Syrian opposition backed by the West. They get weapons and training, and then they defect and join the so-called Islamic State. …

“I’d like to tell those who engage in this: Gentlemen, the people you are dealing with are cruel but they are not dumb. They are as smart as you are. So, it’s a big question: who’s playing whom here? The recent incident where the most ‘moderate’ opposition group handed over their weapons to terrorists is a vivid example of that.”

The UN speech was not the first time Putin complained about the way U.S. officials have presented the factual circumstances of the Syrian conflict. On Sept. 5, 2013, he publicly accused Secretary of State John Kerry of lying to Congress in exaggerating the strength of “moderate” rebels in Syria.

Alluding to Kerry’s congressional testimony, Putin said: “This was very unpleasant and surprising for me. We talk to them [the Americans], and we assume they are decent people, but he is lying and he knows that he is lying. This is sad.” [See Consortiumnews.com’s “Rebuilding the Obama-Putin Trust.”]

But the pretense continues. Obama knows only too well the sorry state of the handful of intrepid “moderates” that may still be operating within Syria. By the same token, he does not need Putin to tell him of the danger from ISIS or Al Qaeda if these Sunni extremists (either separately or together) march into Damascus.

So the question becomes: Will Obama bring himself to see Soviet military intervention as a positive step toward stabilizing Syria and creating the chance for a political settlement or will he cling to the “Assad must go” precondition, rejecting Russia’s help and risking an ISIS/Al Qaeda victory?

This Time the Russians Can Stop Us

There is another element here, creating an even graver risk. It is no longer 1991 when the triumphant neocons brushed aside hopes for global military de-escalation and instead pressed for worldwide U.S. military dominance. Under Putin, Russia has made clear that it will no longer sit back and let U.S. and NATO tighten a vise around Russia’s borders.

Regarding its “front yard” in Ukraine, Putin has sharply admonished those in the West who “want the Ukrainian government to destroy … all political opponents and adversaries [in eastern Ukraine]. Is that what you want? That’s not what we want and we won’t allow that to happen.”

Putin’s deployment of aircraft and other arms to Assad reflects a similar attitude toward events in Syria, which Russia considers part of its backyard. The message is clear: “Overthrow Assad with the prospect of a terrorist victory? We won’t allow that to happen.”

The risk here, however, is that the American neocons and liberal interventionists remain drunk on their dreams of a permanent U.S. global hegemony that doesn’t broach any rivalry from Russia, China or any other potential challenger to America’s “full-spectrum dominance.” If these war hawks don’t sober up – and if Obama remains their reluctant enabler – the chances that the crises in Ukraine or Syria could escalate into a nuclear showdown cannot be ignored.

Thus, Russia’s move last week was truly a game-changer; and Putin is no longer playing games. One can only hope Obama can break free from the belligerent neocons and liberal war hawks. [For more on this topic, see Consortiumnews.com’s “Obama Tolerates the Warmongers.”]

Ray McGovern works with Tell the Word, a publishing arm of the ecumenical Church of the Saviour in inner-city Washington. He is a 30-year veteran of the CIA and Army intelligence and co-founder of Veteran Intelligence Professionals for Sanity (VIPS). McGovern served for considerable periods in all four of CIA’s main directorates.

Reprinted with permission from Consortium News.

Read more by Ray McGovern

Propaganda, Intelligence, and MH-17 – August 18th, 2015
Still Waiting for USS Liberty’s Truth – July 5th, 2015
Resurgence of the ‘Surge’ Myth – May 28th, 2015
How To Honor Memorial Day – May 24th, 2015
Obama’s Petulant WWII Snub of Russia – May 8th, 2015

Scris de MARTOLOG Dum Oct 04, 2015 10:38 pm

Atacurilor aeriene ale Rusiei pe bastioane rebele din Siria, acum în al cincilea ziua, sunt un joc de-changer. Pentru a împrumuta un aforism de filozof Yogi Berra, "Viitorul nu este ceea ce este folosit pentru a fi." Yogi, de asemenea, a avertizat: "Este greu pentru a face previziuni, mai ales despre viitor."

Ceea ce urmează, atunci, se va concentra în primul rând pe cum și de ce violențele din Siria a ajuns la crescendo această săptămână, amploarea punctul de basculare a ajuns cu intervenția directă rusă militară în sprijinul guvernului Siriei, și dilema-auto-provocate confrunta presedintele Barack Obama și consilierii săi nefericite care au cerut "schimbare de regim" în Siria ca panaceu pentru conflict sângeros.

Gândiți-vă la această piesă ca o tentativă de antidot la adolescent analiza de Steven Lee Myers fata-paginate în duminică la New York Times, și, de altfel, mult altceva care a fost scris despre Siria în Times și alte masă noi Magazine știri. Multe articole, în acuzând președintele rus Vladimir Putin de rea-credință, au greșit intenționat jurământ de a lovi deloc "grupuri teroriste" în sensul numai statul islamic, ca și cum Nusra Front Al Qaeda și alte extremiști violente nu se califică drept "teroriști. "

Cu toate acestea, în cazul în care Washingtonul decide în cele din urmă să se confrunte cu lumea reală - nu rămână în țara de make-cred ca se intinde de la Casa Albă și Departamentul de Stat prin dominată de neoconservatori think-tank în paginile editoriale ale mass-media mainstream - se va confrunta o clasic "diavolul-ai cunoaște" dilema.

Oare Washington într-adevăr cred că președintele sirian Bashar al-Assad, la fel de demonizați ca el a fost ca un actor-cheie într-un conflict acuzat de uciderea mai mult de 250.000, este mai rău decât beheaders ale statului islamic sau complotiștii global a terorismului de Al Qaeda ? Are președintele Obama într-adevăr cred că unele "schimbare de regim" chirurgical în Damasc poate fi executată fără colaps guvernul sirian și deschizând calea pentru o victorie islamică stat / Al Qaeda? Este faptul că un joc de noroc valoare de a lua?

Președintele Obama trebuie să ceară aceste întrebări neoconservatorii Departamentului de Stat și intervenționiști liberale amplasate de fostul secretar de stat Hillary Clinton, care - la fel ca liderii Israelului - pofta pozitiv pentru moartea lui Assad. "Schimbare de regim" în Siria a fost pe lista de israelian / neoconservatoare de rezolvat, deoarece cel puțin la mijlocul anilor 1990, iar ideea neoconservatoare ultimul deceniu a fost că răsturnarea lui Assad ar urma imediat Irak "schimbarea de regim", în 2003, cu excepția schema Irak nu a mers exact cum a fost planificat.

Dar pot exista unele motive de a spera. La urma urmei, Obama a arătat curaj în depășirea rezistenței puternice a neoconservatorii recente acordul nuclear cu Iranul.Deci, el poate avea inteligența și rezistență pentru a le cu fața în jos, din nou, cu toate că nu ar ști de la retorica sa recentă, care panduri la argumentele Hawks de război, chiar în timp ce rezistă planurilor lor de acțiune cele mai periculoase.

La lui conferință de presă vineri, Obama a spus, "în discuțiile mele cu președintele Putin, am fost foarte clar că singura cale de a rezolva problema în Siria este de a avea o tranziție politică, care este cuprinzător - care păstrează starea intacta, care ține intact militară, care menține coeziunea, dar că este favorabilă incluziunii - și singura modalitate de a realiza care este pentru domnul Assad de tranziție [afară], pentru că nu-l pot reabilita în ochii sirieni. Aceasta nu este o judecată Fac; aceasta este o judecată care majoritatea covârșitoare a sirieni fac. "

Dar Obama nu a explicat modul în care el știa ce "majoritatea covârșitoare a sirieni" doresc. Numeroși sirieni - mai ales creștinii, Alawites, șiiții și sunniții seculare - par pentru a vedea Assad și militar sa ca protectorii lor, ultimul bastion împotriva groaza de o victorie de către Statul Islamic sau Nusra Frontul Al Qaeda, care este un actor major în așa-numitul "Army of Conquest," ca ambele grupuri face câștiguri importante din Siria.

Noțiunea cavaler lui Obama, exprimată în cadrul conferinței de presă, că "regimul se schimbă" sunt curat si ordonat, ușor de realizat fără consecințe nedorite, sugerează o înțelegere pretențios a lumii, care este uimitoare pentru un președinte american în funcție mai mult de 6 ani și jumătate, mai ales că el a adoptat o abordare similară față de Libia, care acum a coborât în anarhie violent.

Obama trebuie să realizeze că alternativa la Assad este atat de riscant și sinistră - iar unele dintre sugestiile care vin din candidat la președinție Clinton și alte Hawks pentru o impunere din SUA o "zonă de interdicție aeriană" pe părți ale Siriei nu ar fi doar o încălcare clară dreptului internațional, dar ar putea crea un conflict militar cu Rusia directă înarmat nuclear. De data aceasta, Președintele poate să coboare de pe cal de mare si substituie o politică externă bazată pe realitate pentru înflorește sale retorice.

Cu toate acestea, aceasta este o întrebare deschisă dacă Obama a devenit captiv de propria propaganda, cum ar fi obsesia lui cu utilizarea Siria a "bombe baril", în atacarea cetăți rebele, ca și în cazul în care această armă de casă brut au fost un dispozitiv unic crude, spre deosebire de sute de mii de tone de explozibil de mare ca Statele Unite a scăzut cu privire la Irak, Siria, Afganistan și alte țări în ultimii zeci de ani.

Are Obama cred într-adevăr că bombele lui "umanitare" - și a celor ne-a dat "aliați", cum ar fi Arabia Saudită și Israel - nu ucid oameni nevinovați? În doar ultima săptămână, un atac aerian în interiorul Arabia Yemen raportat ucis unii 131 de persoane la o nuntă și un atac aparent SUA în Kunduz, Afganistan, criticat un spital condus de Medici Fara Frontiere, omorând cel puțin 19 persoane.

(Prin contrast, de asemenea, The New York Times a tratat atrocitate Kunduz prudent, cu titlul precaut, "US este acuzat După bombe Hit Spitalul afgan", menționând că Secretarul Apararii Ashton Carter extins "Gândurile și rugăciunile tuturor celor afectate" lui si a adaugat că o anchetă este în curs, în coordonare cu guvernul din Afganistan a "stabili exact ce sa întâmplat." Cu siguranță, ne putem aștepta sacrificarea să fie respins ca unele "accident" inevitabilă sau un caz justificat de "daune colaterale".)

Cu Obama, nu se poate exclude posibilitatea ca el a devenit atât de îndrăgostit nebunește cu cuvintele sale creșterea că el crede de fapt ceea ce a spus el clasa absolvirea West Point la 28 mai 2014; dar dacă o face, cineva trebuie să-i dea un cec realitate rapid. El le-a spus absolvenților:

"De fapt, prin majoritatea măsurilor, America a fost rareori raportate mai puternic la restul lumii. Cei care susțin altfel ... sunt fie istorie interpretare eronată sau angajată în politică partizane. ... Deci, Statele Unite ale Americii este și rămâne o națiune indispensabilă. Care a fost adevărat pentru trecut secol și va fi valabil pentru secolul să vină. "

Cum am ajuns aici

Lumea ar fi putut-o direcție foarte diferită după căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, evaporarea Pactului de la Varșovia, în februarie 1991, și destrămarea Uniunii Sovietice în decembrie 1991. Aceste evoluții a părăsit Statele Unite ale Americii într-o practic Poziția necontestată de putere - și lideri înțelepți ar fi profitat de ocazia de a vânt în jos de investiții excesive din lume în hardware militare și soluții de război ca.

Dar guvernul ne-a ales un curs diferit, unul dintre hegemoniei globale "permanent" cu trupele americane ca "armate-up" polițiști din lume. Războiul din Golf I, condusă de Statele Unite în ianuarie-februarie 1991 pentru a pedepsi Irak pentru invadarea Kuweit vara precedentă, injectat steroizi în conducere neoconservatorii arogant ca Paul Wolfowitz - deja acoperit de apă în orgoliul.

La scurt timp după acest război, generalul Wesley Clark a reamintit Wolfowitz (pe atunci subsecretarul Apărării pentru politica) explica gandirea: "Am invatat [de la Gulf War I] pe care le pot utiliza militar noastră în regiune, în Orientul Mijlociu, și sovieticii nu ne va opri. Și avem cinci sau zece ani pentru a curăța acele vechi regimuri client sovietice - Siria, Iran, Irak înainte de următoarea mare superputere vine pe la noi provocare ".

Clark a subliniat acest comentariu într-un discurs 2007-10-trei, se pare că acest lucru ar putea spori gândire într-un fel prerogativele sale ca un pretendent pentru nominalizarea Democrat prezidentiale (a se vedea acest extrem de instructiv fragment de opt minute).

Clark a adaugat ca neoconservatorii ca Bill Kristol și Richard Perle "abia au putut aștepta pentru a termina Irak pentru a putea muta în Siria. ... A fost o lovitură de stat politică. ... Wolfowitz, [vicepresedintele Dick] Cheney, [Secretarul Apararii, Donald] Rumsfeld, și ați putea numi o jumătate de duzină de alți colaboratori din Proiectul pentru un Nou Secol American. Ne-au vrut să destabilizeze Orientul Mijlociu, rotiți-l cu susul în jos, face sub controlul nostru. "[Vezi Consortiumnews.com lui" Neocon "Promovarea Chaos" în Orientul Mijlociu. "]

Ideologia a Proiectului pentru secolul New American (PNAC) a fost cuprinse într-un raport de 90 de pagini publicat în 2000 și intitulat, Reconstruirea Apărări Americii: Strategii, Forțele, și resurse pentru un New Century, care a pledat pentru o Pax Americana aplicate de "preeminență americane forțelor militare."

Raportul a subliniat faptul că de la căderea Uniunii Sovietice a lăsat SUA superputere proeminenta din lume, adăugând că Statele Unite trebuie să muncească din greu, nu numai pentru a menține această poziție, dar să se răspândească militare s-ar putea în zone geografice care sunt ideologic opuse influența, țări care ar putea sta în calea SUA preeminența globală supunerea.

Dogma PNAC lui, la rândul său, a avut antecedente in "A Break Curățenie: O nouă strategie pentru Asigurarea Realm," un studiu scris in 1996 pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ca el a fost de funcționare pentru alegerea primei său guvern. Acest studiu a fost prezidat de arc-neoconservatoare Richard Perle, care mai târziu a servit ca președinte al consiliului de politică de apărare Secretarul Apararii Rumsfeld (2001-2003); majoritatea contribuabililor studiului au fost, de asemenea, neoconservatorii americani proeminenți.

Aici e ceea ce Perle și asociații, dintre care mulți găsite mai târziu posturi influente din administrația Bush / Cheney, a avut de spus privind Siria: "Având în vedere natura regimului de la Damasc, este atât natural și moral ca Israelul să renunțe la sloganul" pace global "și pentru a muta pentru a conține Siria, atrăgând atenția asupra armele sale de distrugere în masă programului [sic], și respingerea" teren de pace "oferte de pe Înălțimile Golan. ...

"Israelul poate modela mediul său strategic, în cooperare cu Turcia și Iordania, de slăbirea, care conține, și chiar de rulare înapoi Siria. Acest efort se pot concentra pe eliminarea lui Saddam Hussein de la putere în Irak - un obiectiv important strategic israeliană în dreptul său propriu -. Ca un mijloc de a zădărnicirea ambițiile regionale Siriei "

De ce nu va Assad face ceea ce-a spus?

Având în vedere mahmureala de la chef neoconservatoare pe parcursul anilor Bush / Cheney, s-ar putea spune că președintele Obama a fost "sub influenta", atunci când a început de asteptare pentru Assad să "se retragă" în august 2011. Apoi,-secretarul de stat Hillary Clinton în chimed , de asemenea, spune ABC, "Assad trebuie să - mai devreme cu atât mai bine pentru toată lumea în cauză."

Violența în 2011 a fost un catalizator pentru razboiul civil - ca forțele lui Assad cracare în jos, pe un "Primăvara arabă", revoltă că în timp ce în mare măsură pașnică a inclus elemente extremiste, care au ucis de poliție și ambuscadă trupe. Dar repetate cererile necondiționată-predare secretarului Clinton și alți lideri din SUA că "Assad trebuie să meargă," plus "sub acoperire" sprijinul SUA pentru rebeli luptă împotriva forțelor guvernamentale siriene, cu siguranță ridicat așteptările că Assad ar retragă, ceea ce face de captare a Damasc o premiu promitatoare pentru o varietate de militanți sunniți.

