“The New Middle East”: Russian Style (I -III)

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:25 am

“The New Middle East”: Russian Style (I)

http://orientalreview.org/2015/10/07/the-new-middle-east-russian-style-i/

The US’ plan to construct a “New Middle East”, announced during the failed 2006 Israeli War on Lebanon, has been totally offset by Russia’s game-changing anti-terrorist intervention in Syria. Although no formal details were ever officially provided as to what this “New Middle East” would look like, many caught on that it would likely follow the destructive contours of Ralph Peters’ “Blood Borders”, in which the entire region falls apart along ethnic and sectarian lines in a [url=http://www.informationclearinghouse.info/pdf/The Zionist Plan for the Middle East.pdf]Yinon-esque scenario[/url]. In fact, the fulfillment of this strategy is one of the main reasons why the “Arab Spring” theater-wide Color Revolutions and the War on Syria were unleashed, but all of that is proving to be for naught now that Russia brilliantly flipped the initiative and has indisputably become the leading actor in the Mideast.

Moscow’s “Mideast Pivot” is geared towards restoring the principles of order in the region that Washington had so wantonly disregarded as it blindly sought to destroy the status quo and chaotically remake the Mideast according to its own desired vision. With the tables having dramatically been turned, however, it’s time to explore another vision of the future, albeit one in which Russia, not the US, plays the guiding role over events. This “New Middle East” is a lot different than the one the US had intended, and it eliminates just about every lever of influence that Washington had previously employed in attempting to keep the region servilely under its strategic command.

The article’s premise is predicated on the Coalition of the Righteous (Russia-Syria-Iraq-Iran) succeeding in its extermination campaign against ISIL, and Part I proceeds to describe the paradigm shift that the Allies have enacted through their actions. Part II is then broken up into two separate sections that uncover the wide-ranging geopolitical consequences of a coalition victory, with the first one discussing the Lebanon-to-Iran Resistance Arc and the second one detailing the resultant destabilization of Saudi Arabia and Turkey. Finally, in response to this historical defeat inflicted against unipolarity, the article concludes by forecasting the ways in which the US will seek geopolitical revenge against Russia for unseating it from its prized perch at the crossroads of Afro-Eurasia.

Out With The Old, In With The New

The Coalition of the Righteous (COR) has completely upended the previous US-led order in the Mideast, and not much of the strategic architecture that Washington created over the past two and a half decades is expected to remain by the time its campaign is concluded. Here are the most notable elements that define this paradigm shift:

Russian Leadership

First off, the most visible difference is that Russia has assumed the key role of setting the region’s agenda, and it’s Moscow, not Washington, that’s affecting the most tangible change in the Mideast. This development didn’t come out of nowhere, as despite the surprised reaction of many observers (especially Western ones), Russia had been steadily growing its regional clout for decades through the management of two ultra-strategic partnerships with Syria and Iran. The one with Iran is relatively new and mostly goes back to the early 2000s, but the relationship with Syria began in the early 1970s and is remarkably the only Soviet-era friendship to remain unscathed by Russia’s international drawdown in the 1990s. Through the simultaneous leveraging and strengthening of each of these bilateral partnerships, plus the unified strategic overlap between them (i.e. the Syrian-Iranian Strategic Partnership), a super nexus of interests has been established, thereby setting the strategic backdrop for the COR and the multilateral pushback against the US’ “New Middle East” of chaotic destruction. Unlike the US, Russia leads from the front, not from behind, and this fearless example has energized its coalition and raised the hopes of the entire multipolar world.

The Iraqi War Of Independence

One of the most prominent elements of the Russian-led “New Middle East” is the inclusion of Iraq in the COR, which can be read as nothing less than the country’s desire to liberate itself from American proxy domination and truly experience its first sense of independence since 2003. Most Iraqis, and especially their government (as can be inferred by their membership in the COR), are cognizant of the fact that the US had been using ISIL as its strategic wrecking ball for actualizing Ralph Peters’ “Blood Borders”, and whether Sunni, Shia, or Kurdish, they appear to have finally had enough. Over 13 years of full-on destruction and countless false promises are enough to make even the most stalwart pro-American forces falter in their loyalty, and the Iraqi experience is the most striking global example of the grave perils that befall all of America’s second-rate, non-Western ‘partners’. The Iraqi War of Independence, which is what its COR anti-ISIL campaign basically amounts to, powerfully demonstrates that even the most abused proxy states have the real potential to fight back, provided that the political will is there at the highest levels and that the population is truly fed up with the prior state of affairs.

Syria Comes Full Circle

Syria, the scene of the present global attention, ironically just so happens to be the first battleground of the New Cold War, and it makes for a certain sense of poetic justice that the most epic geopolitical resistance that the US has ever experienced is taking place right there. The Pentagon’s power ploy in wrestling full control of the region by means of the “Arab Spring” Color Revolutions was the opening salvo of the New Cold War, as the US had originally planned to carry the chaotic regime change momentum all the way to Central Asia the thenceforth to the Resistant & Defiant (R&D)states of Russia, China, and Iran. It goes without saying that all three of these actors understood the global power grab that the US was undertaking even if they were slow in coordinating their response, and had it not been for fierce and patriotic Syrian resistance to this scheme, it’s possible that they would have been in a much less advantageous and more disorganized position in confronting it today.

“The New Middle East”: Russian Style (I -III) Bagdad_28_09_15_620

Syria’s sacrifices stopped the tidal wave of terror from slamming into the R&D states, and Russia’s gratitude was expressed through its 2013 diplomatic intervention in staving off an American bombing campaign against the country. This bought the R&D states a bit more time to prepare before the next imminent onslaught, but it unwittingly provoked the US into moving forward its regime change plans for Ukraine and deploying them a year ahead of schedule. This vengeful attempt was meant to ‘punish’ Russia for the global embarrassment that it inflicted on the US in Syria, and it’s what most people mistakenly think set off the New Cold War, overlooking that it was Syria, not Ukraine, where the first battle was fought. Incidentally, everything has come full circle, and the most important stage of the New Cold War is presently being played out in Syria, as the COR smashes the terroristic instruments of unipolar hegemony and midwifes the birth of the multipolar world order, and more than likely, it won’t limit its successes to the Mideast either.

Chasing Evil

The largest uncertainty facing American strategists is exactly how far the COR will geographically go in fighting back against global terrorism. The present focus is obviously on the Syrian-Iraqi theater, but after the conclusion of that campaign, one must realistically ponder whether the Allies could repeat their success in Libya or Afghanistan, pending of course an official request from those countries’ leaders. Of corroborating note, it’s hugely significant that shortly after the COR’s anti-terrorist intervention in Syria, Kerry urgently pleaded with Libya’s leaders (both de-jure and de-facto) to form a government as soon as possible so as to stop ISIL from taking further hold of the country. One could venture to guess that the US is seriously worried about the possibility that an expanded COR, this time including Egypt (which has selectively intervened in Libya in the past), could intervene in the failed state in order to root out the Pentagon’s proxy forces and save the country from following The New York Times’ “Blood Borders”-like scenario of trilateral state fragmentation.

Concerning Afghanistan, if ISIL ever manages to establish a destabilizing enough foothold there, it’s possible that Kabul, having been witness to the efficiency of the COR’s anti-terrorist airstrikes in Syria, could request similar assistance in dislodging the terrorist group. If that happened, then it would be the final nail in the US’ Central-South Asian coffin of chaos, as Afghanistan would thus be signaling the beginning of its own War of Independence in removing the US’ presence. With the proxies go the patron, so it’s expected that as soon as the terrorists are extinguished from Libya and Afghanistan (potentially with COR assistance), the US will also be shown the door as well and these two states can finally regain the sovereignty that they had earlier lost.

Additionally, as a tangent of the Afghan scenario, if some type of terrorist threat emanating from the country was directed towards Central Asia (most realistically Tajikistan), it’s unquestionable that Russian-led COR-CSTO airstrikes will immediately be used to stop it. Likewise, Uzbekistan might even entertain the possibility of requesting multilateral Russian-involved assistance if a similar incident happens along its borders and spirals out of control, but only, of course, in very specific circumstances and if absolutely necessary for its survival. The problem in this operational Central-South Asian theater, however, is if a multitude of threats emerges simultaneously, which in that case could prove overwhelming for Russia’s military-strategic planners and will be addressed in Part IV of the article.

Crushing The US’ Pillars Of Power

Not counting Israel (which is in a special category of its own), US influence over the Mideast had rested on two primary pillars of power, Turkey and Saudi Arabia, but this construction is now crumbling as Russia returns to the region. In a twist of geopolitical fate, what the US had previously assumed to be the most stable countries in the region are now the two on the greatest verge of destabilization, and ironically, the two which the US had tried the most to destabilize (Syria and Iraq) are now the ones which look to have one of the most stable futures. Addressing the former, Erdogan’s bumbling miscalculations have returned Turkey to a state of de-facto civil war, while Saudi Arabia’s disastrous War on Yemen has given rise to a ‘rogue royal’s’ plan for regime change(to say nothing about the separate threats of ISIL and an Eastern Province revolt).

Looking at Syria and Iraq, one of the COR’s geopolitical intentions is to safeguard the sovereignty and territorial integrity of its members, and the elimination of ISIL goes a far way in accomplishing that goal. Furthermore, concerning the previous fears of Kurdish separatism, it’s safe to say that Russia’s military assistance to the group has quelled this sentiment and endeared Moscow with acertain degree of influence in Erbil, which could of course be used to temper any secessionist thoughts that would play out to the US’ strategic advantage. With the Kurdish issue being dealt with, and the Wahhabist terrorists on the run, Syria and Iraq have a lot more to look forward to in their futures than civil war-struck Turkey and (royally and domestically) divided Saudi Arabia do, and this has of course weakened American grand strategy in the Mideast unlike any other series of events that has come before it and will be fleshed out more in Part II.

The Defeat Of The Reverse Brzezinski

The COR’s carefully delegated application of force in Syria – Russian support remains limited to air missions, the Syrian Arab Army and Kurdish militias take care of the full ground component – presents a disciplined way to prevent the temptation of mission creep, the core of the Reverse Brzezinski. If Russia and Iran can avoid this strategic pitfall, then they’d have nullified one of the US’ most innovative policies and won themselves much-needed breathing room for addressing future regional security threats. The more one reflects upon it, the more it becomes clear that the key to beating the Reverse Brzezinski is to assemble the proper coalition of forces for intervening in the “quagmire” zone. If either Great Power attempted to do so on its own and without self-restraint, then it’s chances of falling for the dupe would have greatly increased, but in the current case of Syria (and soon to be, Iraq), they’ve proven themselves more than able to patiently and multilaterally address the situation and steer clear of the US’ trap. If they can maintain this state of mind and inclusive operational behavior going forward (and there’s no reason to think that they can’t), as well as carry these lessons over to any forthcoming Reverse Brzezinski scenarios such as the South Caucasus orCentral Asia, then the US’ formerly flexible strategy of entrapment would become a lot more rigid and much less likely to be employed in the future.

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:27 am

Planul SUA de a construi un "New Orientul Mijlociu", a anunțat în timpul nu 2006 israelian Războiul pe Liban, a fost compensată în totalitate de schimbare joc de interventie anti-terorist al Rusiei în Siria. Deși nu detalii oficiale au fost oferite vreodată oficial la ceea ce acest "New Orientul Mijlociu" ar arata ca, de multe prins că va urma probabil conturul distructive ale Ralph Peters "Blood Borders", în care întreaga regiune se prăbușește de-a lungul etnică și liniile sectare într-un [url=http://www.informationclearinghouse.info/pdf/The Zionist Plan for the Middle East.pdf]scenariu Yinon [/url]pasă. De fapt, îndeplinirea acestei strategii este unul dintre principalele motive pentru care "Primăvara arabă", au fost dezlănțuit-teatru la nivel revoluții colorate și războiul pe Siria, dar toate acestea se dovedește a fi în zadar acum că Rusia a lovit ușor strălucit inițiativa și a devenit indiscutabil lider actorul din Orientul Mijlociu.
Moscovei "Orientul Mijlociu Pivot" este orientat spre restabilirea principiilor de ordine din regiune că Washingtonul a ignorat astfel senin ca a căutat orbește de a distruge status quo-ul și haotic reface Orientul Mijlociu în conformitate cu propria viziune dorit. Cu tabelele au fost dramatic transformat, cu toate acestea, este timpul pentru a explora o altă viziune a viitorului, chiar dacă una în care Rusia, nu Statele Unite, joacă rolul de ghidare peste evenimente. Acest "New Orientul Mijlociu" este mult diferită de cea din SUA ar fi dorit, și se elimină doar despre fiecare pârghie de influență care au angajat anterior Washington în încercarea de a păstra regiunea servil sub comanda sa strategică.
Premisa articolului este întemeiază pe Coaliția de Drept (Rusia-Siria-Irak-Iran) reușind în campania sa împotriva exterminare Isil, și Partea I continuă să descrie schimbarea de paradigmă pe care aliații au adoptat prin acțiunile lor. Partea a II-se apoi rupt în două secțiuni separate care descoperi consecințele geopolitice ample ale o victorie coaliție, cu primul discuta Liban-a-Iran Rezistenta Arc, iar al doilea detaliază destabilizarea rezultată de Arabia Saudită și Turcia. În cele din urmă, ca răspuns la această înfrângere istorică provocată împotriva unipolaritatea, articolul se încheie cu prognoza modul în care SUA vor căuta răzbunare geopolitic împotriva Rusiei pentru unseating-l de la biban sa apreciat la intersecția de afro-Eurasia.

