The Refugee Crisis: What Europe Can Learn From the Past

Scris de Amedeo Mier Oct 14, 2015 6:40 am

Forecast

In Europe, the process of integrating foreigners will remain problematic, especially because migrant workers tend to have fewer job opportunities than their native peers.
Right-wing parties and groups will continue to resist arriving foreigners, attack migrant shelters and protest immigration policies.
Although immigration can somewhat mitigate the effects of a shrinking and aging population, it cannot reverse it, nor will all EU members attract foreigners to join their workforces.

Analysis

In recent weeks, the massive arrival of asylum seekers opened a debate about the economic and political repercussions of immigration in Europe. The discussion is not entirely new. Traditionally, migrations in and out of Europe have shaped the Continent. Merchants, artists and intellectuals moved between European countries to practice their trade. British, Dutch, Germans and Swedes also immigrated to the United States, while Spaniards and Italians sought South America. Europe has had its fair share of population displacements as well: Russians moved to Western Europe after the Bolshevik revolution, and Greece and Turkey exchanged parts of their populations after World War I.Many displaced peoples were forced to resettle in the decades following World War II, creating even more intra-European migrations. Many ethnic Germans living in Central and Eastern Europe were expelled from their homes in retaliation for the war. While reliable numbers are hard to find, by the early 1950s almost 8 million ethnic Germans had moved into Western Germany, while some 3.5 million had moved into Eastern Germany. Also after the war, hundreds of thousands of southern Europeans emigrated to Northern Europe and the Americas to escape poverty and unemployment.

By the 1950s and 1960s, decolonization had resulted in people from Africa, the Middle East and Southeast Asia moving to their former colonial powers, creating demographic change in Europe. In many cases, European countries actually encouraged this movement, because immigrants were needed to bolster the workforce of a rapidly growing European economy.

But this golden era of the "guest workers" programs had one underlying issue: The policies were based on the assumption that the migrants would eventually return home. Most of these programs subsequently ended with the economic downturn that followed the oil crises of the early 1970s. However, migrants still continued to flow into Europe thanks to family reunification policies, Turkish families moving to Germany probably being the most distinct example.

The early 1990s were again a time of European migration, with Germany once more at the center of the process. The fall of the Berlin Wall enabled ethnic Germans living in Eastern Europe and the former Soviet Union to move to the reunified Germany, and people from the former East Germany move to the more developed West Germany. The 1990s were later marked by the collapse of Yugoslavia and the ethnic conflicts that followed, which forced even more people to seek Western Europe.

And in the 2000s, two events shaped migration to Europe. The first was the European Union's enlargement to the east, which allowed citizens from countries in the former Communist bloc to legally work in Western Europe. The second was the financial crisis, which encouraged hundreds of thousands of Portuguese, Spanish, Irish and Greeks to immigrate to Germany, the United Kingdom and other wealthy economies in the north.

Signs From the Past

The current migration flow into Europe is somewhat different from those of the past. Unlike the litany of previous population movements, this one involves a combination of asylum seekers from Syria,Iraq and Afghanistan and economic migrants from sub-Saharan Africa and the Balkans, most of whom arrive in Europe by land or sea. Many of these migrants endure long and dangerous trips from their countries of origin.

To an extent, it resembles the displacement of ethnic Germans and people from the former Yugoslavia because many of the migrants are fleeing war and ethnic persecution. It also partially resembles the decolonization process because it mostly involves non-Europeans. But the current migration flow differs from the others in the sense that it is chaotic and massive, and it affects multiple countries in different ways. Whether Europe should have been prepared for this migration influx is irrelevant at this point. Simply put, the European Union has been overwhelmed by the events.

The predicament has laid bare the shortcomings of EU migration policies because countries in the bloc's external borders had to deal with an influx of people they were not prepared to handle. It has also threatened the principle of free movement of people in the bloc; several countries reintroduced border controls to disrupt the migration routes. Finally, it deepened the Continent's already serious political divisions. The debate over measures to address the crisis revealed different approachesamong member states, and a plan to relocate asylum seekers across the Continent was approved only after Berlin and Brussels threatened to introduce punitive measures on countries deciding not to participate.

Still, while this refugee crisis is unique in many aspects, previous migration experiences offer some indications of how it could affect Europe. First, the process of integrating foreigners remains problematic for European nations. In most Western European countries, migrant workers tend to be disproportionally represented in the bottom segments of the national earnings distribution. Eurostat data also shows that in most EU countries, unemployment rates are higher among migrants. Both disadvantages are particularly pronounced among non-European immigrants — a key aspect to keep in mind considering the backgrounds of the men and women currently arriving in Europe.