În special patetic a fost întunecate, Keystone polițiști Washington suport pentru așa-numitele rebelii "moderată" - un fiasco jenant dacă a existat vreodată o. Pentru un timp, "media mainstream" de fapt a fost a lua act de acest dezastru în dezastru, după ce recent Pentagonul a recunoscut că proiectul de 500 milioane $ a produs doar patru sau cinci luptători încă în domeniu.

Chiar mai devreme, președintele Obama a recunoscut eroarea în această abordare. În august 2014, el a spus editorialistul New York Times ", Thomas Friedman ce se încred în rebele" moderati ", a fost o" fantezie ", care a fost" niciodată în cărțile ", ca o strategie viabilă. Dar Obama se aplecă la presiuni politice și mass-media pentru "a face ceva."

Ca jurnalist Robert Parry a subliniat, "cel mai prețuită" fantasy "Washington Oficial lui ... este ideea că o" opoziție moderat "viabilă există în Siria sau ar putea fi create într-un fel. Că credința doresc-upon-o-stea a fost punctul central al Congresului [aprobare în luna septembrie 2014, a] unui plan de 500 de milioane de $ de președintele Barack Obama de a instrui și brațul acestor rebeli "moderate". "

Chiar Pentagon prieten Anthony Cordesman de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, recent admis că "ceea ce se întâmplă foarte clar nu este acolo nu a fost nici o acțiune militară semnificativă sau succes din partea oricăreia dintre rebelii care le-am instruit."

Cordesman a descris situația actuală din Siria ca "complicate", menționând că "În plus față de implicarea Iranului în conflict, Qatar, Arabia Saudită și Turcia au toate sponsorizate grupuri armate din Siria, ceea ce face un loc de joacă proxy ireal, chiar de Orientul Mijlociu standarde. "

Cu toate acestea, în această săptămână trecut, rebelii sirieni "moderat" sări înapoi la importanță, cel puțin în masă din SUA mass-media, atunci când avioanele rusești au început bombardarea obiectivelor asociate cu armata de cucerire, o coaliție care este dominat de Nusra Front Al Qaeda. Această coaliție militant brusc a fost redefinit ca "moderate", ca parte a argumentului că Rusia ar trebui să fie atacat doar obiective Statul Islamic.

Mass-media din SUA, de asemenea, de a minimalizat în cazul în care statul islamic (de asemenea, cunoscut sub numele de ISIS, Isil sau Daesh) a venit de la. A fost un rezultat al rezistenței sunnite la invazia americana din Irak, în 2003, când grupul a fost cunoscut sub numele de "Al Qaeda în Irak." Mai târziu a fragmentat off de la Al Qaeda din cauza unei dispute tactică, dacă un califat sunnit fundamentalist ar trebui să fie început acum (punctul de vedere ISIS) sau dacă accentul ar trebui pe de montaj atacuri teroriste împotriva Occidentului (vedere Al Qaeda.)

Eșecurile putin mustră SUA

Putin a reamintit lumii de această istorie jenant - și alte consecințe negative ale SUA intervenționismului - în timpul 28.9 discursul său la Adunarea Generală a ONU, atunci când el a remarcat: "Așa-numitul stat islamic are zeci de mii de militanți care luptă pentru ea, inclusiv foști soldați irakieni care au rămas pe stradă, după invazia din 2003.

"Multe recruți provin din Libia, acesta a fost distrus statalitatea ca urmare a unei încălcare gravă a Rezoluției 1973 a Consiliului de Securitate al ONU și acum grupuri radicale sunt legate de membrii așa-numitului opoziție" moderate "sirian susținută de Occident. Ei primesc arme și de formare, iar apoi au dezerteze și să se alăture așa-numitul stat islamic. ...

"Aș vrea să-i spun cei care se angajează în acest: Domnilor, persoanele pe care le face cu sunt cruzi, dar ele nu sunt prost. Ele sunt la fel de inteligente ca tine. Deci, este o mare întrebare: cine joacă pe cine aici? Recentul incident în care cel mai grup de opoziție "moderate" predat armele lor pentru a teroriștilor este un exemplu viu de care. "

Discursul ONU nu a fost prima dată când Putin sa plâns de modul în care oficialii americani au prezentat împrejurările de fapt ale conflictului sirian. Pe 5-09-2013, el a acuzat public secretar de stat John Kerry a mințit Congresului în exagerarea puterea rebelilor "moderate" în Siria.