Out cu vechiul, în cu noile

Coaliția de drept (COR) a upended complet ordinea conduse de SUA anterioară în Orientul Mijlociu, și nu de mult de arhitectura strategic care Washingtonul a creat în ultimii decenii două și jumătate este de așteptat să rămână în momentul campania sa se încheie . Aici sunt elementele cele mai importante care definesc acest schimbare de paradigmă:

Conducerea rusă

În primul rând, diferența cea mai vizibilă este că Rusia și-a asumat rolul-cheie al agendei de stabilire a regiunii, și e Moscova, nu la Washington, care este afectează schimbarea cea mai concretă în Orientul Mijlociu. Această evoluție nu a venit de nicaieri, ca în ciuda reacția surprins de mulți observatori (în special cele occidentale), Rusia a crescut constant ponderea sa regională de zeci de ani, prin gestionarea două parteneriate ultra-strategice cu Siria și Iranul. Cel cu Iranul este relativ nou și în mare parte se duce înapoi la începutul anilor 2000, dar relația cu Siria a început la începutul anilor 1970 și este remarcabil doar prietenia sovietică era să rămână neatinsă de trageri internațional al Rusiei în anii 1990. Prin pârghie simultană și consolidarea fiecare dintre aceste parteneriate bilaterale, plus suprapunerea strategic unificat între ele (de exemplu, parteneriatul strategic sirian-iranian), o legătură foarte de interese a fost stabilită, stabilind astfel fundalul strategic pentru CoR și multilateral pushback împotriva Statelor Unite "New Orientul Mijlociu" de distrugere haotic. Spre deosebire de SUA, Rusia conduce de pe front, nu din spate, și acest exemplu neînfricat și-a energizat coaliție și a ridicat speranțele întregii lumi multipolare.

Irakian Razboiul de Independenta

Unul dintre elementele cele mai proeminente ale condus-rus "New Orient Mijlociu" este includerea Irak în COR, care poate fi citit ca nimic mai puțin decât dorința țării de a se elibera de sub dominația proxy american și experiență cu adevărat primul sentiment de independența din 2003. Cele mai multe irakieni, și mai ales guvernul lor (așa cum se poate deduce prin apartenența lor la COR), sunt conștienți de faptul că SUA au fost folosind Isil ca minge de demolari strategic pentru actualizarea Ralph Peters "frontiere Blood" , și dacă sunniți, șiiți, sau kurdă, acestea par să aibă în sfârșit avut suficient. Peste 13 de ani de full-pe distrugere și nenumărate promisiuni false sunt de ajuns pentru a face chiar și cele mai fideli forțele pro-americane se clatine în loialitatea lor, iar experiența irakian este exemplul global cel mai frapant dintre pericolele grave care întâmpla toate a doua Americii Rata, "parteneri" non-vestice. Războiul din Irak de Independență, care este ceea ce campania COR anti-Isil ridică practic la, demonstrează cu putere că chiar Statele proxy mai abuzate au potențialul real pentru a lupta înapoi, cu condiția ca voința politică există în cele mai înalte niveluri și că Populația este cu adevărat săturat de starea prealabilă a afacerilor.

Siria Vine Circle completa

Siria, scena de atenția la nivel mondial prezent, în mod ironic doar așa se întâmplă să fie prima câmp de luptă a războiului New Rece, și-l face pentru un anumit simț al dreptății poetic că rezistența geopolitică mai epic că SUA a cunoscut vreodată este loc chiar acolo. Truc puterea Pentagonului la lupte controlul deplin al regiunii prin intermediul "primăvară arabă" revoluții colorate a fost salvă de deschidere a războiului New Rece, ca SUA a planificat inițial pentru a transporta haotic schimbare impulsul regim tot drumul până în Asia Centrală încolo la rezistentă Defiant (R & D) statele Rusia, China, Iran și. Este de la sine înțeles că toate aceste trei actori înțeles apuca de putere la nivel mondial care SUA a fost întreprinderii, chiar dacă acestea au fost lente în coordonarea răspunsul lor, și dacă nu ar fi fost pentru rezistență sirian acerbă și patriotică a acestui sistem, este posibil ca acestea ar au fost într-o poziție mult mai avantajoasă și mai puțin dezorganizat în confruntarea astăzi.
Sacrificiile Siria oprit val de teroare din trântind în statele R & D, și recunoștință Rusiei a fost exprimată prin intervenția sa diplomatică 2013, în staving off-o campanie de bombardamente americane împotriva țării. Acest cumparat C & D prevede un pic mai mult timp pentru a pregăti înainte de următorul atacului iminent, dar a provocat fără să vrea, SUA în mișcare înainte planurile sale schimbare de regim pentru Ucraina și implementarea lor cu un an înainte de termen. Această încercare răzbunător a fost menit să "pedepsească" Rusia pentru jena la nivel mondial că aplicata SUA în Siria, și este ceea ce majoritatea oamenilor cred eronat pornit nou Război Rece, cu vedere că a fost Siria, nu Ucraina, în cazul în care prima bătălie a fost luptat. De altfel, tot ceea ce a venit cerc complet, iar cea mai importanta etapa a Războiului New Rece este în prezent în curs de jucat în Siria, ca COR aruncă instrumentele teroriste de hegemonie unipolar și moașe nașterea ordinii lume multipolară, și mai mult decât probabil , aceasta nu va limita succesele sale Orientul Mijlociu, fie.

Chasing Evil

Cea mai mare incertitudine cu care se confruntă strategii americane este exact cât de departe va merge COR punct de vedere geografic în lupta împotriva terorismului global înapoi. Prezenta Accentul este, evident, pe teatrul sirian-irakian, dar după încheierea campaniei, trebuie să reflecteze în mod realist dacă aliații ar putea repeta succesul lor în Libia sau Afganistan, în așteptarea desigur o cerere oficială din partea liderilor acestor țări. De coroborarea nota, este extrem de semnificativ faptul că la scurt timp după intervenția antiteroristă a CoR în Siria, Kerry a pledat de urgență cu liderii Libia (ambele de-jure și de facto) pentru a forma un guvern cât mai curând posibil, astfel încât să nu Isil de la a lua țineți în continuare a țării. S-ar putea îndrăzni să cred că SUA este serios îngrijorat de posibilitatea ca un extins COR, de această dată inclusiv Egipt (care a intervenit selectivîn Libia în trecut), ar putea interveni în statul nu a reușit, în scopul de a rădăcină forțele proxy Pentagonului și de a salva țara de la următoarea The New York Times "frontiere Blood" -cum ar fiscenariul de fragmentare stat trilateral.
În ceea ce privește Afganistanul, dacă Isil reușește vreodată să stabilească un punct de sprijin suficient destabilizatoare acolo, este posibil ca Kabul, fiind martor la eficiența atacurilor aeriene antiteroriste ale Comitetului Regiunilor din Siria, ar putea solicita asistență similară în dislocarea grupul terorist. Dacă ce sa întâmplat, atunci ar fi ultimul cui în SUA "sicriu Asia central-sudică a haos, așa cum Afganistan ar fi astfel de semnalizare de la începutul propriu War de independență în eliminarea SUA" prezență. Cu proxy-uri merge patronul, asa ca este de asteptat ca, de îndată ce teroriștii se sting din Libia și Afganistan (eventual cu asistenta COR), Statele Unite ale Americii vor fi afișate și ușa la fel de bine și aceste două state pot recâștiga în cele din urmă suveranitatea pe care le a pierdut mai devreme.
În plus, ca o tangentă a scenariului afgan, în cazul în care un anumit tip de amenințare teroristă care provin de la tara a fost îndreptată spre Asia Centrală (mai realist Tadjikistan), este incontestabil faptul că lovituri aeriene COR-CSTO ruse-LED-ul va fi utilizat imediat pentru a opri. De asemenea, s-ar putea distra chiar Uzbekistan posibilitatea de a solicita asistență ruso-implicat multilateral dacă un incident similar se întâmplă de-a lungul granițelor sale și spirale de sub control, dar numai, desigur, în circumstanțe foarte specifice și, dacă este absolut necesar pentru supraviețuirea sa.Problema în acest Asia teatru Central-Sud operațional, cu toate acestea, în cazul în care este o multitudine de amenințări apare simultan, care, în acest caz, ar putea dovedi coplesitoare pentru planificatorii militari-strategice ale Rusiei și va fi abordată în Partea a IV-a a articolului.

Strivire Pilonii SUA "de putere

Nu de numărare Israel (care este într-o categorie specială proprie), influența Statelor Unite asupra Orientul Mijlociu a odihnit pe doi piloni principale de putere, Turcia și Arabia Saudită, dar această construcție este acum prabuseste ca Rusia revine în regiune. Într-o intorsatura a destinului geopolitic, ceea ce Statele Unite au presupus anterior a fi țările cele mai stabile din regiune sunt acum cei doi pe cea mai mare punctul de destabilizare, și în mod ironic, cei doi pe care Statele Unite au încercat cel mai mult de destabiliza (Siria și Irak) sunt acum cele care arata de a avea una dintre cele mai stabile futures. Adresându-se fostul, lui Erdogan miscalculations bumbling Turcia s-au întors la o stare de război, de facto civile, în timp ce al doilea război dezastruos Arabia Saudită pe Yemen a dat naștere la o "regală Rogue lui" plan de schimbare de regim (să nu spunem nimic despre amenințările separate de Isil și o revoltă Eastern Province).
Privind la Siria și Irak, unul dintre intențiile geopolitice CoR este de a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a membrilor săi, precum și eliminarea Isil merge un drum departe în realizarea acestui obiectiv. În plus, în ceea ce privește temerile anterioare ale separatism kurdă, este sigur să spun că Rusia asistență militară pentru grupul a înăbușit acest sentiment și îndrăgit Moscova cu oanumit grad de influență în Erbil, care ar putea fi, desigur, folosit pentru a tempera orice gânduri secesioniste, care ar juca în avantajul strategic SUA ". Cu problema kurdă în curs de examinare, iar teroriștii Wahhabist pe termen, Siria și Irak au o mult mai mult pentru a Aștept cu nerăbdare să în viitorul lor decât civil lovit de război Turcia și (regește și pe piața internă), împărțit de Arabia Saudită a face, și acest lucru are de slăbit desigur marea strategie americană în Orientul Mijlociu, spre deosebire de orice alt serie de evenimente care a venit înainte de a și va fi completat în mai multe în partea II.

Înfrângerea Reverse Brzezinski

Aplicație cu atenție delegat al CoR de forță în Siria - suport Rusă rămâne limitat la misiuni de aer, armata Arabă Siriană și milițiile kurzi să aibă grijă de componenta complet sol - prezintă o modalitate de disciplinat pentru a preveni tentației de fluaj misiune, nucleul Reverse Brzezinski.Dacă Rusia și Iran poate evita această capcană strategic, atunci ei ar fi anulat una dintre politicile cele mai inovatoare din SUA "și s-au castigat o cameră de respirație atât de necesare pentru abordarea viitoarelor amenințări la adresa securității regionale. Cu atât mai mult cel reflectă pe ea, devine clar că soluția pentru bate Reverse Brzezinski este de a asambla coaliția corespunzătoare a forțelor pentru a interveni în zona "mlaștină" mai mult. Dacă oricare mare putere a încercat să facă acest lucru pe cont propriu și fără auto-reținere, atunci este șansele de care se încadrează pentru DUPE ar fi crescut foarte mult, dar în cazul de față de Siria (și în curând să fie, Irak), le-am dovedit se mai mult decât capabil să abordeze cu răbdare și multilateral situația și orienteze clar de capcana SUA ". În cazul în care pot menține această stare de spirit și comportamentul operațional inclusive merge înainte (și nu există nici un motiv să cred că ei nu pot), precum și transporta aceste lecții pe la orice viitoare scenarii Reverse Brzezinski, cum ar fi Caucazul de Sud sau Centrală Asia, apoi strategia anterior flexibil SUA "de blocare ar deveni mult mai rigid si mai putin susceptibile de a fi utilizat în viitor.
Va urma…
Andrew Korybko este commentaror politic american care lucrează în prezent pentru Sputnikagenției.

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:32 am

http://orientalreview.org/2015/10/08/the-new-middle-east-russian-style-iia/

The first part of the article touched upon the defining elements that constitute the paradigm shift created by the Coalition of the Righteous (COR), so it’s time to examine the geopolitical consequences of this game-changing development. Each observation deals either with an analyzed observation or a forecasted scenario, and everyone is integral in understanding the “New Middle East” that’s taking shape under Russian stewardship. The first section addresses the COR crescent between Lebanon and Iran, while the second one looks at the US’ crumbling geopolitical pillars of Saudi Arabia and Turkey.

The Resistance-Republican Arc Is Reborn

The author wrote about this scenario twice, once back in January and the other earlier last month (but published this week), and it deals with the geopolitical resurrection of the Resistance Arc between Iran, Iraq, and Syria. The earliest forecast suggested that Iran could play a stabilizing role in convincing the Kurds to abandon their secessionist desires, while the latest one built upon that idea by highlighting the crucial role that a pro-Resistance Kurdish entity (whether independent or still part of Iraq) would play in fulfilling this scenario. Also, the most recent analysis postulates that with all three entities having the common denomination of Republicanism (be it Secular or Islamic), there’s a certain ideological synergy between them that makes their cooperation all the more natural, and can also lead to the inclusion of Lebanon if it ever truly stabilizes. The COR can thus be seen as the second iteration of the Resistance-Republic Arc, but this time much more strengthened in its geopolitical standing as a result of the Russian Federation’s formal incorporation. In the context of the New Cold War, this makes the coalition the number one military enemy of the US, since it’s the only force that is literally fighting back against its proxies and dedicated to sweeping them and their puppet masters completely out of the geo-pivotal Mideast region.

Kurdistan Makes Its Choice

Continuing with the theme of the Kurds’ criticality to any Resistance Arc recreation in the Mideast, it needs to be directly stated that their leaders have made a clear choice in favor of the COR. By going from unipolar clients to multipolar allies, the Kurds have played a major role in ensuring the viability of the coalition and securing its internal unity in the face of terrorist aggression against it. Russia was the kingmaker in having this happen, as its focused diplomatic efforts over the past two months are largely responsible for the Kurdish Pivot. Without this having occurred, then the geopolitical danger of a pro-American Kurdish client state rising out of the coalition’s anti-terrorist campaign would have hung over the multipolar world like the ultimate Damocles’ Sword. Therefore, the Kurds certainly deserve their fair share of credit and should be saluted for bravely rejecting the US’ vision for them and transferring their trust to the COR instead. Washington can’t in the least bit be happy about this, but it’s mostly unable to do anything about it because its Turkish attack dog is mired in an escalating civil war at home and not at all in a position to project large amounts of punitive force across the border (with its latest small-scale ground and air raids being the most it can realistically do for now).

Iran’s Internal Debate Is Over

The signing of the Iranian nuclear agreement temporarily revealed the internal divisions among the country’s elite, with Western-slurred “hard-liners” decrying it as being full of too many concessions while the so-called “moderates” praised it for its pragmatism. Going further, Iran entered into a brief period of political schizophrenia, courting Western investment at the same time that Ayatollah Khamenei reaffirmed that his country’s stance towards the US remains unchanged. This confusing dichotomy led the author and others to wonder whether or not Western-friendly “moderate” forces had succeeded in secretly assuming power behind the scenes and hijacking Iran’s geopolitical orientation. While some level of political differences still most surely exist in Iran’s upper echelons, the country’s participation in the COR firmly indicates that the “hard-liners” (in reality, the forces that are the most geopolitically pragmatic in Iran) are still calling the shots, which is a huge relief for the multipolar world. Venturing to explain how they pulled out on top, it’s very likely that F. William Engdahl’s explanation of Russia’s embedded military and technical influence strategically overriding any of the West’s economic temptations is the most accurate reason, and while questions still remain about the impact that Iran’s forthcoming return to the global energy market will have for Russia, that too is likely to have already been addressed by both parties.

The Friendship Pipeline Returns

One of the geopolitical dividends that the War on Syria was supposed to reap for the West and its regional allies was the unviability of the Iran-Iraq-Syria Friendship Pipeline, but with order soon to return to the latter two states, it’s very probable that the project will actually be revived. This is even more so as Western Europe continues to look for a non-Russian energy alternative, especially now that the Turkish-Kurdish War has raised serious questions about the security of the TANAP and TAP lines. Thus, a geo-energy reversal appears to be taking place, one in which TANAP and TAP look unviable while the Friendship Pipeline seems realistic. The windfall of transit revenue that Iraq and Syria would receive for hosting the pipeline could greatly assist with their post-war reconstruction efforts, thus making it a natural economic choice for their leaderships (aside from the loyal commitment that each of them already have in resurrecting the fraternal project). Assuming that the opportunity arises for its physical creation (which is very possible considering that the COR will succeed), this begs the question about how such a large influx of gas on the global market would impact on Russia’s grand energy strategy.

The issue of massive Iranian gas exportsthreatens to potentially split Russia and Iran in the future more than any other, but in all likelihood, it seems as though Moscow has already thought this through in advance and reached some sort of understanding with Tehran. After all, it’s logical to conclude that once Iraq and Syria return to full stability, Iran would naturally take the lead in suggesting the recreation of the Friendship Pipeline, even more so in the context of the post-sanctions environment it will be in by that time. The pipeline won’t be built right away, of course, and this gives Russia time to flex out its response, which is predicted to be the continued trend of lessening its budgetary dependency on energy exports and diversifying more towards the Asian marketplace. Pair this with the fact that the Friendship Pipeline will export LNG, which thus gives it a very narrow consumer base concentrated mostly in Western Europe, and one can realize how it won’t directly threaten the demand for Russia’s geo-critical Balkan Stream pipeline, thereby avoiding the potential for an unfriendly energy competition between the two Allies. On a final note about this topic, Russia is also primed for expanding its real-sector economic relations via a broadSouth Eurasian Pivot (which touches into East Africa, too), meaning that its prior relative dependence on energy exports (typically misrepresented, at that) will take on even less of an importance than before as the country engages in new, innovative, and geographically wider methods of spreading its influence.

The Lebanese Lifeline

The Russian military intervention in Syria has relieved the pro-government ground forces of enormous pressure, and it’s thus made it much easier for them to operate. This opens up the possibility that Hezbollah’s fighters there are no longer needed in the same capacity as before, and could thus return to Lebanon to potentially deal with the domestic crisis there without having much of a negative on-the-ground consequence for the Syrian Arab Army right now. One shouldn’t misunderstand the author at this juncture – Hezbollah played an enormously important role in supporting Damascus in its anti-terrorist missions – but it’s just that Lebanon, the epicenter of the movement, is now facing its own existential crisis that might necessitate the organization playing a key role there in some way or another. Had Russia not directly intervened in Syria, then it would have been much more difficult for the Syrian Arab Army to manage the frontlines had Hezbollah needed to abruptly pull most of its forces out of the country for whatever unexpected reason. Now, however, no such military vulnerability exists in the same sense as it previously did, thus giving Hezbollah more freedom of military maneuverability to save Lebanon without having to make the painful decision of choosing between helping its homeland or Syria.

Hezbollah’s flexibility in now being able to more conveniently transfer units from Syria back to Lebanon will likely help it in better managing the country’s crisis if it escalates and such a need arises. Complementarily to this, Russia has also just announced that it will provide an unspecified amount of military equipment to Lebanon’s armed forces and law enforcement agencies to assist with their anti-ISIL efforts. This stroke of strategic genius will help the country counter any terrorist threat that spills over its borders during the forthcoming Russian-Syrian Liberation Offensive, and it will also serve to bolster the state in repelling any destructive Color Revolution-like Islamist takeover. The lifeline that Russia has thus extended to the Lebanese state might be sufficient enough not only to finally bring some semblance of stability to it, but also to make it a member of the COR. If the latter comes to be, then the Resistance Arc would continue to consolidate itself as the Republican Arc, further highlighting the ideological differences between it and the unipolar-affiliated monarchies to the south. Additionally, Lebanon’s incorporation into the Alliance would help it shake off the influence of pro-Saudi infiltrators that have snuck the Kingdom’s influence into the country and its institutions over the past decade.

To be continued…

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:34 am

Prima parte a articolului atins elementele definitorii care constituie schimbarea de paradigmă creat de Coaliția de Drept (COR), asa ca este timp pentru a examina consecințele geopolitice ale acestei schimbare joc de dezvoltare.Fiecare observație se ocupă fie cu o observație analizate sau un scenariu prognozat, și toată lumea este parte integrantă în înțelegerea "New Orient Mijlociu", care se conturează în administrarea rus. Prima secțiune abordează semiluna COR între Liban și Iran, în timp ce al doilea se uită la mărunțire piloni geopolitice SUA "de Arabia Saudită și Turcia.

Rezistența-republican Arc a renăscut

Autorul a scris despre acest scenariu de două ori, o dată din nou în ianuarie, iar celălalt luna ultimul anterior (dar publicat în această săptămână), și se ocupă cu învierea geopolitică a rezistenței Arc între Iran, Irak, Siria și. Cea mai veche prognoza sugerat că Iranul ar putea juca un rol stabilizator în convingerea kurzii să renunțe la dorințele lor secesioniste, în timp ce cel mai recent construita pe această idee, subliniind rolul crucial pe care o entitate kurd pro-rezistență (fie independent sau parte a Irakului încă) ar juca în îndeplinirea acest scenariu. De asemenea, analiza cele mai recente postulează că, cu toate cele trei persoane care au comun denumirea de republicanismul (fie că este vorba secular sau islamic), există o anumită sinergie ideologică între ele, care face cooperarea lor cu atât mai naturale, și poate duce, de asemenea, la includerea Liban în cazul în care se stabilizează vreodată cu adevărat. COR poate fi astfel văzut ca a doua repetare a rezistenței Republica Arc, dar de data aceasta mult mai întărit în picioare sale geopolitice, ca urmare a încorporării oficiale Federației Ruse. În contextul Războiului New rece, acest lucru face coaliția inamicul numărul unu militară a SUA, deoarece este singura forță care este literalmente lupta înapoi împotriva proxy-uri săi și dedicat măturat ei și stăpânii lor marionetă complet din geo- pivot regiune din Orientul Mijlociu.

Kurdistan face alegerea sa

Continuând cu tema critic kurzilor la orice recreere Rezistența Arc în Orientul Mijlociu, aceasta trebuie să se constate că în mod direct liderii lor au făcut o alegere clară în favoarea COR. Mergând de la clienți unipolare la multipolară aliați, kurzii au jucat un rol major în asigurarea viabilității coaliției și asigurarea unității sale interne în fața agresiunii teroriste împotriva ei. Rusia a fost de a avea cuvânt decisiv în acest lucru, ca de eforturi concentrate diplomatice în ultimele două luni sunt în mare parte responsabile pentru pivotul kurdă. Fără această au avut loc, atunci pericolul geopolitică a unui stat pro-american client kurdă în creștere de campanie anti-teroriste coaliției ar fi atârnat peste tot în lume multipolară ca sabia lui Damocles final. Prin urmare, kurzii merita cu siguranță partea lor echitabilă de credit și ar trebui să fie salutat de respingere curaj viziunea SUA "pentru ei și transferul încrederea a COR în schimb. Washingtonul nu se poate în deloc fi fericit despre acest lucru, dar cea mai mare parte imposibilitatea de a face ceva despre el, deoarece câine de atac turc este împotmolit într-un război civil escaladarea acasă și nu la toate într-o poziție de a proiecta cantități mari de forță punitive peste graniță (cu cele mai recente sale la scară mică la sol șiaer raiduri fiind plin se poate face în mod realist pentru moment).

Iranului dezbatere internă este de peste

Semnarea acordului nuclear iranian a aratat temporar diviziuni interne în rândul elitei țării, cu "hard-garnituri" Vest-neclară semnalează o ca fiind plin de prea multe concesii în timp ce așa-numitele "moderați" se lăudat pentru pragmatismul său. Mergând mai departe, Iran intrat într-o scurtă perioadă de schizofrenie politică, curte de investiții Western în același timp că Ayatollah Khamenei a reafirmat că poziția țării sale față de SUA rămâne neschimbată. Această dihotomie confuz condusautorul și alții să se întrebe dacă este sau nu forțe "moderată" de Vest-friendly a reușit în asumarea secret putere în spatele scenei și deturnarea orientarea geopolitică Iranului. În timp ce un anumit nivel de diferențele politice încă mai sigur există în eșaloanele superioare ale Iranului, participarea țării în COR indică ferm că "hard-garnituri" (în realitate, forțele care sunt cele mai geopolitic pragmatică în Iran) sunt încă de asteptare fotografii , care este o mare ușurare pentru lume multipolară. Aventura de a explica modul în care acestea scos pe partea de sus, este foarte probabil ca F. William Engdahl lui explicația de Rusia încorporat militare și influența tehnică imperative strategic oricare dintre ispite economice Occidentului este motivul cel mai exacte, și în timp ce întrebări rămân cu privire la impactul pe care Iran viitoare a reveni la piața globală a energiei va avea pentru Rusia, că prea este posibil să fi fost deja abordate de către ambele părți.

Revine Prietenie conducte

Una dintre cele mai dividendelor geopolitice că Războiul privind Siria a fost trebuia să se bucure de Occident și aliații săi regionali a fost neviabilitatea de Iran-Irak-Siria Prietenie conducta, dar cu scopul de curând pentru a reveni la ultimele două state, este foarte probabil ca proiectul va fi de fapt reînviat. Acest lucru este cu atât mai mult ca Europa de Vest continuă să caute o alternativă de energie non-rus, mai ales acum că războiul turco-kurd a ridicat întrebări serioase cu privire la securitatea TANAP și atingeți linii. Astfel, o inversare geo-energie pare a avea loc, una în care TANAP și TAP uite neviabile, în timp ce de prietenie conducta pare realistă. Neașteptate veniturilor tranzit că Irakul și Siria ar primi pentru găzduirea conducta ar putea ajuta foarte mult cu eforturile lor de reconstrucție post-război, astfel făcându-l o alegere economic naturala pentru conducerile lor (în afară de angajamentul loial că fiecare dintre ele au deja în învierea proiectul fraternă). Presupunând că posibilitatea apare pentru crearea sa fizică (ceea ce este foarte posibil având în vedere că CORva reuși), aceasta ridică întrebarea cu privire la modul în care astfel de un aflux mare de gaze pe piața mondială ar avea impact asupra strategiei energetice a Rusiei marea.