The Refugee Crisis: What Europe Can Learn From the Past EU-Unemployment-By-Place-of-Birth

For example, a recent report by Germany's Interior Ministry shows that the unemployment rate among workers with an immigrant background is almost twice as high as that among the non-immigrant population. The same report says young foreigners are less successful in school than their German peers, which makes finding jobs more difficult. This suggests that in many cases there is a perpetuation of the disadvantage between foreigners and locals; the children of immigrant families encounter problems similar to those of their parents in trying to enter the workforce.

The Refugee Crisis: What Europe Can Learn From the Past EU-Unemployed-Youth

Second, migration flows generally produce political and social reactions in the receiving countries. In the United Kingdom, for example, the arrival of Central and Eastern European workers (mostly Polish) in the mid-2000s contributed to the electoral rise of the anti-immigration UKIP party. Though the British electoral system prevented UKIP from winning a significant representation in the British Parliament, the party's popularity influenced the behavior of the Conservative Party government, which introduced reforms to make it harder for foreigners to access welfare benefits. This is also one of London's priorities for EU reform.

France is another clear example of a country where the constant influx of non-European immigrants combined with the failure to integrate them completely leads to discontent among both immigrants and the receiving population. The French riots of 2005 and 2009 and the electoral rise of the right-wing National Front are symptomatic of the social tensions created by decades of migration from former French colonies.

Even Sweden, a country famous for its tolerance for immigrants, experienced disturbances when violence broke out in a Stockholm suburb where a relatively large group of immigrant residents lived in 2013. The Swedish justice minister was blunt in her explanation of the causes of the riots; she said that "social segregation" was to blame. Thus local populations are just as likely to react to rising immigration. Norway's intelligence service even went so far as to say the biggest risk posed by the influx of migrants was a violent reaction from far-right groups rather than Islamists infiltrating the country.

The Demographic Impact

Third, previous migrations show that the movement of people affects demographics. As life expectancy improves and fertility rates drop, most populations in European countries are aging and shrinking, which will reduce the size of their workforces in the coming decades. These changes will in turn create fiscal challenges for these countries as they are forced to spend more in pensions and health care.

On the surface, immigration looks like a good way of mitigating the process of demographic change. If a country cannot produce enough workers domestically, it may as well import them. There is some truth to this. However, France and the United Kingdom, which have some of the highest fertility rates in Europe and populations that will continue to grow during this century while the overall EU population is expected to begin to decline by the 2050s, are still two of Europe's main destinations for immigrants. This partially explains why Germany, the country with the lowest fertility rate in the European Union, was so enthusiastic to receive immigrants during the early stages of the refugee crisis, while the United Kingdom refused to participate in the EU plan to accept more migrants.

But immigration is not an antidote to demographic change. First, fertility rates are dropping across the board, even among immigrant families. Second, decisions that may make sense economically are often not viable politically. Countries in Central and Eastern Europe, which in the coming decades will face serious problems because of low fertility rates and high levels of emigration, were critical of the EU plan to relocate migrants. These are relatively homogeneous societies where many locals feel that a spike in immigration would threaten their national identity.

Few Options for Europe

Finally, migrants tend to go where jobs are available and migration policies are friendly. This fact will undermine any EU efforts to introduce one-size-fits-all policies such as the automatic relocation of migrants. If a migrant wants to go to Austria, there is little the European Union can do to keep him or her in Romania. If Germany allows refugees to work three months after they arrive in the country while France makes them wait for a year, it is only natural that migrants will continue to choose Germany over France. And as long as Sweden offers friendlier asylum legislation than Denmark, the former will be a destination country where the latter will be a transit country for asylum seekers.

Over the past few weeks, the European Union has changed its approach to the migration crisis. The bloc's immediate reaction focused on how to host an increasing number of foreigners, but its attention rapidly changed to how to prevent them from entering the Continent. EU leaders recently announced more financial aid for countries in the Middle East and Africa, and the bloc's naval operation in the Mediterranean will soon start boarding and seizing vessels in international waters. These are only palliative measures that will have a limited effect.

Since the beginning of the crisis, many European politicians have suggested that the European Union should emulate Australia, which intercepts migrants arriving by boat and sends them to detention centers on island nations in the Pacific Ocean. But Australia is both an island continent and a nation-state, and Europe is neither of those things. Europe is geographically and historically linked to the Middle East and North Africa, and the movement of people between the two will not stop any time soon. The European Union is also a club of nation-states where global solutions are elusive and often counterproductive.

