Congresul PSD a confirmat: Ion Iliescu n-a fost niciodată un comunist autentic. A fost un oportunist pur și simplu!

Scris de ILUMINATI Lun Oct 19, 2015 11:02 am

http://www.evz.ro/congresul-psd-a-confirmat-ion-iliescu-n-a-fost-niciodata-un-comunist-autentic-a-fost-un-oportunist-pur-si-simplu.html

Duminică, 18 octombrie 2015, s-a desfășurat la Sala Palatului din București Congresul Extraordinar al PSD, convocat, potrivit Statutului, pentru a alege noua conducere, potrivit ambițiilor lui Liviu Dragnea, pentru a arăta lumii că Nicolae Ceaușescu s-a mutat de la Scornicești la Alexandria.La reuniune au fost prezente 4000 de persoane fizice.

De regulă, cînd într-o incintă se strîng mai mult de 100 de persoane, comicul involuntar e garantat de la sine.

Ca și șoarecii, oamenii nu pot sta locului și, prin urmare, nevoia lor de a se agita dă naștere unor gesturi dintre cele mai diverse, majoritatea hazlii.

Așa se explică realitatea că, în România ultimului timp, reuniunile de partid, asemenea celor parlamentare, sînt terenuri de vînătoare pentru televiziuni. Mai ales dacă sindrofia e a unui partid care displace presei, participanții sînt pîndiți pentru a fi surprinși în posturi comice: de la dormit pînă la scărpinat discret în timp ce vorbește chiar Șeful.

La reuniunile PSD, un clișeu de presă video l-a reprezentat Parcarea plină de Mercedesuri sau cămășile de lux ale liderilor.

La Congresul extraordinar al PSD televiziunile n-au avut nevoie de prea multe eforturi pentru a descoperi și difuza momente comice.

Organizatorii au avut grijă să le ofere ei din plin presei.

Unul dintre aceste momente, rămas în Istoria PSD, sub titlul Despărțirea de comunism, a fost transmis în direct de televiziuni. La un moment, citind cu însuflețiri scremute discursul scris de Vasile Dâncu, acest Marx-Engels-Lenin al SRI, pus la dispoziția noii conduceri a PSD pentru a-i asigura procentul de teorii aiuritoare, formulate cu ifose doctorale, Liviu Dragnea a zis:

„Şi ar mai fi aici ceva, stimaţi colegi, fiind într-un moment în care vreau să începem o nouă etapă, să facem o ruptură de trecut, eu propun un gest simbolic, dar sincer şi profund. Multă vreme nu am avut curajul să ne asumăm istoria României aşa cum a fost ea sau să rezonăm la unele vibraţii ale poporului român. Ne-am ferit cîteodată să ne asumăm chiar şi trecutul decent, avînd o explicaţie ce părea poate raţională, dreapta politică vrea să facă un capital politic, din unele drame ale istoriei pentru care noi, cei de azi, nu sîntem vinovaţi, dar care au produs tragedii şi victime. Nu am avut curajul să condamnăm primele dictaturi comuniste, nu ne-am asumat unele greşeli făcute în primii ani de după revoluţie, cum ar fi violenţele din Piaţa Universităţii. Tratamentul politic aplicat unor supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste sau unor victime ale dictaturii poate nu a avut moderaţia, respectul şi deferenţa cu care trebuia trataţi acei oameni. Împăcarea naţională este un obiectiv pentru care merită să ne cerem iertare, chiar dacă nu noi, cei care sîntem astăzi, aici, sîntem vinovaţi. A cere iertare, dragi prieteni, este un gest moral fundamental, al despărţirii de un trecut care ne mai urmăreşte şi astăzi şi vreau să vă ridicaţi în picioare şi să păstrăm un moment de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste şi să cerem iertare României şi românilor pentru că nu am făcut acest gest pînă acum.”

Dîndu-se într-o parte, ca și cum ar fi vrut să lase să treacă cineva grăbit, Liviu Dragnea a făcut semn celor din sală să se ridice în picioare.

