AMINTIRI DESPRE VIITOR-ROMÂNIA DE MÂINE , RrOMANIKA BABANA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Alina curăţă puşca

In jos

Alina curăţă puşca Empty Alina curăţă puşca

Mesaj Scris de ion_pribeagu Mier Oct 07, 2015 10:03 pm

Motto: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu capătă de mâncare! „
Antrenamente
Partidul ăla care cică se află în opoziţie de când Crin s-a certat cu Victor, sau invers, s-a mai făcut de râs o dată. Adica a mai iniţiat o moţiune de cenzură, nu ca să schimbe ceva, nu ca să obţină ceva,  ci pur şi simplu pentru că aşa era planificat, ca să nu zică lumea că nu nu are activitate sau nu face “ca opoziţia”, că nu se dă de ceasul morţii şi nu vrea puterea. Să fiu sincer nici nu ştiu cine o vrea mai tare, ei sau Ioghannis, cel care a spus că el nu va coabita cu Ponta cum a făcut Băsescu, dar el respectă ordinea constituţională şi relaţiile între instituţii. Aiurea! Ţin minte că acelaşi partid căruia nu ştiu cum să îi spun- pentru că deşi poartă numele de PNL este condus de PDL, are imnul pedelist şi îl sprijină pe Boc la alegeri propunând ca prim ministru pe cel mai umil şi mai şters personaj din politica românescă, pe care Tălmăgean îl bate la fundul gol la toate capitolele- acelaşi partid spuneam, a mai avut o moţiune de cenzură la închiderea stagiunii trecute.
Şi atunci, ca şi acuma, atât scopul cât şi rezultatul moţiunii au fost aceleaşi: ZERO. Am spus Zero, nu Zoro. Numai că atunci doamna Alina Gorgiu preşedintă a PNL, aripa Iohannis, a declarat abia după moţiune că de fapt a fost un antrenament pentru marea moţiune pe care o vor iniţia după vacanţa parlamentară. A trecut şi vacanţa parlamentară, pe timpul vacanţei s-au întărit pas cu pas relaţiile cu “interesul naţional”,  dar degeaba, moţiunea a fost un lucru bine făcut, dar a avut afectul lumânării asupra mortului: a luminat, dar nu a trezit, spre deosebire de ceasul prezidenţial care trezeşte, dar nu luminează.
Să-ţi fie ruşine, Ponta !
Prevăzând efectul moţiunii, doamna Gorgiu, de data asta a vrut să ne ia miştoul din gură şi a pronosticat singură rezultatul spunând că ştie că moţiunea nu are şanse să treacă, dar trebuie să o iniţieze : „Cred că cea mai mare greşeală ar fi fost ca PNL să nu depună moţiunea de cenzură, din raţiuni aritmetice. Nu poţi, ca opoziţie responsabilă, să faci calcule în funcţie de congresele altor partide. Cred că dacă nu o depuneam, nu mai era om în ţara asta care să nu ne reproşeze că suntem inactivi.” Am asistat astfel la un fel de fă-te că moţionezi Alina, ca să vadă românul că ai activitate. Culmea tupeului este că aceeaşi Alina care pedalează în gol doar pentru condiţie fizică, încercând să ascundă eşecul partidului pe care crede că îl conduce, vorbeşte despre “eşecele” lui Ponta şi în loc să spună că PNL-ul a pierdut şi respectul populaţiei, şi forţa pe care o avea cât a fost membru USL, şi două încercări de a-l da jos pe Ponta, ne explică că de fapt Ponta a pierdut 3 ocazii de a-şi da demisia. Este umilitor, ruşinos şi descalificant să pui eşecul activităţii tale pe seama adversarului care nu vrea de bună voie să îţi ofere locul său. Trecând peste tupeul lui Ponta -care totuşi nu este mai mare decât al domnului Iohannis care la rândul său nu doar că stă în scaun cu dosare penale blocate, ca Băsescu, dar chiar a candidat la alegeri cu dosare penale pe rol, ceea ce totuşi mister Copy-Paste nu a făcut, – doamna Alina are şi ea tupeu, milogind practic demisia lui Ponta pentru că iată, nici Koco, nici Iohannis, nici campania pornită de agenţii de partid din presă nu reuşesc să îl înduplece pe Ponta să plece, iar fără demisie Ponta nu poate fi dat jos. Ruşine să îi fie că nu îi cedează locul lui Cătălin, fecior de casă. Îmi amintesc că domnul Băsescu spunea cândva că Predoiu a intervenit la el să intervină la Ponta să îl primească în guvern, iar Ponta a refuzat. Păi bine domnule Ponta ce ai cu bietul om, atunci nu l-ai vrut la justiţie, acuma nu te dai jos să treacă şi el la volan, măcar cât MRU, asta este ură personală, parol.
Aş mânca o portocală