In the months ahead, the European Union is likely to harden its resolve to stem immigration, taking steps to consolidate the so-called Fortress Europe. But this position will have little meaning without additional measures to integrate those who have already arrived and those who will undoubtedly arrive in the future.

Send us your thoughts on this report.

"The Refugee Crisis: What Europe Can Learn From the Past is republished with permission of Stratfor."

Scris de Amedeo Mier Oct 14, 2015 6:42 am

Prognoză

În Europa, procesul de integrare a străinilor va rămâne problematică, mai ales pentru că lucrătorii migranți tind să aibă mai puține oportunități de angajare decât colegii lor native.
Partidele de dreapta si grupuri vor continua să reziste străini care sosesc, adăposturi migranți atac și pentru a protesta politicilor de imigrare.
Deși imigrația poate atenua oarecum efectele unui scădere și îmbătrânire a populației, aceasta nu se poate inversa, și nici nu va tuturor membrilor UE atrage străini să se alăture forței de muncă lor.

Analiză

În ultimele săptămâni, la sosirea masivă a solicitanților de azil a deschis o dezbatere cu privire la repercusiunile economice și politice ale imigrației în Europa. Discuția nu este cu totul nou. În mod tradițional, migrații în și din Europa au modelat continent.Merchants, artiști și intelectuali mutat între țările europene de a practica comerțul. Britanice, olandeză, germani și suedezi emigrat, de asemenea, în Statele Unite, în timp ce spaniolii și italienii căutat America de Sud. Europa a avut partea sa de deplasări de populație, precum: rușii mutat în Europa de Vest, după revoluția bolșevică, și Grecia și Turcia schimbate părți ale populației, după al doilea război mondial I.Many popoare strămutate au fost nevoiți să reinstaleze în deceniile următoare al doilea război mondial , creând și mai multe migrații intra-europene. Mulți germani etnice care trăiesc în Europa Centrală și de Est au fost expulzați din casele lor în represalii pentru război. În timp ce un număr de încredere sunt greu de găsit, de la începutul anilor 1950 aproape 8 milioane de germani etnici au mutat în Germania de Vest, în timp ce unele 3,5 milioane s-au mutat în Germania de Est. De asemenea, după război, sute de mii de europeni de sud emigrat in Europa de Nord si America pentru a scăpa de sărăcie și șomaj.

De anii 1950 și 1960, decolonizarea a dus la oameni din Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud se deplasează la fostele lor puterile coloniale, crearea de schimbările demografice din Europa. În multe cazuri, țările europene încurajat de fapt această mișcare, pentru că imigranții au fost necesare pentru a susține forța de muncă a unei economii europene în creștere rapidă.

Dar această eră de aur a programelor "muncitori" a avut o problemă de bază: Politicile s-au bazat pe presupunerea că migranții vor întoarce în cele din urmă acasă. Cele mai multe dintre aceste programe sa încheiat ulterior cu încetinirea creșterii economice care a urmat criza petrolului de la începutul anilor 1970. Cu toate acestea, migranții continuat să curgă în Europa datorită politicilor de reunificare familială, familii turce se deplasează în Germania, probabil, fiind exemplul cel mai distinct.

La începutul anilor 1990 au fost din nou o perioadă de migrație europeană, cu Germania încă o dată în centrul procesului.Căderea Zidului Berlinului a permis etnici germani care trăiesc în Europa de Est și fosta Uniune Sovietică pentru a trece la Germania reunificată, și oameni din fosta Germanie de Est a trece la mai dezvoltate Germania de Vest. Anii 1990 au fost marcați mai târziu de prăbușirea Iugoslaviei și de conflictele etnice care au urmat, care a forțat mai multe persoane să caute Europa de Vest.

Și în anii 2000, două evenimente în formă de migrație în Europa. Primul a fost extinderea Uniunii Europene la est, care a permis cetățenilor din țările din fostul bloc comunist pentru a lucra legal în Europa de Vest. A doua a fost criza financiară, care a încurajat sute de mii de portugheză, spaniolă, irlandezi și greci să emigreze în Germania, Regatul Unit și alte economii bogate în nord.

SEMNE DIN TRECUT

Curentul de migrație în Europa este oarecum diferit de cele din trecut. Spre deosebire de Litania mișcărilor de populație anterioare, aceasta implică o combinație de solicitanți de azil din Siria, Irak și Afganistan și migranții economici din Africa sub-sahariana si Balcani, dintre care majoritatea ajung în Europa pe uscat sau pe mare. Multe dintre aceste migranți indura călătorii lungi și periculoase din țările lor de origine.

Într-o măsură, se aseamănă cu deplasarea germani etnice și oameni din fosta Iugoslavie, deoarece multe dintre migranții sunt fug de război și persecuție etnică. De asemenea, se aseamănă parțial procesul de decolonizare, pentru că implică cea mai mare parte non-europeni. Dar fluxul de migrație curent diferă de celelalte, în sensul că este haotic și masiv, și-l afectează mai multe țări în moduri diferite. Dacă Europa ar fi fost pregătit pentru acest aflux de migrare este irelevant în acest moment. Pur și simplu pune, Uniunea Europeană a fost copleșit de evenimentele.

Situația dificilă a pus goale deficiențele politicilor de migrație UE deoarece țările din frontierele externe ale Uniunii a avut de a face cu un aflux de oameni pe care nu au fost pregătite să se ocupe. Acesta a amenințat, de asemenea, principiul liberei circulații a persoanelor în Uniune; mai multe țări reintrodus controalele la frontieră pentru a perturba rutele de migrare. În cele din urmă, aceasta a adâncit diviziunile politice deja serioase continentului. Dezbaterea asupra măsurilor de abordare a crizei a arătat abordări diferite între statele membre, și un plan de relocare a solicitanților de azil de pe continent a fost aprobat doar după Berlin și Bruxelles a amenințat să introducă măsuri punitive asupra țărilor decide să nu participe.

Totuși, în timp ce aceasta criza refugiaților este unic în multe aspecte, experiențe de migrație anterioare oferi unele indicii despre cum ar putea afecta Europa. În primul rând, procesul de integrare străinilor rămâne problematic pentru națiuni europene. În majoritatea țărilor din Europa de Vest, lucrătorii migranți au tendința de a fi reprezentate disproporționat în segmentele inferioare ale distribuției naționale câștigurilor salariale. Datele Eurostat arată, de asemenea, că în majoritatea țărilor UE, rata șomajului este mai mare în rândul migranților. Ambele dezavantaje sunt deosebit de pronunțată în rândul imigranților din afara Europei - un aspect-cheie a păstra în minte în considerare medii ale bărbaților și femeilor care ajung în prezent în Europa.

De exemplu, un raport recent al Ministerului de Interne din Germania arată că rata șomajului în rândul lucrătorilor cu origine imigrantă este aproape de două ori la fel de mare ca cea în rândul populației non-imigrant. Același raport spune tineri străini sunt mai puțin succes în școală decât colegii lor germani, care face constatarea de locuri de muncă mai dificilă. Acest lucru sugerează că, în multe cazuri, există o perpetuare a dezavantajul între străini și localnici; copiii din familiile de imigranți se confruntă cu probleme similare cu cele ale părinților lor, în încercarea de a intra în forța de muncă.

În al doilea rând, fluxurile de migrație produc, în general, reacțiile politice și sociale din țările care primesc. În Regatul Unit, de exemplu, sosirea Centrală și de Est (lucrătorilor europeni mai ales poloneză), în mijlocul anilor 2000 a contribuit la creșterea electoral al anti-imigrație UKIP partidului. Deși sistemul electoral britanic au împiedicat UKIP de a câștiga o reprezentare semnificativă în Parlamentul britanic, popularitatea partidului influențat comportamentul guvernului Partidului Conservator,care a introdus reforme pentru a face mai greu pentru străini pentru a accesa prestații sociale. Aceasta este, de asemenea, una dintre prioritățile din Londra de reformă a UE.

Franța este un alt exemplu clar de o țară în care afluxul constant de imigranți non-europeni, combinate cu incapacitatea de a le integra duce complet nemulțumiri în rândul atât imigranți și populația de primire. Revoltele franceze 2005 și 2009, precum și electoral ascensiunea dreapta Frontul National sunt simptomatice a tensiunilor sociale create de zeci de ani de migrație din fostele colonii franceze.

Chiar Suedia, o țară renumită pentru toleranță sale pentru imigranți, cu experiență tulburări atunci când violența a izbucnit într-o suburbie Stockholm în care un grup relativ mare de rezidenți imigranți trăit în 2013. Ministrul suedez de justiție a fost greu de cap în explicația ei a cauzelor revolte; ea a spus că "segregare socială" a fost de vină. Astfel, populațiile locale sunt la fel de susceptibile de a reacționa la creșterea imigrației. Serviciu de informații Norvegiei chiar a mers atât de departe încât să spun cel mai mare risc prezentat de afluxul de imigranți a fost o reacție violentă din grupurile de extrema-dreapta, mai degrabă decât islamiștii infiltrarea țară.

IMPACTUL DEMOGRAFIC

În al treilea rând, migrații anterioare arată că circulația persoanelor afectează demografice. Ca speranța de viață se îmbunătățește și ratelor de fertilitate picătură, cele mai multe populații din țările europene sunt în curs de îmbătrânire și înscădere, ceea ce va reduce în următoarele decenii de dimensiunea forței de muncă lor. Aceste modificări vor crea la rândul lor probleme fiscale pentru aceste țări, deoarece acestea sunt nevoite să-și petreacă mai mult în pensii și de îngrijire a sănătății.

La suprafață, imigrația arata ca o modalitate buna de a atenua procesul de schimbările demografice. Dacă o țară nu poate produce suficienți lucrători pe piața internă, ar putea la fel de bine să le importați. Există ceva adevăr în acest lucru. Cu toate acestea, Franța și Marea Britanie, care au unele dintre cele mai mari rate de fertilitate din Europa și populațiile care va continua să crească în acest secol, în timp ce populația totală a UE este de asteptat sa inceapa sa scada de anilor 2050, sunt încă două dintre destinațiile principale ale Europei pentru imigranți. Aceasta explică parțial de ce Germania, țara cu cea mai scăzută rată a fertilității în Uniunea Europeană, a fost atât de entuziasmat de a primi imigranți în primele etape ale crizei refugiaților, în timp ce Regatul Unit a refuzat să participe la planul UE de a accepta mai mulți migranți.

Dar imigrația nu este un antidot la schimbările demografice. Ratele de fertilitate, primele sunt în scădere peste bord, chiar și în rândul familiilor de imigranți. În al doilea rând, deciziile care ar putea face sens economic nu sunt de multe ori viabile punct de vedere politic. Țările din Europa Centrală și de Est, care, în deceniile următoare se va confrunta cu probleme serioase din cauza ratelor scăzute de fertilitate și un nivel ridicat de emigrare, au criticat planul UE să se mute migranților. Acestea sunt societăți relativ omogene în cazul în care mulți localnici simt ca un vârf în imigrației ar amenința lor identității naționale.

CÂTEVA OPȚIUNI PENTRU EUROPA

În cele din urmă, migranții tind să meargă acolo unde sunt disponibile locuri de muncă și politicile de migrație sunt prietenoase.Acest fapt va submina toate eforturile UE de a introduce unul-size-fits-all politicile, cum ar fi mutarea automată a migranților.În cazul în care un migrant vrea să meargă în Austria, există puține Uniunea Europeană poate face pentru el sau ea ține în România. Dacă Germania permite refugiaților să lucreze trei luni dupa ce sosesc in tara in timp ce Franța le face așteptați pentru un an, este firesc că migranții vor continua să aleagă Germania peste Franța. Și atâta timp cât Suedia oferă legislația în materie de azil prietenos decât Danemarca, fostul va fi o țară de destinație în cazul în care acesta din urmă va fi o țară de tranzit pentru solicitanții de azil.

Pe parcursul ultimelor câteva săptămâni, Uniunea Europeană și-a schimbat modul de abordare a crizei de migrație. Reacție imediată a blocului axat pe modul de a găzdui un număr tot mai mare de străini, dar atenția schimbat rapid la modul de a le împiedica intrarea pe continent. Liderii UE au anunțat recent un ajutor financiar mai mult pentru țările din Orientul Mijlociu și Africa, precum și funcționarea navale blocului în Marea Mediterană va începe în curând îmbarcare și navele care confiscă în apele internaționale. Acestea sunt doar măsuri paliative, care va avea un efect limitat.

De la începutul crizei, mulți politicieni europeni au sugerat că Uniunea Europeană ar trebui imite Australia, care intercepteaza migranții care sosesc cu barca și le trimite la centrele de detenție pe națiuni insulare din Oceanul Pacific. Dar Australia este atât un continent insulă și un stat-națiune, și Europa nu este nici de aceste lucruri. Europa este punct de vedere geografic și istoric legate de Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum și circulația persoanelor între cele două nu se va opri în orice moment în curând. Uniunea Europeană este, de asemenea, un club de state-națiune în care soluții globale sunt evazive și de multe ori contraproductivă.

În lunile următoare, Uniunea Europeană este de natură să se întărească hotărârea de a stopa imigrația, luarea de măsuri pentru a consolida așa-numita Cetatea Europa. Dar această poziție va avea lipsită de sens fără măsuri suplimentare pentru a integra pe cei care au ajuns deja și pe cei care vor ajunge, fără îndoială, în viitor.

Trimite-ne gândurile tale cu privire la acest raport.

"Criza pentru Refugiați: Ce Europa poate învăța din trecut este republicată, cu permisiunea de Stratfor."

The Refugee Crisis: What Europe Can Learn From the Past