4000 de persoane fizice au sărit în sus (ca la un semn, deh, semnul Șefului!) și au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste.

Cînd cele 4000 de persoane s-au așezat, reluîndu-și ocupațiile pămîntești, Liviu Dragnea s-a dedat unui moment de patetism istoric, în genul lui Alia acta est! sau Asta-i muzica ce-mi place!, așa cum l-a învățat Vasile Dâncu:

„Începînd de astăzi, de aici, din această clipă, vreau să începem să privim cu încredere spre viitor.”

Sînt în acest moment multe note de un comic involuntar nebun: de la patetismul de ceapă al vorbitorului pînă invocarea vibrațiilor poporului român, de parcă poporul român ar fi un butoi gol de tablă.

Mie însă mi s-a părut de un comic perfect, rar întîlnit chiar și la Gogol, momentul cînd cei 4000 din sală s-au ridicat în picioare pentru a păstra un moment de reculegere. N-am nici o îndoială că puțini dintre cei din sală urmăreau în acest moment efortul lui Liviu Dragnea de a intra în manualele de Istoriei pentru PSD-ei. Unii dintre ei au fost convinși că în timp ce ședeau ei acolo în Sala Congresului, murise cineva important din Republică și că se proclamase din Dealul Cotrocenilor un moment de încremenire națională. Alții au crezut că picase Guvernul și în memoria răposatului se pregătea o pomană de proporții.

Sigur e că puțini din sală știau despre ce-i vorba în înfăptuirea lui Liviu Dragnea.

Printre aceștia se număra, indiscutabil, Ion Iliescu.

Ion Iliescu a fost unul dintre adversarii înverșunați ai condamnării comunismului de către partidele politice și mai ales de către PSD.

De fiecare dată, el a obiectat și în mod corect că România trebuie să privească spre viitor și nu spre trecut.

Inițiativa lui Liviu Dragnea, clocită de ideologul SRI - Vasile Dâncu -, avea menirea de a-i da gata pe anticomuniștii de serviciu din spațiul public românesc, în speranța că PSD va fi cîntat de acum încolo de Grupul de Dialog Social în ședințele ținute printre orele de restaurant din Calea Victoriei.

Ar fi fost normal ca Ion Iliescu să nu se ridice de pe scaun, ba chiar să-și părăsească sala.

Nu numai că n-a făcut-o, dar mai mult, după Despărțirea de comunism a PSD, s-a dus la tribună unde și-a ținut discursul său obișnuit la sindrofiile partidului, cel prin care fostul președinte al partidului se manifestă ca un bătrînel sîcîitor pînă la exasperare.

Viu și neastîmpărat, așadar, Ion Iliescu s-a ridicat și el pentru a păstra un moment de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste.

Și acesta a fost un alt moment de apogeu al comicului involuntar de la Congresul PSD.

Ion Iliescu a intrat în Mișcarea comunistă în 1944, după venirea Armatei Roșii în România. E fiu de brav comunist ilegalist. A fost membru de partid pînă în decembrie 1989, cînd a năpîrlit în democrat și în capitalist. Mai mult, a fost din 1944 pînă în 1989 nomenclaturist. Vorba cuiva: lui Ion Iliescu i s-a adus toată viața pătrunjel de la piață cu Volga. N-a fost o clipă simplu cetățean. N-a profesat o clipă meseria învățată la Moscova. Nu știe nici acum ce e mersul cu tramvaiul, statul cu chirie, plata întreținerii și mersul fără SPP. Într-un cuvînt, Ion Iliescu întruchipează perfect tipul căruia Nicolae Ceaușescu îi spunea Revoluționar de profesie. Un cetățean care trăiește sugînd la țîța Revoluției permanente.

Nu cred că Ion Iliescu a trimis cu mîna sa oameni nevinovați la pușcărie sau a colectivizat forțat vreun țăran.