Problema exporturilor masive de gaze iraniene amenință să împartă potențial Rusia și Iran, în viitor, mai mult decât oricare alta, dar după toate probabilitățile, se pare ca și cum Moscova a gândit deja acest lucru prin în avans și a ajuns la un fel de înțelegere cu Teheranul. La urma urmei, este logic să concluzionăm că, odată ce Irakul și Siria revenire la stabilitate deplină, Iran ar lua in mod natural conducerea în sugerând recrearea conductei Prietenie, cu atât mai mult în contextul mediului post-sancțiuni va fi în de care timp. Conducta nu va fi construit imediat, desigur, și acest lucru dă timp Rusiei să flex afară răspuns, care se preconizează a fi tendința continuă de diminuarea dependenței sale bugetare de exporturile de energie și diversificarea mai mult spre piata din Asia. Asocierea acest lucru cu faptul că prietenia gazoductul va exporta GNL, care, astfel, un foarte da bază a consumatorilor îngust concentrată cea mai mare parte în Europa de Vest, și se poate realiza cum nu va amenința direct cererea de Rusia geo critic conducte Stream balcanică, evitându-se astfel potențialul de un concurs de energie neprietenos dintre cei doi aliați.Pe o notă finală despre acest subiect, Rusia este, de asemenea, pregatit pentru extinderea relațiilor economice din sectorul real, prin intermediul unui larg de Sud eurasiatic Pivot (care atinge în Africa de Est, de asemenea), ceea ce înseamnă că dependența sa față înainte de exporturile de energie (de obicei greșit, la care) va prelua mai puțin de o importanță decât înainte ca țara se angajează în metode noi, inovatoare, și mai largi geografic de răspândire influența.

Linia vieții libanez

Intervenția militară rusă în Siria a eliberat forțele terestre pro-guvernamentale din presiune enormă, și este, prin urmare, a făcut-o mult mai ușor pentru ei să funcționeze. Aceasta deschide posibilitatea ca luptătorii Hezbollah sunt nu mai sunt necesare în aceeași capacitate ca și înainte, și ar putea reveni astfel la Liban pentru a putea face față crizei interne acolo fără a avea de mult de o consecință negativă the-sol pe pentru Arabă Siriană Armata acum. Unul nu ar trebui să înțelegeți greșit autorul în acest moment - Hezbollah a jucat un rol extrem de important în sprijinirea Damasc în misiunile sale anti-teroriste - dar este doar că Liban, epicentrul mișcării, se confruntă acum propria criză existențială care ar putea necesita organizație a jucat un rol-cheie acolo în un fel sau altul. Rusia nu a avut intervenit direct în Siria, atunci ar fi fost mult mai dificil pentru Armata Arabă Siriană pentru a gestiona frontul trebuit Hezbollah necesare pentru a trage brusc de cele mai multe forțelor sale din țară, indiferent de motiv neașteptat. Acum, cu toate acestea, o astfel de vulnerabilitate militară există în același sens ca și a făcut-o anterior, oferind astfel mai multă libertate de Hezbollah manevrabilitate militare pentru a salva Liban fără a trebui să ia decizia dureroasă de a alege între a ajuta patria sau Siria sa.

Flexibilitate Hezbollah acum posibilitatea de a transfera mai convenabil unități din Siria înapoi la Liban va ajuta probabil la o mai bună gestionare a crizei din țară, în cazul în escaladează și apare o astfel de necesitate. Complementar cu aceasta, Rusia a, de asemenea, tocmai a anunțat că va oferi o sumă nespecificată de echipamente militare a forțelor armate ale Libanului și agențiile de aplicare a legii pentru a ajuta cu eforturi anti-Isil. Acest accident vascular cerebral de geniu strategic va ajuta contra țară orice amenințare teroristă care se scurge peste granițele sale în timpul viitoarei ruso-siriene de Eliberare ofensator, și va servi, de asemenea pentru a susține statul în respingerea orice distructiv Color Revolution-ca preluare islamist. Linia vieții care Rusia a extins astfel la starea libanez ar putea fi suficientă nu numai pentru a aduce în cele din urmă o aparență de stabilitate la ea, dar, de asemenea, pentru a face un membru al COR face. Dacă acesta din urmă ajunge să fie, atunci rezistență Arc va continua să se consolideze ca Arc Republican, subliniind în continuare diferențele ideologice dintre aceasta și monarhiile unipolare-afiliat la sud. În plus, încorporarea Liban în Alianța va ajuta să scuture influența infiltrați pro-Arabia, care sa furișat influența Unit în țară și instituțiile sale în ultimul deceniu.

Va urma…

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:38 am

http://orientalreview.org/2015/10/09/the-new-middle-east-russian-style-iib/

This section examines how and why the two formerly most stable states in the Mideast (at least according to conventional Western understanding) have become the ones facing the greatest prospects of full-scale destabilization:

The Saudis Are Running Scared

Biting The Russian Hand:

The combined effect of the Coalition of the Righteous’ (COR) successes sends chills down the Saudis’ spine, since they’re watching their regional proxies get wiped out to the benefit of geopolitical rival Iran. The author had earlier tried to analyze the nature of the closed-door Russian-Saudi diplomacy that had been ongoing for most of the year, eventually coming to a conclusion that Moscow was trying to provide Riyadh with a ‘face-saving’ retreat from the Syrian battlefield. The tacit understanding here was that the withdrawn proxy forces could then be redeployed elsewhere, perhaps to Yemen, which is inarguably seen by the Kingdom as its number one security issue at the moment. The proposal sounded good on paper, but the Saudis attempted to double-deal the Russians by instead contracting Gulf forces to bear the brunt of most of the War on Yemen’s brutal ground campaign, thus allowing them to leave their proxies in Syria as they continued to pursue their regime change ends there. As is now being seen in hindsight, the author’s assessment has been vindicated, since it’s now clear that Russia was indeed giving Saudi Arabia the opportunity to covertly withdraw its associated fighting forces prior to the coming onslaught, which they of course weren’t notified about before in advance. The House of Saud thought it could finagle some type of extra benefit by declining to call its associated armies out of Syria, leading to a major miscalculation that that is seeing the Kingdom’s proxies decimated in the course of a week and its strategic planners in full-blown panic mode.

Sinking In The Sand:

The entire Mideast was aware of the Russian-Saudi discussions, and now that Russia has assembled the COR and is directly fighting terrorism in the region, the Saudi’s proxy forces such as the “Army of Conquest” must now be asking themselves why their patron abandoned them as sitting ducks on the battlefield. It’s not realistically thought that Russia informed the Saudis in any way whatsoever of their coming military campaign, but for the Islamists on the ground being killed by Russian airstrikes, it sure seems like a possibility, and they may be seething with anger against the Saudis for being set up. Already, over 3,000 terrorists have already fled Syria for Jordan, likely en route back to Saudi Arabia, and the Kingdom’s security establishment must surely be aware of the threat this entails. Couple the returning jihadis with the homegrown ISIL terrorists that already struckin the country before, and a cocktail of domestic disaster is being mixed before the Saudis’ own eyes, and their military establishment is too bogged down along the Yemeni border to adequately focus on it. This dire state of affairs could be made even more severe if the Ansarullah are successful enough in their attacks against the ‘Arab NATO’ that some of its Gulf members (especially Qatar and the UAE) pull out, which would then force the Saudis to compensate with their own overstretched forces. Furthermore, their paranoid fantasies of “Iranian-Shia encirclement” are probably kicking into high gear right now, meaning that it can’t be guaranteed that the country will react rationally to any threats that it perceives. In connection with this, a heavy-handed crackdown, whether against suspected terrorists or Shiites, can’t be discounted, and this would obviously add to the country’s domestic destabilization.

From Supreme Power To Second-Rate State:

Approaching the country from an international perspective, it’s evident that Saudi Arabia’s regional influence is waning as the COR’s steps up its anti-terrorist campaign and drives its proxies out of Syria and Iraq. In the near future when ISIL and other terrorists are defeated in these states, the Saudis (if they’re still a unified country) will be forced to accept a second-rate status in the Mideast, nothing at all like the position they had enjoyed since 2003. Additionally, they will find themselves increasingly relying on Russia in order for Moscow mediate between the Kingdom and the Islamic Republic and help maintain the “cold peace” that’s expected to settle over the Gulf (as the authorpreviously forecast in his “Pivot of Pragmatism” scenario). The US’ diminished role in the Mideast will be a fait accompli by this point, signaling that the Saudis’ days of fully relying on it for its security guarantees will be long gone. Also, the energy war between the two might by that time have placed the Kingdom in a weakened economic position, especially if it’s not as successful as it hopes to be in diversifying its economy through financial instruments. Overall, the geopolitical forecast for Saudi Arabia looks quite gloomy, and it’s a sure bet that it’s moving towards what might be the hardest times its ever experienced in its history, which will present an existential challenge that will strain its government to the maximum.

Turkish Turmoil

The Current State Of Affairs:

The author forecast this scenario in his most recent article for The Saker, but it’s definitely worth citing again and exploring more in-depth because it looks ever more likely that it’ll transform into a reality. The gist of the idea is that Turkey is undergoing such strenuous domestic difficulties at the moment (civil war, left-wing terrorism, Islamist terrorist bombings [which may have been a false flag]) that there’s a real possibility that it could become ‘the next Syria’ of absolute destabilization if the government and/or military (through a coup) doesn’t regain full control soon. The situation was already precarious even before the COR’s anti-terrorist crusade, but now Turkey faces the very real prospect of its own Islamist proxies retreating northwards to their nest just as the Saudis’ are doing in the southern direction.

With the Turkish military focusing most of its attention on the Kurdish-dominated southeast, it’s dubious whether or not it even has the capability to fully secure its border now that it literally has the pressing security urge to finally do so. An influx of experienced terrorists into the Turkish heartland is literally the last thing that the security establishment needs during this already turbulent time, and depending on the level of political uncertainty after the snap November elections, it could very well be that the military decides to once more take matters into its own hands and restore order in the country. If that happens, then it might be the decisive moment needed to push the country towards a full-on Eurasian Pivot, which in that case would completely dismantle the US regional security architecture and send shockwaves through the rest of NATO.

The Unintentional Flank and Turkish/Balkan Stream:

Continuing with the topic of a Turkish military coup, the author feels the need to explain his forecast in detail so that it is properly understood by the reader, but in order to get there, some contextual information is necessary. To begin with, Russia’s military involvement in Syria has completed the unintentional fait accompli of flanking Turkey. In fact, if one uses this perceptive lense to reexamine the past three conflicts that Russia partook in, then it: (1) secured the Abkhaz coast and neutralized any future Georgian naval expansion, thus projecting Russian power across the entire eastern Black Sea; (2) secured Crimea and guaranteed Russian control of the northern part of the Black Sea; and (3) positioned Russian air assets south of the Turkish border. It is not at all to suggest that the pursuit of these results played any motivating influence whatsoever in guiding Russia’s role in these three conflicts, but the final facts are indisputable – Russian naval forces project power along Turkey’s northern coast, while its aerospace ones (and to an extent, certain naval ones as well) do the same along the southern border.

In this context, Turkish/Balkan Stream was an olive branch of friendship meant to reassure a strategic energy ally that Russia means no harm, and actually intends to peacefully strengthen bilateral relations, not weaken them, despite each side’s polar opposite approach to Syria. Despite this, talks on the project had stalled as of late, as Erdogan foolishly attempted to follow the Saudis’ lead by turning what could have been mutually beneficial and pragmatic diplomacy with Russia into some type of grand geopolitical game, and just like with King Salman, ‘Sultan Erdogan’ also failed in his gambit. Now that the country is unable to form a government at least until the November elections, the project has been frozen until December or January at the earliest, frustrating Russia’s plans to accelerate its Balkan Pivot, playing to the US’ relative advantage, and undermining Turkey’s business reputation similarly to how France’s was self-slurred by the Mistral affair (although not yet past that dramatic point of no return).

Erdogan’s Imaginary War Against Russia:

The geopolitical situation is a lot different today than it was a few months ago, however, with Turkey now mired in civil war and Russia having completed its unintentional flanking of the country through the basing of air units along its southern border. There’s no sane scenario where Russia would ever decide to launch a first strike against its NATO neighbor, but still, the present distribution of forces indicates that Russia certainly has acquired a strategic upper hand in any evebt. Turkey’soverreaction to the unintentional violation of its airspace by a Russian jet this week was due in large part to its political establishment’s increasing paranoia about this, played up of course by the USand NATO for their own strategic ends. Nevertheless, with the Turkish military being stretched between Kurdistan, the Syrian border, and every soft terrorist target in between, the last thing its top brass needs is to become entangled in Erdogan’s imaginary war with Russia. The more that the political leadership tries to press the point of Russian “aggression”, the more likely it is that the military will rebel against it and take steps towards an actual coup, since it, more than any other actor in Turkey, understands the falseness behind this claim and the absolute futility in pursuing it, especially in light of the existentially threatening circumstances that Erdogan has presently and completely unnecessarily gotten the Republic of Turkey into.

The Military’s Mindset:

The Turkish military is being gorged on the horns of a multisided dilemma. First off, it’s stuck fighting a bloody civil war in the southeast which was sparked by Erdogan’s failed pre-election ploy. Secondly, this conflict has already gone international, with limited Turkish ground and air strikes in Iraq, demonstrating the growing operational complexity of this mission. Thirdly, the Turkish military needs to counter the very real threat that thousands of retreating Syrian-based jihadis will return to their Turkish training base. On top of that, the political leadership is pressing it to simultaneously remain on standby in the event that an ill-fated decision is made to conventionally intervene in Syria. Already, these four simultaneous pressures (civil war, Iraqi intervention, “anti-terrorist” responsibilities, and Syrian standby) are pulling the Turkish military to the breaking point, and that’s not even considering the very real danger that Erdogan’s imaginary war with Russia could have on the country’s stability.

To explain the last point, Russia’s unintentional flanking of Turkey has put it in a position where it could inflict significant damage to the country if attacked, which, of course, is in nobody’s interests (not even Erdogan’s, as personally fickle and prone to temper tantrums as he is). So, in the event of any hypothetical Turkish antagonism against Russia (for example, over its anti-terrorist operations in Syria), then the feasible scenario arises where the Russian-Kurdish-Iranian members of the COR extend some form of tangible support to the Turkish-based Kurdish separatists, which might be enough to fatally tip the balance of power against the Turkish military and lead to its removal from the entire southeast portion of the (former) country. Rhetorically speaking, if Turkey can involve itselfin Russia’s domestic affairs in Crimea (potentially even through militant means), there’s nothing at all stopping Russia from doing the same in Kurdistan, even if it doesn’t announce it as arrogantly as Erdogan did. Remember, this is a rhetorical/hypothetical situation – no proof exists that Russia has any intent to do this – but military strategists, in this case those from Turkey, as per their job responsibilities, must consider and plan for all scenarios, so it’s likely that this one has entered the minds of at least a couple of people in Ankara.

A Geopolitical Blessing:

Already stretched to the limit as it is, there’s no way that the Turkish military would also be able to manage an emboldened Kurdish insurgency that was strengthened by Russian, Iraqi Kurdish, and Iranian support, which would thus lead to the independence of the region and the dismantling of Turkey’s territorial integrity and Eurasian energy nexus plans. In the military’s mindset, it’s logically much better for Turkey to avoid provoking Russia and prompting it to play out this scenario, because as is obviously understood, it would quickly lead to the unravelling of Turkish statehood. This is why the Turkish military could realistically be pushed towards acting on any preexisting coup ideas it may have if Erdogan continues to press ahead with his provocations against Russia. In fact, a post-coup Turkey might actually be very beneficial for Russian-Turkish relations, since the country would finally have a capable enough leadership in power that understands the essence of the bilateral partnership and could seek to intensify it for maximum mutual advantage, notably by rapidly moving forward with Turkish/Balkan Stream and de-facto disengaging from NATO.

The reader must never fail to remember that Turkey is already very close to a military coup as it is, but that the anti-Russian agenda being pushed by the Erdogan government might very well be the point that breaks the military’s patience and pushes it to carry out its plans. The regime change would be entirely self-inflicted and with no external party to blame whatsoever (let alone Russia), but it could fortuitously become a geopolitical blessing if the military administration decides to follow the above recommendations and unyieldingly turn towards the multipolar community of Eurasia.

To be continued…

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:40 am

http://orientalreview.org/2015/10/09/the-new-middle-east-russian-style-iib/

Această secțiune examinează cum și de ce cele două state anterior cele mai stabile din Orientul Mijlociu (cel puțin în conformitate cu înțelegerea convenționale de Vest) au devenit cele cu care se confruntă cele mai mari perspectivele de destabilizare pe scară largă:

Saudiții sunt Running Scared

Musca mana rus:
Efectul combinat al Coaliției celor drepți "(COR) succesele trimite frisoane jos saudiții" coloanei vertebrale, deoarece acestea te uiți proxy-uri regionale se sters în beneficiul rival geopolitic Iran.Autorul a încercat mai devreme să analizeze natura cu ușile închise diplomația rusă-Arabia, care a fost în curs de desfășurare pentru cea mai mare parte a anului, în cele din urmă ajunge la o concluzie că Moscova a încercat să ofere Riyadh cu un refugiu "de salvare fata" de la Battlefield sirian. Înțelegere tacită aici a fost că forțele proxy retrase ar putea fi apoi redistribuite în altă parte, poate să Yemen, care este incontestabil văzut de Regatul ca numărul unu problemă de securitate în acest moment. Propunerea suna bine pe hartie, dar saudiții au încercat să dublu-Deal rușii de schimb contractante forțe din Golf să suporte greul mai războiului campanie motiv brutal Yemenului, permițându-le astfel să părăsească proxy-uri lor în Siria ca au continuat să urmări schimbarea regimului lor se termină acolo. Ca este acum fiind vazut in retrospectiv, evaluarea autorului a fost justificat, deoarece este clar că Rusia a fost într-adevăr da Arabia Saudita posibilitatea de a retrage ascuns forțele de luptă asociate înainte de venirea atac, care, desigur, nu au fost notificate cu privire la înainte în avans. Casa de Saud au considerat că ar putea finagle un anumit tip de beneficiu suplimentar de scădere a apela armatele asociate din Siria, ceea ce duce la o eroare de calcul mare că este de a vedea proxy-uri regatului decimate în cursul unei săptămâni și planificatori sale strategice în full Mod de panică cu sufletul la gură.
Sinking în nisip:
Întreaga Orientul Mijlociu a fost conștient de discuțiile ruso-Arabia, iar acum că Rusia a adunat CoR și se luptă direct terorismului în regiune, forțele proxy Arabia, cum ar fi "Armata de Conquest" trebuie acum sa se intrebe de ce patronul lor a abandonat le ca ținte sigure pe câmpul de luptă. Nu este realist crezut că Rusia a informat saudiții în nici un fel de campanie militare vin, dar pentru islamiștii pe teren fiind ucis de lovituri aeriene ruse, cu siguranta pare ca o posibilitate, și acestea pot fi clocotind de furie împotriva saudiții pentru în curs de înființare. Deja, peste 3.000 de teroriști au fugit deja Siria pentru Iordania, probabil în drum înapoi în Arabia Saudită, și înființarea de securitate a Regatului trebuie să fie cu siguranță conștient de amenințarea aceasta implică. Cuplu cu jihadistii întorc cu homegrown teroriști Isil care deja lovit în țară înainte, și un cocktail de dezastru intern este amestecat sub ochii proprii ale saudiților, și stabilirea lor militar este prea împotmolit de-a lungul frontierei yemenit să se concentreze în mod adecvat pe ea . Această stare cumplita de lucruri ar putea fi chiar mai severe în cazul în care Ansarullah sunt suficient de succes în atacurile lor împotriva "NATO arabe" că unii dintre membrii săi din Golf (mai ales Qatar și Emiratele Arabe Unite) scoate, ceea ce ar forța apoi saudiții pentru a compensa cu propriile forțe suprasolicitate. În plus, fanteziile lor paranoice de "încercuirea iranian-Shia" sunt, probabil, lovind în mare viteză, chiar acum, ceea ce înseamnă că nu se poate garanta că țara va reacționa rațional la orice amenințări care percepe. În legătură cu aceasta, o represiune greu predat, dacă împotriva persoanelor suspectate de terorism sau șiiți, nu pot fi reduse, iar acest lucru ar adăuga în mod evident, la destabilizarea internă a țării.
Din Supreme de putere a doua rata de stat:
Se apropie țara dintr-o perspectivă internațională, este evident că influența regională Arabia Saudită este în scădere ca pași CoR campania anti-teroriste și conduce proxy-uri sale din Siria și Irak. În viitorul apropiat, atunci când Isil si alte teroriști sunt învins în aceste state, saudiții (dacă sunt încă o țară unificată) vor fi obligați să accepte un statut de-a doua rata din Orientul Mijlociu, nimic, la toate, cum ar fi poziția pe care s-au bucurat din 2003. În plus, ei vor găsi ei înșiși în ce mai bazându-se pe Rusia pentru ca Moscova medieze între Regatul și Republica Islamică și ajuta la menținerea "pacea rece", care este de așteptat să se stabilească peste Golful (ca autor prognoza anterior în "Pivot lui scenariu de Pragmatismul "). SUA "rol diminuat în Orientul Mijlociu va fi un fapt împlinit de acest punct, de semnalizare că saudiții" zile de bazându-se pe deplin pe ea pentru garanțiile de securitate va fi de mult plecat. De asemenea, războiul de energie între cele două s-ar putea la acea vreme au pus Regatul într-o poziție economică slăbită, mai ales daca nu este la fel de reușită ca aceasta speră să fie în diversificarea economiei sale prin intermediul unor instrumente financiare. În general, prognoza geopolitică pentru Arabia Saudită pare destul de sumbru, și este un pariu sigur că se îndreaptă spre ceea ce ar putea fi cele mai grele timpuri de experiență vreodată în istoria sa, care va prezenta o provocare existențială care va tulpina guvernul său la maxim.

Tulburările turc

Stadiul actual al Afacerilor:
Prognoza Autorul acest scenariu în lucrarea sa cea mai recentă articol pentru șoimului dunărean, dar este cu siguranta merita a cita din nou și de a explora mai în profunzime, deoarece se pare tot mai probabil că acesta va transforma într-o realitate. Esența ideea este că Turcia este în curs de astfel de dificultăți interne intense în acest moment (război civil, de stânga terorismului, islamiste atentate teroriste [care ar fi putut fi un steag fals]) că există o posibilitate reală ca aceasta ar putea deveni ' următor Siria "de destabilizare absolute dacă guvernul și / sau militare (prin o lovitură de stat) nu recâștiga controlul complet în curând. Situația a fost deja precară, chiar înainte de cruciada anti-terorist al CoR, dar acum Turcia se confruntă cu perspectiva foarte real a propriilor proxy-uri islamiste retragere spre nord la cuibul lor la fel ca saudiții 'fac în direcția sud.
Cu armata turcă de focalizare cea mai mare parte atenția asupra kurdă dominat de sud-est, e dubios dacă este sau nu are nici capacitatea de a asigura pe deplin frontiera sa acum că are literalmente nevoia de securitate stringentă de a face în cele din urmă acest lucru. Un aflux de teroriști cu experiență în inima Turciei este literalmente ultimul lucru pe care stabilirea de securitate are nevoie de în acest timp deja turbulent, și în funcție de nivelul de incertitudine politică după alegerile din noiembrie anticipate, ar putea fi foarte bine că armata decide să o dată mai ia problema în propriile mâini și a restabili ordinea în țară. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci ar putea fi momentul decisiv necesar pentru a împinge țara spre un Pivot eurasiatic full-pe, care, în acest caz, ar demonta complet arhitectura de securitate regională din SUA si trimite unde de șoc prin restul de NATO.
Neintenționată flancului și Stream turcească / Balkan:
Continuând cu tema o lovitură de stat militară turcă, autorul se simte nevoia de a explica previziunile lui în detaliu, astfel încât se înțelege în mod corespunzător de către cititor, dar pentru a ajunge acolo, unele informații contextuale este necesar.Pentru a începe cu, implicarea militară a Rusiei în Siria a finalizat fapt împlinit neintenționată a flancare Turcia. De fapt, în cazul în care se folosește această lentile perceptiv să reexamineze în ultimii trei conflictele care Rusia împărtășit în, atunci: (1) fixat pe coasta Abhaziei și neutralizat orice viitoare extindere naval georgian, proiectând astfel puterea rusă în întreaga estul Mării Negre; (2) fixat Crimeea și garantate de control rus a partea de nord a Mării Negre; și (3) poziționat activele aerieni ruși la sud de granița cu Turcia. Nu este deloc să sugereze că exercitarea acestor rezultate jucat vreo influență motivant fel în ghidarea rolul Rusiei în aceste trei conflicte, dar faptele finale sunt incontestabile - putere proiect forțele navale ruse de-a lungul coastei de nord a Turciei, în timp ce cele de aerospațiale (și într-o măsură, anumite cele navale, precum) face același lucru de-a lungul frontierei de sud.
În acest context, Stream turcească / Balkan fost o ramură de măslin de prietenie menite să liniștească un aliat de energie strategic care Rusia înseamnă nici un rău, și de fapt, intenționează să consolideze în mod pașnic a relațiilor bilaterale, nu le slăbi, în ciuda abordare opusă polar fiecare parte la Siria. În ciuda acestui fapt, discuțiile cu privire la proiectul a stagnat în ultimul timp, ca Erdogan a încercat prostește să urmeze exemplul saudiții "prin rotirea ceea ce ar fi putut fi reciproc avantajoase și diplomație pragmatică cu Rusia, în unele tip de joc geopolitic mare, la fel ca și cu regele Salman "Sultan Erdogan", de asemenea, nu a reușit, în gambit lui. Acum, că țara nu este în măsură să formeze un guvern, cel puțin până la alegerile din noiembrie, proiectul a fost înghețat până la decembrie sau ianuarie cel mai devreme, frustrant planurile Rusiei de a accelera de Pivotbalcanică, jucând în avantajul relativ SUA ", și subminând lui Turcia reputația de afaceri similar cu modul în care a fost auto-Franța neclară de afacerea Mistral (deși nu încă trecut acest punct dramatic fără întoarcere).
Erdogan imaginar War împotriva Rusiei:
Situația geopolitică este mult diferit decât era în urmă cu câteva luni, cu toate acestea, cu Turcia afundată acum în război civil și Rusia au încheiat flancare sa neintenționată a țării prin staĠionarea unități de aer de-a lungul frontierei de sud. Nu e nici scenariu sănătos în cazul în care Rusia ar decide vreodată să lanseze un prim atac asupra vecinei sale NATO, dar, prezent distribuția forțelor indică faptul că Rusia cu siguranță a dobândit o mână strategic de sus în orice evebt. Turcia reactie exagerata la neintenționată încălcarea spațiului său aerian de către un jet rus în această săptămână sa datorat în mare parte creșterii paranoia înființarea sa politică despre acest lucru, jucat până desigur de SUA și NATO pentru propriile scopuri strategice. Cu toate acestea, cu armata turcă a fost întins între Kurdistan, la granița siriană, și fiecare țintă teroristă moale la mijloc, ultimul lucru de alamă de sus trebuie să devină încurcate în război imaginar Erdogan cu Rusia. Cu atât mai mult că liderii politici încearcă să apăsați punctul ruse "agresiune", cu atât mai probabil este că armata va rebel împotriva ei și să ia măsuri pentru o lovitură de stat real, din moment ce, mai mult decât orice alt actor din Turcia, înțelege falsitate în spatele acestei afirmații și inutilitatea absolută în urmărirea acestuia, în special în lumina circumstanțelor existențial amenințătoare care Erdogan prezent și complet a ajuns în mod inutil Republica Turcia în.
Gândire armatei:
Armata turcă este îndopat pe coarnele o dilemă multisided. În primul rând, este blocat lupta într-un război civil sângeros în sud-est, care a fost provocat de Erdogan nu truc preelectoral. În al doilea rând, acest conflict a trecut deja internațional, cu sol și aer greve turci limitate în Irak, demonstrând complexitatea operațională tot mai mare a acestei misiuni. În al treilea rând, armata turcă are nevoie pentru a contracara amenințarea foarte reală că mii de retragere jihadiști siriene bazate va reveni la baza lor de formare turcă. În plus, conducerea politică presează să rămână în același timp în standby în cazul în care o decizie rău augur se face pentru a interveni în mod convențional în Siria.Deja, aceste patru presiuni simultane (război civil, de intervenție irakian, responsabilități "anti-teroriste", și de așteptare sirian) sunt trăgând armata turcă la punctul de rupere, și că nici măcar nu este în considerare pericolul foarte real că războiul imaginar Erdogan cu Rusia ar putea au asupra stabilității țării.
Pentru a explica ultimul punct, flancare neintenționată Rusia Turcia a pus într-o poziție în care s-ar putea provoca daune semnificative în țară dacă atacat, care, desigur, este în interesul nimănui (nu chiar Erdogan, ca personal nestatornic și predispus la temperament istericale ca el este). Deci, în cazul în care există antagonism ipotetice turc împotriva Rusiei (de exemplu, asupra operațiunilor sale anti-teroriste în Siria), apoi scenariul posibil apare în cazul în care membrii ruso-kurd-iraniene CoR extinde o formă de sprijin concret la turcă pe bază de separatiști kurzi, care ar putea fi de ajuns pentru a înclina fatal echilibrul de putere împotriva armata turcă și să conducă la scoaterea din întreaga porțiune de sud-est a (fosta) țara. Retoric vorbind, în cazul în care Turcia poate să se implice în afacerile interne ale Rusiei în Crimeea (eventual chiar prin mijloace militante), nu e nimic, la toate stoparea Rusia de la a face același lucru în Kurdistan, chiar dacă nu-l anunta ca arogant cum a făcut Erdogan. Amintiți-vă, aceasta este o situație retorică / ipotetică - nu există nici o dovadă că Rusia are nici o intenție de a face acest lucru - dar strategi militari, în acest caz, cele din Turcia, ca pe responsabilitățile lor de locuri de muncă, trebuie să ia în considerare și un plan pentru toate scenariile, așa că este probabil că acesta a intrat în mintea a cel puțin un cuplu de oameni în Ankara.
O binecuvântare geopolitic:
Deja întins la limita, deoarece este, nu există nici un fel că armata turcă ar fi, de asemenea, capabil de a gestiona o insurgență kurdă încurajat, care a fost întărită de sprijinul Rusiei, irakian kurd, și iranian, ceea ce ar duce, astfel, la independența regiunii și dezafectarea Turcia integrității teritoriale și a planurilor de Nexus energetic al Eurasiei. În mentalitatea armatei, e logic mult mai bine pentru Turcia, pentru a evita provocand Rusia și determinat să joace în acest scenariu, pentru că așa este, evident, înțelege, ar duce rapid la unraveling statalității turc. Acesta este motivul pentru care armata turcă ar putea fi realist împins spre care acționează în idei de lovitură de stat preexistente ar putea avea dacă Erdogan continuă să continue provocări sale împotriva Rusiei. De fapt, un post-lovitură de stat Turcia ar putea fi de fapt foarte benefic pentru relațiile ruso-turc, din moment ce țara va avea în cele din urmă o conducere suficient de capabil la putere care înțelege esența parteneriatului bilateral și ar putea să încerce să-l intensifice pentru avantaj maxim reciproc, în special prin deplasarea rapidă înainte cu Stream turcească / Balkan și decuplare de-facto de la NATO.
Cititorul nu trebuie să reușesc să ne amintim că Turcia este deja foarte aproape de o lovitură de stat militară așa cum este, dar că ordinea de zi anti-rus fiind împins de către guvernul Erdogan ar putea fi foarte bine punctul în care sparge răbdarea armatei și îl împinge să își planurile sale. Schimbarea de regim ar fi în întregime auto-provocate și cu nici un partid extern de vina fel (să nu mai vorbim Rusia), dar aceasta ar putea deveni accidental o binecuvântare geopolitic în cazul în care administrația militară decide să urmeze recomandările de mai sus și rotiți unyieldingly față de comunitatea multipolar de Eurasia .
Va urma…
Andrew Korybko este commentaror politic american care lucrează în prezent pentru Sputnikagenției.

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:44 am

http://orientalreview.org/2015/10/10/the-new-middle-east-russian-style-iii/

Barely anything is certain in life, but if there’s one thing that geopolitical observers can most surely expect, it’s that the US will fiendishly find a way to pay Russia back for the sudden reversal that Moscow’s inflicted upon its strategic fortunes in the Mideast. Although by no means a conclusive listing, the following scenarios are by far the most realistic. In no particular order, they are:

Kurdish Turncoats

The Kurds have courageously sided with the Coalition of the Righteous (COR) and vastly increased the organization’s viability, but the speed with which they did so makes one wonder whether they could just as quickly be ‘convinced’ (read: bought off) to return to their unipolar allegiance. So far there’s nothing tangible that points in this direction and all reasoning is conjectural (although rooted in experience), but the situation might predictably arise where the Kurdish Regional Government (KRG) and Baghdad return to loggerheads over Kirkuk and the KRG-central government oil-revenue sharing deal in the aftermath of the anti-ISIL war. In such an event, the KRG could once more resort to independence rhetoric as a method of extracting political gains from Baghdad, but this time (with American and Israeli backing) it might take conclusive steps to achieve this, such as a snap referendum that’s immediately recognized by Washington and Tel Aviv, et al., no matter how negatively this affects each of their bilateral relationships with Turkey (which they might be eager to provoke if a pro-Eurasian military coup there does in fact occur).

The consequences of this scenario would be extremely destabilizing for the COR, as it would result in the creation of a ‘geopolitical Israel’ that could exert influence on the Syrian and Iranian regions where its ethnic kin reside. Moreover, it could also lead to the trilateral fragmentation of Iraq proper, as it’s unlikely that the rump Sunni-Shia portion could remain intact with its heated domestic differences, especially if a Kurdish-Iraq War suddenly broke out soon afterwards (maybe over Kirkuk). Per that possibility, it’s not foreseeable that the rump country would be able to muster enough unity to fight back against the ‘Mideast Prussia’, and the resultant strain could easily divide the remaining population to the point where further separation is seen as not only inevitable, but actually something welcomed by both sides. Considering this, it becomes very important that Russia and Iran influence the Iraqi central government to accommodate a fair share of the KRG’s reasonable post-war demands, and importantly, that the Kurdish leaders feel confident enough in the trust they’ve given their Moscow- and Tehran-based counterparts so as not to enter into any backstabbing side deals with the US at the same time.

Refugee Games

The stabilization of Syria will unavoidably result in the EU trying to deport most of the hundreds of thousands of asylum seekers back to the country sooner or later. Every Syrian citizen has the legal right to return to their homeland, but the situation in practice is a bit more complex than that. Just as outgoing refugees were used as a weapon against Syria, so too could returning ones be as well. For example, many of the Syrians that fled their country for Turkey or the EU don’t support their democratically elected and legitimate government (which isn’t necessarily the same for those went to Lebanon), and forcing them to return there against their will could create tension with the patriotic Syrians who remained. Not only that, but simply in terms of the numbers involved (over 4 millionabroad at last count), it could be overwhelming for the authorities of any country if so many people (were forcibly) returned in a short period of time. Therefore, Syria needs to be alert to the possible weaponization of returning refugees, and should thus prepare an organized system for handling them so as to avoid any destabilization that could occur.

It should once more be emphasized that any large-scale refugee return happening within a short period of time wouldn’t be voluntarily occurring, but unnaturally forced by the EU, many members of which have grown tired of hosting the refugees and simply want them gone. Interestingly enough, prior to the Russian anti-terrorist intervention, UK Prime Minister David Cameron spoke of launching a military campaign against Syria in order to create a situation supposedly amenable to the refugees’ return (in the Western understanding, after regime change). So, with this in mind, now that Russia’s military campaign against ISIL is literally making the country more livable by eliminating the murderous terrorists that plague it, it’s possible that the UK, and for that matter, perhaps even most of the EU, could resort back to the rhetoric of sending refugees back if they acknowledge that the domestic conditions provide ‘plausibly justifiable’ enough reasons that. This might entail the refugee-returning countries de-facto recognizing Syria’s legitimate government, but even if they do, it would only be a temporary tactic to allow them the chance to flood the country with some of its hundreds of thousands of citizens that have already made it to Europe by that time.

Divide And Conquer: Iran vs Russia

While physically powerless to do anything to stop the Russian-Iranian strategic convergence against ISIL, the US and its information organs (both those explicitly recognized and such and more covertly acting sympathetic outlets) can play up false stories of a competition between the two in Syria and/or Iraq with the ultimate hopes of maximizing any suspicions one may have of the other, to the point of creating a ‘security dilemma’ that engenders an actual fallout. It doesn’t seem at all probable that this would happen anytime soon, but if ISIL turns out to be harder to dislodge than previously thought, and the COR campaign stretches on longer than expected, then the contextual backdrop could be created where such vicious rumors might find some adherents in Moscow and Tehran.

The West’s goal has and always will be to enact some form of hard (Color Revolution) or soft (“moderate”) regime change in Tehran that disarms the country’s military-strategic establishment and opens the door for the return of pre-1979 foreign exploitation. Now that Iran has conclusively sided with the Russian-led anti-ISIL coalition, it’s exposed itself once more as an urgent target for Western intelligence agencies, who will stop at nothing to get the country to reverse or lessen its commitment and enter into odds with Russia. This is definitely easier said than done, especially now that Moscow and Tehran have demonstrated such trust between one another through their work in the COR’s Baghdad information center, but this sly tactic of dividing Iran from Russia can’t ever be discounted or taken off of the table of tricks that the US and its allies will employ. As it’s dictated by one of the primary geopolitical imperatives of Western policy towards Eurasia, it can be taken to be a perpetual threat, even if it (hopefully) mitigates in intensity with time.Russia and Iran are closer than they’ve ever been at the moment as a result of their military collaboration against ISIL, but there’s still the possibility that the differences between them (which the author comprehensively listed out in afour-part series on the issue) could once more return to the surface with time. This becomes even more foreseeable if the US and its German, French, and UK allies find some way in which to falsely accuse Iran of violating the nuclear accord as a twisted form of geo-economic vengeance for militarily siding with Russia in the New Cold War. When one recalls how these leading EU economies abandoned the money they were already making in Russia out of loyalty to the US’ political considerations, it’s not hard to think that they’d do the same for profits they have yet to even receive in Iran. The mere threat of doing so and possibly returning to the sanctions regime (and the Color Revolution tripwire this could activate) might be enough to coax the pro-Western “moderates” into a major behind-the-scenes power play to wrest control of the Islamic Republic from the geopolitical pragmatics (the Western so-called “hard-liners”), or in a less dramatic fashion, ‘nudge’ Iran away from its military closeness with Russia and into a more passive COR role.

Balkan Blowout

Russia’s increased military presence in Syria makes it not only a Mideast power, but also an Eastern Mediterranean one as well (with A2/AD capabilities). Expanding on the latter, this ups the country’s presence near the southern shores of the Balkan region, which correlates with Moscow’s intentions to perform a Balkan Pivot and increase its influence in this Western-neglected area of Europe. Thus far, ‘Round Three’ of the New Cold War saw Macedonian patriots defeating the Color Revolution and Albanian-affiliated Hybrid War attempts that were externally designed to sabotage the country’s stability and prevent it from ever being used as a multipolar-oriented transit state for Russian energy and Chinese high-speed rail. The first battle for the Balkans was won, but the war is far from being over, since there are three principle unresolved destabilizations that can blow up at any time: (1) asecond Color Revolution/Hybrid War venture in Macedonia before or right after the early elections in spring; (2) the geopolitical problems of ‘Greater Albania’ and Dayton-revisionist Bosnia; and (3) theregion-breaking refugee crisis. Victoria Nuland also has her own pet projects for how to throw the Balkans into bedlam, but they can all reasonably fail with good measure.

What should be understood by the reader after this citation-heavy above paragraph is that Russia has concrete geopolitical considerations behind its urge to civilizationally relink itself with the Balkans, while the US is exerting just as much effort to prevent this from happening and frantically finding ways to institutionally (such as Montenegrin and maybe even Macedonian NATO membership) and physically (Hybrid War in Macedonia or a ‘refugee revolt’ in Serbia) split the region off from Russia. Make no mistake – Washington has already planted multiple ‘ticking time bombs’ in the Balkans that it’s planning to remotely set off in the near future, the question is just whether or not the region can withstand such destabilizing blows and how (if in any way) Russia can assist it throughout the oncoming geopolitical ordeal.