Făcând aluzie la mărturia Congresului lui Kerry, Putin a declarat: "Acest lucru a fost foarte neplăcut și surprinzătoare pentru mine. Noi vorbim cu ei [americanii], și vom presupune că sunt oameni cumsecade, dar a rămas și el știe că a rămas. Acest lucru este trist. "[Vezi Consortiumnews.com lui" Reconstruirea Obama-Putin Trust. "]

Dar pretextul continuă. Obama știe prea bine starea de rău a mână de îndrăzneți "moderați", care ar putea fi încă operează în Siria. În același sens, el nu are nevoie de Putin să-i spună de pericolul de la ISIS sau Al Qaeda dacă aceste extremiști sunniți (fie separat, fie împreună) Martie în Damasc.

Deci, intrebarea devine: Will Obama se aduce pentru a vedea intervenția militară sovietică, ca un pas pozitiv spre stabilizarea Siria și crearea șansa unei soluții politice sau va agăța la "Assad trebuie să meargă" condiție prealabilă, respingând ajutorul Rusiei și risca o ISIS / victorie Al Qaeda?

De data aceasta rușii Poate ne oprim

Nu este un alt element de aici, creând un risc chiar mai gravă. Nu mai 1991 este atunci când neoconservatorii triumfătoare periat deoparte speranțele pentru militară de-escaladarea la nivel mondial și, în loc apăsat pentru toată lumea SUA dominația militară. Sub Putin, Rusia a făcut clar faptul că nu va mai sta pe spate și să ne și NATO strângeți-o menghină în jurul granițelor Rusiei.

În ceea ce privește sale "curtea din față" din Ucraina, Putin a avertizat brusc cele din Occident care "doresc ca guvernul ucrainean pentru a distruge ... toti adversarii si adversarii politici [în estul Ucrainei]. Este că ceea ce vrei? Asta nu e ceea ce ne dorim și nu ne vom permite ca să se întâmple. "

Desfășurarea lui Putin de aeronave și alte arme pentru a Assad reflectă o atitudine similară față de evenimentele din Siria, care Rusia consideră că o parte din curtea sa.Mesajul este clar: "Răsturnarea Assad cu perspectiva de o victorie terorist? Nu vom permite ca să se întâmple. "

Riscul de aici, cu toate acestea, este faptul că neoconservatorii americani și intervenționiștii liberale rămân beat pe visele lor de o hegemonie globala permanent SUA care nu aborda orice rivalitate din Rusia, China sau orice altă Challenger potențial pentru America "dominare full-spectru." Dacă aceste ulii de război nu sobru sus - și, dacă Obama rămâne factor lor reticente - sansele ca crizele din Ucraina sau Siria ar putea escalada într-o confruntare nucleară nu poate fi ignorat.

Astfel, muta de săptămâna trecută Rusiei a fost cu adevărat un joc de-changer; și Putin nu mai este jocuri. Se poate spera doar Obama poate rupe gratuit de la neoconservatorii beligerante și Hawks război liberale. [Pentru mai multe despre acest subiect, a se vedea Consortiumnews.com lui "Obama tolerează Warmongers."]

Ray McGovern funcționează cu Spune Cuvântul, un braț de publicare a Bisericii ecumenice a Mântuitorului în interiorul orașului Washington. El este un veteran de 30 de ani a inteligenței CIA și Armata și co-fondator al Profesioniști Intelligence Veteran pentru sanatatea (VIPS). McGovern a servit pentru perioade considerabile în toate cele patru direcții principale CIA.

Reprinted cu permisiune de la Consortium News.

Citește mai mult de Ray McGovern

Propaganda, Intelligence, și MH-17 - 18.8.2015
Încă mai așteaptă pentru Adevărul USS Liberty - 05.07.2015
Resurgence ale mitului "Surge" - 2015-05-28
Cum Pentru a cinsti Memorial Day - 24.05.2015
Obama irascibil al doilea război mondial Snub de Rusia - 8 mai 2015

The Hope Behind Putin’s Syria Help

The Hope Behind Putin’s Syria Help

TRADUCERE CU google translate