Sigur e însă că în timp ce se comiteau crimele ale căror victime erau onorate cu un minut de reculegere la Sala Palatului din București, Ion Iliescu era unul dintre stîlpii regimului care comitea aceste crime.

Întrebat după momentul funambulesc al reculegerii dacă momentul l-a vizat pe Ion Iliescu, Liviu Dragnea a dat un răspuns pe care nu știu unde să-l încadrez:

La analfabetism fără leac sau la șmecherie de baron PSD-ist.

El a zis că Ion Iliescu n-a fost vizat de acest moment, deoarece Ion Iliescu a fost disident.

Admițînd că supărarea lui Ion Iliescu pe Nicolae Ceaușescu, pentru că nu l-a promovat drept succesor testamentar (am dovedit falsitatea tezei iliesciste a disidenței într-un amplu eseu t apărut în volum) a fost disidență, se cuvine a preciza pentru abecedarul de care are nevoie Liviu Dragnea că Ion Iliescu a fost disident în ultimii ani ai domniei lui Nicolae Ceaușescu și nu în primii ani ai stalinismului românesc, cei dominați de abuzurile și crimele comuniste. În acești ani, Ion Iliescu a fost de acord cu abuzurile și crimele, odată ce a continuat să fie activist renumerat al regimului stalinist. Dacă era de salutat un moment de reculegere din partea lui Ion Iliescu, s-ar fi cuvenit să fie ținut de Ion Iliescu în anii 50 și nu în 2015.

Dar, mă rog, n-o să pretind eu lui Liviu Dragnea să aibă simțul ridicolului.

E o înzestrare de la personalitatea sa în sus.

Pe mine mă interesează gestul lui Ion Iliescu.

Pînă la prăbușirea comunismului, dar și după aceea, Ion Iliescu n-a suflat o vorbă despre repudierea comunismului. Mie nu mi s-a părut asta o crimă. Asemenea tuturor, Ion Iliescu are dreptul la o credință. Mă număr printre cei care îi stimează pe comuniști ilegaliști și pe comuniștii din primii ani ai instalării comunismului. Mulți dintre ei au crezut în comunism. Mă număr însă și printre cei cărora li se face greață cînd unii dintre acești comuniști se dezic de comunism acum, cînd comunismul e hulit peste tot. E drept sînt și foști comuniști care au curajul de a nu-și huli propria tinerețe.

Chiar dacă după decembrie 1989, Ion Iliescu a acceptat, de dragul bunăstării sale de nomenclaturist al democrației, instalarea capitalismului sălbatic în România, faptul că n-a denunțat comunismul, cel care se identifică cu tinerețea sa, cu tatăl său, închis în lagărul de la Tîrgu Jiu pentru credința sa, îl mai păstrau în stima de care trebuie să se bucure cei care nu-și schimbă convingerile cu una cu două.

Congresul PSD ne-a dezvăluit însă un oportunist pînă la nivelul unei rîme.

Un adevărat bărbat ar fi plecat din sală la îndemnul șmecherului de Liviu Dragnea.

Ion Iliescu nu numai c-a rămas, dar mai mult, a mers la tribună și a ținut un discurs în care n-a suflat o vorbă despre momentul de reculegere.

Cu ceva timp în urmă, scriind despre primii ani postdecemriști, observam că Ion Iliescu ar fi fost obligat, dacă ar fi fost un comunist autentic, să nu fie de acord cu instalarea capitalismului sălbatic în România sau, dacă n-ar fi putut, să demisioneze din funcția de președinte.

Ion Iliescu a rămas a la Cotroceni unde a patronat toate abuzurile capitalismului sălbatic din primii ani ai tranziției românești.

La fel cum a rămas activist al PCR, patronînd prin funcție, abuzurile și crimele primilor ani ai stalinismului românesc.

Mă miram atunci că Ion Iliescu n-a fost un comunist autentic.

Acum, după Congresul PSD, nu mă mai mir.

Ion Iliescu n-a fost niciodată un comunist autentic. A fost un oportunist pur și simplu!