With the Balkans being the ‘soft underbelly’ of the EU, which itself is the US’ largest Eurasian colony, Washington will fight back as viciously as it can to prevent Russia from establishing a strategic foothold so close to its ‘prized harlot’. It was already ‘overdefensive’ of its ‘catch’ even before, going as far as to engineer EuroMaidan to keep the two away from one another (moved forward because of the 2013 New Cold War loss the US received in Syria), but faced with an embarrassing, unprecedented, and surprising strategic withdrawal from the Mideast, it’ll probably spare no strategic or physical expense in making sure that Russian influence doesn’t move an inch closer to the Balkans during these tense geopolitical times. It doesn’t mean that this will stop Russia from endeavoring to do so, or that Moscow won’t ultimately succeed, but that it’s very probable that the New Cold War battlefield will once more cycle back to the Balkans after the Mideast (Syria) and Eastern Europe (Ukraine).

Central Asian Chaos

The last forecasted way in which the US could significantly take revenge on Russia for its grand Mideast power reversal is to indirectly strike at its interests in Central Asia, specifically along the Afghan border. It has just been revealed by Russian Defense Minister Sergei Shoigu that last month’s ultra-large-scale Center-2015 strategic exercise was aimed at both combating ISIL in the Mideast and the Taliban in Central Asia. As written about in Part I, if Russia continues to make proper use of coalition tactics in fighting against regional threats, it can wisely avoid the pitfalls of the Reverse Brzezinski stratagem, but it remains to be seen if Moscow could simultaneously handle two or more separate campaigns in two different regions (the Mideast and Central Asia).

If, for example, the Taliban, ISIL, and/or a hybrid combination of Islamic terrorists succeeds in capturing territory along most of the former Soviet-Afghan border and recruiting many Central Asians to join its ranks, how exactly would Russia respond? Looking at this scenario, it could quickly become a logistical-diplomatic nightmare, precisely because of the three separate military commands that could potentially (and maybe even concurrently) be involved. Tajikistan is part of the CSTO, which of course would be under Russian leadership, but Uzbekistan removed itself from the bloc in 2012 =39639#.VhQL-vntmko]precisely so it could be less tied to Moscow. Turkmenistan, which has seen the Talibansteadily gathering ever more frequently along its newly fortified border, isn’t in any military bloc and officially pursues a policy of neutrality. If there was a coordinated jihadist offensive northwards from Afghanistan against all three countries (which at least doesn’t seem likely from the Taliban right now unless ISIL gains influence over it), then Russia could foreseeably encounter difficulty in multi-managing three possible air interventions a la the Syrian template, with the possibility of a limited ground component being deployed in Tajikistan.

Furthermore, all three of Russia’s potential state brothers-in-arms are susceptible to certain vulnerabilities that could be exploited by a jihadist offensive against them. Tajikistan just had to hunt down and kill a rogue Deputy Defense Minister who suddenly assembled a terrorist gang that tried to overthrow the government, indicating the possible presence of more high-level anti-government figures; Uzbekistan is a bubbling pot of destabilization that might boil over in a hot successionist crisis after the passing of Islam Karimov and enter into all-out Somali/Libyan-style tribal warfare; and isolated and militarily inexperienced Turkmenistan is geographically positioned in such a manner as to make it a very easy target for any rapid ISIL-like offensive across its accommodating landscape, and one which would automatically destabilize Russian, Iranian, and Chinese strategic interests. Complicating matters even further, Tajikistan and Uzbekistan have been in a heated rivalry ever since independence, and it’s questionable to what degree they’d be willing to trust one another to the point of militarily cooperating under the same command, meaning that Russia would most likely have to have at least two separate ones for Tajikistan and Uzbekistan & Turkmenistan.

Taking stock of the previous and looking at the worst-case scenario of a coordinated jihadist offensive against each of the three Afghan-bordering Central Asian states, specifically during the time of Russia’s active anti-terrorist involvement in Syria, then it would present a major predicament for Moscow’s military-strategic planners. They would of course have to respond to the deteriorating developments in the region, but as explained above, it could be exceptionally difficult from a logistical-diplomatic perspective to do so, despite having more than sufficient military capability in carrying out the task. This isn’t necessarily a Reverse Brzezinski (which would be an entangling on-the-ground commitment by Russia) so much as it is a systems overload and possible organizational breakdown. This extreme tri-scenario manifestation remains the least likely of the examined anti-Russian revenge responses that the US will take (although it might deploy one of them separately, perhaps as a ‘test’), but given the magnitude of damage that it can cause to Russia’s grand strategic interests, it certainly deserves to be at least considered by all.

Concluding Thoughts

The COR that Russia has created in the Mideast has the strong potential to revolutionarily transform global politics by dealing a hard blow in the gut of unipolarity’s formerly privileged ‘sphere of interest’. The defeat of ISIL and other terrorist groups in Syria and Iraq would represent a major victory for multipolarity, since it would exterminate the US’ strongest asymmetrical army and lessen the likelihood that it could ever be successfully used in destabilizing the Resistant & Defiant states of Russia, China, and Iran. It can be said that Russia surprisingly ‘changed the rules of the game’ by intervening in Syria at Damascus’ request, since it seems that this totally caught the US and its regional allies off guard. Now that this action has created established facts on the ground, it’s clear to see just how weak the US’ position really is in the Mideast, especially since its two previous pillars of regional power, Saudi Arabia and Turkey, are in real danger of internally crumbling before the eyes of the world. The extraordinarily short time that Russia was able to reverse the status of power in the Mideast through a relatively small bombing campaign testifies to the paper tiger-like nature of unipolar control in the Mideast.

If the COR’s momentum keeps up and the terrorists are all soundly defeated, then it’s very likely that the crossroads of Afro-Eurasia will become the most crucial strategic bridgehead in pushing back against unipolar world. But, be that as it may, the US most certainly will not take such an astounding loss lightly, and it’s absolutely guaranteed to push back in seemingly unexpected ways. Whether through Kurdish Turncoats, Refugee Games, or Divide and Conquer between Iran and Russia, the US will not let its grip on the region go peacefully, and it may even resort to indirectly attacking Russian strategic interests in the Balkan and/or Central Asian theaters to distract Moscow from the Mideast and create a exploitable opening in which to stage a counter-offensive. If, however, Russia and its Coalition of the Righteous are successful in securing the Mideast and stymieing the forecasted American destruction of the Balkans and Central Asia, then a new multipolar world order can incontrovertibly replace the unipolar one of old.

Andrew Korybko is the American political commentaror currently working for the Sputnik agency.

Scris de **Admin** Dum Oct 11, 2015 11:46 am

google translate

“The New Middle East”: Russian Style (III)

Aproape orice este sigur în viață, dar dacă e un lucru pe care observatorii geopolitice se pot aștepta cel mai sigur, este că SUA va găsi fiendishly o cale de a plăti Rusia înapoi pentru inversarea brusca că Moscovei aplicata asupra averilor sale strategice în Orientul Mijlociu. Deși în nici un caz o înregistrare concludentă, următoarele scenarii sunt de departe cel mai realist. În nici un ordin special, ele sunt:

Trădători kurzi

Kurzii au fețe cu curaj cu Coaliția celor neprihăniți (CoR) și a crescut foarte mult viabilitatea organizației, dar viteza cu care au făcut acest lucru face să te întrebi dacă acestea ar putea fi la fel de repede "convins" (a se citi: a cumparat off) pentru a reveni pentru loialitatea lor unipolar. Până acum nu e nimic tangibil ca puncte în această direcție și tot raționamentul este conjuncturale (deși înrădăcinată în experiența), dar situația s-ar putea apărea previzibil în cazul în care guvernul regional kurd (KRG) și Bagdad a reveni la certat peste Kirkuk și uleiul de guvern KRG-centrala afacere de partajare -revenue în urma războiului anti-Isil. Într-un astfel de caz, KRG ar putea încă o dată să recurgă la retorica independență ca o metodă de extragere a câștigurilor politice din Bagdad, dar de data aceasta (cu sprijinul american și israelian) ar putea lua măsuri concludente pentru a realiza acest, cum ar fi un referendum clipă care este imediat recunoscută de către Washington și Tel Aviv, și colab., indiferent de cât de negativ acest lucru afecteaza fiecare relațiilor lor bilaterale cu Turcia (care ar putea fi dornici de a provoca dacă apar o lovitură de stat militară pro-eurasiatice se face de altfel).

Consecințele acestui scenariu ar fi extrem de destabilizator pentru CoR, deoarece ar duce la crearea unui "Israel geopolitică", care ar putea exercita influență asupra regiunilor siriene și iraniene în cazul în care rudele sale etnice locuiesc. Mai mult decât atât, ar putea duce, de asemenea, la fragmentarea trilateral de Irak propriu, așa cum este puțin probabil ca porțiunea sunnită-Shia rump ar putea rămâne intact, cu diferențe interne încălzite, în special dacă un kurd-Războiul din Irak brusc a izbucnit la scurt timp (poate peste Kirkuk) . Pe această posibilitate, nu este previzibil că țara fosta ar fi în măsură să adune suficient unitate pentru a lupta înapoi împotriva "Orientul Mijlociu Prusia", iar tulpina rezultată ar putea împărți cu ușurință restul populației, până la punctul în cazul în care separarea în continuare este văzută ca nu numai inevitabilă , dar, de fapt ceva salutată de ambele părți. Având în vedere acest lucru, devine foarte important ca Rusia și Iranul influența guvernul central irakian pentru a găzdui o parte echitabilă din rezonabile cereri post-război KRG, iar mai important, că liderii kurzi se simt suficient de încrezători în încrederea au dat Moscova lor și omologii Teheran bazate pe astfel încât să nu intre în orice oferte secundare trădări cu SUA, în același timp.

Jocuri de refugiați

Stabilizarea Siriei va duce inevitabil la UE încearcă să deporteze cele mai multe dintre sutele de mii de solicitanți de azil înapoi în țara devreme sau mai târziu. Fiecare cetățean sirian are dreptul legal de a reveni la patria lor, dar situația, în practică, este un pic mai complex decât atât. La fel ca refugiați de ieșire au fost folosite ca o armă împotriva Siriei, astfel cei prea ar putea fi la fel de bine se întorc. De exemplu, multe dintre sirieni care au fugit din țara lor pentru Turcia sau UE nu sprijină guvernul ales în mod democratic și legitim (care nu este neapărat același lucru pentru cei care a mers la Liban), și forțându-le să se întoarcă acolo împotriva voinței lor ar putea crea tensiuni cu patriotice sirienii care au ramas. Nu numai asta, dar pur și simplu în termeni de numere implicate(peste 4 milioane de peste hotare la ultima numaratoare), ar putea fi copleșitoare pentru autoritățile din orice țară, dacă atât de mulți oameni au fost cu forța () a revenit într-o perioadă scurtă de timp.Prin urmare, Siria trebuie să fie atent la posibila înarmare de refugiații care se întorc, și, prin urmare, ar trebui să pregătească un sistem organizat pentru manipularea ei, astfel încât să se evite orice destabilizare care ar putea să apară.

Ar trebui să încă o dată subliniat faptul că orice refugiat pe scară largă a reveni întâmplă într-o perioadă scurtă de timp, nu ar fi în mod voluntar care apar, dar nefiresc forțat de către UE, mulți membri ai care au crescut obosit de a găzdui refugiații și pur și simplu să le plecat . Destul de interesant, înainte de intervenția antiteroristă rus, premierul britanic David Cameron a vorbit de a lansa o campanie militară împotriva Siriei, în scopul de a crea o situație presupune cedat la întoarcerea refugiaților (în înțelegerea de Vest, după schimbarea de regim). Deci, în acest sens, acum că campania militară a Rusiei împotriva Isil este literalmente face țara mai locuibile prin eliminarea teroriștilor criminale că ciuma, este posibil ca Marea Britanie, și de altfel, poate chiar cea mai mare parte a UE, ar putea recurge Înapoi la retorica de a trimite înapoi refugiați în cazul în care recunosc că sunt îndeplinite condițiile interne furnizează suficiente motive "plauzibil justificate", care. Acest lucru ar putea implica țările-revenind refugiați de-facto recunoaște guvern legitim Siriei, dar chiar dacă o fac, ar fi doar o tactică temporar pentru a le permite șansa de a inunda tara cu unele din sute de mii de cetățeni care au deja a făcut-o în Europa până la acea dată.

Divide și cuceri: Iran vs Rusia

În timp ce neputincios fizic de a face ceva pentru a opri convergența strategic ruso-iranian împotriva Isil, SUA și organelor sale de informare (atât cele recunoscute în mod explicit și astfel și mai mult pe ascuns în calitate de desfacere simpatic) pot juca până povești false de o competiție între cele două în Siria și / sau Irak cu speranța final de maximizare orice suspiciuni s-ar putea avea de altă parte, la punctul de a crea o "dilemă de securitate", care generează un fallout actuale. Nu pare deloc probabil că acest lucru se va întâmpla prea curând, dar dacă Isil se dovedește a fi mai greu pentru a disloca decat sa crezut anterior, și campania COR se întinde pe mai mult decât era de așteptat, atunci fondul contextual ar putea fi creat în cazul în care astfel de zvonuri vicioase s-ar putea găsi unele aderenți la Moscova și Teheran.

“The New Middle East”: Russian Style (I -III) 0001-300x224

Bushehr nucleare Plant construit în Iran, cu asistența tehnică din Rusia.