Ponta ar trebui să demisioneze, asta ar face orice om politic sau de stat din lumea civilizată, dar, în aceeaşi lume civilizată,  justiţia nu se amestecă în lupta politică, preşedintele statului nu se amestecă în bătălia dintre partide decât să le despartă, nu să ia partea unuia din ele şi nici nu stau pe scaunul prezidenţial personaje cu dosare penale. Deci dacă admitem că Ponta trebuie să îşi dea demisia atunci trebuie să admitem că acelaşi lucru trebuie să îl facă şi Iohannis şi toţi cei urmăriţi, cercetaţi sau “blocaţi” de justiţie şi atunci ar trebui să se organizeze “concomitent şi în acelaşi timp” alegeri prezidenţiale, locale şi parlamentare pentru că ar rămâne instituiţiile goale. Este ca în jocul copilăriei mele, când unul spunea “aş mânca o portocală”,  iar cel care era vizat trebuia să spună “de ce una şi nu două”,  sau orice alt număr, aruncând astfel măgăreaţa pe altcineva. Până una alta, Ponta se află în limitele legalităţii ieşind însă din cele ale moralităţii,  dar la acest capitol este în rând cu toţi ceilalţi  şi nimeni nu îl poate da jos deşi toţi încearcă pe căi care mai de care mai oculte sau mai neprincipiale. Dacă aş fi premier în altă ţară, în situaţia lui Ponta mi-aş da demisia,  DAR DACĂ AŞ FI PREMIER ÎN ROMÂNIA şi ar încerca cineva să mă dea jos prin mijloacele prin care încearcă Alina şi Klauss, nu mi-aş da-o. Aşa că până una alta, Alina face şi ea cu moţiunile ce făcea iepuraşul când îşi curăţa arma şi spunea că vrea să îl împuşte pe urs, adică vorbeşte prostii.
Kelemen, mit csinálsz te?
Dacă tot e de vorbit prostii, tot legat de moţiune, să nu trecem cu vederea o altă prostie sau mai degrabă un mare adevăr recunoscut din prostie de către şeful UDMR, domnul Kelemen Hunor care a declarat încă dinainte de votarea moţiunii, că deşi nu este de acord cu textul moţiunii pentru că este o moţiune cu atac la persoană nu una privind competenţa sau realizările guvernării, o va vota. „Noi considerăm că în Parlament nu se poate vota pe un astfel de subiect, e treaba justiţiei, a judecătorilor, (moţiunea) e împotriva premierului, nu a Guvernului, pentru fapte ce nu au legatură cu funcţia de prim-ministru (…) E un precedent periculos” Fără îndoială că domnul Hunor are dreptate dar cum vine asta, noi considerăm că în Parlament nu se poate vota dar practic demonstrăm că votăm? Râd şi curcile de etnie maghiară domnule Kelemen. Nici nu se putea exprima mai sintetic esenţa moţiunilor PNL dar şi politica UDMR. Bineînţeles că este o gafă de proporţii hunice, pentru că dacă ceilalţi parlamentari care au votat moţiunea pot invoca faptul că nu s-au gândit la acest aspect, domnul Kelemen arată că deşi ştie că moţiunea este o greşeală, o prostie, dacă nu chiar o ilegalitate, o votează pentru că el vrea să dea jos guvernul şi cu asta basta, pentru asta este gata să voteze chiar şi o moţiune pe care în fapt şi principial o critică. Dar dacă prin această moţiune, care încalcă principiile noţiunii de moţiune, poate să ajungă din nou la guvernare, domnul Hunor cu toţi hunii săi votează pentru. Bravos naţiune, halal să ne fie! Această declaraţie ar trebui să facă înconjurul lumii pentru că este totodată şi o recunoaştere a faptului că în România nu se face politică, se fac doar jocuri politice şi curvă nu este Politica, ci cei care o fac.
Ce se mai poate spune? Politica partidelor politice în România este în fond străină de orice urmă de bun simţ, nu are nici o legătură cu interesul, realul interes naţional, nu cel declarat, nu are nici o legătură cu statutele sau principiile enunţate în campanii, fie ele politice sau economice, este subordonată unui singur obiectiv, luarea puterii, respectiv accesul la ciolan. Atât doamna Gorghiu cât şi domnul Hunor au demonstrat că de fapt tot ce urmăresc ei, partidele din opoziţie, ca şi cele de la putere, este ciolanul indiferent cum ajung la el, indiferent că au dreptate sau nu, au şanse sau nu, totul e să facă ceva, să nu amorţească. Păi dacă asta este tot ce vor toţi, nu înţeleg de ce vorbeşte doamna Alina despre moralitate, despre instituţia Demisiei, despre bunul simţ sau domnul Kelemen despre textul moţiunii? Doar ca să se facă de râs? Au reuşit!

ion_pribeagu

Mesaje : 174
Data de înscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum