The Settlers' Prussia

Scris de ILUMINATI Sam Oct 17, 2015 9:45 pm

By Uri Avnery

October 17, 2015 "Information Clearing House" - Israeli democracy is sliding downwards. Sliding slowly, comfortably, but unmistakably.

Sliding where? Everybody knows that: towards an ultra-nationalist, racist, religious society.

Who is leading the ride?

Why, the government, of course. This group of noisy nobodies which came to power at the last elections, led by Binyamin Netanyahu.

Not really. Take all these big-mouthed little demagogues, the ministers of this or that (I can't quite remember who is supposed to be minister for what) and shut them up somewhere, and nothing will change. In 10 years from now, nobody will remember the name of any of them.

If the government does not lead, who does? Perhaps the right-wing mob? Those people we see on TV, with faces contorted by hatred, shouting "Death to the Arabs!" at soccer matches until they are hoarse, or demonstrating after each violent incident in the mixed Jewish-Arab towns "All Arabs are Terrorists! Kill them all!"

This mob can hold the same demonstrations tomorrow against somebody else: gays, judges, feminists, whoever. It is not consistent. It cannot build a new system.

No, there is only one group in the country that is strong enough, cohesive enough, determined enough to take over the state: the settlers.

IN THE middle of last century, a towering historian, Arnold Toynbee, wrote a monumental work. His central thesis was that civilizations are like human beings: they are born, grow up, mature, age and die. This was not really new – the German historian Oswald Spengler said something similar before him ("The Decline of the West"). But Toynbee, being British, was much less metaphysical than his German predecessor, and tried to draw practical conclusions.

Among Toynbee's many insights, there was one that should interest us now. It concerns the process by which border districts attain power and take over the state.

Take for example, German history. German civilization grew and matured in the South, next to France and Austria. A rich and cultured upper class spread across the country. In the towns, the patrician bourgeoisie patronized writers and composers. Germans saw themselves as a "people of poets and thinkers".

But in the course of centuries, the young and the energetic from the rich areas, especially second sons who did not inherit anything, longed to carve out for themselves new domains. They went to the Eastern border, conquered new lands from the Slavic inhabitants and carved out new estates for themselves.

The Eastern land was called Mark Brandenburg. "Mark" means marches, borderland. Under a line of able princes, they enlarged their state until Brandenburg became a leading power. Not satisfied with that, one of the princes married a woman who brought as her dowry a little Eastern kingdom called Prussia. So the prince became a king, Brandenburg was joined to Prussia and enlarged itself by war and diplomacy until Prussia ruled half of Germany.

The Prussian state, located in the middle of Europe, surrounded by strong neighbors, had no natural borders – neither wide seas, nor high mountains, nor broad rivers. It was just flat land. So the Prussian kings created an artificial border: a mighty army. Count Mirabeau, the French statesman, famously said: "Other states have armies. In Prussia, the army has a state." The Prussians themselves coined the phrase: "The soldier is the first man in the state".

Unlike most other countries, in Prussia the word "state" assumed an almost sacred status. Theodor Herzl, the founder of Zionism and a great admirer of Prussia, adopted this ideal, calling his future creation "Der Judenstaat" – the Jew-State.

TOYNBEE, NOT being given to mysticism, found the earthly reason for this phenomenon of civilized states being taken over by less civilized but hardier border people.

The Prussians had to fight. Conquer the land and annihilate part of its inhabitants, create villages and towns, withstand counterattacks by resentful neighbors, Swedes, Poles and Russians. They just had to be hardy.

At the same time, the people at the center led a much easier life. The burghers of Frankfurt, Cologne, Munich and Nuremberg could take it easy, make money, read their great poets, listen to their great composers. They could treat the primitive Prussians with contempt. Until 1871 when they found themselves in a new German Reich dominated by the Prussians, with a Prussian Kaiser.

This kind of process has happened in many countries throughout history. The periphery becomes the center.

In ancient times, the Greek empire was not founded by the civilized citizens of a Greek town like Athens, but by a leader from the Macedonian borderland, Alexander the Great. Later, the Mediterranean empire was not set up by a civilized Greek city, but by a peripheral Italian town called Rome.

A small German borderland in the South-East became the huge multi-national empire called Austria (Österreich, "Eastern Empire" in German) until it was occupied by the Nazis and renamed Ostmark – Eastern Border area.

Examples abound.

JEWISH HISTORY, both real and imagined, has its own examples.

When a stone-throwing boy from the Southern periphery by the name of David became King of Israel, he moved his capital from the old town of Hebron to a new site, which he had just conquered – Jerusalem. There he was far from all the cities in which a new aristocracy had established itself and prospered.

Much later, in Roman times, the hardy borderland fighters from Galilee came down to Jerusalem, by now a civilized patrician city, and imposed on the peaceful citizens a crazy war against the infinitely superior Romans. In vain did the Jewish king Agrippa, descendent of Herod the Great, try to stop them with an impressive speech recorded by Flavius Josephus. The border people prevailed, Judea revolted, the ("second") temple was destroyed, and the consequences could be felt this week on the Temple Mount ("Haram al Sharif", the Holy Shrine in Arabic), where Arab boys, imitators of David, threw stones at the Jewish imitators of Goliath.

In today's Israel, there is a clear distinction – and antagonism – between the affluent big cities, like Tel Aviv, and the much poorer "periphery", whose inhabitants are mostly the descendents of immigrants from poor and backward Oriental countries.

This was not always so. Before the founding of the State of Israel, the Jewish community in Palestine (called "the Yishuv") was ruled by the Labor Party, which was dominated by the Kibbutzim, the communal villages, many of which were located along the borders (one could say that they actually constituted the "borders" of the Yishuv.) There a new race of hardy fighters was born, while pampered city dwellers were despised.

In the new state, the Kibbutzim have become a mere shadow of themselves, and the central cities have become the centers of civilization, envied and even hated by the periphery. That was the situation until recently. It is now changing rapidly.

ON THE morrow of the 1967 Six-Day War, a new Israeli phenomenon raised its head: the settlements in the newly occupied Palestinian territories. Their founders were "national-religious" youth.

During the days of the Yishuv, the religious Zionists were rather despised. They were a small minority. On the one hand, they were devoid of the revolutionary élan of the secular, socialist Kibbutzim. On the other hand, real orthodox Jews were not Zionists at all and condemned the whole Zionist enterprise as a sin against God. (Was it not God who had condemned the Jews to live in exile, dispersed among the nations, because of their sins?)

But after the conquests of 1967, the "national-religious" group suddenly became a moving force. The conquest of the Temple Mount in East Jerusalem and all the other biblical sites filled them with religious fervor. From being a marginal minority, they became a powerful driving force.

They created the settlers' movement and set up many dozens of new towns and villages throughout the occupied West Bank and East Jerusalem. With the energetic help of all successive Israeli governments, both left and right, they grew and prospered. While the leftist "peace camp" degenerated and withered, they spread their wings.

The "national-religious" party, once one of the most moderate forces in Israeli politics, turned into the ultra-nationalist, almost fascist "Jewish Home" party. The settlers also became a dominant force in the Likud party. They now control the government. Avigdor Lieberman, a settler, leads an even more rightist party, in nominal opposition. The star of the "center", Yair Lapid, founded his party in the Ariel settlement and now talks like an extreme rightist. Yitzhak Herzog, the leader of the Labor Party, tries feebly to emulate them.

All of them now use settler-speak. They no longer talk of the West Bank, but use the settler language: "Judea and Samaria".

FOLLOWING TOYNBEE, I explain this phenomenon by the challenge posed by life on the border.

Even when the situation is less tense than it is now, settlers face dangers. They are surrounded by Arab villages and towns (or, rather, they interposed themselves in their middle). They are exposed to stones and sporadic attacks on the highways and live under constant army protection, while people in Israeli towns live a comfortable life.

Of course, not all settlers are fanatics. Many of them went to live in a settlement because the government gave them, almost for nothing, a villa and garden they could not even dream of in Israel proper. Many of them are government employees with good salaries. Many just like the view – all these picturesque Muslim minarets.

Many factories have left Israel proper, sold their land there for exorbitant sums and received huge government subsidies for relocating to the West Bank. They employ, of course, cheap Palestinian workers from the neighboring villages, free from legal minimum wages or any labor laws. The Palestinians toil for them because no other work is available.

But even these "comfort" settlers become extremists, in order to survive and defend their homes, while people in Tel Aviv enjoy their cafes and theaters. Many of these old-timers already hold a second passport, just in case. No wonder the settlers are taking over the state.

THE PROCESS is already well advanced. The new police chief is a kippah-wearing former settler. So is the chief of the Secret Service. More and more of the army and police officers are settlers. In the government and in the Knesset, the settlers wield a huge influence.

Some 18 years ago, when my friends and I first declared an Israeli boycott of the products of the settlements, we saw what was coming.

THIS is now the real battle for Israel.

Uri Avnery is an Israeli writer and founder of the Gush Shalom peace movement. A member of the Irgun as a teenager, Avnery sat in the Knesset from 1965 to 1974 and from 1979 to 1981.

See also -

Cruz: Kerry ‘utterly unfit’ for office following Israel comments: Cruz’s rebuke comes in response to the State Department’s claim this week that Israeli Jewish citizens and leaders bear some responsibility amid an explosive uptick in violence this month.

Scris de ILUMINATI Sam Oct 17, 2015 9:47 pm

Prusia The Settlers "

By Uri Avnery

17 octombrie 2015 "Informații Clearing House" - democrația israeliană alunecă în jos. Alunecare încet, confortabil, dar inconfundabil.

Alunecare în cazul în care? Toată lumea știe că: spre o societate ultra-nationalist, rasist, religios.

Care este lider de plimbare?

De ce, guvernul, desigur. Acest grup de necunoscuți zgomotoase care a venit la putere la ultimele alegeri, condusă de Binyamin Netanyahu.

Nu chiar. Ia toate aceste demagogi mari cu gura mici, miniștrii de acest lucru sau că (eu nu pot destul de aminti cine se presupune a fi ministru de ce) și închis-le undeva, și nimic nu se va schimba. În 10 ani de acum, nimeni nu va aminti numele nici una dintre ele.

Dacă guvernul nu conduce, cine nu? Poate că mafia de dreapta? Acei oameni care le vedem la televizor, cu fețele contorsi de ură, strigând "Moarte arabilor!" la fotbal meciuri pana cand sunt răgușit, sau să demonstreze după fiecare incident violent în orașele evreiești-arab mixte "Toate arabii sunt teroriști! ucide-le pe toate!"

Acest mob poate deține aceleași demonstrații mâine împotriva altcineva: gay, judecători, feministe, oricine. Nu este consecventă. Ea nu se poate construi un nou sistem.

Nu, nu este doar un grup în țară, care este suficient de puternic, coeziv suficient, stabilit suficient pentru a lua asupra statului: coloniștii.

La mijlocul secolului trecut, un istoric falnic, Arnold Toynbee, a scris o lucrare monumentală. Teza sa centrală a fost că civilizațiile sunt ca ființe umane: se nasc, cresc, matură, de vârstă și să moară.Aceasta nu a fost într-adevăr noi - istoricul german Oswald Spengler a spus ceva asemănător în fața lui ("Declinul Occidentului"). Dar Toynbee, fiind britanic, a fost mult mai puțin decât predecesorul său metafizic german, și a încercat să tragă concluzii practice.

Printre multe perspective Toynbee, a existat unul care ar trebui să ne intereseze acum. Aceasta se referă la procesul prin care raioane de frontieră ajunge putere și să preia de stat.

Luați de exemplu, istoria Germaniei. Civilizație germană a crescut și a ajuns la scadență în sud, lângă Franța și Austria. Un bogat și cultivat clasa superioara răspândit în întreaga țară. În orașele, burghezia patrician patronat scriitori și compozitori. Germanii s-au văzut ca un "popor de poeți și gânditori".

Dar, în decursul secolelor, tineri și energic de la bogați domenii, în special al doilea fiii care nu a moștenit nimic, dorit de înființare pentru ei înșiși noi domenii. S-au dus până la granița de est, a cucerit noi teritorii de la locuitorii slave și sculptate noi moșii pentru ei înșiși.

Terenul de Est a fost numit Mark Brandenburg. "Mark" înseamnă marsuri, de frontieră. Sub o linie de prinți capabili, au extins starea lor până la Brandenburg a devenit o putere de conducere. Nu este mulțumit cu aceasta, unul dintre prinții căsătorit cu o femeie care a adus ca zestre ei un regat mic de Est numit Prusia. Deci prințul a devenit rege, Brandenburg a fost unit cu Prusia și se extinsă de război și diplomația până Prusia a decis jumătate din Germania.

Statului prusac, situat în mijlocul Europei, inconjurat de vecini puternici, nu a avut nici granițe naturale - nici marea, nici la nivel munți înalți, nici râuri largi. A fost doar teren plat. Deci, regii prusace a creat o graniță artificială: o armată puternică. Contele Mirabeau, omul de stat francez, faimoasa a spus: "Alte state au armate În Prusia, armata are un stat.". Prusacii se inventat expresia: "Soldatul este primul om în stat".

Spre deosebire de majoritatea celorlalte țări, în Prusia cuvântul "stat" a asumat un statut aproape sacru. Theodor Herzl, fondatorul sionismului și un mare admirator al Prusiei, a adoptat acest ideal, de asteptare viitorul creația sa "Der Judenstaat" - evreul-stat.

Toynbee, nefiind dat la misticism, găsit motivul pământească pentru acest fenomen de state civilizate fiind preluat de oameni de frontieră mai puțin civilizate, dar mai rezistente.

Prusacii au trebuit să lupte. Cuceri terenul și anihilarea parte a locuitorilor săi, de a crea sate și orașe, rezista contraatacuri de vecini resentimente, suedezi, polonezi și ruși. Ei au avut doar pentru a fi rezistente.

În același timp, cei de la centru a dus o viață mult mai ușor. Mica burghezie de la Frankfurt, Köln, München și Nürnberg ar putea lua ușor, face bani, citiți poeți lor mari, pentru a asculta compozitori lor mari. Acestea ar putea trata primitive prusaci cu dispreț. Până în 1871, atunci când s-au trezit intr-un nou Reich german dominat de prusaci, cu un prusac Kaiser.

Acest tip de proces sa întâmplat în multe țări din întreaga istorie. Periferia devine centrul.

În antichitate, imperiul grec nu a fost fondat de către cetățenii civilizate ale orașului grecesc ca Atena, ci de un lider de la graniță macedonean, Alexandru cel Mare. Mai târziu, imperiul mediteranean nu a fost creat de un oraș grec civilizat, ci de un oraș periferic italian numit Roma.

Un mic de frontieră german din sud-estul a devenit imens imperiu multinațional numit Austria (Österreich, "Empire Est" în limba germană) până când a fost ocupată de naziști și redenumit Ostmark - zona de Est a frontierelor.

Exemple abundă.

Istoria evreiască, atât reale și imaginate, are propriile sale exemple.

Când un băiat-a aruncat piatra de la periferie de Sud sub numele de David a devenit rege al lui Israel, sa mutat capitala de la centrul vechi al orașului Hebron la un site nou, care tocmai a cucerit - Ierusalim. Nu el a fost departe de toate orașele în care o nouă aristocrație a impus si a prosperat.

Mult mai târziu, în epoca romană, luptătorii Frontieră au venit din Galileea a venit la Ierusalim, de acum un oras civilizat patrician, și a impus asupra cetățenilor pașnici un război nebun împotriva romanilor infinit superioare. În zadar a făcut regele Agripa evreiesc, descendent al lui Irod cel Mare, încercați să-i oprească cu un discurs impresionant înregistrate de Flavius Josephus. Oamenii de frontieră au prevalat, Iudeea revoltat, The ("a doua") templul a fost distrus, iar consecințele ar putea fi simtit in aceasta saptamana pe Muntele Templului ("Haram al Sharif", Altar Sfânt în arabă), în cazul în care băieți arabi, imitatori de David, au aruncat cu pietre la imitatori evrei de Goliat.

În Israel de astăzi, există o distincție clară - și antagonism - între orașele bogate mari, cum ar fi Tel Aviv, și mult mai sarace "periferie", ai cărui locuitori sunt în mare parte descendenti de imigranți din țările orientale sărace și înapoi.

Acest lucru nu a fost întotdeauna așa. Înainte de fondarea Statului Israel, comunității evreiești din Palestina (numit "Yishuv") a fost condusă de Partidul Muncii, care a fost dominată de kibbutzim, satele comunale, dintre care multe au fost amplasate de-a lungul granițelor (s-ar putea spun că au constituit de fapt "granițele" ale Yishuv.) Există o nouă rasă de luptători rezistente sa născut, în timp ce locuitorii orașului au fost răsfățat disprețuit.

În noul stat, kibbutzim au devenit o simplă umbră de ei înșiși, și cetățile centrale au devenit centre de civilizație, invidiat și chiar urât de periferie. Asta a fost situația până de curând. Acum este în continuă schimbare.

A doua zi a 1,967 de șase zile de război, un fenomen nou israelian ridicat capul: așezările din teritoriile palestiniene ocupate nou. Fondatorii lor au fost "național-religios" tineri.

În zilele de Yishuv, sioniștii au fost destul de disprețuit religioase. Ei au fost o mică minoritate. Pe de o parte, au fost lipsite de elanul revoluționar al secular, kibbutzim socialist. Pe de altă parte, reale evreii ortodocși nu au fost sioniști, la toate și a condamnat întreaga întreprindere sioniste ca un păcat împotriva lui Dumnezeu. (Nu a fost Dumnezeu care a condamnat pe evrei să trăiască în exil, dispersate printre neamuri, din cauza păcatelor lor?)

Dar, după cuceririle din 1967, grupul "național-religioasă" a devenit brusc o forță în mișcare.Cucerirea Muntelui Templului din Ierusalimul de Est și toate celelalte site-uri biblice le-au umplut cu fervoare religioasă. De la a fi o minoritate marginal, ei au devenit o forță motrice puternică.

Ei au creat mișcarea coloniștilor "și a înființat mai multe zeci de noi orașe și sate din întreaga Cisiordania ocupată și Ierusalimul de Est. Cu ajutorul energetic al tuturor guvernelor israeliene succesive, atât la stânga și la dreapta, au crescut si a prosperat. În timp ce "tabăra de pace" de stânga degenerat și uscat, se întinde aripile lor.

Partidul "National-religios", odată una dintre forțele cele mai moderate în politică israeliene, sa transformat în ultra-naționalist, aproape fascist "evreiesc Home" partidului. Coloniști a devenit, de asemenea, o forță dominantă în partid Likud. Ei controlează acum guvernul. Avigdor Lieberman, un colonist, conduce un partid de dreapta și mai, în opoziție nominal. Starul din "centru", Yair Lapid, fondat partidul său în soluționarea Ariel, iar acum vorbește ca un dreapta extremă. Yitzhak Herzog, liderul Partidului Muncii, încearcă să-i imite slab.

Toate acestea folosesc acum decantor-vorbesc. Ei nu mai vorbesc din Cisiordania, dar folosesc limbajul colonist: "Iudeea și Samaria".

URMĂTOARELE Toynbee, am explica acest fenomen prin provocarea reprezentată de viata la frontiera.

Chiar și atunci când situația este mai puțin tensionată decât este acum, coloniștii se confruntă cu pericole. Ele sunt înconjurate de sate și orașe (sau, mai degrabă, ei s-au interpus în mijloc lor) arabe.Acestea sunt expuse la pietre și atacuri sporadice asupra autostrăzi și să trăiască sub protecția armatei constant, în timp ce oamenii din orașele israeliene a trăi o viață confortabilă.

Desigur, nu toate coloniști sunt fanatici. Mulți dintre ei s-au de a trăi într-o așezare, deoarece guvernul le-a dat, aproape de nimic, o vila si gradina ei nici nu puteau visa de la Israel propriu.Multe dintre ele sunt angajați de stat cu salarii bune. Multe place doar punctul de vedere - toate aceste minarete musulmane pitorești.

Multe fabrici au părăsit Israelul adecvat, vândut terenurile lor acolo pentru sume exorbitante și a primit subventii de la guvern uriașe pentru deplasarea la West Bank. Ei folosesc, desigur, lucrătorii ieftine palestinieni din satele vecine, lipsite de salarii minime legale sau orice legislației muncii.Palestinienii trudesc pentru ei, deoarece nici o altă lucrare este disponibila.

Dar chiar și aceste coloniști "confort" devin extremiști, în scopul de a supraviețui și apăra casele lor, în timp ce oamenii din Tel Aviv se bucure de cafenele și teatre lor. Multe dintre aceste vechi-cronometre dețin deja un al doilea pașaport, doar în cazul în. Nu e de mirare coloniști sunt preluarea de stat.

Procesul este deja destul de avansat. Noul șef al poliției este un fost colonist-poartă kippah. Deci este șeful Serviciului Secret. Mai mult și mai mult din ofițerii armatei și poliției sunt coloniști. În guvern și în Knesset, coloniștii exercita o influență considerabilă.

Acum circa 18 de ani, când prietenii mei și am declarat în primul rând un boicot israelian a produselor din așezările, am văzut ce venea.

Acest lucru este acum bătălia reală pentru Israel.

Uri Avnery este un scriitor israelian și fondator al mișcării pentru pace Gush Shalom. Un membru al Irgun ca un adolescent, Avnery așezat în Knesset 1965-1974 și 1979-1981.

Vezi si -

Cruz: Kerry "totul improprii" de birou ca urmare a observațiilor Israel: mustrarea Cruz vine ca raspuns la cerere Departamentului de Stat în această săptămână că cetățenii evrei israelieni și liderii poartă o parte din responsabilitate, pe fondul unei uptick exploziv în violență în această lună.

The Settlers' Prussia

The Settlers' Prussia

Re: The Settlers' Prussia