Rusia și Iran sunt mai aproape decât au fost vreodată în acest moment, ca urmare a colaborării lor militare împotriva Isil, dar există încă posibilitatea ca diferențele dintre ele (pe care autorul exhaustiv enumerate într-oserie de patru-parte cu privire la problema ) încă o dată ar putea reveni la suprafață cu timpul. Acest lucru devine chiar mai previzibil dacă SUA și germană sale, franceza, si Marea Britanie aliații găsi o cale în care să fals acuza Iranul de încălcarea acordului nuclear ca o formă de fire răsucite de răzbunare geo-economic pentru militar siding cu Rusia în războiul New Rece . Când una reamintește modul în care aceste economii importante din UE a abandonat banii au fost deja de luare în Rusia din loialitate față de considerente politice SUA ", nu e greu să cred că le-ar face același lucru pentru profit pe care trebuie încă să primească chiar și în Iran. Simpla amenințare de a face acest lucru și, eventual, de a reveni la regimul de sancțiuni (și Tripwire culoare Revoluția acest lucru ar putea activa) ar putea fi de ajuns pentru a convinge pro-occidental "moderați" într-un joc mare în spatele scenei puterea de a smulge de control al Republica Islamică din pragmatica geopolitice (de Vest așa-numitele "hard-garnituri"), sau într-un mod mai puțin dramatic, "ghiont" Iran departe de apropierea sa de militar cu Rusia și într-un rol mai pasiv COR.

Scopul Occidentului are și va fi întotdeauna să adopte o anumită formă de tare (culoare Revoluția) sau moale ("moderată"), schimbare de regim la Teheran, care dezarmează unitate militară strategică a țării și deschide ușa pentru întoarcerea de exploatare străine pre-1979 . Acum, că Iranul a de partea concludent cu coaliția anti-Isil ruso-a condus, este în sine expus încă o dată ca un obiectiv urgent pentru agențiile de informații occidentale, care se va opri de la nimic pentru a obține țara pentru a inversa sau să diminueze angajamentul său și să intre în contradicție cu Rusia. Acest lucru este cu siguranta mai usor de zis decat de facut, mai ales acum că Moscova și Teheran au demonstrat cum încrederea între una de alta prin munca lor în CoR centru de informare Bagdad, dar această tactică vicleană de împărțirea Iran din Rusia nu poate fi niciodată reduse sau scoase din tabelul de trucuri pe care SUA și aliații săi vor angaja. Așa cum este dictată de unul din imperativele geopolitice principale ale politicii occidentale față de Eurasia, acesta poate fi considerat ca fiind o amenințare perpetuă, chiar dacă (sperăm) atenuează în intensitate cu timpul.

Balkan Blowout

Prezenței militare a crescut în Siria Rusiei nu doar o putere din Orientul Mijlociu, dar și o faceMediteranei de Est una la fel de bine (cu capacități de A2 / AD). Extinderea pe acesta din urmă, prezența acestor UPS a țării în apropiere de țărmurile sudice ale regiunii balcanice, care se corelează cu intențiile Moscovei de a efectua o Pivot balcanic și de a crește influența în acest domeniu de Vest-a neglijat Europei. Până în prezent, "turul trei" a nou Război Rece a văzut patrioți macedoneni înfrângerea Revoluției de culoare și albanezi-afiliate război hibride încercările care au fost extern concepute pentru a sabota stabilitatea țării și de prevenire a vreodata fiind folosit ca un stat de tranzit multipolar orientate pentru energie rusă și chineză de mare viteză. Prima bătălie pentru Balcani a fost câștigat, dar războiul este departe de a fi terminat, deoarece există trei destabilizări nerezolvate principiu, care poate sufla oricand: (1) o secundă Color Revolution / hibrid de risc de război în Macedonia, înainte sau imediat după alegerile anticipate din primăvara anului;(2), problemele geopolitice ale "Albaniei Mari" și Dayton-revizioniste Bosnia; și (3), regiune de rupere criza refugiaților. Victoria Nuland are, de asemenea propria proiecte pentru animale de companie pentru modul de a arunca în Balcani în balamuc, dar pot toate eșua în mod rezonabil cu o bună măsură.

Ce ar trebui să fie înțelese de către cititor după această citare grele de mai sus punctul este că Rusia are considerente geopolitice concrete în spatele nevoia de a se reconectați civilizaŃie cu Balcanii, în timp ce SUA exercită la fel de mult efort pentru a împiedica acest lucru și frenetic gasirea de modalitati să instituțional (cum ar fi Muntenegru și poate chiar macedoneană aderarea la NATO) și fizic (War Hybrid în Macedonia sau "revoltă refugiat" în Serbia) divizat regiune off de la Rusia. Nu fac nici o greseala - multiple Washington a plantat deja "bombe cu ceas" din Balcani care se intenționează să se stabilească de la distanță de pe, în viitorul apropiat, problema este doar dacă este sau nu regiunea poate rezista unor astfel de lovituri destabilizatoare și cum (dacă în vreun fel ) Rusia poate ajuta pe tot parcursul calvarul geopolitic din sens opus.

Cu Balcanii fiind "underbelly moale" a UE, care este el însuși SUA "cea mai mare colonie de eurasiatic, Washingtonul va lupta înapoi la fel de ușoară ca se poate, pentru a preveni Rusia să stabilească un cap de pod strategic atât de aproape de ei" curvă de preț ". Acesta a fost deja "overdefensive" de "captură" de chiar înainte, mergând până la a inginer euromaidan pentru a menține două departe unul de altul (mutat înainte, din cauza Războiului 2,013 New Rece pierderi SUA a primit în Siria), dar se confruntă cu o retragere strategică jenant, fără precedent, și surprinzător de la Orientul Mijlociu, acesta va probabil nu precupeți nici un cheltuială strategic sau fizică în a vă asigura că influența Rusiei nu se mișcă un deget mai aproape de Balcani în aceste timpuri geopolitice tensionate. Aceasta nu înseamnă că acest lucru se va opri de la Rusia străduiesc să facă acest lucru, sau că Moscova nu în cele din urmă va reuși, dar este foarte probabil ca pe câmpul de luptă de război New rece va din nou ciclu înapoi în Balcani după Orientul Mijlociu (Siria) și Europa de Est (Ucraina).

Asia Centrală Chaos

Ultimul drum prognozată în care SUA ar putea lua în mod semnificativ răzbune pe Rusia pentru Grand inversarea de energie din Orientul Mijlociu este de a lovi indirect la interesele sale în Asia Centrală, în special de-a lungul frontierei afgane. Acesta tocmai a fost dezvăluit de către ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, care pe scară largă ultra--Center-2015 exercițiu strategic de luna trecută a avut ca scop atât combaterea Isil în Orientul Mijlociu și cu talibanii, în Asia Centrală. Dupa cum am scris despre în partea I, în cazul în care Rusia continuă să facă utilizarea corectă a tacticilor de coaliție în lupta împotriva amenințărilor regionale, se poate evita în mod înțelept capcanele stratagema Reverse Brzezinski, dar rămâne de văzut dacă Moscova ar putea ocupa simultan două sau mai multe separate, campanii în două regiuni diferite (Orientul Mijlociu și Asia Centrală).

Dacă, de exemplu, talibanii, Isil, și / sau o combinație hibrid de teroriști islamici reușește să captura teritoriul pe cea mai mare parte din fosta granita sovietica afgan și recrutarea multe asiatici Centrală să intre în rândurile sale, exact cum va răspunde Rusia? Privind la acest scenariu, aceasta ar putea deveni rapid un coșmar logistic-diplomatic, tocmai din cauza celor trei comenzi militare separate, care ar putea potential (si poate chiar concomitent) se implice. Tadjikistan este o parte a OTSC, care, desigur, ar fi sub conducerea rusă, dar Uzbekistan se scos din blocul în 2012 =39639#.VhQL-vntmko]tocmai pentru a putea fi mai puțin legat de Moscova. Turkmenistan, care a văzut talibanii în mod constant colectarea de tot mai frecvent de-a lungul graniței sale recent fortificate, nu este în nici un bloc militar și oficial urmărește o politică de neutralitate. Dacă a existat o ofensivă coordonată jihadist nord din Afganistan împotriva toate cele trei țări (care nu pare, cel puțin probabil de talibani acum, cu excepția cazului Isil câștigă influență asupra acesteia), apoi Rusia ar putea confrunta cu dificultăți în previzibilă trei intervenții aeriene posibile multi-Gestionarea a la șablonul sirian, cu posibilitatea unei componente limitat teren fiind dislocate în Tadjikistan.

Mai mult, toate cele trei potențiale frati de arme de stat ale Rusiei sunt sensibile la anumite vulnerabilități care ar putea fi exploatate de o ofensivă jihadist împotriva lor. Tadjikistan a trebuit să vâneze și ucide un rogue adjunct al ministrului Apărării, care a adunat brusc o bandă teroristă care a încercat să răstoarne guvernul, indicând posibila prezență a mai multor nivel înalt figuri anti-guvernamentale; Uzbekistan este o oală barbotare de destabilizare care ar putea fierbe peste într-o criză successionist fierbinte după trecerea Islam Karimov și să intre în toate out-stil libian somalez / război tribale; și izolat și lipsit de experiență militar Turkmenistan este poziționat geografic în așa fel încât să-l facă o țintă foarte usor pentru orice ofensivă Isil-ca rapid peste peisajul acomodarea, și una care ar destabiliza automat rus, iranian, și interese strategice chineze. Complicând și mai mult lucrurile, Tadjikistan și Uzbekistan au fost într-o rivalitate încălzită atunci independenței, și este discutabil în ce măsură le-ar fi dispus să aibă încredere unul pe altul, până la punctul de militar care a cooperat în cadrul aceeași comandă, ceea ce înseamnă că Rusia ar fi cel mai probabil, trebuie să aibă cel puțin două cele separate pentru Tadjikistan și Uzbekistan & Turkmenistan.

Bilanțul de precedente și se uită la scenariul cel mai rău caz de o ofensivă jihadist coordonată împotriva fiecare dintre cele trei state din Asia Centrală afgane-limitrofe, în special în timpul de implicare anti-teroriste din Rusia activ în Siria, atunci ar prezenta un mare dificilă pentru planificatorii militari-strategic Moscovei. Ei ar trebui, desigur, pentru a răspunde la evoluțiile deteriorarea din regiune, ci ca sa explicat mai sus, ar putea fi extrem de dificil din punct de vedere logistic, diplomatic a face acest lucru, in ciuda faptului ca mai mult de capacități militare suficiente în realizarea sarcinii.Acest lucru nu este neapărat un Reverse Brzezinski (ceea ce ar fi un amestecător angajament on-the-sol de Rusia) atât de mult, deoarece este o suprasarcină sisteme și posibil defalcare organizațională. Acest extremă manifestare tri-scenariu ramane cel mai putin probabil de a examinate răspunsurile răzbunare anti-ruse că SUA va lua (deși s-ar putea implementa unul dintre ei separat, poate ca un "test de"), dar având în vedere amploarea daunelor că se poate cauza intereselor strategice ale Rusiei Grand, se merită cu siguranță să fie de cel puțin luate în considerare de către toți.

Încheierea Gânduri

COR că Rusia a creat în Orientul Mijlociu are potențialul de puternic pentru a transforma revolutionarily politica globală de-a face o lovitură grea în intestin de fostul privilegiate "sfera de interese" unipolaritatii lui. Înfrângerea de Isil și a altor grupuri teroriste din Siria și Irak ar reprezenta o victorie majoră pentru multipolaritate, deoarece ar extermina puternică armată asimetric SUA "și reduce probabilitatea ca aceasta ar putea fi vreodată folosit cu succes în destabilizarea statelor rezistente si Defiant din Rusia , China, Iran și. Se poate spune că Rusia surprinzător "schimbat regulile jocului" de a interveni în Siria la solicitarea Damasc ", deoarece se pare că această prins total SUA și aliații săi regionali cu garda jos. Acum, că această acțiune a creat fapte stabilit pe teren, este clar pentru a vedea cât de slab poziția SUA "este într-adevăr în Orientul Mijlociu, mai ales că cele două piloni anterioare de putere regională, Arabia Saudită și Turcia, sunt în pericol real de pe plan intern prabuseste înainte de ochii lumii. Extraordinar scurt timp că Rusia a fost capabil de a inversa statutul de putere în Orientul Mijlociu, printr-o campanie de bombardare relativ mică dovadă a hârtiei-tigru ca natura controlului unipolar în Orientul Mijlociu.

Dacă impuls CoR ține și teroriștii sunt toate solid învins, atunci este foarte probabil ca intersecția de afro-Eurasia va deveni pod strategic cel mai important în impinge impotriva lume unipolara. Dar, fie ce-o fi, mai mult ca sigur SUA nu va lua o astfel de pierdere uluitoare ușor, și este absolut garantat pentru a împinge înapoi în moduri aparent neasteptate. Fie prin transfugi kurzi, jocuri de refugiat, sau Divide and Conquer între Iran și Rusia, SUA nu va lasa controlul asupra regiunii merge pașnic, și poate recurge chiar la atacarea indirect interesele strategice rusești în teatrele din Asia balcanice și / sau centrale pentru a distrage atenția de la Moscova Orientul Mijlociu și de a crea o deschidere de exploatat, în care să organizeze o contra-ofensivă. Dacă, totuși, Rusia și coaliția sa de Drept sunt de succes în asigurarea Orientul Mijlociu și stymieing distrugerea american prognozată a Balcani și Asia Centrală, apoi o nouă ordine mondială multipolară poate inlocui incontestabil cel unipolar de vechi.

Scris de Continut sponsorizat